Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 27.12.2016 15:53:37

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia întronizării Preasfințitului Părinte Iustin Hodea, ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului, marți, 27 decembrie 2016:

Preasfințite Părinte Episcop Iustin,

Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române v-a încredințat spre păstorire poporul dreptcredincios din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, venerabilă prin vechimea ei istorică, greu încercată de vitregiile vremurilor, prin înstrăinare și desființări abuzive, dar tânără și dinamică prin rectitorirea ei de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, în anul 1990, când Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea de a se organiza în libertate.

Mărturisitor și slujitor al Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos, înaintașul Preasfinției Voastre în această demnitate, Arhiepiscopul onorific Justinian Chira, a păstorit cu multă înțelepciune și râvnă duhovnicească Episcopia Maramureșului și Sătmarului pe care a rectitorit-o și a consolidat-o prin creșterea numărului unităților bisericești (parohii și mănăstiri), prin edificarea de noi lăcașuri de cult și restaurarea celor vechi, prin intensificarea vieții parohiale și monahale, a activității educative, cultural-religioase și editoriale.

Înțelegând cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: „Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați deci pe Domnul secerișului, ca să scoată lucrători la secerișul Său” (Luca 10, 2), vrednicul de pomenire Părinte Justinian Chira v-a chemat, în anul 1994, prin alegerea și hirotonia Preasfinției Voastre ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, să-i fiți ajutor în lucrarea sa pastorală. Și, într-adevăr, la această lucrare ați contribuit cu mult zel misionar și cu multă osteneală, timp de 22 de ani, armonizând smerenia ascultării cu elanul tinereții, cuvântul frumos cu hărnicia liturgică și misionară!

Astăzi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sărbătorim cu multă bucurie, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, dar mai ales împreună cu clerul și credincioșii din această eparhie, întronizarea Preasfinției Voastre ca nou Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Calitățile teologice, duhovnicești și pastorale deosebite, pe care le-ați dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ne îndreptățesc să avem speranța că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeți astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu și folositoare Bisericii și Neamului românesc.

În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Preasfinției Voastre, pe care le-ați cultivat prin rugăciune și activitate, prin înțelepciune și zel pastoral, având totdeauna sfatul părintesc al vrednicului de pomenire Părinte Justinian și fiind ajutat de colaboratorii de la Centrul eparhial, de cler și de mănăstiri, de autoritățile locale și centrale, precum și de unii oameni generoși, în lucrarea împlinită spre binele Bisericii noastre și al societății românești.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) și „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală, culturală și socială ca Episcop ortodox român al Maramureșului și Sătmarului, spre a conduce pe calea mântuirii clerul, monahii și credincioșii ortodocși români din această frumoasă eparhie cu o vocație deosebită în păstrarea și promovarea credinței ortodoxe, a spiritualității creștine și a tradițiilor culturale românești.

Acum, la începutul slujirii Preasfinției Voastre într-o nouă demnitate și responsabilitate bisericească, vă încredințăm, Preasfințite Părinte Iustin, de prețuirea noastră, precum și de sprijinul nostru personal și al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care ați fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria Bisericii noastre și binele poporului român!

Cu părintească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos,



† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 27.12.2016 16:01:13

În ziua sărbătorii Soborului Maicii Domnului, 26 decembrie 2016, s-au împlinit 17 ani de la întronizarea IPS Mitropolit Nifon ca Arhiepiscop al Târgoviștei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

La eveniment au participat: membrii Permanenței Eparhiale, protopopii celor 5 protoierii ale Eparhiei, profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia și ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și numeroși credincioși din municipiu.

De asemenea, au fost prezenți: domnul Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița, domnul Adrian Țuțuianu, președinte al Consiliului Județean, și domnul Cristian Stan, primar al Municipiului Târgoviște. În cuvântările lor solemne, reprezentanții autorităților locale și centrale, au subliniat faptul că Înaltpreasfinția Sa este un reper pentru viața spirituală și culturală, locală și națională, iar întregul său demers pastoral-misionar a dinamizat viața de credință de aici, fiind, de asemenea, un bun exemplu de colaborare dintre Biserică și autoritățile statului în folosul cetățenilor.

În cuvântul său, atât de la Catedrală, cât și din Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței mitropolitane, ierarhul a vorbit despre înțelesul duhovnicesc al Nașterii Domnului – celebrare a credinței și a speranței noastre – care se referă la bucuria și lumina ce s-au revărsat în lume, odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, eveniment ce continuă să genereze încredere și iubire, de mai bine de două milenii, pentru toți credincioșii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit preot pe diac. Cristian Duțescu pe seama Parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud.

