Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 15.08.2013 18:57:00

Cele trei cuvinte
 
Odată, un călugăr pios, care dorea să-și îmbunătățească necontenit viața duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune și ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ți împlini mai desăvârșit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, așa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlinește, folosește".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înțelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise așa: Crede tot ceea ce ți-am făcut cunoscut, împlinește toate poruncile ce ți-am dat și folosește toate mijloacele de sfințire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Și de-atunci, călugărul acela duse o viață intru totul plăcută lui Dumnezeu.

cristiboss56 15.08.2013 23:42:29

Cuget neînțelept
 
Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de țarină.
Un sătean necredincios își bătea boii - și zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
- „De ce te osândești la pedeapsa veșnică?"
Omul necredincios îi răspunse:
- "Eu nu pot crede, părinte, în acestea... Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aș face rău, voi fi mântuit. Și, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, - orice aș face bun, degeaba este ... "
Atunci preotul îi zise:
- "Dacă este așa cum zici, - atunci de ce te mai duci la câmp să ari și să sameni? .. "
Omul rămase în tăcere. Părintele zise:
- "Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, și ai sămăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, - și, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari și să sameni".
Omul rămase iar fără răspuns, și părintele grăi:
- "Nu, prietene... Dumnezeu îți dă roadă numai dacă tu vei munci pământul - și tot așa, El nu-ți va da mântuirea decât dacă îi ții în seamă poruncile - și nu duci o viață ticăloasă ... "
De atunci, omul acela s-a înțelepțit...

cristiboss56 21.08.2013 21:27:22

Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
 
Cereți și voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune și cu post, și fiți siguri că veți primi. Dacă nu o cereți, nu o veți lua. Și dacă nu o luați, nu puteți trece pe acest drum. Și să știți că acesta este singurul drum care duce la viață. Vedeți, acesta care a luat inimă înfrântă și smerită, de mulți ani cere de la Dumnezeu și abia acum a dobândit-o. Uitați-vă la el cum merge!




