Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 14.11.2015 08:03:47

Cinci mituri ale concubinajului :
 
Mitul 1: Dacă trăim împreună, asta ne va arăta dacă ne potrivim unul cu altul
Deloc. Este cum ai compara mere cu pere. Doar pentru că un fruct are un gust bun sau rău, nu înseamnă că altele vor avea același gust. Căsătoria este o propunere total diferită decât trăirea împreună. Căsătoria este clădită pe făgăduința în fața lui Dumnezeu de a rămâne fidel unul altuia. Concubinajul nu implică o asemenea făgăduință. Poți să ratezi concubinajul cu cineva cu care ai fi reușit în căsătorie. Totul depinde de felul în care oamenii se raportează la Dumnezeu pentru ajutor și iubire. Apropos, rata divorțurilor cuplurilor care au trăit împreună înainte de căsătorie este mai mare decât a celor care nu au făcut-o.
Dacă partenerul tău nu dorește un angajament pentru întreaga viață, nu te înșela să gândești că va dori acesta angajament mai târziu. Căsătoria este o făgăduință de a sta împreună. Concubinajul, pentru multe cupluri, durează aproximativ 18 luni, mai mult sau mai puțin.
Concubinajul pregătește oamenii să găsească rațiuni pentru a nu se căsători. Căsătoria, pe de altă parte, este bazată pe dragoste necondiționată și pe angajament pe întreaga viață. Nu există un „examen” pentru căsătorie, așa cum este înaintea concubinajului. Toți suntem imperfecți și tentați să cădem în timpul acestui examen. Vorbim despre dragostea condiționată. „Te iubesc acum”, sau „te voi iubi în curând, dacă vei dovedi că ești vrednic”.
Mitul 2: Concubinajul ne va arăta dacă suntem compatibili sexual
Nu, nu vă va arăta. Asta ar fi adevărat dacă ați fi animale, să spunem câini. Sunteți ființe umane. Aveți amândoi suflet. Sexul între animale este doar fizic. Sexualitatea între oameni este fizică, emoțională și spirituală. Dumnezeu ne-a făcut în așa fel încât sexul în afara căsătoriei nu va produce niciodată o „împlinire spirituală”. De aceea, concubinajul te lasă gol după ce a trecut plăcerea fizică. Fără o unire spirituală prin Hristos, compatibilitatea sexuală este măsurată într-un mod superficial.
Dacă nu sunteți căsătoriți și ați fost deja împreună, nu știți ce pierdeți... Este darul total: trup, suflet și spirit. Nu e de mirare că oamenii fără o astfel de unire prin cununie sunt atrași deseori să continue experimentarea sexuală, pentru a-și satisface „foamea” de unire spirituală. Această „foame” poate fi potolită, însă doar în căsătorie, și numai dacă amândoi soții sunt credincioși în Hristos.
Mitul 3: Suntem la fel de angajați unul în fața altuia, ca un cuplu căsătorit
Nu sunteți deloc. Nici unul dintre voi nu este total angajat. Amândoi așteptați să plasați pariurile. „Angajamentul” vostru este condiționat. Nu sunteți împreună „la bine și la greu”. În loc de asta, „o să vedem ce se întâmplă”. Oricine aflat în această situație simte o presiune de a fi „performant”. Ești într-un fel de cursă de încercare în fața partenerului. Și asta nu e liniștitor.
În adâncul inimii tale, tu știi că mariajul este mult mai mult decât o bucată de hârtie. Este o promisiune în fața lui Dumnezeu să iubești și să îngrijești ființa iubită până la sfârșitul vieții. Oamenii care sunt în concubinaj, fac și ei o promisiune: „Promit să fac tot ce pot, să am grijă de tine foarte mult, și să văd dacă meriți. Dacă nu merge, ei bine. Nu e ca și cum am fi căsătoriți, oricum”.
Mitul 4: Prietenia noastră nu va suferi, dacă ne mutăm împreună
Asta s-o crezi tu. Prietenia ta va deveni în curând tensionată și neconfortabilă. Tu ai plecat de la „perioada de curtare”, către țara nimănui. Nu ești căsătorit, dar nici nu mai ești în perioada de întâlniri. Ce plictisitor și nenatural. Nici o mirare că simțămintele de prietenie și cele confortabile se vor transforma în sentimente ciudate. E un fel de „prietenie cu beneficii”, însă nicidecum o prietenie necondiționată. Există tot timpul frica de a fi dat afară din relație, dacă nu ești bun. Nici o siguranță. Nici o pace adâncă. În schimb, te pomenești cu o relație străină, care se umple treptat de mânie. Deloc ingredientele unei relații sănătoase.
Mitul 5: Putem să ne iubim unul pe altul tot atât de mult și fără căsătorie
Nu, nu puteți. Dumnezeu spune asta. Ar fi adevărat dacă ați fi evoluat din maimuțe. În acest caz, Biblia ar fi doar o poveste cu fantezii. Însă, nu ați evoluat din maimuțe. Ați fost creați de Dumnezeu după chipul Său. El este Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și tu ești o ființă trei în unu: trup, suflet și duh. Maimuțele nu sunt trei în unu. Dumnezeu nu a instituit căsătoria între maimuțe. Dumnezeu nu a promis să binecuvinteze unirea între maimuțe.
Nici nu-ți dai seama cât de multă iubire poate să umple inima ta pentru ființa iubită, până nu primești iubirea lui Dumnezeu în Hristos și iei „trenul căsătoriei” pentru întreaga ta viață. (Dan Delzell)

