Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Morala Crestina (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5076)
-   -   Mita și voia lui Dumnezeu (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=18433)

CristianR 16.04.2016 13:36:35

Citat:

În prealabil postat de Copacel (Post 620246)
Dar indiferent prin ce sistem vine, pe noi ne intereseaza aptitudinile.Modul
cum a venit nu conteaza atat timp cat acel angajat este competent.

Adică profitul este cel care dictează. Dacă ne purtăm bine/corect cu oamenii, asta nu ne interesează.
Să înțeleg că așa gândești/acționezi tu personal?
Voia lui Dumnezeu care crezi că este? O iei în seamă sau o pui între paranteze?

CristianR 16.04.2016 13:38:51

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620247)
Este o treaba foarte delicata.
Sigur ca nu e buna mita si nu este de la Dumnezeu. Dar sunt situatii...

...Situații în care pentru a acționa corect – ținând seama de ceilalți, căutând să nu-i lezezi/prejudiciezi cu ceva – este necesar un sacrificiu de sine?

CristianR 16.04.2016 13:41:45

Citat:

În prealabil postat de ahilpterodactil (Post 620240)
Avem: "Pentru rugaciunile sfintilor...". Foarte binecuvantata.

P.S. Pila apare, de obicei, acolo unde e concurenta. Neloiala, tocmai prin implicarea pilei, se intelege.
Dar sunt si oameni care nu pot trai fara pile, chiar daca ceea ce vor ei ar putea fi obtinut printr-o simpla cerere. S-au obisnuit asa, sa se roage cineva pentru ei, sa le mijloceasca unul mai priceput ori mai binevazut etc. Unul perceput ca solutie intermediara, ca garant, ca om aflat in gratii/cu trecere.
E un obicei vechi, balcanic pesemne. Cu specific bizantin, mai exact. Desi s-ar putea sa fi functionat de cand lumea, pretutindeni...

Da, iată un sens binecuvântat: atunci când toți pot folosi această „pilă”, fără ca vreunul să fie prejudiciat.

sophia 16.04.2016 13:41:58

Atunci daca este asa, de ce sa se mai scoata postul concurs?
Si ce face unul care este strain si nu are pe nimeni sa-l recomande?

Si nu e chiar asa cu omul potrivit cum spui tu.
Se cauta de obicei ceea ce nu exista. Exista aici o expresie foarte potrivita care in traducere suna cam asa: scroafa care da lana, lapte si oua.

Sa fie omul tanar, dar sa aibe si zeci de ani experienta, sa aibe cunostinte din toate domeniile, sa fie perfect in aia si aia si ailalta, la bani putini, etc. si etc.
Si mai punem si alte conditii: sa nu fie strain, sa aibe confesiunea X.
Si sa arate bine.

Regula aia de aur o fi, dar nu e buna.
Mai exista si cazuri destule in care se alege exact asa repede cineva si apoi se constata ca nu este bun. Si asa vezi firme care cauta pentru acelasi post vreme indelungata si schimba lucratorul ca pe ciorapi.
(Tot vezi acerlasi post scos periodic la concurs si te intrebi ce se intampla acolo, daca sunt seriosi).

Vroiam sa mai spun ca eu nu sunt pentru mita, categoric. Cu recomandarile este delicat...
Teoretic este asa cum stim.
Aplicarea practica este insa grea, pentru ca ne lovim de situatii si oameni.
Si intrebarea este pana la urma cum sa procedam practic. Teoria o cunoastem.

Legat de exemplul lui dactil vroiam sa mai spun ca intr-adevar multi au nevoie de intermediari si de ajutor. Exista pildele binecunoscute cu omul de la scaldatoarea de la Vitezda, cu omul adus cu patul de prieteni ai lui si coborat prin acoperis la Iisus. Si lui Iisus ii sunt "recomandati" oameni spre ajutor (apostolii il roaga pentru femeia bolnava de zeci de ani, sau nu mai stiu acum cine. Intermediaza pentru diversi amarati.

Si datoria noastra primara este sa ajutam pe cel de langa noi inclusiv prin rugaciune.
Dar...traim vremuri aspre, foarte grele, in care este o lupta ca in jungla, pentru supravietuire fie pentru un loc de munca, sau ajutor in diverse imprejurari, pentru supravietuirea unei firme cu zeci sau chiar mii de oameni, etc.
Este o concurenta acerba. Cum sa facem? Aici este intrebarea.

Noi trebuie sa lupta, suntem obligati. Voia lui Dumnezeu nu o stim, doar ne rugam la El. Uneori se implineste, alte ori nu. Cat asteptam, ce facem, ce alt drum luam, unde este totusi locul nostru?
Cumva se vede in aceasta discutie si aceea despre liberul arbitru. Il avem sau nu? Daca totusi suntem legati de voia lui Dumnezeu...

sophia 16.04.2016 13:46:44

Citat:

În prealabil postat de CristianR (Post 620250)
...Situații în care pentru a acționa corect – ținând seama de ceilalți, căutând să nu-i lezezi/prejudiciezi cu ceva – este necesar un sacrificiu de sine?

