Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Reguli generale de utilizare a forumului (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=502)
-   -   Pr. Arsenie Boca - Canonizare după Sfinții Părinți? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=18291)

Trimisul 18.04.2016 18:11:49

Păi dacă e să ne îndoim și de părintele Arsenie Boca dacă este sau nu prooroc și sfînt atunci ce să mai vorbim de noi ceilalți?

Precis el este și prooroc și sfînt și omul lui Dumnezeu și cred și sunt sigur de asta. Dar noi ceilalți, sau voi cei care analizați și cercetați viața și lucrările lui cum sunteți? Aveți dubii?

Problema se pune doar că televiziunile securistoide îl vor folosi și mai abitir pentru propaganda și interesele lor electorale pentru menținere privilegiilor, mai abitir ca și pînă acuma încît cei ce l-au trădat și hăituit iată că acum ne prezintă și ne învață tocmai ei să credem în el. Tupeu maxim!

Care sunt interesele de după canonizare? Cine se va folosi de puterea și de lucrările lui și de simpatia poporului? Tot aceiași politruci și securiști acoperiți cu haine de biserică? Tot aceiași torționari și lupi care și-au schimbat părul dar năravul ba?

Aveți grijă să nu vă autoblestemați punîndu-vă la inimă lucruri necurate și blestemate căci făcîndu-le și folosindu-vă de Harul și de sfințenia și de minunile și proorociile părintelui s-ar putea să vă pîrliți!

Deci nu vă jucați cu canonizarea căci sfinții și drepții nu au nevoie de nimeni afară de Dumnezeu pentru a fi ei mărturisiți ca fiind cu Adevărat sfinți! Nu are nevoie Dumnezeu de niciun păcătos pentru ca să depună vreunul mărturie pentru El sau pentru sfinții Lui dacă sunt sau nu sunt sfinți. ''După +roade îi veți cunoaște'', după roadele pocăinței, rugăciunii și postului!... după faptele dragostei și a dreptei credințe!.. așa veți vedea cu discernămînt cine ascultă de Dumnezeu și-I plinește lucrările cu bucurie!.. și oricine poate face asta, să știe cine sunt sfinții și drepții neamului creștin și cine nu sunt și nu doar niște comisii de privilegiați puși să scape pe unii și pe alții de plagiate și să mușamalizeze crimele, furturile, abuzurile și silniciile!

Nici E, nici U! ''Nici abuzul, nici refuzul!''

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:26:35

Primejdia canonizării oficiale a Părintelui Arsenie Boca
 
Citat:

În prealabil postat de gpalama (Post 620363)
Ati vazut ca s-a inceput procesul de canonizare pentru parintele Arsenie Boca?
Eu o sa ma rog la Dumnezeu sa-i lumineze sa faca lumina pentru tot poporul, dupa Adevar.
Sunt tare curios ce o sa iasa dupa analiza canonica a lucrului asta si daca or sa publice ceva.
Abia astept sa fie cativa teologi seriosi si care nu sunt "setati pe canonizare" sa ia toata viata la mana, sa faca o istorie cu ce s-a intamplat acolo si sa ne spuna si noua daca e alba sau neagra treaba.
Sunt tare, tare, tare curios de ce o sa iasa. Sa nu se lase cu surprize pentru toti.
Poate mai sunt inca multe altele pe care le vom afla dupa lucrul asta, ma indoiesc ca Patriarhia va face public documentul de cercetare canonica. O sa fie o bomba acolo.
Si din ce tin minte, nu se canonizeaza cineva doar dupa minuni ci mai ales dupa viata lui, daca a fost model de viata corecta, cinstita, si daca poate servi exemplu altora.
http://www.evz.ro/sfantul-arsenie-bo...a-romania.html

În legătură cu acest aspect aș dori să fac o ultimă postare.

1. Din câte am auzit, canonizarea oficială se face de către o subcomisie (instituită temporar pentru aceasta), nu de către Sfântul Sinod. Nu se votează ca a la alegerea unui episcop (prin vot secret de către fiecare arhiereu). Nu se votează deloc ci se alcătuiește doar un dosar de către acea subcomisie și dacă membrii acelei subcomisii hotărăsc canonizarea se trece direct la proclamarea lui ca Sfânt.
2. Au fost cazuri în Istoria Sfintei Biserici Ortodoxe de canonizări ale unor așa-ziși Sfinți urmate nu după multă vreme (atunci când condițiile politice s-au schimbat sau când au fost studiate mai în amănunțime scrierile așa-zișilor Sfinți stârnind reacții de respingere datorită ereziilor în care credeau nesfinții – canonizați prin eroare ca Sfinți) de hotărâri sinodale de decanonizare, fiindcă în realitate nu erau un model Ortodox. Un exemplu tipic sunt comisiile actuale de decanonizare din Rusia, datorită hiliasmului unor așa-ziși mărturisitori canonizați prin eroare ca Sfinți.
Mai multe amănunte puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...senie-boca.pdf

3. Sfânta Biserică Ortodoxă este infailibilă. Dar infailibilitatea Ei nu este exprimată nici de duhovnici, nici de ierarhi, nici de Sfintele Sinoade locale, nici de Sfintele Sinoade Panortodoxe, ci doar de Sfintele Sinoade Ecumenice. Dacă un sinod local sau panortodox ia o hotărâre contrară Sfintelor Sinoade Ecumenice (gura infailibilă a lui Hristos, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică), nu ne tulburăm, nu-l judecăm, nu-l clevetim, nu le refuzăm Sfânta Împărtășanie ierarhilor ce au luat parte la el, dar nici nu încălcăm Sfintele Sinoade Ecumenice de dragul unor hotărâri contrarii ale lui.
Mai multe amănunte puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...senie-boca.pdf

4. Învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Chiar dacă ar fi canonizat (printr-o mare eroare) nu poate fi Sfânt cineva dat anatema de vreun Sfânt Sinod Ecumenic (darămite de către 7).
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...vinte-vii1.pdf

5. Din motivele expuse mai sus Părintele Arsenie Boca ne roagă cu multă durere, întristare și suspin, din adâncul chinurilor lui, să nu-l (mai) cinstim ca Sfânt. Ne întrebăm cu cât mai mult oare își dorește preacuvioșia sa să nu fie canonizat, ceea ce ar însemna pentru sfinția sa marea catastrofă a cinstirii publice, care i-ar marca și mai mult veșnicia în suferințe.
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...senie-boca.pdf

6. A cinsti un nesfânt ca Sfânt este un păcat considerat de Sfinții Părinți întocmai ca marele păcat al adorării unui idol în locul lui Dumnezeu.
Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea cădere!
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.co m/2016/07/pc483catul-grav-al-canonizc483rii-unui-nesfc3a2nt.pdf

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:29:36

Origenismul Părintelui Arsenie Boca dat anatema de Sin. 5 Ecumenic
 
Citat:

În prealabil postat de gpalama (Post 620363)
Ati vazut ca s-a inceput procesul de canonizare pentru parintele Arsenie Boca?

4. Învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Chiar dacă ar fi canonizat (printr-o mare eroare) nu poate fi Sfânt cineva dat anatema de vreun Sfânt Sinod Ecumenic (darămite de către 7).
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...vinte-vii1.pdf

Iată și unul din ultimele cuvinte origeniste (preexistența sufletului înainte de întrupare și trupul ca o închisoare) ale Părintelui Arsenie Boca date anatema de Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic:

„Aceeași experiență mistică de care s-a învrednicit Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie, răzbate și din textul de mai jos, necunoscut până acum și găsit de asemenea între manuscrisele sfinției Sale, în seara zilei de 1 martie 2008. Pe șase pagini A4, Părintele a concentrat și a ilustrat cu patru desene, esența raportului dintre viață și moarte, suflet și trup, veșnicie și vremelnicie, existență și judecată, din perspectiva revelației creștine, spunând atât de frumos: „Pâinea și Adevărul sunt condițiile existenței omenești. Nu umblăm pe două cărări, ci trăim pe două nivele.”
Principiul spiritual al vieții, sufletul, intră, prin naștere, în lumea fizică, într-un corp, cu care duce împreună - sub legea sau categoria timpului, o durată determinată - durata vieții acesteia -.
In momentul nașterii sufletul pierde cunoștința de sine, în sensul că nu-și mai aduce aminte, nu mai știe despre anterioritatea sa nimic.
Fenomenul tare se aseamănă cu intrarea unei nave cosmice în păturile dense ale atmosferei terestre, când, potrivit unghiului calculat de intrare în vederea aterizării, capsula se învăluie în flăcări la mii de grade și legătura radio cu pământul se întrerupe.
Așa ceva se petrece și în perioada intrării sufletului, entitate spirituală, în pătura densă a biologiei, în lumea fizică. Poate că de aci vine „convingerea” că intrând în trup am intrat în temniță și întuneric și în lanțurile patimilor, care au acest specific că ne leagă de modul acestei vieți fizice, cu tendința de-a ne convinge că aceasta-i singura viață existentă.
Deci, prin natura lucrurilor, situația de fapt - total independentă de noi - ca oameni, suntem deodată și ființe ale lumii fizice, iar prin suflet și ființe ale lumii spirituale sau metafizice”
†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 112-113.

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și Origen, la fel și scrierile lor eretice și, de asemenea, pe toți ceilalți eretici care au fost deja condamnați și anatemizați de către sfânta, soborniceasca și apostolica biserică și de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menționate și, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în același fel ca și ereticii mai înainte pomeniți și care rămân în greșeala lor chiar până la moarte: să fie anatema. (Anatema a XI-a a Sfântului Sinod al 5-lea Ecumenic)”

<http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Hotararile_Sfintelor_Sinoade_Ecumenice.pdf>

„Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?
De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:
„Înainte de a te urzi în pântece... te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare ” (Ieremia 1, 5)
Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri."

Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237.

" Cei ce primesc și transmit vorbele elinești [păgâne] și deșarte cum că ar fi o preexistență a sufletelor, că nu toate s-au făcut și adus din neființă, că ar exista un sfârșit al pedepsei sau o restaurare [apocatastază] a creației și lucrurilor omenești, și prin cuvinte ca acesta introduc faptul că Împărăția cerurilor, pe care Însuși Hristos Dumnezeul nostru a învățat și a transmis că e veșnică și nedestrămată, ar fi supusă destrămării și trecătoare, în timp ce din întreaga Scriptură Veche și Nouă am primit că pedeapsa va fi nesfârșită și Împărăția veșnică; așadar, cei ce se pierd pe ei înșiși și pe alții prin asemenea cuvinte și se fac și altora pricină de osândă veșnică, să fie anatema!"
(Sinodiconul Ortodoxiei)
ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Sinodiconul%20ortodoxiei.pdf>,

"De fapt, pentru Origene sufletul pre-există, întruparea sa fiind o cădere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regăsim aici imaginea platonică a trupului ca închisoare".
<https://ro.wikipedia.org/wiki/Origene#Sufletul>,


