intrebare
 

Se spune ca omul isi poate pierde sufletul chiar si in ultima clipa a vietii sale....de ce?....Vedem in viata de zi cu zi oameni care sau dedicat faptelor bune, au ajutat pe altii si la finalul vietii lor se trezesc inselati de diavol sa faca o fapta sau sa gandeasca in asa fel incat isi pierd dreptul de a ajunge in rai....de ce ultima clipa trebuie sa fie atat de grea?...

Nu neaparat ultima clipa trebuie sa fie cea mai grea sau atat de grea, pentru ca in primul rand nimeni nu stie cand vine ultima clipa, decat Bunul Dumnezeu. Cea ce spui tu suna in a "te ineca ca tiganul la mal" ! Adica am fost buni crestini ( inotatori ) mai toata viata si spre sfârsit ne poticnim , o luam pe cai gresite, devenim de nerecunoscut, ratând sansa măntuirii . Asa ceva se poate intâmpla pentru cei superficiali in credinta, pentru cei slabi si slabiti de patimi ascunse, pentru cei ce si-au mascat neputinta si nu au trait cu adevarat in Hristos.
Dumnezeu nu-si va trada turma Sa, dar foarte important este ca si noi sa facem parte efectiv din ea. Ce-l ce rateaza finalul , cu siguranta a mers pe langa turma. Hristos nu tradeaza, ci noi tradam, prin falsa smerenie , prin falsa iubire , prin falsitatea noastra ce o mascam, furandu-ne pâna la urma propria caciula si atunci . Aparenta inseala ! In astfel de cazuri cursa, este pierduta de mult, in nici un caz in ultimul moment . Dumnezeu nici cand nu si-a intors spatele de la cel smerit, de la cel nevoitor . Este falsa ideea ca cel ce traieste in si cu Hristos, este lasat de izbeliste intr un final. Numai deznadejdea poate sa ne insufle astfel de idei, astfel de ganduri si intradevar deznadejdea de la diavol vine. " Fericit si de trei ori fericit este crestinul acela care in fiecare ceas si in fiecare zi pune ceva in traista pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune" ( Arhim Cleopa I ) . Asa ca daca zi de zi am pus fapte cu adevarat bune sa stam in nadejde, dar de am pus doar vorbe, minciuni , promisiuni si am fost in slava desarta, intradevar sa ne ingrijoram dar din timp, pentru a nu astepta o ultima clipa, o clipa a disperarii cand nimeni si cu nimic nu ne va mai putea ajuta cu nimic. Credinta, nadejde si intelepciune !

Multumesc Cristi....stiu ca uneori nu pun intrebarile care trebuie....dar vreau sa intreb.... altfel cum mai reusesc sa invat si eu ceva bun....

Toată viaţa creştinului este o luptă,un razboi.Acesta este un motiv pentru care biserica ortodoxa se numeşte şi biserica luptătoare.
Lupta este între bine şi rău şi este pentru suflet care este cea mai mare valoare .Il vrea şi Dumnezeu,îl vrea şi cel rău!
Iată ce spune Nicodim Aghioritul despre aceasta:"Deşi toată viaţa noastră este un război continu pe pamânt,şi trebuie să luptăm todeauna,până la sfârşitul vieţii noastre totuşi ziua cea mai de seamă a luptei este ultimul ceas al morţii .Căci oricine va cădea în acel moment nu se va mai ridica."
Oamenii lumeşti când trebuie să se despartă de această viaţă şi de lucrurile plăcute lor au o negrăită durere şi suferă o mare luptă.
De aceea este bine să te consideri uneori singur şi neajutorat aruncat în braţele reci ale morţii. Gândeşte-te la cele ce te pot ataca la această vreme.
Tot cuviosul Nicodim Aghioritul spune că vrăjmaşii ne atacă în ceasul morţii ci patru asupriri şi anume: atacul împotriva credinţei,cu deznădejdea şi cu lslava deşartă,precum şi cu felurite închipuiri şi prefacerea celor răi în îngeri de lumină.

Doamne fereste ! Sunt framântari si intrebari foarte normale si pertinente. De nu ne-am pune intrebari, de nu ne-am macina mintea la grija intru pocainta noastra, atunci chiar ar fi o problema cu noi insine. Cand mintea ne sta in framântare de cele trebuincioase, totul este normal si firesc pana la urma . Nefiresc ar fi sa stam cu mintea in gol, sau zburand la lucruri rusinoase , sa stam in nesimtire, sau cugetând la raul ce-l putem face. Asa ca draga Teo , e semn bun orice intrebare legata de credinta , inseamna ca mintea macina cele bune si cu folos. Pace si numai bucurie !

da, si eu vad viata ca pe o lupta, o lupta care va fi decisa de Hristos:

"Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui." (Luca 9, 24)