Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 15.12.2016 23:53:44

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliul Județean Cluj, organizează vernisajul expoziției „Salonul icoanei ardelene”, eveniment anual, care va avea loc luni, 19 decembrie, de la ora 16.00, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”. Aflată la cea de-a XVII-a ediție, expoziția poate fi vizitată până în 17 ianuarie 2017. Vor fi expuse icoane pe sticlă și lemn realizate de către studenți, masteranzi și absolvenți ai specializării Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, coordonați de conf. univ. dr. habilit Marcel Muntean. În cadrul vernisajului va avea loc un scurt concert de colinde susținut de grupul tradițional de colindători din Răchițele, județul Cluj și de un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă clujene, conform unui comunicat al Consiliului Județean Cluj.

cristiboss56 16.12.2016 09:25:38

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, oficiază la această oră Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. La slujbă sunt prezenți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În continuare va fi săvârșită o slujbă de Te-Deum cu prilejul începerii lucrărilor Sfântului Sinod.

Stire în curs de actualizare.

cristiboss56 16.12.2016 15:59:17

În ziua de 16 decembrie 2016, la Reședința patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința extraordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe, a avut alegerea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului, scaun rămas vacant în urma decesului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop onorific Iustinian Chira.

În ziua de 8 decembrie 2016, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului în consultare cu Adunarea eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului au desemnat prin vot secret drept candidați pe Preasfințitul Părinte IUSTIN SIGHETEANUL, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit TIMOTEI BEL, Starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă și exarhul Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Sfântul Sinod a ales prin vot secret pe Preasfințitul Părinte IUSTIN, în scaunul vacant de Episcop al Maramureșului și Sătmarului, cu 36 de voturi din 43 de voturi valid exprimate.
a
Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului va avea loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia-Mare.



Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 16.12.2016 19:23:14

În Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a încheiat seria activităților din cadrul programului eparhial Ortodoxie și leadership cu un alt eveniment de referință pentru tineret și profesioniști, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtătorul de cuvânt al Eparhiei.

Astfel, joi, 15 decembrie 2016, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, scriitorul și eseistul Andrei Pleșu a susținut conferința cu titlul Adevărul ca poveste despre tânărul modern. La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, reprezentanți ai autorităților locale și ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, preoți, cadre didactice, intelectuali, elevi și credincioși.

După cuvântul de deschidere rostit de părintele consilier Cristian Marius Dima, a urmat prelegerea lui Andrei Pleșu despre provocările pe care le întâmpină tinerii zilelor noastre, criza valorilor tradiționale, situația actuală a învățământului românesc și, îndeosebi, a educației religioase.

Se întâmplă o mutație obiectivă, reală, pe care trebuie să o luăm în serios, dacă vrem să facem ceva pentru eventuale corecturi. În ce constă această mutație? Au intrat în criză câteva instituții, care au durat secole. O instituție care a durat mult, după ce s-a inventat, și ne-a format și pe noi, cei din generația mea, este cartea. Acest obiect nu mai are prestigiul, adresabilitatea și seducția pe care le avea înainte. Ea este înlocuită cu mediile electronice. Nu vorbesc ca unul care nu folosește aceste medii. Eu nu mai scriu de ani de zile decât pe computer și știu ce beneficii are posibilitatea să te informezi rapid, când ai de verificat ceva pe internet. Așadar, nu critic, aici, o invenție tehnologică, ci constat doar un lucru, că a apărut un alt tip de a citi, a spus cunoscutul om de cultură.

La finalul conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian i-a mulțumit scriitorului Andrei Pleșu pentru bunăvoința de a veni și a prezenta, în fața buzoienilor, un discurs foarte interesant și convingător. Totodată, ierarhul a reamintit inițiativa Eparhiei Buzăului și Vrancei de a invita, în acest an, la Buzău și Focșani, personalități marcante ale vieții publice românești, pentru a le transmite tinerilor mesaje din inimă și cuvinte de folos, atât din punct de vedere cultural, cât și duhovnicesc.

Arhiepiscopia noastră a dorit să încheie astfel fluxul acțiunilor educaționale din cadrul acestui an calendaristic, oferind credincioșilor – interesați de ceea ce oferă Centrul eparhial în acest domeniu – un alt timp de ascultare, de reflecție, de întrebări și răspunsuri – personale sau în «sobornicitate» – într-o întâlnire extraordinară cu o personalitate reper a scenei publice românești, un fin observator în agora românească, prin care au trecut marcant, inspirându-l, Constantin Noica și părintele Cleopa, Alexandru Paleologu și părintele Steinhardt, Nichifor Crainic și părintele Stăniloae și mulți alții, a declarat Pr. Prof. Cristian Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul.

În ultima parte a prelegerii, Andrei Pleșu a răspuns și întrebărilor venite din sală, oferind explicații argumentate și coerente cu privire la problemele ridicate de unii participanți.

img-0930

cristiboss56 16.12.2016 22:46:59

La finalul Concertului tradițional de colinde organizat la Palatul Patriarhiei vineri, 16 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de binecuvântare celor prezenți intitulat Anotimpul colindelor și al darurilor, pe care îl redăm mai jos:

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, după cum mărturisim în Crezul ortodox, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică.

Taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este taina iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. De aceea, în timpul Postului Crăciunului sau al Postului Nașterii Domnului, creștinii se spovedesc mai des pentru a se împărtăși mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos, primind astfel în ei iubirea milostivă și sfântă a lui Hristos. Postul Crăciunului este un post de pregătire duhovnicească, de curățire duhovnicească, ca să primim tainic în noi, în peștera trupului nostru și în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine pe pământ și Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viața cerească și dumnezeiască.

Totodată, Postul Nașterii Domnului este în mod deosebit perioada sau anotimpul darurilor, care se arată în faptele noastre de milostenie și culminează cu darurile de Crăciun, ca simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovnicești pe care Dumnezeu Fiul ni le aduce prin întruparea Sa de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și prin nașterea Sa ca om în peștera Betleemului.

Pe de alată parte, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleem ne descoperă pe Dumnezeu ca fiind călător și colindător în lume. Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale și a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume și colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, al cărei pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârșite în ea sunt arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.

În acest sens, creștinii ortodocși români văd pe colindătorii de Crăciun ca pe îngerii care vesteau Nașterea Pruncului Iisus la Betleem. Iar preoții care poartă icoana Nașterii Domnului și merg la casele oamenilor simbolizează pe păstorii de la Betleem, dar și pe Însuși Hristos-Domnul, Care vine la noi și ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, așteptând ca și noi să răspundem, cu bucurie și iubire, la chemarea lui Dumnezeu.

Una dintre expresiile cele mai vii ale tradiției poporului român, prin care a exprimat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, se regăsește în colinde. Colindele și toate cântările liturgice ale Bisericii noastre din această perioadă de pregătire duhovnicească pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea și să ne bucurăm cu inima de înțelesul adânc al tainei Nașterii Pruncului Iisus, în Care se arată bunătatea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. De aceea, „colindul sfânt și bun” ne îndeamnă mereu: „Și-acum te las, fii sănătos/ Și vesel de Crăciun,/Dar nu uita, când ești voios,/ Române, să fii bun”.

Mulțumim celor trei formații corale pentru acest deosebit concert de colinde: grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale pentru interpretarea cu iz psaltic a colindelor în deschiderea concertului din această seară, coralei bărbătești ortodoxe „Te Deum Laudamus” pentru interpretarea colindelor corale din repertoriul tradițional românesc, dar și din repertoriul muzical al altor popoare, precum și grupului de colindători din satul Breb, comuna Ocna Șugatag, Maramureș, pentru colindele populare, pentru costumul popular și graiul românesc specific Maramureșului.

Totodată, felicităm pe ostenitorii Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române pentru organizarea concertului de colinde Răsăritul cel de Sus, binecuvântăm pe toți participanții la acest eveniment tradițional, și vă dorim tuturor ca bucuria sfântă a Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă, în suflet și în casă, pace și sănătate, lumină și ajutor, pentru a trăi viața ca dar al lui Dumnezeu, întru mulți și binecuvântați ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 17.12.2016 10:26:47

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, își sărbătorește sâmbătă, 17 decembrie 2016, ocrotitorul spiritual: Sfântul Proroc Daniel.

DATE BIOGRAFICE
S-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. La Botez a primit numele Dan-Ilie.

FORMAREA ȘI EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
1958-1962 – urmează școala primară în satul natal Dobrești, județul Timiș;
1962-1966 – urmează gimnaziul în localitatea Lăpușnic, județul Timiș;
1966 – începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970);
1970-1974 – studiază la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu;
1974-1976 – urmează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universi*tar Ortodox din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae;
1976-1978 – studiază la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța);
1978-1980 – studiază la Facultatea de Teologie Catolică a Universității „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau (Germania);
15 iunie 1979 – susține teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre lathéologie et la spiritualité (424 p).
31 octombrie 1980 – o versiune extinsă a acestei teze, pregătită sub îndrumarea mentorului său, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, este susținută la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, cu titlul: Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală;
1980-1988 – lector la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția;
6 august 1987 – intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie;
14 august 1987 – este hirotonit ierodiacon, iar la 15 august 1987 ieromonah;
1988 – este hirotesit protosinghel și numit consilier patriarhal, director al Sectorului „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic”;
1988 – devine conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București;
12 februarie 1990 – este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană;
7 iunie 1990 – este ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei;
1 iulie 1990 – este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei;
1992-2007 – este profesor de Teologie dogmatică și pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași;
12 septembrie 2007 – este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române;
30 septembrie 2007 – este întronizat Patriarh în Catedrala patriarhală din București;
Din 2007 este profesor de Teologie pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

cristiboss56 17.12.2016 20:27:30

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în Sala Europa Cristiana a Palatului Patriarhiei pe membrii Ansamblului folcloric Gura Izvorului din Vatra Moldoviței din județul Suceava.

