Teologul cu diploma
 

Prin termenul teolog intelegem, de regula, specialistul in teologie. Si socotim ca un specialist in teologie e cel putin licentiat in teologie. Prin diplomele sale (de licenta, de masterat, de doctorat) acesta dovedeste ca e teolog. Iar daca notele pe care le-a obtinut la examene sunt mari, inseamna ca e un teolog bun.

Dar in invatatura sfintilor parinti, teolog e cel ce se roaga cu adevarat, nu cel cu diploma. Nu-i suficient sa ai cunostinte teoretice vaste din domeniul teologiei pentru a fi numit astfel. Sau, mai bine spus, te poti numi teolog chiar analfabet fiind. Pentru ca teologia autentica (vorbirea de Dumnezeu) se naste din experierea lui Dumnezeu, din viata in Duhul Sfant.

Referitor la asta, spunea Parintele Sofronie Saharov:

"Cuviosul Siluan a devenit teolog nu in intelesul carturaresc al cuvantului, adica purtand diploma de seminar, sau din academie, sau asa ceva. Nu! - Ci in intelesul in care teologia este starea omului ce traieste din Dumnezeu si in Dumnezeu. Si Dumnezeu lucreaza in el, si el viaza in Dumnezeu.

Intr-o zi m-am intalnit aici, pe drumul manastirii noastre, cu un om care zicea ca primise titlul de doctor in teologie. Si eu i-am raspuns: Ce vreti, aceasta pretuiste mult in lumea noastra intunecata.

Si la ce ne-au dus aceste scoli? - Am dobandit niste fiinte standard ce vorbesc despre lucruri pe care niciodata nu le-au trait. De unde intunericul acesta in Biserica noastra? "

Din cauza pacatelor noastre.

Frumoasa aceasta propunere de dialog . Chiar deosebit de frumoasa.
La ce s-a scris pina acum eu nu voiesc sa adaug decit un lucru pe care l-am spus de multe ori dar care nu a prezentat interes pt. nimeni din lumea aceasta zisa ortodoxa.
Spuneam deci, cum ca daca ai sa audiezi sau daca ai sa rogi un teolog , fie ca este doctor ori profesor ori ziarist ori scriitor erudit sa-ti vorbeasca despre D.zeu te va uimi cite stie si cum poate de frumos sa descrie lumea Lui . Insa daca ai sa voiesti sa te invete sa traiesti in Hristos ... asta nu se poate deoarece ei nu stiu . Cei care stiu cu adevarat sa te invete sa traiesti in Hristos sunt numai calugarii , adica adevaratii teologi !

Sigur, are dreptate p. Sofronie. Si da, teologul este cel care se roaga, dar sa nu uitam si partea a doua: sunt folositoare si cunostiintele pe care le adunam din carti si de la altii.
Ar trebui, in mod ideal, sa se imbine. Si sf. Siluan citea Biblia si scrierile parintilor, si se ruga cu psalmii, ca orice calugar.. nu?

Jung are o vorba care se potriveste: cuvintele valoreaza ceea ce te fac sa traiesti (traducere cam neindemanatica). Daca cuvintele pe care le adunam ne fac sa crestem si calitativ, nu numai cantitativ, atunci vor fi cu adevarat roditoare.
Sau altfel spus: cuvintele trebuie sa fie ca niste graunte puse in pamant, nu adunate in hambare. (poate si la asta se refera parabola cu bogatul care facea planuri de viitor)
Nu cred ca este bine, draga Zaharia, sa desparetim functiile de teolog si calugar. Ar trebui mai degraba sa ne straduim sa le unim.

In ultima vreme imi pun mereu intrebarea cum anume putem transmite altora (copiilor si adolescentilor mai ales) credinta, si in general, orice lucru bun.
Credf ca putem transmite numai ceea ce 'ne face sa traim' pe noi, si atunci cand ii iubim, cand nu ii vedem ca pe niste persoane exterioare si indiferente. Cand ii ascultam si ne intereseaza cine sunt, ce simt, ce gandesc, chiar daca sunt departe de tot de ceea ce consideram noi bun.