"Sfântul și ecumenicul (a toată lumea) al cincilea sinod (sobor), (care se numără al doilea din cele ce s-au făcut în Constantinopol), s-a făcut în anul 553 în timpul Împăratului Iustinian întâi, care se cuprinde în 8 praxe în limba latinească, după Dositei, cartea 5, cap 16 din Dodecabiblion.
Iar în cea elinească în cinci Praxe, după tomul 2 al sinodicalelor, foaia 261 și s-au adunat la dânsul Părinți în număr 165, între care mai mult strălucea Mina la început, apoi după moștenire Eutihie, care au stat patriarhi ai Constantinopolului; Virghilie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu însă și de față în sinod, nici însuși în persoană, nici prin locțiitori (precum au urmat și la cel al 2-lea ecumenic sinod), întărind, însă, sinodul în urmă prin înscrisă arătare; Apolinarie al Alexandriei, Domnos al Antiohiei, Didim și Evagrie împlinind locul lui Evstohie al Ierusalimului.
Și a anatematizat sinodul conscrierile lui Diodor al Tarsupolei și ale lui Teodor al Mopsustiei, dar și pe însuși Teodor acesta, și pe Diodor, după Fotie, codica 18 și după praxa sinodului al 7-lea, precum se arată și la foaia 14 a tomului 1 al catalogului celui despre tâlcuitorii care mai întâi cugetând dogmele lui Nestorie le-au lăsat acestea în scris și după moarte (mai ales Teodor al Mopsustiei care, fiind învățător al lui Nestorie, zicea că altul este Dumnezeu Cuvântul și altul Hristos, supărat fiind de patimile sufletului și de pofta trupului) au anatematizat și cele conscrise de Fericitului Teodorit asupra celor 12 capete ale Sfântului Chiril173 și epistola ceea ce se zice a lui Iva, episcopul Edesei, către Marin Persul174
au anatematizat și pe însuși Origen și pe Didim și pe Evagrie și dogmele lor cele urâte; care bârfeau că sufletele sunt mai-nainte de trupuri175 și că sufletele intră după moartea unui trup într-alt trup și că munca are sfârșit, că demonii au să ia dregătoria cea dintâi a îngerescului har, pe care o au avut, că sufletele au să învieze goale, fără de trupuri și că cereștile trupuri au suflete, încă și alte rele socoteli. Au anatematizat și pe Antim Trapezutiul, care cugeta păgâneștile cugetări ale Eutihie, pe Sevir, și pe Petru al Apamiei, și pe Zoora176.
Iar canoane, sinodul acesta, care să privească spre bisericeasca stare, nu a așezat, ci numai 14 anatematizări împotriva pomeniților eretici și altora și 25 numai împotriva celor origeniști. [atât de grav este origenismul că s-au dat 14 anateme la ceilalți eretici și 25 pentru Origen și origeniști! – n.n.] Acestea se cuprind în foaia 341 a tomului al doilea al sinodicalelor. […]
175 Pe această proesti a sufletelor Origen o zicea pricină de proorismos (adică de mai-nainte hotărârea) și de apodokimasie (adică de a lepădării). Că, de au făcut sufletele bunătăți în lumea cea gândită, se hotărau dinainte la împărăție, iar de au făcut rele, se lepădau la muncă. Împotriva acestei socoteli scrie Ieronim epistola către Pammah și Leon în epistolia 93 și Chiril al Alexandriei prin 24 de epihirime o surpă. ”

Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion..., Ed. cit., pp.170-172.

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:32:57

Schița făcută de Părintele Arsenie Boca ca ilustratie la origensimul său
 
Citat:

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu (Post 626065)
4. Învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt date anatema de toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice. Chiar dacă ar fi canonizat (printr-o mare eroare) nu poate fi Sfânt cineva dat anatema de vreun Sfânt Sinod Ecumenic (darămite de către 7).
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...vinte-vii1.pdf

Iată și unul din ultimele cuvinte origeniste (preexistența sufletului înainte de întrupare și trupul ca o închisoare) ale Părintelui Arsenie Boca date anatema de Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic:

„Aceeași experiență mistică de care s-a învrednicit Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie, răzbate și din textul de mai jos, necunoscut până acum și găsit de asemenea între manuscrisele sfinției Sale, în seara zilei de 1 martie 2008. Pe șase pagini A4, Părintele a concentrat și a ilustrat cu patru desene, esența raportului dintre viață și moarte, suflet și trup, veșnicie și vremelnicie, existență și judecată, din perspectiva revelației creștine, spunând atât de frumos: „Pâinea și Adevărul sunt condițiile existenței omenești. Nu umblăm pe două cărări, ci trăim pe două nivele.”
Principiul spiritual al vieții, sufletul, intră, prin naștere, în lumea fizică, într-un corp, cu care duce împreună - sub legea sau categoria timpului, o durată determinată - durata vieții acesteia -.
In momentul nașterii sufletul pierde cunoștința de sine, în sensul că nu-și mai aduce aminte, nu mai știe despre anterioritatea sa nimic.
Fenomenul tare se aseamănă cu intrarea unei nave cosmice în păturile dense ale atmosferei terestre, când, potrivit unghiului calculat de intrare în vederea aterizării, capsula se învăluie în flăcări la mii de grade și legătura radio cu pământul se întrerupe.
Așa ceva se petrece și în perioada intrării sufletului, entitate spirituală, în pătura densă a biologiei, în lumea fizică. Poate că de aci vine „convingerea” că intrând în trup am intrat în temniță și întuneric și în lanțurile patimilor, care au acest specific că ne leagă de modul acestei vieți fizice, cu tendința de-a ne convinge că aceasta-i singura viață existentă.
Deci, prin natura lucrurilor, situația de fapt - total independentă de noi - ca oameni, suntem deodată și ființe ale lumii fizice, iar prin suflet și ființe ale lumii spirituale sau metafizice”
†PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 112-113.

