Lucru mostenit de la bunici
 

De cand am inceput sa merg la biserica, am scris pomelnicul la indemnul bunicii mele. Multe nume imi erau necunoscute. Erau nu doar parintii ei, ci si bunicii ei. Mi-a placut tare mult acest lucru. Mi-a venit in minte gestul din trecut ieri, cand s-a citit Evanghelia care face referire la genealogia Mantuitorului.

Acum daca am cunoaste toate rudele, am alcatui niste pomelnice atat de lungi, ca preotului i-ar lua cateva ore pomenirea lor. Dar ar fi o mare bucurie, pe de o parte sa ne cunoastem stramosii, iar pe de alta sa ne rugam pentru ei.

Ar fi minunat.

Suntem, din pacate, din ce in ce mai lipsiti de radacini prin uitarea stramosilor nostri.

Ii stiu pe de rost pe strabunicii mei si obisnuiesc sa ii trec la pomelnice impreuna cu multi adormiti despre care am aflat mai mult sau mai putin intamplator, suflete pe care poate ca nu are cine sa le pomeneasca: vecini, rude, fosti colegi de serviciu morti in accidente, rude si prieteni ai altora, nume scrise pe crucile asezate la margini de drumuri samd. Asa am adunat o ditamai lista pe care o las periodic pe la manastiri sub forma de sarindare, pentru ca preotii-calugari au mai mult timp sa le citeasca decat preotii de mir.

Sa nu-i uitam pe cei care au plecat si sa mentionam in partea de jos a pomelnicului: "cu tot neamul lor cel adormit". Macar si putin sa se mantuiasca si ei, daca au ajuns la adanc...

Pomenirea semenilor, vii sau adormiti, stramosi sau oameni de rand, este un lucru dumnezeiesc. Spun asta deoarece acest fapt are in sine ceva din taina in care Dumnezeu ne poarta intru Sine, de felul in care isi "aminteste" de noi, si ne "pomeneste" numele.

Atunci cand oferim pomelnicul preotului pentru a fi pomenit, ne asemanam talharului care a spus: "Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!" Numai ca acum spunem: "Pomeneste-ma Doamne, impreuna cu toti cei pe care ii port tainic in mine intru iubire..."

Daca toti am face asta, am avea parte de mai multa bunatate in lume. Din nefericire sunt persoane care nu-si mai trec spre pomenire parintii, copiii si ne mai intrebam de ce atata rautate in lume?

pomelnice
 

Obisnuiesc sa trec scriitorii in pomelnic. Odata, la Manastirea Lainici, un calugar m-a intrebat cine sunt cei din pomelnicul acesta luuuuung. Apoi l-a luat in mana si citea cu gandul. M-a intrebat "dar Nichita cine este"? ... Nichita Stanescu. "Atunci iertat sa fie!" M-a impresionat profund tonul vocii, gesturile, tacerea graitoare a dialogului din priviri.

Doamne ajuta!

E bine sa ne rugam pentru toti cunoscutii sau mai putin cunoscutii nostri...E un gest frumos sa te rogi pentru scriitori, pictori, muzicieni, pentru saracii lumii, pentru copiii nenascuti...pentru tot ce tine de viata daruita noua de Tatal Ceresc !
In alta ordine de idei, acum ceva vreme, fusesem intr-un pelerinaj si un parinte ne-a povestit cum lunar venea o doamna la dansul si ii lasa de citit 40 de slujbe de pomenire....Pentru cine Pentru dansa....Dansul a intrebat-o...bine dar dvs sunteti vie, iar dansa i-a raspuns..."da, sunt , insa le platesc pentru vremea in care nu voi mai fi pe pamant, ca cine sa ma pomeneasca si pe mine?".......

Obisnuiesti, pentru ca probabil iti sunt dragi. Din pacate noi ne oprim la a include in categoria celor "dragi" doar rudele si de aici si retinerea de a pomeni pe cineva strain de neamul nostru. Sa ne ajute Dumnezeu sa pomenim cat mai multi. Imi place sa cred ca dincolo de lumea aceasta, cei pe care ii pomenim, vor fi primii pe care ii voi intalni.

Exista un un indemn al Sfantului Varsanufie care spune ca la rugaciunile noastre trebuie sa-l pomenim si pe aproapele nostru, ca daca nu, Dumnezeu ne va intreba: "Dar fratele tau unde este?"