Cred, totusi, ca a ciuti si a asculta ce au altii de spus poate folosi foarte mult.
Eu inca mai simt o dragoste, un dor, un entuziasm cand ma gandesc la unele carti pe care le-am citit sau le citesc; cred ca este aici mai mult decat acumulare teoretica, este si un fel de traire.

Sigur, sunt tot numai vorbe..

Cred ca am inteles ce a vrut sa spuna fratele Zaharia. Daca teologul nu a experimentat cat de cat ceea ce ai citit, nu are forta de a-L invata pe altul sa traiasca in Hristos. Cuvantul sau se loveste de inima ascultatorului ca nuca de perete. Trairea in Hristos este o lucrare de Duh Sfant, nu este o lucrare omeneasca, la indemana oricarui erudit.

Pe aceasta tema, Ioan Slavici a scris nuvela Popa Tanda. M-a impresionat destinul acestui personaj, parintele Trandafir. El crede cu tarie in cunostintele dobandite in facultate, vrea sa-i schimbe pe oameni prin diverse strategii: sfatul, batjocura si ocara. Toate aceste strategii il duc la disperare, caci oamenii il imita. Ei ajung sfatosi si batjocoritori si-l poreclesc ,,Popa Tanda". Mai mult, ei il reclama si cer schimbarea lui.

Preotul, ajuns la disperare, paseste pentru prima data cu frica in biserica, plange si se roaga: ,,Puternice Doamne, ajuta-ma." Isi da seama ca pana atunci intrase in biserica ,,precum faurarul in faurarie'' si ca ,,asa nu mai merge".

Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvintele lui prind viata si rodesc in sufletele enoriasilor sai, intarite si prin puterea exemplului personal. Astfel, in final, parintele Trandafir ajunge un preot apreciat.

Am voit sa spun ca nu tot ce-i teolog , este si teolog ! Si asta se vede cel mai bine din faptele celor ce fac teologie si mai putin din vorbele celor care vorbesc teologie !
Desigur este o exprimare ermetica , ceea ce folosesc eu , deoarece si calugarii vorbesc (te invata) despre teologie dar ei stiu sa o si fabrice , ca sa spun asa.
De vreme ce unii doar stiu sa povesteasca, fiind prea putin pt. mintuire, altii stiu sa vietuiasca si este destul pt. a mai si vorbi !

NB : corect Antonia !

Nu mi se pare anormal ca Facultatea de Teologie Ortodoxa sa fie inclusa, alaturi de celelalte facultati, in cadrul sistemului de invatamant universitar de stat, respectand aceleasi norme, acelasi cadru legal, desi, vorbind la modul strict, este o masura de compromis. In acest sens, putem spune ca diploma in teologie face parte integranta din acest sistem pe care ti-l asumi atunci cand decizi sa urmezi aceasta facultate.

Nu mi se pare insa normal ca cei implicati in invatatamantul teologic, profesori si studenti, sa ia intru totul chipul profesorilor respectiv studentilor de la alte facultati. Cu atat mai grav pentru invatamantul teologic ortodox este faptul de a imprumuta metode straine duhului sau, de tip scolastic apusean. Asa am ajuns la o teologie lipsita de viata, o teologie redusa parca numai la liste bibliografice si note de subsol.

Un bun teolog, chiar si cu diploma, trebuie sa se fi convins de adevarul cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: "cunostinta ingamfa pe cand dragostea zideste".