La ce te referi concret?

CristianR 16.04.2016 13:51:48

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 620243)
Dar intr-un sistem ticalosit, in care coruptia este generala ? Sa observam ca faradelegea nu este cu nimic diminuata de multimea faradelegilor, nici ticalosul nu devine mai putin ticalos in urma faptului ca e penurie de drepti. De doua ori Dumnezeu a cercetat Pamantul si de doua ori a gasit un singur drept: o data pe Noe, o data pe Abraham.

Se pare că drepții sunt foarte puțini la număr. Totuși, dacă sistemul este ticăloșit, ce trebuie să facem? Îl lăsăm așa cum este, încercând să ne adaptăm? Ne strecurăm, încercând să facem cât mai puține compromisuri? Sau încercăm să îl schimbăm; nu pe tot, nu în întregime, ci doar o fărâmă, atât cât suntem noi și viața noastră?

Lumea în care trăim, „via aceasta” dăruită de Dumnezeu nouă, ca să o lucrăm, o putem face să-i fie plăcută Lui? Avem datoria asta? De altfel, cum am putea să ne pocăim noi înșine fără ca și lumea pe care o alcătuim să se schimbe puțin?

CristianR 16.04.2016 13:54:10

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620253)
La ce te referi concret?

La situațiile expuse. Nu dau mită ca să nu fiu incorect față de un concurent și, prin urmare, îmi asum suferința de a rămâne în continuare șomer. Suferință binecuvântată, având în vedere că e rezultatul ascultării de porunca de a-mi iubi aproapele.

sophia 16.04.2016 14:24:31

Citat:

În prealabil postat de CristianR (Post 620255)
La situațiile expuse. Nu dau mită ca să nu fiu incorect față de un concurent și, prin urmare, îmi asum suferința de a rămâne în continuare șomer. Suferință binecuvântată, având în vedere că e rezultatul ascultării de porunca de a-mi iubi aproapele.

Cum este ea binecuvantata?
Teoretic ai dreptate, stiu. Dar practic cum faci?
Traiesti mai departe din ajutorul social, ajungi pe strazi, lasi copii tai sa moara de foame.

Si de acord cu tine. Trebuie schimbat sistemul dar cum?
Ar fi o singura solutie - sa fie destul pentru toti si sa nu mai fie concurenta.

CristianR 16.04.2016 14:39:15

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620257)
Traiesti mai departe din ajutorul social, ajungi pe strazi, lasi copii tai sa moara de foame.

Faci tot ceea ce stă în puterile tale fizice, mintale, sufletești.
Dar întâi de toate, te rogi ș™i crezi că Dumnezeu nu te uită dacă nici tu nu-L uiț›i. Ai încredere în El, care a spus să-ț›i iubeș™ti aproapele (iar mita este o expresie a neiubirii aproapelui) ș™i care a spus că treaba noastră e să-L căutăm (ș™i ascultăm) pe El, în timp ce El se va îngriji de noi.

Faci tot ce poț›i: îț›i cauț›i de lucru în altă parte, îț›i schimbi eventual meseria, te muț›i în alt oraș™, sat, ț›ară. Renunț›i, dacă e cazul, la tot ceea ce dorești, făcând ceea ce se poate în limitele binelui.

L.E. Nu în ultimul rând, încerci să îndrepț›i lucrurile: Denunț›i nedreptatea.

delia31 16.04.2016 15:28:52

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620252)
Dar...traim vremuri aspre, foarte grele, in care este o lupta ca in jungla, pentru supravietuire
Este o concurenta acerba.

Ai citit marturii din inchisorile comuniste? Sa vezi acolo conditii dure de supravietuire!

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620252)
Cum sa facem? Aici este intrebarea.

Acolo ai raspunsul!

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 620252)
Noi trebuie sa lupta, suntem obligati.Voia lui Dumnezeu nu o stim

De stiut o stim, ca doar ne-a spus-o si ne-a aratat-o chiar El: "sa-l iubesti pe celalalt ca pe tine insuti". Ca sta in libera noastra alegere daca o implinim sau nu...asta e deja alta problema.
Sa-i doresti aproapelui ceea ce-ti doresti tie, sa te rogi inainte de examen/proces/competitie etc. pentru contracandidatii tai. Cine dintre noi face nebunia asta?

Din contra, de cred ca mie mi se cuvine ceva, mai mult decat i s-ar cuveni altuia si ma zbat si-L rog pe Dumnezeu ca nu cumva sa fiu eu cel care pierde, ci neaparat contracandidatul, atunci asta imi pare o capcana cu care lumea ne-a obisnuit, fiindca ne-am lasat educati, modelati de un spirit competitiv egoist, cu invingatori si invinsi, si nu vedem deloc ca e loc sub soare pentru toata lumea.