De asemenea, Corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște, dirijat de domnul Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, a susținut, în cadrul Reședinței Eparhiale, un mini concert de colinde la care au participat reprezentanți ai preoților din întreaga Eparhie, ca, de altfel, toți cei ce au slujit la Sfânta Liturghie.

cristiboss56 27.12.2016 16:58:19

Pastorala
 
† Macarie
Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal și Preaiubiților credincioși și credincioase, sfântă îmbrățișare în Hristos Emanuel, Cel născut în ieslea Betleemului și în ieslea inimilor noastre!
Iubiții mei frați și surori, să ne bucurăm deplin, astăzi ni S-a născut Hristos!
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște, însă nu toți se împărtășesc de harul acestui început al mântuirii neamului omenesc. Pentru cei ce-și „iau partea lor în viață” (Psalmi 16, 14), pentru cei care vor să stăpânească în această lume, pentru cei care vor să-L alunge pe Dumnezeu din inimile oamenilor, pentru cei care își sunt suficienți lor înșiși, nașterea lui Hristos este scandal, stricare a planurilor mârșave, sminteală și piatră de poticnire, prilej de delir și de prigoană. Hristos Se naște pentru cei care „partea cea bună și-au ales” (Luca 10, 42), însă și pentru toți cei obidiți și necăjiți, pentru cei care au gustat suferința și durerea.
Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște într-o lume cuprinsă de întuneric, în care gemetele celor care zac „legați în obezi” (Psalmi 67, 7), „în întuneric și în umbra morții”(Isaia 9, 1), urcă la Dumnezeu ca altădată, în vremurile Sodomei și Gomorei. Dar, iată, acum două mii de ani Dumnezeu nu a coborât printre noi ca să ne ardă, precum odinioară, cu foc și cu pucioasă, ci ca să Se întrupeze, smerit, din Fecioara Maria. S-a făcut Om de dragul nostru și spre folosul nostru. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu a mai vrut să o piardă prin apă sau foc, ci a trimis pe unicul Său Fiu printre noi, ca să ne izbăvească din ispite și nevoi. Acesta este Dumnezeul nostru care „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) nu ne pedepsește pentru relele noastre, ci ne pune un Prunc în brațe. După cum ne raportăm la Acest Prunc minunat, Iisus Emanuel, depinde mântuirea noastră. Vom căuta să-L ucidem în sufletul nostru, la ordinele noilor Irozi, sau I ne vom închina proslăvindu-L, alături de îngeri și păstori, aducându-I, ca magii cei străini, daruri?
Iubiții mei fii și fiice în Iisus Hristos Emanuel,
Nașterea lui Hristos este o lucrare minunată care intervine, bulversând lumea vechiului Israel, biruință a Vieții în fața inerției răului și a păcatului. Observăm că, după chipul acestei unice Nașteri, nașterea oricărui copil înseamnă, de asemenea, pentru mica lume familială în care se naște, o minunată bulversare, o lucrare a mântuirii înscrisă în fire și insuflată de Duhul cel de Viață făcător. De fiecare dată când un copil se naște,parcă în pofida unei lumi neprimitoare, centrată în jurul oricăror altor scopuri decât cele mântuitoare, se produce o benefică rupere de ritm, o binecuvântată smulgere din iureșul alergăturilor după deșertăciunile acestei lumi, o re-centrare în jurul tainei vieții. Mama uită toată durerile facerii, „pentru bucuria că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21), tatăl simte cum nu-și mai aparține lui, căci e responsabil de viața și binele altora, toată familia participă, cum poate, la această bucurie comună. Chiar și pentru cei străini, măcar pentru o clipă, nașterea pruncului înseamnă ieșirea din inerțiile vieții de zi cu zi, căci Duhul mișcă inimile celor care aud sau văd acest eveniment, luminându-le chipurile.
Iubiți credincioși și credincioase,
Cum putem păstra acest har al nașterii, al biruinței vieții? Cum putem cultiva și păstra curăția copilăriei, bucuria și plinătatea dragostei părintești? Trăim astăzi într-o lume care merge vertiginos pe drumul negării și al respingerii tainei nașterii și a purității copilăriei. Strămoșii noștri se luptau cu greutăți mari în creșterea copiilor. Viața era aspră, lipsurile erau mari. Mulți prunci mureau de boli sau de foame. Astăzi, din acest punct de vedere, îndeosebi în țările bogate, asemenea lipsuri nu mai sunt o realitate curentă, ci dimpotrivă. În schimb, tot acest confort al vieții este dublat de o așezare care e menită, nici mai mult, nici mai puțin, eliminării familiei și pervertirii copiilor. Trăim vremuri în care drepturile părintești sunt călcate în picioare, iar copiii pot fi preluați oricând, pe baza oricărui denunț, fără o minimă cercetare, de instituții care pretind că sunt înființate tocmai spre protecția copilului! Sunt binecunoscute cazurile familiilor care, în Norvegia sau în alte țări nordice, au trecut prin încercări dramatice, separări forțate, procese, arestări, presiuni. În unele cazuri, prin bunăvoința lui Dumnezeu, nedreptățile au fost oprite, iar copiii au fost returnați familiilor de apartenență. În altele, prin îngăduința lui Dumnezeu, încercările continuă, continuând și noi cu rugăciunea și cu tot ce putem împlini omenește pentru a ajuta aceste suflete chinuite.
Scumpii mei,
Presiunea asupra familiilor nu vine doar pe cale instituțională sau coercitivă. Copiii sunt răpiți de la noi ori de câte ori ne lăsăm furați de bunăstarea materială, de ceea ce considerăm, în general, că este o viață „reușită”, „de succes”: casă, mașină, economii în bancă, bunuri de consum de înaltă calitate, carieră. Toate acestea pot deveni imperative după care ne construim viața familială. Aceste imperative nu ne sunt dictate, ci ne sunt induse printr-o cultură a consumului care încearcă să comercializeze și să eficientizeze orice aspect al vieții noastre familiale. Fiecare moment de taină familială este exploatat acum prin tehnici de „advertising”, astfel încât să fim condiționați să credem că, dacă vom achiziționa respectivele produse, vom dobândi și fericirea promisă. Tot acest angrenaj distruge subtil intimitatea și organicitatea vieții familiale, transformând familia în unitate de producție și consum. Or, dacă ne lăsăm cuprinși de asemenea „stil de viață”, dacă vom fi neatenți cu privire la ce imperative punem la baza familiei, ghidându-ne după regula „de a fi în rândul lumii”, vom ajunge la o altfel de răpire a copiilor de lângă noi. A lăsa copilul să fie educat prin televizor și internet sau numai prin mediul întâlnit la școală și în societate, a neglija creșterea lui pentru că avem „serviciu” sau „carieră”, înseamnă a-l abandona în mâinile unora care urmăresc pervertirea și distrugerea copilăriei, a inocenței.

