Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 28.03.2022 07:42:30

Un om l-a intrebat pe duhovnicul sau:
- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti ca ele sa creasca? Asa, fara sa fac inimic, or sa rasara?
- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...
- Dar daca le uzi si atat, vor creste ele mari si frumoase?
- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ...
- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca?
- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-si are rostul, florile nu
vor creste niciodata.
- Acum ai inteles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpat omenia... Noi insa trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete.
Ce trebuie sa facem pentru toate acestea? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-1 mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea.
Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica?!
E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante.Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta.Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple defericire.
"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua
si noi acestora. "

cristiboss56 04.04.2022 18:08:53

Un inger calatorea intr-o buna zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare. El se apropia de fiecare stea si , de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din fiecare stea , el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el !
-Este un trandafir-ziceau trandafirii.
-Este un crin alb ca si ingerul- ziceau crinii.
-Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea- zicea, ingamfandu-se, o lalea foarte frumoasa.
Chiar micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
-Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-mi ce ceri !?
Ghiocelul tacu.
-Vrei tu mirosul trandafirului?
-Nu!
-Dragalasenia lalelei?
-Nu!
-Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac?
-Nu!
-Ce doresti atunci?
-Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce zapada. Oamenii amortiti si ingetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare care ne zambeste dupa o iarna posomarata.

Cu drag, o primavara cu ganduri curate , cu suflet cald si cu multa Lumina !!!

cristiboss56 14.04.2022 11:16:57

TOLBA CU POVESTI :

Ocara de sine nu miroase a bine

Mulți creștini, neștiind ce e smerenia, se umilesc pe ei înșiși în fața oamenilor, numindu-se păcătoși și, mai prejos decât animalele, în faptă însă aștep*tând ca oamenii să se minuneze de smerenia lor. Acestea sunt numite de Părinții Bisericii de*șarte pentru că nu au acoperirea faptei, de vreme ce atunci când altcineva, dintr-o parte, îl numește pe unul ca acesta păcătos și dobitoc, se tulbură și răspunde înapoi. Nu este smerit acela care se ocărăște singur pe sine, spune Sfântul Ioan Scărarul, ci acela care rabdă ocările de la alții. Nu este nevoie să ne prihănim de față cu oamenii, ci să primim toate câte ne vin de la alții. De ne vor spune aceștia să ne așezăm în capul mesei, să ne așezăm. Iar de ne vor spune să ne ridicăm, să ne ridicăm, fără să arătăm pe fața noastră că ne bucurăm sau ne amărâm de un lucru sau altul. Fiindcă și Sfântul Apostol Petru, crezând că se smerește, a oprit pe Hristos ca să nu-i spele picioarele, dar nu a fost lăudat pentru asta, ci mustrat.

A venit un frate la Avva Serapion și-l îndemna pe el bătrânul să facă rugăciune după obicei. Iar el, păcătos pe sine numindu-se și nevrednic de chipul călu*găresc, nu se lăsa înduplecat. A voit încă și picioarele lui să le spele eremitul, dar nu a primit. Și l-a făcut de a gusta. A început așadar și bătrânul a mânca și-l sfătuia pe el zicând: „Fiule, de voiești să ai folos, rabdă în chilia ta și ia aminte de tine și de lucrul mâinilor tale! Că nu-ți aduce atâta folos să ieși afară, cât a sta într-un loc“. Iar el, acestea auzind, fratele s-a amărât și s-a schimbat la față, încât nimic n-a putut să fie tăinuit de bătrân. Deci i-a zis lui Avva Serapion: „Până acum ziceai că ești păcătos și te ocărai pe tine, cum că ești nevrednic să trăiești. Și fiindcă cu dragoste te-am îndrumat, atâta te-ai sălbăticit. Deci, de voiești să fii smerit, cele ce ți se aduc asupră-ți de la alții, învață-te să le suferi vitejește și nu ține la tine cuvinte deșarte“. Acestea auzindu-le fratele, a făcut metanie bătrânului. Și mult folosindu-se, s-a dus.

