Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 29.01.2018 01:33:44

În Biserica Ortodoxă Română, Duminica Vameșului și a Fariseului marchează începutul perioade liturgice numite Triod care durează 10 săptămâni. Cu privire la importanța acestei duminici, Patriarhul Daniel a evidențiat că aceasta ‘ne arată că treapta de bază a urcușului duhovnicesc spre înviere este rugăciunea smerită’, deoarece ‘Numai smerenia deschide ușile milostivirii dumnezeiești pentru iertarea păcatelor’.

cristiboss56 30.01.2018 00:36:08

Racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, adusă de la Reședința Patriarhală, a fost purtată în seara zilei de luni în procesiune, în jurul Catedralei Patriarhale. La ceremonia religioasă condusă de PS Varlaam Ploieșteanul au participat numeroși credincioși care au înălțat rugăciuni către cei trei mari ierarhi.
Procesiunea a fost precedată de Slujba Privegherii oficiată de PS Varlaam Ploieșteanul, împreună cu părinții slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Episcopul vicar patriarhal s-a adresat credincioșilor în timpul Slujbei de Priveghere și le-a descoperit una din dorințele comune ale sfinților celebrați în 30 ianuarie: aceea ‘de a-și dedica viața în întregime lui Hristos’.
Ei au urmat acest drum ‘prin nevoințe ascetice, multă rugăciune, meditație și prin studiul Sfintelor Scripturi și ale scrierilor Părinților Bisericii’, a explicat Părintele Episcop, care a mai precizat că ‘acești trei tineri și-au sfințit viața și s-au pregătit în modul cel mai adecvat pentru activitatea pe care aveau să o desfășoare ca episcopi ai Bisericii’.
În predica sa, PS Varlaam Ploieșteanul a remarcat că este foarte important pentru un tânăr care se formează pentru viață ‘calitatea duhovnicească a părinților săi’. Concluzia a fost transmisă credincioșilor pe baza analizei vieții celor trei ierarhi care ‘s-au format în familii foarte religioase, atente la formarea și educarea copiilor lor’, insistând asupra rolului ‘mamei sau al bunicii într-o familie creștină’.
Pentru formarea unui tânăr nu este importantă numai educația intelectuală, ‘ci mai ales educația duhovnicească’, a apreciat ierarhul.
Spre finalul omiliei, PS Varlaam Ploieșteanul și-a întărit argumentația și a spus: ‘Școala și Biserica împreună cu familia formează cu adevărat generații pe care se poate baza și un popor, dar și Biserica’.
După procesiune, credincioșii s-au închinat la sfintele moaște care au fost așezate în catedrală.

cristiboss56 30.01.2018 00:38:41

În ziua Sărbătorii Sf. Trei Ierarhi, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Paraclisul Mitropolitan Maica Domnului-Dudu din Craiova, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați din Chicago, Statele Unite ale Americii.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Constanța.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Paraclisul Sfinții Trei Ierarhi al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica al Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Galați.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Veche din Arad.
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Paraclisul Universitar Sfântul Teodor Studitul de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Vasile Coman din Oradea.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va efectua vizite pastorale în eparhie.
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Tulcea.
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va participa la Sfânta Liturghie, săvârșită în Capela Liceului Ortodox Sfântul Nicolae din Zalău.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Parohia românească Sfinții Trei Ierarhi din localitatea Lodi, Italia.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Ortodoxă românească Sfinții Trei Ierarhi din Uppsala, Suedia.
Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Sfânta Ecaterina, Paraclisul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București.
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Hârlău.
Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din localitatea brașoveană Prejmer.
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela ortodoxă română Sfântul SiluanAthonitul din München, Germania.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji în Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni.

cristiboss56 31.01.2018 02:26:47

Catedrala Mitropolitană din Banat și-a serbat pentru a 72-a oară hramul istoric închinat sfinților Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur, fiind singura catedrală eparhială din țară care îi are ca ocrotitori. Liturghia a fost oficiată de Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, alături de care au slujit PS Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și PS Emilian Crișanul, Episcop vicar al Aradului.
Din soborul slujitor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană, precum și ieromonahi de la mănăstirile din eparhie.
La slujbă au luat parte sute de credincioși timișoreni, oficialități locale și județene, părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, precum și reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega.
Omilia a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian, care a evidențiat faptele pline de sfințenie ale acestor mari sfinți ierarhi și teologi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae”, format din studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, informează site-ul oficial al Eparhiei.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian pentru bucuria împărtășită clericilor și credincioșilor timișoreni, prin participarea la hramul Catedralei Mitropolitane. În semn de recunoștință, Mitropolitul Banatului i-a oferit Preasfinției Sale o icoană reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos, pictată de copiii de la Atelierul de pictură Buna-Vestire.
La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi „în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, un sfânt iubit atât de credincioșii români din Banat, cât și de credincioșii români din țară.
Construcția propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936 prin așezarea pietrei de temelie, iar sfințirea lăcașului de cult a avut loc 10 ani mai târziu, în 1946. Din cauza terenului mlăștinos, edificiul este zidit pe 1.186 piloni de beton armat turnați la 20 de metri adâncime. Pilonii au o grosime de 32-52 centimetri și o lungime de 7,30 metri. În luna octombrie 1936 peste piloni au fost turnate plăcile de beton.

