Odata, un invatat francez trecea prin desertul Arabiei. Era calauzit de cativa arabi. La apusul soarelui, unul dintre arabi a intins un covor pe pamant si isi facea rugaciunea.

- Ce faci acolo?, l-a intrebat invatatul.

- Ma rog.

- La cine te rogi?

- La Allah, Dumnezeu.

invatatul surase.

- Ai vazut vreodata pe Dumnezeu?

- Nu!

- L-ai pipait cu degetul?

- Nu!

- Atunci esti un nebun, pentru ca crezi intr-un Dumnezeu pe care nu L-ai vazut, nici nu L-ai auzit, nici nu L-ai pipait.

Arabul nu raspunse nimic. A doua zi, inainte de rasaritul soarelui, invatatul spuse calauzei sale: „A trecut o camila pe aici“.

Ochii arabului incepura sa straluceasca si zise:

- Ati vazut camila?

- Nu.

- Ati pipait cu degetul camila?

- Nu.

- Atunci dumneavoastra sunteti un nebun crezand intr-o camila pe care nici nu ati vazut-o, nici nu ati auzit-o, nici nu ati pipait-o.

- Dar i se vad urmele pe nisip, raspunse invatatul.

in clipa aceea soarele se arata la orizont, in toata stralucirea culorilor orientale. Arabul ii arata astrul stralucitor:

- Vedeti urmele Creatorului? Sa stiti, asadar, ca exista Dumnezeu

Un bun raspuns
 

In partile indepartate ale Oceaniei, un calator englez de neam mare dar vrajmas si batjocoritor al legii crestine, intalneste o data un sef al bastinasilor de acolo, care se facuse crestin.
- Esti un mare sef, ii zise calatorul englez dar pacat ca ti-ai plecat urechea la cele spuse de misionari (preoti) care hotarat n-o fac decat spre a se imbogati pe spinarea voastra. Nimeni nu mai crede azi in acea carte invechita a Bibliei si nici cele ce se povestesc despre Iisus Hristos. Oamenii cunosc azi altceva mai bun decat aceasta. Te plang ca ai fost asa de lesne crezator.
La auzul acestor cuvinte ochii batranului sef fulgerara de-o lumina vie si dupa cateva clipe ii raspunde:
- Vezi colo piatra aia mare? Pe ea sfarmam capetele celor ucisi de noi. Vezi alaturea cuptorul ala? In el frigeam carnea omaneasca pentru ospetele noastre cele mari. Si daca nu erau acesti preoti misionari care sa ne fi invatat cele cuprinse in cartea de care vorbesti si daca nu era dragostea mare a lui Iisus Hristos care sa ne fi invatat sa iubim pe aproapele nostru si care ne-a schimbat pe noi salbaticii, facandu-ne fii ai lui Dumnezeu, tu, nici tu nu te-ai mai fi intors de aici.
Multumeste lui Dumnezeu pentru Evanghelia Sa, caci fara aceasta Evanghelie ai fi fost ucis si fript in acest cuptor pe care-l vezi si de mult ne-am fi ospatat din trupul tau. Atunci calatorul merse la casa sa si se crestina.

"cei botezati intru Hristos"

Intr-un mic sat, traia un barbat care avea 5 copii, cel mai mic de 3 ani, iar cel mai mare de 12 ani, pe care ii hranea cum putea si acesta. Muncea cu ziua, de dimineata pana seara. Mama copiilor ii parasise mai demult, fugind cu un alt barbat, cu stare materiala buna.
Intr-o seara, cand barbatul facea de mancare copiilor, din cauza oboselii, s-a intins pe scaun, si a adormit. In vis, i-a aparut Iisus Hristos, care i-a grait: "Astazi, te voi scapa de suferinta, pe tine si pe copiii tai".
Si asa a ramas barbatul pana dimineata, cand s-a trezit pentru lucru. Mare i-a fost uimirea cand a deschis ochii. In jurul lui, erau copiii sai, fara suflare. S-a speriat si a vrut sa vada daca mai traiesc; dar in zadar i-au fost eforturile. Pe masa, un cutit statea plin de sange, ca marturie a ceea ce se intamplase.
Barbatul a lesinat. Iarasi Iisus Hristos i s-a aratat, de data asta mai stralucitor, graindu-i: "Nu te speria. Ai facut ceea ce a trebuit. Acum copiii tai, botezati intru mine, sunt la Tatal, in bucurie, fericire, belsug si bunastare. Curand, va fi si randul tau."
Si asa, barbatul a facut voia Tatalui, scapand de suferinta pe copiii sai, ajunsi acum in Rai, bucurandu-se de fericirea vesnica.

iarta-ma trandafirule, dar la ora asta, povestea ta o percep ca fiind sinistra, hidoasa si cu nici un invatamant pozitiv!!!!!!!!!!!!!!!!!
Te-ai gandit mult inainte sa o postezi????????????:mad:

Daca se citesc doar cuvinte fara a se intelege invatatura profunda, pare sinistra; unii Sfinti Parinti a considerat intamplarea ca ceva ingrozitor, altii ca o povata ascunsa intr-o haina comuna. Dumnezeu ne scapa de suferinte, fara sa ne dam seama, ii ia pe cei grav bolnavi sa nu se mai chinuie, ordonand cele lumesti chiar daca noi nu intelegem taina prin care lucreaza.

Fiecare interpreteaza dupa cat il duce mintea.. sincer?? nu te supara pe mine... mie mi-a stat in gat povestioara ta... dar e doar umila mea parere.. sa ai o zi buna in continuare

Pt Trandafiralb (frumos id !)
 

Tocmai ma pregateam sa te cert si eu precum Anca-de ce-ai postat asa ceva? Dar pt ca Domnul ne invata sa avem rabdare ,o sa am si eu ,asteptand sa ne dai si sursa ..de unde ai luat ,, povestea ,,?

Scuze ..Marina te-am botezat ,fara intentie ,graba ..Scuze ! :53:

Privirea care mantuie
 

Era dupa batalia de la murfrusboro.
Cam pe la miezul noptii pastorul Moody care-si indeplinea slujba ingrijind de bolnavi, fu chemat de un soldat greu ranit. Il gasi slab de tot.
- Ajuta-mi sa mor, imi zise bietul soldat.
- Dragul meu daca s-ar putea te-as purta bucuros pana dincolo de poarta Imparatiei Cerurilor. Dar nu pot.
Si incercai sa-i vestesc cuvantul Domnului Hristos. Clatina din cap si-mi zise:
- El nu poate sa ma mantuie: am pacatuit toata viata mea.
Atunci ii citi din Evanghelia dupa Ioan (cap. III) povestea omului Nicodim care veni sa intrebe pe Iisus, doritor sa dobandeasca viata vesnica.
Cat timp citeam, ma tintuia cu ochii si sorbea fiecare cuvant rostit. Cand ajunsei la aceste cuvinte: "Si dupa cum Moise a inaltat sarpele, in pustie, tot astfel trebuie sa fie inaltat Fiul Omului, ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"
- E adevarat aceasta, ma intreaba el?
- Da, ii raspunsei.
- Ei bine, niciodata n-am vazut asta in Biblie, citeste-mi-o din nou.
Se razima in coate pe marginea patului si-si impreuna mainile. Cand sfarsii de citit, imi spuse:
- Cat e de bine! N-ai vrea sa mai citesti inca odata?
Citii din nou pentru a treia oara, dar mai incet.
Cand ma uitai la el era cu ochii inchisi, dar fata-i era surazatoare acum, nu nelinistita ca mai inainte. Buzele-i murmurau ceva. Ma plecai sa ascult si auzii, abia soptind: "Si dupa cum Moise....a inaltat....sarpele in pustie...tot astfel...trebuie sa fie inaltat....si Fiul Omului... ca oricine...crede in El...sa nu piara...ci sa aiba viata vesnica". Deschise ochii din nou si-mi zise: "Destul nu-mi mai citi"
A doua zi de dimineata venii sa-l vad. Patul era gol. Ingrijitorul de bolnavi imi spuse, ca tanarul murise in pace si ca, dupa plecarea mea, era foarte linistit, repetand din cand in cand: "....Ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"