Sfintii Parinti se adresau tuturor persoanelor sau doar unui grup/categorie??
 

Aceasta este intrebarea mea. Va rog sa-mi rasundeti clar.
Sfintii Parinti, in scrierele lor se adresau tuturor? DA sau NU?

multumiri, Violeta

Sfanta Scripura ca si cele mai multe scrieri ce ni s-au pastrat de la Sfintii Parinti sunt conjuncturale. Adica, dupa forma, acestea erau adresate unor anumite comunitati sau anumitor persoane. Sfintele Evanghelii pastreaza in scris traditia orala sau kerigma apostolica. Celelate scrieri ale Noului Testament sunt sub forma de epistola. La fel si scrierile Sfintilor Parinti, raspund unor nevoi imediate, unor controverse cu ereticii, sau unor probleme morale intampinate de comunitatile crestine.

Dupa continut, toate acestea sunt mereu actuale deoarece cuprind cuvantul lui Dumnezeu revalat, sau talcuiri la acesta. Ori Cuvantul este Acelasi, ieri, azi si in veci. Mesajul purtat de aceste scrieri cuprinse in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ni se adreseaza tuturor.

Daca Hristos s-a adresat intregii omeniri...cum crezi ca Sf. Parinti care au cunoscut si urmat invatatura lui Hristos s-ar adresa numai unei categorii de oameni?

Ei se adreseaza prin invatatura, exemplul si scrierile lor absolut tuturor celor ce vor sa ia aminte...indiferent de nationalitate, patura sociala, apartenenta religioasa, varsta si sex.

Sfintii Parinti raspundeau problemelor unor anumite comunitati, dar invataturile de credinta exprimate erau universal valabile, fapt ce a dus la folosirea lor in toata Biserica.

Cineva mi-a zis ca Sfintii Parinti se adreseaza mai intai celor ce vor sa se calugareasca.

Sunt unele scrieri speciale pentru calugari, care privesc anumite aspecte unice ale vietii din manastire, insa acestea sunt putine.
In majoritatea lor, cartile Sfintilor Parinti se adreseaza Bisericii, iar nu oamenilor de o anumita categorie.

Cuvantul lui Hristos nu are destinatari speciali, nici nu este impartit in mai multe parti !
Cuvantul Sau, aflat in Scriptura si la Sfintii Parinti, se adreseaza fiecarui crestin aflat in Biserica, dornic de mantuire si despatimire.

Sa nu indraznim a imparti in doua Evanghelia lui Hristos, parte pentru calugari si parte pentru mireni.
Viata crestina nu poate fi despartita de monahism, iar monahismul ne arata calea.

"Odata trecut prin tunderea Botezului, fiecare crestin se afla pe sine monah al monahismului interiorizat (pe langa cel din manastire), supus tututor exigentelor evanghelice." (Paul Evdochimov)

Constat, ca dincolo de exegezele scripturistice facute in Duh, acesti Parinti ai Bisericii, prin maturitatea duhovniceasca, au reusit sa surprinda prin cuvinte simple- pentru toti oamenii- intelesuri adanci- adevarate dogme ale Bisericii.

ZIZO a deschis acest topic cu aceasta intrebare, in urma unei discutii avute cu mine pe un alt topic. Ea nu este de acord cu multe aspecte din ortodoxie , in primul rand cu botezul. Eu i-am recomandat sa citeasca Sfintii Parinti, si i-am dat exemplu citatul urmator din Sfantul Ignatie Briancianov, Il redau mai jos pentru ca de el se leaga intrebarea lui ZIZO de ce acest sfant spune la punctul 3 ceea ce spune. Raspunsul meu a fost ca eu cred ca in acest caz se refera la botezul calugaresc. Si i-am explicat ca in primul rand Sfintii parinti se adreseaza calugarilor si celor direct interesati si apoi noua mirenilor , explicandu-i ca doar in ultimii 20 ani au fost tiparite carti din Sfintii Parinti pentru publicul larg. Asta nu inseamna ca nu e liber oricine sa citeasca aceste carti. De aici aceasta polemica. ZIZO de fapt rastalmaceste cuvintele Sfantului Ignatie vrand sa arate ca uite si el spune ca intai trebuie sa credem, sa ne lepadam si apoi sa ne botezam, asa cum zice la punctul 3. Ea nu e de acord cu botezul din ortodoxie la pruncie.