cristiboss56 27.12.2016 16:58:56

Continuare
 
Dreptmăritori frați și surori,
Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri,în viața Bisericii,vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.
Taina nașterii și puritatea copilăriei sunt daruri ale vieții. Nu există război mai mare, în prezent, decât cel dus împotriva acestor taine ale vieții. Să ne strângem, așadar, în jurul Pruncului Hristos, dimpreună cu Fecioara Maică și cu Bătrânul Drept Iosif, urmându-L pretutindeni, în exil sau în țară, în grajd sau la Templu, în binecuvântare sau în prigoană.
Preaiubiții mei,
Vă spuneam și la începutul Postului Crăciunului, de aici, din îndepărtatele țări ale Nordului, că îmi aduc aminte, cu o lacrimă în colțul ochiului, de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Munților Țibleș. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Praznicului Nașterii Domnului, în comuniunea cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri.
În anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte inimos. I-am cântat zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată! I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei!”.
Vă propun acum, la finalul cuvântului meu pastoral, să mai colindăm un colind dintre multele pe care le-am învățat în copilărie pe Văile Țibleșului, pentru fi părtași inocenței copilăriei, fără de care nu vom putea intra în Împărăția cerurilor (Matei 18, 3).
De ieși gazdă până-n prag,
Să te colindăm cu drag;
Intră gazdă iară-n casă
Și-aprinde sfeșnicu-n masă,
Că-ți intră Hristos în casă,
C-on mănunchi de mintă creață,
Să aivă gazda viață,
Mândră-i sara de Crăciun.
Nu colindăm pe colaci,
Nouă gazdile ni-s dragi;
Nu colindăm pe covrigi,
Ni-i drag cine șade-aici.
Să fii, gazdă, veselos,
Că L-ai primit pe Hristos!
Al vostru părinte și frate colindător, fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,
† Episcopul Macarie

