intrebare
 

De ce trebuie neaparat sa te spovedesti inainte de impartasanie? Sa fie asta doar un obicei local? Ca daca stam sa ne gandim lucrul asta nu este scris nici in biblie, cat de des sau rar se poate sa se impartaseasca cineva.

Stiu ca exista canonul Bisericii care spune ca pentru cutare pacat nu ai voie la impartasanie, insa atunci cred ca nimeni nu ar mai fi vrednic. Cine, nu a furat, cine nu a desfranat, cine nu a spus glume sau a ras nebuneste sau cine nu s-a imbatat si cate si mai cate?

Majoritatea pacatelor te opresc de la impartasanie. Asta nu inteleg eu, de ce este regula asta... avand in vedere ca impartasania este pentru iertarea pacatelor si intarire sufleteasca.

Poate interpretez eu gresit.. dar Mantuitorul spune: Beti dintru acesta TOTI. Sau luati, mancati, acesta este trupul Meu..

Oh my..

Tinfoil hat: ON !

De ce trebuie neaparat sa te speli inainte de a te da cu deodorant sub brat?

ce te miri? tu esti vrednic de impartasanie?

ce comparatie faci... deodorant vs sfanta impartasanie :))

Poate ca is prea putini,totusi niste precautii si pregatiri trebuiesc luate in prealabil.

Dar de ce intrebi? Curiozitate personala?
Apropos de ce intrebi si despre relatiile intime in timpul gravidiei,experienta de viata sau pur si simplu te plictisesti si nu ai bani de vacanta?

Pentru ca procesul tehnologic duhovnicesc este mai eficient cupland spovedania de impartasire.

Mantuirea nu este altceva decat o purificare completa a fiintei prin unirea ei cu Dumnezeu.

Spovedania este o purificare de patimile vascoase, in timp ce impartasania este mult mai fina, patrunde pana la radacina duhului pe care il lumineaza si curata.


Teoretic/practic ne putem impartasi si fara o spovedanie preliminara (necanonic) insa efectul purificarii este de o mai mica amplitudine.

Este ca si cum ai vrea sa lipesti doua suprafete nedegresate (care prezinta particule de praf) cu clei.

----

In liturghia budista se pastreaza aceeasi succesiune:
purificare preliminara - impartasire.

nu am dreptul sa nu am curiozitati? mi se pare normal sa intreb cand nu inteleg ceva..

Curiozitatile vin pe parcursul exercitarii credintei.

De exemplu daca vine pe forum un pusti de 17 ani si are curiozitati despre viata intima a celor casatoriti pe timp de post sau in timpul sarcinii ,nu prea este OK.
Vorbim ca sa ne aflam in treaba ca la claca,sa treaca vremea si sa ne amuzam de parerile diverse.

Uite o pagina care te ajuta sa-ti raspunzi la intrebari. Citeste pana jos. http://www.sfintiiarhangheli.ro/cand...-ne-impartasim

Ce este "liturghia budista" ? Nu reusesc sa inteleg alaturarea
termenilor "liturghie" si "budism".

Spovedania obligatorie înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine e o gogoaşă pietistă nu mai veche de patru secole. Într-adevăr, era un obicei rusesc la început, generat de spaimă şi neputinţă în faţa unui zeu punitiv, apoi s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, din cauza slăbirii credinţei şi ca urmare a degradării calităţii duhovniceşti a vieţii de zi cu zi.
Însă a existat dintotdeauna practica cercetării cugetului şi stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare. Astăzi ne amăgim că simpla mărturisire e suficientă pentru a trece pragul "vredniciei" minime, dar în felul acesta riscăm ne atragem osândă şi nu binecuvântare din Euharistie.

Înainte de a aplica leacul peste rană trebuie mai întâi să o cureţi, însă nu numai a ta, ci şi cele pe care le-ai provocat altora, altfel darul tău de mulţumire va fi o urâciune înaintea Domnului, precum jerfa lui Cain.