Altfel, numai cunostinta livresca nu-l va putea niciodata face partas adevaratei cunoasteri existentiale a lui Dumnezeu, a semenilor, si a sinelui propriu.

excelent zis...si nu numai ca orice calugar ar trebui sa fie si teolog si ca orice teolog ar trebui sa fie si calugar(in sensul infrangerii de sine).....dar orice mirean ar trebui sa fie si teolog si calugar....nu mai stiu cine spunea "calugar este acela care isi taie voia proprie cel mai mult".

cat despre "sunt numai vorbe", parerea mea este sa nu dispretuim vorbele...citeam de curand un text sociologic care, fara sa intentioneze asta, reusea sa fie foarte duhovnicesc :)...textul era urmatorul :

"Mesajul apare ca intermediar între realitatea pe care o descrie şi imaginea acestei realităţi, căpătînd astfel funcţia de reprezentare simbolică a realităţii. Modelele semiotice acordă o importanţă sporită mesajelor, formulate cu ajutorul limbajului, care devine autonom în raport cu realitatea. Cuvintele nu doar reflectă realitatea dar o şi creează"

de aia spune Hristos ca vom da socoteala pt fiecare cuvant...deci cum spuneai tu despre cunoastere, ca daca te limitezi la ea e nasol, dar asa nu inseamna ca nu e necesara, asa si cu vorbele :D

Omul imbina strans intru sine ratiunea, vointa si simtirea. (3)
Cand una singura dintre acestea o ia inaintea celorlalte, atunci tot omul se denatureaza.
Este nevoie ca toate aceste trei puteri sufletesti sa lucreze impreuna.

1. Sa ne dam seama ca viata crestina este cea mai inalta vietuire cu putinta.
2. Sa vrem sa vietuim intru Hristos, cat mai practic si cat mai... neincetat.
3. Sa simtit ca nu am putea vietui altfel, chiar si atunci cand cadem dintr'o vietuire lina.

1. Sa nu cautam sa patrundem toate tainele cu mintea noastra, caci nu vom mai scapa de mandrie.
2. Sa nu credem ca vointa este singura care ne poate ridica la o inalta vietuire, uitand de harul care o intareste.
3. Sa nu cautam sa simtim lucruri spectaculoase si trairi minunate, caci riscam o enorma inselare... sa vietuim simplu insa.

Trebuie să recunoaştem că în ziua de azi, nu mai merge să fii doar teolog cu sufletul, trebuie să şi studiezi teologia (nu neapărat la facultate, ci în general). Altfel ori eşti mare sfânt, ori te fraieresc hristoşii mincinoşi şi din păcate majoritatea nu suntem sfinţi. Cunoaşterea teologiei NU este o condiţie suficientă pentru a fi teolog cu inima, dar e necesară. ;)

Salutari tuturor si Doamne ajuta!

Am dat si eu astazi peste acest forum si m-a interesat in mod deosebit discutia aceasta pentru ca e o problema pe care mi-am pus-o si eu acum nu prea mult timp.

Dupa parerea mea studiul presupus de obtinerea (cel putin obtinerea prin mijloace clasice) ale unei diplome de teologie arata o masura de cunoastere a Sf. Scripturi; de asemenea un doctorat in acest sens arata o sete deosebita de cunoastere. In acest sens nu mi se pare deloc Facultatea de Teologie diferita de alte facultati. Cred ca ispita insa aici consta in tendinta de a teoretiza, odata ce se obtine diploma, orice are legatura cu spiritualul si cu religia. Orice devine o discutie despre cuvinte, despre dogma, in loc sa fie o discutie despre Iubire (pentru ca Hristos asta este).

Imi aduc aminte de cuvantul asa de frumos al Parintelui Arsenie Papacioc: "Tipic, tipic, si in inima nimic": trebuie sa avem grija sa folosim tipicul si invatatura teoretica pentru a sedimenta iubirea noastra pentru aproapele si fiinta atat de frumoasa a religiei, asa mi se pare mie.

Dar tot Parintele Arsenie ne sfatuieste sa nu desconsideram acest tipic, care de secole exprima atat de frumos esenta credintei noastre. Aici unde locuiesc eu am fost binecuvantati cu o Parohie romana ortodoxa (eu locuind in Germania e ceva exceptional) si in fiecare sambata si duminica ma minunez ascultand rugaciunile si cantarile care au fost randuita cu meticulozitate si chibzuiala de Sf. Parinti. Ascult cuvintele de invatatura ale Preotilor si ma minunez cate stiu ei si cate au citit. Prin eruditia lor, ei pot cauta modalitati de a ne arata si noua pacatosilor cum sa fim mai buni.

