Urmele lui Dumnezeu pe nisip:
Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viața lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma pașilor lui și urma pașilor lui Dumnezeu. Când ultima scenă din viața lui i s-a perindat prin fața ochilor, el a privit la urma pașilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieții lui era numai un rând de urme și acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste și mai grele din viața lui. Asta l-a pus pe gânduri și L-a întrebat pe Dumnezeu: - Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieții mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viața mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înțeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit. Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate: - Dragul Meu, Eu te iubesc mereu și niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări și de suferințe, se vede pe nisip o singură pereche de pași, deoarece atunci Eu te luam în brațe sau în spate și te purtam pe drumul vieții tale. |
Există un proverb care spune: „Pe marea liniștită oricine poate fi cârmaci“. Când vântul este prielnic, corabia puternică și marea nu este agitată, nu e nevoie de prea mare înțelepciune să duci corabia în port. Altceva este când furtuna se dezlănțuie pe mare, vasul este avariat, valurile se revarsă zgomotoase pe punte și pătrund înăuntrul navei, când noaptea este întunecoasă și nu se vede nimic. Cu toate acestea, căpitanul corabiei orânduiește totul atât de iscusit încât scapă de primejdie.
Pilda de azi ne vorbește despre mândrie, despre răbdare în ispite și iubire părintească. Era odată în pustiul Egiptului un frate foarte osârduitor. Acesta, fiind tare supărat de demonul curviei, a mers la un bătrân și i-a mărturisit gândurile sale. Iar acela nefiind iscusit, după ce l-a ascultat, s-a mâniat și i-a zis că este ticălos și nevrednic de cinul călugăresc, căci a primit astfel de gânduri. Auzind acestea, fratele a căzut în deznădejde și, părăsindu-și locul său, se întorcea în lume. Pe cale, din orânduire dumnezeiască s-a întâlnit cu avva Apollo, cel mai încercat dintre bătrâni, care, văzându-l abătut și foarte posomorât, l-a întrebat, zicând: „Fiule, din ce pricină ești așa de mâhnit?“ Acesta la început, pentru multă mâhnire, nu i-a răspuns bătrânului nimic; mai pe urmă, mult rugându-l bătrânul, a spus ale sale zicând: „Fiindcă adesea mă supără gândurile, m-am dus și m-am mărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui nu mai am nădejde de mântuire și, fiind deznădăjduit, mă duc în lume“. Auzind acestea, avva Apollo îl mângâie pe fratele și-l sfătui mult, zicând: „Nu te mira, fiule, și nu deznădăjdui de tine, că eu mă aflu la vârsta căruntețelor și cu toate acestea foarte mult sunt supărat de asemenea gânduri. Deci nu te descuraja pentru această ispită, care nu se tămăduiește atât prin silință omenească, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dăruiește-mi numai ziua ta de astăzi și întoarce-te la chilia ta“. Și a făcut fratele așa. Iar avva Apollo, după ce s-a despărțit de el, a mers la chilia bătrânului care deznădăjduise pe fratele. Și stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Cela ce lași să vie ispite pentru folos, întoarce războiul fratelui asupra bătrânului acestuia, ca prin cercare să învețe la bătrânețile sale ceea în lungă vreme n-a învățat, anume să pătimească împreună cu cei ispitiți“. Iar după ce a sfârșit rugăciunea, a văzut îndată un arap stând aproape de chilie și repezind săgeți asupra bătrânului care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace și încolo, ca într-o beție, până ce nemaiputând suferi, a ieșit din chilie și pe aceeași cale ca și tânărul se întorcea în lume. Avva Apollo, înțelegând ceea ce s-a întâmplat, l-a întâmpinat zicând: "Unde te duci și ce pricină te-a tulburat așa de tare?" Iar bătrânul, simțind că sfântul cunoaște ale sale, n-a zis nimic de rușine. A zis însă avva Apollo: "Întoarce-te la chilia ta și de aici înainte cunoaște slăbiciunea ta și să te socotești pe tine sau neștiut de diavolul sau nebăgat în seamă de el, pentru că nu te-ai învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic lupta, când nici atacul lui de o zi n-ai fost în stare să-l suporți. Iar aceasta ți s-a întâmplat din pricină că primind tu pe un tânăr luptat de vrăjmașul, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, l-ai adus la deznădejde, nebăgând în seamă porunca aceea înțeleaptă care zice: "Scapă pe cei târâți la moarte și nu înceta să răscumperi pe cei duși la junghiere", dar nici pilda Mântuitorului nostru care zice: "Trestia zdrobită n-o frânge și inul ce fumegă nu-l stinge". Căci nimeni n-ar putea răbda uneltirile vrăjmașului, nici stinge înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui Dumnezeu slăbiciunea omenească". |
Să vă spun o pildă care mie mie mi-a plăcut tare..