cristiboss56 04.05.2022 10:58:19

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; și lupta cu disperare să-și salveze viața. Înduioșat și plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă și scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înțepă îndată pe chiar salvatorul lui.
După o vreme, când își deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă și pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înțepă pentru a doua oară, așa de tare încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuți mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ți mulțumească el te rănește mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înțelept. Ține de firea scorpionului să înțepe și de a mea să fac binele necondiționat, în iubire și compasiune !”
În viața noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care obsesiv de frumos iubește pe cel ce-i face rău. Uneori deznădăjduim când vedem că scorpionii din viața noastră ne arată nerecunoștință.
Întodeauna ne dorim să primim calde mulțumiri, să fim lăudați pentru faptele noastre si nicidecum înșelați în așteptări. Din păcate însă nu realizăm cât de scorpioni suntem noi înșine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L pălmuim la fiecare pas pentru binele făcut, prin fapte rele, prin judecare și osândire, prin nelucrarea sinelui. Trăim în „zodia scorpionului” și înțepăm mâna întinsă a lui Dumnezeu și nici măcar nu ne întristăm pentru asta!

Doamne Dumnezeul meu, ajută-mă în lucrarea mea sinceră să scap de scorpionul din mine și să devin candid/ă și înțele(a)pt/ă precum bătrânul din poveste !!!

cristiboss56 19.05.2022 19:36:57

Pâinea Maicii Domnului



La mănăstirea Sfântul Pavel era un părinte foarte simplu, numit părintele Mina. Cu ani mai în urmă. Era ajutor de brutar. Deci, părintele care făcea pâinea, făcea prescurile, care se ocupa acolo la brutărie, îl avea pe părintele Mina ca ajutor. Părintele Mina era om foarte simplu și ascultător, nu întreba niciodată nimic, ce-i spunea, aceia făcea. „ Dă făina! ” Dădea făina. „ Adu apă! Frământă aici, pune aici… ” El făcea. Și se ruga continuu.
Eh, la un moment dat, se îmbolnăvi brutarul și-l cheamă starețul, că deja avea și el un an de zile de când ajuta la brutărie:
„ Părinte Mina, vezi, azi faci pâine pentru părinți, că părintele s-a îmbolnăvit! ” El a spus: „ Să fie binecuvântat! ” Și s-a dus în brutărie, dar omul nu știa nimic, dacă el doar a făcut ascultare, niciodată nu s-a băgat să se intereseze și s-a rugat, s-a trezit în fața unui lucru.
Și cum se făcea pâinea acolo?
Atunci se făcea pâine în fiecare zi, erau un fel de pâinici ca și prescurile – erau porția unui călugăr. Ei, și făceau, pâine dimineața ca să ajungă când era masa seara și pentru a doua zi dimineața cum ar fi, Și după aia, următoarea zi, la fel, când era două mese. Dacă era numai o masa, atunci pentru seara.
Și părintele trebuia să facă pâine în ziua aceea ca să aibă pentru masa de sera cum ar fi. Dar s-a dus în brutărie, se uita, nu știa pe ce să puie mâna și cu ce să înceapă. Și a început să plângă și să se roage. Era o icoană a Maicii Domnului acolo.
„ Maica Domnului, ajuta-mă! Știi că eu n-am învățat sunt nepriceput, nu știu! Și ce trebuie să fac acum? Părintele stareț mi-a spus să fac pâine, și până ajungem la masa trebuie să fie gata pâinea…”
Cum plângea el și se ruga, vede că se deschide ușa de la brutărie, îmbrăcată cuviincios, ca un fel de monahie, să spunem. Și el când o vede, nu s-a gândit ce caută femeie acolo, în simplitatea lui. Zice:
– Auzi, știi cumva să faci pâine?
– Știu!
– Hai, ajuta-mă și pe mine, că nu știu!
– Sigur că te ajut! Ia dă făina încoace.
Și a început să facă precum cu brutarul. El îi dădea la mână și femeia asta a început: repede, a frământat a făcut, a pus la cuptor, a copt, s-a terminat mult mai repede pâinea decât era normal, cu brutarul. Frumos, calde, bucuros părintele, femeia a ieșit pe ușă și-a plecat.
Nici nu și-a dat seama să-i mulțumească, zice el:
„ Văleu, am uitat să-i mulțumesc! ”
Bucuros omul că are pâine calda, a pus masa – a pus la masă pâine caldă și au început părinții să mănânce pâine. Și mâncau și nu se săturau și zic:
„ Părinte, mai adu-ne pâine! ”
Că întotdeauna făcea mai mult oleacă. Au lăsat mâncarea și mâncau toți pâine. Starețul zice:
„Mă, treaba nu-i bună. L-am lăsat pe ăsta, nepriceput, cum se pune, să facă pâine și sigur a pus lapte, zahăr, că nu se poate – pâine atât de dulce și de bună n-am mâncat niciodată! ”
După ce s-a încheiat masa, ca să nu-l ocărască acolo, de față cu toți, când a ieșit afară îl cheamă starețul:
– Ia vino încoace, părinte Mina!
– Da, părinte! (lui îi era frică acum c-o să-l ocărască că nu i-a reușit pâinea, sau ca n-a ieșit bună.)
– Ce-ai pus în pâinea aceea?
El așa, începu să plângă:
– Dar n-am făcut-o eu!
– Dar cine a făcut-o?!
– Păi…femeia!
– Care femeie??
Și atunci și-a revenit și el, stai un pic, ce femeie în Athos?
Și i-a povestit.
– Ia spune, ce s-a întâmplat?
– Păi, uite, plângeam că nu știam și a intrat o femeie așa…, m-a ajutat, ea a frământat, ea a făcut pâinea. Și atunci când a auzit starețul a început să plângă, adunat toată obștea, l-a pus din nou să povestească și a zis:
„ Părinților, gata, nu vă mai atingeți de pâinea asta, o s-o tăiem bucățele, o uscăm și o luă ca de sfințenie! Să ajutăm pe cei bolnavi.”
Și-n felul ăsta au consumat-o câte un pic, știind c-au mâncat pâine din mâinile Maicii Domnului. Adică, Maica Domnului a intervenit ea, văzând simplitatea brutarului și-a venit, le-a dăruit, a frământat și-a făcut pâine pentru părinți.
Vedeți câtă dragoste are Maica Domnului?
Și cum se îngrijește?