Sa ne gandim la toate exemplele de preoti din literatura romana si cum ei prin cunoasterea lor "inalta" stiau sa rezolve si problemele cele mai obisnuite. Ati dat exemplul cu Popa Tanda, eu dau exemplul Vitoriei Lipan, care mergea la preot oricand avea nevoie de cineva cu stiinta de carte.

E foarte grea chemarea unui preot, si plina de ispite. Si sa stii prea multe e rau, si sa nu stii nimic e rau. Sa ne lumineze Dumnezeu sa gasim calea de mijloc, care e drumul dragostei si a lui Hristos.

Am observat ca cel mai bine prinde cuvantul spus cu dragoste, din experienta proprie. De obicei, tinerii te simt daca nu faci nimic din ce spui. Si, in cazul asta, cuvantul nu are putere, nu prinde, nu convinge, nu ajunge in inima.

Am citit despre Hristos ca ii invata pe oameni ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor. Iar Apostolilor Sai le-a spus: veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.

Apoi, Apostolii, cu mare putere mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.

Ei erau plini de Duh Sfant, pentru ca doar plini de Duhul Il puteau marturisi pe Hristos. Nu isi pregateau discursurile cu grija, pentru ca au ascultat indemnul lui Hristos: nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi.


Foarte bine spus! Ma gandesc ca Apostolii lui Hristos si toti Sfintii n-au fost povestitori, ci marturisitori, martori ai lui Hristos. Acolo-i teologie adevarata.

Este mare nevoie de viata autentica in Hristos. Oamenii se vor satura de teologii de repetitie, fara cuvinte vii.

Un calugar se minuna de faptul ca Sfantul Siluan avea multi vizitatori savanti: Ma tot intreb ce cauta la el. Am tot timpul impresia ca nu citeste nimic. Si a primit un raspuns plin de adevar: Nu citeste nimic, dar face totul, in vreme ce altii citesc mult, dar nu fac nimic.

Bun venit pe acest forum!
Eu cred ca de la preot trebuie sa invatam sa iubim. Va marturisesc ca mai putin ma impresioneaza eruditia preotului. Apreciez in special dragostea lui de oameni si intelepciunea sa. Poti fi iubitor de oameni si fara carte multa. Iar intelepciunea nu se dobandeste din carti, ci e daruita de Dumnezeu.

As vrea sa dau si eu un exemplu de teolog fara diploma: Pr. Proclu.
Il putem vedea pe inregistrari video: un om mic de statura, simplu in port si in vorba. Dar cand vorbeste, cuvintele cuviosiei lui sunt aur curat! Iata ce aduce trairea credintei si smerenia.
Oare teologul cu diplome si doctorat mai are capacitatea de a se smeri? Ramane de vazut.

Multumesc Antonia, foarte interesant, o sa citesc nuvela asta, cred ca este foarte buna pentru un profesor de religie..

Si eu cred ca sunt totusi destui teologi care nu numai au carte, dar si se roaga. Nu vad nici o contradictie intre a fi bun la invatatura si a te ruga. Apoi smerenia, bunatatea, dragostea fata de ceilalti oameni, intelepciunea nu iti sunt date de lipsa studiului.