După câteva zile, Nifon a avut o vedenie. Se făcea un drum larg care ducea spre răsărit și pe care-l păzeau o mulțime de bărbați negri înarmați cu sulițe și nu lăsau pe nimeni să treacă. La începutul drumului se înghesuiau o mulțime de oameni, dar nu inaintau pentru că se temeau de acei negri. Între oameni se afla și Nifon și se întreba cum ar putea trece pe drum fără primejdie. Cum stăteau ei nedumeriți neștiind ce să facă, a apărut un bărbat îmbrăcat în alb și s-a oprit lângă ei.
- Ce-i cu frica aceasta care vă stăpânește pe toți? a întrebat el.
- Ne temem de negrii aceia, au răspuns ei.
- Și tu de ce nu mergi? s-a adresat lui Nifon.
- De aceeași frică, a răspuns el.
- Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
- Ba da, necontenit cer acest lucru de la Dumnezeu.
- Ei atunci iată că ți-a trimis-o! Vezi minunea? Și vedea ca și cum îngerul i-a deschis pieptul și i-ar fi scos inima înaintea tuturor. A aruncat-o la pământ și i-a pus alta în loc.
- Mergi acum pe drum, i-a poruncit îngerul.
Negrii vor fi neputincioși la trecerea ta și nu se va atinge de tine nici unul.
Atunci mulțimea a rugat pe înger:
- Fă și cu noi, rugămu-te, cum ai făcut cu el, ca să putem merge fără împiedicare pe acest drum.
- Cereți și voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune și cu post, și fiți siguri că veți primi. Dacă nu o cereți, nu o veți lua. Și dacă nu o luați, nu puteți trece pe acest drum. Și să știți că acesta este singurul drum care duce la viață. Vedeți, acesta care a luat inimă înfrântă și smerită, de mulți ani cere de la Dumnezeu și abia acum a dobândit-o. Uitați-vă la el cum merge!
Și întorcându-și privirile, l-au văzut străbătând drumul fără nici o împiedicare. A ajuns la prima strajă unde erau doi negri, care, cum l-au văzut, și-au scos săbiile împotriva lui. Dar mâinile lor dintr-o dată au înțepenit și el a trecut netulburat. A ajuns la a doua strajă, pe care a trecut-o în același chip. Tot așa și cu a treia și cu a patra și cu toate celelalte.
După puțin timp a ajuns la un loc unde era adunată o mulțime mare de negri. Cum l-au văzut, toți s-au repezit asupra lui să-l lovească, dar au rămas înlemniți și neputincioși. Erau așa de mulți, încât fericitul Nifon, negăsind nici un loc de trecere, a început pe unii să-i împingă și peste alții să calce, ca să-și deschidă drum. "Cine a adunat aici atâția blestemați, ca să ne închidă calea și să nu mergem la viață?" a strigat el. Și pe când îl priveau toți cu uimire, el a străbătut drumul până la capăt.
Când a dispărut vedenia și Nifon și-a venit în sine, era nedumerit ce să însemneze toate acestea. Dar Duhul Sfânt i-a luminat mintea și l-a ajutat să înțeleagă. "Vrei să înțelegi ceea ce ai văzut? Ia aminte: calea pe care ai străbătut-o este calea cea strâmtă și îngustă. Negrii, sunt viclenii draci care stau impotriva tuturor celor ce vor să treacă. Apoi trebuie să mai știi, că nimeni nu poate să străbată această cale, dacă nu a cerut și nu a primit inimă infrântă și smerită. Tu ai cerut-o și ai primit-o. De acum nu te vei mai teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua și de lucrul care vine din întuneric, pentru că Cel Preaînalt este scăparea ta. Ia aminte, însă, că mare ispită va veni asupra ta; dar nu te va birui pentru că Eu sunt cu tine". Acestea i le-a zis Duhul lui Dumnezeu și l-a lăsat. Apoi cuviosul a simțit o tainică și negrăită mireasmă, care l-a învăluit.
Inima omenească, a zis el întru sine, nu-și poate închipui cu ce se aseamănă dulceața miresmei Sfântului Duh. Întrece orice bucurie și fericire. Niciodată n-aș vrea să mai gust din plăcerile și dulcețile lumii.
Părăsind aceste cugetări, iarăși s-a pornit asupra sa, zicând: "Vai de mine păcătosul, răul, nelegiuitul, vicleanul, blestematul! Vai de mine că și pe draci i-am întrecut cu păcatele mele! Ce să fac să mă izbăvesc de cei ce lucrează fărădelegea? Vai de mine că mă aflu în latura și în umbra morții ... ". Totdeauna obișnuia să zică "Vai de mine, păcătosul!"


(Un episcop ascet. Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 21-23)

cristiboss56 26.08.2013 20:01:35

„Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3,11).

Odată, într-o minunată dimineață de primăvară, două păsărele căutau un loc unde să-și așeze cuiburile. Una dintre ele și-a ales un loc foarte frumos, aflat între ramurile unui arbore cu o coroană bogată. În aer adiau miresme de frunze fragede, în apropiere susura un pârâiaș, soarele răspândea ziua raze vesele, noaptea sclipeau pe cer puzderie de stele. Dintr-o dată însă, în toiul nopții, s-a iscat o furtună, pârâul s-a prefăcut într-un torent furios, apele și-au ieșit din matcă au inundat împrejurimile până hăt, departe, spulberând totul în cale. Copacul a fost smuls din rădăcini, cuibul distrus din culcușul cald al sărmanei păsări n-a mai rămas nimic. Și-l făcuse prea aproape de pământ, contând doar pe zilele însorite și pe nopțile calme, cu cer înstelat.
Cealaltă pasăre s-a ridicat la o înălțime greu de atins, făcându-și cuibul într-un defileu sălbatic, pe o stâncă înaltă. Curând acolo avea să se înfiripe o nouă viață, cuibul umplându-se de puișori. Furtuna a bântuit pe undeva, jos, în vale, a trecut pe lângă stâncă, fără să-i fi atins vârful, iar dimineața, când soarele a strălucit din nou, cuibul cel cald era la locul lui, nestrămutat și neamenințat de nicio primejdie.
Noi unde ne-am făcut cuib? Ce gânduri și simțăminte i-am pus la temelie? Stă oare sufletul nostru pe piatra nestrămutată a credinței, gata să țină piept tuturor încercărilor și ispitelor? Sau ne-am construit casa pe nisip, expunând-o unei prăbușiri catastrofale? „Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3,11).
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 39)