cristiboss56 20.06.2022 18:05:09

Există un proverb care spune: „Pe marea liniștită oricine poate fi cârmaci“. Când vântul este prielnic, corabia puternică și marea nu este agitată, nu e nevoie de prea mare înțelepciune să duci corabia în port. Altceva este când furtuna se dezlănțuie pe mare, vasul este avariat, valurile se revarsă zgomotoase pe punte și pătrund înăuntrul navei, când noaptea este întunecoasă și nu se vede nimic. Cu toate acestea, căpitanul corabiei orânduiește totul atât de iscusit încât scapă de primejdie.

Pilda de azi ne vorbește despre mândrie, despre răbdare în ispite și iubire părintească.

Era odată în pustiul Egiptului un frate foarte osârduitor. Acesta, fiind tare supărat de demonul curviei, a mers la un bătrân și i-a mărturisit gândurile sale. Iar acela nefiind iscusit, după ce l-a ascultat, s-a mâniat și i-a zis că este ticălos și nevrednic de cinul călugăresc, căci a primit astfel de gânduri. Auzind acestea, fratele a căzut în deznădejde și, părăsindu-și locul său, se întorcea în lume. Pe cale, din orânduire dumnezeiască s-a întâlnit cu avva Apollo, cel mai încercat dintre bătrâni, care, văzându-l abătut și foarte posomorât, l-a întrebat, zicând: „Fiule, din ce pricină ești așa de mâhnit?“ Acesta la început, pentru multă mâhnire, nu i-a răspuns bătrânului nimic; mai pe urmă, mult rugându-l bătrânul, a spus ale sale zicând: „Fiindcă adesea mă supără gândurile, m-am dus și m-am mărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui nu mai am nădejde de mântuire și, fiind deznădăjduit, mă duc în lume“. Auzind acestea, avva Apollo îl mângâie pe fratele și-l sfătui mult, zicând: „Nu te mira, fiule, și nu deznădăjdui de tine, că eu mă aflu la vârsta căruntețelor și cu toate acestea foarte mult sunt supărat de asemenea gânduri. Deci nu te descuraja pentru această ispită, care nu se tămăduiește atât prin silință omenească, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dăruiește-mi numai ziua ta de astăzi și întoarce-te la chilia ta“. Și a făcut fratele așa. Iar avva Apollo, după ce s-a despărțit de el, a mers la chilia bătrânului care deznădăjduise pe fratele. Și stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Cela ce lași să vie ispite pentru folos, întoarce războiul fratelui asupra bătrânului acestuia, ca prin cercare să învețe la bătrânețile sale ceea în lungă vreme n-a învățat, anume să pătimească împreună cu cei ispitiți“. Iar după ce a sfârșit rugăciunea, a văzut îndată un arap stând aproape de chilie și repezind săgeți asupra bătrânului care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace și încolo, ca într-o beție, până ce nemaiputând suferi, a ieșit din chilie și pe aceeași cale ca și tânărul se întorcea în lume. Avva Apollo, înțelegând ceea ce s-a întâmplat, l-a întâmpinat zicând: "Unde te duci și ce pricină te-a tulburat așa de tare?" Iar bătrânul, simțind că sfântul cunoaște ale sale, n-a zis nimic de rușine. A zis însă avva Apollo: "Întoarce-te la chilia ta și de aici înainte cunoaște slăbiciunea ta și să te socotești pe tine sau neștiut de diavolul sau nebăgat în seamă de el, pentru că nu te-ai învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic lupta, când nici atacul lui de o zi n-ai fost în stare să-l suporți. Iar aceasta ți s-a întâmplat din pricină că primind tu pe un tânăr luptat de vrăjmașul, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, l-ai adus la deznădejde, nebăgând în seamă porunca aceea înțeleaptă care zice: "Scapă pe cei târâți la moarte și nu înceta să răscumperi pe cei duși la junghiere", dar nici pilda Mântuitorului nostru care zice: "Trestia zdrobită n-o frânge și inul ce fumegă nu-l stinge". Căci nimeni n-ar putea răbda uneltirile vrăjmașului, nici stinge înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui Dumnezeu slăbiciunea omenească".

