Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Dogmatica (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5074)
-   -   prin fire si prin har (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14365)

anonim30 09.01.2012 19:35:25

Mai bine...stiti ce: haideti sa transformam acest topic intr-unul de rugaciune pentru ei si unul pentru altul. Domnul e mare, e milostiv, sa-L lasam pe El cu judecatile.
Noi, praf si cenusa ce suntem, haideti sa-L rugam pe Domnul nostru sa se indure de noi toti+

dobrin7m 09.01.2012 22:36:00

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421069)
Amin! In cazul in care, intradevar aceasta portita nu exista, desi...am mari rezerve, nu stiu cum de noi, cei cu credinta mai suntem aici pe forum, in loc sa plangem inaintea Domnului pentru fratii nostrii :(

Vedeti dvs, aici pe forum sunt oameni, semeni de ai nostri, nu putem sa-i excludem din randul aproapelui fugind de ei. Forumul este un forum crestin ortodox iar prezenta noastra a ortodocsilor aici este pe deplin justificata si nu inseamna ca rugaciunile ortodocsilor ce activeaza pe forum lipsesc datorita faptului ca scriu si pe acest forum.
In ciuda ideii dvs ca rugaciunile se imputineaza sau nu ar fi de loc din cauza acestui forum tin sa va spun ca foarte multi oameni debusolati au gasit aici alinare si liman in sprijinul si ajutorul forumistilor ortodocsi care fac cum stiu ei si cum pot o misiune crestina. Si aceasta este fapta buna, iar ajutorul sufletesc dat de un ortodox aici altui seaman este el insusi o rugaciune.
Acum stie prea bine Dumnezeu pe fiecare din noi , cand suntem in genunchi in camaruta noastra ce plangem, pe cine plangem, si ce cerem. nu este nici cazul si nici nu avem masura de a face astfel de presupuneri, mai ales daca ne vrem iubitori de aproapele, decat doar daca vrem sa adunam inca un pacat langa cele pe care le avem.

dobrin7m 09.01.2012 22:46:52

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421073)
Mai bine...stiti ce: haideti sa transformam acest topic intr-unul de rugaciune pentru ei si unul pentru altul. Domnul e mare, e milostiv, sa-L lasam pe El cu judecatile.
Noi, praf si cenusa ce suntem, haideti sa-L rugam pe Domnul nostru sa se indure de noi toti+

In sfarsit ati urmat de aceasta data un gand bun. Sa lasam judecata pentru Domnul, noi sa ne rugam de inteleptire si sporirea credintei a noastra si a celorlalti.

Din predica Parintelui Cleopa la rugaciunea oentru aproapele

"Cît despre vindecarea bolnavilor și pocăința multor păcătoși prin credința și stăruința rudelor, este de ajuns să ne gîndim la atîtea fapte minunate din zilele noastre. Cîți creștini nu se roagă acasă și la biserică pentru cei dragi ai lor stăpîniți de beție, desfrîu și necredință? Dumnezeu văzînd lacrimile, rugăciunea și credința lor, întoarce la credință și pocăință pe soții și fiii stăpîniți de păcate. Aceleași minuni se săvîrșesc și cu rudele care fac Sfîntul Maslu pentru bolnavii lor din spitale, ce nu pot fi de față și cu darul lui Hristos li se ușurează durerea sau se vindecă deplin. Cîți nu se roagă lui Dumnezeu pentru cei din călătorii, pentru cei din primejdie, pentru cei amenințați cu moartea și pentru cei din examen? Datorită credinței, rugăciunilor, Mîntuitorul ajută și salvează pe cei din primejdie și împlinește cererea credincioșilor noștri.

Iubiți credincioși,

Să cerem de la bunul nostru Mîntuitor să ne dea și nouă credința sutașului roman din Evanghelia de astăzi. Credința și smerenia lui, ca și dragostea lui pentru sluga bolnavă, sînt virtuți care lipsesc multor creștini din zilele noastre. Să cerem de la Dumnezeu în rugăciunile noastre mai multă credință și toate virtuțile părinților noștri, care ne-au născut și crescut. Oare de cîte ori s-au rugat și s-au jertfit pentru noi tata și mama? Oare nu credința lor curată și lacrimile lor ne-au făcut de atîtea ori sănătoși, ne-au ajutat în necazurile vieții, ne-au întărit în credință și ne-au ținut aproape de Hristos?

Să facem deci și noi ce au făcut părinții și sfinții noștri. Să le imităm viața, credința, smerenia, răbdarea și jertfa lor. Să ne rugăm cu credință tare în Dumnezeu pentru toată lumea, începînd cu cei din casa noastră. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca fiii și rudele noastre să aibă credință tare și curată, să vină la biserică regulat, să se ferească de secte și păcate, să se vindece de boli sufletești și trupești și să urmeze în toate lui Hristos.

Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mîngîierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va binecuvînta pămîntul cu ploaie timpurie și tîrzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mîntui în dar sufletele noastre. Amin."

dorinastoica14 09.01.2012 22:57:13

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421073)
Mai bine...stiti ce: haideti sa transformam acest topic intr-unul de rugaciune pentru ei si unul pentru altul. Domnul e mare, e milostiv, sa-L lasam pe El cu judecatile.
Noi, praf si cenusa ce suntem, haideti sa-L rugam pe Domnul nostru sa se indure de noi toti+

Aș dori să-ți adresez rugămintea de a scrie la profil măcar religia. Când am intrat eu pe acest site (respectiv forum) erau câteva threnduri unde toți noii veniți se prezentau.

iustin10 09.01.2012 23:21:02

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421057)
100% intru totul de acord. Numai ca, aici este vorba de desavarsire in iubire-in a iubii pe toti oamneii, indiferent despre cine ar fi vorba, la fel. Asa e, un om necredincios, ba mai mult un om credincios care nu a ajuns cat de cat la curatire, la despatimire nu poate cunoaste o astfel de iubire.

Off, asta vreau eu sa subliniez. Ca nu orice act de dragoste ne apropie de Dumnezeu,ci doar iubirea din tot sufletul.Ca nu trebuie sa iubim cu dogme ci cu inima. Ca ultimul necredincios din lumea asta ,daca face un act de iubire intensa,precum bunul samaritean ,este mai implinitor al poruncii,decat cel mai mare si mai cunoscator ortodox .Nu intamplator in acea parabola a bunului samaritean ,trecuse inainte un reprezentant al poporului ales (un evreu) si un reprezentant al calauzitorului poporului (un preot).La nimic nu le-a folosit alegerea lor ,daca nu au tresarit in fata aproapelui cazut.
Cand e vorba de un gest de iubire intensa,jertfelnica,sincera ,din toata inima ,nu se mai aplica nici o dogma,nici o bariera, pentru ca insusi Hristos faptuieste prin acel om.
Pentru ca este o lectie si pentru noi,cei credinciosi ,ca nu trebuie sa iubim cu ratiunea si cu masura , ci cu toata inima,sa simtim real nevoia celuilalt , sa ne contopim cu ceea ce el are nevoie.
Eu apar un principiu aici,poate nu exista nici un om pe pamant ca sa ajunga la aceste fapte de dragoste asa intensa ,cu uitare de sine,sau poate exista nenumarati in jurul nostru. Desigur,cea mai sigura cale de a ajunge la iubirea desavarsita este numai si numai Hristos ,si despatimirea,si renuntarea la sine .Desigur,ortodoxia e cel mai puternic ajutor care ne duce acolo
Iubirea insa este Hristos.Nimeni nu face o fapta de iubire pe lumea asta ,nici ultimul musulman nici arborigenul ,fara Hristos.Daca nu ar fi asa,nu ar mai fi El, Fiul Omului,Mantuitorul lumii,prototipul umanitatii ,Adevarul intrupat.
Singura problema este cat de desvarsita este acea iubire,pentru ca Hristos se reveleaza doar celui care atinge desavarsirea .Daca faci o donatie ,inca esti lumesc.Dar daca faci un dar cu jertfa de sine,asa cum a facut batrana cu cei 2 banuti,atunci ajungi la asemanarea cu Dumnezeul cel desvarsit.Se vede ca nu conteaza cantitatea ci calitatea actului.
Bineinteles ca e f putin probabil ca oamenii sa ajunga la aceasta desavarsire singuri,ca au nevoie de har ,si ca acesta le e dat simplu ,prin taine,dar aceasta nu diminueaza deloc principiul ca iubirea prin sine mantuieste

dobrin7m 10.01.2012 09:34:30

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Rugaciune sa fie sa intelegem porunca iubirii si rugaciune sa fie ca sa scriem cu duh bun.

Pune intotdeauna gandul bun inaintea gandului celui rau mai ales daca este vorba de aproapele. Nu judeca dupa fata pe om cu gandurile cele rele, ca nu dai dovada de iubire de aproapele. Lasa pe Dumnezeu sa judece pe cel nemilos. Nu judeca omul care respecta Legea Domnului - ca fariseu, ca nu stii cum e, ci stie doar Dumnezeu, ca sa nu fi tu judecat de neiubire de aproapele. Ca chiar de ai stii ca este asa si tot nu ai voie sa il judeci ca tot iubire de neaproapele este.

Adevarata iubire de aproapele vine din iubirea de Dumnezeu pentru ca de aceea Dumnezeu ne-a spus ca cea dintai porunca este sa iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si ce-a dea doua este sa iubesti aproapele ca pe tine insuti ca de ar fi fost invers Dumnezeu le-ar fi dat invers. Insa la Dumnezeu este dreptatea.

Cu adevarat ca daca nu iubesti pe Dumnezeu nu vei stii cum sa iubesti aproapele corect si bine adica dumenzeieste. Insa daca nu exista iubire de Dumnezeu sa iubesti aproapele asa cum stii, stamb, si limitat ca atunci aproapele se va ruga pentru tine si pentru necredinta ta. Prin rugaciunile aproapelui capeti credinta si indurare de la Dumnezeu cu voia Domnului atunci cand va sa fie. Ca la Dumnezeu este a da si a lua dupa cum de la Dumnezeu este viata si moartea.

Omul care iubeste aproapele dar nu iubeste pe Dumnezeu, are iubire din fire mostenita de la neamul sau care a fost credincios. Ca asa face Dumnezeu dreptatea ca unii binecredinciosi sa duca virtutile in neam. Pentru ca asa cum pacatul se rasfrange in neam asa se rasfrange si virtutea. Nu degeaba un monah aduce binecuvantare pana la 7 generatii in familia sa.
Insa omul neiubitor de Dumnezeu are si pacatul neiubirii de Dumnezeu care poate veni din ispita diavolului sau poate veni si el din neam. Ca nu tot neamul unui om este binecredincios.

Bine ar fi ca rugaciunile noastre pentru aproapele sa prisoseasca ca sa nu prinda cumva vremea sfarsitului pe vreun aproape de al nostru necredincios. Ca daca vremea este trecuta nu o mai putem intoarce. Ca Dumnezeu nu mantuie pentru virtutile din fire (care sunt stricacioase) ci pentru virtutile din Duhul Sfant ca de aceea trebuie sa capatam firea cea noua si sa dezbracam omul cel vechi. Ca nu poti sa te dezbraci de omul vechi si imbraci pe omul cel nou si curat, fara de Dumnezeu. Ca fara Dumnezeu nimic nu putem face. Cu Dumnezeu putem imbraca firea dumnezeiasca iar fara Dumnezeu ramanem cu firea cea lumeasca care este stricacioasa.

Omul care iubeste din fire este schimbator, asa cum firea este schimbatoare si chiar daca astazi arata iubire mare, fara Dumnezeu , maine se poate schimba in ura mare. ca nedorind pe Dumnezeu si rugaciunea, cade usor in pacat pentru ca se lasa condus de miscarile inimii si de carnea lui.

Si ca sa arat mai minunat si mai bine ce inseamna aceasta aduc un alt cuvant care este vrednic si pe langa care cuvantul meu este plapand , si mic si nevrednic.

"Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre căzute: porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul și sângele; porunca este nouă, iar inima noastră -veche.
Iubirea noastră firească a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă -Hristos o poruncește - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos.

Însușirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însușire veche nu i se potrivește.

Căderea a supus inima stăpânirii sângelui și, prin mijlocirea sângelui, stăpânirii stăpânitorului acestui veac. Evanghelia slobozește inima din această robie, din această silnicie, și o aduce sub călăuzirea Sfântului Duh.
Sfântul Duh ne învață să iubim pe aproapele în chip sfânt.

Iubirea aprinsă, hrănită de Sfântul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firești, trupești, stricate de căderea în păcat. (Scara, Cuvântul 15, cap. 3).

