Parintele Amfilohie Branza
 

Probabil ca tot mai multi dintre voi ati auzit de parintele Amfilohie Branza de la manastirea Diaconesti, pe care eu il apreciez foarte mult si ascult cu mult drag, astfel ca am considerat sa deschid acest topic.

Aici puteti gasi cuvantul sau la parastasul parintelui Gheorghe Calciu, pe 21 noiembrie 2012: http://vladherman.blogspot.ro/2012/1...branza-la.html

Alte articole cu parintele, aici: http://vladherman.blogspot.ro/search?q=amfilohie

Hristos in mijlocul nostru.

Este si va fi!

Demna de lauda este ravna unor oameni ca acestia. Dar este ea canalizata pentru instreinarea de cele lumesti?

Din ceea ce poate mintea mea sa cantareasca astazi, romanismul si crestinismul nu duc in acelasi loc. Si nu duc in acelasi loc pentru ca nu izvorasc din acelasi izvor. Fara sa fiu impotriva constiintei patriotice, romanismul s-a nascut din necesitatea de a da Caesarului cele ce sunt ale Caesarului. Dar numai crestinismul va da lui Dumnezeu, cele ce sunt ale lui Dumnezeu.

Te rog sa nu ma descalifici ca om, doar pentru ca azi gandesc diferit! Poate ca maine voi gandi ca tine, sau poate ca vei gandi tu ca mine.

E posibil sa fie asa, pare destul de plauzibil daca ne uitam spre izvoare... Desi mai degraba as percepe relatia ca pe un altoi...:)
Si marturisesc ca nu pot uita ca etnogeneza poporului roman s-a realizat simultan si impletit cu Hristogeneza, cu increstinarea. Marturiile privind vetrele monahale romanesti in primele secole d. Hristos sunt mult prea clare, pentru a pune acest lucru la indoiala.
Vorbirea, simtirea si gandirea traditionala a romanilor sunt mult prea impletite cu Traditia Bisericii.
Faptul ca in ultimul secol si mai ales in ultimii 20 de ani au fost lezate/deformate atat constiinta nationala cat si credinta (practicile, intelegerea, trairea in Biserica), imi pare un argument care imi intareste convingerea ca poporul nostru este crestin prin vocatie.
Eu inca nadajduiesc, in ciuda vitregiilor de azi, in reintregirea noastra spirituala (crestina), ca popor roman.

Parintele Amfilohie Branza este printre preferatii mei. Imi place tare mult cum vorbeste si l-as asculta zilnic. Are mare dreptate cand spune ca trebuie sa ii citim pe sf.Parinti, sa stim notiuni minime de cateheza, de istorie. Asa parinti sa tot avem! Dumnezeu sa ii dea sanatate si sa ii dea putere, ca avem nevoie de duhovnici ca dansul.

http://www.youtube.com/watch?v=82rVJ19hF5k

...
 

Parintele Amfilohie este urmasul parintilor Gheorghe Calciu, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu, s.a. Eu stau aproape de manastirea Diaconesti, si merg destul de des acolo. Recomand tuturor ca macar o data in viata sa participe la slujba hramului manastirii Diaconesti, de Adormirea Maicii Domnului, la 15 august. Eu de trei ori am participat la hramul manastirii, si au fost cele mai frumoase Sfinte Liturghii pe care le-am trait. Predicile parintelui sunt zguduitoare. Parintele pare a fi dur, dar este de o sensibilitate foarte, foarte mare. Parintele tine predica, dupa terminarea Sfintei Liturghii, si poate sa vorbeasca si 6 ore, ca tot nu ma satur sa-l ascult; nu ti-e foame, nici sete, nici somn. Imi spunea o persoana din zona Oradea, ca sunt binecuvantat ca stau aproape de manastirea Diaconesti, si asa si este.

subscriu la tot ce ai scris.Parintele Amfilohie este un adevarat PREOT

Probabil ca poporul nostru a fost crestin prin vocatie. Daca ar mai fi fost si astazi la fel de crestin ca la inceput, constitutia tarii nu ar fi stipulat ca Romania este un stat laic, ci Romania este un stat crestin.

Dumnezeu nu cauta la statistici: 7 din 10 barbati si 8 din 10 femei merg la biserica cel putin odata pe luna. Ca drept dovada, a ingaduit ca sa fim condusi de insi care cu greu mai pot fi numiti oameni; de crestini nici nu mai poate fi vorba.

Parintele a facut o afirmatie despre faptul ca electoratul conteaza in ochii politicienilor numai pana in ziua alegerilor, dupa care nu mai valoram doi bani. Mai vezi vreun politician la biserica dupa ce se termina campania electorala? Iar intrebarea de incheiere a fost geniala: "Oare suntem chiar atat de tampiti sa nu vedem ce se intampla?"

Se pare ca da, chiar suntem atat de tampiti, pentru ca suntem "dresati" sa credem ca faptele bune si rele sunt numai ceea ce se vede cu ochiul liber, in timp ce Hristos ne invata: "caci poftind femeie in inima ta, ai si savarsit adulter."

Eu inteleg de aici ca pacatul este o stare a inimii, in timp ce faptele sunt doar confirmarea acelor stari, iar nu pacate in sine.

Cum depistam starea inimii daca inca n-am facut fapta pacatoasa? Omul care face fapte bune ce stare a inimii are?
Si-atunci la spovada ce spun daca inca n-am confirmat prin fapte starea pacatoasa a inimii? Ca o sa le fac?

Dumnezeu nu ne-a lasat fara "instrumente" ca sa putem depista adevarul si sa putem lupta cu rautatea din noi. Trebuie doar sa vrem sincer. Un astfel de instrument este mustrarea de constiinta.
Spune-mi! Daca invidiezi pe vecinul tau, dar nu-i iei capul, asta inseamna ca esti drept intaintea lui Dumnezeu? Invidia nu este o fapta in sine si totusi tu esti constient ca esti gelos. La fel este cu toate pacatele. Sunt multi oameni care nu au puterea de a constientiza astfel de rautati subtile, stiu asta pentru ca eu insumi am fost ca unul dintre ei.

Cum am ajuns sa fiu constient de starea inimii mele? Cautandu-L cu sinceritatea pe Dumnezeu, negand ca un sceptic ceea ce nu pricepeam, dar fara sa refuz evidentul, atunci cand se vadea, oricat de incredibil ar fi parut. Iata doua intrebari care m-au ajutat sa ma cunosc pe mine insumi...
Daca m-as fi nascut in Galileea lui Hristos, oare m-as fi numarat si eu printre cei care strigau "Rastigneste-L!" crezand ca astfel implinesc Legea lui Dumnezeu?
Oare as fi fost eu mai intelept si mai smerit decat sf. Pavel, care pana nu a fost orbit de lumina lui Hristos, n-avea habar despre cat rau face inaintea lui Dumnezeu?

Nu e nimic nou in ceea ca spun, ca si cum nu s-ar mai fi spus. Nu omul ajunge sa-si vada pacatele, ci Dumnezeu ii despietreste inima. Si cum altfel dombandeste "cersetorul" cele de care are nevoie, cum altfel decat prin implorare?