Moroco 28.06.2022 16:09:26

Fagurida
 
E un om bun de care mi se facu lehamite. Toata ziua cica se pocaieste si se schimba.

Ma intalnesc cu el dupa 20 de ani si ce credeti ca constat?

Nu mai avea in buzunare numai roni ca pe vremuri, acuma avea dolari si euroi, aur, carduri, tichete. Nu mai avea nici portofelul lui rashpalit ci acuma isi luase chimir-sherpas, pungi moi, portofele din piele de crocodil, avea buzunare ascunse si chiar la ciorap avea buzunare in caz ca-l prada hotii. Nici nu mai manca asa cum era obijnuit in comunism, doar cand il apuca foamea pita cu salam cu soia si lapte batut ci acuma manca mereu tot felul de bunatati. Cand era post manca felurite preparate de post dupa traditie facute dupa tot felul de retete traditionale din toata lumea si daca era sarbatoare sau se termina postul atunci ca gurmandul mergea ca musafir pe la cunoscuti sau pe la restaurante, bodegi, fasfuduri si topea tot. Cica doar gusta. Si-a facut si acasa bucutarie dotata cu tot ce trebe si si-a zidit chiar loc de barbecue in curte si se inchipuia mare master chef. In ultima vreme l-am vazut ca a inceput sa schimbe si beuturile. Voia mereu sticle pline cu orice beutura si ca o sugativa bea bea bea privind la fetitele tinere zicand ca e vorba de credintza, ca e tare, ca e rezistent.

Ii zic: -Ma asa te-ai pocait tu si asa te-ai schimbat, ca zeama banului murdar si ca pungile fara fund si nesatule? Din ban te-ai facut valuta, in loc de apa bei zeama de lux cu spalatura de fetitze tinere si din pungutza cu doi bani te-ai facut scrofitza-puschulitza nesatisfacuta care se vrea mereu plina si satisfacuta de grijile lumii fara de griji?

Se uita la mine atat de suparat si plin de ura murdara incat am crezut ca ma bate mortal acolo pe loc pentru ca cica l-as fi jignit.

-I-am zis: ma, nu eu te-am jignit, nu eu te-am facut cum esti ci reintalnindu-ne doar m-am mirat de schimbarea ta.... in bine... de tot.

Mergea toata ziua la biserica, pe la toate manastirile, se avea la per tu cu toti staretii si stia toti teologii si profesorii de pe la facultati, vorbea intruna si raspandea cica religia in lume. Nu putea misca un deget daca nu era vorba de bani. Zicea ca nu vrea sa piarda timpul degeaba asa ca cu pragmatism din orice facea bani, specula, tototot echivala in bani si ii mergea mintea si ochii, se invartea incat in creierul lui era un fel de falanster in care toate erau in slujba banului si a inmultirii banului, a schimbarii banului in orice si a inmultirii pungilor. Spunea, asta e solutia la orice: banii. Scopul scuza mijloacele!