cristiboss56 09.09.2013 22:58:14

Arsenie Boca – Povestea cescutei
 
O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:
“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”
Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!”
EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.“
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
Parintele Arsenie Boca


cristiboss56 26.09.2013 20:51:50

Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul - lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.
Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii, sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine."
"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."

cristiboss56 27.09.2013 19:24:12

Sinceritatea Rugaciunii Copiilor…
 
http://cristianstavriu.files.wordpre...pg?w=209&h=275
Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile.
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gasește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i întelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că stie El să le puna în ordinea care trebuie……
”Și I-au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?” (Sf. Evanghelie de la Matei, cap.21, verset 16)

cristiboss56 29.09.2013 20:21:28

Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul își dorea să fie învrednicit cândva să devină un cufăr de preț, sculptat și cioplit frumos, care să poarte înlăuntrul lui o comoară de mult preț. Aceasta era viziunea și visul lui.
Al doilea copac voia să fie învrednicit să ajungă, în mâinile unui bun constructor de corăbii, o mare corabie puternică și frumoasă, maiestuoasă, care să ducă împărați și înalți dregători, care să ducă în călătorie persoane înalte.
Al treilea copac a zis că singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi să devină cel mai înalt copac din pădure și cel mai puternic, așa fel încât oamenii care vor vedea înălțimea lui pe vârful dealului să se gândească la cer și la Dumnezeu.
Anii au trecut. Și lucrurile au luat o altă întorsătură. Au venit tăietorii de lemne.
Și au tăiat primul copac. Și în timp ce el plănuise și dorise să devină un cufăr de preț sculptat frumos pentru comori, tăietorul de lemne a făcut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia să devină o corabie impunătoare care să ducă împărați, a devenit o corăbioară de pescuit pe care niște pescari săraci și-au agonisit-o pentru pescuit.
Al treilea copac care voia să devină cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un dulgher și l-a pus în hambarul său.
Alți ani au trecut. Și copacii dezamăgiți de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat încă și de visele lor.
Totuși într-o zi, un bărbat și o femeie au venit în staul unde era ieslea aceea de lemn și acolo femeia născu un băiețaș pe care l-au pus în ieslea făcută din primul copac. Era Iosif și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și au pus în ieslea aceea de lemn nu doar diamante și aurării, ci pe Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așa a fost învrednicită această iesle să primească înlăuntrul ei Comoara Comorilor, pe Însuși Dumnezeu.
În micuța corăbioară – care a fost făcută din al doilea copac – după mulți ani au intrat niște pescari. Unul dintre ei ostenit S-a întins să doarmă. Au ieșit în larg. Și s-a stârnit mare furtună. Și biata corăbioară nu era destul de puternică să țină și să înfrunte valul. Atunci ceilalți pescari L-au trezit pe Cel ce dormea. Și atunci Acela S-a trezit. Și a certat marea furtunoasă: „Taci, liniștește-te”. Și pe mare s-a făcut îndată pace. Era Hristos cu ucenicii Săi pe lacul Ghenizaret. Așa și cel de-al doilea copac, care își dorise atât să devină o corabie mare, care să ducă dregători înalți și împărați, a fost învrednicit să ducă pe Împăratul Împăraților, pe Însuși Hristos cu dregătorii Lui – Apostolii!
Și al treilea copac, care era în hambarul dulgherului într-o zi l-au luat și au făcut din el o cruce înaltă. Și pe această cruce au răstignit pe Hristos. În așa fel acest copac a devenit mult mai înalt decât ceea ce își dorise el. A ajuns la cer și la Dumnezeu! A devenit cum spunem noi într-un tropar „deopotrivă cu cerul”.
În final, fiecare copac din povestea noastră, a dobândit nu numai ceea ce a voit și a râvnit, ci fără de asemănare mai mult. Totuși nu în modul în care și-au închipuit ei și au plănuit.
Această poveste ne spune:
Nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie totuși să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este întotdeauna de mii de ori preferabil și mai de folos pentru noi.
Noi trebuie să visăm. Pentru bine. Trebuie totuși și să nu uităm că adeseori lucrurile nu au evoluția pe care am dori-o noi și că Dumnezeu rânduiește și împlinește toate mai bine decât ne-am putea noi închipui.
Să avem credință și încredere în Dumnezeu.