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și Origen, la fel și scrierile lor eretice și, de asemenea, pe toți ceilalți eretici care au fost deja condamnați și anatemizați de către sfânta, soborniceasca și apostolica biserică și de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menționate și, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în același fel ca și ereticii mai înainte pomeniți și care rămân în greșeala lor chiar până la moarte: să fie anatema. (Anatema a XI-a a Sfântului Sinod al 5-lea Ecumenic)”

<http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/Hotararile_Sfintelor_Sinoade_Ecumenice.pdf>

„Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?
De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:
„Înainte de a te urzi în pântece... te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare ” (Ieremia 1, 5)
Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri."

Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 237.

" Cei ce primesc și transmit vorbele elinești [păgâne] și deșarte cum că ar fi o preexistență a sufletelor, că nu toate s-au făcut și adus din neființă, că ar exista un sfârșit al pedepsei sau o restaurare [apocatastază] a creației și lucrurilor omenești, și prin cuvinte ca acesta introduc faptul că Împărăția cerurilor, pe care Însuși Hristos Dumnezeul nostru a învățat și a transmis că e veșnică și nedestrămată, ar fi supusă destrămării și trecătoare, în timp ce din întreaga Scriptură Veche și Nouă am primit că pedeapsa va fi nesfârșită și Împărăția veșnică; așadar, cei ce se pierd pe ei înșiși și pe alții prin asemenea cuvinte și se fac și altora pricină de osândă veșnică, să fie anatema!"
(Sinodiconul Ortodoxiei)
ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Sinodiconul%20ortodoxiei.pdf>,

"De fapt, pentru Origene sufletul pre-există, întruparea sa fiind o cădere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regăsim aici imaginea platonică a trupului ca închisoare".
<https://ro.wikipedia.org/wiki/Origene#Sufletul>,


"Sfântul și ecumenicul (a toată lumea) al cincilea sinod (sobor), (care se numără al doilea din cele ce s-au făcut în Constantinopol), s-a făcut în anul 553 în timpul Împăratului Iustinian întâi, care se cuprinde în 8 praxe în limba latinească, după Dositei, cartea 5, cap 16 din Dodecabiblion.
Iar în cea elinească în cinci Praxe, după tomul 2 al sinodicalelor, foaia 261 și s-au adunat la dânsul Părinți în număr 165, între care mai mult strălucea Mina la început, apoi după moștenire Eutihie, care au stat patriarhi ai Constantinopolului; Virghilie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu însă și de față în sinod, nici însuși în persoană, nici prin locțiitori (precum au urmat și la cel al 2-lea ecumenic sinod), întărind, însă, sinodul în urmă prin înscrisă arătare; Apolinarie al Alexandriei, Domnos al Antiohiei, Didim și Evagrie împlinind locul lui Evstohie al Ierusalimului.
Și a anatematizat sinodul conscrierile lui Diodor al Tarsupolei și ale lui Teodor al Mopsustiei, dar și pe însuși Teodor acesta, și pe Diodor, după Fotie, codica 18 și după praxa sinodului al 7-lea, precum se arată și la foaia 14 a tomului 1 al catalogului celui despre tâlcuitorii care mai întâi cugetând dogmele lui Nestorie le-au lăsat acestea în scris și după moarte (mai ales Teodor al Mopsustiei care, fiind învățător al lui Nestorie, zicea că altul este Dumnezeu Cuvântul și altul Hristos, supărat fiind de patimile sufletului și de pofta trupului) au anatematizat și cele conscrise de Fericitului Teodorit asupra celor 12 capete ale Sfântului Chiril173 și epistola ceea ce se zice a lui Iva, episcopul Edesei, către Marin Persul174
au anatematizat și pe însuși Origen și pe Didim și pe Evagrie și dogmele lor cele urâte; care bârfeau că sufletele sunt mai-nainte de trupuri175 și că sufletele intră după moartea unui trup într-alt trup și că munca are sfârșit, că demonii au să ia dregătoria cea dintâi a îngerescului har, pe care o au avut, că sufletele au să învieze goale, fără de trupuri și că cereștile trupuri au suflete, încă și alte rele socoteli. Au anatematizat și pe Antim Trapezutiul, care cugeta păgâneștile cugetări ale Eutihie, pe Sevir, și pe Petru al Apamiei, și pe Zoora176.
Iar canoane, sinodul acesta, care să privească spre bisericeasca stare, nu a așezat, ci numai 14 anatematizări împotriva pomeniților eretici și altora și 25 numai împotriva celor origeniști. [atât de grav este origenismul că s-au dat 14 anateme la ceilalți eretici și 25 pentru Origen și origeniști! – n.n.] Acestea se cuprind în foaia 341 a tomului al doilea al sinodicalelor. […]
175 Pe această proesti a sufletelor Origen o zicea pricină de proorismos (adică de mai-nainte hotărârea) și de apodokimasie (adică de a lepădării). Că, de au făcut sufletele bunătăți în lumea cea gândită, se hotărau dinainte la împărăție, iar de au făcut rele, se lepădau la muncă. Împotriva acestei socoteli scrie Ieronim epistola către Pammah și Leon în epistolia 93 și Chiril al Alexandriei prin 24 de epihirime o surpă. ”

Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion..., Ed. cit., pp.170-172.


Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:36:40

Ar vrea Pr. Arsenie Boca să fie canonizat?
 
Citat:

În prealabil postat de gpalama (Post 620363)
Ati vazut ca s-a inceput procesul de canonizare pentru parintele Arsenie Boca?

Eu o sa ma rog la Dumnezeu sa-i lumineze sa faca lumina pentru tot poporul, dupa Adevar.

