Sesiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului
 

sursa: orthodoxie.com



Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a reunit în şedinţă plenară în 5 februarie pentru prima sesiune de lucrări din acest an, sub preşedinţia Preaferictului Chrisostom, Arhiepiscopul Ciprului.
Printre temele abordate şi dezbătute s-au aflat: dialogul inter-ortodox şi inter-creştin şi deciziile luate în acest sens, cursul de religie din şcoli, proiectul de lege care premite culpurilor homosexuale să se căsătorească, incinerarea etc.
De asemenea, s-au examinat plângerile venind din partea clerilor şi credincioşilor din partea de nord a Ciprului, ocupată de turci în 1974, despre numeroasele persecuţii şi intimidări la care sunt supuşi creştinii ortodocşi din partea autorităţilor turce.

Sărbătoarea comunităţii surzilor din Bucureşti
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/3...fu11lfa9ua.jpg

Comunitatea Ortodoxă a Surzilor „Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei” din Bucureşti îşi sărbătoreşte pe 12 februarie ocrotitorul. O parte a comunităţii va participa în ziua sărbătorii, la Sfânta Liturghie de la Biserica ”Sfântul Elefterie” - Vechi.

Aici sunt oficiate slujbe în limbaj mimico-gestual pentru credincioşii deficienţi de auz din Bucureşti.

Biserica Sfântul Elefterie Vechi a fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, între anii 1743-1744, în timpul domniei lui Mihai Racoviţă Voievod, sub îndrumarea mitropolitului Neofit. Sfântul lăcaş este monument istoric.

Începând cu 1 iulie 2008, biserica a fost dată în folosul Comunităţii Ortodoxe a Surzilor „Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei” din Bucureşti.

Am asistat si eu la o slujba in biserica sus-mentionata si intradevar este impresionanta credinta acelor oameni surzi si totusi atat de receptivi.Un preot tanar se ocupa cu limbajul mimico-gestual si facea o treaba excelenta pt ca ii mai ajuta si pe cei care cantau,mai cu un semn,mai cu o privire blanda.Ce mi-a placut la acei oameni atat de vii era ordinea si atentia de care dadeau dovada si in plus cred ca asistau constant pt ca mi-au dat impresia ca fiecare isi stia locul,erau de toate varstele,o lume a lor,cred ca erau fericiti si sa fie acolo si pt ca erau impreuna,intr-un act de credinta.Foarte frumos si mare lucru ca au si ei un loc al lor intr-o lume parca tot mai rea.

Cristi, singura mea mahnire ca ai postat aceasta stire foarte tarziu (11 feb ora 8 seara), cand vecernia a fost deja (s-a terminat), iar maine dimineata multi dintre noi avem servici si nu putem merge la Liturghie.
Cand poti (si in masura in care poti), ar fi foarte bine sa postezi stirile mai din vreme, ca sa avem timp sa le citim si sa participam.

Iar in acea biserica, slujbele acestea "bilingve" ( "rostite" si in limbajul semnelor pt surzi si obisnuit pentru noi cei normali) sint ceva cu adevarat extraordinar - cat de mult Har este acolo! Sa vezi ce binecuvantare este o vecernie acolo!

Asta cred ca inseamna adevarata dragoste - acea dragoste deplina care trece orice bariera dintre oameni (indiferent cum sant ei), daruindu-se si jertfindu-se, smerindu-se pe sine ca sa il ridice pe celalalt!
Sa vezi ca un om care are de toate - are toate simturile, auz, etc, le lasa pe ale sale deoparte, din dragoste, ca sa se coboare la nivelul celui ce nu are (al celor surzi) si sa invete limbajul lor (al semnelor), ca sa poata propovaduii crediinta ortodoxa si lor !

De fapt, oamenii aceia nu sunt surzi. Doar se prefac. E un protest subtil impotriva modului in care cantaretii urla (nu doar atunci cand canta ci si cand citesc rugaciunile si Apostolul) in bisericile noastre traditionale, prea traditionale. Si impotriva modului in care preotii fulgera si tuna, raspindind o ideologie agresiva in sufletele credinciosilor, atunci cand isi tin predica. Impotriva duhului de stapanitor agresiv, a celui care se crede sef cand a fost chemat sluga.
Un protest impotriva celor care fac concurenta teraselor, impingindu-si difuzoarele cu slujbe pana in strada, de nu mai poti auzi o pasare cantind in parc din pricina trilurilor pseudopsaltilor nostri.
Este o atragere a atentiei ca apropierea de Dumnezeu este un gest de mare tandrete. Doar I love you se urla, din pacate. Dragostea sufletului omenesc catre Creatorul sau e de obicei rostita in soapta, ba chiar in suspin si tacere. E tainica.
Nu, nu sunt surzi. Sunt crestini ortodocsi.
Iar protestul nu e al lor, ci cred ca e al Insusi Bunului Dumnezeu, prin ei.