cristiboss56 30.09.2013 23:24:43

Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el și l-au rugat insistent să-i ajute să apere credința adevărată în fața unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinți și pe Maica Domnului. Călugărul era simplu și aproape analfabet și s-a simțit stânjenit, dar după ce s-a gândit puțin, amintindu-și ceea ce a citit despre sfinți și viețile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el și a propus aceasta:
Lăsați-ne să aprindem un foc în mijlocul pieții din sat. Fiecare va trece prin el și Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul. În ziua următoare, dimineața devreme, sătenii au adunat lemne și au clădit un rug în mijlocul pieții. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea. Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înșelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalți călugări l-au întrebat:
– Erai pregătit să treci prin foc?
Eram neliniștit, dar nu m-am îndoit de credința noastră și am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veșnic.
Astfel, acest smerit și simplu călugăr a apărat credința așa cum au apărat-o primii martiri și părinții duhovnicești înaintea lui.

cristiboss56 01.10.2013 22:01:49

In partile Lombardiei traiau doi soti foarte credinciosi care aveau multa evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinsi de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind multi bani pentru ca ea sa devina cat mai frumoasa si mai mareata. De fiecare data cand treceau prin fata icoanei, se inchinau cu respect si rosteau cantarea ingeresca: “ Bucura-te, Ceea ce sti plina de har, Marie…” Pentru acest obicei bun la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunatatile ceresti si pamantesti. Viata lor era plina de fapte bune, traind in pace cu toata lumea. Din acesta pricina oamenii i-au numit “ pasnicii”. Acesti crestini binecuvantati aveau un copil de trei ani care, vazand pe tatal si pe mama lui ca de fiecare data se opreau inaintea icoanei Maicii Domnului si se inchinau cu evlavie, a incept sa faca si el la fel.Incet-incet a invatat si cantarea ingeresca, pentru ca o auzea in fiecare zi de la parintii lui. Copilul insa nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obisnuinta buna, deoarece credea ca Maica Domnului, asa cum era zugravita stand pe tron, era Stapana casei.Intr-o zi , in timp ce se juca cu alti copii pe malul raului, din lucrarea diavolului a cazut in adancul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, impreuna cu vecinii, au alergat la rau. Doi barbati au sarit in apa, dar in ciuda nenumaratelor lor incercari, nu l-au putut afla pe copil.Atunci mama copilului a alergat ca o nebuna in josul raului nadajduind ca il va gasi acolo. Deodata il vede pe copil in mijlocul raului stand pea pa ca pe un scaun. Vazandu-l, mama lui a strigat cu nespusa bucurie : - Copilul meu, ce faci acolo ? Esti bine ? – Sunt bine, mama ! Stapana ma tine si de aceea nu ma tem ! Din pricina bucuriei mama copilului nu a inteles despre care Stapana ii spunea el. Doi barbate au inotat pana la mijlocul raului si au luat copilul, pe care l-au dat inapoi mamei lui. Ajungand acasa si intrebandu-l cum s-a izbavit de inec, copilul a raspuns: - Cand am cazut in apa, Stapana casei noastre( si copilul a artatat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apa si m-a tinut pana au venit vecinii si m-au luat. Atunci toti cei care se adunasera sa auda cele povestite de copil s-au inchinat Maicii Domnului si s-au minunat de iubirea de oameni si de milostivirea ei. Toata noaptea au cantat tropare si cantari de lauda in cinstea Maicii Domnului. Desigur cantarea cea mai iubita de toti a fost : “ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”


Ora este GMT +3. Ora este acum 19:09:04.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.