Pierderea credintei la vreme de necazuri
 

Daca cineva spune ca nu mai crede in Dumnezeu, la nervi, la o sminteala, etc., e pacat mare? Mai exista cale de intoarcere?
Am inteles ca asta se numeste lepadare de credinta si ca nu mai poti face nimic. Sau am inteles eu gresit?

Si mai vreau sa va intreb ceva: de ce Dumnezeu da uneori ispite peste puterea omului? Doar stim ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, nu? Si totusi sunt multe cazuri in care multi oameni sunt luati din start cu probleme, cu sminteli si se netrebnicesc, nu mai au deloc credinta. De ce vrea Dumnezeu sa dea ispite spre sminteala si nu spre indreptare? Oare Dumnezeu in atotputernicia Lui nu STIE ca omul o va lua pe carari gresite?

Ma iertati ca va pun asemenea intrebari, sunt niste nedumeriri personale, la care eu nu gasesc raspunsul....

Normal ca se poate face, daca omul isi vine in fire, se pocaieste..

Nu cred ca ar trebui data vina pe Dumnezeu dar omul in necaz si cu credinta putina cam asa face..

E drept ca Dumnezeu nu permite incercari peste puterea omului, dar cand vine incercarea omul care nu vegheaza ar putea sa aiba credinta sub puterea sa..

Păcat este. De fapt, sunt două păcate: 1) nervii şi sminteala şi 2) apostazia
Pe de altă parte, numai Dumnezeu ştie dacă este păcat mare sau mai mic (personal înclin să cred că este păcat mare). Nu numai materia păcatului contează (iar aici este, evident, materie gravă: apostazia e păcat teologic), dar mai contează enorm şi intenţia şi gradul de deliberare, iar într-o anumită măsură contează şi circumstanţele. Discuţia pe această temă s-a purtat încă din primele decenii ale Bisericii, când nu toţi au fost martiri, ci au fost unii creştini care, sub tortură sau numai sub ameninţarea ei, s-au lepădat de Cristos. Biserica a stabilit atunci că ne putem ruga pentru ei, semn că există speranţă pentru ei.

Întotdeauna, cât timp omul mai respiră în trup.

Remediul păcatului este spovada. Duhovnicul va stabili dacă poate da absolvirea sau este nevoie de măsuri suplimentare, cum ar fi dezlegarea arhierească. Absolvirea înseamnă restaurarea stării de graţie cu o stare asemănătoare sufletului ca cea de după Botez.

Mai întâi, numai într-o minoritate de cazuri ispitele vin de la Dumnezeu: sunt "tentaţiile probatorii", aşa cum a fost cazul cu Iov. În marea majoritate a cazurilor, ispitele vin de la Ispititorul, care este diavolul. Desigur, cu acordul lui Dumnezeu. Trebuie să deosebim între voinţa comisivă a lui Dumnezeu şi voinţa permisivă a lui Dumnezeu.

Într-adevăr, diavolului nu îi este permis (în actuala fază istorică a lumii) să tenteze cu ispite irezistibile. Motivul pentru care unori pare că aşa este e puţina noastră credinţă şi iubire de Domnul şi dorinţă de a Îl urma în ceea ce a făcut sau ar face. De câte ori suferim, să ne gândim la suferinţa de neînchipuit a lui Cristos. Să ne gândim la suferinţele martorilor (martirilor) Săi. Şi mai ales, să ne gândim la cât a suferit şi suferă Cristos din cauză că noi L-am răstignit pe El. Nu ar fi suferit deloc dacă noi, cu păcatele noastre, nu i-am fi provocat această suferinţă.

Ba da, Dumnezeu, în preştiinţa Sa, ştie cine se va mântui şi cine nu. Există numeroase pasaje biblice despre asta (acelea pe care rătăciţii protestanţi le consideră a însemna predestinare). Numai că liberul arbitru nu îi este luat omului, nici chiar nebunilor. Ei pot alege până la sfârşitul timpului de probă care este viaţa în trup.

Sunt întrebări grele, pe care poate că ni le-am pus toţi la un moment dat. Dar nu toate întrebările vin de la Dumnezeu.
Sus inima !

la's ca trece...s-au mai dezis si altii, da dup'aia, s-au intors mai intariti.:78:

De ce multi copii se nasc in familii dezbinate, de betivani si isi nenorocesc copilaria, viata? Cine alege ca ei sa se nasca acolo? De ce unii oameni au un caracter domol inca din nastere, iar altii sunt ca niste fiare salbatice, ajungand astfel sa pacatuiasca din pricina firii lor? De ce Dumnezeu nu ii ajuta ca sa-L cunoasca treptat, ca pe niste copii care fac primii pasi si ii incearca din START mai ceva ca pe niste sfinti? De ce? :(

Dar de ce nu te intrebi de ce unii copii care se nasc in familii dezbinate de betivani totusi NU isi nenorocesc viata.