5. Din motivele expuse mai sus Părintele Arsenie Boca ne roagă cu multă durere, întristare și suspin, din adâncul chinurilor lui, să nu-l (mai) cinstim ca Sfânt. Ne întrebăm cu cât mai mult oare își dorește să nu fie canonizat, ceea ce ar însemna pentru sfinția sa marea catastrofă a cinstirii publice, care i-ar marca și mai mult veșnicia în suferințe.
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...senie-boca.pdf


Ar vrea Pr. Arsenie Boca să fie canonizat?

Arătarea autentica a Părintelui Arsenie Boca
De multe ori ne-am întrebat acest lucru.
Mulți dintre ucenici (poate) se roagă sfinției sale să le descopere.
Mulți stau și șovăie neștiind ce să creadă: zvonurilor sau Sfinților Părinți?
Poate fi Sfânt cineva care a crezut și a predat altfel decât Sfintele Sinoade Ecumenice sau măcar se poate mântui? Mulți își pun cu stăruință această întrebare.
Desigur că pentru noi nu este nevoie de altă dovadă. Atunci când se contrazice Sfânta Tradiție, nu mai poate fi vorba nici de sfințenie, nici de mântuire. Nu este nevoie de minuni ca să ne dovedească realitatea Sfintei Predanii, după ea ne învățăm ce este bun și ce este rău, după cum ne arată Însuși Hristos:
Luc 16:27 Și a zis: rogu-te dar, părinte, ca să’l trimiți pre dânsul în casa tatălui meu: 28 Că am cinci frați; să le mărturisească lor, ca să nu vie și ei la acest loc de muncă. 29 Și i-a zis Avraam lui: au pre Moisi și pre proroci, să’i asculte pre dânșii. 30 Iar el-a zis: nu, părinte Avraame; ci de va merge cineva din morți la dânșii, se vor pocăi. 31 Și i-a zis lui: dacă nu ascultă pre Moisi și pre proroci, măcar de ar și învia cineva din morți, nu vor crede.
Însă unii nu se mulțumesc doar cu atât. Astfel că ne este frică față de Dumnezeu a ascunde istorisirea de mai jos, ca nu cumva să ne facem vinovați față de pierderea unor suflete ce poate s-ar întări în Dreapta Credință aflând realitatea.
Iată ce am aflat, cu mila lui Dumnezeu (discuția ne-a fost relatată de starețul de mai jos care, din smerenie, ne-a rugat să nu-i pomenim numele).
Un stareț-protosinghel din România aflând (înfricoșat) de abaterile grave ale Părintelui Arsenie Boca de la Sfânta Tradiție, discuta această problemă cu un alt preot.
Starețul:
– Ce credeți, Părintele Arsenie Boca este eretic sau nu? Îl putem pomeni la Sfânta Liturghie cu cei răposați sau nu?
Preotul:
– Eu nu sunt profesor de teologie ca să vă pot confirma că este eretic. Pot să vă spun, însă, ce am aflat eu. La început am crezut (ca toată lumea) că e sfânt. Apoi încercând să-i citesc scrierile mi-am dat seama că este ceva ciudat cu ele. De ce Viețile sfinților, Patericele și Sfinții Părinți îți hrănesc mintea și te schimbă înspre pocăință, iar scrierile sfinției sale nu le poți citi plictisindu-te și aglomerându-te cu informații inutile și tulburătoare, dându-ți un gust amar că pierzi vremea? M-am gândit că o fi fost, poate, înșelat… Dar nu am vrut să cred gândului meu și m-am dus la un Mitropolit care îl aprecia [Părintele stareț ne-a spus numele Mitropolitului, dar noi nu îl reproducem pentru a nu stârni asupra Înalt Preasfinției sale prigoana autorităților politice și ura fanaticilor – n.n.]. Știți ce mi-a spus?
Starețul:
– Vă rog să-mi spuneți, fiindcă este foarte important să gândim bisericește, nu după opinia unuia sau a altuia. Și lupta împotriva ereziei poate deveni o patimă. Mântuirea se dobândește cu mult sfat …
Preotul:
– Răspunsul Înalt Preasfinției sale a fost unul ca în Pateric. Nu îmi vine să cred că mai există astfel de lucrări și în zilele noastre (atât de reci față de Hristos). Iată ce mi-a spus ÎPS sa:
– Dragă părinte, după cum deja poate ați aflat, eu am fost un mare admirator al Părintelui Arsenie Boca. Ce poate fi mai Sfânt decât un ieromonah Ortodox mărturisitor și făcător de minuni, celebru artist și cărturar. Practic este o fală a României. Când am citit însă studiile unora și alarmele altora că ar fi eretic și vrăjitor nu am vrut să mă mai bizuiesc pe părerea oamenilor. Ier 17:5 „Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om”. Așa că am trimis un om de încredere la Sfântul Munte la un pustnic care este omul lui Dumnezeu (și văzător cu duhul), al cărui cuvânt este prețios pentru mine datorită pocăinței, echilibrului și fricii sale de a împlini în toate împlini poruncile Domnului. El i-a spus omului meu așa:
• Ce căutați la mine, un om păcătos? Eu de abia mai răsuflu să-mi plâng păcatele mele și cum să știu eu de starea altuia?
• Părinte, dar am fost trimis special pentru aceasta. Mulți oameni sunt tulburați de acest subiect! Vă rog ascultați de rugămintea unui mitropolit ce se smerește.
• Ei frate, cine sunt eu?... Dar ca să nu fie atâta osteneală în zadar, o să mă rog milostivului meu Domn și Dumnezeu să descopere smereniei voastre adevărul, dacă va vrea.
După ce a postit și s-a rugat îndelung, iată ce i-a răspuns omului meu (care a aștepta cu nerăbdare împlinirea ascultării și lămuririle propriei sale nedumeriri):
Astă noapte la rugăciune, când îmi plângeam păcatele mele, mi-a apărut Părintele Arsenie Boca și mi-a zis cu multă durere: „Roagă-i părinte pe oameni să nu mă mai cinstească ca Sfânt. Nu fac altceva decât să-mi sporească chinurile!”
[ÎPS sa – n.n.] De atunci mi-am dat seama că trebuie să fim mult mai atenți cu mântuirea noastră și să nu ne grăbim să catalogăm pe nimeni nici ca Sfânt, nici ca păcătos. Tot a judeca pe altul înseamnă. Să nu ne mai abatem nici la stânga, nici la dreapta de la Sfinții Părinți, nici măcar cu o câtime. Mai greu este să depistăm falsa sfințenie, decât să luptăm cu păcătoșenia vădită.
– …
– Nu v-aș fi spus acestea dacă nu ar fi periclitată mântuirea atâtora prin evlavia față de un om înșelat, fiindcă îl iau ca model și se amăgesc, despărțindu-se de Hristos.”