Hristos n-a dus nicio lupta acerba pentru ceva din lumea asta! Singura lupta acerba pe care o avem de dus e impotriva propriului egoism si a pacatelor proprii.

Citat:

În prealabil postat de CristianR (Post 620250)
...Situații în care pentru a acționa corect – ținând seama de ceilalți, căutând să nu-i lezezi/prejudiciezi cu ceva – este necesar un sacrificiu de sine?

Da, fara indoiala! Problema e ca nu ne prea duce capul sa anticipam ce castigam (in plan spiritual) cand aparentele spun ca pierdem (in plan material). Si nici ce se pierde (spiritual) cand ceva se castiga (material), fara sa fi tinut cont de ceilalti.

Mi-am adus aminte de un episod din memoriile Mitropolitului Bartolomeu, de cand era in inchisorile comuniste: "In anii '60 ma gaseam in inchisoarea Aiud, in sectia a cincea, unde erau camere mai mari. Noi, cei mai multi, eram bolnavi, suferinzi; ne gaseam cam douazeci in aceeasi camera, cu paturi suprapuse.

Ratia de paine era de 100 de grame pe zi. La o anumita ora, gardianul vâra pe vizeta doua paini rotunde, de cate un kilogram, care veneau deja stantate, adica deja impartite in cate zece felii. Coaja de paine nu era taiata, pentru ca feliile sa se poata tine intre ele.

Era o regula a noastra, sa avem in fiecare zi un coleg de serviciu. In camera exista o bancheta si scotea de undeva, din ascuns, de sub saltea, o fosta potcoava de bocanc, care, prin indelungata frecare de ciment, devenise cutitas. Se stie ca orice obiecte ascutite erau interzise.

Ce facea colegul?: intre doua felii de paine umbla cu acest cutitas ca sa taie si coaja de dedesubt, care le tinea impreunate, si sa desprinda astfel feliile, sa le individualizeze.

Dupa aceea le insira pe toate de-a lungul bancii si ne invita pe noi, colegii, sa venim, in ordine alfabetica, cu urmatoarea regula: fiecare se uita la cele douazeci de felii si-si alege pe cea care crede el ca e mai mare.

Ei, va inchipuiti, o suta de grame, cat poate fi diferenta! Si, totusi, ochiul spune ca nu pot fi toate perfect egale, pentru ca nici stanta aceea nu era foarte egala, pentru ca si painea insasi era mai crescuta, mai putin crescuta, mai coapta, mai putin coapta, coaja mai groasa, mai subtire, si asa mai departe.

Asadar, ochiul spune ca aceasta felie este mai mare. Si o ia. Vine urmatorul; din cele nouasprezece o alege pe cea mai mare; urmatorul, din cele optsprezece, si asa mai departe; se presupune ca ultimul trebuie sa se multumeasca cu cea mai mica, iar cel de serviciu avea dreptul sa stranga faramiturile si sa le manance; acesta era un mare privilegiu.

A doua zi, urmatorul, si asa, prin rotatie, la douazeci de zile fiecaruia ii venea dreptul la felia socotita cea mai mare si la felia ramasa cea mai mica.

Am fost martor si partas la acest ritual pana cand, intr-o zi le-am spus: "Fratilor, si asa oamenii acestia ne-au privat de libertate si cauta sa ne animalizeze.

Mie mi se pare ca prin acest procedeu noi insine contribuim la propria noastra animalizare, adica la egoism: a lua felia cea mai mare in detrimentul urmatorului, care o ia pe cea mai mica. Propun sa inversam situatia. Primul sa ia felia pe care ochiul sau ii spune ca e cea mai mica, si tot asa, prin rotatie, ultimului revenindu-i privilegiul de a lua felia cea mai mare.

In felul acesta nu se schimba nimic, pentru ca la douazeci de zile vor fi aceleasi situatii, numai ca inversam, spre a face un exercitiu spiritual, un exercitiu moral."

Propunerea mea a fost acceptata cu foarte multa bucurie. S-a procedat asa vreme de o saptamana. Trebuie sa mentionez ca aproape toti eram intelectuali.

Dupa acest timp au venit cativa la mine si mi-au spus: "Parinte, hai sa renuntam! Asemenea Apostolului Pavel, care si-a recunoscut slabiciunea spunand: "Nu fac binele pe care-l vreau, ci raul pe care nu-l vreau, pe acela il savarsesc" (Rm 7,19), si eu ma surprind ca, atunci cand intind mana sa iau felia cea mai mica, ochiul ma trimite la cea mai mare; in felul acesta mi se pare ca ma insel pe mine insumi, il insel pe Dumnezeu in numele Caruia ai vorbit dumneata, si ii insel pe camarazii mei".

Si am zis: "Bine! Revenim." Dar toata viata voi tine minte situatia-limita in care impartirea unei felii de paine devine o problema de viata sau de moarte."


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:40:00.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.