Prietenia
 

Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
Este foarte greu să descriu în câteva fraze ce înseamnă prietenia şi care este importanţa ei în viaţa noastră. Oare am putea trăi fără ea, singurătatea ne-ar putea fii un bun tovarăş pe parcursul vieţii noastre? Sunt prea multe de spus, sunt prea multe întrebări cu prea multe răspunsuri. Ne-ar face mare plăcere dacă ne-ai împărtăşi şi nouă ce înseamnă prietenia pentru tine şi astfel, vom alcătui împreună un mic “caiet de notiţe”. Şi apropo, tu ai putea trăi fără prieteni?…

Viaţa e o luptă de care trebuie să ne bucurăm
 

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau topoarele cu aceeaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească, decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apusul soarelui, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase de doborât copacul cu trunchiul gros. Începuseră în acelaşi timp, iar cei doi arbori erau la fel ca dimensiuni.
Primului tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor. „Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?“
Celălalt tăietor zâmbi: „Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea“.
Sufletul nostru este asemenea unei securi. Să nu-l lăsăm să ruginească. Să-l ascuţim câte puţin în fiecare zi. Cum? Vă propun o scurtă reţetă: Îmbrăţişaţi în fiecare zi persoanele dragi. Fiţi iubitori faţă de toţi. Zâmbiţi! Rugaţi-vă! Ajutaţi pe cei din preajma voastră dacă au nevoie de sprijinul vostru. Uitaţi-vă la cer şi priviţi spre înalt. Viaţa e o luptă de care trebuie să ne bucurăm, nu ceva pe care e nevoie să o îndurăm.

Bătrânul Ascet n-a răspuns. Se adâncise deja în tăcerea lui. Această poveste mi-a provocat o adâncă impresie, literalmente m-a dat peste cap. Îmi chinuiam mintea să ştiu exact de ce mi-a povestit o istorie în care nu credea? Nu cumva făcea aluzie la el însuşi? Pentru prietenul meu cuvios toate le consideram posibile. Cum însă de n-am băgat de seamă vreme de 15 ani, de când îl vizitam regulat? Ştiam că bătrânul e un înţelept şi cuvântul lui era totdeauna adânc. Căutam cu o adevărată sete, nu cumva disting pe faţa lui urmele cununii de spini, pe mâinile şi picioarele lui „semnele cuielor” şi în coasta lui... dar în coasta lui cum să pipăi? Ascetul şedea aproape de o mică fereastră a Colibei, cu capul lui alb rezemat de piept. Se gândea? Se ruga?... Pe mine, însă, mă stăpânea o nelinişte de neînvins ca să aflu. Soarele abia apusese. M-am ridicat de la locul meu şi apropiindu-mă de Pustnic, am început să-i observ cu curiozitate capul cuvios, mâinile şi picioarele. Dar zgomotul scaunului a tulburat absorbirea lui şi, întorcându-se spre mine, m-a surprins cu privirea pironită la mâinile lui.
– Ce cauţi, frate Teolipt? m-a întrebat Bătrânul.
Bâlbâindu-mă de ruşine pentru curiozitatea mea, am răspuns întretăiat:
– Să văd „semnele cuielor”, părinte...
Pustnicul m-a privit vesel şi a izbucnit în lacrimi. Fără să vreau am plâns şi eu. A trecut mai bine de o oră în acel plâns tăcut. Pe cerul albastru apăruseră deja stele sclipind. Chilia săracă a prietenului meu respira o fină bună-mireasmă de „jertfă de seară” şi s-a învăluit încet, în umbre sfinte...


Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, Vol. I – Monahismul aghioritic

Să ne amintim de fericita Taisia, care a săvârşit mulţime de fapte bune pentru călugării egipteni, iar apoi a fost târâtă, prin puterea diavolului, pe calea desfrâului. Mult au plâns şi s-au rugat pentru ea monahii şi, în cele din urmă, ca să o mântuiască, l-au trimis la ea pe un mare nevoitor: Cuviosul Ioan Colov. Lacrimile lui fierbinţi şi cuvintele lui înflăcărate despre întoarcerea la calea mântuirii au cutremurat-o pe Taisia până într-atât, că aceasta, căzând la picioarele lui, l-a rugat s-o ducă într-o mănăstire de maici pentru pocăinţă şi, lăsând toate şi lepădându-se de toate, a mers după Cuviosul Ioan. Lăsându-se întunericul, au fost nevoiţi să înnopteze în pustie. La miezul nopţii, Sfântul Ioan s-a deşteptat şi a văzut o rază largă de lumină de la cer până la pământ, căzând în locul unde dormea Taisia. În această lumină cerească, îngerii înălţau sufletul ei, fiindcă tocmai murise, şi Ioan a auzit glas: „Domnul a primit pocăinţa Taisiei. Ea s-a pocăit nu îndelung, dar cu mare râvnă şi cu căldură sufletească”.
Sfântul Luca al Crimee

Puterea jertfei
 

Intr-o seara, la un han, doi calatori vorbeau despre drumul lung pe care il mai aveau de strabatut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodata, lumea de afara incepe sa tipe. Alarmati, cei doi straini ies in ulita, unde vad o casa cuprinsa de flacari, iar alaturi o femeie tipand:
-Copilul meu, copilul meu este in casa!
Fara sa stea pe ganduri, unul din cei doi calatori intra printre flacari si, dupa ceva timp, iese cu pruncul in brate. Femeia ii multumeste cu lacrimi in ochi, in timp ce lumea il priveste cu admiratie, pentru fapta sa. In tot acest timp, prietenul sau nici nu se miscase, ci astepta linistit in fata hanului. Intorsi amandoi la masa, acesta ii spune:
-Esti nechibzuit. Puteai sa mori, ce te-a facut sa-ti risti viata ?
-Am sarit in flacari pentru a salva copilul. N-am facut nimic deosebit. Daca te uiti cu atentie in jurul tau, vezi ca toate se jertfesc unele pentru altele: pana si grauntele din pamant putrezeste pentru ca din el sa rasara o planta noua, o mladita care sa duca viata mai departe, mama isi sacrifica tineretea pentru a-si creste copiii si a-i educa, soldatul moare aparandu-si tara si asa mai departe; toate traiesc unele pentru celelalte.
- Bine, dar daca ai fi murit si tu, ce realizai ?
-Atunci, poate ca as fi fost si eu asemenea grauntelui ...
Lumea toata este calauzita de exemplul Mantuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mantuirea noastra. Omul trebuie sa urmeze si el acest exemplu fara de care viata nu are sens. Cel cu sufletul curat cauta binele celorlalti si nu pe al sau; se roaga pentru toti si nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, traieste pentru ceilalti, nu doar pentru el insusi.
"Cand va veti curata sufletele voastre, atunci ele vor straluci si se vor impartasi de prezenta lui Dumnezeu si de dumnezeiasca si cereasca Sa stralucire. Atunci, sufletele vor fi ca niste oglinzi curate, indreptate spre lumina dumnezeiasca si vor putea primi si ele stralucire."

Timpul schimbarii
 

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
-Parinte, sunt un om destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Am incercat sa ma schimb dar nu am putut. Totusi eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
-Vezi acest vlastar?
-Da, parinte!
-Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se cu inca 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse calugarul.
-Parinte, dar acela e un copac mare si batran, cu radacini adanc infipte in pamant. Nu am putea nicioadata sa-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucaturile rele din suflet sunt la fel! Orice pacat pare la inceput inofensiv si fara mare importanta, dar, cu timpul, prinde radacini in fiinta omului, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mic, il poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in viata mai tarziu va fi mult mai greu.
"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra daca in noi raman radacinile. Acestea vor creste din nou."(Sf.Grigorie Dialogul)

Taina Sfintei Spovedanii
 

Discutand despre cele sfinte, un om ii spuse unui calugar:
- Parinte, eu cred in Dumnezeu, insa nu prea merg la Biserica. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp si mi cred ca este neaparat sa mergi. Este suficient sa crezi in Dumnezeu si atat.
- Fiule, ii spuse atunci calugarul, ai o camasa foarte frumoasa. Nedumerit,
omul nu a mai stiut ce sa zica, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, porti toata ziua aceasta camasa?
- Da, raspunse omul.
- Dar doua zile, o porti?
- S-ar putea.
- Dar o saptamana sau o luna, o porti?
- Nu, parinte, bineinteles ca nu.
- De ce? - il mai intreba calugarul ca si cand nu ar fi priceput.
- Fiindca se murdareste si trebuie spalata. Abia dupa aceea o iau iarasi pe mine, cand este curata si frumoasa.
- Pai, vezi, fiule! Asa cum se murdareste camasa ta si trebuie spalata pentru a o purta iarasi, la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si rautate si cum 1-ai putea curata daca nu la spovedanie si la slujbe, prin dragostea si harul Domnului?!
"Intra in Biserica si te caleste! Aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor. " ( Sfantul Ioan Gura de Aur)

Domnule, sunteti cumva Hristos ?
 

Trenul s-a oprit in statie.Un copil mic si invalid vindea fructe pasagerilor.Un calator, in incercarea sa de a cobori repede din tren, a dat peste acel baiat, imprastiindu-i fructele in jurul lui. Grabit cum era si vazand ca cel pagubit era un simplu copil, s-a departat...Peste putin timp au coborat si ceilalti calatori.Printre ei era un barbat care a vazut toata scena : fructele imprastiate, copilul invalid, privirea lui plina de descurajare...Desi si el se grabea, totusi s-a oprit si, fara sa spuna ceva, a inceput sa adune fructele si sa le fereasca de picioarele trecatorilor.

Dupa ce a terminat, a scos din buzunar o bancnota si a pus-o in cosul baiatului.Acela il privea inlacrimat...

- Domnule, sunteti cumva Hristos ?

- Nu, ii raspunse el zambind.Sunt un simplu ucenic al Sau si ma straduiesc sa fac ceea ce si El ar fi facut dar ar fi fost aici.Bine ar fi daca oamenii L-ar vedea pe Iisus!...Sa recunoasca oamenii in purtarea noastra trasaturile Lui...Oamenii din jurul nostru au nevoie sa-L vada pe Iisus Hristos.Dumnezeu ne-a dat ca povatuitor pe Cuvantul Sau, ne-a dat Sfanta Scriptura.Ne da si Duhul Sfant in inimile noastre.Si astfel in fiecare clipa putem sa-L intrebam si sa aflam cum sa ne purtam, astfel incat sa fim adevarati fii ai Lui.

Risipitor sau zgarcit ?
 

Se povesteste ca un barbat si femeia sa au venit la un preot sa-i ceara sfat. Femeia isi acuza omul ca este prea risipitor, in timp ce barbatul o mustra pe nevasta ca este prea zgarcita. Uitandu-se la ei, preotul le-a aratat palma deschisa si i-a intrebat:
-Daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de buna ?
-Nu, parinte!
Preotul a strans atunci puternic pumnul si, tinandu-l asa, i-a intrebat:
-Dar daca mana mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
-Nu, bineinteles, parinte.
-E, atunci mai ganditi-va la asta si o sa vedeti care are dreptate!
Tot ce intrece dreapta masura e vatamator.
Nici prea mult, nici prea putin!

Copilul bine crescut
 

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lauda cu feciorul sau, dar in locul ei vorbeau faptele.
"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate!"
Sfantul Efrem Sirul