"Cel ce spune că poate avea pe amândouă aceste iubiri se amăgește pe sine însuși", a spus Sfântul Ioan Scararul (Cuvântul 3, cap. 16).(si fireasca si dumenzeiasca)

Adevărata iubire de aproapele se întemeiază pe credința în Dumnezeu, "Ca toți să fie una", a strigat Mântuitorul lumii către Părintele Sau, "după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una" (Ioan 17, 21)
" Sfantul Ignatie Brianceaninov

in incheiere as vrea doar sa adaug ceva legat de citatul Sf. Ioan Scararul. Cand primim pe Dumnezeu si ne schimbam firea, nu mai ramane nimic din firea veche deci iubirea acea fireasca si omeneasca este arsa de focul iubirii aprinse, hranita de Duhul Sfant. Pentru ca asa cum dumnezeirea nu este amestecata cu pacat asa si iubirea dumnezeiasca nu se amesteca cu iubirea omeneasca si fireasca.
Iertat sa imi fie cuvantul , celor care au mult umanism modern si ca nu cumva sa credeti ca daca nu va impartasesc ideile nu va iubesc. Ca vreau sa invat si sa respect de la Domnul porunca iubirii de aproapele care pentru mine inseamna tot deci aproapele meu nu este doar copilul meu sau mama mea ci sunteti voi toti oamenii care ingaduie Domnul sa ii cunosc si pe care nu ii cunosc.

cea mai mare dovada a iubirii de Dumnezeu este ati incredinta casnicii si apropiatii in mana Domnului.
A avea incredere in grija lui Dumnezeu pentru ei mai mare decat incredere in grija ta pentru ei. Si a te ruga ca Dumnezeu sa le poarte de grija.
Asadar sa incredintam in mainile Domnului pe dragii nostri cu rugaciunile noastre si atunci Dumnezeu va avea grija de ei.

anonim30 10.01.2012 10:33:55

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 421176)
cea mai mare dovada a iubirii de Dumnezeu este ati incredinta casnicii si apropiatii in mana Domnului.
A avea incredere in grija lui Dumnezeu pentru ei mai mare decat incredere in grija ta pentru ei. Si a te ruga ca Dumnezeu sa le poarte de grija.
Asadar sa incredintam in mainile Domnului pe dragii nostri cu rugaciunile noastre si atunci Dumnezeu va avea grija de ei.

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 421053)
Nu ne ramane decat rugaciunea. Sa ne rugam cu ardoare ca Dumnezeu sa ne invete sa iubim si sa ne rugam cu ardoare sa daruiasca si credinta celor ce nu cred.
Asta trebuie sa faci draga doamna, sa te rogi cu lacrimi fierbinti lui Dumnezeu ca acest om care vad ca iti este drag sa inceapa sa creada. Si aceasta se va face cu voia lui Dumnezeu si datorita rugaciunilor dvs.
Spor in rugaciune si nadejde la Domnul!
__________________

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 421058)
Sigur. Insa toti cu nadejde in Domnul tanjim la asta.
Rugati-va staruitor si cu rabdare pentru cel drag al dvs ca sa creada, si adaugati rugaciunii dvs si rugaciunile pentru toti oamenii care nu cred. Intreiti rugaciunile dvs si pentru ei si va da rod intreit.

De ceva vreme m-a tot gandesc la calugarie si pot spune ca desi poate ca deschiderea acestui thread a fost, poate, o greseala din partea mea, finalitatea ca si efect asupra mea este acela de a mai fi facut un pas catre aceasta cale. M-a gandesc si eu la cele spuse de tine mai sus, lucruri care pana acum, printre altele, m-au retinut (credinta insuficint de puternica incat sa las toate, total, in purtarea Lui de grija).
N-am primit inca luminare de la Domnul, dar rugati-va fratilor si pentru mine sa ajung ca odata sa-L urmez pe El cu toata inima.

Domnul lucreaza prin oameni. M-as putea gandi oare ca Domnul mi-a vorbit prin aceste cuvinte, toate cele de mai sus? Of, de-as putea fi in stare sa aud glasul Lui…

dorinastoica14 10.01.2012 11:09:27

Citat:

În prealabil postat de dorinastoica14 (Post 421128)
Aș dori să-ți adresez rugămintea de a scrie la profil măcar religia. Când am intrat eu pe acest site (respectiv forum) erau câteva threnduri unde toți noii veniți se prezentau.

Mulțumesc pentru că ne-ai spus religia. Cred că doar ai omis.:6:

dobrin7m 10.01.2012 11:41:44

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421183)
De ceva vreme m-a tot gandesc la calugarie si pot spune ca desi poate ca deschiderea acestui thread a fost, poate, o greseala din partea mea, finalitatea ca si efect asupra mea este acela de a mai fi facut un pas catre aceasta cale. M-a gandesc si eu la cele spuse de tine mai sus, lucruri care pana acum, printre altele, m-au retinut (credinta insuficint de puternica incat sa las toate, total, in purtarea Lui de grija).
N-am primit inca luminare de la Domnul, dar rugati-va fratilor si pentru mine sa ajung ca odata sa-L urmez pe El cu toata inima.

Domnul lucreaza prin oameni. M-as putea gandi oare ca Domnul mi-a vorbit prin aceste cuvinte, toate cele de mai sus? Of, de-as putea fi in stare sa aud glasul Lui…

Da, Domnul lucreaza prin oameni. Asta este o certitudine.

Daca ai spori credinta suficient de mult , atunci cand te pui cu rugaciune la Domnul iti va da discernamantul. Tot ce trebuie sa faci este sa ai credinta tare si trezvia mintii. Acestea doua cern gandurile ca printr-o sita pana va ajunge sa ramana pe sita margaritarele.

Insa Domnul lucreaza si in noi.
La inceput glasul Domnului este constiinta. Si fiindca suntem pacatosi, constiinta de obicei ne cearta. Pe masura ce ne curatim , ne indreptam si ascultam, distingem clar gandurile bune ce vin de la Domnul. iar pe cele rele le respingem cu ura, asa cum trebuie sa uram pacatul.
Duhul lui Dumnezeu vine si cerceteaza apoi sufletul omului, si se face simtit insa nu ramane in om decat atunci cand ajunge la despaimire. pana atunci vine, il simti, te cercetaza si iti da picatura de nadejde si sporire de credinta si pleaca. te lasa, te muncesti, cazi , te ridici, si daca esti statornic in credinta si rabdator in incercari iarasi vine. uneori nu vine mult timp, acesta este semn de cadere, Cu cat nu vine mai mult timp cu atat caderea a fost mai mare. Aceasta este masura caderii.

Unii oameni deznadajduiesc inainte devreme ca spun ca nu le vorbeste Dumnezeu si cad. Asta fiindca nu au rabdare si statornicie in credinta. Sunt ca valul care se apropie si se departeaza, uneori valul apropierii e mai mic decat valul departarii si deznadajduie. Altii salveaza deznadejdea cu inchipuirea. Dar aceasta nu este adevarul. Insa totul e simplu, curat si frumos. Rabdare si statornicie cu rugaciune la Domnul, asa se sporeste credinta.

Vorbim aici ca asa a ingaduit Dumnezeu. Ca doar Dumnezeu le stie pe toate. Deci stie si de noi.
Ceea ce vine de la Dumnezeu ajunge la sufletul omului, il starneste , il rascoale spre credinta si spre El chiar daca vine prin gura unui om.


Ca sa alegi calugaria trebuie sa simti in tine o dorinta arzatoare ca si cum nu poti trai altfel. indiferent de indoielile care vin in minte, ca asa trebuie sa vina, ca sa ne intareasca, tot la dorinta arzatoare te intorci.
Si trebuie sa fie staruitoare si statornica ca sa fie adevarata chemare. este o dorinta ce o simti in tine si care nu se desprinde de tine orice ai face. Ca un om indragostit care nu poate trai fara iubirea lui. Asa si aici, sa simti ca doresti asta cu sufletul tau si sa simti asta continuu, mereu. Sa fii ca un bolnav care tanjeste dupa viata sanatoasa, asa sa fie dorinta ta dupa viata calugareasca. Si atunci cu siguranta asta este calea ta.

dobrin7m 10.01.2012 12:57:28

Anonim30
 
Draga mea, te gandesti ca daca te duci acolo unde tanjeste sufletul tau, cel drag tie care este necredincios se pierde. de aceea ai incercat sa afli daca se mantuie prin iubirea din fire.
El are nevoie de rugaciunile tale pentru a dobandi credinta care este mai tare decat prezenta.

va trebui sa te gandesti ca ai doua alegeri:
- ramanand langa cel drag,
- mergand acolo unde sufletul tanjeste

ca sa poti face o alegere buna, cu rugaciune la Domnul sa fii. Insa vin cu un cuvant la tine sa iti spun: de este sot cel drag tie, nu se cuvine sa parasesti corabia cununiei ci alaturi sa fii cu dragoste si rugaciune si nadejde in Domnul si prin tine se va mantui si el. Ca de va fi sa fie menirea ta sa fii acolo unde sufletul tanjeste, apai Domnul arata asta si asa va fi. Ca ce vrea Domnul se infaptuie. de aceea zice Sfantul sa va lasati in voia Domnului si facase voia Lui.
Dar de nu este sot, atunci tine minte, ca omul are doua cai in mantuire: casatoria in lume sau calugaria. Si daca sufletul tanjeste dupa viata calugareasca atunci sa nu te temi sa incredintezi pe cel drag in mainile Domnului. Pentru ca cine are mai bine grija de cei dragi ? Nici noi nu putem avea grija asa de bine cum Domnul are. ca de punem nadejde in noi mai mult decat in Domnul ce indreptatire mai avem la Domnul?

Insa toate acestea cu cuviinta sa le vorbesti cu duhovnicul tau care stie sufletul tau mai bine ca mine si te va ajuta sa iei hotararea cea dreapta.

Dumnezeu sa aiba grija de tine si de toti ai tai!

ioan cezar 10.01.2012 20:37:00

Imi pare devreme, sa ma iertati, imi pare prea devreme...
Nu ma refer la timp, la varste, ci la gradul de cufundare in salbaticia dinlauntru, pe care, vai, nu o vad din aceste postari...

Unde e sangele? Unde e tipatul? Urletul lupului injunghiat... unde e?

pana si poezia unor moderni e tipat
daramite glasul celui chemat ....

Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de inselare!

dobrin7m 10.01.2012 21:11:55

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421289)
Imi pare devreme, sa ma iertati, imi pare prea devreme...
Nu ma refer la timp, la varste, ci la gradul de cufundare in salbaticia dinlauntru, pe care, vai, nu o vad din aceste postari...

Unde e sangele? Unde e tipatul? Urletul lupului injunghiat... unde e?

pana si poezia unor moderni e tipat
daramite glasul celui chemat ....

Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de inselare!

Prea devreme gradul de cufundare in salbaticia dinlauntru, care de fapt nu este ca nu o vedeti?

Daca ar fi sange, si tipat si urlet in relatia cu semenii nostri am fii prooroci. dar nu suntem, cum nu suntem nici nebuni dupa Hristos. ca aceasta cale nu este data oricui.

Iar gradul cufundarii este calauzit de Dumnezeu. N-ati citit cum unii monahi din Sfantul Munte tanguiau o viata intreaga dupa Duhul Sfant cufundandu-se si cufundandu-se, iar altul dupa o luna se invredniceau? oare ajungeau acestia la cel mai mare grad de cufundare?

Nu mi se cuvine mie sa masor gradul de cufundare al omului de langa mine, ca sa nu cad in invidie. ca sunt pacatoasa si nu am voie decat sa ma uit inlauntrul meu ca sa nu pacatuiesc. Si nici gradul meu de cufundare nu il masor ca am incredere in Domnul si las pe el sa ma calauzeasca. ca de intreprind singura astfel de masuratori, cand ajung acolo, in miezul miezului si descopar "perdeaua dupa care troneaza satana si vreau sa il alung nu am putere. ca fara Dumnezeu nu pot nimic sa fac." (Vedere duhovniceasca - Un calugar atonit deznadajduit)

Fereasca Dumnezeu sa cadem in inselare. Insa m-a invatat duhovnicul meu ca tot ce vine cu tulburare, si rau, cu agitatie si neliniste, inlauntrul meu, nu e de la Domnul ci inselare. precum si tot gandul care este impotriva invataturilor lui Dumnezeu si de indemn de incalcare a poruncilor Lui tot inselare se numeste. Precum si tot gandul rau ce vine impotriva aproapelui tot inselare este. Fie ca este el si numai ca o adiere. Si tot duhovnicul meu m-a invatat sa ma apar de inselare cu rugaciunea si psaltirea si cu numele Lui mereu.

dobrin7m 10.01.2012 21:19:26

tot duhovnicul meu m-a invatat sa incerc sa vad duhul cu care un om vorbeste. Si sa vad de este acesta bun de la Dumnezeu sau nu este bun. Si mi-a spus asa: daca omul vorbeste de Dumnezeu si nu incalca Legea si Poruncile , daca nu huleste si ne indeamna la credinta dreapta, la citire de Scriptura si Psaltire, daca este si traitor adevarat atunci acela are duh bun.

Eu cand v-am citit postarile asta am vazut la dvs. Ca vorbiti de Dumnezeu, ca nu incalcati Legea, ca nu huliti, ca indemnati la credinta dreapta si la citire de Scriptura si Psaltire si m-am bucurat. Slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru crestinii buni pe care Domnul randuie sa ii intalnim!

dobrin7m 10.01.2012 22:04:29

inca ceva despre inselare
 
Daca primim imagini prea minunate sa nu credem in ele ca cine suntem noi pacatosii sa ne invrednicim sa vedem chipul ingerilor sau ale Domnului nostru Iisus Hristos?