Iar caracterul se poate modela, intrebarea este daca omul este si vrea sa devina constient de cine este si cum este si cum ar trebui sa fie si daca are dorinta si vointa de a face schimbarile care se cer.

Iti multumesc pentru raspuns si pentru incurajare. Am pus aceste intrebari deoarece ma simt pietrificata, atat sufleteste cat si trupeste, nu mai inteleg nimic din ce mi se intampla. Intr-un timp mi-am spus ca toate ispitele imi sunt spre indreptare, insa vad ca pe zi ce trece sunt din ce in ce mai nervoasa, mai revoltata, nu mai am liniste sufleteasca. Nu inteleg de ce Dumnezeu ma pune la atatea incercari, caci nu sunt nici sfanta si nici o criminala... sunt un om cu multe slabiciuni, cu credinta mica, insa imi doresc foarte mult sa ma schimb. Nu vreau sa ma plang acum, stiu ca nu sunt singurul om cu probleme, insa eu n-am avut o viata prea normala, am avut o copilarie traumatizanta. Si acum resimt tenebrele trecutului. Am ajuns sa spun de multe ori ca nu mai cred in Dumnezeu, apoi m-am razgandit, pentru ca am patit multe lucruri la care n-am nicio explicatie.
As vrea sa raman neclintita in credinta, dar mereu cad in extreme si imi adun saci de pacate. Simt ca nu mai am putere sa lupt, parca e din ce in ce mai rau! Unora le este destul de usor sa spuna, "iarta", "uita", "treci mai departe", dar stiti cat de greu e sa pui in PRACTICA?

Fericiţi cei blânzi...

Păi, singură nici nu puteţi lupta ! L-aţi chemat în ajutor ?
Ascultaţi cuvintele dumnezeieştii Liturghii: "Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Cristos !" De când nu aţi făcut asta ? Trebuie să vorbiţi cu El şi ascultaţi ce vă spune. Vocea lui răsună mereu în inimi: i se spune "conştiinţă".

Ştiu. Şi eu sunt un bun teoretician al creştinismului...

Pentru orice pacat exista iertare,deci cale de intoarcere spre Dumnezeu.
Ispitele nu sunt niciodata peste puterile omului,dar in ispite ne este incercata rabdarea si credinta.E posibil ca greutatile sa iti vina de la pacatele tale,sau sa vina de la parinti.
Insa tot ce face Dumnezeu este spre binele omului,dar noi cu judecatile noastre nu vedem acest lucru.
Tuturor crestinilor le este greu,toti au o cruce de dus,mai mare sau mai mica.
Gandeste-te la primii 300 de ani,cand erau nevoiti sa se ascunda ca sa poata sa se roage,si cum erau prinsi si torturati si ucisi!Oare nu-i iubea Dumnezeu? Dimpotriva,ei sunt printre cei mai mari sfinti ai crestinilor...
Gandeste-te la cei care au murit in inchisori,in timpul comunismului,fara nici o vina!Insa acum stralucesc in cer,ca nu au lepadat credinta,indiferent de greutatile pe care le-au intampinat.
Cauta sa te intaresti in credinta,sa ai rabdare,si vei vedea ca vei trece greutatile mai usor.
Cine are nadejde in Dumnezeu nu deznadajduieste.Stii cuvintele care i-au fost adresate Sfantului Siluan de catre Dumnezeu: Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!
Deci sfatul meu este sa te tii aproape de Biserica,sa te intaresti in credinta si sa nu denadajduiesti!

Credinta este cel mai pretios dar care ne-a fost dat, impreuna cu dragostea si nadejdea. E cea care ne da biruinta asupra acestei lumi. Pentru ca putem invinge orice ispita numai daca avem credinta ca dincolo de lupta noastra este o biruinta si o rasplata.

Pe de alta parte, credinta transcende sentimentele. Orice ai simti si oricate ti s-ar parea la un moment dat, trebuie sa stii ca sentimentele tale nu sunt stapane pe viata ta, ci Dumnezeu. Trebuie sa stii ca Dumnezeu e de partea ta si te sustine in incercarile tale, ca este Tatal tau si oricand poti veni la El sa-I ceri ajutor. Ca un Tata bun ce este, se va grabi sa te ajute , numai sa-I ceri asta cu inima plina de incrdere.

Si un cuvant de iubire de la Tatal tau:

„Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume, al Meu eşti!
Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui.
Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Mântuitorul. ....
Fiindcă tu eşti de preţ în ochii Mei şi de cinste şi te iubesc; voi da neamurile în locul tău şi popoarele în locul sufletului tău.
Nu te teme, că Eu sunt cu tine! ." [Isaia 43]

Doamne ajuta!