Am auzit o predica la Biserica in care un parinte spunea ca rugaciunea fara savarsirea de fapte bune pentru aproapele nostru nu este suficient de binefacatoare pentru sufletul omului. Intrebarea mea este cum ii putem ajuta pe ceilalti? Cum distingem intre cei care merita sa fie ajutati si cei care profita doar. Ex: cersetorii de la metrou. Stiu ca nu este important doar ajutorul material, ci putem ajuta oamenii cu o vorba buna sau sprijin moral. Consider ca in viata ni se ofera ocazii sa fim alaturi de alte persoane. Noi trebuie doar sa stim sa le vedem. Pe de alta parte, o viata prea aglomerata te impiedica sa observi in jurul tau cine are nevoie de tine, concentrat fiind la problemele tale. Si totusi sunt batrani, copii abandonati care au nevoie de noi. Ma-ntreb de ce intr-o tara civilizata, cu oameni buni nu se poate sa ne organizam sa schimbam putin lucrurile? Probabil pentru ca ne este frica de esec. In fine, subiectul cred ca este foarte vast, si probabil a mai fost discutat. Raman la intrebarea: unde gasesc oamenii care au nevoie de mine si pe care sa-i pot ajuta?

Spitalele, azilele de batrani, cresele cu copii abandonati...vecinul care nu poate merge sa-si cumpere o paine, sa duca gunoiul, sa-si plateasca facturile pt ca sunt cozi interminabile si nu poate sa stea la rand... lista este lunga... daca il intrebi pe Pr Paroh, sigur te va ajuta. Doamne ajuta!

La parintele Ioan au venit odata doi crestini, si unul dintre ei i-a spus:
- Parinte, eu de când m-am casatorit nu am calcat nici un post al Bisericii, si m-am unit cu femeia mea numai în zilele îngaduite de Biserica. Si în fiecare seara spunem împreuna Paraclisul Maicii Domnului. Oare ne mântuim sufletele facând asa sau nu?
A întrebat si celalalt:
- Eu cu sotia mea cheltuim numai putini bani pentru cele necesare traiului, iar restul îl împartim la saraci. Oare ne vom mântui prin aceasta?
Fara sa le raspunda, parintele a intrat în altar sa se roage. Dupa o vreme a iesit sa le raspunda la întrebari:
- Oare toata viata de familie a unui crestin se rezuma la post si la rostirea unui paraclis în fiecare zi? Nu. Sau se rezuma la milostenia data celor în nevoi? Nici asa, ca altfel unii sectanti ar fi mai bineplacuti lui Dumnezeu decât drept-credinciosii. Sunt bune faptele voastre, si vor avea plata de la Dumnezeu, dar numai daca veti tine toate poruncile va veti mântui. Ca poate cineva sa faca mari nevointe, dar daca, de exemplu îsi uraste vrajmasii, ura aceasta îl poate duce în iad. Luati aminte!
Sunt pline azilele cu daruri dar lipsite de IUBIRE!

Si milostenia nu e usor de facut. Zicea Pr. Constantin Necula sa dai milostenia direct in mana celui care are nevoie de ea, sa fi sigur ca o dai lui Iisus si sa-l privesti in ochii lui pentru ca sunt sigur ca unii dintre acei ochi ii vei revedea la judecata si poate chiar la Iisus. Deasemenea milostenia nu se face cu forta si neaparat. Este la fel de periculos si binele uneori ca si raul. Este bine sa ne rugam si sa zicem: Doamne invata-ma sa daruiesc. El le randuieste pe toate, iar intr-o zi te vei trezi ca ajuti pe cineva si nu vei sti de unde acea daruire a ta, care nu trebuie sa fie obligatoriu materiala. Dumnezeu te indeamna prin constiinta ta, prin care vorbeste El, la milostenie. Si daca nu gasesti oameni pe care sa-i ajuti, te vor gasi ei pe tine si atunci ii vei urma. Ce poti face intre timp? Sa te rogi pentru ei seara, chiar daca nu ii sti. Sa-i pomenesti pe toti despre care sti ca sunt la stramtoare. Asta e daruirea si cea mai mare milostenie. Milostenie e rugaciunea catre cei adormiti, la care coboara ingerii, daca au n-au mers in rai, cand ne rugam pentru ei. Sa ne daruim lor in acest prim fel si vom cunoaste voia lui Dumnezeu cu noi.

