De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându‑se, întru bucuria Domnului său. De s‑a ostenit cineva postind, să‑şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să‑şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nicidecum să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu‑se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel care a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta intraţi toţi în bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de‑al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi‑vă. Cei care v‑aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n‑aţi postit, veseliţi‑vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi‑vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi‑vă toţi din bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu se plângă de sărăcie, pentru că s‑a arătat împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne‑a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe dânsa Cel ţinut de dânsa. Prădat‑a iadul Cel ce S‑a pogorât în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul, zice, s‑a amărât, întâmpinându‑Te pe Tine jos. S‑a amărât pentru că s‑a stricat. S‑a amărât pentru că a fost batjocorit. S‑a amărât pentru că s‑a omorât. S‑a amărât pentru că s‑a surpat. S‑a amărât pentru că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit; a primit pământ şi s‑a întâlnit cu cerul; a primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde‑ţi este, moarte, boldul? Unde‑ţi este, iadule, biruinţa? Înviat‑a Hristos şi tu ai fost nimicit. S‑a sculat Hristos şi au căzut demonii; a înviat Hristos şi se bucură îngerii; a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte; a înviat Hristos şi nici un mort nu este în groapă, căci Hristos, sculându‑Se din morţi, începătură învierii celor adormiţi S‑a făcut. A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Hristoase, desfătarea neamului nostru omenesc, mângâierea sărăciei noastre, sprijinul firii noastre căzute jos şi care se clatină, nădejdea celor fără de nădejde, al Cărui cinstit nume s-a făcut cunoscut între neamuri, fie-ţi milă şi mă ridică din căderea mea, dă înviere morţii mele, trezeşte în mine simţirea vieţii, scoate sufletul meu din temniţa neştiinţei, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieţii celei noi, cercetează fiinţa mea stricată în mormânt, scoate-mă din locul întunericului, fă ca aurora descoperirii Tale să mă cerceteze în mijlocul iadului (sheolului) neştiinţei unde firea mea cuvântătoare a tăcut, stârneşte, Doamne, încă o dată puterea ei de viaţă naturală, că „iadul nu te va mărturisi şi cei ce se pogoară în mormânt nu vor lăuda numele Tău”. N-am gură să spun mai multe. Fie ca „viii să Te laude pe Tine” aşa cum o fac eu acum.
Simţurile mi-au asurzit, mişcările au tăcut, gândurile au secat, toată lucrarea firii mele e lipsită de viaţă adevărată. Pomenirea ta nu e întru mine, în iadul în care sunt nimeni nu se mărturiseşte Ţie, iar în sufletul meu pierdut nu mai răsună vuietul vesel al laudelor tale. Toate mădularele mele moarte aşteaptă durerile de naştere ale învierii.
Sfântul Isaac Sirul

Doamne, Iti multumesc pentru toate !
 

Doamne, ît›i multumesc pentru tot ceea ce am primit în viat›ă, încă de când m-am născut. Des™i am fost adesea s™i pentru lungă vreme supărat pe cei din jur s™i chiar pe Tine, acum încep să înt›eleg că toate s™i bune, s™i rele sunt relative s™i că depinde doar de mine ce aleg să fac din ele.
Te rog să mă întăres™ti în a vedea în orice interact›iune cu lumea s™i cu aproapele o s™ansă de a iubi mai mult, de a înt›elege mai mult, folosind pentru aceasta fiecare clipă s™i fiecare eveniment din viat›a mea, dându-i rostul pe care Tu îl s™tii, des™i adesea mie mi-e ascuns.
Toate sunt spre folosul meu, Doamne, orice piatră de poticneală poate fi unsă cu mirul harului Tău spre a deveni locul pe care să se sprijine scara văzută în vis de Patriarhul Iacob, cea pe care urcă s™i coboară îngerii Tăi. Ajută-mă, Doamne, să mă trezesc mereu s™i mereu, din somnul cel de tot felul, cu această nesmintită nădejde, sprijinindu-mă de Tine, Cel ce es™ti Piatra cea din capul unghiului.

Amin!
Parintele Constantin Sturzu

IUBI-TE-voi, DOAMNE, cu IUBIREA de pe ALTARUL Lui HRISTOS;
IUBI-TE-voi, DOAMNE, chiar dacă merg pe drumul CRUCII;
IUBI-TE-voi, DOAMNE, chiar dacă sufăr şi plâng:
IUBI-TE-voi, DOAMNE, chiar dacă nu ştiu să Te IUBESC;
IUBI-TE-voi, DOAMNE, chiar din groapa păcatelor;
IUBI-TE-voi, DOAMNE, cu IUBIREA cea peste mine şi peste toate;
IUBI-TE-voi, DOAMNE, Taina peste toate!

Tarziu Te-am iubit…
“Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu înafară, şi eu acolo, înafară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.”
Fericitul Augustin

Doamne binecuvinteaza…
 

…pe cei ce mi-au dat viaţă
…pe cei ce m-au învăţat să Te iubesc
…pe cei ce mă iubesc
…pe cei ce mă urăsc
…pe cei ce mi-au binevestit mie Cuvântul Tău
…pe cei ce mi-au luminat ochii sufleteşti
…pe cei ce m-au vindecat
…pe cei ce mă ocrotesc şi mă povăţuiesc
…pe cei ce se roagă pentru mine
…pe cei ce m-au ajutat în zile grele
…pe cei ce m-au învăţat ce este binele şi ce este răul
…pe cei ce mi-au dorit şi mi-au făcut mie bine
…pe cei ce mă binecuvintează.

Ce-ţi voi da în schimb Ţie, Doamne, pentru atât de multa milă revărsată asupra sufletului meu? Dă-mi, rogu-Te, să-mi văd fărădelegile mele şi să plâng totdeauna înaintea Ţa, pentru că Tu iubeşti sufletele smerite şi le dai harul Sfântului Duh!
Dumnezeule Milostive, iartă-mă! Tu vezi cum este atras sufletul meu spre Tine, Ziditorul meu. Tu ai rănit sufletul meu cu iubirea Ta şi el însetează după Tine, atunci şi fără sfârşit tânjeşte şi nesăturat năzuieşte el spre Tine ziua şi noaptea şi nu mai vrea să vadă lumea aceasta, deşi o iubesc, pentru că mai presus decât toate îl iubesc pe Ziditorul, şi sufletul meu te doreşte pe Tine.
O, Ziditorul meu, deşi eu, neînsemnata Ta făptură, Te-am întristat atât de mult, Tu nu Ţi-ai adus aminte de păcatele mele.

Rugaciunea Sfantului Filaret !
 

Doamne, ești singura mireasmă a existenței omului în istorie. Cât de bogat și de minunat răsplătești devotatele suflete care nu te-au uitat mort în mormântul Tău!

Le-ai făcut pe femeile mironosițe purtătoare ale buneivestiri a Învierii și a slavei Tale. Nu au uns cu mir trupul Tău mort, însă Tu ai uns sufletele lor vii cu mirul bucuriei. Cele care îl plângeau pe Domnul mort au devenit privighetori ale primăverii celei noi, Sfinte ale cereștii Tale Împărății.

Doamne al nostru înviat, pentru rugăciunile lor, miluiește-ne, mântuiește-ne, ca să Te slăvim dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici