Citat:
Sf. Petre nu te supăra pe colegii de forum, așa eram și eu lovit de creștinii de azi, exact așa ca tine, până am fost banat de admin căci ei au fost crezuți ca drepți nu eu care le scriam sincer și nu-i pâram la admin. Mă regăsesc perfect în tine și în sfintele tale patimi și-mi aduc aminte cu durere. Pare că lucrurile la unii între timp nu s-au schimbat deloc în bine. Deci te sfătuiesc să ai răbdare cu noi că nu știm ce facem. |
Citat:
Problema pe care nu o înțeleg este că la Facerea oamenilor nu li s-a promis viața veșnică ci li s-a dăruit viața veșnică cu condiția respectării legilor Raiului, ei la început trăind practic nemurirea și veșnicia. Deci poate că și sf. Petru7 are dreptate când spune că promisiunea a fost dată abea după ce oamenii au pierdut viața veșnică, după cădere căci autunci începuseră veacurile, timpul, vremelnicia și abea atunci avea rost orice promisiune prin care să-și redobândească speranța. Dar categoric că ai dreptate, ceea ce le-a promis, mai bine zis pe Cine, era născut mai înainte de toate veacurile. Iartă-mă sf. Petre că trebuie să dau dreptate acestui tânăr curajos, și iartă-mă că am impresia că ești exact ca și mine anul trecut când toți mă asaltau făcându-mă eretic, sectant, nebun, troll sau că lovesc și distrug biserica. Ciudată coincidență și cum eu nu cred în coincidențe cred că-și bagă cineva coada. Eu nu-mi fac probleme, toate vor fi Luminate și tot ce este ascuns va ieși la Lumină așa că mă rog ca spiritele, sufletele să se liniștească. E totuși foarte ciudat ce se întâmplă. |
Citat:
La Facere nu li s-a mai promis cea ce fusese promis din veci. La inceput, "inainte de cadere", oamenii nu traiau nemurirea si vesnicia practic, ci doar ipotetic(iluzoriu, cu conditia respectarii legilor Raiului). Ei si acum traiesc ca atunci, tot iluzoriu, pentru ca nu se pot lepada "de sine"( de trup); ei si astazi "cad" ca si atunci, de la ipoteza lepadarii de sine. Darurile nu pot fi conditionate, asadar, mantuirea nu e un dar, ci o "performanta" pe care omul o poate atinge dupa un "parcurs al acestei vieti in trup" fara greseala. Acesta este practic Adevarul, nimic mistic. Mantuirea a fost fagaduita inainte de Facere (ca o Scrisoare de Intentie) pentru ca orice aspect al Facerii(creatiei) sa fie supus acestui scop. De aici reiese limpede ca EVOLUTIA este scopul Facerii Universului. Tu poti sa crezi ce vrei, dar va trebui sa te hotarasti: ori inainte(ca-n Scriptura), ori dupa "cadere"(cum ti s-ar parea tie corect), nu se poate si una si alta, caci Dumnezeu nu minte(Tit1,2). |
Citat:
|
Citat:
Rostul întregii creații e Mântuitorul (Domnul, Sfântul, Hristos, Iisus, Cuvântul)... iar acest rost este dat de sf. Treime mai înainte de creația propriuzisă, mai înainte de primele 7 zile, adică a fost și este Voia lui Dumnezeu din iubire apărută în ''clipa'' când a iubit și a creat acel proiect, mai înainte de toate veacurile, deci încă de atunci din veșnicia divină de dinainte de creație. Dacă asta vrei să spui atunci musai cred că ai dreptate căci așa este. El este rostul oricărui rost dăruit mai înainte de toți vecii și deci practic prin El și în El găsim și promisiunea Tatălui și a sfintei Treimi privind mântuirea și viața veșnică. Altfel e de neînțeles să dea cineva o promisiune cuiva când nu există niciun rost pentru ea și acela nu are nevoie de ea. Spui: Citat:
Deci vezi darul se dă necondiționat, dăruitorul având încredere în primitorul darului însă darul se poate pierde, omul necredincios și iubitor de sine care nu urmează Domnului ci trage spre interesele personale pierde treptat darul credincioșiei, apoi al credinței și apoi darul vieții veșnice prin neascultare și cerbicie în contrazicere și negare sau în plăceri și desfătări josnice... deci darul împărăției poate fi luat de către Dumnezeu de la cei răi căci Duhul Sfânt se va reîntoarce la Dumnezeu și nu va rămâne pururea în oamenii necredincioși, neascultători, neiubitori și răi. |
Citat:
29. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi.(Rom11,29) De pilda, numitul (pr)Pomohaci tot preot este, dar i-a fost retrasa de BOR slujirea la orice altar ortodox. De aici se poate intelege de ce nu mai era nevoie ca promisiunea mantuirii sa mai fie facuta inca o data dupa cadere; ea a fost facuta din vesnicie pentru vesnicie. Asadar si Duhul Sfant va ramane pururea in cei necredinciosi, insa ei(necredinciosii) nu-L vor mai baga in seama pana ce "alegerile lor" ii vor "persecuta" pana la a-i intoarce cu fata la Duhul Sfant Care este in ei insisi, la fel ca pe fiul ratacitor. P.S. Restul e corect, daca scrii Daruitorul cu majuscula. |
Citat:
Deci ce spui tu seamănă cu siguranța insuflată de șarpe care crezând că orice ar face îi rămâne Duhul Sfânt și viața veșnică păcălindu-l și pe om cu siguranța minciunii lui și astfel omul urmând îndemnul șarpelui va ajunge să creadă că poate păcătui liniștit și poate să nu asculte niciodată poruncile Domnului pentru că cică darul e dar și că nu i se mai poate retrage și nu-l mai poate pierde. Crede-mă că e fals căci Domnul poate să-ți dea binecuvântarea dar o poate și retrage căci este scris ce le-a cerut Apostolilor când vor merge să întemeize Biserica. Vor binecuvânta pe cei mai buni și mai cuvioși din așezare dăruindu-le pacea Lui și vor sta la ei o vreme dar dacă aceia se vor dovedi nevrednici atunci binecuvântarea și pacea să se întoarcă înapoi la Apostoli. Deci dă-mi voie să nu mă las sedus în ispită de ''bucuria'' ideii ieșite din răstălmăcirea scripturii că cică toți avem pe Duhul Sfânt și Pacea și chiar Viața veșnică asigurată și că orice am face, El nu se va lua de la noi căci e un dar și ca orice dar va fi la cheremul primitorului și că poate să facă ce vrea cu darul. Nu e chiar așa... Darul rămâne doar la cei plăcuți Domnului, la cei neprihăniți, ascultători și smeriți căci ei se dovedesc a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Ceilalți vor primi Harul și Darul doar de la aceștia, de la oamenii cuminți care se numesc SFINȚI sau credincioși sau drepți sau neprihăniți! Deci ''vestea'' ta pare bună dar e o ispită din păcate. Te rog deci să nu răstălmăcești scripturile și scrierile sf. Ap. Pavel asigurând oamenii că pot păcătui liniștiți căci FNI veghează pentru ei. Dacă nu aduc roade vrednice Împărăția Cerurilor se va lua de la ei și se va da unui popor care va aduce roadele cerute de Dumnezeu: ''...Pe alea mari să le faceți și pe cele mici să nu le lăsați...'' |
Citat:
Tu contrazici Scriptura, nu pe mine. Scriptura nu ispiteste pe nimeni. 19. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?(1Cor6,19) Duhul Sfant este in toti cei care s-au botezat. Daca ei pacatuiesc Duhul Sfant nu se ia de la ei, caci daca asa ar fi, dupa spovada ar trebui sa fie botezati din nou, dar prin spovada si impartasire ei sunt reabilitati. |
Citat:
Analizând comentariul ''scripturii'' pe baza scripturii se înțelege că ea susține că neavând ce să reabilităm totuși prin spovadă și împărtășire ne reabilităm. Nu e ciudată afirmația ta?.. scriptură dragă care vorbești pe baza scripturii răstălmăcind-o? Elementul cheie era ''voi nu mai sunteți ai voștrii'' deci vezi omul se fură din Dumnezeu cu duh sfânt cu tot și apoi păcătuiește în însuși templul duhului sfânt, în creștin răstălmăcind scripturile închipuindu-și că el ar fi însuși scriptura, deci că e complet nevinovat și neispititor. Așa își risipește ajutorul acuzând colegii de forum, aruncând asupra lor vina călcării scripturii în ciuda faptului că aceștia n-au vrut decât să-l liniștească de la ''bucuria'' răspândirii ''bunei vestiri'' lansată nu de la Dumnezeu ci de la șarpe și de la gLume. Păi bineînțeles că dacă am asculta de Dumnezeu, nu ne-am mai strica, dar dacă nu vrem să ascultăm de El și nici de scriptura trimisă de El, tu spui că ce? Că nu se va lua împărăția cerurilor de la noi și se va da unui popor care aduce roadă vrednică de Cuvânt? Scriptură dragă, pe nume de cod Demetrius, ce anume vrei să spui că nu pot să te înțeleg?.. pe bază de scriptură. |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 11:56:30. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.