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:40:34

După Sfinții Părinți: a cinsti un nesfânt ca Sfânt = IDOLATRIE
 
6. A cinsti un nesfânt ca Sfânt este un păcat considerat de Sfinții Părinți întocmai ca marele păcat al adorării unui idol în locul lui Dumnezeu.
Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea cădere!
Mai multe despre aceasta puteți citi aici:
https://888adevarul8despre8arseniebo...nesfc3a2nt.pdf


Păcatul grav al canonizării unui nesfânt


Iată ce ne învață despre aceasta Sfinții Părinți:
- Acesta este un păcat la fel de grav cu închinarea la idoli!
- Cei care cinstesc un nesfânt ca Sfânt vor avea urmări cumplite pentru sufletul lor!
- Dar îl vor vătăma în veșnicie și pe cel nesfânt cinstit ca Sfânt, fiindcă îi provoacă lipsa cea mare (a rugăciunilor din partea Sfintei Biserici necesare pentru mântuirea lui).
- Îi vor spori și chinurile prin faptul că va fi pricină ca oamenii să nu se mai închine Ziditorului ci zidirii (în care nu viază Dumnezeu fiindcă nesfântul nu are harul Sfântului Duh, ci o lucrare omenească bolnavă unită cu duhurile viclene).

https://888adevarul8despre8arseniebo...a-retusata.jpg


"Sufletul „bolnav", potrivit învățăturii Sfinților Părinți
În înțeles patristic, sufletul fiecărui om este atins de boală. A suferi de ceea ce numim psihopatie (gr. psyhopathís, om bolnav sufletește)1 2 nu înseamnă în chip necesar a fi schizofrenic. Sfinții Părinți definesc boala sufletului, ״psihopatia", drept starea în care energia cugetătoare (noetică) nu lucrează corect înlăuntrul omului, când mintea (nous) acestuia este plină de orice fel de gânduri (logismoí), nu neapărat rele.
O inimă înțesată de gânduri, fie ele bune sau rele, vădește, potrivit Sfinților Părinți, un om bolnav, care suferă de „psihopatie". Gândurile pot fi de o înalță ținută morală, ori dimpotrivă, cu totul imorale sau de orice altă natură, lucrul acesta este lipsit de importanță. În lumina învățăturii Sfinților Părinți, cine nu a pășit pe treapta duhovnicească a curățirii sufletului de patimi și nu a ajuns, prin Harul Duhului Sfânt, la luminare, este bolnav și suferă de „psihopatie". Nu este vorba, însă, despre accepțiunea psihiatrică a cuvântului. Cu totul altceva este pentru psihiatru un psihopat. Unul ca acesta este omul psihozelor, omul schizofrenic. în Ortodoxie însă se pune întrebarea: cel ce nu și-a curățit sufletul de patimi și nu a ajuns la luminare poate fi socotit un om „normal" sau nu? Aceasta este problema.
Cum arată un creștin ortodox ״normal", potrivit Tradiției patristice? Dacă vreți să vedeți în chip lămurit cum stau lucrurile, citiți slujba Sfântului Botez, slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir, ce se săvârșește în Patriarhia de Constantinopol în Joia Mare, citiți slujba de târnosire a bisericilor. Veți vedea ce înseamnă a fi templu al Duhului Sfânt și cum trebuie să fie omul care s-a învrednicit de luminare.
Toate slujbele Bisericii, precum și întreaga sa Tradiție ascetică, se referă mai cu seamă la trei stări duhovnicești: curățirea sufletului și a trupului de patimi, luminarea minții prin Harul Duhului Sfânt și îndumnezeirea omului întreg, a sufletului și a trupului. Vorbesc, însă, îndeosebi despre curățire și luminare, deoarece slujbele Bisericii sunt expresia slujirii celei cuvântătoare (logikí latreía) închinate lui Dumnezeu. Așadar, cine este un ortodox „normal"? Cel botezat, nu însă și curățit? Cel care nu a ajuns încă la luminare? Sau cel deopotrivă curățit și luminat? Acesta din urmă, desigur. Acesta este un ortodox „normal"1 .
Despre teologie
Când vorbesc despre Dumnezeu, Părinții pornesc de la cuvintele Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți ai Bisericii care au trăit înaintea lor. Până ce nu ajung să se facă ei înșiși părtași experienței luminării, nu se îndeletnicesc cu teologhisirea, deoarece, înainte de a se învrednici de aceasta, sunt simpli ucenici. Cu alte cuvinte, ucenicesc lângă Părinți duhovnicești care îi pregătesc să primească luminarea. Le dau, adică, să citească Vechiul și Noul Legământ, le stau alături și le tâlcuiesc Scripturile, le descoperă Tradiția ortodoxă ce dăinuiește de veacuri, îi sfătuiesc să se îndeletnicească cu rugăciunea minții, cu postul etc. și, în genere, îi supun nevoințelor de tot felul pentru a-i cerca, astfel încât să-și curățească mintea, să o golească de toate gândurile, bune sau rele, ca aceasta, odată curățită, să poată primi cercetarea Duhului Sfânt. Numai odată cu aceasta- în urma acesteia, când înlăuntrul lor începe să lucreze rugăciunea, încep să teologhisească.
