Va este greu sa va spovediti?
 

De fiecare data cand trebuie sa merg sa ma spovedesc simt o mare greutate,o mare rusine fata de mine insami si de Dumnezeu si o frica parca paralizanta. Si uite asa aman pina in ultimul ceas,cand de voie de nevoie ma duc.Iar apoi,dupa spovedanie,ma simt foarte usurat,si decis sa nu mai fac pacate care sa ma aduca in aceasta stare de blocare.
Am crezut ca pacatele cele multe sunt de vina pentru aceasta retinere. Cu timpul insa,chiar daca am mers mai regulat la spovedanie ,am mai amortit unele pacate,am inceput sa mai tin randuielile cerute de biserica,cu toate acestea,greutatea aceasta mare nu imi dispare. Sa fie frica?Sa fie mandrie?Sa fie cainta ?
Mai simte cineva aceasta greutate inainte de spovedit ?

Da ! O anumită ruşine sunt convins că vine de la Dumnezeu. E mult mai bine să ne ruşinăm noi de ce am făcut şi de cât putem fi de păcătoşi decât să se ruşineze Cristos cu noi !

Cel mai tare mă simt ruşinat când sunt nevoit să spovedesc păcate de acelaşi fel cu cele anterior dezlegate. Ştiu de la duhovnicul meu că asta arată lipsă de progres spiritual: e "baterea pasului pe loc în mocirlă". A avea păcate de acelaşi fel cred că e mai rău chiar decât a avea păcate mai grave.

Da, e greu. Ceva imi spune ca Cel Necurat lucreaza sa nu putem scoate usor la lumina mizeria din noi spre curatare si crestere duhovniceasca. Dar trebuie sa ne amintim mereu inainte de a pleca spre sfanta biserica ce bine este dupa ce am reusit totusi sa ne spovededim si asta sane fie motivatie si indemn!

Cred ca o data cu inaintarea in credinta oamenii ajung sa nu mai simta dificultate ci o mare bucurie la spovedanie. De aici marturisirea deasa.

Imi amintesc ca citeam mai demult despre "Sfantul Inchisorilor", despre Valeriu Gafencu, care indemna la aceasta "baie" a sufletului (care se poate face si zilnic) fara de care nimic nu reusim, nici pentru noi, nici pentru aproapele. Tot el sugera sa facem o analiza a greselilor noastre in fiecare seara, la rugaciunea dinaintea somnului. Si tot ce adunam negativ (fapte, cuvinte, ganduri) peste zi, sa retinem si sa spovedim cat de curand ca sa nu adunam in noi si sa uitam (alt pacat).

Da, asa e
 

Sa stii ca starea asta si eu am simtit-o multi ani la rand cand mergeam la spove.

Frica? De cine sa iti fie frica? De Doamne, Doamne care te primeste cu iubire? De parintele care te tine in brate si te mangaie pe cap, si iti da medicament ca sa fi din nou fericit/fericita?

Cainta? Pai daca iti pare rau, iti deschizi cu drag si usurinta sufletul ca sa primesti iertare.

Mandrie? Cu siguranta! Sa iti si zic cum functioneaza, ca sa stii pe viitor sa ii dai in cap la Aghiuta: El stie ca ai mandrie, si incepe sa iti induca teama ca spunand la un om pacatele tale iti vei strica imaginea de sfant/sfanta. O face finut, ca sa nu iti dai seama, ca daca ar zice direct te-ai prinde. De aia zice frumos: vai da e multa treaba de facut, vai dar poate e parintele ocupat, dar parca nu am starea, dar m-a chemat X sa il ajut, trebuie sa ma sune Y, dar cum sa-i spun parintelui ca poate il ispitesc sau ii fac rau?, oare n-ar trebui sa ma schimb si apoi sa ma spovedesc?, simt ca nu e timpul!, parca nu e ok acum sa ma spovedesc? mai bine las asta pe data viitoare, ca acum simt ca nu pot sa o schimb!, degeaba ma spovedesc ca iar o sa fac, ma simt rau de cand am intrat in biserca, mai bine merg afara/sau acasa sa-mi revin. etc.

Va suna cunoscute? Astea si altele asemanatoare, plus starea de fugi cat mai repede de popa? E normal la nenea cu cornite nu-i place...
De aceea e foarte important sa scapam de mandrie, insa fara duhovnic nu prea merge...

De aceea cand ne spovedim trebuie sa-i spunem parintelui si starile astea: parinte am asa o frica, o stare cand vin la dv. parca imi vine sa fug.
Trebuie sa zicem tot ce ne necajeste si nelinisteste.
Astfel il lasam pe Necuratul fara putere

Si eu am aceleasi stari de ani de zile, ceea ce imi demonstreaza ca nu am inaintat deloc.
Daca as fi mai induhovnicita, nu as mai trece prin asta. Traiesc si eu cu speranta ca intr-o buna zi...o sa mai fac un pas de furnica.

Daaa, mi-e taaare frica. Mi-e frica si sa spun- desi mai greu e sa te hotarasti sa spui, apoi inchizi ochii si dai drumul la gura si mi-e greu sa ma despart de unele din pacatele mele.

Da, am probleme: ca nu stiu exact ce si cum sa spun si probleme cu preotul, care imi creeaza neincredere in el.
Si cred ca m-a speriat mult si acest forum.
Inainte nu aveam probleme. Nu stiam multe si era poate mai bine pentru mine. Nu mi-era frica. Si nu aveam nici probleme cu preotii.

Evita in general cele ce te tulbura , alege ce simti ca-ti este de folos cu adevarat ! Exista , draga Sofia , un filtru al mintii ce ne protejeaza intrgul organism : DISCERNAMANTUL , ce ne asigura acel echilibru indispensabil bunei functionari a noastre . Sa ai incredere in Biserica , in Preot ,sa ai incredere Sofia in tot ce a lasat Bunul Dumneze in asta lume , caci cele lasate de El nu sunt daunatoare , ci , tamaduitoare .Problemele teologice de profunzime , ca sa spun astfel , nu cred ca iti sunt de folos . Rugaciunea simpla , rostita cu dragoste si mai ales cu multa incredere , iti sunt de mai mult foloas tie personal , decat framantarea asta continua a deceului peste de ce . Problema si rezolvarea ei sta in putinta ta in a-ti restabili echilibrul interior ! Doamne ajuta !

si mie imi este rusine. dar inchid ochii si las capu` in pamant, prefer s-o fac acum decat cand e prea tarziu in fata Domnului.

E buna rusinea asta ! Ea ne tine fraul in a mai pacatui sau in a persista la infinit in pacatele noastre . Rusinea nu e buna cand te-ndeamna sa amani marturisirea . Iata ca, si ea rusinea a FOST FOLOSIT DE DIAVOL CA ARMA. Cam asa sa spui : NU fac asta ca iar trebuie sa o spun Preotului . . .NU fac asta ca iar isi bate joc diavolul de mine . . . Sa avem in minte dorinta ca la urmatoarea spovedanie sa subtiem lista pacatelor . Tot timpul sa avem acest gand , caci mare bucurie este cand reusesti sa te prezinti in fata Duhovnicului macar cu un pacat sters dupa lista . Asa sa ne ajute DUMNEZEU !