cristiboss56 27.12.2016 18:56:47

Pastorala
 
† TIMOTEI
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Eparhiei Aradului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, binecuvântare, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiți credincioși și credincioase,
Cu marea sărbătoare a Crăciunului încheiem și anul numit calendaristic, căci cel bisericesc continuă cu perspectivele luminoase pe care însuși praznicul le vestește prin simțămintele înalte ce le înlesnește spre minunate făuriri. Zilele de sărbătoare se înlănțuiesc între sfârșitul și începutul de an, legând parcă vechiul de nou, adică ce este trecător cu ceea ce se înnoiește, pe o vreme în care curatul omătului care amintește ca vorbă de întreaga omenire, ca și de omenia de care trebuie să dea dovadă fiecare om, iar ca realitate și albul imaculat ce se învecinează cu lumina, punându-și pecetea pe omenescul destinat desăvârșirii.
Cât putem cuprinde într-o frântură de timp hărăzită muritorilor ce așteaptă nemurirea, trăim în aceste zile de bucurie ca o gustare din veșnicie comuniunea cu Dumnezeu pentru care am fost creați. Înzestrați cu voință liberă, putem alege între bine și rău, dar în acest scop e necesară o cunoaștere prin învățătură formatoare de virtute. Ori, anul ce se încheie este închinat educației religioase a tineretului și totodată pildei în acest cadru date de Sfântul Antim Ivireanul, Mitropolit al Țării Românești din veacul al XVIII-lea, om de mare cultură și de atentă călăuzire a tuturor celor încredințați spre păstorire. Tot în aceeași legătură anul e consacrat și celor care purtau grija cărților folositoare, tipografilor cu precădere, ce dovedeau că și în ființa cititorului se pot întipări cuvintele sfaturilor duhovnicești spre ascultare și împlinire. Anul care urmează omagiază pe iconarii dintotdeauna, spre a aduce aminte de cei care încearcă să redea cât mai pătrunzător chipul lui Dumnezeu prin cel pe care l-a făcut asemenea spre a și deveni ca atare.
Cuvântul lui Dumnezeu Însuși S-a întrupat pentru a reface chipul Său în omul făcut după acesta, spre a-i reda starea cea dintâi. Conștiința acestei lucrări a trezit-o sfântul ierarh la vremea sa în ascultătorii săi prin multe cuvântări și scrieri, dintre care în parte păstrate poartă titlul de Didahii” sau învățături creștinești, două fiind consacrate praznicului în toiul căruia ne aflăm. Din acestea, încercăm cu smerită pricepere a desprinde învățătura împărtășită prin graiul străbunilor pe care, cu dragostea pentru neamul românesc l-a adoptat, el însuși fiind adoptiv pentru acesta, descinzând din cel al georgienilor, care asemenea nouă, au primit religia creștină încă de la începutul răspândirii ei. Textele biblice principale pe care se temeluiesc acestea sunt legate, pentru prima cuvântare de Creație, iar pentru cea de-a doua, de înnoirea acesteia spre mântuire, fapt care amintește termenul de Crăciun, cu înțeles adânc în limba noastră românească, legat mai ales de continua lucrare a lui Dumnezeu.
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
Urmând firul cuvântului Sfântului Mitropolit în adaptarea la vorbirea curentă, acesta purcede de la textul Sfântului Apostol Pavel „Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea nu se rușinează să-i numească pe ei frați… Căci, într-adevăr nu a luat firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam. Pentru aceea dator era întru toate să se asemene fraților…”[1], spunând că „două firi mai alese și mai de cinste a făcut Dumnezeu, adică cea îngerească și cea omenească…; însă nu pentru trup, ci pentru suflet este făcut omul după chipul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are trup, ci este duh[2]… Îngerul încă este duh, că așa zice prorocul David: Cel ce face pe îngerii Săi duhuri”. Și sufletul omului este duh, cum iarăși același psalmist zice: Întorcându-Ți Tu fața Ta se vor tulbura; Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului.”[3]

cristiboss56 27.12.2016 18:58:09

Continuare
 
Totodată se precizează: Dumnezeu este nevăzut, îngerul și sufletul omului la fel; Dumnezeu, îngerul și sufletul omului sunt nemuritori și au înțelegere și voie.[4] De asemenea, că amândouă firile, adică îngerească și omenească au căzut pentru trufie, pentru că au dorit să fie asemenea lui Dumnezeu. Cea a îngerului de lumină sau Lucifer, întrucât a cugetat așa: sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi;”[5] iar cea omenească atunci când a mâncat din lemnul cunoștinței prin ispita șarpelui sau diavolului, cu vrerea că se va face Dumnezeu. Acum însă Dumnezeu dăruiește omului mila Sa, luând spre Sine firea lui cea căzută, îngerului nevoind să-i arate aceeași milă, neluând firea lui, așa cum explica în textul de la începutul cuvântării Apostolul neamurilor.[6] Se numără apoi patru pricini pentru care Fiul lui Dumnezeu, prin întrupare, a luat fire omenească și nu îngerească; prima fiind aceea că îngerii n-au căzut toți, pe când oamenii sunt toți căzuți pentru păcatul celui dintâi născut, adică a protopărinților Adam și Eva, dând o pildă, pe cea a păstorului care având o sută de oi și pierzând una, lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie, mergând după ea și găsind-o se bucură de ea, mai mult decât de celelalte.[7]
În acest context cităm pe părintele Dumitru Stăniloae cu următoarea lămurire: chiar o parte din îngeri s-au alterat ieșind din comuniunea cu Dumnezeu, izvorul vieții ca locaș al libertății lor, ca stare de la început. Prin aceasta a ieșit din libertatea dragostei de Dumnzeu, căzând în lanțurile robiei patimilor și în întunericul lipsei de sens al unei astfel de existențe, care nu înaintează în bogăție spirituală. Se înțelege prin putința de schimbare a făpturilor, atât schimbarea morală, cât și alterarea ontologică. Cea dintâi produce pe cea de-a doua.”[8] A doua pricină este greșeala omului din slăbiciune, căci în trei chipuri greșește omul: din slăbiciune, și care este împotriva lui Dumnezeu Tatăl, întrucât El este Atotputernic; apoi cel din neștiință, căci Fiul lui Dumnezeu este înțelepciune și mai apoi cel din firea cea rea, care este împotriva Duhului Sfânt, căci Duhul este vistier de bunătăți. Deci, omul care greșește din slăbiciune va fi iertat mai lesne dacă se va pocăi, iar păcatul care este împotriva Duhului Sfânt nu se iartă lesne, fiind datorat firii căzute. Așadar, Domnul a luat firea omenească, nu cea îngerească pentru că omul a greșit din slăbiciune împotriva lui Dumnezeu Tatăl, iar îngerul căzut din firea lui, împotriva Duhului Sfânt.[9]
A treia pricină este că îngerul a greșit de bună voia lui, iar pe om l-a înșelat diavolul sub chipul șarpelui. Autorul lămurește că în două chipuri se face păcatul: unul propriu, altul străin și Dumnezeu ceartă și pentru păcatele străine, precum se vede în multe cărți și istorii că după cum puțin aluat dospește toată frământătura”,[10] așa și păcatul și răutatea unuia pricinuiește la mulți mare pacoste.[11] A patra pricină este că îngerul fiind mai de cinste decât omul era dator și mai mult să se ferească de păcat.[12] Iar pentru ce a luat Fiul lui Dumnezeu firea omenească și nu altă față a dumnezeirii, adică Tatăl sau Duhul Sfânt, încă sunt patru pricini. Întâi pentru că Fiul lui Dumnezeu se cheamă și Înțelepciune, care a luat chipul omului ca să vindece nepriceperea acestuia prin care a căzut. A doua că Fiul lui Dumnezeu fără de ani se face și Fiul omului sub ani. A treia ca precum s-a făcut Fiul lui Dumnezeu Fiul omului așa să devină și fiul omului Fiul lui Dumnezeu, după cuvântul Sfinte Scripturi” și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu.[13] A patra, întrucât Fiul fiind fața dumnezeiască din mijloc a Sfintei Treimi S-a făcut mijlocitor între Dumnezeu și om după spusa aceluiași sfânt apostol citat: Unul este Dumnezeu, unul este și mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți.”[14]
În continuare, în ceea ce privește lucrarea mântuirii dezvoltată în cel de-al doilea cuvânt de învățătură, Sfântul Ierarh pe care-l cinstim zice: Iar pentru Nașterea Domnului Hristos, pe care o prăznuiește astăzi luminat Sfânta Biserică, în ce chip s-a născut Fiul lui Dumnezeu din Tată fără de mamă și cum S-a întrupat din Mamă fără de tată, nu trebuie iscodit devreme ce este Taină foarte mare, adică și mai presus de fire, ci numai cu credință și cu mărire prin cuvânt să ne închinăm Lui, ca unui Soare al dreptății ce a răsărit din pântecele Fecioarei, nouă celor ce ședeam întru întunericul și umbra morții; și din călduroasa inimă să Îi mulțumim pentru multa și nemăsurata milă ce a făcut cu noi de am înnoit firea noastră cea căzută, cu nașterea Sa…”.[15] Textul începător al celei de-a doua cuvântări tocmai oglindește acest adevăr: Îngerul a zis păstorilor: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.”[16] Într-un chip aparte se stăruie asupra minunii sărbătorite prin cuvintele: Și nașterea aceasta n-a fost numai mântuitoare, ci și minunată. Că pe de o parte trebuie să ne minunăm de sfatul cel minunat al înțelepciunii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să mărim lucrul cel mare al bunătății Lui… Minunat este numele Mântuitorului că nu numai într-un lucru, ci în toate faptele Sale minunat a fost: minunată zămislirea Lui, minunată și nașterea, minunată și viața, învățătura, moartea, învierea, înălțarea la cer, că toate întru Dânsul au fost nouă înălțate și minunate… Iar ce este prăznuirea noastră de acum este mai minunată decât toate.”[17] Praznicul actualizează minunea.

cristiboss56 27.12.2016 19:53:18

Preasfințitul Părinte Iustin Hodea este de astăzi, 27 decembrie 2016, noul Chiriarh al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala din Baia Mare. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.




Sute de credincioși maramureșeni, clerici, academicieni, oficialități locale și centrale au participat astăzi în Catedrala din Baia Mare, la Sfânta Liturghie și festivitatea de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin în demnitatea de Chiriarh al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Mitropolitul Clujului. Ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Domnului și a evidențiat personalitatea deosebită a Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii noastre.

După oficierea Sfintei Liturghii a urmat festivitatea de întronizare. Gramata mitropolitană a fost citită de Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Episcop vicar al Spaniei și Portugaliei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a dat citire mesajul Patriarhului României adresat cu acest prilej:

Calitățile teologice, duhovnicești și pastorale deosebite, pe care le-ați dovedit în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ne îndreptățesc să avem speranța că slujirea de Chiriarh sau de conducător al Eparhiei, pe care o începeți astăzi, va fi o lucrare rodnică, binecuvântată de Dumnezeu și folositoare Bisericii și Neamului românesc.

cristiboss56 27.12.2016 21:47:02

A venit iarăși Crăciunul! Planeta își încetinește pentru câteva zile mișcările de rotație și revoluție, ca să nu tulbure cu zgomotele și suspinele ei Pruncul divin din brațele Sfintei Fecioare Maria.

În „satul global” lucrurile se schimbă de la o clipă la alta, oamenii se nasc, se trec și se petrec. Împărățiile și democrațiile lumii se ridică și se coboară pe valurile de încredere sau de neîncredere ale popoarelor. Noutățile tehnologice, fluxurile informaționale și miturile postmodernității târzii relansează obsesiv proiecte de paradisuri virtuale, cu prognozate împliniri terestre ori extinse spre îndepărtate sisteme solare. O nouă generație de prunci învață să vorbească și află în aceste zile despre Pruncul născut „la Betleem colo-n jos”, despre magi și despre toate câte s-au mai întâmplat.

Povestea vine din trecut, prin glasul dulce al mamelor sau al bunicilor, dar vine și din viitor. Hristos Se naște la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), însă El rămâne veșnic și netrecător, dincolo de sfârșitul veacurilor și mai presus de toți vecii, ca taină a vieții: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
La iubirea lui Dumnezeu, răspunsul omului este libertatea. Și astăzi, ca și atunci, lumea are ritmurile ei. Unii cântă colinde cu îngeri și păstori, alții ridică sabia împotriva celor ce-L iubesc pe Prunc, iar o altă parte rămâne indiferentă la „vestea cea bună” și nu este interesată decât de mai multă putere, mai mult confort și mai multă bogăție. Unii se consideră mai creștini decât frații lor, pe care-i acuză că au uitat semnificațiile sărbătorii și s-au lăsat cuprinși de mrejele unei societăți de consum. Alții nu înțeleg de ce acum, în era zborurilor intergalactice, nu se poate prăznui, în toată lumea creștină, la aceeași dată, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Aparent doar suntem mai aproape unii de alții și pretindem că în „cercul strâmt” al comunicării globale putem vedea mai clar ce fac oamenii pentru Dumnezeu și ce face Dumnezeu pentru oameni. Dar adesea noi risipim darurile Celui de Sus cu naivitatea copiilor care trec grăbiți de la o jucărie la alta sub luminile bradului de Crăciun; adesea căutăm în alte locuri rezolvări la probleme pe care Domnul le-a luat asupra lui atunci când S-a făcut Fiul Omului. Creștinismul este „comoara cea ascunsă” în genele umanității noastre și, periodic, generații după generații descoperă că valorile creștine pot face lumea întreagă mai bună.

Marea taină a Crăciunului stă în perpetua lui actualitate, în certitudinea că Dumnezeu ne iubește și că „lumina cunoștinței” ne ajută să vedem lumea dincolo de învelișurile ei superficiale. Nașterea Domnului este marele eveniment care reglează ceasornicul universal. Dă sens istoriei umanității și întregii creații, împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”, El fiind mereu Același. Cu fiecare an, de Crăciun, Cerurile îmbrățișează pământul, după cuvintele cântării din biserici: „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Iar în aceste zile, bisericile sunt cele mai înalte clădiri de pe pământ, cu crucile lor scară către cer și cu altarele lipite de peștera din Betleem.

cristiboss56 27.12.2016 21:53:36

D.Horia Ionescu ( Basilica )
 
Într-o foarte frumoasă carte, scriitorul Elie Wiesel se întreba ce putea să fie în sufletul lui Adam atunci când, alungat din Rai, își amintea de timpul când încă mai era acolo. Nu știm aproape nimic despre viața lui Adam. Poate că vreodată, în toiul nopții, când umbrele îndoielii și ale disperării cuprindeau tot ceea ce se intuia prin întuneric, să fi încercat să bată la Poarta Raiului, să caute a cere iertare și să spere că tot ce i s-a întâmplat nu a fost decât umbra unui vis trecător. Nu știm dacă a fost așa sau nu. Sigur este că, orice ar fi încercat și oricât ar fi bătut la Poarta Raiului, aceasta rămânea mai departe închisă, căci nu îi era dat lui să hotărască când și dacă poate să-i fie iertată pedeapsa.
Pruncul Iisus Se naște pentru speranța noastră. Dacă Poarta Raiului a rămas închisă în fața lui Adam și a Evei, a copiilor și nepoților lor, Pruncul de la Betleem ne așază acum în inimi și suflet speranța unei posibile iertări și întoarceri în Rai. Fiul Se coboară, Se întrupează, devine om, surprinzându-ne, dar și învățându-ne cum să batem la ușa Împărăției veșnice. Tot ceea ce oamenii au încercat fără Dumnezeu era complicat, încurcat și inutil. Nașterea Domnului Hristos dezleagă totul, simplifică imposibilul, transformat în realitatea pe care oricine o înțelege și o poate înfăptui.
Cunoașterea binelui și a răului
Ce era Raiul golit de oameni, ce înseamnă splendoarea frumuseții fără margini, când nimeni nu o poate admira și nimeni nu poate chema pe nume toate vietățile rânduite să trăiască în armonie acolo? Cum arăta oare Raiul imediat după ce primii oameni au fost alungați din grădina minunată? Nici măcar șarpelui nu-i mai rămânea ceva de făcut, nu mai ispitea pe nimeni printre frunzele colosale și fermecătoare ale copacilor ce stau mărturie perfecțiunii grădinii dumnezeiești. Pruncul Iisus Se naște pentru împlinirea unei speranțe fundamentale, aceea a reașezării lucrurilor în ordinea lor firească și evidentă. Dumnezeu nu a creat lumea pentru ca Raiul să stea golit de oameni, ci l-a văzut plin de oameni adevărați, drepți și cucernici, iubitori și responsabili, slăvind Împărăția cerurilor și pacea binecuvântată a Raiului adevărat. Nu trebuie să ne mire faptul că Adam și Eva s-au lăsat ispitiți, că au greșit, și că ar fi fost mai bine să nu o facă. Să presupunem că dacă ar fi știut ce este greșeala, nu ar fi greșit, că dacă ar fi fost conștienți de otrava ispitei, nu s-ar fi lăsat ispitiți. Dar de ce trebuia Adam și Eva să aibă experiența cunoașterii binelui și a răului? Le-ar fi trebuit cu adevărat așa ceva? Ar fi fost mai bine pentru ei să nu știe cât de rău e să le fie rău. Nu știm nici ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă respectau porunca divină, dacă rămâneau mai departe dincolo de bine și de rău, de timp și infinit, de spațiu și hotar. Evident, Dumnezeu știa că primii oameni se vor lăsa ispitiți. El știe totul! Și totuși le-a cerut să nu se lase amăgiți. Teologia nu vede aici o contradicție, ci dorința dumnezeiască de a acorda omului un sens al discernământului în armonie cu planul divin al creației. Omul decide liber, dar puteau Adam și Eva să o și facă? Omul dă un nume tuturor celorlalte vietăți de pe pământ. O merită? Primii oameni puteau să stea ascultători în Rai, în sensul direct al termenului, și istoria s-ar fi terminat aici. Poate nici noi nu am mai fi existat... așa cum suntem. S-au lăsat ispitiți de șarpe, devenind prima generație din istoria omenirii.
Iertare spre nădejdea înveșnicirii fericite
După nașterea Pruncului Hristos, cu ajutorul divin, stăm liberi în fața Domnului și încercăm să dovedim că putem să fim alți oameni, fără să ne pierdem în păcat. Adam și Eva au decis liber și au arătat că nu pot să fie stăpâni, înainte de orice, peste ei înșiși. Și chiar dacă, rușinați de goliciunea și de eșecul lor, ar fi fost iertați prin mila lui Dumnezeu și ar fi rămas mai departe în Rai, ar fi greșit mai departe, iar și iar. Nu așa trebuia să arate Raiul, ca locaș al drepților ce slăvesc Împărăția lui Dumnezeu. Iertarea divină nu poate să fie altfel decât absolută și definitivă. Pruncul Iisus Se naște între oameni care cunosc diferența dintre bine și rău, dar mai ales Se naște între oameni care, prin jertfa Lui pe cruce, vor fi demni de iertarea lui Dumnezeu. Noi credem și luptăm pentru o existență a noastră definită hristocentric. Și atunci când batem la Poarta Cerurilor, o facem altfel decât așa cum, poate, încercase Adam în vremea lui. Nu cu disperarea iscată de pierderea privilegiilor, ci de dorința de a fi asemenea sfinților, cu un curaj sădit în noi prin Pruncul Iisus, ca dar de preț primit de la Dumnezeu. Pentru Noul Adam, privilegiul nu înseamnă a viețui în Rai, ci a locui acolo, după Judecata dumnezeiască. Noul Adam există ca forță a binelui, ca exprimare a binelui, înțeles existențial într-o realitate care depășește noțiunea dialectică a diferenței dintre bine și rău. Părticica dumnezeiască zidită în noi prin chenoză ne duce dincolo de cunoașterea teoretică a supremației binelui pe care Adam și Eva o percepeau pe pământ ca amintirea dureroasă a paradisului pierdut. Prin Iisus Hristos, binele poate să fie trăit așa cum o fac sfinții. El devine normalitate, mod de viață, simplitate, el devine ca și respirația. Atunci Poarta Raiului se deschide și începem să trăim. Omul reintră în Rai, fiind altfel. Dacă Adam și Eva ar fi respectat porunca divină, rămâneau în Rai, desigur. Prin Hristos, omul intră sfânt în Rai și prin această diferență viața veșnică este nu numai un dar dumnezeiesc, ci însăși expresia fundamentală a legăturii cu Dumnezeu. Când un om este sfânt, el mulțumește Domnului pentru splendoarea vieții, iar sfințenia este împlinirea și apogeul Creației dumnezeiești.
Sensul Crăciunului
Prin Nașterea Pruncului Hristos, vechiul Adam poate să devină cel nou. Acesta este sensul fundamental al sărbătorii Crăciunului, al deschiderii către ceea ce fusese fără speranță, închis și de neînțeles. Primim o viață nouă, asemenea luminii line de sus, de la steaua care străjuiește noaptea de iarnă. Nimic de acum încolo nu va mai fi numai întuneric. „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).

cristiboss56 27.12.2016 23:08:23

Regii Bargrat III și Solomon I, starețele Nina (Amilakhvari) și Tamar (Mardzhanishvili), precum și Patriarhul – Catolicos Calistrat (Tsintsadze) au fost canonizați de Biserica Georgiei. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod în cadrul ședinței de lucru din data de 21 decembrie 2016, notează Interpressnews, citat de pravoslavie.ru.

Regele Bagrat III (960-1014) a rămas în istorie drept conducătorul care a reușit să unească sub autoritatea sa aproape toată Georgia.

Regele Solomon I (1753-1784) a stăpânit peste vestul Georgiei, zona Imereti, și a reușit cu succes să țină piept atacurilor Imperiului Otoman, câștigând numeroase lupte cu turcii.

Patriarhul Calistrat s-a născut în anul 1866 în zona Imereti. A urmat cursurile Seminarului din Tibilisi și Academia de la Kiev. În 1892 a fost hirotonit preot, în 1952 ierarh, iar în 1932 a fost ales Patriarh Catolicos al Întregii Georgii. În timpul păstoririi sale a depus eforturi considerabile ca să oprească închiderea și distrugerea bisericilor și a mănăstirilor de către regimul comunist.

Monahia Nina Amilakhvari a trăit în a doua jumătate a secolului 19. În calitate de stareță a mănăstirii Sfânta Nina din Samtavro a încercat să reînvie viața monastică de acolo.

Tamar Alexandrovna Mardzhanishvili (1869-1936) a intrat în monahism în la mănăstirea Bodve. În anul 1902 a devenit stareță a așezământului monahal, iar în anul 1905 a fost mutată la Moscova. Mai târziu va fonda un schit în apropierea orașului, însă în va fi închis de regimul sovietic. În 1931 monahia Tamara este arestată și deportată în Siberia. În 1934 i se permite reîntoarcerea la Moscova, unde va trece la cele veșnice în 1936.


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:01:00.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.