Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 05.07.2014 22:59:44

Pilda de astăzi ne învață să fim atenți la ceea ce socotim amănunte nesemnificative în existența și munca noastră.

Un prieten l-a întrebat într-o zi pe Michelangelo, vestitul artist al Renașterii italiene, ce mai lucrase la o anume statuie de când se văzuseră ultima dată. „Am nuanțat un pliu, am șlefuit un fald al mantiei, am evidențiat un mușchi de la umăr.“ Cam acesta a fost răspunsul lui Michelangelo. „Dar astea sunt mărunțișuri“, îi replică prietenul. „E adevărat, dar perfecțiunea vine din lucrurile mici, iar perfecțiunea nu e un mărunțiș.“
Artistul avea dreptate. Uneori, când ne gândim ce urmări cumplite au unele lucruri mărunte, suntem ispitiți să credem că nu există lucruri mici.

cristiboss56 07.07.2014 22:29:23

Un bătrân ședea odată la marginea unei oaze de la intrarea într-o cetate aflată în deșert. Un tânăr se apropie de el și îl întrebă: Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți? Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
Cum erau locuitorii cetății de unde vii tu?
Egoiști și răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.
Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.
Puțin după aceea, un alt pelerin s-a apropiat de omul nostru și i-a pus aceeași întrebare: Abia am sosit în ținut. Cum sunt oamenii pe aici? Înțeleptul îl chestionă așa cum făcuse și cu primul venit: Cum erau locuitorii cetății de unde vii? Am trăit acolo printre oameni buni, mărinimoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni și cu greu i-am părăsit.
Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, îl liniști bătrânul.
Dar un negustor care își aducea prin preajmă cămilele la adăpat auzise discuțiile avute de înțelept cu cei doi sosiți la porțile cetății. Și atunci când cel de-al doilea pelerin se îndepărtă, se întoarse spre bătrân și îi zise mustrător: Cum poți să te comporți astfel? Ai dat două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare pe care ți-au adresat-o două persoane.
Nu am greșit cu nimic, îi spuse calm înțeleptul. Am răspuns fiecăruia după cum se cuvine. Orice om poartă lumea sa în propria-i inimă. Cel care nu a găsit nimic bun în trecut acolo unde a trăit, nu va găsi nici aici ceva bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi găsi în ei.

cristiboss56 08.07.2014 21:35:28

Un om a căzut odată într-o fântână, de unde nu reușea să iasă. Fântâna era lângă o stație de autobuz, așa că omul credea că se va găsi repede cineva care să-l scoată din adânc. Să vedem însă ce s-a întâmplat.
O persoană aparent miloasă trecu pe acolo și-i spuse celui neajutorat: „Îmi pare foarte rău pentru tine. Îți împărtășesc durerea și sunt alături de tine“, după care plecă.
Își făcu apariția un om politic care era implicat în rezolvarea problemelor sociale. Privind la omul necăjit, zise: „Era de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru“. Apoi îl părăsi pe cel pățit, înfundându-și mâinile în buzunarele de la pantaloni.
Un altul, privind peste ghizdul fântânii, comentă: „Numai celor răi li se poate întâmpla să cadă într-un puț“.
Încă un om politic respectabil, de data asta din partea opoziției, se arătă preocupat să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului, criticându-l pentru că nu toate fântânile din țară sunt acoperite cu capac.
Trecu și un ziarist. Îi făgădui omului din fântână să scrie un articol de opinie într-o publicație, duminica următoare.
Un umorist venit și el la fântână și îi spuse celui din adânc: „Bea o cafea. Te va mobiliza și vei reuși să ieși“.
Și au urmat mulți indivizi care s-au perindat pe lângă sărmanul om și l-au părăsit fluierând. În final, un coșar, cu suflet mare, îi întinse omului o frânghie și îl salvă pe cel aflat la ananghie.

cristiboss56 09.07.2014 21:32:51

Un filosof stoic mărturisea: „Îl porți în tine pe Dumnezeu și nu-ți dai seama că-l murdărești, fie cu gândurile tale întunecate, fie cu faptele tale rele. Dacă ți-ai imagina că ești în fața lui Dumnezeu Însuși nu ai avea curajul de a face nici o faptă necugetată pe care o plănuiești acum. Dar înaintea lui Dumnezeu care sălășluiește ascuns în tine, care pe toate le vede și le aude, nu roșești în a gândi și a realiza răul, tu ființă umană, care nu ești conștient de propria ta natură…“
Conștienți că Îl avem pe Dumnezeu în noi, toată dorința noastră trebuie să fie îndreptată spre armonia cu acest Dumnezeu care e prezent în noi. Noi trebuie să vrem ceea ce Dumnezeu vrea de la noi. Concordanța sau armonizarea cu voința lui Dumnezeu face ființa umană liberă și dă sensul demnității sale: „Eu sunt liber și prieten al lui Dumnezeu, deoarece Îl ascult în deplină libertate“.

cristiboss56 14.07.2014 21:04:53

Fiecare persoană cu care ne întâlnim și orice eveniment care ni se întâmplă nu sunt puse în viața noastră fără vreun rost anume. Din toate e bine să descifrăm ceea ce Dumnezeu vrea să ne transmită, fiindcă lumea este o carte pe care dacă vrem să o înțelegem trebuie să o citim în cheie dumnezeiască. O zicală mai puțin întâlnită în zilele noastre, dar care adună mult adevăr spune că „frumusețea e în ochii privitorului“. Depinde deci cu ce ochi privești ceea ce te înconjoară. Și nu numai atât. Capacitatea de a sesiza frumosul e strâns legată de gradul de libertate la care ai ajuns.
Îmi aduc aminte de răspunsul dat cu mult umor de părintele Cleopa de la Sihăstria unui tânăr care trăia la oraș. Acesta l-a întrebat: „Ce să fac dacă văd mergând pe stradă o fată foarte frumoasă? Să-mi întorc privirea în altă parte, să mă uit în sus?“ „Nu, a fost răspunsul marelui duhovnic. Pentru că s-ar putea să cazi într-o gură de canalizare lăsată fără capac.“ Te poți uita la ea și să-ți spui: „Dacă Dumnezeu a făcut oamenii atât de frumoși, oare cât de minunat este El?“
Legat de această temă am citit o întâmplare care s-a petrecut în Antiohia primelor veacuri creștine. Pe lângă câțiva episcopi a trecut un alai de comediante. Între ele se afla cea mai frumoasă și aleasă artistă, împodobită cu veșminte scumpe și giuvaieruri rare. Femeia avea capul și umerii dezgoliți și numai un văl subțire pe deasupra. Episcopii, văzând-o, au murmurat și și-au întors capul de la o asemenea priveliște, ferindu-și ochii ca de vederea unei mari necuviințe. Un singur slujitor al lui Hristos nu și-a întors privirea de la ea, ci dimpotrivă, mai cu stăruință s-a uitat la femeia cu pricina. A privit-o cu multă atenție. Colegii lui au rămas fără cuvinte. Atunci Sfântul Non, căci el era episcopul nonconformist, i-a întrebat: „Oare nu ați înțeles nimic din vederea marii ei frumuseți?“
Ceilalți ierarhi nu i-au răspuns. Atunci Sfântul Non, stăruind, le-a zis: „Eu tare m-am folosit de vederea ei și cred că Dumnezeu o va pune să ne judece pe noi și episcopia noastră. Câte ceasuri o fi petrecut femeia aceasta în odaia sa, scăldându-se și împodobindu-se, ca frumusețea trupului ei să fie fără pată! Și aceasta numai ca să placă oamenilor! Iar noi, care-L avem pe iubitul cel mai de preț, pe strălucitul Mire la care nu cutează a privi Heruvimii, nu ne împodobim sufletele și nu ne îngrijim așa de mult să ne spălăm întinăciunea ticăloaselor noastre suflete“. După multă rugăciune din partea Sfântului Non, femeia, pe numele ei Margareta, s-a botezat și a devenit Sfânta Cuvioasă Pelaghia, sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 8 octombrie. Să fim conștienți că atunci când persoanele sau lucrurile sunt transparente pentru noi și prin ele întrezărim ceva aflat dincolo de material, suntem departe de a păcătui.

cristiboss56 15.07.2014 21:02:08

Soimul
 



Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.


Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

cristiboss56 15.07.2014 21:04:23

Casa Celor 1000 de oglinzi
 



Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.
Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.
In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

cristiboss56 19.07.2014 21:05:58

Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credință. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui și familiei sale.
După aceea, prietenul său l-a întrebat:
- Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?
- Bineînțeles că nu, a răspuns bogătașul.
- Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Și atunci, dacă tu singur spui că așa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?
- Cum? - se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeași dragoste. De ce spui așa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alți doi frați buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieți: sufletul și trupul tău. Iar tu nu ești drept cu acești frați. Te ocupi doar de unul, neglijându-l cu totul pe celălalt. Aveți haine frumoase și sunteți bine hrăniți, tu și ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebați? El nu poate purta decât haina credinței, de care tu nu te-ai îngrijit și nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învățătură, cu dragoste și milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul și sufletul sunt ca doi frați buni, de nedespărțit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijește-i pe amândoi și atunci vei fi, cu adevărat, drept și fericit. Ferește-te să fii asemenea păcătosului care trăiește doar cu trupul, în timp ce sufletul îi este mort.
“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu și nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu” (Sfântul Tihon).

cristiboss56 22.07.2014 22:20:38

Un om cu adevărat mândru este cel care nu recunoaște asupra sa nici un fel de lege, de autoritate, nici a lui Dumnezeu și nici omenească; acesta își este sieși lege. În viața Avvei Dorothei există o povestire despre o vizită a sa la o mănăstire. Acolo i s-a spus că în obște viețuiește un monah tânăr, care este întruchiparea smereniei. El nu se mânia niciodată, nu se revolta, nu se împotrivea cu nimic atunci când era înjosit și ocărât. Experimentatului Dorothei nu i-a prea venit să creadă ceea ce auzise despre faima tânărului și l-a invitat pe monahul cu pricina la el în chilie. „În ce chip reușești, în pofida tinereții tale, să nu te revolți atunci când ești înjosit, ponegrit sau batjocorit?“ îl întrebă starețul. Călugărul tânăr îi răspunse: „De ce m-aș revolta la lătratul unor câini?“
Cam așa îi socotea el pe cei care-l necăjeau. Starea sufletească a monahului nu era smerenia și împăcarea, ci libera opinie, nesupusă nici condamnării oamenilor și nici măcar judecății lor. Nu-l interesa ce spun alții despre el, își era sieși judecător și măsură a tuturor lucrurilor.

cristiboss56 26.07.2014 23:23:06

Sinceritatea Rugăciunii Copiilor
 
Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile.
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gasește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i întelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că stie El să le puna în ordinea care trebuie……
”Și I-au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-ați citit că din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă?” (Sf. Evanghelie de la Matei, cap.21, verset 16)


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:00:54.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.