Problema de suflet...mica?
 

Ma confrunt de ceva timp cu o problema, probabil pentru cei din exterior pare mica, insa pe mine ma chinuie foarte mult.
Pana cum 2 ani jumate ma tot rugam sa gasesc o persoana pe care sa o simt apropiata de sufletul si principiile mele, simteam ca o voi intalni intr-o zi si ca atunci voi sti ca este "sufletul meu pereche".
Acum doi ani si jumatate am cunoscut pe cineva, un barbat deosebit cu un suflet tare bun, si am inceput sa ne facem palnuri de viitor sustinuti fiind de parintii mei si mama lui. Tin sa precizez ca el locuieste cu mama sa si problema noastra era distanta dinte noi (nu mare, 150 km), insa ne-am promis unul altuia ca vom avea rabdare si sa le rezolvam pe toate incetisor. Trebuia sa ma mut eu, sa imi gasesc un loc de munca bun acolo la el in oras, lucru care pana la urma s-ar fi putut realiza.
Numai ca din vara, mama lui a inceput sa ne respinga treptat relatia si i-a impus lui sa se desparta de mine in cele din urma. Nu stiu de ce pentru ca pana atunci ma placea si vroia si ea sa ne casatorim. El a inceput sa ma sune tot mai rar si luna trecuta mi-a spus sa nu-l mai caut si sa imi vad de viata mea. S-a despartit de mine plangand, spunandu-mi ca numai ma face sa sufar si ca nu-mi poate oferi nimic in afara de promisiuni desarte.
A fost un soc pentru mine din care nu pot sa imi revin, pur si simplu a rupt toate legaturile cu mine, mi-a spus doar ca o sa raman pentru totdeauna in sufletul lui si sa nu il mai caut ca il doare foarte mult.
Nu stiu cum sa fac sa trec peste asta, il visez noaptea, ii aud vocea si ma trezesc, mi-e foarte dor de el, nu ma pot impaca cu gandul ca nu il voi mai vedea...am impresia ca nu s-a terminat. Pana acuma toate visele si gandurile mele erau legate de el si dintr-o data m-am trezit fara "centrul meu de greutate".
Ma chinui foarte mult, ma tot intreb de ce se intampla asta? noi doi ne-am inteles foarte bine, nici macar o data nu ne-am certat, mai ales ca stiu ca si el ma iubeste si sufera.
Tot ma rog sa imi dea Dumnezeu putere sa accept voia Lui, insa zilnic mi se umplu ochii de lacrimi, ma doare sufletul. Cei din jurul meu tot imi spun ca poate e mai bine asa decat sa sufar apoi ca ne este afectata casnicia din cauza mamei sale.
Numai ca eu nu gandesc asa, nu ii port pica deloc mamei lui, dimpotriva, mi-e dor de ea, am indragit-o in ciuda faptului ca uneori zicea unele lucruri care nu-mi cadeau bine.
Am totusi o varsta (28 ani) si imi doresc o familie, nu credeam inainte ca as putea sa simt o asemenea dragoste profunda si probabil nici nu voi mai putea sa las pe altcineva sa se apropie de mine, cum as putea sa fac asta din moment ce in sufletul meu este altcineva?
Sunt constienta ca sunt multi care au probleme mult mai mari decat mine insa sufletul meu e trist si ma doare. Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca am niste parinti care ma sprijina si ma iubesc, un serviciu bun si stabil, insa ma gandesc la el si la faptul ca el nu are sprijnul nimanui. Ma intreb care este scopul celor intamplate deoarece stiu ca fiecare lucru se intampla cu un scop, nu inteleg de ce a trebuit sa imi iasa el in cale si sa il iubesc asa mult daca nu este cel predestinat....???
Nu stiu ce as putea face sa ma impac macar cu ideea si sa imi gasesc linistea, sa imi gasesc alte scopuri si vise care sa nu fie legate de el, sa nu mai traiesc cu speranta ca poate se va intoarce....sa ma regasesc pe mine si sa ma indepartez de el

Nicio suferinta, cat de mica...nu este mica.

Iar in acest caz, durerea sufletului este mare.

Lasa totul in grija Lui Dumnezeu,
Arata-i durerea ta,
Rabda aceasta ispita grea din viata ta,
Si va stii Domnul sa le aranjeze cu timpul spre folosul sufletului tau.

problema de suflet destul de mare...
 

Foarte trista povesea ta! Imi imaginez cat suferi... Nu stiu ce sa-ti spun, ce ai putea face.
Poate prietenii vostri comuni te vor putea ajuta sa intelegi ce se intampla. Poate oamenii apropiati de el stiu mai multe. Ia legatura cu vreunul dintre ei.
Ce dureros! Roaga-te la Dumnezeu si la Maica Domnului sa te ajute sa te linistesti. Ai nadejde, ai rabdare si totul se va lamuri. Nu te lasa Dumnezeu daca ai credinta ca toate se intampla cu voia Lui.
Doamne ajuta!

eu te inteleg perferct si eu sunt cam in aceeasi situatie din pacate nu ramane decat rugaciunea, si acatiste la Biserica. Si eu tot m-am intrebat de ce mi se intampla asta si m-am tot framantat si pana la urma mi-am dat seama ca trebuie sa rabd, sa ma rog si Dumnezeu va alege pana la urma, trebuie sa starui foarte mult in rugaciune, sa te spovedesti si sa aculti sfatul duhovnicului, el iti va da cel mai bun sfat, daca trebuie sa il mai cauti sau nu, daca trebuie sa mai ai rabdare sau nu inlegatura cu voi. Oricum indiferent de raspunsul duhovnicului adica daca sa te mai rogi pentru ca sa fiti impreuna sau iti spune sa renuti, trebuie sa il aculti pentru ca prin duhovnic vorbeste harul Lui Dumnezeu. Domane ajuta!