Erau două fetițe la orfelinat, pe una a luat-o o călugăriță să o crească și pe una a înfiat-o o prostituată. și se spune că Andrei cel Nebun pentru Hristos, întreabă pe Dumnezeu: "- Doamne, dar cu ce sunt vinovate aceste suflete? De una a picat să fie luată spre lucrare duhovnicească și una să pice în mâna femeii ușoare?!" Și răspunde Dumnezeu: "- Nu așa se gândește! Lucrurile se fac după voia interioară și voia divină! Că pe care a luat-o călugărița, este dintr-o mamă foarte desfrânată, dar trăind într-un mediu sănătos, va deveni serioasă. Iar cea pe care a înfiat-o prostituata, este dintr-o mamă foarte bună și sănătoasă, și oricât va încerca să o împingă și pe ea spre păcat, ea nu va ceda niciodată și o va îndrepta și pe prostituată, spre bine!" Vedeți cum lucrează Dumnezeu? Cum sunt gândurile lui Dumnezeu și gândurile noastre! “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” ( Isaia 55, 8-9 ) https://www.youtube.com/watch?v=zESKtmF0OdY |
Citat:
In viata mea, in multe situatii in care initial crezusem ca sunt singura, in realitate era doar o singura pereche de pasi pe nisip, iar eu eram purtata pe brate. Mai e o pilda frumoasa si draga mie, din intelepciunea Zen, cu omul urmarit de tigru pana la marginea prapastiei si fraguta cea aromata, o pilda care se refera la faptul de a trai constient, in "aici si acum". O zi frumoasa tuturor ! |
Zidul inimii
Într-un deșert aspru și stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani și ani de rugăciune și sălbatice renunțări, unul dintre cei doi asceți era convins că ajunsese la desăvârșire.Celălalt era și el pios, dar totodată bun și înțelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puținii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă. "Acesta este timp pierdut pentru meditație și rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absențe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înțeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfințenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greșală. După câteva luni, în fața grotei sale se înălța un zid de pietre, cenușiu și sufocant. Și el era închis înăuntru. Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Și mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora". |
SUNTEM SĂRACI? SUNTEM BOGAȚI?
Câteodată avem tendința de a ne lăsa cuprinși de nemulțumire din pricina neajunsurilor de orice fel...găsesc de cuviință a vă lăsa spre citire această mică pildă care, sper să ne așeze fiecăruia dintre noi câte un strop de lumină în vremuri de nemulțumire: ”Era odată un om nemulțumit, care se plângea tot timpul că este sărac. Ajunsese să fie supărat și pe Dumnezeu că nu-i dăduse mai mult noroc în viață. L-a auzit un bătrân înțelept și l-a întrebat: – Ai vrea să ți se taie mâna dreaptă pentru 100 de milioane de lei? – Nicidecum, răspunse omul îngrozit. – Dar mâna stângă, insistă bătrânul? – Cum să-mi tai mâna pentru bani, se indignă săracul. – Dar, ai vrea să-ți dai ochii pentru un miliard? Cunosc eu pe cineva, pe un mare bogătaș, care și-a pierdut vederea și ar da toată averea lui pentru un transplant de ochi... – Ferească Dumnezeu! Nu mi-aș da un ochi pentru nimic în lume. – Păi vezi măi omule, ce bogat ești, zise înțeleptul, dacă doar mâinile și ochii tăi valorează mai mult de un miliard. Mulțumește lui Dumnezeu pentru cât de bogat ești. Mulțumește lui Dumnezeu pentru că ești sănătos și poți să muncești cu mâinile tale. Nu râvni la luxul și bogăția altora, căci în curând le vor pierde și vor pleca din lumea aceasta cu mâinile goale, fără să fi avut bucuria de a contempla creația lui Dumnezeu, din cauza multor griji pământești, din dorința de a agonisi cât mai mult.” Așadar, suntem bogați...suntem săraci? |
In tara nu mai plouase de ani intregi. Era atat de cald si de uscat incat pana si florile se uscasera, iarba era parjolita si chiar si marii copaci, puternici inainte, erau pe moarte. Apa secase in rauri si in fantani. Vacile, cainii, caii, pasarile si tot poporul mureau de sete. Lumea incepea sa se imbolnaveasca.