În concluzie: cercetarea cugetului, stingerea vrajbelor prin iertare, reparaţie şi împăcare, iar ca o adeverire că anterioarele le-ai săvârşit cu folos, binecuvântarea duhovnicului. Dar nu îmboldit de vreo lege exterioară sau datină pietistă, ci de legea vie a lui Hristos sădită în conştiinţa ta.

http://www.teologie.net/2013/11/19/s...ea-pozitiilor/

http://www.teologie.net/2010/01/05/c...ne-impartasim/

http://www.mitropolia-ardealului.ro/...ct.php?id=3060

Am 21 de ani...

Am si o intrebare:
cum se face ca desi exista 4-5 tabere (in unul din articolele de mai sus)
care indiferent de divergentele lor , se impartasesc pana la urma , si
cu toate astea le merge ca la spanzurati in propria tzara si tzara traieste
din impumuturi si cerseala la UE ?
Cum se face chestia asta ? Cum se explica ? Eh ? Cum ?

liturghia din grecescul leitourgía = intelesul initial a fost de serviciu public facut de oameni pentru oameni - ulterior a capatat un sens religios


liturghiile budiste - sunt ceremoniale religioase care includ forme de cult asemanatoare cu cele ortodoxe - rugaciuni, ablutiuni, laude, ofrande de flori,...

Elementul cheie il reprezinta impartasania - in care credinciosul budist primeste inlauntrul sau aspectul etern al budeitatii - Buddha-Fara-Inceput - care se comunica acestuia in procesul de unire inlauntrul inimii.

Conform secventei liturgice unirea are loc la finalul etapei care precede slujbele vehiculului de diamant (budismul tibetan).

Doamne ajută! Toate bune si frumoase, teoretic.

Însa e cam greu să-i împaci pe cei care din iubire de sine îsi adâncesc singuri rănile, chiar închipuite.
Probabil doar rugăciunea, timpul si depărtarea, ajută si vindecă cu adevărat.

De ne-a adus vătămare cineva, să ne ostenim a asupri simțământul ocării și să păstrăm pacea în inima noastră, după pilda Sfântului Împărat David, care a spus: „Cu cei ce urau pacea eram făcător de pace”. Atunci vom face un pas, chiar dacă mic, către sfințenie, și Dumnezeu va împărăți în sufletele noastre. „Căci s-a făcut în pace locul lui.” (Psalmi 75, 2)

Dacă însă cel ce ne-a ocărât (adeseori acesta este un om apropiat de noi) ne cere ajutorul, să alergăm degrabă în ajutor, fără să spunem: „M-a jignit. S-a purtat rău cu mine. Ia să-l las acum să se chinuie, ca să înțeleagă că nu a făcut bine”. Să nu uităm că de la sufletele fără pace ale celor ce țin minte răul s-a depărtat harul lui Dumnezeu și Dumnezeu nu petrece în ei.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox)

Mihail, imi pare rau ca tocmai tu poti sa vii cu astfel de ipoteze. Primul care s-a spovedit recunoscandu-si pacatele a fost talharul de pe cruce. Dar cel mai edificator in acest sens este cazul Mariei Egipteanca...
Asta cu "gogoasa pietista nu mai veche de patru secole", poate duce la o mare confuzie in randul mirenilor mai putin familiarizati...

Ultima impartasanie...
 

N-am gasit nici un fir cu aceasta tema.
Intreb pentru mama unei cunostinte.
Si poate va folosi si altora...

Ce se intampla cu oamenii bolnavi de dementa, care nu stiu de ei?
Pot primi ultima impartasanie?
Daca nu, ce se poate face pentru ei cand se apropie clipa?

Ce stiti?
Eu i-am spus doar sa se duca sa vorbeasca totusi cu preotul.

Desigur. In acelasi fel in care o pot primi copiii inainte de varsta intelegerii.

Problema a fost ridicata la un recent Sinod al episcopilor catolici. Iata un extras din hotararea 44 a acelui sinod:

"Este, in mod special, de dorit ca Impartasania sa fie oferita persoanelor cu dizabilitati mentale, daca sunt botezate si confirmate. Ei primesc Impartasania in baza incredintarii familiei si comunitatii care ii sustine.
Imposibilitatea de a cunoaste dispozitia sufletului in cazul unor tipuri de bolnavi nu este un motiv suficient pentru a-i lipsi de ajutorul sacramental de care Biserica dispune."

In limbaj mai comun, daca preotul nu stie daca persoana respectiva poate sau nu primi Sfintele, inseamna ca le poate primi.

Dar, daca bolnavul respectiv nu ar fi in stare de gratie ? Nu ar fi impartasania, atunci, spre osanda ? Iar preotul care nu ar cunoaste starea sufletului lui, nu ar face bine sa se abtina de la a-i oferi Preasfantul Sacrament, ferindu-l, astfel de terbilul pacat al sacrilegiului ? Nu, fiindca sacrilegiul, ca orice pacat, necesita adeziunea vointei. Comit un sacrilegiu cand imi amintesc bine ca am un pacat pe suflet, si totusi ma impartasesc. Atunci cand nu-mi amintesc nimic, nu comit niciun sacrilegiu, iar preotul, impartasindu-ma, nu are a-si face procese de constiinta.

Subscriu la cele spuse de Dl.Mihnea...Pe copilul meu autist incerc sa-l impartasesc cat mai des.Parintele nostru duhovnic stie de situatia lui si-i da Sf Euharistie fara probleme, avand in vedere ca spovedania este imposibila.Limbajul lui contine cateva cuvinte..inca n-a trecut la nivelul mai complex al propozitiiilor si frazelor..Poate ne ajuta bunul Dumnezeu sa ajungem si acolo...

Acu' nu'ş ce să zic, da' procedând la un proces logic, nu prea văd care-i diferenţa dintre un bolnav în starea de care zici tu, Sophia, şi unul care e în comă, de ex. Că nici unul, nici altul nu mai ştiu de el. Şi despre al doilea, SIGUR, nu se poate împărtăşi, conform cu învăţătura ortodoxă. *

* Nu mă interesează cea catolică, fără supărare domnu' doctor.

Pozitia romano-catolica mi se pare corecta desi initial mi s-ar fi parut mai logica asocierea care o face Dragos.

Insa nu poti asocia pe cineva care este total inconstient cu o persoana care are o capacitate cognitiva redusa.

Atat timp cat impartasim bebelusi, cred ca putem impartasi si persoane cu dizabilitati mentale.

Ceea ce cred ca este important totusi de luat in considerare este starea duhovniceasca inainte de instalarea acestor dizabilitati.
Daca era cu adevarat un membru al bisericii.

Pentru ca nu poti "converti" un om cu forta, profitand de capacitatea lui redusa de intelegere.

Asta da, mai degrabă este un argument.
Dar, bineînţeles, cine e ăla care zice ce şi cum? Că poate duhovnicul respectivei persoane nu-i prin zonă...

Va multumesc tuturor pentru raspuns.
Am inteles si sunt de acord cu problemele pe care le puneti.
Imi amintesc eu ca nu demult am citit intamplator undeva ca exista situatii in care o persoana nu poate fi impartasita si se facea referire la starea mintala a persoanei, daca este constienta si etc. Mai era si situatia daca este capabil omul sa primeasca si sa inghita. Pentru ca nu se poate face cu forta.

Acum nu mai gasesc nimic.

Sigur ca voi aveti dreptate legat de starea de credinta. Desi, ma intreb daca nu exista si acolo exceptie, precum s-a facut cu talharul de pe cruce, de langa Iisus.
Eu citisem, cum ziceam mai sus, ca trebuie ca persoana sa inteleaga actul, sa vrea si sa poata.

Eu vad diferit situatiile descrise de voi: copii, oameni aflati in coma, sau persoane cu diverse handicapuri mentale.

Nu poti compara totusi un copil cu un om dement, care nu mai judeca.
Copiii cam inteleg si au o vointa. Vad multi copii care nu vor sa primeasca Sf. Impartasanie. Si nu sunt fortati totusi.
Altii se duc cu placere.
Bebelusii la fel. Unii se opun vehement, altii nu au probleme.