si da si nu
 

Buna ziua tuturor.Este bine ca unii parinti care au terminat un seminar teologic sa-si completeze studiile cu o facultate de teologie ,si sa si le incununeze cu un masterat sau doctorat (vorbesc de teologie ortodoxa),pentru ca daca le-au implinit pe cele de mai inainte inseamna ca au avut o chemare.
Dar ce ne facem cu acei teologi care au chemare ,dar dupa aceea nu raspund cum trebuie;adica o iau razna. Nu vreau sa dau nume,exemple sunt destule,si nu ne fac cinste. Sau am auzit ca unii mai esoterici cu emisiuni tv. studiaza teologia.Bravo lor,s-o studieze,dar ce se va intampla atunci cand din postura de teologi ,unii vor tine conferinte,altii vor aparea la televizor cu cate un inel pe fiecare deget,si vor discuta cu invitatii lor despre practici oculte,samanism,reincarnare s.a. toate acestea impletite cu citate din sf. Scriptura.
Ce va crede omul simplu?Sunt aceste exemple pietre de poticnire sau nu?Nu exista pericolul sa se sminteasca ei oare? Aici poti sa fii de acord cu ce spunea Pr. Cleopa ,ca cel mai mare teolog este diavolul,el stie cel mai bine Sf.Scriptura,dar o interpreteaza cum vrea el.
Bine-nteles sunt si exemple de teologi care prin aceasta tin aprinsa flacara ortodoxiei si unitatea bisericii pe care ,, portile iadului nu o vor birui ".
O zi binecuvantata tuturor.

Cred ca este inca posibil sa gasesti smerenia, asa cum e posibil sa fii modest chiar daca ai doctorate si diverse titluri academice. Aceasta se intampla atunci cand diplomele sunt pentru tine un soi de consecinta necesara a invataturii tale. De exemplu multi dintre Sfintii Parinti au fost eruditi (atunci nu existau diplome de teologie, dar eruditia era recunoscuta si respectata) si totusi cuvintele lor sunt pline si de Har si de smerenie. Dau ca exemplu pe Sf. Ioan Gura de Aur, despre care Sinaxarul spune:

"Chiar de la începutul vieţii sale, a avut mare dragoste pentru ştiinţa cuvintelor şi cu nevoinţa ce pusese la învăţătură şi cu ascuţirea firii ce avea, a învăţat toată învăţătura elinească, făcându-se ucenic lui Libanie şi Andragatie, sofiştilor din Antiohia, iar după aceea al celor ce se aflau în Atena. Şi deprinzând toată înţelepciunea elinească şi creştineştile Scripturi, la a căror săvârşire a cunoştinţei ajungând şi împodobindu-şi viaţa cu curăţie a fost înălţat la rânduiala de cleric de Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, iar de Flavian a fost făcut diacon şi preot."

Bineinteles, cel mai important la un preot este Harul. Printr-insul vorbeste Duhul Sfant. Dar oare daca acesti eruditi Sfinti Parinti au invatat si au luat diplomele vremii lor, nu a fost si aceasta prin lucrarea Sfantului Duh.

Asta nu inseamna ca masuram preotii cu metrul sa vedem cata eruditie au. Dar mi se pare ca si cunostintele si invatatura teoretica pot ajuta un suflet initial bun si plin de iubire sa imprastie aceasta iubire in jurul lui.

Doamne ajuta!

Cristina

De acord cu tine, Cristina, caci cunoasterea este una din virtutile crestine. Ma refeream insa la cazurile in care studiile sunt folosite doar pentru a avansa repede in functie. Daca ne uitam pe unele CV-uri, vom vedea o ascensiune ametitoare la unii...

Am vrut să zic că pentru a putea fi un bun trăitor, trebuie să ştii în ce crezi şi ce să faci, ai nevoie să citeşti cărţi sfinte, altfel de unde să ştii ce-i mai bine sau care-i diferenţa dintre ortodox şi catolic sau protestant?

Nu stiu la ce poate sa duca aceasta discutie.

Un Subiect interesant ar fi ,ce ne facem cu teologii fara diploma? Si aici pe forum,vad ca sunt foarte multi care isi dau cu parerea in chestiuni teologice,fara sa aiba o diploma..
Eu si de acestia ma feresc,de ceilalti stiam subiectul,imi era clar...

