Probabil costel vrea sa spuna ca orice tatuat poate fi un samariteam milostiv... da, dar in cazul tatuajelor,cred ca pacatul este prea mare ca sa fie deajuns niste fapte bune...

Draga ortodox, daca o persoana cu tatuaje devine credincioasa, in sensul ca iese din robia patimilor, oare nu exista posibilitatea mantuirii?? sa avem deja o sentinta definitiva? Nu exista mantuire??

O observatie: nu cred ca trupul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Acolo se vorbeste despre suflet, daca e sa te gandesti ce inseamna chip si ce inseamna asemanare.

Este evident ca aspectul exterior nu conteaza, poate ca cineva s-a tatuat in tinerete si a ramas asa pe dinafara, intre timp pocaindu-se...

Insa mi-ai adus aminte de o alta chestiune pe care voiam sa o discut: este neaparat necesar ca barbatii sa-si lase barba? (femeile sunt excluse... :1:) Vad ca majoritatea preotilor si monahii nu se rad, doar isi tund barba; este vreo lege scrisa undeva prin Biblie? Daca este, conteaza asa mult daca eu ma rad?

Tatuajele au o alta insemnatate decat cea pur decorativa. Ele spun ceva, celui care cunoaste semnificatia lor. Deasemeni numarul tatuajelor spune si el ceva. Cu cat are mai multe, cu atat e mai avansat dintr-un anumit punct de vedere. Poate ne poate lamuri cineva in acest sens. Faptul ca femeile isi fac tatuaje pe spate la nivelul soldurilor are cu siguranta legatura cu sodomia.
Mergand pe plaja in Cipru asta vara, am fost uimita sa vad ca doar f putine persoane erau fara tatuaje. Cu siguranta tatuajul este un semnal pe care il trimiti celor care stiu ce semnifica. Iti declari apartenenta la un anumit grup.

Ma intreb daca dupa tatuare mai sunt in stare de fapte bune, de samaritean, sau mai sunt in stare macar sa se roage.

..sau daca mai sunt in stare macar sa se roage. Ma indoiesc de acest lucru.

Sunt putini, foarte putini cei care se tatueaza cu scopul de a-si "declara" apartenenta la vreun anumit grup. Majoritatea se tatueaza pt ca e la moda, vad tatuajul ca pe un accesoriu decorativ, asta e tot. Si nu, tatuajele alea de... deasupra fundului (alea care se vad cand poarta blugi cu talie joasa, nu?), nu au legatura cu sodomia,pur si simplu in ultimii ani au fost foarte la moda blugii/fustele cu talie joasa, prin urmare a devenit o moda si sa te tatuezi acolo. Nu are chiar nici o legatura cu chestiile la care te gandestui tu. Si nu e nici un semnal, pt ei e ca un accesoriu "estetic", un fel de... brosha.
Si relax, ca un tatuaj nu provoaca anchilozarea sau retardul psihic, tatuatii pot sa se roage de cate ori vor ei... Din pacate tatuajele, chiar si inlaturate cu laser, lasa niste mici urme (se vad daca te uiti cu atentie), deci un semn tot ramane. Nu e ca machiajul sau altceva, care poti sa scapi usor.

Semnele care mi-au ramas mie in urma inlaturarii tatuajelor sunt ca niste semne rezultate dupa o arsura foarte superficiala. Ma intreb insa, oamenii cu cicatrici serioase in urma unor incendii, oare si ei tot la categoria "insemnati cu stampila diavolului" intra? Cum ar putea un corp mutilat sa fie "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu"?

Vezi tu, miha, cred ca pacatosii pot sa vada mai bine stralucirea lui Dumnezeu si valoarea ajutrului lui dupa ce au fost umiliti si chinuiti de diavoli atata timp... Gandeste-te la Sfantul Ciprian!

tatuaje
 

Mi-a atras atentia una din replicile la aceasta tema, referitor la om, daca este sau nu facut dupa chipul si asemanarea Lui.

Toti antevorbitorii sunt orientati sa JUDECE omul dupa aparente exterioare.
De unde stie cineva ce este in sufletul altcuiva si cum ar putea sa-si dea cu parerea ma intreb.

Chestia cu tatuajele este simpla, este o aparenta de care unii au nevoie la un moment dat, poate sa dureze toata viata lor trupeasca sau nu, depinde de fiecare.

Voi de LIBER ARBITRU nu ati auzit?
Si aici revin de unde am plecat. Omul este facut dupa chipul si asemanarea Lui. Trupul este cel mai perfect mecanism existent pe aceasta planeta si este de notorietate ca nimeni nu a descrifat inca cum functioneaza organismul nostru in totalitatea lui.
Asa am fost facuti, perfecti dupa chipul Lui, pentru ca si El este perfect.
Sensul este metaforic, noi ne incapatanam sa-i dam lui Dumnezeu dimensiuni omenesti, ori tocmai in asta consta greseala orgoliului nostru nelimitat, sa ne imaginam ca Dumnezeu judeca cum judecam noi si ca ce a facut a facut dupa noi.

Asemanarea se dobandeste si se refera strict la interiorul nostru, la suflet, spirit, cum vrem sa-i zicem. Exista un curs de teologie mistica scris de Nichifor Crainic "Sfintenia - implinirea umanului" care se gasea in librarii cu specific teologic la un moment dat.

Daca cei care scriu pe acest forum ar citi mai mult si ar fi preocupati sa invete de la cei invatati, ar descoperi cate greseli fac prevalandu-se de cunoastere.

Imi pare rau pentru cei care cad in capcana teoriei culpabilizarii si se lasa manipulati de ceilalti, unii inconstient, altii chiar asta isi doresc.
Fiecare trebuie sa-si asume libertatea de a fi Om, de a avea posibilitatea de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu.

Credeti ca daca cineva cu trupul plin de tatuaje s-ar desavarsi in rugaciunea inimii nu ar dobandi asemanarea Lui?
Eu cred ca DA.
Cei care nu cred si aduc argumente pentru aceasta de fapt NU CRED.

Din cate imi amintesc eu o farama de credinta poate misca muntii din loc.

Are dreptate Costel,mai degraba salasluieste Dumnezeu intr-un suflet mare,care sta pitit in trupul nesemnificativ al unui om tatuat,decat intr-un suflet chircit de atata dispret si prejudecata...curat pe dinafara.
Suntem atat de superficiali!!!,incat am ajuns sa consideram orice lucru inconjurator "PACAT MARE",numai propria ura si nepasare nu o mai vedem.
Uneori ma uit pe discovery la emisiunea aceia cu tatuaje,si vad lucrurile si motivele care-i determina pe oameni sa apeleze la aceasta mascare.Aproape intotdeauna,un tatuaj reprezinta o durere,chinuita si impunsa adanc in fiinta celui care incepe sa se identifice cu ea.Noua ne convine doar sa judecam dupa bucata de carne patata si la fel de trecatoare,nu dupa lacrima care face santuri nu doar pe obraji,ci si in sufletul celui care este nevoit sa o indure.
Suntem oameni,suntem atat de fragili,dar suntem mandri daca ne permitem sa judecam exteriorul mai mult decat o putem face cu noi insine.Chiar daca,poate noi astia "vrednicii" nu avem tatuaje,cu siguranta o suferinta am metamorfozat-o cumva si am cimentuit-o in aceiasi materie trecatoare care ne sustine.
Sa fie sanatos cel care s-a tatuat,sa invete ceva din gestul lui,dar mai ales,sa nu dea cuiva in cap cu acest gest,ca abia atunci devine pacat.Pe undeva poate o fi pacat,sa-ti schimonosesti asa trupul,dar poate ca nu este decat o refulare inofensiva si o imagine,pentru posesor,considerata estetica.Poate ca nu este nimic,de fapt,iar noi ne grabim sa judecam...FIINDCA SUNTEM CREDINCIOSI,cu dreptatea stransa in mana.
Dumnezeu sa ne ierte si sa ma iesrte!