Insa de primim indemnuri, de credinta tare, de rugaciune, de iubire de Hristos, de dorinta de spovedanie si Impartasanie, de pocainta , acestea nu sunt inselare ci de la Domnul vin.
Ca inselatorul niciodata nu va povatui la bine, si nici nu va indemna la iubire de Dumnezeu.

Deci semnul de inselare acesta este: in imaginea cea minunata, sau in cuvant, daca se strecoara fie si numai un graunte de rau atunci e inselare.

Iata un exemplu de inselare pe care eu l-am trait: l-am mai spus dar il amintesc: citeam din Psaltire, plangand tare, cu multa intristare si pe cand am ajuns la a treia catisma citita am simtit dintr-o data o mireasma atat de minunata si de placuta de nedescris. M-am oprit brusc din citit si am inceput sa caut prin camera sa vad de unde este mirosul cel minunat. Dar parca era raspandit prin toata casa , insa o neliniste mare m-a cuprins.

iata inselarea. Mireasma minunata care a adus neliniste si intreruperea rugaciunii.
O fi fost ea minunata, va spun a fost mai minunata decat mirul si tamaia , deci imbracata frumos, dar a adus raul. M-a intrerupt din rugaciunea facuta Domnului si mi-a adus neliniste mare. Iata nevrednica de mine si pacatoasa.

Acum un exemplu care nu a fost inselare: m-am pus sa fac Rugaciunea lui Iisus cu metanie mare. Si desi era nevointa avand durere de coloana, am continuat asa cum am putut. Cand am ajuns pe la a 6-a bobita de pe ata, camera a disparut , eu continuam sa fac metania si rugaciunea insa eram ca pe Golgota, cu cele trei cruci si Hristos in mijloc rastignit. Era exact la ceasul al noulea. Cerul intunecat ca de furtuna, si Hristos rastignit pe cruce in departare. Nu m-am oprit din metanii si rugaciune dar in acelsi timp am zis: Doamne te rog de e inselare ajuta-ma si fa sa dispara imaginea aceasta te rog. Dar nu a disparut. Am privit asa, continuand sa fac metanii nu stiu cat. Nu am mai simtit nevointa insa la un moment dat a disparut si a revenit camera mea. Am fost atenta la bobitele metanierului. Ajunsesem la sfarsitul atei. facusem 33 de metanii si nici nu le-am simtit , parca le facusem intr-o clipita.
Parintele meu mi-a spus: vezi cum a facut Dumnezeu sa iti arate cat de neputinciosi suntem noi fara El? Cat de usor se fac toate cu El chiar si rugaciunea si nevointa? S-a miluit de dumneata o pacatoasa, ca sa iti sporeasca credinta si ravna. Dar asta nu inseamna ca esti vrednica de fata lui Hristos. De aceea ai vazut doar un tablou al rastignirii nu pe insusi Domnul Iisus Hristos. Ca cine suntem noi sa vedem fata Domnului? Cum sa ne semetim sa credem ca suntem vrednici de asta?

iustin10 10.01.2012 23:10:00

Fapta buna nu este separata de Dumnezeu,nu are cum.Oricine face o fapta buna este Dumnezeu in el.Pentru ca Dumnezeu este binele si este iubirea.
Iubirea fireasca este foarte putin capabila de a se ridica la Dumnezeu ,pentru ca ,asa cum spune si dobrin7m ,este limitata la ce ne face placere ,la egoismul propriu.
Iubirea fireasca inca nu mantuieste,pentru ca nu poate schimba omul in adancul sau.
Dar cand cineva iubeste pe aproapele sau cu o iubire desavarsita ,atunci iubirea sa devine dumnezeiasca.
Deschideti ochii larg,priviti in jurul vostru :veti gasi nenumarate exemple de iubire si frumusete la oameni din cei mai diversi,cu diferite grade de credinta,sunt momente in care sufletul vostru credincios,va slavi pe Dumenzeu ca a facut asa frumoasa lumea .

Eram pe camp,masina mi se impotmolise, si un om si-a sacrificat din wekendul sau ,si-a golit masina de nenumaratele bagaje(statea la cort) ,a mers cu ea prin hartoapele alea,si a venit sa ma traga din mlastina aceea . I-a pasat de mine ,a facut totul cu naturalete ,doar cu gandul la necazul meu ,si bineinteles nu a vrut sa ia nimic.
Acel om a avut o iubire fireasca sau dumnezeiasca ? Daca eu as fi aflat de el ca nu e credincios ,i-as fi pus oare vreo eticheta,ca se mantuieste sau nu ?
Caci fericirea fara margini ce am simtit-o ,mi-a aratat pe Dumnezeu mai prezent linga mine ca oricand.
Credinta naste iubire,fara indoiala .Dar si iubirea naste credinta . Talharul de pe cruce a luat apararea Unuia pe nedrept condamnat,si s-a umplut de revelatie .
Din carti si de la sfinti sa luati puterea de a iubi .Dar din viata sa luati puterea lui Dumnezeu,caci El este viu,si este linga noi.

ioan cezar 11.01.2012 01:40:19

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 421305)
tot duhovnicul meu m-a invatat sa incerc sa vad duhul cu care un om vorbeste. Si sa vad de este acesta bun de la Dumnezeu sau nu este bun. Si mi-a spus asa: daca omul vorbeste de Dumnezeu si nu incalca Legea si Poruncile , daca nu huleste si ne indeamna la credinta dreapta, la citire de Scriptura si Psaltire, daca este si traitor adevarat atunci acela are duh bun.

Eu cand v-am citit postarile asta am vazut la dvs. Ca vorbiti de Dumnezeu, ca nu incalcati Legea, ca nu huliti, ca indemnati la credinta dreapta si la citire de Scriptura si Psaltire si m-am bucurat. Slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru crestinii buni pe care Domnul randuie sa ii intalnim!

Imi dati o veste buna! Cu adevarat aceasta, va multumesc!
Nu stiam aceste criterii de evaluare a unui suflet, cu adevarat nu stiam.
Iertati, totusi, pornirea mea cand am spus, poate prea ferm, ca "e prea devreme". Nu voi fi fiind eu vinovatul, ca sa zic asa, ci pur si simplu Duhul. Dar pentru ca nu pot crede sub nici o forma ca vorbeste Duhul prin mine (Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!), ramane sa recunosc: am indraznit, pur si simplu, sa imi exprim o opinie. Va rog sa ma iertati pentru aceasta indrazneala si sa ma ierte si persoana careia m-am adresat.

anonim30 11.01.2012 07:09:36

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421378)
Imi dati o veste buna! Cu adevarat aceasta, va multumesc!
Nu stiam aceste criterii de evaluare a unui suflet, cu adevarat nu stiam.
Iertati, totusi, pornirea mea cand am spus, poate prea ferm, ca "e prea devreme". Nu voi fi fiind eu vinovatul, ca sa zic asa, ci pur si simplu Duhul. Dar pentru ca nu pot crede sub nici o forma ca vorbeste Duhul prin mine (Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!), ramane sa recunosc: am indraznit, pur si simplu, sa imi exprim o opinie. Va rog sa ma iertati pentru aceasta indrazneala si sa ma ierte si persoana careia m-am adresat.

Nu frate, nu-ti cere iertare. Ai dreptate! Desi unele din criteriile expuse de dobrin7m sunt prezente, totusi mai sunt multi pasi pana acolo. O recunosc si eu, si deasemeni duhovnicul meu m-a pus in stand-by deocamdata.
Cum va rugam si mai devreme, rugati-va fratilor si pentru mine sa ajung sa-L urmez pe Domnul cu inima si gandire luminata, iar cand intr-adevar imi va spune 'vino' atunci sa aud chemarea Lui!
Multumesc mult dobrin7m pentru postarile tale!

dobrin7m 11.01.2012 10:35:37

Citat:

În prealabil postat de iustin10 (Post 421335)
Fapta buna nu este separata de Dumnezeu,nu are cum.Oricine face o fapta buna este Dumnezeu in el.Pentru ca Dumnezeu este binele si este iubirea.
Iubirea fireasca este foarte putin capabila de a se ridica la Dumnezeu ,pentru ca ,asa cum spune si dobrin7m ,este limitata la ce ne face placere ,la egoismul propriu.
Iubirea fireasca inca nu mantuieste,pentru ca nu poate schimba omul in adancul sau.
Dar cand cineva iubeste pe aproapele sau cu o iubire desavarsita ,atunci iubirea sa devine dumnezeiasca.
Deschideti ochii larg,priviti in jurul vostru :veti gasi nenumarate exemple de iubire si frumusete la oameni din cei mai diversi,cu diferite grade de credinta,sunt momente in care sufletul vostru credincios,va slavi pe Dumenzeu ca a facut asa frumoasa lumea .

Eram pe camp,masina mi se impotmolise, si un om si-a sacrificat din wekendul sau ,si-a golit masina de nenumaratele bagaje(statea la cort) ,a mers cu ea prin hartoapele alea,si a venit sa ma traga din mlastina aceea . I-a pasat de mine ,a facut totul cu naturalete ,doar cu gandul la necazul meu ,si bineinteles nu a vrut sa ia nimic.
Acel om a avut o iubire fireasca sau dumnezeiasca ? Daca eu as fi aflat de el ca nu e credincios ,i-as fi pus oare vreo eticheta,ca se mantuieste sau nu ?
Caci fericirea fara margini ce am simtit-o ,mi-a aratat pe Dumnezeu mai prezent linga mine ca oricand.
Credinta naste iubire,fara indoiala .Dar si iubirea naste credinta . Talharul de pe cruce a luat apararea Unuia pe nedrept condamnat,si s-a umplut de revelatie .
Din carti si de la sfinti sa luati puterea de a iubi .Dar din viata sa luati puterea lui Dumnezeu,caci El este viu,si este linga noi.

Iustin, cand vom ajunge sa ne curatim mintea , sa o schimbam, atunci in aceasta situatie nu ti-ar fi trecut prin minte sa pui la indoiala dragostea acelui om, evaluand-o, l-ai fi luat asa cum e si i-ai fi dat si tu iubire asa cum te-a invatat Dumnezeu. Nici macar cu o adiere de vant, sau cu o farama de gand nu ti-ai fi pus intrebarea cum este acel om.
Si atunci, de ar fi avut iubire fireasca atunci ar fi simtit iubirea ta duhovniceasca, si poate ar fi inaintat spre credinta fara sa stii tu, ca asa a vrut Dumnezeu, iar de ar fi avut iubire dumnezeiasca, v-ati fi bucurat impreuna de darul Domnului.
dar nu e nimic. Suntem pacatosi, nu ne ramane decat sa cerem mila Domnului.

dobrin7m 11.01.2012 10:56:00

Citat:

În prealabil postat de anonim30 (Post 421390)
Nu frate, nu-ti cere iertare. Ai dreptate! Desi unele din criteriile expuse de dobrin7m sunt prezente, totusi mai sunt multi pasi pana acolo. O recunosc si eu, si deasemeni duhovnicul meu m-a pus in stand-by deocamdata.
Cum va rugam si mai devreme, rugati-va fratilor si pentru mine sa ajung sa-L urmez pe Domnul cu inima si gandire luminata, iar cand intr-adevar imi va spune 'vino' atunci sa aud chemarea Lui!
Multumesc mult dobrin7m pentru postarile tale!

Sigur ca mai sunt pasi. Cati pasi mai am si eu de facut! Ma bucur ca ai vorbit cu duhovnicul tau , sa faci ascultare de el.
Spor sa ai! Domnul cu tine!

M-as ruga dar nu stiu numele. daca vrei trimite-mi-l pe privat.

PS. Eu am doi duhovnici. Pare cam ciudat. Primul al carei fii suntem eu si sotul e in Sf. Munte , insa cum eu nu pot intra acolo, m-a incredintat la cel de-al doilea care este afara din Munte. La al doilea alergam la sfat de fiecare data cand avem nevoie insa de primul ne bucuram mai rar cum da Domnul.
Si tot face ca de doua ori pe an sa vina la noi sa ne povatuiasca.
Anul trecut a stat la noi o saptamana. Ne gandeam oare cum, atata? Ne bucuram dar nu intelegeam ce ne invredniceste pe noi de asa bucurie.
Dupa o saptamana mi-a zis: Sunteti ca o pasare, ati invatat sa zburati, ati invatat sa va dezlegati dar cand sa zburati va incalciti in sfoara . Dati-i drumul , lasati sfoara. Zburati!
Cum asta Parinte?
Pai cand mergeti bine va faceti avant sa zburati, insa pentru ca nu tineti paza mintii tot timpul, si nu tineti paza gurii tot timpul, adica femeile mai vorbesc si despre vreme, sau alte lucruri nefolositoare, care tot vorbire in desert se numeste, va incalciti. Acestea, neatentia in paza mintii si paza gurii este sfoara dvs in care va incalciti.