Faptele mântuirii sunt faptele Credintei, faptele Legamântului celui Nou. Prin aceste fapte e împlinita nu întelegerea omeneasca, nu voia omeneasca, ci voia Atosfântului Dumnezeu, descoperita noua în poruncile Evangheliei. Crestinul ce doreste sa mosteneasca mântuirea este dator a savârsi urmatoarele fapte:
1) A crede în Hristos asa cum porunceste Dumnezeu sa credem în El, adica sa primeasca învatatura despre Dumnezeu cea descoperita (revelata) de Dumnezeu, sa primeasca crestinismul pazit în toata curatia si plinatatea în sânul Bisericii Ortodoxe celei sadite de Dumnezeu-Omul în Rasarit, raspândite din Rasarit în lume, si care pâna acum numai în Rasarit a ramas întreaga si tine Învatatura crestina cea predanisita de Dumnezeu nesmintita, fara s-o schimbe si fara sa amestece în ea învataturi omenesti si dracesti. Cel ce se apropie de Dumnezeu, spune Apostolul, trebuie sa creada cum ca El este, si ca celor ce-L cauta pe Dânsul e Datator de plata (Evr. 11, 6). […]
2) Cel ce a crezut este dator sa aduca prinos de pocainta pentru viata sa cea de bunavoie pacatoasa dinainte si sa aiba hotarâre neclintita de a duce viata placuta lui Dumnezeu. Dupa Sfântul Ce v-a chemat pe voi, porunceste crestinilor Sfântul Apostol Petru, si voi fiti sfinti întru toata petrecerea, ca fii ai ascultarii, nepotrivindu-va poftelor de mai înainte ale necunostintei voastre (1 Pt. 1, 15, 14). Nu este cu putinta nici a ne împropria lui Dumnezeu, nici a ramâne în aceasta stare, daca ramânem si petrecem cu statornicie în viata pacatoasa. […]
3) Cei ce au crezut în Dumnezeu, care au lepadat viata pacatoasa pentru a intra în împartasire cu Dumnezeu, intra în aceasta împartasire prin mijlocirea tainei crestinesti începatoare: Sfântul Botez. Botezul este nastere în viata Dumnezeiasca. Este cu neputinta a intra în fiintarea cea dupa fire fara a te naste dupa legea firii; este cu neputinta a intra în împartasire cu Dumnezeu, împartasire în care sta adevarata noastra viata sau altfel spus mântuirea noastra, fara a intra în crestinism prin mijlocirea Sfântului Botez. Asa a rânduit Dumnezeu. Prin botez, intram în cea de-a doua fiintare (Tit 3, 5), adica în aceea sfânta fiintare care i-a fost daruita lui Adam la facerea lui, pe care el a pierdut-o atunci când a cazut si care ne-a fost înapoiata de catre Domnul nostru Iisus Hristos. Daca nu se va naste cineva de sus, a grait Domnul, nu va putea vedea Împaratia lui Dumnezeu. De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre întru Împaratia lui Dumnezeu (In. 3, 3, 5). […] Sfântul Botez este pecetluit de alta taina, ce îi urmeaza în chip nemijlocit: Sfânta Mirungere. Pe buna dreptate este numita aceasta taina pecete, la fel cum Sfântul Botez pe buna dreptate poate fi numit legamânt între Dumnezeu si om. Pecetea ce pecetluieste legamântul acesta este Sfânta Mirungere.
4) Ramânerea întru înfierea de catre Dumnezeu pe care ne-o aduce Sfântul Botez este sprijinita de vietuirea dupa poruncile evanghelice; ramânerea întru aceasta înfiere este pierduta prin abaterea de la vietuirea dupa poruncile evanghelice. Amândoua aceste lucruri au fost marturisite de Domnul Însusi: Daca veti pazi poruncile Mele, a grait El, veti ramânea întru Mine. De nu ramâne cineva întru Mine, e scos afara ca vita si se usuca: si o aduna pe ea, si în foc o arunca, si o arde (In. 15, 10, 6). Pentru mântuire e de neaparata trebuinta ca cel botezat întru Hristos sa vietuiasca dupa asezamântul de lege al lui Hristos.
5) Dumnezeu-Omul, dupa ce ne-a nascut întru mântuire prin Sfântul Botez, ne aduce în cea mai strânsa împartasire cu Sine prin alta mare si nepatrunsa taina: taina Euharistiei, prin mijlocirea careia unim si amestecam trupul si sângele nostru cu trupul si sângele Dumnezeu-Omului. Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu, a grait Domnul, petrece întru Mine si Eu în el. Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu are viata vesnica. De nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata întru voi (ln. 6, 56, 54, 53). […]
6) Pentru sprijinirea neputintei noastre, pentru tamaduirea ranilor pricinuite noua de pacatele pe care le-am savârsit dupa Botez, pentru pastrarea în întregime a sfinteniei cu care am fost pecetluiti prin Sfântul Botez, Dumnezeu ne-a daruit taina Marturisirii. Prin taina aceasta e înnoita si refacuta starea dobândita prin Sfântul Botez. La taina Marturisirii trebuie sa alergam cât se poate de des: sufletul omului ce are obiceiul de a-si marturisi pacatele adesea este oprit de la pacate de gândul la spovedania care îl asteapta; dimpotriva, pacatele nemarturisite se înnoiesc lesne, ca si cum ar fi savârsit în loc întunecos ori în vremea noptii.``

Evident ca scrierile sfintilor sunt adresate oricui are ochi sa citeasca si urechi sa auda. Doar ca daca cineva e orb nu vede si daca e surd nu aude.\
Oricum in topicul respectiv ZIZO incheie discutia cu mine spunand ca nu e de acord sa venim cu citate din Sfintii Parinti si ca doar Scriptura trebuie luata in seama ci nu ce spun alti oameni.

Citit topicul:
Dedic la toti cititorii acest minunat.... din sectiunea Sfanta Scriptura, paginile 7,8,9, si 10 ca sa vedeti de unde intrebarea lui ZIZO din acest topic.
Cei care sunteti mai stiutori sa va spuneti si dvs parerea legat de acest aspect sesizat de ZIZO.