Avem baieti de cartieri, scandaluri si batai in scoli. Limbajmult mai colorat decat ar trebui. Educatia tinerilor este la pamant. Nu exista respect fata de parinti, vecini, concetateni, profesori. Stirile despre pornografie la 14 - 16 ani, despre profesori nepasatori stand la catedra in timp ce in salile e clasa este dezmat sau inmultit.

Vedem zilnic tineri scuipand, urland, injurand, aruncand gunoaie pe strada.

Cui ii revine aceasta responsabilitate? Familiei? Scolii? Bisericii?

Daca revine fiecarei institutii cum s-a intamplat de avem un astfel de esec? Care credeti ca sunt cauzele? Ce credeti car trebui facut?

Pai prima educatie vine de la parinti, apoi cea mai importanta vine de scoala. Iar invatatul la scoala tine de educatia profesorilor. Un lucru foarte important il are sportul. Acesta te disciplineaza si iti intareste vointa. Asa ca daca vrei sa fii educat tine numai de tine. Puneti mana pe carte si pe autodisciplina ca sa iesim cu totii la liman. Numai asteptati de la altii ca sa faca ceva!

O sa incerc sa-ti raspund la intrebare.Parerea mea consta in felul urmator...in primul rand de vina sunt parintii fiindca nu ii invata pe copii de mici despre Dumnezeu si despre lucrurile rele si bune in viata...in al doilea rand sunt de vina si profesorii care incurajeaza acest lucru...iti spun din propie experienta ca la scoala profesorii radeau de mine ca vroiam sa dau la seminar si ii incurajau si pe copii sa faca la fel ....Biserica nu cred ca are vreo vina ca degeaba merge un copil la biserica duminica si aude o invatatura frumoasa de la preot si dupa ce iese din biserica o uita si revine la actiunile sale obraznice.eu cred ca fiecare parinte trebuie sa-si invete propriu copil despre ce este bine si rau.

Sunt si parinte si dascal(prof-inv.primar)si pot sa spun din ceea ce vad ca parintii sunt cei care nu-si educa copii,e drept ca sunt si multi educatori permisivi,chiar nepasatori,nemotivati sa-si faca treaba.Tendintele moderne( importate ): in educatie sunt indreptate catre dezv.excesiva a perwsonalitatii copilului,lipsa oricarei forme de condtrangere,libertate,individualism.Asa cum pun religiile de tip new age omul in centrul universului,asa educatorii occidentali pun copiliul pe un piedestal nemeritat.Copiii au numai drepturi,parintii ii trateaza pe educatori ca pe niste sclavi(sunt in cunostinta de cauza),sunt nemultumiti revoltati daca indraznesti cumva sa-l certi pe micut.Copiii nu mai respecta niste reguli simple de convietuire alaturi de colegii lor,parintii sunt cei care-i incurajeaza.Si urmeaza cliseul cu banii:parintii toata ziua la servici,cand vin ii fac micutului toate mofturile,ba chiar am elevi care-si cearta parintii,ii lovesc,injura ssmdp.Iar parintii se amuza copios pe seama inteligentei si logoreei copilului lor adorat.Nu mai zic cate loaze promoveaza ciclul primar...Parintii acestia nu sunt modele pentru copiii lor;nu va zic cu cata mahnire veneam acasa de la scoala.Zilnic se loveau copiii,isi disputau suprematia,care e mai salbatic,mai indraznet..ei nu mai stiu sa se joace,ei nu cunosc reguli de baza de politete:sa salute,sa multumeasca,sa-si ceara iertare....e o poveste fara sf.as putea sa vorbesc ore in sir...parintii vor raspunde in fata lui Dumnezeu pentru neglijenta lor,nu judec..constat.Atat.

Singurii care pot face educatie copiilor sunt parintii acestora, nu bunici sau alte rude.
Ce se intampla la scoala este aproape nesemnificativ sau total nesemnificativ.
Deja cativa psihologi au tras anumite semnale de alarma privind problemele care apar in educarea copiilor si posibilitatea de a avea generatii de oameni labili psihic, agresivi, foarte putin inclinati catre munca in sensul constructiv al termenului.
Ce mi se pare foarte periculos este si "importul" unor "maladii" la moda in alte tari, faptul ca un anumit copil mai agitat sau neatent la scoala este etichetat bolnav si tratat medicamentos in loc sa se analizeze cauza acestor manifestari.
La originea tuturor acestor probleme nu sta nici lipsa de timp a parintelui, nici cariera profesionala pe care mama si-o poate dezvolta sau alte asemenea scuze ci lipsa din ce in ce mai acuta de afectiune, adica iubire. Lipsa afectiunii intre parinti si intre parinti si copii.
Unii se simt deranjati, mai ales daca sunt si parinti sa se spuna ca un parinte ar putea sa nu-si iubeasca copilul dar, faptele si conflictele existente in societate dovedesc contrariul.
Nu este cazul sa detaliem, daca ne uitam in jurul nostru cati dintre cei maturi au relatii firesti cu parintii lor, f. putini.
Acest tip de relatii se perpetueaza si copilul frustat de lipsa afectiunii devine parinte la randul lui, nestiind sau neintelegand cum ar putea sa-si iubeasca copilul cat mai corect cu putinta.
Din pacate, foarte rar se recurge la exemplul Biblic si la esenta iubirii din invatatura lui Hristos.
Lipsa educatiei despre cum sa iubim este evidenta, lumea ocolind in general subiectul, considerand ca nu este nimic de discutat, de invatat in iubire, orice om stiind despre ce este vorba.
Aceasta paralela o putem face cu instictele primare dar cand vine vorba de sentimente nu trebuie sa ne fie rusine sa recunoastem ca nu ne-a invatat nimeni sa iubim, ca nu stim sau nu am fost iubiti niciodata pentru ce suntem noi si nu pentru ce vor altii sa fim.
Personal mi se pare ca in procesul invatarii iubirii, nu trebuie sa existe frica, adica vesnicele amenintari cu pedeapsa, iadul, demonul, etc.
Iubirea nu se poate invata si mai mult decat atat simti daca frica sta deasupra si "vegheaza".
Omul iubitor nu are frica, iese in afara ei si invata astfel sa traiasca fara frustari, inhibitii, dorinta de razbunare si alte sentimente distructive.
Se spune ca exista iubire si cand aceasta este distructiva, a se vedea cazurile de violenta maxima din iubire dar gresit este folosit acest termen. Nu despre iubire este vorba acolo ci tocmai despre lipsa ei totala si nefericirea celui in cauza.
Omul nefericit in interiorul lui, neimpacat cu el insusi, vede numai prapastii in jur, si la randul lui, din razbunare, cauta sa induca si celorlalti din jur aceeasi viziune, din simplul egoism de a nu fi singur in aceasta mare de nefericire pe care o traieste.

Cine le va face educatie pana la urma tinerilor, Dumnezeu cu mila as spune.

Problema cea mare e toleranta dusa la extrem. Trebuie sa fim toleranti si sa ii acceptam pe toti, indiferent de modul lor de gandire, indiferent de rasa sau religie. Totusi, toleranta trebuie sa aiba o limita care sa ne protejeze integritatea. Cand toleranta este dusa la extrem permisivitatea ajunge sa fie mai importanta decat legatura cu Dumnezeu. Implicit libertatea omului de a se uita la filme porno sau de a face sex inainte de casatorie ajunge sa aiba parte de mai mult interes decat libertatea de a se opune tendintei degradante si de intoarcere la Dumnezeu. Pan' la urma e mult mai placut sa faci sex decat sa iti bati capul incercand sa intelegi de ce un parinte duhovnicesc are o anumita viziune asupra unei actiuni, nu-i asa?

Aceasta libertate nu e intalnita la noi pentru prima data. Solomon cel intelept a facut aceeasi greseala. Se stie ca a si-a condus tara cu intelepciune si ca intregul comert era in floare, economia beneficiind de o libertate imensa. Totusi, el a facut greseala care o facem si noi acum. A oferit toleranta si fata de alte religii, nu doar fata de alte metode de a face comert. Implicit tot ce a construit prin intelepciunea primita de la Dumnezeu s-a ruinat datorita tolerantei excesive.

Concret ce propui? Mai putine libertati pentru mine, ca cetatean al acestei tari?

Din moment ce statul iti permite sa fi homosexual daca asta vrei, iti permite sa bei pana cazi sub masa, iti permite sa te casatoresti si sa divortezi pana ti se uraste, iti permite sa fi chiar satanist daca asta iti place... da. Ar trebui eliminate unele drepturi care dauneaza in mod direct moralei.

Pe de alta parte ar trebui ca in acelasi timp cei care ne conduc, si pe care i-am ales sa decida pentru binele nostru, sa ofere si o educatie corecta tinerilor. Momentan legile nu fac altceva decat sa creeze frustrare pentru unii si sminteala pentru altii.

exista multa indisciplina,tupeu adica lipsa de bun simt-adevarata definitie dar care nu impresioneaza niciun copil din ziua de azi.am asemenea colegi care nu respecta oameni cu facultate care se pregatesc sa isi dedice viata copiilor si cu ce scop? ingratitudine?as vrea sa ma fac profesoara de religie pentru ca imi place foarte mult,mai mult decat toate celelalte materii,dar nu exista respect...bine spune doamna profesoara de logica ca pe vremuri daca parintele ii spunea copilului sa faca ceva,iar copilul nu voia,numai ridica spranceana si copilul facea voia parintelui.in ziua de azi,poti sa-l bati,sa incerci sa-i bagi mintile in cap si tot tu faci ce i-ai cerut.
eu sunt constienta de acest lucru,dar colegii mei nu....asta e....uneori fac atata galagie ca e nevoie sa tip de nu mai pot vorbi,credeti-ma.

Indisciplina, gălăgia, lipsa bunului simţ şi alte asemenea, au fost, sunt şi vor fi. Nu trebui să ţipi, e de ajuns să ignori, să-ţi cauţi prieteni ce-ţi seamănă, în gândire, comportament în felul de a fi. Să ştii că si pe vremea când eram la liceu, clasa mea de la uman, era cea mai gălăgioasă şi cam indisciplinată din şcoală , şi culmea , eram 30 de fete şi 3 băieţi .