Unii sunt inca la stadiul de invatare a zborului, altii l-au depasit si sunt la stadiul de dezlegare a sforii, alti oameni se incalcesc ca si mine in sfoara, insa sfoara este diferita la fiecare. Iar altii zboara spre Dumnezeu.
In toate acestea sunt pasi.

dobrin7m 11.01.2012 11:10:13

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421378)
Imi dati o veste buna! Cu adevarat aceasta, va multumesc!
Nu stiam aceste criterii de evaluare a unui suflet, cu adevarat nu stiam.
Iertati, totusi, pornirea mea cand am spus, poate prea ferm, ca "e prea devreme". Nu voi fi fiind eu vinovatul, ca sa zic asa, ci pur si simplu Duhul. Dar pentru ca nu pot crede sub nici o forma ca vorbeste Duhul prin mine (Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!), ramane sa recunosc: am indraznit, pur si simplu, sa imi exprim o opinie. Va rog sa ma iertati pentru aceasta indrazneala si sa ma ierte si persoana careia m-am adresat.

Asa zic si eu, ca nu aveti de ce sa imi cereti iertare. Unii pe altii ne invatam si ne bucuram. Sigur ca nu vorbeste Duhul. Doar nu suntem sfinti. Nu suntem noi vrednici de asta. Pana acolo mai sunt multi pasi cum spunea draga noastra doamna. Cine stie cat de multi vom parcurge din ei pana ne prinde vremea sfarsitului. Mai avem de curatat, de indreptat, mai si cadem, ne ridicam. Nu e usoara nevointa. Nu se cuvine sa ne semetim nici o secunda. Pentru asta imi spunea duhovnicul: ciocanul pacatelor sa va bata in cap mereu. Sa nu uitati si sa va semetiti.
Uneori oamenii se bucura de har. Si atunci se schimba si in vorba si in fapta.
Asa cum se bucura oamenii de har in timpul Sfintei Liturghii. Legat de asta iarasi parintele mi-a spus: cand suntem in har suntem exaltati, unii vorbesc de Dumnezeu, altii se roaga mai bine, altii daruiesc mai mult, altii bucura oamenii cu drag. E bine ca oamenii sa se bucure de har ca mai tarziu ramane rugaciunea.

ioan cezar 13.01.2012 05:42:34

S-a tot vorbit despre iubirea din inima, despre dragostea cu tot sufletul etc. S-a vorbit cu mana pe piept, se pare, deci nu din viclenie ci in duh de marturisire, onest. Credinta fiecaruia, cinstit.
Pentru a nu vedea inima ca pe un organ aflat intr-un loc al corpului, pentru a intelege inima ca dincolo de orice spatiu, de orice geografie, pentru a vedea inima ca pe un loc de intalnire, mai bine spus un proces ori un fenomen divino-uman care cuprinde in impreunare mintea omului, intregul sau suflet (care implica si trupul) cu Altcineva, care este Duh, ingaduiti sa spun mai intai:

Inima este acel „loc” unde ajungi DOAR CU RUGACIUNEA.
(De unde prima distinctie dintre „iubire” si iubirea unei inimi de rugator..., dintre „dragostea” mea fata de semeni si dragostea Sfantului Serafim din Sarov fata de oameni)
Dar mai bine spus, inima nici nu este vreun loc, ci mai degraba un proces de impreuna-lucrare cu Duhul, iar asta se intampla in cel mai fericit caz (caci Duhul Sfant nu coboara in orice rugator).
Dupa o calatorie care, majoritatii dintre noi, ne este imposibila (caci nu avem rugaciunea curata, mintea ne este distrasa dupa clipe putine, de ganduri).

Doar cand crestinul se roaga (iar unii se roaga permanent, neincetat, prin harul Domnului) ar putea sa ajunga si in intalnirea numita „inima”. Cand ajunge acolo, la capatul drumului, in puterea destinatiei, mintea crestinului se numeste coborata in inima.

Dar nu orice rugaciune duce pe om la culminatia vietii sale sufletesti – coborarea prin rugaciune a mintii in inima.
Doar o viata exemplara, petrecuta in adancire in Duhul Bisericii (deci in primul rand cu poruncile Domnului), poate garanta sansa de a ajunge in inima. Nu se ajunge de fata cu Dumnezeu cand purtam noroiul urat mirositor al pacatelor, cand duhnim a patimi si caderi fara numar.
Pocainta dusa la extrem deschide accesul catre (intalnirea numita) inima. Fara aceasta conditie bine indeplinita, vaslim in iluzii. Sentimentale...

Omul nu ajunge singur in inima. Ci doar in impreuna-lucrare cu Dumnezeu, prin Duhul. Rugatorul este purtat, pe calea rugaciunii curate, in inima, smuls din dependenta sa fireasca de trup, pe masura despatimirii. Asa e dus in inima. Care e duh, nu carne. E viata. O viata de impreunare intre persoana omului si Persoana Dumnezeu. Cea mai inalta forma de existenta omeneasca, mai bine spus divino-umana, simultan.

Cine cunoaste inima?
Doar Dumnezeu si cei care s-au invrednicit sa fie dusi de El in inima.

Inima de care tot vorbim, unii dintre noi, in acest topic este din lumea aceasta, este lumeasca, la fel ca dragostea ei. Si doamnele si domnisorii din beletristica sentimentala vorbeau tot de ea. Noi vorbim, asadar, mai degraba de emotii si sentimente, impodobite cu sau fara gust, de imaginatie si nevoi insuficient constientizate, adica facem o psihologie cu aparenta teologica si ne cam facem de ras, prin fanteziile pe care le adaugam, fata de cei care detin cunostinte curate de psihologie (nu foarte multe, sunt suficiente notiunile de baza).
Iar pe bunii crestini, pe cei posesori ai unei inimi curate, asadar pe marii rugatori, ii mahnim.

Dar iubirea celor care au ajuns in inima, a celor Hristofori, este cu totul diferita de iubirea sentimentala despre care vorbim noi aici.
Noi avem sentimente, uneori altruiste si caritabile fata de alti oameni. Dar traim o puternica autoamagire cand credem ca aceste trairi ale noastre sunt acelasi lucru cu iubirea unui Hristofor. In acesta nu mai iubeste el, omul, ci insusi Dumnezeu Care S-a salasluit in om dupa si prin purtarea omului despatimit.

Pentru crestin, pentru omul trezit la viata noua, sunt 3 mari trepte sau etape ale dezvoltarii (asemanator ontogenezei) Iubirii dintre Dumnezeu si om: credinta, nadejdea si dragostea. (o stim, ca informatie externa, din Corinteni)
Prima treapta a adevaratei iubiri, cea destinata din vecie omului de catre Facator, este cand in om, prin harul lui Dumnezeu, incolteste credinta in Iisus Hristos. Un exemplu avem in scrisoarea postata de Glykys, scrisoarea adolescentei care descopera Dragostea lui Dumnezeu, adica tasneste in sufletul copilei credinta. Atingerea Dragostei lui Dumnezeu de sufletul ei tanar este descris in cuvinte de mare traire emotionala si exprima izbucnirea credintei. Iata prima forma a iubirii dintre om si Dumnezeu. Sub forma credintei, Dumnezeu si omul se iubesc la inceput. Acum omul spune celebrele 5 cuvinte ale Apostolului: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu.” Omul traieste, fericit, dogma. Sade pe piatra, pe temelie neclintita. (Dar e doar temelie, inca nu s-a terminat totul, dimpotriva, constructia noului om, cel al Dragostei jertfelnice, abia acum incepe!)
A doua treapta a iubirii, cea pe care o putem numi „de dezvoltare”, cu multe modificari ale vietii concrete (cam tot ce traiesc in Biserica crestinii praticanti) este nadejdea. Acum nu mai gasim euforii scanteietoare, nu au loc izbucniri romantice, totul ia o forma mai calma, specifica maturizarii, incercarile sunt mai dificil de trecut – fiind mai serioase, jertfa incepe sa capete contur (presimtind Marea Iubire)...
Ultima treapta a iubirii dintre Dumnezeu si om este insasi Dragostea. Aici omul a devenit Hristofor. Nu doar el iubeste, ci in primul rand Duhul Sfant iubeste in om, Hristos insusi. Omul e capabil de jertfa suprema, este dupa asemanare cu Dumnezeu. Iubeste cu Dragostea lui Hristos! La aceasta treapta a iubirii ajung sfintii.

Calatoria spre locul de duh si adevar numit inima, trece asadar prin mai multe etape: credinta, nadejdea, dragostea. In functie de darul Domnului in omul crestin, fiecare e capabil de o iubire mai mica sau mai mare. Una e iubirea fata de Dumnezeu si de semeni cand esti capabil de credinta, alta cand traiesti nadejdea si alta cand esti Insasi Dragostea (aici Dumnezeu si omul sunt de nedespartit, petrecind impreuna).

Sa avem asadar grija cand spunem ca „iubim” si inca „din toata inima” sau „din tot sufletul”.

Iubirea crestinului cu rugaciune curata este, in concluzie, de alta natura decat iubirea unui om cumsecade.
Pe prima o traiesc crestinii si o descriu Biblia si Parintii. Pe a doua o traim noi si o descriu mai bine sau mai prost, psihologii, poetii si scriitorii de orientare sentimentala.

ioan cezar 13.01.2012 06:34:17

Folosul - de la teorie la practica
 
Dar care este folosul unei astfel de declaratii lungi, adevarata marturisire de (putina)credinta pe care am insirat-o mai sus? (si-mi pare ca-l aud pe Scotland tachinindu-ma ca iar am scris un tratat de contemplatie orientala, cand puteam sa fiu mai concis...:) - iertare!)

Vorbim de iubirea fata de aproapele. Din toata inima, din tot sufletul.
Pai, cum stim din "teorie" ca recapa omul, cu firea lui cazuta, dragostea lui Dumnezeu devenind el insusi, omul iubitor (fiind asemenea Tatalui, dupa modelul Fiului, adica jertfelnic)?

Cum oare, daca nu prin pocainta! Nu facem la rugaciune pocainta? Iar daca rugaciunea nu e in duh de pocainta, nu atrage mai degraba osinda? Nu regretam din tot sufletul departarea de Domnul prin pacat? Nu plangem ca I-am ranit Dragostea? Nu ne simtim pustiiti, vaduviti, pierduti? Nu ne curg mucii, si inca mult de tot? Nu suntem umili, extrem de umili si ne simtim mai putin decat balegarul? Mai rai ca porcii care, sa fim seriosi, sunt curati ca lacrima fata de noi, intrucat nu au pacat, ei fiind mereu in ascultare - de legea firii puse-n ei de Domnul.
Facem, asadar, pocainta sincera si asteptam sa fim iertati. Abia apoi nadajduim sa primim si semnul dragostei, sa fim in partasie cu El, sa ne primeasca ofranda, darul. Duhul umilit, asadar! Lepadam pe ale noastre, dragi, defecte si patimi, nevoi si iar nevoi cu carul...

Atunci, sa vedem o clipa, ne purtam asa si cu cei pe care ii iubim?
Ne cerem macar iertare fata de ei? Macar verbal.
Plangem? Facem un dus de umilinta?
Schimbam vreun obicei pacatos in relatie cu semenul pe care sustinem ca il iubim?
De pilda, daca am venit beat acasa ori pur si simplu al intarziat in oraas, consider oare ca l-am mahnit serios pe copilul meu? Ca am ranit dragostea sotiei sau a parintilor?
Sau, pur si simplu cerem, tot noi, dragostea, ca si cand ni s-ar cuveni in virtutea cine stie carui drept natural ori pentru totdeauna dobandit?

Daca facem asa, daca iubim smerit, in duh de pocainta pe aproapele, atunci da, suntem iubitori.
Dar cum vedem ca se intampla de obicei?
Unul ii arde vreo doua semenului motivind ca a facut-o din dragoste. Altul ii face daruri fara sa cerceteze daca primitorul are cu adevarat nevoie de ele, doar asa ca i se pare donatorului ca iubeste... Altul il sacaie si bate la cap pe cel ce poate voieste sa citeasca ori sa doarma, ori sa se roage, motivind ca o face din dragoste etc.
Iar aici pe forum, din dragoste de aproapele, eu insumi scriu tot felul de lucru inchipuindu-mi ca o fac din dragoste, spre iubirea aproapelui, fara nici un fel de duh de pocainta.
Acum inteleg mai bine de ce MariS_ aprecia modul in care unii useri, enumerati de el, dau indreptare altora: ca si cum si-ar cere iertare, ca si cum ar face o rugaciune cu plans sincer...

Ei, aici avem cred un criteriu tare al iubirii noastre: cu sau fara duh de pocainta.
Dumnezeu sa ne ocroteasca iar pe mine sa ma iertati fratilor pentru ce si cat si cum am spus. Nu sunt inca un om cu darul dragostei. Sa ma iertati, va rog, in numele Domnului!

MariS_ 13.01.2012 10:38:42

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421754)
S-a tot vorbit despre iubirea din inima, despre dragostea cu tot sufletul etc. S-a vorbit cu mana pe piept, se pare, deci nu din viclenie ci in duh de marturisire, onest. Credinta fiecaruia, cinstit.
Pentru a nu vedea inima ca pe un organ aflat intr-un loc al corpului, pentru a intelege inima ca dincolo de orice spatiu, de orice geografie, pentru a vedea inima ca pe un loc de intalnire, mai bine spus un proces ori un fenomen divino-uman care cuprinde in impreunare mintea omului, intregul sau suflet (care implica si trupul) cu Altcineva, care este Duh, ingaduiti sa spun mai intai:

Inima este acel „loc” unde ajungi DOAR CU RUGACIUNEA.
(De unde prima distinctie dintre „iubire” si iubirea unei inimi de rugator..., dintre „dragostea” mea fata de semeni si dragostea Sfantului Serafim din Sarov fata de oameni)
Dar mai bine spus, inima nici nu este vreun loc, ci mai degraba un proces de impreuna-lucrare cu Duhul, iar asta se intampla in cel mai fericit caz (caci Duhul Sfant nu coboara in orice rugator).
Dupa o calatorie care, majoritatii dintre noi, ne este imposibila (caci nu avem rugaciunea curata, mintea ne este distrasa dupa clipe putine, de ganduri).