Daca nu sunteti casatoriti, mama lui nu te place iar el nu a rupt cordonul ombilical si a preferat sa asculte de ea si sa renunte la tine, multumeste Domnului ca asta s-a intamplat acum si nu dupa ce ai fi avut si 1-2 copii cu el, eventual de crescut in casa ei.
Cauta-ti un barbat, nu un "baiatu' mamii".

Prietenii comuni nu prea au cu ce sa ne ajute. El nu discuta problemele cu nici un prieten, singura persoana cu care se sfatuia eram eu si mama lui. Practic el nu are prieteni apropiati.
Cu mine a rupt brusc orice legatura fara nici o portita de impacare. Ma doare enorm de mult acest lucru, visam impreuna la o familie si incercam sa gasim solutii pentru noi care totodata sa fie si pe placul parintilor si sa fie gandite si facute cu rabdare, nu vroiam sa ne grabim ca sa nu stricam ceva.
Nu imi pare rau ca simt atatea, ma bucur ca sufletul meu este capabil de asemenea sentimente profunde si ca Dumnezeu mi-a scos in cale o persoana deosebita pentru care am simtit o dragoste curata. Ma doare sufletul si nu inteleg de ce oare trebuie sa plece din viata mea astfel... si ce se va alege de tot ceea ce simt?

Toti din jurul meu mi-au spus asta, ca daca el nu se poate desparti de mama lui atunci voi avea de suferit mai tarziu.
Nu pot sa gandesc rau despre el, ar fi bine pentru ca m-ar ajuta sa ma detasez si sa merg mai departe. Simt doar ca parca am pierdut o bucata din suflet.... sa caut un barbat? Cum as putea....cred ca primul lucru l-as compara cu el si nu stiu cum ar putea cineva sa fie mai deosebit.
E groaznic, nu stiu cum as putea sa descriu ce simt. Stiu ca pentru ceilalti poate totul pare exagerat, asa as fi zis si eu inainte :(

Realitatea este ca te-ai hranit cu vise si iluzii si dupa ele plangi de fapt.

Realitatea vizavi de acest barbat este ca probabil nu va fi niciodata in stare sa se casatoreasca si sa sustina o familie.

Din pacate, suntem nu de putine ori victima unor perspective limitate. Ne concentram pe anumite aspecte si nu vrem sa vedem nimic altceva, eventual diferenta o umplem cu vise si sperante.

Respectivul fara doar si poate a avut ceva bun, dar nu suficient pentru a fi un sot si tata responsabil.

Nu are rost sa plangi dupa ceva care nu ai avut niciodata la fel cum nu are rost sa plangi dupa iluzia a ceea ce ai crezut ca ai putea avea de la cineva care de fapt prea mult nu avea ce-ti oferi.

Daca era un barbat cu capul pe umeri si chiar isi dorea relatia asta, el trebuia sa plece de acasa, sa vina dupa tine, etc., mai ales ca intuiti imi spune ca avea mai mult de 35 ani.

Daca avea cu 10 ani mai putin, pasivitatea si lipsa lui de personalitate era mai scuzabila, dar asa.. o sa fie toata viata un intretinut sub aripioara ocrotitoare si autoritara a mamei langa care o sa imbatraneasca fara o sotie si o familie.

Sa fii indragostita de asa ceva mi se pare o teribila lipsa de persepectiva ca sa nu mai zic si altceva.

Ridica ochii si uita-te mai bine in jur, nu doar la zeci si sute de km, s-ar putea sa ai si suprize placute.

dar cu mama lui ai vorbit despre intorsatura asta? ea ce zice, ea e sigur problema? oricum, momentan nu poti lua nicio hotarare!! trebuie sa astepti sa-ti recapeti rasuflarea!! asteapta sa treaca furtuna si Dumnezeu iti va lumina orizontul! nu lua decizii in situatii limita! ai incredere!

Nu, 32 ani. Ai dreptate ca plang dupa ceva ce nu am avut niciodata, nu a fost al meu, nu am fost casatoriti. Adevarul e ca mi-a dat sperante, de la el au pornit visele si planurile... poate ca mi-am facut iluzii, il vedeam ca pe un barbat serios si familist. Am observat de mult timp ca mama lui e putin mai dificila insa el mi-a promis ca va fi tot timpul alaturi de mine si ca nu va lasa ca nimic sa ma afecteze sau sa ne afecteze relatia.
Faptul ca m-am indragostit nu stiu daca neaparat tinea de mine, plus ca parintii mei l-au indragit foarte mult si prietenii comuni au o parere foarte buna despre el. Si ei sunt socati de ce se intampla.
Cine stie, poate ai dreptate, poate Dumnezeu mi-a pregatit ceva, poate tot pe el sau altceva. Momentan nu stiu cum sa imi gasesc linistea si sa scot durerea din suflet, cum sa accept si sa merg mai departe