cristiboss56 15.11.2015 21:57:55

Părintele Constantin Sturzu :
 
"Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; vreme este să dărâmi și vreme să zidești. Vreme este să plângi și vreme să râzi; vreme este să jelești și vreme să dănțuiești. Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; vreme este să îmbrățișezi și vreme este să fugi de îmbrățișare. Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; vreme este să păstrezi și vreme să arunci. Vreme este să rupi și vreme să coși; vreme este să taci și vreme să grăiești. Vreme este să iubești și vreme să urăști. Este vreme de război și vreme de pace" (Eclesiastul 3, 1-8).

Cred că fiecare clipă poartă în pântece viața veșnică. E șansa de a privi la cer. De a ne despiedica de pământ. De a striga, în mijlocul atâtor frici, ori griji, ori suferințe: „M-am săturat, ajunge!”.

Căci, vine o vreme în care te saturi nu de România, ci de sloganul „vreau o țară ca afară!”. Păi, de ce „ca afară”? De ce să nu privim înăuntru... mai înăuntru... și mai înăuntru!? Nu știți voi, creștini de două mii de ani, că „împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21)? Noi, românii, am făcut sport național din privitul peste gardul vecinului și ne mirăm apoi cum ne acoperă, de la an la an, bălăriile din curtea proprie. Or, nu privind a dezacord, ci plivind acolo-n cord, poți să grijești grădină. Răul nu iese din țară, până nu iese din inimă. Să-mi curăț și să-mi lărgesc sufletul, apoi să-mi împletesc, prin piețe, umbletul, șoptind: „vreau o țară ca-năuntru!”.

Vine o vreme în care toate sloganurile anticreștine, toată ura îndreptată împotriva Bisericii și a ta, ca fiu al ei, toate minciunile și manipulările, prigonirile și huiduielile le primești ca pe cele mai de preț binecuvântări ale lui Dumnezeu. Căci, dacă sunt pe drept, ele ajută la îndreptare. Iar dacă sunt pe nedrept, ele ajută la desăvârșire. „Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala" (Matei 18, 7).

Vine o vreme în care îți ștergi lacrimile ce au acoperit atâtea trupuri tinere, ucise nemilos, și te întorci către cei ce încă nici acum nu au înțeles de ce au primit darul vieții, spunându-le: "Vă iubesc de nu mai pot! Aș prefera, de s-ar putea, să mor eu în locul vostru, de fiecare dată. Dar, tocmai pentru că-mi sunteți atât de dragi, nu pot să nu vă spun că greșiți, căutând lumină acolo unde se invocă întunericul”.

Vine o vreme în care toate bolile se prefac în declarații de dragoste. Simți cum carnea te trădează, ești speriat că psihicul te înșală, iar moartea-ți face curte permanent, ca o amantă ce nu știe-a fi refuzată; e momentul în care realizezi că ești dureros de singur, că ai divorțat de toți. Și abia atunci îți dai seama că Dumnezeu, Cel ce vrea să fie Mirele firii noastre omenești, își face loc mai ușor spre inima ta, te scoate din bordelul acestei lumi și mucenicește te încunună. Cu Dumnezeu te întâlnești când ești viu, nu când trăiești în afara ta, când te miști în lume ca un somnambul. Or, în durere e omul mai viu ca oricând, e mai prezent ca niciodată. De aceea, durerea e locul prin excelență în care-L poți întâlni pe Dumnezeul Cel Viu.

Vine o vreme în care te saturi să vezi în cel de lângă tine o păpușă manipulată de sforile minții tale. Nu are sfori și slavă Domnului că nu are! Nu-l poți nici agăța pe unul ca acesta, nici controla, nici ține lângă tine cu ceva. Poți doar să-l eliberezi din cușca așteptărilor tale și să-l lași să zburde liber prin inima ta, cu riscul de a-l pierde din ochi, dacă ai inimă largă. Doar că va veni să se adape mereu din izvorul de iubire din pântecele tău (Ioan 7, 38), doar la asta te poți aștepta.

Vine o vreme când te saturi să-ți tot cerți copilul ce stă cu ochii lipiți de ecranele lumii virtuale. În care știi că soluția e să-l privești mai des în ochi, să-ți lipești tu ochii de el și să-i spui: „Eu te iubesc. Sunt aici, lângă tine”.

Vine o vreme în care te deschizi către cei din jur, sorbi din cuvinte precum cele de mai sus, le dospești în rugăciune, apoi le răstorni pe masa din sufrageria lumii.

Căci vine o vreme – și a și venit – în care, frământând, ca pe aluat, metaniile, spui: „M-am săturat. «Ajunge zilei răutatea ei! » (Matei 6, 24). De acum nu mai aleg nici frica, nici grija, nici suferința. Îl aleg doar pe Dumnezeu, în toate și în toți. Adică aleg și pacea, și încrederea, și jertfa. De acestea știu că nu pot să mă satur vreodată!”

cristiboss56 17.11.2015 20:44:12

Cuvântul psihologului : psiholog Irina Rusu ( unde gresesc femeile )
 
Unde greșesc femeile in relația cu soții lor :

Femeile își tratează partenerii ca și cum ar fi copii

„Nu uita să mănânci la prânz!”, „Nu așa se împăturește un tricou!”, „Iubitule, ți-ai luat batista?”.

Când acționează în acest fel, ele sunt propulsate de nevoia de a avea grijă, de a proteja sau a ajuta. Este însă o mare diferență între a-ți manifesta afectuos grija și a te purta ca și cum celălalt ar fi incompetent sau incapabil să se descurce. Partea proastă este că dacă se poartă cu bărbații ca și cum aceștia ar fi neisprăviți sau neajutorați, ei încep să devină neajutorați. Plecând de la premisa că nu se vor descurca singuri, femeile își asumă responsabilități suplimentare.

De ce se întâmplă toate acestea? Ce este fundamental greșit în psihologia feminină? Nu este nimic în neregulă. Femeile se poartă cu partenerii lor ca și cum ar fi niște copii, dintr-un motiv foarte simplu: sunt antrenate să fie mame.

Dincolo de instinctele materne, o altă explicație apare din excesul de grijă al femeilor. Această explicație face apel nu la biologie, ci la acea formă de interacțiune psihologică în care noi, femeile, avem din nefericire studii doctorale neacreditate oficial. Mă refer desigur la manipulare. De ce comportamentul matern în exces este manipulativ? Deoarece, în felul acesta, femeile se fac indispensabile. Ele știu că, dacă se fac necesare, nu vor fi abandonate.

În sfârșit, al treilea motiv pentru care bărbații sunt tratați ca niște copii ține exclusiv de bărbați. Unii au o plăcere reală în a fi cocoloșiți, în special dacă au intrat în relație având un deficit sau un exces de acest tip.

Femeile se îndrăgostesc de ceea ce un bărbat promite să fie

Unele femei sunt „minunați manageri de proiect”. Proiectul lor este un bărbat, care mai are nevoie de unele modificări înainte de a fi „perfect”. Câteva mici schimbări la caracter, unele ameliorări ale sintagmelor de la ușa cortului, o modestă transformare a manierelor, plus explozia marilor talente și abilități necunoscute de nimeni până atunci. De Angelis (1990) numește acest proces „a te îndrăgosti de potențialul unui bărbat”.

Cum îți dai seama dacă te atrage mai mult potențialul decât realitatea? Găsești tot felul de justificări pentru problemele lui. Visezi frecvent la ceea ce va fi relația voastră după ce el va fi altfel. Crezi în el mai mult decât oricine, și chiar decât el însuși.

De ce intră femeile în astfel de relații? Unele pur și simplu nu se respectă pe sine. Nu cred că viața lor e suficient de valoroasă pentru a avea grijă de ea și decid să se pună în slujba unui alt destin, mai „promițător”. O asemenea auto-minimalizare duce frecvent la distrugere de sine.

Alte femei își extrag un subtil sentiment de superioritate morală, încercând să demonstreze cât de răbdătoare și de rezistente la frustrare sunt. Unele au primit mesaje iraționale în copilărie, mesaje conform cărora a iubi în sens religios înseamnă a-ți sacrifica sinele. A iubi în sens superior, inclusiv pe tine însuți, nu înseamnă a-ți batjocori sinele, ci a-l îngriji cu dragoste, permițându-i să se dezvolte și să înflorească. Dacă acest lucru nu a mers cu tine însăți, cum o să meargă cu celălalt?

În sfârșit, unele femei se străduiesc să scoată din bărbații lor „tot ce e mai bun”, dintr-o tendință instinctivă de perfecționism. Drama perfecționistului este că, fiind concentrat pe ceea ce ar putea îmbunătăți, nu-și rezervă timp pentru a se bucura de ceea ce a obținut deja.

Dacă te-ai regăsit în aceste descrieri, dragă domnișoară ori dragă doamnă, înseamnă că e timpul unei schimbări. E momentul să privești cu grijă spre tine și partenerul tău și să descoperi suprafața și adâncimile cuplului vostru. Astfel poate începe o nouă poveste, în care fiecare e conștient de ceea ce pune în interiorul relației sale.

Am să închei acum cu ceea ce spunea cândva filosoful Vasile Conta: „Nu-ți tulbura liniștea cu învinuiri fără folos pentru greșelile din trecut; ele nu pot fi reparate. În schimb, însă, folosește-te de experiența lor, ca învățătură pentru viitor”.

Mărunțișuri amenințătoare pentru unitatea cuplului

Mă numesc A.I. și sunt căsătorită de 6 luni. Deși ne iubim foarte mult, ajungem la divergențe cu privire la lucruri pe care eu le-am învățat într-un fel în familia mea, iar el în alt fel.

Așa cum fiecare cuplu ar putea da mărturie, se intră în căsătorie cu obiceiurile și tradițiile familiei de origine. Și, așa cum s-a întâmplat și în cazul dvs., de foarte multe ori, tânărul cuplu ajunge la certuri tocmai pornind de la aceste diferențe.

Iată doar câteva exemple în care se pot regăsi multe familii: în familia ta, erați obișnuiți să mâncați în sufragerie, cu televizorul deschis; la el, întotdeauna se mânca în bucătărie. În familia ta, se mergea la mănăstiri odată la câteva săptămâni, la el, preferau să meargă la bunici, la țară; familia ta a păstrat fiecare mărunțiș care amintește de ceva, aranjat în toate colțurile casei și ție îți place să faci la fel; la el, casa era sobru aranjată, iar multe obiecte decorative constituiau „mizerie” și erau eliminate periodic.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa…”

Acestea sunt doar mărunțișuri. Dar mărunțișurile se pot aduna și pot ajunge să devină amenințătoare pentru unitatea cuplului. De aceea, ați avea nevoie să deschideți o discuție pornind de la versetul din Facere 2, 24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”. Deși cele mai multe raportări la acest verset se referă la despărțirea fizică de părinți, poate fi extins și la acele obiceiuri și tradiții aduse din familia de origine.