Uite, daca luam cazul bisericii protestante, poti ajunge pastor si fara studii teologice. Chiar aici in orasul german in care traiesc exista vreo... cateva (eu stiu cel putin de 3) asociatii studentesti care tin dezbateri plenare ale Bibliei intre ei (deci intre studentii din acelasi grup religios) in fiecare weekend. Mai stiu si ca unii tineri studenti de la noi din parohie sunt din ce in ce mai atrasi de aceste discutii. Ei sunt la varsta la care vor sa se informeze, vor sa citeasca, dar mai ales vor sa-si exprime opinia.

Este oare acest lucru gresit? Nu este, atata timp cat iti exprimi opinia cu smerenie si ca o nedumerire, incercand sa-i asculti pe aceia care 1) sunt trimisi si au chemare spre a te invata; 2) sunt mai in varsta decat tine si deci probabil au auzit mai multe in viata lor.

La cealalta extrema este dupa parerea mea ascultarea oarba. Adica orice ti-ar spune cei din categoria 1 si 2, asculti. Aici e buba in societatile musulmane mai putin educate, unde foarte multi asculta de mullahi ca de litera legii. Ce auzi trebuie si el cumva filtrat. De aceea e recomandabil ca si noi, laicii, sa citim cat mai mult si sa ne fundamentam credinta si pe cunoastere. E adevarat: cel mai important e sa simtim iubirea si credinta inauntrul nostru; dar pentru a intelege macar instinctiv ce reprezinta aceasta iubire, cred ca ne trebuie cumva un etalon launtric.

Ma ierti,dar in ortodoxie e altfel.Ceea ce ai expus mai sus,este o tocatura ,unde ai pus protestanti ,musulmani si ortodocsi....

Cum e asta sa "intelegi instinctiv"? Si cum dobandim acel etalon launtric? Sau cum stim ca ce este inauntrul nostru reprezinta un ETALON?

I-am pus ca exemplu, nu ca regula. Am vrut pur si simplu sa arat ca aceste lucruri sunt considerate recomandabile in societati care traiesc in jurul nostru, nu ca eu sunt de acord cu ele :).

Nu am fost de acord cu concluziile enumerate de tine.. 1 si 2...

Pai oare atunci cand faci un bine, sau cand te duci la biserica si te spovedesti cu adevarat si primesti binecuvantarea duhovnicului nu te umpli de lumina si de bucurie? Mie din cand in cand mi se intampla asta. Atunci inteleg "instinctiv", fara sa fiu capabila sa pun asta in cuvinte, ca simt o parte din iubirea lui Hristos pentru noi. O simt cu adevarat adica, fara sa se intample in jurul meu minuni rasunatoare sau cataclisme.

Pentru mine, etalonul meu launtric zice asa: trebuie sa fiu mai buna maine decat am fost azi. Deci etalonul meu se schimba in fiecare zi, inclusiv ascultand si citind lucruri despre ceea ce e bine si ce e rau.

Din pacateaceasta atitudine pare sa se raspândeasca si in ortodoxie, mai ales in fostele tari comuniste.
Orice intrebare sau nedumerire are un tanar, este pus la zid de unii (chiar preoti) imediat, i se spune sa sculte.
Da, ar trebui sa invatam cat mai mlult, si din carti.
Cum spuneam, trairea si citirea ar trebui sa se hraneasca una pe alta.

Asa este. Citirea trebuie sa fie strans legata de traire. Mi-a placut ce spunea Paul Evdochimov: "Citind Biblia, Părinţii citeau nu texte, ci pe Hristos cel viu, şi Hristos le vorbea; ei se hrăneau din cuvântul Scripturii aşa cum se hrăneau cu pâinea şi vinul euharistic.

Teologia lor continua în planul sacramental, traducea în proprii ei termeni teofanii trăite. Astăzi, în locul gândirii Părinţilor, în locul focului vederii lor, asistăm prea adesea la o muncă de scribi aplecaţi cu scrupulozitate asupra textelor, pe care le purică plini de conştiinciozitate, făcând articole pentru dicţionarele teologice, dar nu teologie.