I-am zis: ba, tu semeni cu baba calatoare foarte vorbitoare la care i s-o suit luxul banilor la cap si se crede medaliata de cer ca a inmulktit talantii incat cu oricine te intalnesti vorbesti ca egoistul numai despre tine si despre calitatile si meritele tale exceptionale in materie de schimbare si de schimbarea schimbarii.

M-a trimis la dracu si m-a blestemat ca nu-i dadeam dreptate.

Ajung acasa si ma gandesc la intamplarea asta si-mi dau seama ca defapt is mai rau ca prietenul meu, realizez ca si eu asa m-am pocait toata viatza ca viermele incercand sa schimb mediul, oamenii din jur, lumea, sistemul in mai bine si pe mine in mai rau, pana si frica mi-am schimbat-o in bani si am rasturnat-o... ca sa fie bine.

Imi zic privindu-ma in oglinda: iata, ai aceiasi mutra de om neschimbat, semeni cu un mascet, cu un banaforet, dar vad ca mediul in care traiesc, acuma e net superior, belsug de toate bunatatile iar tu trandavesti si papi totul cu foarte mult spor la beutura in care te vezi si-ti faci frizura. Ce mai pocainta ai si tu: Ideal de vierme ipocrit, mediu tot mai bun si tu tot mai rau si mai prost. Fagurida blablaista... Vai de mine, imi zic, am ajuns ca shoarecele-sobolan trancanitor care a innebunit dupa ce s-a implantat in stup ca greierele in gaura si care cerseste toata ziua bani si ca sa nu fie dat afara pledeaza suparat ca e nevinovat si ca se schimba si ca se lasa schimbat de schimbatorii de bani in orice si invers numa sa scape de Tata! Se lasa pana si rebotezat si repocait k lumea ca i s-a facut lehamite si-i egal de toate! Ce eroroare!

cristiboss56 25.07.2022 20:41:14

La chilia „Sfântul Hrisostom” ce ține de Schitul „Sfântul Pantelimon” (Mănăstirea Cutlumuș) din Muntele Athos a trăit în urmă cu mai mulți ani părintele Daniel. Acesta, timp de 20 de ani, a fost bolnav și a avut dureri de cap și de spate, probleme cu rinichii și inima, probleme la picioare și, uneori, dureri în tot trupul. Deși a mers de multe ori la medici și a făcut numeroase radiografii, rezultatul a fost mereu același. Doctorii nu au putut găsi nici o explicație fizică pentru boala lui. Părintele Daniel a continuat să-și poarte suferințele bolilor, negăsind nici un medic sau om de știință care să-l poată ajuta.
Într-un an, pe 27 iulie, în timpul privegherii de Sfântul Pantelimon, părintele Daniel s-a rugat Sfântului Pantelimon cu lacrimi în ochi și s-a închinat zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu și ocrotitorul Schitului nostru, tu care ești doctor și pentru dragostea lui Hristos ți-ai vărsat sângele, arată dragostea ta și mijlocește către Domnul Hristos să-mi dea tămăduire, ca astfel cu sănătate să pot slăvi și să cânt numele Său la priveghere”.
Acestea zicându-le, părintele Daniel a ațipit din pricina oboselii. Atunci l-a văzut într-o vedenie pe Sfântul Pantelimon îngenunchind în fața tronului lui Dumnezeu și mijlocind pentru sănătatea lui Daniel. Părintele Daniel a auzit pe Domnul Hristos spunând Sfântului Pantelimon: „Frate al meu, Mare-Mucenice Pantelimon, crezi că ești mai milostiv decât Mine? Crezi ca iubești omenirea mai mult decât Mine? Din dragoste pentru Mine Ți-ai vărsat sângele, dar Eu nu Mi-am vărsat sângele și încă Îmi vărs sângele în fiecare zi pentru mântuirea sufletelor oamenilor? Să știi că este voia Mea atunci când se întâmplă de multe ori ca trupul să sufere, pentru ca sufletul să fie mântuit. Acesta este calea prin care voiesc ca mulți oameni să se mântuiască.”
Când fratele Daniel a auzit acest lucru, s-a trezit și a slăvit numele lui Dumnezeu, a mulțumit Sfântului Pantelimon pentru mijlocirea sa, și îndată a simțit cum o povară mare a fost ridicată de la el și a înțeles că trebuie să îndurăm crucea și situația bolilor noastre cu răbdare, bucurie și mulțumire.


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:45:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.