Conditii de intrare in manastire
 

Buna tuturor!

Pentru a intra in manastire e nevoie sa se prezinte certificatul de sanatate fizica si psihica? Credeti ca se respecta aceasta regula in toate manastirile?

Au dreptul sa aleaga calea monahala cei care au in intretinere copii biologici minori(de exemplu 5 ani)? Exista reguli/legi prevazute in regulamentul de functionare a manastirilor care sa-i opreasca sau doar legea lui Dzeu ii poate opri?

Daca v-ati confruntat cu astfel de situatie,va rog ajutati-ma!

Multumesc!

ca sa devii monah, nu frate/sora, ti se face un dosar.
tunderea in monahism se face de catre episcop.
nu te accepta daca ai copii minori in intretinere.

Uneori stau si am minunez: cum te poti gandi la monahism cand ai copii mici in intretinere? Copii pe care Domnul ti i-a incredintat sa ii cresti, sa ii educi sa te ocupi de ei.
SA nu imi spuna cineva ca e vb de vocatie.Mai degraba de lasitate. Omul care isi paraseste familia, ptr a f un bun monah acela esueaza si in viata de familie, dar si in monahism.

Acum sunt si exceptii, nu zic.
Stau sa ma gandesc din postura copilului: de ce sa creasca ca un orfan, doar ptr ca aasa a vrut unul din parinti? De ce sa fie obligat sa fie lipsit voluntar de dragostea, afectiunea tatalui/mamei? Unde e dragostea in cazul asta? cum poti fi un calugar bun daca ti-ai cladit "calugaria" pe lacrimile unui copil care creste fara tata/mama?

Unul din cei mai dragi calugari mie, care au procedat extrem de nobil a fost Sfantul Ioan Gura de Aur. Vrand sa plece la manastire, mama sa, Antuza il roaga cu lacrimi:"Fiule, sa nu ma lasi vaduva a doua oara!" Si aici se releva nobletea sufletasca a sfantului: ramane acasa , alturi de mama sa, traind ca un calugar pana cand aceasta trece la Domnul. Mi s-a parut coplestitoare dragostea si gingasia sfantului fata de mama sa.

E un lucru total diferit cand un copil/tanar pleca la manastire lasand in urma parinti capabili sa se descurce singuri compartiv cu un parinte care lasa in urma copii mici, neputinciosi.

Sa nu mi-o ia nimeni in nume de rau...eu am mai multi copii, cea mai mare avand 6 anisori. E asa trista cand trebuie sa stea doar cu unul din parinti, celalat lipsind cu diferite treburi.Iar cand ajunge tatal sau acasa, el e cel care lipseste destul de mult, alearga la usa imediat de cum aude usa si ii sare in brate, aproape ca il doboara. Il pupa, il imbratiseaza si nu mai vrea sa se desparta de el, ii devine ca o umbra dorind mereu sa se joca cu ea, sa o dragaleasca.
Le-am scris pe cele de mai sus gandindu-ma la cat ar suferi copilul meu daca lui taica-su i s-ar nazari sa se calugareasca.

Uneori si excesul de ravna duhovnicesca e de la vrajmasul...

Cred ca este si o ispita, cand esti in lume te gandesti la manastire si cand esti in manastire te gandesti la cum o fii in lume.

Sunt unele persoane care pun accent pe fizionomia fetei (din nefericire pt. unii care sunt judecati dupa fizionomie si dupa aparente) si, de asemenea, pun pret pe lungimea podoabei capilare chiar si la novice, ca una dintre conditiile necesare, dar nu suficiente, de a intra la Manastire, respectiv ca surori de Manastire.
Din cate am auzit si eu asa, mi-a trecut si mie pe la ureche intamplator, cum ca unele surori au parul asa de lung, astfel ca, daca il infasoara suvite, suvite, pe degetul lor aratator, trebuie sa aiba lungimea necesara pentru a putea rosti numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in total il infasoara pe degetul aratator de 12 ori, corespunzator numarului total al literelor numelui Mantuitorului nostru, Iisus Hristos.
Daca stam sa ne gandim noi asa, pana si Samson insusi poate ca avea parul mai lung chiar si decat al Dalilei... si evident ca avea putere mai mare, avand parul lui cel lung si netaiat de la nastere, dedicandu-si intreaga lui viata Lui Dumnezeu ca Nazireu.

P.S." Nu conteaza cat de lung am parul, ci conteaza cat de mult gandesc."

Nu cred ca era cazul sa deschizi doua topice pe acelasi subiect.

Sunt total de accord. Asa gandesc si eu.

Depinde, daca mergi intr-o manastire in acre esti cunoscut poate sa nu-ti mai ceara adeverinta medicala sau cazier. Daca ai familie si mai ales copii minori, nu este bine sa pleci la manastire. Pr Savatie spunea ca daca ti-a venit gandul sa te duci la manastire dupa ce te-ai casatorit acest gand este de la dracu, sau daca este chemare te poti duce dupa ce copii ajung in posibilitatea de a fi pe picioarele lor, dar si atunci cu acordul sotiei sau daca esti vaduv si ai avea in grija cui sa lasi copii, dar cu conditia sa fie lasati pe maini bune, poti pleca. Din cate stiu si IPS Laurentiu Strezea are 6 copii si ramas vaduv a putut lasa copiii in grija mamei sale si asa a putut pleca la manastire.

Noviciatul in manastire
 

Am si eu o intrebare, daca cineva intra in manastire si la 3 ani dupa cum este regulamentul poate trece la treapta de rasofor, si totusi ar dori sa mai treaca ceva timp, poate chiar ani pentru a se considera vrednic de acest lucru, dorind sa stea mai mult timp in stadiu de novice. Stiu ca poate sta si 10 ani, dar daca nu se simte pregatit poate sa stea si mai mult de 10 ani? Este o responsabilitate foarte mare, si de aceea ma gandesc ca decizia de fi calugarit sa fie in special a celui in cauza, care-si cunoaste cel mai bine puterea, si cred ar trebuii sa i se permita sa faca pasul cand vrea, chiar si la batranete daca respectivul asa considera.

In manastire, chiar si ca incepator, trebuie sa renunti la voia ta. Ascultarea este mult mai importanta si necesara. De exemplu si Sfantul Ioan Gura de Aur sau Sfantul Vasile cel Mare, au fugit de preotie dar au fost nevoiti sa faca ascultare si sa renunte la voia lor. Este delicata problema ridicata de tine.