Odată căsătoriți, inima fiecăruia are nevoie să se întoarcă, dinspre familia care l-a născut, către noua familie pe care tocmai a format-o. Familia pe care Domnul a binecuvântat-o prin Taina Cununiei devine cea mai importantă în viața noastră, iar unul dintre aspectele prin care se manifestă această schimbare este, atât pentru soț, cât și pentru soție, a îmbrățișa uneori obiceiuri ale familiei lărgite și a construi noi tradiții.

Ce înseamnă asta, aplicat în viața de zi cu zi? Înseamnă a înțelege, în primul rând, faptul că este firesc ca soțul ori soția să fi învățat să facă un lucru în alt fel decât am fost învățați noi de către părinții noștri. Să credem că acest alt fel nu e întotdeauna mai rău, ci doar neobișnuit pentru noi.

A fi deschiși la a primi „bagajul” celuilalt, a le pune împreună și a alege ce e mai potrivit pentru cuplul pe care vrem să-l formăm. A face schimbări în felul în care privim lucrurile în funcție și de perspectiva partenerului reprezintă o cheie pentru a întări relația.

cristiboss56 20.11.2015 00:04:36

In focul suferințelor și încercărilor se lămurește și se întărește și credința noastră. Școala pustiei, școala suferințelor sunt o școală minunată prin care trec toți aleșii Domnului. Israeliții au trebuit să treacă prin pustie, ca să ajungă în Canaanul făgăduinței. De ce? Pentru că acest pustiu a fost pentru ei o școală minunată, în care au învățat să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. În focul lipsurilor și suferințelor s-a lămurit și s-a întărit legătura lor cu Dumnezeu.

Suferința este o școală minunată prin care Domnul îi vorbește celui credincios într-o limbă minunată. Pentru viața celui credincios, suferința este un nor din care însă, pe urmă, se revarsă o ploaie binecuvântată. Pustia suferințelor celui credincios este o pustie plină cu mană cerească și cu apă din stâncă.

(Preot Iosif Trifa )

cristiboss56 26.11.2015 00:22:29

Pe când eram student la universitate, am vizitat Muntele Athos și am întâlnit oameni sfinți care trăiau predania ortodoxă. Am văzut limpede deosebirea între viețuirea după predania ortodoxă și viața pe care am întâlnit-o în alte cercuri religioase. În același timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am început să studiez textele patristice. În plus, eu și unii dintre colegii mei ne-am ocupat multă vreme de manuscrisele Sfintelor Mănăstiri din Sfântul Munte. Această alăturare ‒ studierea textelor patristice în mijlocul atmosferei și viețuirii părinților atoniți îndumnezeiți ‒ mi-a deschis noi căi de comunicare cu viața Bisericii. Am început să gândesc altfel. La aceasta am fost ajutat mai ales de studierea scrierilor Sfântului Grigorie Palama. Cred că Sfântul Grigorie Palama este unul dintre Părinții care pot avea o mare înrâurire și pot aduce mult folos creștinilor de astăzi. Teologia sa, care este teologia Bisericii, este revelatoare. Începând de atunci, am ajuns să cunosc și alți oameni sfinți din Sfântul Munte, dar și din afara lui ‒ atoniți în inimă și în viețuire; și astfel am ajuns la concluzia că Ortodoxia nu poate fi o filozofie sau o etică seacă, ci o metodă de vindecare. Ea îl vindecă pe om. Teologia ortodoxă se leagă mai degrabă cu medicina, decât cu filosofia.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sofia, p. 22)

cristiboss56 26.11.2015 21:17:44

DESPRE IERTARE
Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti ierta oamenilor gresalele lor si Tatal vostru Cel din ceruri va va ierta gresalele voastre”. Nu vom primi in nicio situatie iertare de la Dumnezeu, daca nu-l iertam din inima pe aproapele nostru!
Iertarea nu necesita osteneala si greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate, daca daruim si noi iertarea fratelui nostru.
Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu.
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu.
Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri? Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului, a dusmaniei si a razbunarii . Ce-au castigat toti cei ce se caiesc, fara folos si indreptare?
Cata vreme ne gasim in viata aceasta, cat timp cortina teatrului lumii prezente n-a cazut si firul vietii noastre nu s-a sfarsit, putem sa iertam.
Grija principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam pentru oamenii care ne-au facut rau. Acela care iarta din toata inima si se roaga pentru vrajmasii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru pacatele lui. Ceea ce semanam, aceea vom si secera. Osteneala, postirea, rugaciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastra, o vor face milostiva si iertatoare fata de aproapele si durerea celuilalt va deveni si durerea noastra . Sa cercetam cat am invatat din Evanghelie, ca Hristos sa prinda chip inlauntrul nostru, si sa devenim si noi, incetul cu incetul, dumnezei dupa har.
Iubeste-i pe frati! Iubirea ta se va vadi cand nu te vei mai gandi la slabiciunile si scaparile lor si le vei arata dragoste. Iubirea te va pazi de toate pacatele. In afara de tine sa nu te gandesti la nimic, ci continuu mustra-te si aceasta va fi calea cea mai buna.
Fiule, tu fa-ti datoria! Daca ceilalti nu fac ascultare, lasa-i in seama lui Dumnezeu si linisteste-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge in munti? Se duc acolo cei care se lupta sa se mantuiasca si pentru ca si noi dorim sa ne mantuim, ne amesteca fara sa intelegem.
Cu cat mai mult este luminata mintea omului, ca sa inteleaga iubirea Facatorului fata de faptura Lui, cu atat mai mult se arata nemultumirea si necunoastrea Parintelui nostru iubitor si adevarat.
Omul, faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, indoit in fire, se naste pe aceasta planeta, pe acest pamant, si incetul cu incetul, intr-o zi moare trupeste, neputincios cu desavarsire sa-si pastreze viata lui. Inchipuirea il umfla ca balonul pana cand, printr-o boala, moare si piere.
(din: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicesti , Editura Egumenita, 2012
)

cristiboss56 29.11.2015 23:11:45

Noi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem și înger păzitor. De ce nu dați atenție mai multă îngerului păzitor? Știți, frățiile voastre, ce spune într-un loc: „Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!”. Îngerul este cu noi, ne păzește. Hristos S-a întrupat în chip de om, de vierme, în adâncul mizeriei omenești, nu ca să anihileze ființa omenească, ci s-o transfigureze. Ați văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: „Sfinte îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți pentru mine, păcătosul!”. Și îngerul păzitor se roagă cu toți îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: „Nu vreau!”. Adică este o unitate nemaipomenită, Îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune și îngerii toți sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc așa: „Dacă diavolul s-ar fi întruchipat în om, cu degetul mic ar fi putut răsturna pământul, dacă ar fi avut puterea de la început”. Dar nu mai are putere decât numai vârful cozii mișcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem. Dracul joacă un rol de mântuire indirect.

(Arhim. Arsenie Papacioc )

cristiboss56 03.12.2015 13:24:26

Puterea Duhului Sfânt
Să deschidem acum dumnezeieștile Scripturi și să bem apă din vasele Sfinților noștri Părinți. Să bem apă vie, care izvorăște pentru a ne dărui viața veșnică. Astfel a asemuit odată Domnul pe Duhul Sfânt, pe Care Îl vor lua cei ce cred în El. Iar în alt loc spune: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Nu râuri simțite, care pur și simplu adapă pământul înțelenit, ci râuri gândite, care inundă sufletele cu lumină.
Și oare de ce a asemuit Domnul harul Duhului cu apa? Pentru că apa este elementul esențial al vieții. Pentru că din cer se coboară apa ploii. Pentru că unul și simplu este chipul ei, dar lucrarea sa felurită. Plouă peste întreaga zidire. Dar această ploaie dă albeață crinilor, roșeață trandafirilor, porfiră panselelor și zambilelor. Un alt rod crește finicului și un altul viței de vie. Se face „tuturor toate” și totuși este ea însăși, simpla ploaie.
Așa și Duhul Sfânt. Este Unul și Nedespărțit, dar împarte harurile Sale cum dorește. Unuia îi mișcă limba să grăiască înțelepciunea. Altuia îi luminează sufletul și proorocește. Altuia îi dă har împotriva demonilor, iar altuia putința să tâlcuiască Scripturile. Pe unul îl învață să postească și să se nevoiască, pe altul să cugete cu înțelepciune și să se infrâneze. Pe unul îl îndepărtează de lucrurile lumii, iar pe altul îl pregătește pentru mucenicie. Dar Acesta este întotdeauna Același.
Precum copacul pe jumătate uscat, când este udat, scoate vlăstari, așa și sufletul păcătos, prin pocăință și harul Sfântului Duh, aduce roade preadulci.
Pe când stăteai așa, nu s-a îndreptat vreodată gândul tău la curăție sau la feciorie? Mângâietorul l-a adus la acestea! Și de câte ori vreo fată, care se afla în pragul nunții, nu a plecat, urmându-L pe Învățătorul fecioriei?…
Sunt foarte mulți și cei care au trăit în palate, iar într-o zi le-au părăsit pe toate, bogăție, cinstiri și vrednicii, având îndrumător pe Duhul Sfânt…
De nenumărate ori tânărul și-a închis ochii în fața frumuseții. Nu a privit și s-a ferit de întinare. Cauți să afli cine a învățat astfel sufletul tânărului? Duhul Sfânt…
Atâta și atâta lăcomie în lumea aceasta și totuși creștinii doresc sărăcia de bună voie. De ce? Pentru că le-a făgăduit mult mai mult Duhul Sfânt…
Să urmărim, așadar, lucrarea Duhului Sfânt în paginile Scripturilor. Este același Duh în ambele Testamente. În Vechiul Testament a profețit venirea lui Hristos, iar în cel Nou S-a pogorât, a arătat și a propovăduit Dumnezeirea Sa.
Proorocul Elisei l-a vindecat pe Neeman de lepră și nu a primit niciunul din darurile sale. Ghehazi, [însă], aleargă să ia el răsplata pentru izbânzi străine. Și ia banii de la Neeman și îi ascunde. Dar cele ascunse nu se pot ascunde de sfinți. Se întoarce Ghehazi și Proorocul îl întreabă: „De unde vii Ghehazi? Au doar inima mea nu te-a întovărășit?” Eu am fost aici, închis în trup, dar Duhul lui Dumnezeu, pe care-L am înlăuntrul meu, a văzut foarte departe. Așadar, din întuneric ai venit și spre întuneric te îndrepți. Ai vândut vindecarea leprosului? Vei moșteni lepra lui. Eu am păzit porunca ce spune: „În dar ați luat, în dar să dați”. Dar tu ai vândut harul Duhului Sfânt. Primește acum ceea ce ai cumpărat”.
Duhul Sfânt i-a umplut de daruri și i-a luminat pe toți drepții și profeții. Pe Enoh și pe Noe. Pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov. Cât despre Iosif, până și Faraonul a cunoscut că avea Duhul lui Dumnezeu într-însul. De Moise și de minunile pe care le făcea cu puterea Mângâietorului, ai auzit de multe ori. Această putere l-a întărit și pe multpătimitorul Iov. Cu aceeași putere – ca să vorbim și despre Judecători – a cârmuit Gotoniil și s-a întărit Ghedeon. Ieftae a ieșit biruitor; Debora, deși femeie, s-a luptat, iar Samson a avut izbânzi mai presus de fire. Despre Samuil și David vorbesc limpede cărțile Regilor. Despre Ilie și Elisei, făcătorii de minuni, chiar nimic de n-am spune, este vădit că erau plini de Duhul Sfânt. Iar dacă răsfoiește cineva cărțile Proorocilor, va întâlni multe mărturii despre Duhul Sfânt.
Spune Proorocul Iezechiel: „Atunci S-a pogorât [în alte traduceri: „a căzut”] peste mine Duhul Domnului și mi-a zis: «Spune: Așa grăiește Domnul: Casa lui Israel,»”. Acest „a căzut peste mine” să-l pricepem corect. Vrea să spună că l-a strâns în brațe cu afecțiune – așa cum Iacov, când s-a întâlnit cu Iosif, a căzut pe grumazul lui, și așa cum în Evanghelie, tatăl fiului risipitor a căzut pe grumazul fiului său care se pocăise.
Tot Acesta l-a înțelepțit pe tânărul Daniel de i-a judecat pe bătrâni: fusese clevetită și condamnată la moarte Suzana. Cea curată fusese socotită ca o desfrânată. Sprijin nu avea de niciunde. Cine s-o izbăvească de stăpânitori? Deja pășea pe calea martiriului. Călăii o aveau în mâinile lor. Dar Cel Grabnic Ajutător, Atotputernic era în față, Mângâietorul, Duhul Adevărului. Îl strigă pe Daniel: „Vino aici! Tu, copilul, cercetează-i pe aceștia, pe cei mai vârstnici ca tine, care acum, la bătrânețele lor, au căzut în păcatele tinereții”. Și prin intermediul lui Daniel, a fost izbăvită nevinovata Suzana.
Și Nabucodonosor, care a cunoscut că în inima lui Daniel se odihnea Duhul Sfânt, l-a chemat într-o zi și i-a spus: „Baltazar, căpetenie a vrăjitorilor, știu foarte bine că pe Duhul lui Dumnezeu Îl ai înlăuntrul tău”. Faptul că avea Duhul lui Dumnezeu era adevărat, dar vrăjitor nu era. „Ascultă”, îi spune, „vedenia pe care am văzut-o și tâlcuiește-mi-o”. Vezi puterea Duhului Sfânt? Cel care a văzut vedenia, nu o poate tâlcui. Daniil, care nu a văzut-o, o cunoaște și o tâlcuiește!
Sursa: Sf. Chiril al Ierusalimului, „Mângâietorul”, p. 101-105, Glasul Părinților, vol. I, Sf. Măn. Paraklitou,

cristiboss56 04.12.2015 14:39:02

Cand primesti inchipuirea vreunei placeri, pazes-te-te ca sa nu fii rapit indata de ea, ci ridicandu-te o clipa mai presus de aceasta, adu-ti aminte de moarte si gandeste-te ca e mai bine sa te stii ca ai biruit aceasta amagire a placerii. (Sf.Antonie Cel Mare -- Filocalia vol.1)", " Dupa cum de la nastere incepe patimirea, fiindca ceea ce a venit in viata se si strica, asa de la patima incepe pacatul. Sa nu zici, prin urmare, ca Dumnezeu n-a putut taia pacatul, caci cei ce zic asa sunt nesimtitori si nebuni. Nu era de lipsa sa taie Dumnezeu materia, pentru ca aceste patimi sunt ale materiei. Dar Dumnezeu a taiat pacatul din oameni in chip folositor, dandu-le minte, stiinta, cunostinta si putere de-a deosebi binele. Deci cunoscand ca pacatul ne vatama, putem sa fugim de el. Dar omul fara minte i se arunca in brate si se lauda cu el si cazand ca intr-o mreaja e razboit de el dupa ce e tras inauntru. Unul ca acesta niciodata nu mai poate sa-si ridice capul, sa vada si sa cunoasca pe Dumnezeu, Cel ce a facut toate pentru mantuirea si indumnezeirea omului. (Sf.Antonie Cel Mare )

cristiboss56 11.12.2015 14:09:44

Multi vorbim despre dragoste (precum și eu), dar nu cunoaștem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut și nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaștem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme!”. Iar alții ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze și nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.

Însă fiii cei mărinimoși ai lui Dumnezeu I-ar fi răspuns lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este deajuns că Raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuiește o atât de mare bucurie, ca și cum noi ne-am afla în Rai!”, și ar fi continuat ca și mai înainte nevoințele lor duhovnicești, cu mărime de suflet și bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.

Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creștinul care o trăiește, deoarece această dragoste este puțină, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândește. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopții lăsatului de sec (până la douăsprezece fără cinci minute) și să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândește, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntru său (înlăuntrul dragostei sale celei ieftine). Dragostea scumpă (fierbinte), care se jertfește, nu mănâncă lumește, ci se hrănește lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Și atunci, toată viața omului este un post continuu și toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paști.

(Cuviosul Paisie Aghiorit )


Ora este GMT +3. Ora este acum 15:07:33.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.