Eu multumesc Lui Dumnezeu si pt acestia care dau difuzoarele la maxim sa se auda Liturghia pina hat departe'n strada! Serios. A fost o vreme cand serviciul imi impunea din cand in cand sa muncesc si duminica, iar singura mea sansa sa mai particip in vreun fel la Liturghie in acele zile era faptul ca exista o biserica in apropiere care facea sa se auda slujba pina la mine. Era singura mea bucurie si mangaiere in acele zile cand ma intrebam ce caut eu acolo de trebuie sa fiu acolo la lucru in loc sa fiu la biserica.
Iar acea biserica, cu slujba difuzata "la maxim" aducea bucurie multora ce se aflau acolo si nu puteau merge la biserica.
Asa ca nu zice asemenea lucruri ca are Dumnezeu iconomia Sa cu toate.
Poate ca multi oameni care duminica dimineata nici nu si-ar aduce altfel aminte de Dumnezeu (ci poate chiar pornesc fara de grija spre diverse pacate), poate ca auzind de departe slujba, isi aduc aminte de Dumnezeu si poate isi schimba traiectoria spre directia bisericii.

Tandretea, soapta, suspinul, delicatetea sunt insusiri tot mai mult respinse in lumea de azi, unde domina urlatul isteric si porunca stapanului catre sluga lui.
Desigur, in cultura claxonului si a galeriei lui Gigi, unde barbatul macho isi etaleaza bicepsii si euroii, femelele si yachtul, unde educatia scolara incepe la 7,30 cu racnete pe care le-ar invidia pana si imblanzitorii de tigri, se cuvine desigur sa strangem din dinti inclusiv la rugaciune.
Prea multi decibeli, omoara taina. Omul. Sufletul.
Pe vremuri cuviosii se retrageau la isihie. Care insemna, mai intai, pur si simplu tacere. Intrerupta doar, cand si cand, de vreun suspin...

Vezi tu, cuviosii acestia gustasera un pic din Dumnezeu, gasisera deja un strop din comoara, de, asa cum spune si Hristos in pilda, au vandut toata averea lor pentru acea tarina (Matei 13:44)

Vezi, aceasta este frumusetea: este exact acelasi lucru ca in exemplul anterior, numai ca privit invers: ei sint surzii, care nu aud soaptele, nu au gustat suspinul si de aceea nu il aud, nu inteleg delicatetea pentru ca nu aud semnificatia - oare noi, astia de ne dam crestini, deci urmatori, robi, slugi, slujitori ai (voii) Lui Hristos, oare noi astia care am primit de la El bogatia de a gusta crediinta (de ne credem atat de ortodocsi practicanti), oare putem noi sa ne coboram la nivelul celor ce nu au (gustat) aceasta bogatie, oare putem sa vorbim pe limba lor, chiar daca asta inseamna ca va trebui sa suportam acei (prea) multi decibeli ca se auda pina la urechile lor si sa auda si ei?

Eu cred ca noi (chiar cei care auzim bine) sintem surzi fiecare in felul propriu (sintem surzi la ceea ce ne spun cei din jur), ani de zile sintem surzi unul fata de celalalt, si de aceea ne ranim atat de mult unii pe altii fara sa ne dam seama si nu ne corectam, pt ca atat timp cat sintem surzi nu auzim nici macar strigatele de durere pe care le provocam in ceilalti fara sa vrem, si nu ne putem corecta pt ca nu constientizam.

Sa ne rugam sfantului Meletie sa ne ocroteasca si pe noi cei care sintem surzi, desi cu urechile auzim bine!
Si sa ne ajute cu blandetea dragostei sale sa auzim ce ne spun ceilalti!

Cu siguranta aceasta este si dorinta mea , dar agentia de presa si siteurile agreate de Basilica , anunta de multe ori si ele cu intarziere , dar voi cauta si alte surse de informare pentru a tine pasul cu evenimentele in derulare .
Doamne ajuta !:53: