Numeroși bucureșteni au participat marți, 10 ianuarie 2016, la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal din București. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți, condus de Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale. Ceremonialul liturgic s-a desfășurat cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual al lăcașului de cult: Sfântul Grigorie de Nyssa.
Cuvântul a fost rostit de Pr. Asist. Dr. Nicolae Giolu de la Facultatea de Teologie din București. El a subliniat că scrierile Sfântului aduc lumină învățăturii despre Sfânta Treime. De asemenea, opera sa e foarte vastă și profundă. Sfinții Părinți de după el s-au inspirat din opera lui. Deși a avut o viață relativ scurtă, viața lui a fost una profundă, trăită intens așa cum Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe toți. Cuvintele rostite de el în Biserica în care slujea și așternute pe hârtie spre mărturie generațiilor viitoare sunt nemuritoare. Fragmente din sfintele sale moaște se păstrează în câteva locuri din lume: în Serbia, Grecia. De asemenea, Dumnezeu a binecuvântat și această biserică unde slujim astăzi cu un fragment din sfintele sale moaște, a mai spus Pr. Nicolae Giolu. Părintele Zaharia Matei, slujitor la această biserică, a mai adăugat că Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa este cel care ne-a învățat școala rugăciunii. Sfântul a avut o trăire aleasă și ne-a învățat despre rugăciune, contemplare, despre cunoașterea dumnezeiască atât cea naturală, cât și cea mai presus de fire, potrivit Radio Trinitas Credincioșii participanți s-au închinat la sfintele moaște și s-au rugat Sfântului pentru ajutor. |
Asociația Studenților Creștin Ortodocși Cluj (ASCOR) oganizează sâmbătă, 21 ianuarie, primul pelerinaj pe jos din acest an la Mănăstirea Nera, județul Caraș - Severin. Pelerinii vor porni cu autocarele din Cluj-Napoca, noaptea de vineri spre sâmbătă la ora 4:00 de la Casa de Cultură a Studenților, până în Sasca, de unde vor parcurge ultimii 20 kilometri pe jos, spre mănăstire. „Aici ne vom întâlni cu obștea, vom asculta un cuvânt de învățătură din partea părintelui Teofan, duhovnicul mănăstirii”, conform celor precizate de organizatorii din cadrul ASCOR Cluj. De asemenea, pentru că Liturghia de duminică începe sâmbătă noaptea spre duminică la 00:30 și se încheie pe la 2:30-3:00, pelerinii vor pleca spre Cluj-Napoca după oficierea Sfintei Liturghii.
|
Firma care restaurează unul dintre cele mai sfinte locuri ale creștinătății – Biserica Nașterii Domnului din Betleem – susține că s-a depășit jumătatea lucrărilor la proiectul estimat la 14 milioane de euro, transmite AP.
Piacenti SpA, o firmă de conservare din orașul toscanez Prato, a câștigat contractul pentru restaurarea locului biblic al Nașterii Domnului Iisus Hristos și a început lucrările în anul 2013 alături de muncitori palestinieni. Repararea a devenit necesară după ce UNESCO a considerat situl în pericol din cauza acoperișului și grinzilor de lemn afectate, precum și din cauza acoperirii mozaicului vechi de secole cu ceară și fum. Directorul general al firmei Piacenti, Giammarco Piacenti, a afirmat luni, 9 ianuarie, că această lucrare reprezintă o încununare a întregii activități de restaurare și că restauratorii „ating cerul cu mâna”. Până acum, momentul culminant a fost descoperirea unui mozaic reprezentând un înger, care a fost acoperit de tencuială în urma unui cutremur din anii 1830. Îngerul – al șaptelea dintr-o serie de îngeri îndreptați către locul Nașterii – a ieșit la iveală după ce restauratorii au observat o schimbare de culoare a tencuielii prin camerele termografice utilizate. „Am început căutările și apoi a apărut primele plăci de mozaic. Curând un val de euforie i-a cuprins pe toți restauratorii”, a spus Piacenti. „Aceasta a fost o descoperire frumoasă”. Biserica Nașterii a fost construită prima dată de Sfânta Împărăteasă Elena în secolul 4. Reconstruită în secolul 6, această biserică reprezintă un loc de pelerinaj important pentru creștinii din întreaga lume. Restaurarea, estimată de Piacenti la 14 milioane de euro, a progresat cu ajutorul fondurilor venite din partea unor țări și donatori, în special din diaspora palestiniană. Cu toate acestea, Piacenti a estimat că va fi necesară suplimentarea fondurilor cu încă 5 milioane de euro. Prima fază a procesului de restaurare a presupus înlocuirea tavanului și a ferestrelor. Actualmente se lucrează la refacerea rețelei electrice. Finalizându-se deja mai mult de 60% din lucrare, fazele finale includ restaurarea coloanelor și a pavajului. Se așteaptă ca lucrările să fie încheiate în anul 2020, când Betleemul va fi declarat capitala culturală a lumii arabe, a spus Giammarco Piacenti pentru Associated Press. |
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a slujit duminică, 8 ianuarie 2017, în orașul Passau din Germania. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Nașterea Maicii Domnului. Slujba a avut loc în complexul catolic SpektrumKirche, conform site-ului oficial al eparhiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Serafim a hirotonit în preot pe diaconul Ioan Marius Jidveian, pe seama Parohiei din Passau. De asemenea, teologul Cristian Ștefan Leontie a fost hirotesit ipodiacon. *** Parohia Nașterea Maicii Domnului din Passau, înființată în ianuarie 2014, a fost în grija Pr. Vasile Florin Reuț, de la Parohia românească din Straubing. Din anul 2015, slujbele au avut loc cu regularitate o dată pe lună în capela complexului catolic SpektrumKirche. Odată cu venirea noului preot, activitatea liturgică va intra în normal. Totodată, se fac demersuri pentru obținerea unui locaș de cult pentru această parohie, de la Episcopia Romano-Catolică. Potrivit statisticilor oficiale, în ianuarie 2016 erau înregistrați 1505 cetățeni români în Passau și împrejurimi, 133 în Freyung și 1115 în Rottal-Inn. |
Noi cinstim icoana cum cinstim Cuvântul lui Hristos, pentru că cinstim prezența Persoanei Lui care e o prezență nevăzută și în Cuvântul Scripturii, dar și în icoană, a spus marți, 10 ianuarie 2016, Pr. Prof. Dr. Șefan Buchiu. Afirmația a fost lansată în cadrul emisiunii Biserica Azi, difuzată de postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Române. Tema ediției de marțea aceasta a fost Icoana – mărturisire artistică a credinței ortodoxe.
Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București a mai subliniat că Iisus Hristos este prezent și prin cuvântul Evangheliei, dar și prin fața Lui care vrea să fie cunoscută și văzută de credincioși, pentru că este o întărire în credință când vedem persoana lui Hristos, faptul că ni se revelează fața Lui. |
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va oficia sâmbătă, 14 ianuarie 2017, slujba de pomenire pentru Arhiepiscopul Epifanie Norocel, la împlinirea a patru ani de la trecerea sa la cele veșnice. Evenimentul va avea loc la Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Parastasul va fi săvârșit împreună cu preoții consilieri și inspectori din Administrația Eparhială, cu părinții protoierei și cu slujitorii celor două catedrale arhiepiscopale. La acest moment comemorativ, sunt așteptați să participe clerici, monahi și monahii din întreaga Eparhie, precum și credincioși buzoieni, care vor dori să aducă un pios omagiu vrednicului ierarh. Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie s-a născut în data de 14 decembrie 1932, în comuna suceveană Mălini. A păstorit Eparhia Buzăului și Vrancei din 4 iulie 1982 până la mutarea sa la Domnul, în ziua de 7 ianuarie 2013. |
Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova își va cinsti joi, 12 ianuarie 2017, unul dintre ocrotitori, pe Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane.
Manifestările vor debuta miercuri, 11 ianuarie 2017, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. În continuare, moaștele Sfintei Tatiana vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei. Joi, 12 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Grupul psaltic Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, dirijat de prof. Victor Șapcă. Moaștele Sfintei Tatiana au fost aduse de boierii Craiovești de la Constantinopol, după anul 1453. Ele au fost așezate inițial la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. De aici au fost mutate de Sfântul Voievod Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană din Craiova, unde se găsește și astăzi spre cinstire și închinare, alături de moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah și ale Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. |
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat miercuri, 11 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Deva, notează site-ul oficial al Eparhiei.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teolog Alexandru Milovan pe seama parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din protopopiatul Deva. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie a vorbit celor prezenți despre demnitatea și responsabilitatea slujirii preoțești, Cel rânduit să îmbrățișeze Crucea lui Hristos prin preoție are chemarea să aducă Lumina cea adevărată și Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos în sufletele și inimile credincioșilor încredințați lui spre păstorire, a spus ierarhul. La final, Episcopul Devei și al Hunedoarei a binecuvânat credincioșii prezenți la slujba oficiată la Catedrala din Deva. |
Parohia Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian, din sectorul 4 al Capitalei, a primit în dar din Grecia un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, ne-a precizat părintele Sebastian Gabor.
Racla cu sfintele moaște va fi adusă la Biserica Sfântul Antonie cel Mare vineri, 13 ianuarie 2017, de la orele 18:00. Se va citi Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, iar apoi se va oficia Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, se va săvârși Sfânta Liturghie. După amiază se va oficia slujba Vecerniei Mari cu Litie. Duminică, 15 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sfinți racla, baldachinul și icoanele închinate Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. În continuare, va oficia Sfânta Liturghie. După amiază, va fi oficiat Paraclisul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Luni, 16 ianuarie 2017, începând cu orele 8:30 va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar după amiază va fi oficiată slujba Vecerniei Mari cu Litie. Marți, în ziua de cinstire a Sfântul Antonie cel Mare, vor fi oficiate slujba Acatistul, Utrenia și Sfânta Liturghie. La final, va fi săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii. |
Noul preot militar al Garnizoanei Bistrița, Pr. Cristian Marțian, a fost instalat miercuri, 11 ianuarie 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ceremonialul militar a început la ora 15:00 la sediul Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan, informează radiorenasterea.ro
În cadrul ceremonialului, Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat o slujbă de Te-Deum și a rostit un cuvânt în care a vorbit despre legătura dintre Biserică și Armată, oferind exemple concrete din Sfânta Scriptură de ostași apropiați de Dumnezeu. Părintele exarh al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, a dat citire deciziei de numire, iar la final Înaltpreasfințitul Andrei i-a înmânat Părintelui Cristian Marțian Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile Bisericii. Ceremonialul desfășurat pe platoul din incinta garnizoanei Bistrița s-a încheiat cu defilarea militarilor garnizoanei. Au luat parte la manifestare reprezentanți ai autorităților publice județene și locale și ai instituțiilor județene din Sistemul Național de Apărare Ordine Publică și Siguranță Națională. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:11:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.