Doar cand crestinul se roaga (iar unii se roaga permanent, neincetat, prin harul Domnului) ar putea sa ajunga si in intalnirea numita „inima”. Cand ajunge acolo, la capatul drumului, in puterea destinatiei, mintea crestinului se numeste coborata in inima.

Dar nu orice rugaciune duce pe om la culminatia vietii sale sufletesti – coborarea prin rugaciune a mintii in inima.
Doar o viata exemplara, petrecuta in adancire in Duhul Bisericii (deci in primul rand cu poruncile Domnului), poate garanta sansa de a ajunge in inima. Nu se ajunge de fata cu Dumnezeu cand purtam noroiul urat mirositor al pacatelor, cand duhnim a patimi si caderi fara numar.
Pocainta dusa la extrem deschide accesul catre (intalnirea numita) inima. Fara aceasta conditie bine indeplinita, vaslim in iluzii. Sentimentale...

Omul nu ajunge singur in inima. Ci doar in impreuna-lucrare cu Dumnezeu, prin Duhul. Rugatorul este purtat, pe calea rugaciunii curate, in inima, smuls din dependenta sa fireasca de trup, pe masura despatimirii. Asa e dus in inima. Care e duh, nu carne. E viata. O viata de impreunare intre persoana omului si Persoana Dumnezeu. Cea mai inalta forma de existenta omeneasca, mai bine spus divino-umana, simultan.

Cine cunoaste inima?
Doar Dumnezeu si cei care s-au invrednicit sa fie dusi de El in inima.

Inima de care tot vorbim, unii dintre noi, in acest topic este din lumea aceasta, este lumeasca, la fel ca dragostea ei. Si doamnele si domnisorii din beletristica sentimentala vorbeau tot de ea. Noi vorbim, asadar, mai degraba de emotii si sentimente, impodobite cu sau fara gust, de imaginatie si nevoi insuficient constientizate, adica facem o psihologie cu aparenta teologica si ne cam facem de ras, prin fanteziile pe care le adaugam, fata de cei care detin cunostinte curate de psihologie (nu foarte multe, sunt suficiente notiunile de baza).
Iar pe bunii crestini, pe cei posesori ai unei inimi curate, asadar pe marii rugatori, ii mahnim.

Dar iubirea celor care au ajuns in inima, a celor Hristofori, este cu totul diferita de iubirea sentimentala despre care vorbim noi aici.
Noi avem sentimente, uneori altruiste si caritabile fata de alti oameni. Dar traim o puternica autoamagire cand credem ca aceste trairi ale noastre sunt acelasi lucru cu iubirea unui Hristofor. In acesta nu mai iubeste el, omul, ci insusi Dumnezeu Care S-a salasluit in om dupa si prin purtarea omului despatimit.

Pentru crestin, pentru omul trezit la viata noua, sunt 3 mari trepte sau etape ale dezvoltarii (asemanator ontogenezei) Iubirii dintre Dumnezeu si om: credinta, nadejdea si dragostea. (o stim, ca informatie externa, din Corinteni)
Prima treapta a adevaratei iubiri, cea destinata din vecie omului de catre Facator, este cand in om, prin harul lui Dumnezeu, incolteste credinta in Iisus Hristos. Un exemplu avem in scrisoarea postata de Glykys, scrisoarea adolescentei care descopera Dragostea lui Dumnezeu, adica tasneste in sufletul copilei credinta. Atingerea Dragostei lui Dumnezeu de sufletul ei tanar este descris in cuvinte de mare traire emotionala si exprima izbucnirea credintei. Iata prima forma a iubirii dintre om si Dumnezeu. Sub forma credintei, Dumnezeu si omul se iubesc la inceput. Acum omul spune celebrele 5 cuvinte ale Apostolului: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu.” Omul traieste, fericit, dogma. Sade pe piatra, pe temelie neclintita. (Dar e doar temelie, inca nu s-a terminat totul, dimpotriva, constructia noului om, cel al Dragostei jertfelnice, abia acum incepe!)
A doua treapta a iubirii, cea pe care o putem numi „de dezvoltare”, cu multe modificari ale vietii concrete (cam tot ce traiesc in Biserica crestinii praticanti) este nadejdea. Acum nu mai gasim euforii scanteietoare, nu au loc izbucniri romantice, totul ia o forma mai calma, specifica maturizarii, incercarile sunt mai dificil de trecut – fiind mai serioase, jertfa incepe sa capete contur (presimtind Marea Iubire)...
Ultima treapta a iubirii dintre Dumnezeu si om este insasi Dragostea. Aici omul a devenit Hristofor. Nu doar el iubeste, ci in primul rand Duhul Sfant iubeste in om, Hristos insusi. Omul e capabil de jertfa suprema, este dupa asemanare cu Dumnezeu. Iubeste cu Dragostea lui Hristos! La aceasta treapta a iubirii ajung sfintii.

Calatoria spre locul de duh si adevar numit inima, trece asadar prin mai multe etape: credinta, nadejdea, dragostea. In functie de darul Domnului in omul crestin, fiecare e capabil de o iubire mai mica sau mai mare. Una e iubirea fata de Dumnezeu si de semeni cand esti capabil de credinta, alta cand traiesti nadejdea si alta cand esti Insasi Dragostea (aici Dumnezeu si omul sunt de nedespartit, petrecind impreuna).

Sa avem asadar grija cand spunem ca „iubim” si inca „din toata inima” sau „din tot sufletul”.

Iubirea crestinului cu rugaciune curata este, in concluzie, de alta natura decat iubirea unui om cumsecade.
Pe prima o traiesc crestinii si o descriu Biblia si Parintii. Pe a doua o traim noi si o descriu mai bine sau mai prost, psihologii, poetii si scriitorii de orientare sentimentala.

De acord cu analiza facuta, insa as dori sa nuantez putin unele idei si merg tot pe exmplul cu scrisoarea fetei postata de glykys. In primul rand noi nu trebuie sa rejectam iubirea omului fara credinta ca fiind total gresita sau alterata. Intr-adevar, in cea mai mare parte ea poate fi alterata, caci cel rau incearca sa o perverteasca in iubire de sine. Dar cel rau nu e capabil sa "nasca" iubire, caci exista o singura sursa a iubirii: Dumnezeu. El poate, in schimb, sa o perverteasca, sa o transforme in iubire de sine, in iubire patimasa, in erotism, etc. Dar intotdeauna in om mai ramane un dram, o picatura macar de iubire curata. Acel dram, acea picatura este cea care a recunoscut, in acea fata, a recunoscut zic, in calugarul ingenuncheat langa ea, marea si curata iubire a lui Hristos. Nu mintea ei L-a recunoscut pe Hristos, ci inima ei, caci mintea ei era hotarata sa termine cu viata, deci nu avea nici cea mai mica legatura cu cel ce este Datatorul vietii. Nu o formula dogmatica a convins-o, nu o argumentare "tare" i-a schimbat optiunile, nu o expunenere savanta a doctrinei i-a inmuiat inima, ci acea picatura de iubire intacta din inima ei care a recunoscut si primit oceanul de iubire ce venea spre ea. Iar acea picatura de iubire intacta nu era a ei, nu era "fire", ci era dar dat de mai inainte de Parintele Luminilor, caci toata darea cea buna de Sus vine, si el, darul, este dat tuturor oamenilor asa cum da si ploaia si peste cei buni si peste cei rai. Domnul nu spune: "o sa dau darul Meu doar celor ce cred in Mine, si nici macar tuturor celor ce cred ci doar celor ce sunt ortodocsi, si nici macar tuturor celor ortodocsi ci doar celor ce cunosc teologie, si nici macar tuturor celor ce cunosc teologie ci doar acelora care o cunosc fara greseala, adica doar celor corecti teologic". Nu, nu spune asa ceva, ci in marea sa generozitate, in marea sa mila, in marea sa iubire de oameni, da darurile Sale tuturor. Ca, in lipsa unei legaturi permanente cu El prin rugaciune, noi putem pierde aceste daruri sau ca ele pot fi pervertite de cel rau, asta este adevarat si nu cred ca cineva sustine altceva. Dar nici nu trebuie sa dispretuim aceste daruri venite de Sus peste toti oamenii caci ne pomenim dispretuind atunci si pe Datatorul lor.
Prietene Cezar, sper sa-mi ierti digresiunea si rog sa ma ierte si ceilalti cititori.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Scotland The Brave 13.01.2012 17:25:15

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421755)
Dar care este folosul unei astfel de declaratii lungi, adevarata marturisire de (putina)credinta pe care am insirat-o mai sus? (si-mi pare ca-l aud pe Scotland tachinindu-ma ca iar am scris un tratat de contemplatie orientala, cand puteam sa fiu mai concis...:) - iertare!)

Ioane iti spun sincer ca citesc cu placere si mare interes orice analiza de acest tip desi eu sunt mai inclinat spre o geometrie a ideilor si credintelor religioase.Va urmaresc dialogul si imi mai pun si eu intrebari existentiale fara a incerca sa raspund mereu in fata oricarei taine,vesnica mea tentatie, cu un argument de tipul:,,It's elementary my dear Watson" :)

ioan cezar 14.01.2012 00:54:41

Sunt pus si eu ca multi altii, nu prin puterea mea, nu prin vreo pricepere personala, in barca Ortodoxiei. Si caut, pacatosul de mine, de cand am constientizat (greu, greu de tot) unde sunt pus, caut sa raman in barca mea, cu riscul asumat al unor sacrificii. Care nu putine sunt si nici mici, nici usor de facut.
Iar sufletul meu se simte, in sfarsit, Acasa! Nu-i este nicaieri mai bine ca in aceasta barca. Sufletul meu se desfata, simt asta in adancuri, desi la suprafata apelor mintii mele nu e mereu cerul senin, nu-i soare.
Imi este bine Acasa! Cat am tanjit, cat m-am perpelit, cat am ocolit, cat am ratacit, numai Bunul Dumnezeu stie...

Sunt printre noi oameni care propun barci poate mai moderne, aparent imbunatatite, cu elice, cu laser, cu tot felul de adjuvante, facilitati personalizate si "libertati". Exista si brosuri care fac reclama in acest sens. Frumos colorate, dealtfel, in tipografii scumpe, pe hartie cretata. Si se ofera gratis.

Eu insa raman in barca din care, la o adica, mi se va face sicriul. Barca mea e facuta din lemnul moale-al duhului crestin, care isi cunoaste si isi iubeste Tamplarul si atelierul de lucru: Biserica.
Nu caut la alte barci (desi am fost invitat). Nu simt deloc nevoia unui "confort sporit", avind aici de toate, pentru o viata de om si pentru vesnicie. Am constatat ca nici altii nu se inghesuie in barca mea, desi loc ar mai fi, destul!... Nu or avea nici ei nevoie, vezi bine. Domnul stie!
E drept ca-n vreme ce vaslesc, gasesc uneori timp sa sporovaiesc cu alti oameni, cu cei din barcile vecine. (Deh, oameni suntem! Ne mai intretinem unii cu altii, ne mai laudam cu ce avem, ne mai consultam, ne mai facem un strop de curaj, uneori...) Dar nu prea mult, ca vaslitul solicita, mai ales cand inaintezi, ca somonii, impotriva curentului.

Dumnezeu sa ocroteasca pe tot omul si sa ne lumineze pe toti, pe noi copiii Lui, crestinii!+

Scotland The Brave 14.01.2012 02:45:32

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421962)
Nu am incredere in alte barci (desi am fost invitat). Nu am si gata. Si-am observat ca nici altii nu se inghesuie in barca mea, desi loc ar mai fi, destul!... Nu or avea nici ei incredere, vezi bine. Domnul stie!Dumnezeu sa ocroteasca pe tot omul si sa ne lumineze pe toti, pe noi copiii Lui, crestinii!+

Acum ceva vreme am citit o opinie pe site,scrisa de un domn Paul Cocei.Dansul spunea asa: ,,Iata dar ca, in cele din urma, Ortodoxia este mai aproape de medicina decat de religie. Ortodoxia, ne arata Sfintii Parinti, este vindecarea sufletului, prin credinta in Iisus Hristos si prin lucrarea tamaduitoare a Sfantului Duh. De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.

Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

In general problemele cel mai greu de depasit sunt cele din interior.Am observat asta in istorie dar cred ca se aplica si in alte situatii.Depinde de fiecare unde cauta problema dar,in general,exemplul personal convinge cel mai bine,indiferent de barca :) Daca este sa ma intrebi pe mine esteo problema general valabila la ora asta.Ma duc sa ma culc Ioane,altfel ajung un huhurez

Mihnea Dragomir 14.01.2012 10:16:30

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421755)

Cum oare, daca nu prin pocainta! Nu facem la rugaciune pocainta? Iar daca rugaciunea nu e in duh de pocainta, nu atrage mai degraba osinda?