Grandioasa problematică a Părinţilor, spiritul lor creator, "poezia" lor .., lipsesc spiritului prozaic şi şcolăresc al timpului nostru. Problematica grandioasă a Părinţilor care vedeau devine ştiinţa scribilor cuminţi care citesc".

Mi-au mers la inima gandurile si experientele parintelui Teofil Paraian, legate de acest subiect: Studiile teologice - avantaje si dezavantaje.

In cazul sau, studiile teologice desi au constituit initial o experienta oarecum negativa, nu l-au impiedicat, dar nici nu au avut un merit fundamental in drumul parcurs, spre a deveni "duhovnicul bucuriei". A contat mai ales faptul ca a fost un om al rugaciunii, al relatiei vii si personale cu Dumnezeu si cu semenii.

Teologul cu diploma se afla in permantenta sub ispita de a considera Biblia si scrierile Sfintilor Parinti drept "literatura religioasa" iar nu Sfanta Traditie.

Acest mod de a vedea si trai lucrurile este, de altfel, temelia scolasticismului: accentul pe "litera care ucide" si tagaduirea "Duhului care da viata".

Eu cred ca acesta tentatie exista mai ales in randul celor care aplica exegeza istorico-critica sau in general in randul adeptilor teologiei liberale.

Intr-adevar, exista aceasta ispita a cercetarii textelor sfinte fara Duhul lui Dumnezeu.
Insa, daca Duhul nu va lucra in mod tainic asupra noastra, nu vom percepe dimensiunea sacra a "literaturii religioase". Nu vom cunoaste ca prin cuvinte omenesti ne vorbeste, ni se impartaseste Dumnezeu Insusi.
Iar pentru mantuirea noastra, nu atat dobandirea unor cunostinte teologice e importanta, cat dobandirea Duhului Sfant.

Spune Cuviosul Sofronie, intr-una din cuvantarile sale:
"Exista o cale de educatie in Biserica, prin scoli si prin invatatura teologica. Insa, sa mi se ingaduie a spune, aceasta cale nu este mai mult decat un paleativ.

Vremea noastra cu precadere scoate la iveala nerozia stiintelor theologice. Prin stiinta nu poti intelege existential pe Dumnezeu, si sa Il traiesti. Iar mantuirea, ca stramutare dintr-un fenomen vremelnic, inseamna a te face asemenea lui Dumnezeu (...).

Traind in lumea asta, unde se leapada calea rugaciunii si viata dupa porunci, unde vor sa inlocuiasca slujirea lui Dumnezeu si viata intr-Insul cu conversatii despre El, necontenit suferim influenta acestor dispozitii omenesti si riscam sa pierdem adevarata cale catre cunoasterea lui Dumnezeu si catre mantuire.

Mantuieste-se omul, nu prin multimea informatiilor stiintei. Prin informatii nicicum nu ni se impartaseste starea de a vedea pe Dumnezeu precum este".

Da este adevarat cunoasterea spirituala, intelegerea cit mai profunda ajuta fiindca pe baza a ceea ce intelegi asa si actionezi, te manifesti, simti- chiar daca doar in parte.
Insa cunoasterea are o limita individuala peste care nu mai poti purta.
Si asta are legatura tot cu inaltimea spirituala la acel moment.
Asadar daca o teologie poate fi invata de oameni fara o adinca simtire, o putere de intelegere a realitatilor inalt spirituale inseamna ca acea teologie se ridica doar la pina la un nivel mediu de ..purtabilitate. Si ca probabil cei care se ridica la o simtire adinca inteleg mult mai multe si stiu mai multe taine.
La urma urmei chiar si dogma se adreseaza maselor largi de oameni.
De aceea trebuie sa existe si taine, unele cunoscute doar de catre unii calugari. Daca le-ar divulga -dupa masura a ceea ce pot purta mirenii - probabil ar fi considerati eretici sau altfel.