Vedem, astfel, care este calea pe care omul trebuie să o străbată pentru a ajunge la tămăduire. Mai concret, tămăduirea se dobândește printr-o luptă crâncenă, fără încetare și îndelungată, de durată. în răstimpul ei, Harul vine și pleacă în repetate rânduri, până ce îl curățește pe nevoitor de patimi și îl arată cercat dinspre lucrarea patimilor.
În lupta despre care vorbim, filosofia nu este de nici un ajutor, deoarece la capătul acesteia nu rațiunea (logikí), cugetul omului (diánoia), se curățește și se luminează, ci mintea (nous). Cugetul omului se curățește repede, chiar la începutul luptei. Este trebuință însă de timp mai îndelungat pentru a dobândi curățirea minții, a inimii, dacă omul duce, desigur, o viață de nevoință.
Așa cum am arătat deja, cugetul omului (diánoia) nu este totuna cu mintea (nous). Științele omenești, cunoașterea științelor îi luminează cugetul, rațiunea (logikí). Totuși, luminarea primită de adevăratul teolog este îndoită. Cuvântul de învățătură, cateheza îi luminează rațiunea, dar îndeosebi îi aduce luminarea minții-nous, adică a inimii, a inimii celei duhovnicești1 .
Cine este adevărat teolog?
Să vedem acum: cine este adevărat teolog? Cel care a citit multe cărți de teologie și deține cunoștințe însușite prin parcurgerea unor bibliografii? Unul ca acesta se aseamănă însă microbiologului, de pildă, care, deși a citit nenumărate cărți de specialitate, nu a folosit niciodată un microscop, nici nu a întreprins vreo cercetare în laborator. În științele experimentale, de autoritate și prestigiu științific se bucură întotdeauna cel ce deține o cunoaștere practică, pe baza experimentelor, a obiectului sau a fenomenului studiat, cu alte cuvinte, cel cu experiență în observarea și în înțelegerea fenomenelor pe care le cercetează.
În terminologia patristică, această experiență a observării energiilor-lucrărilor Duhului Sfânt se numește vedere-[a-lui-Dumnezeu] (theoría, contemplare). Prima treaptă a vederii-lui-Dumnezeu este experiența rugăciunii lucrate de la sine, pe care Duhul Sfânt o săvârșește în inima omului, așadar experiența Rugăciunii. Prin Rugăciunea pe care Harul Duhului Sfânt o pune în lucrare, începe să se statornicească în om credința lăuntrică. Împărtășindu-se de această experiență a Harului Duhului Sfânt, creștinul începe să-L vadă, să-L cunoască pe Dumnezeu. Acum, cu ajutorul Harului, călăuzit de Vechiul și Noul Legământ, adică de Proroci, de Apostoli și de Părinții Bisericii, care tâlcuiesc în Duhul Sfânt Scripturile Legii celei Vechi și a celei Noi, se învrednicește și el de dreapta tâlcuire a Dumnezeieștii Scripturi, adâncindu-se în cuvintele și înțelesurile acesteia, precum și ale scrierilor Sfinților Părinți ai Bisericii.
În anumite împrejurări, la vremea rânduită, creștinul urcă pe treptele mai înalte ale vederii-lui-Dumnezeu, de pildă pe cea a luminării, sau binevoind Domnul, a împărtășirii de Lumina Sa cea nezidită, adică a îndumnezeirii. În viziune patristică, teolog este cel ajuns la îndumnezeire, întrucât în această stare omul se izbăvește de înșelare și ajunge să teologhisească fără teama de a rătăci. Cu alte cuvinte, potrivit Sfinților Părinți, teologi (cuvântători-de-Dumnezeu) sunt numai văzătorii-de-Dumnezeu (theóptes). Biserica i-a numit cu deosebire teologi doar pe câțiva dintre Părinți, foarte puțini la număr, deși cu teologhisirea s-au îndeletnicit mulți. Cei ce teologhisesc, spre deosebire de teologi, sunt cei care au ajuns numai pe treapta luminării, adică a rugăciunii neîncetate a inimii. Aceștia, fiind luminați de Harul Duhului Sfânt, teologhisesc întemeindu-se pe experiența celor îndumnezeiți, fără a descoperi ei înșiși noi adâncimi ale teologiei. Sunt, desigur, și unii care teologhisesc rațional, insuflați numai de lectura unor cărți teologice. Sfinții Părinți opresc însă de la aceasta1 .
Starea vieții duhovnicești în Grecia de astăzi
Perioada în care ne aflăm acum este una de decădere în istoria Bisericii, dat fiind faptul că așa-zișii ״doctori de suflete" (Părinți duhovnicești lipsiți de puterea de a-i tămădui sau a-i călăuzi în chip nerătăcit pe oameni) nu sunt nici măcar ei înșiși conștienți de starea părelnicei lor duhovnicii. Cum să-i poată recunoaște unii ca aceștia pe cei ce sunt cu adevărat Părinți duhovnicești? Învârtoșați și cu totul nesimțitori, nu vor fi în stare de aceasta. Este cazul lui Iuda, care L-a cunoscut pe Hristos, dar nu precum ceilalți Apostoli. Iuda nu a înțeles Cine era Hristos. De ce? Pentru că nu avea o așezare duhovnicească bună. Cu alte cuvinte, s-a dovedit a fi un părut și înșelat doctor de suflete, neînstare a-și mântui nici măcar propriul suflet.
"