cristiboss56 01.02.2018 01:10:25

S-au împlinit miercuri 600 ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, apărător al neamului românesc și ctitor de lăcașuri sfinte. IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie și slujba de pomenire la Mănăstirea Cozia, ctitoria voievodului. Ierarhul a evidențiat calitățile voievodului, precizând că ‘și-a pus toată priceperea și dragostea pentru Biserica și neamul său’.
‘Voievodul Mircea cel Bătrân are un loc aparte între domnii creștini ai acestei națiuni care și-a pus toată priceperea și dragostea pentru Biserica și neamul său. Nu doar că a sprijinit Biserica, ctitorind o serie de lăcașuri de cult, ci mai mult, s-a jertfit pe sine, făcându-se scut în fața năvălitorilor păgâni, spre a nu invada Europa. Întreaga Europă creștină îi este datoare acestui atlet al lui Hristos care punându-și viața întreagă în mâna lui Dumnezeu a știut să apere și să întărească Biserica lui Hristos’, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, dirijat de Arhid. Prof. Dr. Codruț Dumitru Scurtu, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.
Adresându-se credincioșilor prezenți, Părintele Arhiepiscop a explicat că Voievodul ‘a luptat cu timp și fără timp la păstrarea unității neamului prin credință și cultură’. Întrucât primele școli au fost înființate în cadrul mănăstirilor ctitorite de voievozi, ‘în acest sens nu trebuie să uităm că prima școală de caligrafi din Țara Românească a fost înființată de Mircea cel Bătrân la Cozia’.
Anul omagial 2018, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, ‘ne oferă posibilitatea de a-l comemora la șase sute de ani de la mutarea sa în Împărăția lui Dumnezeu pe unul dintre cei care au luptat cel mai mult pentru unitatea neamului românesc’, a adăugat Arhiepiscopul Râmnicului.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale care au evocat prin discursuri personalitatea Voievodului Mircea cel Bătrân.
Voievodul Mircea cel Bătrân rămâne în istoria poporului român drept un apărător al identității naționale și un model de conducător de stat.

cristiboss56 01.02.2018 01:20:30

Arhiepiscopia Bucureștilor a inaugurat ieri, 31 ianuarie 2018, Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești (primul cimitir al Arhiepiscopiei Bucureștilor), destinat creștinilor ortodocși. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat terenul destinat înființării cimitirului și a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru capela care va avea hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, ce va fi construită în noul cimitir. Ierarhul a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a mulțumit pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial, Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și familiei Nicolae și Nicoleta Anghel pentru implicarea în realizarea acestui proiect. „Puțini știu că cel mai important lucru pe care-l putem oferi noi celor adormiți este tocmai rugăciunea. Sunt bune evocările, sunt bune amintirile, dar nimic nu este mai important decât rugăciunea care se face pentru ei. De aceea, creștinii buni scriu pe mormintele lor că aici odihnesc întru nădejdea învierii și a vieții veșnice cei care s-au mutat din această lume. Și noi credem că așezarea în cimitire a fraților noștri care trec din această lume este doar o adormire. De aceea, duhovnicii mari ne-au învățat că atunci când facem pomelnice, să nu scriem morți, ci să scriem adormiți, adică cei care au adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice”, a spus Preasfinția Sa. Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești a luat naștere din dorința de a facilita concesionarilor un loc de înmormântare într-un cadru civilizat și adecvat, ce respectă standardele Bisericii Ortodoxe Romane și normativele europene în vigoare, informează cimitireparhial.ro. Fiind primul proiect realizat de Arhiepiscopia Bucureștilor, Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străulești oferă avantajul concesiunii veșnice. „Cimitirul eparhial este o noutate atât în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, dar este și o noutate în Arhiepiscopia Bucureștilor. Legea cimitirelor este destul de restrictivă, în sensul în care amenajarea de noi cimitire în marile aglomerări urbane devine deja foarte greu de realizat. Domnul Alin Nicolae Anghel a fost primul întreprinzător privat care a bătut la ușa Bisericii spre a realiza un cimitir. Sunt mulți alții care au făcut acest lucru de unii singuri, iar așa-zisele cimitire private funcționează fără a fi recunoscute de Biserica Ortodoxă Română, iar în ele slujesc fie preoți caterisiți, fie pseudo-preoți. În fapt îi putem numi, fără să greșim, înșelători. Având în vedere acest peisaj mercantil, reușita noastră, adică inaugurarea unui cimitir eparhial, este foarte importantă”, a precizat pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial.

