Indreptatirea de sine
 

Fie sa recunoastem sau nu...cu totii ne folosim de aceasta patima.....”indreptatirea de sine” si exemple sunt o gramada: Nu merg la biserica ca nu suport sa se uite lumea la mine, nu postesc pt ca nu pot, nu ma rog pentru ca sunt obosita si ....tot asa.

Indreptatirea de sine face parte din pacatele sinelui, din iubirea de sine se naşte mai întâi: mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine. Imi amintesc ca la o predica un parinte a spus ca indreptatirea de sine este indiavolire. Sa fim foarte atenti vorbesc in primul rand pentru mine ca de foarte multe ori ma trezesc ca fac acest pacat chiar si cu lucruri banale de ex nu am facut curat findca am fost plecata, cand defapt sunt mototoala, puturoasa.

Aceasta indreptatire de sine incepe cand tu esti etalonul si nu Hristos. Pentru ca numai cand te vezi doar pe tine crezi ca esti perfect. Dar cand il vezi pe Hristos iti dai seama cat de departe esti :) Dar asta este, cum zice Pavel, o intristare dupa voia Domnului care duce la pocainta si smerenie.

În general sunt de acord cu semnalul de alarmă pe care îl dai, totuşi nu ar trebui să fim prea aspri cu noi, cred eu, ca în exemplul tău despre curăţenie... Până la urmă nu trebuie să fim nişte roboţei, tot timpul în priză... Dacă într-adevăr sărim prea des pentru rugăciune, sau credem că suntem cu adevărat leneşi, putem să ne spovedim şi să primim un canon care să ne ajute să scăpăm de aceste omisiuni/ obiceiuri proaste/ păcate... Desigur, cel mai evident pas de făcut este să luptăm, cu voinţă, împotriva proastelor obiceiuri...

Sper să nu greşesc, cred că am mai scris şi pe topicul cu programul dezordonat că, de exemplu, nu am ore fixe de rugăciune, aşa cum ne recomanda cineva.... Oare sunt în rătăcire?

Indreptatirea de sine e un mare pacat . Si eu ma surprind motivandu-ma, acordandu-mi circumstante atenuante. Dar care e legatura cu porunca cea mare ,a iubirii aproapelui la fel ca pe tine insuti ?
Indreptatirea de sine e unilaterala.Ea imi da scutire sa daruiesc ceva cersetorului din colt,pentru ca am indoieli. Ea nu ma lasa sa zambesc celui ce ma dusmaneste ,pentru ca,nu-i asa,sunt suparat . Ea nu ma lasa sa ii vorbesc deschis celui cu care dialoghez,pentru ca altii inaintea lui m-au lovit,si deci sunt precaut si rigid.
Deci indreptatirea de sine,de fapt ma im[piedica de la implinirea poruncii aproapelui,si nu ma ajuta .
Dar atunci care iubire de sine e folositoare?
Sunt singur si ma compatimesc pt asta? Atunci sa ma port frumos cu cei care sunt singuri.
Am nevoie de o vorba buna sa ma invoireze? Atunci sa daruiesc si celor tristi atentie .
Sunt neputincios si am nevoie de ajutor? Atunci sa alerg in intampinarea celor care isi pun intrebari si au probleme.
Pentru ca apoi voi realiza,ca ce fac pozitiv pentru altii ,faceam oricum si pentru mine insumi,dar fara succes. Prin altii te poti vindeca de propriiile suflerinte si neputinte,daca stii sa le daruiesti ce au nevoie.
Astfel,iubirea de sine ,egala cu respectul de sine ,este cea la care ajungi , ajutand pe altii ,ca si cum te ai ajuta pe tine.
Iubirea de sine este la inceput animalica si egoista.Dar prin altruism , iubirea de sine, inteleasa prin intermediul celorlalti ,devina armonie cu Dumnezeul cel universal,cu semenii,si deci virtute.

Nu chiar.
Spun ”chiar” pentru că faptul că nu ai ore fixe de rugăciune înseamnă că primordial faci ce vrei tu și abia apoi îți faci rugăciunile; ideal ar fi invers și prin adoptarea unui program regulat se realizează acest lucru.