Nu. În niciun caz nu trebuie să credem că rugăciunea, dacă nu e "în duh de pocăință", ar atrage osânda. Nimeni din cei care îi cer Domnului pește nu primește aspidă.
La Împărtășanie, da ! A te împărtăși în nevrednicie, poate atrage osânda, fiindcă înseamnă a adăuga marele păcat al sacrilegiului la cele care deja atârnă de suflet. Avem un argument liturgic pentru asta, acel crez dinainte de cuminecare, în care spunem "nu spre osândă să-mi fie împărtășirea aceasta..."
Dar, în ceea ce privește rugăciunea, nu avem nimic asemănător. Rugăciunea poate fi primită, sau poate să nu fie primită, dar osânda nu o poate atrage. Cu alte cuvinte, în urma rugăciunii credinciosul nu poate ajunge într-o stare mai rea decât aceea dinainte de a se fi rugat. Rugăciunea este și pentru drepți, și pentru păcătoși. Și vii, și morții, toți pot trage folos vorbind cu Dumnezeu. Fiindcă, în fond, este ceea ce facem: când noi vorbim cu Dumnezeu, numim asta: "rugăciune".

Frate ! Simți că boala mândriei, care e început tuturor bolilor, încă se mai cuibărește în inima ta ? Roagă-te ! Nu te gândi că Dumnezeu te va trăzni fiindcă îndrăznești să te rogi Lui în această stare, fiindcă El ți-a spus ție: "îndrăznește!" și a spus: "cere, și ți se va da!". Cere-i lui Dumnezeu umilitatea și El ți-o va da. Dacă mândria e regină și începătoare a relelor, contrariul ei, umilitatea, e începutul fericirilor! Nu crezi? Citește în Matei cap 5, ori ascultă la Sf Liturghie care este ordinea "fericirilor" și vezi care e începătoare tuturor. Și atunci, te întreb: Tatăl ceresc, care vrea să fii fericit împreună cu El timp de o veșnicie, cum crezi că îți va refuza fericirea aceasta, nedându-ți arvuna ei?

De aceea, spun: cei care socotesc că s-au pocăit, să se roage ca să-I mulțumească Domnului și să nu fie asemenea fariseilor. Iar cei care socotesc că nu s-au pocăit destul, și aceia să se roage, ca să primească acest mare dar !

ioan cezar 14.01.2012 10:41:21

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 421983)
Nu. În niciun caz nu trebuie să credem că rugăciunea, dacă nu e "în duh de pocăință", ar atrage osânda. Nimeni din cei care îi cer Domnului pește nu primește aspidă.
La Împărtășanie, da ! A te împărtăși în nevrednicie, poate atrage osânda, fiindcă înseamnă a adăuga marele păcat al sacrilegiului la cele care deja atârnă de suflet. Avem un argument liturgic pentru asta, acel crez dinainte de cuminecare, în care spunem "nu spre osândă să-mi fie împărtășirea aceasta..."
Dar, în ceea ce privește rugăciunea, nu avem nimic asemănător. Rugăciunea poate fi primită, sau poate să nu fie primită, dar osânda nu o poate atrage. Cu alte cuvinte, în urma rugăciunii credinciosul nu poate ajunge într-o stare mai rea decât aceea dinainte de a se fi rugat. Rugăciunea este și pentru drepți, și pentru păcătoși. Și vii, și morții, toți pot trage folos vorbind cu Dumnezeu. Fiindcă, în fond, este ceea ce facem: când noi vorbim cu Dumnezeu, numim asta: "rugăciune".

Frate ! Simți că boala mândriei, care e început tuturor bolilor, încă se mai cuibărește în inima ta ? Roagă-te ! Nu te gândi că Dumnezeu te va trăzni fiindcă îndrăznești să te rogi Lui în această stare, fiindcă El ți-a spus ție: "îndrăznește!" și a spus: "cere, și ți se va da!". Cere-i lui Dumnezeu umilitatea și El ți-o va da. Dacă mândria e regină și începătoare a relelor, contrariul ei, umilitatea, e începutul fericirilor! Nu crezi? Citește în Matei cap 5, ori ascultă la Sf Liturghie care este ordinea "fericirilor" și vezi care e începătoare tuturor. Și atunci, te întreb: Tatăl ceresc, care vrea să fii fericit împreună cu El timp de o veșnicie, cum crezi că îți va refuza fericirea aceasta, nedându-ți arvuna ei?

De aceea, spun: cei care socotesc că s-au pocăit, să se roage ca să-I mulțumească Domnului și să nu fie asemenea fariseilor. Iar cei care socotesc că nu s-au pocăit destul, și aceia să se roage, ca să primească acest mare dar !

Frate, in practica ortodoxa sunt unele momente care i-au facut pe cei vrednici sa scrie ceea ce am spus eu mai sus. Pe ei ma bazez, pe acei traitori. Eu doar am simtit o clipa adierea adevarului de care e plina viata si scrierile lor.
Nici vorba, Dumnezeu nu trazneste pe nimeni care se roaga, dar nu la asta face referire postarea mea. Ci la greutatea asezarii in buna pocainta, cu regret sincer fata de raul facut, cu lacrimi etc.
E vorba despre viata reala, plina de pacat. Unii constientizeaza mai bine aceasta, prin harul Duhului, altii mai greu. Sunt nevoit sa imi tin mintea-n iad, stiu mult prea bine asta ca sa mai dau curs vreunei alternative.
Ca nu deznadajduiesc, asta e partea a doua. Si are grija de asta mai mult Biserica decat mine, care singur fiind as putea cadea oricind zdrobit de deznadejde.

Nu sunt nici pietist nici sfant. Caut doar sa deprind mestesugul mersului pe Cale, atat cat imi sta in putinta.
Sa ne auzim cu bine!
Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti, pe noi copiii Lui, crestinii! AMIN+

ioan cezar 14.01.2012 11:10:08

Citat:

În prealabil postat de Scotland The Brave (Post 421966)
De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.
Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ortodoxia nu si-a propus, din cate stiu, sa aiba vreodata o "stralucita influenta in societate". Nu e in duhul ei smerit. O fi la altii, mai dominanti si, poate, mai lipsiti de realism (adica fara smerenie, caci a fi smerit inseamna a vedea in primul rand iadul asa cum este si a nu te inchipui prematur in rai).
Cine isi propune sa ii faca pe altii sa vada Ortodoxia asa si pe dincolo? Poate oamenii din afara Ortodoxiei. Daca Biserica se ocupa intr-o anumita msura de imagine, o face doar din dragoste pentru Fiul lui Dumnezeu si ai Lui, carora nu li se cuvine sa le batjocorim sfanta viata. Nu este in duh ortodox sa iti pese de imagine, cata vreme noi, invatati de Parintii nostri, luptam contra duhului numit slava desarta si altele. Aminteste-ti, te rog, frate Scotland si nu te mai lasa influentat de prostiile debitate de unii.
Vorbirea dreapta, ortodocsirea, este deja marturisire de credinta. Te rog, ia seama si de asta, frate...
Hristos prinde chip in om dupa mari nevointe. Noi, ortodocsii stim ca jugul pe care il ducem este credinta si nadejdea. La Dragoste ravnim, e drept, dar la ea ajung doar cei mai buni dintre noi, cuviosii si sfintii, mucenicii nostri (care se numara deja cu zecile de mii). Doar cei care nu practica o viata ortodoxa isi permit sa vorbasca atat de relaxat despre chipul lui Hristos in noi, uitind ca adevarata traire a lui Hristos in om se face dupa despatimire, dupa curatie deplina, dupa ani si ani de rugaciune si alte nevointe. In nici un caz inainte. Dar in alte parti se poate orice. In imaginatie, desigur. Ia aminte si la aceasta, te rog, draga frate, cand vorbesti nu fara greseli despre sfanta Ortodoxie. Ma mahneste tare sa te vad aplecat asa, nu stiu cum...

In fine, pana cand Domnul nu voieste sa deschida ochii orbilor, degeaba le vorbeste toata zidirea despre Hristos. Nu va sta nicind in puterea mea sau a oricarui om sa facem ceea ce doar Domnul daruieste, dupa marea sa Dreptate. Nu vom aduce noi credinta si buna vedere in sufletul omului. Noi ortodocsii putem doar sa vorbim, sa propovaduim, sa facem cele randuite de Biserica. Ce e in omul nostru launtric doar Domnul stie, uneori nici noi nu ne dam seama cu totul.
Dar crede-ma ca te inteleg bine, Scotland: si eu am fost ca tine. Sau, daca tu nu esti asa, cel putin ca domnul de care pomeneai mai sus.
Nu vedeam, orb fiind. Mandria ma lega in mii de forme.
Nu simteam, pietroi fiind. Mandria si duhurile deznadejdii, al lenevirii, al grairii in desert ma stapaneau cu totul (astazi mai putin, cred eu).
Multe imi pareau strambe, fiind drepte, iar cele strambe le vedeam drepte foarte. Mergeam in maini, rasturnat. Eram nebun cu totul. Acum sunt tot nebun, dar in alt rand / ca tot ai pomenit, nu mai stiu cum zice Hamlet, parca dinspre nord sau nord vest... nu mai stiu. In orice caz eu sunt ticnit dinspre Est...:) Nu, nu ma refer la rusi, ci la Ortodoxia Rasariteana, cum ai avut bunatatea sa remarci de curind. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta nebunie daruita mie, pacatosului, de Hristos Domnul!

Dumnezeu sa ne aiba in paza Lui!

P.S. Ortodoxia se intelege mai greu din biblioteca sau din berarie. Cel mai bun lucru pentru sufletul insetat de cunoasterea Ortodoxiei este sa petreaca, o vreme macar, in Biserica. Traind tot ce traim noi ortodocsii acolo. Ma refer in primul rand la viata liturgica, la comuniunea Euharistica, la Sfanta Spovedanie, la toate slujbele si ierurgiile. Abia apoi, gustind, vom simti si vom spune: Bun este Domnul, buna si Ortodoxia! Crede-ma, frate, ca nu vorbesc din carti acum.

dobrin7m 14.01.2012 11:22:05

Se poate ca rugaciunea sa aduca osanda?
Pacatul aduce osanda. Cand rugaciunea este pacat? Cand cu buzele spunem rugaciune si in gand stam de vorba cu diavolii.
Nu numai ca nu e primita rugaciunea noastra, dar mai facem si pacatul de a sporovaii cu diavolul.

Eu am adoptat o metoda de a tine mintea la rugaciune si de a nu haladuii pe coclauri.

am vazut ca spunand rugaciunea, fara sa vrei intra cate un gand in acelasi timp, legat de existenta noastra, de cum sa facem cutare lucru, sau cum am vorbit cu cutare, etc.
Aaa, mi-am zis: deci tu minte spui si rugaciune si stai si la taifas. Na stai sa iti dau de lucru.

Si in acelasi timp cu rugaciunea mea pun mintea sa zica in minte Doamne iarta-ma. Na asa. Doamne iarta-ma , Doamne iarta-ma, e acompaniamentul iar rugaciunea e vorbirea cu Dumnezeu. na acum sa te vad minte daca mai pleci la plimbare. Daca mai poti. Iaca ti-am pus lat.

dobrin7m 14.01.2012 11:41:59

Citat:

În prealabil postat de Scotland The Brave (Post 421966)
Acum ceva vreme am citit o opinie pe site,scrisa de un domn Paul Cocei.Dansul spunea asa: ,,Iata dar ca, in cele din urma, Ortodoxia este mai aproape de medicina decat de religie. Ortodoxia, ne arata Sfintii Parinti, este vindecarea sufletului, prin credinta in Iisus Hristos si prin lucrarea tamaduitoare a Sfantului Duh. De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”? Tocmai pentru ca Ortodoxia, din pacate, este mai mult vorbita decat traita, mai mult declamata si mai putin marturisita.

Pana cand pe cei din jur nu-i vom fi convins sa vada Ortodoxia ca pe adevarata viata a omului, inseamna ca in noi ei continua sa vada "religia" care ne are ca aderenti. Din clipa in care Hristos va fi prins chip in noi, lumea va putea incepe sa vada, prin noi, lucrarea Sfantului Duh, Cel ce ne transforma din robi in prieteni ai lui Dumnezeu. Sa facem asadar ca, atunci cand ne intalneste, lumea sa nu mai simta nevoia sa se intrebe: "Ce este Ortodoxia?"

In general problemele cel mai greu de depasit sunt cele din interior.Am observat asta in istorie dar cred ca se aplica si in alte situatii.Depinde de fiecare unde cauta problema dar,in general,exemplul personal convinge cel mai bine,indiferent de barca :) Daca este sa ma intrebi pe mine esteo problema general valabila la ora asta.Ma duc sa ma culc Ioane,altfel ajung un huhurez


Cand ortodoxia este declamata de un ortodox si cand marturisita? Ce ne facem cand confundam marturisirea cu oratoria? Dar se poate ca un marturisitor sa fie si un orator?

dar cum noi oamenii suntem mai neincrezatori tot asteptam sa intalnim un ortodox care sa lumineze ortodoxia din el. Asa sa straluceasca , sa scoata raze.