Intr-un sat uitat de lume exista o fetita a carei mama era foarte bolnava. “O sa plec de aici si o sa merg kilometri intregi, nopti si zile.. pana cand voi gasi niste apa. Stiu ca mama mea va fi mai bine dupa ce va bea putina apa curata. Trebuie sa fac acest sacrificiu pentru ea.” – si-a spus ea Fetita a luat un ulcior cu ea si a plecat in cautare de apa. Dupa zile intregi de cautare, ea a gasit pe varful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa scazuse mult, insa curgea putin de sub stanca. Fetita a tinut ulciorul ei cu grija si a prins cateva picaturi. A asteptat o lunga perioada de timp pana cand ulciorul s-a umplut cu apa. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta catre casa, fericita ca isi poate face mama bine. Pe drum, fetita a intalnit un caine mic, bolnav. El abia mai putea merge, gafaia, gura ii era larg deschisa si gatul uscat. “Oh, catel sarac ce esti. Iti este atat de sete. Nu saracesc eu de la cateva picaturi de apa. Iti vor da un pic si va ramane suficienta apa si pentru mama mea.” Asa ca fetita a turnat putina apa in palma ei si a tinut-o pentru catel. El a baut rapid tot si imediat s-a simtit mult mai bine, incat a inceput sa alerge si sa latre de fericire. Micuta nu a observat, insa ulciorul ei murdar s-a transformat intr-un ulcior din argint care s-a umplut din nou de apa (chiar asa cum fusese inainte). Fetita s-a gandit la mama ei si imediat a grabit pasii pentru a ajunge cat mai repede la ea. Ea a ajuns acasa intr-o seara, aproape pe intuneric. A impins usa casei si s-a grabit catre patul mamei sale bolnave. Cand a intrat in camera, a dat peste bunicul ei, un batranel care plecase de acasa doar pentru a avea grija de fiica lui. Extrem de obosit si de insetat, nici nu mai putea vorbi cu nepoata lui, asa ca a luat-o si a strans-o tare in brate. “Da-i niste apa. A muncit din greu toata ziua si are nevoie de mult mai multa decat mine.” Fetita a intins ulciorul, iar batranelul a baut o parte din apa. S-a simtit mult mai puternic, asa ca imediat a mers la fiica lui pentru a o ajuta sa se ridice. Fetita nu a observat ca, din nou, ulciorul s-a transformat… insa de data aceasta el era din aur si era plin de apa, asa cum il luase fetita de pe varful muntelui. Ea si-a ajutat mama sa bea… imediat femeia s-a simtit mult mai bine. Cand a terminat, in ulcior mai era putina apa. Fetita a vrut sa bea si ea, insa atunci ea a auzit o bataie in usa. Era un strain… palid si acoperit de praf, probabil strabatuse un drum foarte lung. “Mi-este foarte sete si simt ca daca nu beau o gura o sa mor imediat. Imi puteti da si mie putina apa?” Fetita si-a spus in gand: “El sigur are mai multa nevoie decat am eu…” si i-a intins ulciorul strainului. Strainul a zambit, a luat ulciorul in mama si imediat ce l-a atins l-a transformat intr-un ulcior de diamant. El l-a intors invers si toata apa a curs pe pamant…. in acel loc s-a format o fantana uriasa, cu apa rece, proaspata si limpede, suficienta pentru toti oamenii si toate animalele din acel set. Insa, in scurt timp, strainul a disparut… fetita a privit catre cer, care era fara nori. Dintr-o data ea a observat ca pe cer aparusera cateva stele care luasera forma ulciorului de diamant. Acele stele stralucesc si acum si ne amintesc de fetita cu un suflet incredibil, dispusa sa ajute oamenii din jurul ei. Acele stele formeaza Carul Mare. |
In urma cu multi ani, intr-un sat mic din India, un barbat datora o suma foarte mare de bani unui om batran si bogat. Si pentru ca nu avea cum sa isi primeasca banii inapoi, batranul i-a propus fermierului sa ii dea fiica lui pentru a se casatori cu ea… si asa va uita de datorie.