Am vazut la televizor cum stau batranii la coada la C.A.R,CASA DE AJUTOR RECIPROC,cum incearca acei batrani bolnavi si impovarati de neajunsuri,ca sa imprumute bani cu dobanda,cativa lei,care pentru unii nu inseamna mai nimic.Mi-e tare mila,si in acelasi timp mi-e cumplit de sila de guvernul acesta roman.Cum ajung sa cerseasca efectiv,drepturile care,de fapt li se cuvin batranilor dupa atatia si-atatia ani de munca,de plati de impozite.
Si ma gandeam...daca cineva vrea sa faca milostenie,sa se duca la un rand de-acesta de batrani si sa dea cate doua milioane la fiecare,ca sa iasa din impasul financiar,macar pentru o scurta perioada de timp.Tare mult ar conta pentru ei,si tare putin ar fi pentru cel care are peste masura.
Tocmai am vazut in oras un panou imens,panou pentru campania publicitara din partea PSD,un afis care infatisau doi batrani cu zambetul pe buze,linistiti si relaxati,si mai jos scria ceva de genul;"DE ACEIA NE ESTE BINE NOUA ACUM!!!...DE PARCA NU-I CUNOASTEM!!!"Doamne cata demagogie si cata prostie pe fata!!!!Imi este cumplit sila de PSD si de toti cei care se joaca cu sufletele oamenilor,politicienii care fara scrupule promit marea cu sarea,apoi nu-si dau cat de putin interesul sa indeplineasca ceea ce au fagaduit,si zambind,parca ironic,continua sa promita.N-au pic de frica de Dumnezeu,respect fata de oameni si fata de sine.Omul profitand in sens negativ de ratiunea si inteligenta care i-a fost date,devine cea mai imbecila fiinta pamanteana,si uneori ma ingrozesc pana unde poate sa ajunga atat de dezgustator aceasta natura a lui,prin ipocrizie si materialism.

am vrut sa spun campania electorala...

ory, ai reusit sa pui degetul pe rana. Cine vrea sa asdauge fapte la credinta pe care o are, are pe cine ajuta.

Faptele milosteniei sufletesti: a indrepta pe cel care greseste; a invata pe cel nestiutor; a da sfat bun celui ce sta la indoiala; a ne ruga pentru aproapele; a mangaia pe cei intristati; a suferi cu rabdare asuprirea si a intari pe altii la rabdare cand sunt asupriti; a ierta pe cei ce ne-au gresit.
Faptele milosteniei trupesti: a satura pe cel flamand, a da de baut celui insetat, a imbraca pe cel gol, a primi in casa pe cel strain, a cerceta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din inchisoare, a ingropa pe cel mort.
Dumnezeu stie daca cersetorul de la metrou sau din fata bisericii are nevoie de banutul nostru. Cine il intreaba oare ce are cu adevarat nevoie? Trebuie sa fie foarte greu sa ajuti cu adevarat pe cineva. Dar cine suntem noi sa facem asta? Poate e primit si banutul. Cineva imi spunea odata: crezi ca il ajuta banul tau? Da-i de lucru,da-i casa, invata-l o meserie! Invata-l sa pescuiasca, nu-i arata 1-2 pesti!

Z.Lidia: dar ne este tuturor la indemana a da "de lucru, a da o casa, sau a invata o meserie", precum zici? Intrevad aici pericolul, ca daca nu suntem in stare de fapte mari, sa renuntam cu totul la milostivire, descurajati fiind. Poate ca nici nu avem toti atatia bani de dat, dar banutul se mai gaseste. Practic fiecare trebuie sa dea dupa puteri, caci ceea ce pentru mine este mult, poate pentru altul inseamna putin si invers. Dumnezu apreciaza gestul si are masurile Sale: sa nu uitam banutul vaduvei.
Sa facem cat de mult bine putem, ca atunci cand vom fi judecati sa primeze faptele noastre bune, caci credinta fara fapte nimic nu este.

Pai, asa nadajduiesc si eu: ca va fi primit si putinul pe care il pot oferi.