Pai daca cautam asta si suntem pretentiosi , apai atunci sa mergem acolo unde il gasim! In locul de unde vine "glasul celui ce striga din pustie". sa mergem acolo sa il cautam. Nu zice Domnul "cere si ti se va da!" Daca stau la rascruce tot asteptand sa vina omul ce raspandeste lumina ce sanse am sa il intalnesc? daca cumva nu trece pe calea mea? daca cumva am ales o rascruce gresita?

Asta daca vrem sa intalnim omul care sa ne convinga.

Insa mai e o cale. de ce sa stau sa astept omul care sa ma convinga , de ce sa nu incep chiar eu sa o traiesc? ia sa vad daca patrund in miezul ortodoxiei si ma rog la Dumnezeu, ma conving sau nu? de e dreapta calea asta a ortodoxiei apai Dumnezeu sigur ma va convinge nu este El Atotputernic, Inceputul si Sfarsitul?

MariS_ 14.01.2012 12:54:12

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 421989)
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Ortodoxia nu si-a propus, din cate stiu, sa aiba vreodata o "stralucita influenta in societate". Nu e in duhul ei smerit. O fi la altii, mai dominanti si, poate, mai lipsiti de realism (adica fara smerenie, caci a fi smerit inseamna a vedea in primul rand iadul asa cum este si a nu te inchipui prematur in rai).
Cine isi propune sa ii faca pe altii sa vada Ortodoxia asa si pe dincolo? Poate oamenii din afara Ortodoxiei. Daca Biserica se ocupa intr-o anumita msura de imagine, o face doar din dragoste pentru Fiul lui Dumnezeu si ai Lui, carora nu li se cuvine sa le batjocorim sfanta viata. Nu este in duh ortodox sa iti pese de imagine, cata vreme noi, invatati de Parintii nostri, luptam contra duhului numit slava desarta si altele. Aminteste-ti, te rog, frate Scotland si nu te mai lasa influentat de prostiile debitate de unii.
Vorbirea dreapta, ortodocsirea, este deja marturisire de credinta. Te rog, ia seama si de asta, frate...
Hristos prinde chip in om dupa mari nevointe. Noi, ortodocsii stim ca jugul pe care il ducem este credinta si nadejdea. La Dragoste ravnim, e drept, dar la ea ajung doar cei mai buni dintre noi, cuviosii si sfintii, mucenicii nostri (care se numara deja cu zecile de mii). Doar cei care nu practica o viata ortodoxa isi permit sa vorbasca atat de relaxat despre chipul lui Hristos in noi, uitind ca adevarata traire a lui Hristos in om se face dupa despatimire, dupa curatie deplina, dupa ani si ani de rugaciune si alte nevointe. In nici un caz inainte. Dar in alte parti se poate orice. In imaginatie, desigur. Ia aminte si la aceasta, te rog, draga frate, cand vorbesti nu fara greseli despre sfanta Ortodoxie. Ma mahneste tare sa te vad aplecat asa, nu stiu cum...

In fine, pana cand Domnul nu voieste sa deschida ochii orbilor, degeaba le vorbeste toata zidirea despre Hristos. Nu va sta nicind in puterea mea sau a oricarui om sa facem ceea ce doar Domnul daruieste, dupa marea sa Dreptate. Nu vom aduce noi credinta si buna vedere in sufletul omului. Noi ortodocsii putem doar sa vorbim, sa propovaduim, sa facem cele randuite de Biserica. Ce e in omul nostru launtric doar Domnul stie, uneori nici noi nu ne dam seama cu totul.
Dar crede-ma ca te inteleg bine, Scotland: si eu am fost ca tine. Sau, daca tu nu esti asa, cel putin ca domnul de care pomeneai mai sus.
Nu vedeam, orb fiind. Mandria ma lega in mii de forme.
Nu simteam, pietroi fiind. Mandria si duhurile deznadejdii, al lenevirii, al grairii in desert ma stapaneau cu totul (astazi mai putin, cred eu).
Multe imi pareau strambe, fiind drepte, iar cele strambe le vedeam drepte foarte. Mergeam in maini, rasturnat. Eram nebun cu totul. Acum sunt tot nebun, dar in alt rand / ca tot ai pomenit, nu mai stiu cum zice Hamlet, parca dinspre nord sau nord vest... nu mai stiu. In orice caz eu sunt ticnit dinspre Est...:) Nu, nu ma refer la rusi, ci la Ortodoxia Rasariteana, cum ai avut bunatatea sa remarci de curind. Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta nebunie daruita mie, pacatosului, de Hristos Domnul!

Dumnezeu sa ne aiba in paza Lui!

P.S. Ortodoxia se intelege mai greu din biblioteca sau din berarie. Cel mai bun lucru pentru sufletul insetat de cunoasterea Ortodoxiei este sa petreaca, o vreme macar, in Biserica. Traind tot ce traim noi ortodocsii acolo. Ma refer in primul rand la viata liturgica, la comuniunea Euharistica, la Sfanta Spovedanie, la toate slujbele si ierurgiile. Abia apoi, gustind, vom simti si vom spune: Bun este Domnul, buna si Ortodoxia! Crede-ma, frate, ca nu vorbesc din carti acum.

Draga Cezar, transfera, te rog, supararea ta pe Scotland asupra mea. Si nu numai pentru ca sunt prieten cu el, ci pentru ca mi sa pare ca ai comis o nedreptate: ai batut calul pentru vina calaretului. Cuvintele nu erau ale lui Scotland, ci ale unui ortodox si te rog sa consideri ca vin si din partea mea. Cuvantul acela "stralucit" poate nu e cel mai potrivit, dar el nu se refera la Ortodoxie, ci la influenta ei in societate. Insa sensul ideii era limpede, si anume ca atata timp cat Ortodoxia e mai mult trambitata decat traita (nu ma refer la sfinti aici, ci la cei ce preiau adevarurile acestora si le tin prin buzunare), ea e ineficace ca si INFLUENTA (nu ca si practica in sine). Acesta e un adevar si el nu venea de la Scotland, si tu stii bine asta, dar supararea ta pe el, din cauze de voi stiute, te face sa ai o anume partinire si pe mine ma doare pentru ca stiu ca mai tarziu vei regreta aceasta atitudine. El nu la tine se referea cu acel fragment, caci tu chiar traiesti ortodoxia sau te straduiesti sincer s-o aplici din toata puterea ta. Si la tine chiar se vede acest lucru. Tin sa transferi aceata suparare de la el spre mine si pentru ca sunt prieten si cu tine si doresc sa te scap de posibile regrete ulterioare. Pe mine nu ma supara sa fiu ocarat, ca stiu ca merit oricata ocara si imi e si de folos. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Scotland The Brave 14.01.2012 13:17:43

Am sa fac un singur comentariu,am mai multe motive sa procedez asa.Citatul postat de mine apartine,asa cum am scris, domnului Paul Cocei si a fost extras din acest articol publicat pe site, asa cum am precizat.Dansul a mai publicat si alte articole pe site.Nu doresc sa fac eu aprecieri cu privire la opinia dansului dar cred ca dansul este crestin ortodox,fie ca si apartenenta confesionala.Prin urmare puteti sa-i spuneti direct aprecierile cu privire la opinia sa.Cel mai dificil lucru,cu privire la acesta ultima postare a mea,a fost sa nu spun tot ce-mi trece prin cap in aceste momente.Ii multumesc Celui de Sus ca m-a ajutat sa tac.Dumnezeu cu voi si cu noi toti.

dobrin7m 14.01.2012 13:50:11

Citat:

În prealabil postat de Scotland The Brave (Post 422002)
Am sa fac un singur comentariu,am mai multe motive sa procedez asa.Citatul postat de mine apartine,asa cum am scris, domnului Paul Cocei si a fost extras din acest articol publicat pe site, asa cum am precizat.Dansul a mai publicat si alte articole pe site.Nu doresc sa fac eu aprecieri cu privire la opinia dansului dar cred ca dansul este crestin ortodox,fie ca si apartenenta confesionala.Prin urmare puteti sa-i spuneti direct aprecierile cu privire la opinia sa.Cel mai dificil lucru,cu privire la acesta ultima postare a mea,a fost sa nu spun tot ce-mi trece prin cap in aceste momente.Ii multumesc Celui de Sus ca m-a ajutat sa tac.Dumnezeu cu voi si cu noi toti.

Eu am crezut ca opinia Dl. Paul Cocei se rezuma strict la fraza:
,,Iata dar ca, in cele din urma, Ortodoxia este mai aproape de medicina decat de religie. Ortodoxia, ne arata Sfintii Parinti, este vindecarea sufletului, prin credinta in Iisus Hristos si prin lucrarea tamaduitoare a Sfantului Duh. De ce, atunci, nu are ea “o stralucita influenta in societatea contemporana”?

Iar concluzia expusa in continuare credeam ca va apartinea.

Daca am inteles gresit eu va cer iertare.

Vedeti dvs. sunt multi printre ortodocsi care doar vorbesc si nu traiesc. Insa nu putem sa ii bagam pe toti in aceeasi oala. Si cum nu putem stii daca traiesc sau nu ortodoxia, din spatele calculatorului, nu putem face nici aprecieri de acest gen. Nu ma refer la dvs. ca dvs nu faceti asa ceva. cel putin eu nu am vazut si simtit facand asta niciodata.

intr-un fel totusi dvs ati vrut sa spuneti ca "influienta in societatea contemporana" se rasfrange si asupra celor de alte confesiuni care asta cauta, un om care sa le trezeasca simtamantul chemarii. Altfel nu sunt convinsi. Acesta a fost si rostul citatului , nu?

Un fel de justifcare: nu va cred, nu simt nimic de la voi, cum sa va cred atunci ortodoxia voastra?

Iar acel om trebuie sa fie traitor ca sa o poata face nu doar orator. De aceea eu v-am intrebat daca traitorul poate fi orator si apoi am spus ca nu e nimic, daca nu sunt oameni care sa trezeasca simtamantul chemarii, deci nu e nimic daca ortodoxia nu are o suficienta influenta in societatea contemporana, pentru ca cei din societatea contemporana, pot foarte bine sa nu astepte traitorul sa il convinga ci sa se lase convins de Dumnezeu. Pasind in miezul ortodoxiei va vedea daca se va convinge sau nu, prin propriile trairi si experiente.

Acum va intreb gresesc?

prima data am fost mai stransa in vorba, si poate am fost inteleasa gresit.

Cu iertare, si cu stima
Mihaela

Scotland The Brave 14.01.2012 14:01:19

Nu este nici un fel de problema doamna.Am verificat si cred ca in postarea respectiva ghilimelele erau puse corect,zic eu.Partea finala,ultimul paragraf,imi apartinea si era evident :) pt ca nu erau ghilimele si era superficiala,adica specific mie in antiteza cu opinia acelui om.Cred ca ati apreciat corect intentia mea si nu trebuie sa va faceti nici un fel de probleme.Va doresc sa continuati postarile fie si din motivul ca pana acum sunteti singura care a gasit suficiente resurse si pasiune pt a mai deschide un topic la sectiunea Patrologie,altfel in completa uitare si agonie,o imagine a unei realitati si din viata de zi cu zi,in multe cazuri.Fie si pentru acesta va doresc calauzire din partea Domnului si tarie-n Credinta.

M-am gandit la un anumit moment sa va sprijin si eu cu materiale,am destule, dar am renuntat vazand cu nimeni nu este interesat.Poate dvs veti reusi mai mult,apelurile mele de pe acea sectiune au fost precum cuvinte scrise pe nisip in fata marii.Timpul petrecut de mine pe acest forum aproape ca a ajuns la final,lucru stiut si de cei doi prieteni ai mei de mai sus.Pe scurt mai aveti putin sa ma suportati si apoi ati scapat definitiv,tota lumea rasufland usurata pt ca totul este bine cand se termina cu bine :) God be with you.

dobrin7m 14.01.2012 14:15:35

Citat:

În prealabil postat de Scotland The Brave (Post 422007)
Perioada mea pe acest forum aproape ca a ajuns la final,lucru stiut si de cei doi prieteni ai mei de mai sus.Pe scurt mai aveti putin sa ma suportati si apoi ati scapat definitiv,tota lumea rasufland usurata pt ca totul este bine cand se termina cu bine :) God be with you.

cuvintele "mai aveti putin sa ma suportati si apoi ati scapat definitiv" dor.

Nebanuit lucreaza Dumnezeu . Nu se stie pe unde va vor mai purta pasii. Si chiar daca noi spunem uneori, aici nu mai vin, pe aici nu mai trec, ce va sa fie de la Dumnezeu , va fi.