Un om aflat in coma - depinde de felul comei.
In coma profunda omul nu poate primi Impartasanie.
Mai exista coma superficiala (Wachkoma in germana). Acel om percepe niste lucruri, chiar comunica.

La copiii si adultii cu handicapuri mentale nu pot sa ma pronunt.
Eu intelesesem de ex. ca un copil autist este normal, doar ca are niste tulburari de comportament. Chiar unii au o minte extraordinara.

In fine eu imi si va pun si intrebarea asupra rolului ultimei impartasanii.
Sunt oameni care sunt constienti si doresc si primesc cu drag si pleaca apoi impacati dincolo.
Dar cei care sunt in stare foarte rea, care nu mai stiu nimic - chiar daca poti sa le torni in gura- dar la ce le foloseste daca ei nu percep, nu inteleg?

Mai scria undeva ca de fapt trebuie facuta intai spovedania, dar se poate renunta la ea daca nu se poate.

In fine, este hotararea celor in cauza. Ei trebuie sa caute preotul si sa-l in trebe (sunt in tara ei).

Păi tâlharul era cât se poate de conştient când l-a primit pe Dumnezeu!

si in cazul acestor persoane, ce se poate face? Eu cred ca ramane la latitudinea preotului (duhovnicului) care cunoste cazul, daca va impartasi sau nu astfel de persoane

Eu ma refeream la obiectia cu starea duhovniceasca de dinainte.
Se mai poate ca un om sa se schimbe in ultima clipa, deci nu poti sa judeci de fapt nici asa: n-a fost bun, nu-l impartasim.

Nu din cauză că n-ar fi fost bun. Însă dacă preotul știe că omul acela făcea parte în mod real din Biserică, atunci știe că ar dori să se împărtășească; iar dacă înainte de a deveni inconștient nu era credincios, preotul nu poate presupune că acum ar vrea să fie împărtășit.

Intr-adevar, Sophia, cazurile despre care vorbim sunt complet diferite.Eu ma refeream strict la copilul meu si cum ii este permis sa primeasca Sf.Euharistie fara o spovedanie in avans, desi a implinit 7 ani.
Probabil diferenta o face faptul ca el intelege (inca nu 100% verbal), dar majoritatea cuvintelor le pricepe, le intuieste sensul..Problema la el e cu feedback-ul, raspunsul inapoi..si aici ne muncim cu terapie..si-n viitorul apropiat cu niste ore de logopedie..
Dar pana nu-si da drumul la vorbit asa cum trebuie, in propozitii, fraze, pana nu are continuitate in idei(de ex ca si cum ar povesti un basm), pana nu are notiuni de temporalitate(sa poata sa spuna preotului " Am mintit" sau "am suparat-o pe mama","nu voi mai face", etc) nu este posibila o spovedanie.
Copilul este tot timpul bucuros ca merge la biserica,face corect Sf.Cruce, saruta icoanele, deschide cu placere gurita la Sf.Impartasanie si asteapta nerabdator bomboana sau dulcele de dupa...:) Avem un parinte duhovnic f ok si f lipicios cu copii..trag copii la el ca mustele la miere..:) Singura chestie ar fi ca baietelul nu rezista toata Sf Liturghie(3-4 ore), in sensul ca se plictiseste si vrea acasa..
Ce sa zic...noi avem incredere in Dumnezeu si mergem inainte...:)

Spiritul acetei logici este luat din dreptul civil care ofera aceeasi prezumtie de nevinovatie pentru oricine nu e dovedit vinovat ca si pentru un proaspat mantuit, iar in privinta vredniciei impartasirii doar penitentul se poate acuza concret, insa virtual nimeni nu este fara de pacat(3Regi8,46). Din acest motiv nimeni nu poate primi sf impartasanie fara spovada, iar pentru cea din urma, nu atat impartasirea este cruciala, cat spovada premergatoare, iar asta nu se poate face fara colaborarea persoanei in cauza.
Asadar, din principiu nu suntem nevinovati in fata lui Dumnezeu, ci demni de toata indurarea Lui.

Cu o clipa inainte sa-l loveasca damblaua?
Eu as zice sa nu-ti faci prea mari sperante cu asta.