La urma urmei nu calugarii cei mai sporiti stabilesc teologiile si dogmele ci sinoadele inspirate (dupa puterea lor de a purta) din revelatiile acestora si a parintilor teologi. Si nu este un lucru usor fiindca este un volum imens de texte la care se adauga si textele biblice, apocrifele si alte revelatii calugaresti particulare care trebuie cercetate cu atentie.
Si in plus canoanele prevad pentru intrunirile sinodale ca toti membrii sa aibe darul deosebirii duhurilor si al adevarului (de fals) iar acest duh nu este infalibil depinzind tot de puterea de a purta -de aceea votul e necesar- insa in rest ajuta punctual atunci cind echidistanta este prezenta pentru aflarea variantei corecte dintre cele avute la indemina.

Insa pe de alta parte inclin sa cred ca nu chiar oricui ii este dat sa invete la teologie -fiindu-le si lor de ajutor ceea ce invata iar in final fiecare va ramine tot cu bagajul de intelegere pe care fiecare il poate purta. Pe care apoi evident trebuie sa il perfectioneze neincetat si prin traire si prin studiu individual.
Exista astfel de oameni care isi dau seama ca in intelegerea lor mai pot purta si cauta sa fie cit mai mult in preajma calugarilor mai sporiti. Sau care la rindul lor devin calugari -asa cum a devenit parintele Arsenie Boca pe cind inca nu era sfint.
Acest model de teolog sporit in daruri ar trebui sa faca parte din sinoade, si daca se poate arhiereii sa fie cu o treapta mai jos decit "tehnocratii calugari" care ar trebui sa stabileasa dogmele si teologiile.

Chiar daca dogma tot nu se va inalta mai sus de un nivel mediu macar avem o mai mare certitudine ca nu s-au strecurat prea multe greseli omenesti si inerente. Caci la un cunoscator traitor inspiratia duhului sfint se apropie mai mult de revelatie.

"Caci cei care implinesc ori trairea ori cuvantul, unul sau altul lipsind, imi pare ca nu difera de cei ce au un singur ochi, insa aceia care le au pe amandoua si sunt intru amandoua plini de indemanare, la acestia si vietuirea le este deplina si existenta de dincolo fericita le este". (Sfantul Grigore Teologul)

IPS Hierotheos Vlachos, intr-o recenta conferinta
 

Dogma o folosim ca medicament ca sa ajungem la acea traire. Parintele Gheorghe Florovsky, precum si parintele Ioannis Romanidis spuneau ca dogmele se aseamana cu carbunii. Aprindem carbunii, acestia dau foc, caldura, ne luminam si ne incalzim. La fel si dogmele trebuie sa ne conduca la rugaciune, la luminare si la vederea lui Dumnezeu.Dogmele fara rugaciune sunt la fel ca niste carbuni neaprinsi.

Avand invedere cele spuse mai sus, e cu adevarat de plans cel ce vorbeste despre foc, dar dardaie de frig, stand departe de el.
Pentru teologhisire, nu diploma e de trebuinta, ci Duhul.
Nu-i o problema ca exista diplomele in teologie, titlurile academice, ci grav e cand li se acorda o prea mare valoare, in vreme ce e pretuita din ce in ce mai putin viata in Hristos, Viata.

Faptul ca pelerinajele nu se fac la oamenii cu diplome, nu am vazut cozi la facultatile de teologie sau la bisericile unde parintii profesori slujesc, ci la parinti simpli, dar care s-au daruit intru totul lui Dumnezeu, denota cat de mult valoreaza diploma in teologie.

Nu diploma te ajuta sa-l scapi pe cineva de la moarte, sa-l eliberezi pe cineva drag de un pacat, ci Dumnezeu. Iar ca Dumnezeu sa lucreze prin tine, trebuie sa te rogi. Rugaciunea lipseste multora dintre noi. Ne bazam mai mult pe experinta si uitam de Dumnezeu. Iar ca experienta sa nu mai fie punctul de plecare, e de ajuns sa ne amintim ca in Pateric un parinte a dat pentru doi ucenici sfaturi diferite pentru eliberare de acelasi pacat.