Dumnezeu sa va ajute si sa va calauzeasca pasii!

ioan cezar 14.01.2012 16:59:49

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 422001)
Draga Cezar, transfera, te rog, supararea ta pe Scotland asupra mea. Si nu numai pentru ca sunt prieten cu el, ci pentru ca mi sa pare ca ai comis o nedreptate: ai batut calul pentru vina calaretului. Cuvintele nu erau ale lui Scotland, ci ale unui ortodox si te rog sa consideri ca vin si din partea mea. Cuvantul acela "stralucit" poate nu e cel mai potrivit, dar el nu se refera la Ortodoxie, ci la influenta ei in societate. Insa sensul ideii era limpede, si anume ca atata timp cat Ortodoxia e mai mult trambitata decat traita (nu ma refer la sfinti aici, ci la cei ce preiau adevarurile acestora si le tin prin buzunare), ea e ineficace ca si INFLUENTA (nu ca si practica in sine). Acesta e un adevar si el nu venea de la Scotland, si tu stii bine asta, dar supararea ta pe el, din cauze de voi stiute, te face sa ai o anume partinire si pe mine ma doare pentru ca stiu ca mai tarziu vei regreta aceasta atitudine. El nu la tine se referea cu acel fragment, caci tu chiar traiesti ortodoxia sau te straduiesti sincer s-o aplici din toata puterea ta. Si la tine chiar se vede acest lucru. Tin sa transferi aceata suparare de la el spre mine si pentru ca sunt prieten si cu tine si doresc sa te scap de posibile regrete ulterioare. Pe mine nu ma supara sa fiu ocarat, ca stiu ca merit oricata ocara si imi e si de folos. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ei bine, nu voiesc sa transfer supararea asupra voastra, bunule MariS_, din doua motive importante: nu sunt deloc suparat pe Scotland, cum s-a putut intelege, poate; am eu deja o suparare cu prietenul meu MariS_ dar nu voiesc deocamdata sa ii dau curs, mai bine o las sa se dizolve singura, ca tine mai mult de mine decat de fratia voastra.

Deci credeti-ma, MariS si Scotland, ca nu de suparare pe vreunul dintre voi e vorba aici. Cum de s-a putut intelege asa? Probabil nu am fost deloc atent la exprimare sau pur si simplu am transferat alta suparare pe care o aveam eu personal aseara din situatia mea de viata si s-a vazut in scris. De fapt chiar am refacut postarea, deoarec eprima era mai dura, ciudat, iar eu nu voiam sa transmit acea duritate. Venea deci din alta parte. Dar a avut un efect negativ, imi pare. Ma iertati!
Sunt mahnit, totusi, deoarece din postarea lui Scotland a reiesit o imagine dubioasa asupra Ortodoxiei. Daca ea apartine unui ortodox, cu atat mai rau. Pentru el, ortodoxul care isi face griji de soarta Ortodoxiei in loc sa isi cultive un duh mai aplecat spre lucrarea nevointei. In fine, treaba dumnealui.

Sunt cat pot de onest si deschis atunci cand spun ca nu putem cunoaste Ortodoxia privind peste gard. E atat de vasta!...
Stiu ca o cunoastem doar prin participare la viata Bisericii. Stiu nu doar din cartile noastre ci, un pic si din experienta personala.
E deci nepotrivit sa criticam ceva despre care avem doar informatii iar nu experienta traita. Exagerez oare, spunind asa?
Iar intre crestini sunt si oameni care au variate opinii, care chiar uita o clipa sau o vreme care le e rostul si fapta buna. Dar se vor trezi ei, cu ajutorul lui Dumnezeu si al fratilor crestini, nadajduiesc.

In fine, daca mi-ar fi indiferenta prietenia mea cu MariS_, cu Scotland... atunci nu m-as implica atat de mult. Si nu impotriva voastra am scris, ci am reafirmat duhul in care traiesc, pe care l-am primit in dar fara a-l cinsti indeajuns si pe care il consider cu adevarat ortodox.

Spunea Scotland ca iubeste, in maniera nordicului, geometriile spiritului. Cam asa ceva. Foarte bine! Avem o pasiune comuna! De aceea, sa imi fie ingaduit sa mai trag o diagonala, sa mai retusez un unghi, sa mai nivelez un colt de cerc ori sa ridic pur sisimplu, in ciuda vecinatatii arhitecturale o basilica mica langa o catedrala impunatoare.

N-o mai luati in duh de conflict. Daca sesizati ca scriu poate mai categoric, va rog sa fiti buni si sa acceptati ca am si eu nevoie sa imi reafirm niste lucruri de baza ale credintei mele, asa cum o traiesc personal.
De ce v-ar ofensa, in definitiv, un astfel de lucru?...
De ce trebuie sa fim mereu in acord total? Doar de dragul acordului in sine? Putem pierde totusi alte lucruri mai importante, cred eu.
Oricum, regret ca am prilejuit iarasi rani ale sentimentelor. Va rog sa ma iertati!

ioan cezar 14.01.2012 17:27:04

Citat:

În prealabil postat de Scotland The Brave (Post 422007)
Timpul petrecut de mine pe acest forum aproape ca a ajuns la final,lucru stiut si de cei doi prieteni ai mei de mai sus.Pe scurt mai aveti putin sa ma suportati si apoi ati scapat definitiv,tota lumea rasufland usurata pt ca totul este bine cand se termina cu bine :) God be with you.

Draga Scotland, te rog sa renunti la aceasta pozitie imbufnata, ca si la mine deseori - copilareasca. Nu e demn de un samurai!...:)
Daca imi ingadui o opinie, cred ca treci si tu prin ce trecem cu totii aici pe forum: nu suntem mereu confirmati in opiniile si asteptarile noastre, nu gasim jocul in doi sau mai multi, joc la care ravnim si atunci ne bosumflam.
Nu e chiar asa usor sa dialogam, mai ales ca nu suntem fata in fata iar scrisul ne joaca feste, si la scris si la citit.
Avem de invatat.
Uneori nu ne gasim locul... Nici in lume nici pe forum nici in noi parca... Sunt perioade de cautari. Vor trece. Si iar vor veni. Si tot asa.
Cel mai rau e sa tinem mortis sa nise implineasca toate asteptarile. Atunci suntem stapaniti de insusi duhul stapanirii. Si stim ca asta nu e crestineste, nefiind deloc constructiv.

Fa te rog rabdare si adu iertare! Te rog spune, exprima clar ce limite propui pentru dialog, pentru bunul mers al activitatii tale pe forum asa incat sa te simti cat mai confortabil, cat mai liber, mai creativ.

Daca am depasit unele limite, te rog sa ma atentionezi, sa ma ierti si sa formulezi preferintele tale. Ma voi stradui sa iti fac pe plac, asa e in prietenie si intre oameni care se respecta reciproc.

Voiesti sa ma abtin o vreme de la postari? O voi face, daca acum te stanjeneste modalitatea mea de a dialoga. Astept o vreme, citesc ce mai scrieti, reflectez. Daca ai nevoie de asta, daca simti ca te-ar ajuta putin, iata sunt dispus sa o fac. Doar afirma acest lucru si gata: se face!

Doamne ajuta!

Scotland The Brave 14.01.2012 17:57:25

Ioane nu-ti face griji,nu exista nici o limita a dialogului,iti inteleg pozitia,probabil si eu as proceda la fel.Respect punctul de vedere chiar daca poate vedem din alta perspectiva lucrurile,perspectiva ce sigur in cazul meu are limitari.In rest plecarea mea este tot atat de sigura precum stii si nimic nu se va schimba.As dori sa nu mai insistam pe acest aspect,dupa cum am si discutat intre noi doi.Singura mea suparare este ca la ora asta,desi ii avem in teren pe capitanul Stevie Gerrard si pe Charlie Adam nu reusim sa marcam contra lui Stoke pe Anfield.Dar baietii mei(a cativa prieteni acolo)din KOP canta fara oprire si asta inseamna ca inca luptam :)

Mi-a placut mult metafora cu catedrala nordica si bazilica bizantina.Foarte frumoasa,mi-am notat-o si eu.Ca sa trag si eu o diagonala as spune sa nu-i uitati insa pe vikingii din Garda Varangiana,garda de elita a imparatilor bizantini.Puteti citi cateva ceva despre ei aici iar in imaginea medievala din articol ii puteti recunoaste dupa topoarele de lupta si scuturile rotunde(tehnica lor de lupta se numea ,,zidul de scuturi".Se puneau unul langa altul,scut langa scut,un zid impenetrabil iar cu topoarele despicau tot ce venea.Cand unul cadea locul sau era luat de cel din spate iar in unele lupte stateau atat de neclintiti incat mortii ramineau in picioare,neavand unde sa cada)specifice vikingilor.Desi neprobat istoric se spune ca unii dintre ei erau ,,joms" adica luptatorii de elita ai vikingilor,dedicati zeului Thor,traiau doar pentru lupta si se antrenau intr-o fortareata mitica,niciodata identificata cu exactitate,Jomsborg,unde femeile nu aveau voie.

O zi minunata in Domnul,har si pace dragi prieteni

MariS_ 14.01.2012 18:27:44

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 422020)
Ei bine, nu voiesc sa transfer supararea asupra voastra, bunule MariS_, din doua motive importante: nu sunt deloc suparat pe Scotland, cum s-a putut intelege, poate; am eu deja o suparare cu prietenul meu MariS_ dar nu voiesc deocamdata sa ii dau curs, mai bine o las sa se dizolve singura, ca tine mai mult de mine decat de fratia voastra.

Deci credeti-ma, MariS si Scotland, ca nu de suparare pe vreunul dintre voi e vorba aici. Cum de s-a putut intelege asa? Probabil nu am fost deloc atent la exprimare sau pur si simplu am transferat alta suparare pe care o aveam eu personal aseara din situatia mea de viata si s-a vazut in scris. De fapt chiar am refacut postarea, deoarec eprima era mai dura, ciudat, iar eu nu voiam sa transmit acea duritate. Venea deci din alta parte. Dar a avut un efect negativ, imi pare. Ma iertati!
Sunt mahnit, totusi, deoarece din postarea lui Scotland a reiesit o imagine dubioasa asupra Ortodoxiei. Daca ea apartine unui ortodox, cu atat mai rau. Pentru el, ortodoxul care isi face griji de soarta Ortodoxiei in loc sa isi cultive un duh mai aplecat spre lucrarea nevointei. In fine, treaba dumnealui.

Sunt cat pot de onest si deschis atunci cand spun ca nu putem cunoaste Ortodoxia privind peste gard. E atat de vasta!...
Stiu ca o cunoastem doar prin participare la viata Bisericii. Stiu nu doar din cartile noastre ci, un pic si din experienta personala.
E deci nepotrivit sa criticam ceva despre care avem doar informatii iar nu experienta traita. Exagerez oare, spunind asa?
Iar intre crestini sunt si oameni care au variate opinii, care chiar uita o clipa sau o vreme care le e rostul si fapta buna. Dar se vor trezi ei, cu ajutorul lui Dumnezeu si al fratilor crestini, nadajduiesc.

In fine, daca mi-ar fi indiferenta prietenia mea cu MariS_, cu Scotland... atunci nu m-as implica atat de mult. Si nu impotriva voastra am scris, ci am reafirmat duhul in care traiesc, pe care l-am primit in dar fara a-l cinsti indeajuns si pe care il consider cu adevarat ortodox.

Spunea Scotland ca iubeste, in maniera nordicului, geometriile spiritului. Cam asa ceva. Foarte bine! Avem o pasiune comuna! De aceea, sa imi fie ingaduit sa mai trag o diagonala, sa mai retusez un unghi, sa mai nivelez un colt de cerc ori sa ridic pur sisimplu, in ciuda vecinatatii arhitecturale o basilica mica langa o catedrala impunatoare.

N-o mai luati in duh de conflict. Daca sesizati ca scriu poate mai categoric, va rog sa fiti buni si sa acceptati ca am si eu nevoie sa imi reafirm niste lucruri de baza ale credintei mele, asa cum o traiesc personal.
De ce v-ar ofensa, in definitiv, un astfel de lucru?...
De ce trebuie sa fim mereu in acord total? Doar de dragul acordului in sine? Putem pierde totusi alte lucruri mai importante, cred eu.
Oricum, regret ca am prilejuit iarasi rani ale sentimentelor. Va rog sa ma iertati!

Pentru mine ramai acelasi prieten, draga Cezar, nu sunt mahnit, dimpotriva, sunt bucuros ca s-au lamurit lucrurile. Eu imi cer iertare ca m-am pripit. N-am scuze. Pentru mine Ortodoxia nu poate avea o imagine dubioasa, dubiosi imi par doar aceia ce o trambiteaza. Dar asta e, asa cum spui si tu, nu trebuie sa avem absolut toti aceleasi idei. Eu, de exemplu, nu mi-am propus sa apar Ortodoxia, nu mi-am propus sa apar pe Hristos, ar fi si ridicul, un purice, un fir de praf sa se laude ca apara elefantul! Comparatia poate fi considerata nepotrivita, dar alta nu am avut pe moment. Ortodoxia se apara prin trairea ei de catre oameni, prin roadele care emana din ea. Or, noi, uneori, mai mult acoperim aceste roade, care sunt blandetea si bunatatea si smerenia, cu "strigatele" noastre ca de reclama comerciala si cu insistenta de a o vari pe gat oricarui trecator prin zona. Si p-orma ne miram ca acesta o refuza. Daca, insa, o traim frumos atunci "vecinul" va vedea singur ca e buna. Altfel, "agitatie multa si par putin"- cum spunea unul mai rau cand a tuns pisica. Iarta-ma si tu pe mine, nevrednicul. Domnul cu tine, prietene!
Har, smerenie si jertfa de sine.


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:11:39.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.