Un călugăr cu numele Nicolae locuia în lavra lui avva Petre care se afla alături de sfântul râu Iordan. Acesta ne povestea, zicând: pe când locuiam odinioară în Rait, am fost trimişi trei fraţi spre slujbă în Tebaida. Ajungând în pustie, am rătăcit drumul şi ne învârteam în pustie. Am isprăvit apa şi, pentru că nu am găsit apă timp de câteva zile, a început să ni se facă rău din pricina setei şi a arşiţei. Nemaiputând merge, ne-am aşezat fiecare la umbra unui tamarisc, pe care l-am găsit în această pustie, şi aşteptam să murim din pricina setei. Pe când stăteam eu întins la pământ, văd ca în vis un vas plin cu atâta apa încât se vărsa pe de lături, iar doi oameni stăteau pe marginea colimvitrei şi scoteau apa cu o cană de lemn. Şi am început să rog pe unul dintre ei, zicându-i:
- Ai milă, frate, şi dă-mi puţină apă că mă sfârşesc de sete!
Dar n-a vrut să-mi dea.
- Dă-i puţină apă, i-a spus celălalt.
- Să nu-i dăm, i-a răspuns, că-i un leneş şi nu se îngrijeşte de mântuirea sufletului lui!
- Da, într-adevăr, a spus celălalt, este leneş! Da, este leneş, dar să-i dăm pentru că e printre străini.
Şi astfel mi-a dat.
- Dă şi celor ce sunt cu tine, mi-a spus el.
Şi am băut şi am mers trei zile fără să bem ceva. Apoi am ajuns la locuinţe omeneşti.

Un frate oarecare, silitor fiind, îşi făcea rugăciunea şi pravila împreună cu alt frate al lui şi cum începea a citi, îl biruiau lacrimile şi umilinţa sa. Pentru aceea nu putea să citească, ci lăsa câte un stih din psalmi. Odată l-a rugat vecinul lui să-i spună ce gândeşte când stă el la pravila şi rugăciunea sa, de plânge cu aşa amar?
Iar el i-a răspuns:
- Iartă-mă, frate, că totdeauna când stau la pravila şi rugăciunea mea, văd pe Judecătorul şi pe mine ca pe un osândit stând, întrebat şi mustrat fiind şi zicându-mi Judecătorul: pentru ce ai făcut cutare păcat şi cutare? Şi de aceea eu nu mai ştiu ce voi răspunde, că mi se astupă gura de vădirea cugetului meu şi nu pot citi, ci las câte un cuvânt din psalmi. Mă iartă, frate, că şi pe tine te smintesc şi pentru aceea, frate, dacă vei vrea, să facem separat fiecare pravila sa.
Răspuns-a lui fratele, zicând:
- Nu, frate, că eu măcar de nu am darul umilinţei, ca să pot plânge, văzându-te pe tine, mă văd şi mă cunosc pe mine nevrednic şi ticălos.
Iar Dumnezeu văzând smerenia lui, i-a dat şi lui darul umilinţei şi lacrimi ca şi celuilalt.

Cineva a povestit că nişte filosofi au voit să ispitească pe nişte monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui:
- Vino încoace!
Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr şi i-au zis lui:
- Tu, călugăre, răule bătrâne, vino încoace!
Iar acela a venit şi l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a întors şi pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat şi i s-au închinat lui zicând:
- Iată, acesta cu adevărat este călugăr.
Şi punându-l între dânşii, îl întrebau:
- Ce faceţi mai mult decât noi în pustie? Postiţi? Şi noi postim. Privegheaţi? Şi noi priveghem. Ce faceţi dar mai mult decât noi, şezând în pustie?
Bătrânul le-a răspuns:
- Noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu şi ne păzim mintea.
Şi i-au zis aceia:
- Noi aceasta n-o putem face.
Şi folosindu-se l-au lăsat.

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:
- Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.
- N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.
- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?
Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:
- Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.
Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită. - Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? “Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine.”
“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine. ” (Sfântul Vasile cel Mare )

Era odată un tibetan care plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete. Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare.
Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus pe munte!“
Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“
Atunci când îţi doreşti ceva cu sufletul, dorinţa e ca şi împlinită, nu trebuie decât s-o urmezi.

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte. Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.
Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.
Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.
Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.
Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.
Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.
În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.
Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.
Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

" Furnicuta muncitoare "
 

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuţa productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa; muncea, muncea cu spor şi canta vesela. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă.
Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizezemunca Furnicuţei, şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea şi înregistrarea rapoartelor Furnicuţei. Aşa că au angajat o PĂIENJENIŢĂ care organiza actele şi raspundea la telefon. Între timp, Furnicuţa productivă şi fericită muncea, muncea, muncea…
BONDARUL, directorul general, era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimantă color. Curând, Furnicuţa productivă şi fericită a început să se plângă de toată hârţogâraia şi de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte.
BONDARUL, directorul general, văzând aceasta, a considerat că trebuie să ia măsuri. Aşa că a creat postul de şef de departament, acolo unde lucra Furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul şef de departament avea nevoie de un asistent, care să îl ajute în pregatirea planului strategic şi al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuţa productivă şi fericită.
Furnicuţa nu mai cânta ca înainte, şi era din ce în ce mai stresată. Într-o zi, directorul general, uitându-se peste cifre, şi-a datseama că departamentul unde lucra Furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ, consultant de specialitate, pentru un diagnostic.
Bufniţa a stat 3 luni la firmă; în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”Aşa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUŢA a fost prima pe listă, deoarece era nemulţumită mereu…
Morală: Nici să nu-ţi treacă prin cap sa fii o Furnicuţă productivă şi fericită.
E de preferat sa fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetor… – toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eştiproductiv, să nu areţi – pentru nimic în lume – că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta!
Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te incăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, paianjeni, gândaci, greieri şi bufniţe în felul acesta.

Cristi, tare de tot povestea! :-)

,,Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet. "Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci. Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse. "Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!" Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus: "Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".

Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare"

Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!" Vaca i-a raspuns: "Domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel."

In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana. In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase. Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare. Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.

Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete..."

Toti suntem intr-o calatorie numita viata.Cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste,adu-ti aminte ca daca unul este amenintat s-ar putea ca toti sa fie-n pericol.