La eveniment au fost prezenți și ierarhii care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală cu ocazia zilei onomastice a Preafericirii Sale.

Potrivit Radio Trinitas, Părintele Patriarh a subliniat faptul că tinerii colindători sunt misionari ai tradițiilor românești.

Acești copii și tineri sunt misionari.Uneori, misiunea prin cântare rămâne în suflet mai puternic decât cea prin predica. Trebuie combinat cuvântul Evangheliei, cântarea bisericească, dar și cântarea populară izvorâtă din credință. Ne bucurăm că artiștii populari cu instrumente muzicale au acompaniat grupul. Bucovinenii și maramureșenii păstrează cel mai bine tradițiile românești. În fiecare an ei vin până la București și arată comuniunea românească în frumusețea credinței și a tradiției noastre populare, a spus Preafericirea Sa.

La final, tinerii au primit arhiereasca binecuvântare.

cristiboss56 17.12.2016 20:42:34

Înaltpresfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, slujba Parastasului pentru cei trecuți la Domnul în decembrie 1989.

La eveniment au participat oficialități locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor, asociații și fundații, notează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului.

După slujba Parastasului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a rostit o alocuțiune în care a evidențiat jertfa, dragostea de țară și credința a celor trecuți la cele veșnice în luna decembrie a anului 1989. În continuare, au fost depuse coroane la Monumentului Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane.

Totodată, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, reprezentanți ai municipalității, ai asociațiilor și fundațiilor de revoluționari au depus coroane și au păstrat momente de reculegere în memoria celor căzuți în Revoluția din 1989.

De la ora 19:00 pe treptele Catedralei Mitropolitane se va păstra un moment de reculegere printr-o cruce de candele aprinse alături de chipurile eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din Timișoara.

Sâmbătă, 17 decembrie 2016 este zi de doliu la Timișoara. În acestă zi, toate instituțiile și autoritățile publice de pe raza municipiului arborează drapelul de stat al României în bernă.

cristiboss56 18.12.2016 18:28:30

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, își sărbătorește duminică, 18 decembrie 2016, ziua onomastică.

Preasfințitul Părinte Sebastian s-a născut la 5 noiembrie 1966, în orașul Moreni, jud. Dâmbovița. A urmat școala primară și gimnaziul în Satul Minieri, jud. Prahova (1973-1981), treapta I la Liceul Economic din Ploiești (1981-1983), cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1983-1988). În anul 1988 a fost tuns în monahism și hirotonit ierodiacon pe seama Schitului Crasna, jud. Prahova.

A urmat apoi cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1988-1992), cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Tesalonic – Grecia, obținând titlul de doctor în Liturgică (1992-1997). În anul 1996 a fost hirotonit ieromonah. În perioada 1996-1999 a fost stareț al Schitului Crasna – Prahova, iar apoi între anii 1997-2001 a îndeplinit funcția de exarh al mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În anul 1998, cu prilejul sfințirii bisericii noi a Mănăstirii Crasna, a primit rangul de protosinghel, iar în anul 2000, la sărbătoarea Sf. Antim Ivireanul, a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Antim din București. În perioada 2001 – 2008 a îndeplinit demnitatea de Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, cu titulatura «Ilfoveanul», iar în martie 2008 a fost ales Episcop al noii înființate Episcopii a Slatinei și Romanaților.

cristiboss56 19.12.2016 12:11:45

Un numar de 220 de copii și 50 de bătrâni, din localitatea Tătărani, județul Prahova, au primit duminică, 18 decembrie 2016, cadouri de la voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, ne-a precizat Dan Prună, voluntar al Paraclisului Mântuirii Neamului.

Potrivit Cătalinei Pitiș, voluntar al Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, beneficiarii campaniei au primit cu bucurie darurile oferite în cadrul acțiunii.

Nerăbdători și fericiți, cei 200 de copii din sat l-au asteptat în biserica pe Moșul, i-au cântat colinde și i-au spus poezii. Si i-ar mai fi dat ceva…toate jucariile de pe Pământ. La plecare, Moșul a promis că se pune pe treabă de pe-acum pentru la anul, a spus Catalina Pitis.

La rândul său, părintele Cristian-Ioan Prusan de la Parohia Tătărani, Protoieria Ploiești Sud, a adresat mulțumiri Părintelui Patriarh și voluntarilor implicați în acțiunea desfășurată în localitatea prahoveană.

Multumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru grija deosebită pe care o poartă față de toți fii duhovnicești. De asemenea, mulțumim părintelui arhimandrit Ciprian Gradinaru și voluntarilor de la Paraclisul Mântuirii Neamului pentru ziua de astăzi, pentru dragostea, jertfelnicia și generozitatea de care au dat dovada în cadrul actiunii, a precizat părintele Cristian-Ioan Prusan.

Acțiunea social-filantropică a fost posibilă cu sprijinul Cameliei Sărăteanu și al Florinei Barbalau.


Ora este GMT +3. Ora este acum 14:40:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.