Atat fermierul, cat si tanara, au fost ingroziti de aceasta propunere. Asa ca vicleanul batran a sugerat ca norocul sa decida soarta fetei; el le-a spus ca va pune o piatra neagra si o piatra alba intr-o punga de bani goala… apoi fata va trebui sa aleaga o piatra din punguta. In cazul in care ea va lua pietricica neagra, va deveni sotia lui si datoria tatalui sau va fi uitata; in cazul in care va alege pietricica alba, nu se va casatori cu batranul si datoria tatalui va fi uitata. Insa, in cazul in care ea va refuza sa aleaga o pietricica, tatal ei va ajunge la inchisoare. Imediat ce a terminat de vorbit, batranul s-a aplecat si a cules doua pietricele. In acel moment, tanara a observat ca de fapt el punea doua pietre negre in saculet, insa nu a zis nimic. El i-a cerut fetei sa aleaga o pietricica din punga. Acum… imagineaza-ti ca esti in locul fetei si trebuie sa faci o alegere. Ce ai face? Daca ar trebui sa ii dai un sfat tinerei, ce i-ai spune? Fata a introdus mana in punga si a scos o pietricica. Fara sa se uite la ea, ea i-a dat drumul, lasand-o sa cada pe drum, devenind doar o piatra printre alte pietricele. “Vai, cat de neindemanatica sunt!” – a spus ea. “Dar nu conteaza, in punga mai este doar o pietricica… asa ca ne vom putea da seama care este piatra pe care eu am ales-o.” Batranul nu a stiut ce sa mai zica… Ceea ce parea o situatie imposibila a devenit una extrem de avantajoasa pentru tanara si tatal ei. Cele mai multe probleme au o solutie, uneori trebuie doar sa ne gandim la un mod diferit de a le rezolva |
INIMA TA, CASA LUI DUMNEZEU (pildă)
Un om îl întreabă pe un înțelept: – Îl caut pe Dumnezeu! I-am văzut peste tot semnele și bunăvoința, adevărurile, minunile. Dar aș vrea să-I văd chipul! – Uite, vezi muntele din fața ta? Mută-l cu palmele tale și poate, astfel, vei găsi ceea ce cauți! Cu palmele goale, omul purcese la treabă și piatră cu piatră, mută muntele folosindu-și trupul, sufletul și mintea. După mulți ani se întoarse la înțelept. – Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar n-am văzut chipul lui Dumnezeu! – Vezi apa, care curge prin preajma muntelui? Cu brațele tale, schimbă-i cursul! Omul osteni mulți ani și schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel chipul Creatorului, se întoarse la înțelept. – Inima ta ai cercetat-o? l-a întrebat înțeleptul. – Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viața… – Omul nu caută decât ceea ce este deja în el. Ești pe drumul cel bun și vei găsi fără îndoială ceea ce cauți. Chipul lui Dumnezeu nu se revelează dintr-o dată, ci se adună, picătură cu picătură, ca roua. Mai ușor muți un munte, mai degrabă schimbi albia unui râu, decât să-l vezi pe Dumnezeu, dacă nu i-ai făcut casă în sufletul tău! |
Ce este viata?
Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor. O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?” Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!” Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!” O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…” Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!” Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!” Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!” Apoi veni noaptea. Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!” Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…” |
Ora este GMT +3. Ora este acum 05:40:16. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.