cristiboss56 01.02.2018 14:25:21

IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat joi slujba de sfințire a Capelei „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan“ din cadrul Spitalului de Copii din Galați.
Înainte de slujba de sfințire un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie. Au participat copii internați în spital, cadre medicale și numeroși credincioși.
Pentru implicarea în lucrările de construire și pictare a capelei, Pr. Gheorghe Octavian Buruiană a primit rangul de iconom, iar cei ce au sprijinit lucrările bisericii au primit din partea ierarhului diplome de ctitori și acte de prețuire.
La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ostenitorii Spitalului de Copii din Galați, trecuți la Domnul.
Activitatea duhovnicească și filantropică la Capela „Sfinții Chir și Ioan” din incinta Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” – Galați, a început în luna decembrie a anului 2001.
Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită în 6 decembrie 2001, într-un cabinet oferit de conducerea spitalului. Începând din 2001 până în anul 2011, slujbele, rugăciunile pentru sănătate și dialogurile duhovnicești s-au desfășurat la saloane și în cabinetul special amenajat din policlinică și, mai apoi, din spital.
În anul 2012 s-au finalizat lucrările de construcție la capelă, iar în perioada 2013-2017, lucrările de pictură.
Mai multe detalii puteți afla consultând site-ul oficial al Eparhiei.

cristiboss56 02.02.2018 00:36:57

În ziua Sărbătorii Întâmpinării Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Resedința Patriarhală.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană Întâmpinarea Domnului din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia bistrițeană Budurleni.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Jitianu, județul Dolj.
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji la Biserica Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ilie din Limours, Franța.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați din Chicago, S.U.A.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, județul Constanța.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Episcopală din Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Sighișoara.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Sfântul Grigorie Teologul din Râmnicu Vâlcea.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Sfânta Vineri din Pitești.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Parohia Plevna, Protopopiatul Râmnicu Sărat.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Capela din incinta Muzeului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Paraclisul Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Moisei, județul Maramureș.
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji în Parohia Halânga, județul Mehedinți.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji în Parohia Zencani, județul Harghita.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji efectua vizite pastorale în eparhie.
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în Parohia Ghionea din Protopopiatul Bolintin.
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Slatina.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica rusă din Tulcea, cu hramul Schimbarea la Față.
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul Sfântul Evanghelist Luca de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Întâmpinarea Domnului din Deva.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Italia.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea ortodoxă românească Nașterea Domnului din Cenicientos, Spania.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia ortodoxa românească Întâmpinarea Domnului din Viborg, Danemarca.
Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.
Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, va sluji la Catedrala Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Quebec, Canada.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Catedrala Patriarhală.
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Paraclisul cu hramul Întâmpinarea Domnului al Mănăstirii Cebza.
Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în Comunitatea Nașterea Maicii Domnului din Le Ricardes, Franța.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, din județul Arad.

cristiboss56 02.02.2018 00:57:28

Cinci ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași cu prilejul hramului închinat sărbătorii Întâmpinării Domnului. Hramul acesta a fost păstrat de la biserica veche din piatră zidită în perioada 1682-1695, ctitorie a Doamnei Anastasia, soția domnitorului Gheorghe Duca, și a fiului ei Constantin.
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va prezida Sfânta Liturghie, alături de care vor sluji:
IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,PS Ignatie, Episcopul Hușilor,PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor,PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Piatra de temelie a actualului locaș de cult a fost așezată în 15 aprilie 1880, iar sfințirea catedralei a avut loc în 23 aprilie 1887, soborul de arhierei fiind condus de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română.
La evenimentul din 1887 a luat parte Regele Carol I care a afirmat „Faptele bune sunt totdeauna răsplătite și poporul român nu uită pe acei care au lucrat pentru Biserică și Patrie”.
Programul liturgic va începe încă din seara aceasta cu slujba Privegherii, iar în ziua sărbătorii va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Acatistul Întâmpinării Domnului și Sfânta Liturghie.
De asemenea, Catedrala din Iași are ca ocrotitori pe Sfânta Parascheva și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

cristiboss56 02.02.2018 13:54:19

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor aniversează vineri 24 ani de la hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinției Sale un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 23 august 1954, în București. A urmat cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal în București, obținând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obținut diploma de licențiat în teologie cu teza intitulată Sfinții Părinți din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieții duhovnicești.
În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de șase luni, când a satisfăcut serviciul militar, a funcționat în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București în calitate de corector și secretar de editură, având ca responsabilitate și pregătirea publicațiilor ce urmau să apară în limba engleză.
Între anii 1983-1990 a funcționat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfășurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale, precum și al pregătirii altor cărți, monografii și lucrări de literatură teologică și istorică.
Simțind chemare spre viața monahală, a fost primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj) unde, la l octombrie 1983, a fost tuns în monahism sub numele de Vincențiu.
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie 1983, a fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului a aceluiași an 1983, a fost hirotonit ieromonah.
Apreciind sârguința în ascultările în care a fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiași înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987.
La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.
În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan.
A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, Paraclis Patriarhal, de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din Sfântul Sinod.
De la data începerii activității în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon) și ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere).
A fost întronizat în 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Preasfințitul Părinte Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și credincioși.


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:14:12.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.