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:48:14

După Sfinții Părinți: a cinsti un nesfânt ca Sfânt = IDOLATRIE 2
 
"Teologia ortodoxă ne dă astăzi putința de a-l afla pe cel cu adevărat doctor și de a-l deosebi de ceilalți falși vindecători? Îl recunoaștem printre toți aceștia pe adevăratul Părinte duhovnicesc, pe cel în stare să ne tămăduiască sufletul? Sau, altfel spus, îi putem astăzi deosebi pe sfinți în mijlocul mulțimii? Cu greu, s-ar părea. Acum creștinii au ajuns să nu-i mai poată recunoaște, între falșii doctori de suflete, pe Părinții duhovnicești adevărați. Aceasta din pricina faptului că, în locul Teologiei Părinților, a experienței vii, am pus teologia apuseană, a dogmelor și a cărților, făcându-ne astfel următori unei teologii ce nu duce la curățirea sufletului de patimi. Am lepădat Tradiția isihastă, înlocuind-o cu litera dogmelor sau cu morala (pietismul). Toate acestea au început încă din anii de după Revoluția greacă de la 1821, fruntaș avându-l pe Adamantios Korais1 . (...)
SFINȚENIA ÎN LUMINA TRADIȚIEI ORTODOXE
Prezența sfinților în viața Bisericii are o însemnătate deosebită. Lucru firesc, de altfel, de vreme ce scopul și întreaga ei lucrare privesc sfințirea omului, pricină pentru care o și numim ״laborator" al sfințeniei.
Totodată, însetat de dorința de a avea modele autentice pe care să le urmeze în viață, omul caută întotdeauna să întâlnească sfinți, oameni adevărați. Astfel, la vremuri de răscruce ale istoriei, se vorbește despre sfinți și sfințenie, deoarece aceasta reprezintă o nevoie concretă a omului.
Este și cazul ultimilor ani. Mulți îi socotesc sfinți pe toți oamenii care sunt buni și pașnici, îndemnând la canonizarea lor, adică la trecerea lor oficială în rândul sfinților Bisericii.
Proslăvirea unui credincios de către Biserică trebuie să se întemeieze însă pe mărturii vii ale sfințeniei, trebuie să existe dovezi clare ale faptului că acel om a devenit templu al Duhului Sfânt, fiindcă numai atunci poate mijloci către Dumnezeu în rugăciune. CEL CE NU ESTE CU ADEVĂRAT VAS AL SFINȚENIEI, MĂCAR CĂ AR FI SOCOTIT DIMPREUNĂ CU SFINȚII, NU POATE MIJLOCI CĂTRE DUMNEZEU, NU ARE SĂLĂȘLUIT ÎNLĂUNTRUL SĂU HARUL DUMNEZEIESC, IAR PRIN CINSTIREA PE CARE I-O ADUCEM, PROSLĂVINDU-L CU SFINȚII, DEVENIM ÎNCHINĂTORI AI ZIDIRII, NE ÎNCHINĂM FĂPTURII ÎN LOCUL FĂCĂTORULUI. Spunem aceasta deoarece numai lui Dumnezeu se cuvine să-I aducem închinare, cinstindu-i, desigur, și pe cei în care El Se sălășluiește. Dacă aceste premise lipsesc, a cinsti pe cineva ca sfânt este o greșeală.
Chestiunea de față trebuie privită cu multă seriozitate. Ne vom apleca în cele ce urmează asupra învățăturii Sfântului Ioan Damaschin, a acestui ales învățător al Bisericii noastre, în scrierile căruia găsim adunată întreaga învățătură a sfinților dinaintea sa cu privire la dogme, credință și viață.
Așadar, ce sunt sfinții și care sunt mărturiile sfințeniei, potrivit Sfântului Ioan Damaschin, în a cărui învățătură aflăm concentrată întreaga Tradiție ortodoxă?
1. Sfinți prin împărtășire cu Dumnezeu
Întărindu-și cuvântul cu numeroase pasaje din Scriptură, acest învățător de seamă al credinței și al viețuirii ortodoxe arată că sfinții trebuie cinstiți ״ca prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu". Dacă Dumnezeu este numit împărat și Domn pentru că a zidit și chivernisește lumea, tot astfel și sfinții, care se unesc cu El, sunt „dumnezei, domni și împărați". Scrie, totodată, că sfinții pot fi numiți și ״dumnezei", de vreme ce, așa cum citim în Vechiul Testament, Dumnezeul nostru este „Dumnezeul dumnezeilor" (Deuteronom 10:l7)1.
Desigur, sfinții nu sunt dumnezei, împărați și domni după fire, precum Dumnezeu Cel în Treime, ci după Har și prin împărtășire cu El. Vorbind despre sfinți, Sfântul Ioan Damaschin îi numește dumnezei, însă „nu prin fire", ci spune: „Prin participarea la El au devenit prin har ceea ce El este prin fire"2 . În virtutea alegerii deliberate (proaíresis) și a libertății, au primit Harul și energia lui Dumnezeu, Care sălășluiește înlăuntrul lor. Harul Dumnezeiesc este cel care lucrează, însă ei, învoindu-se în chip liber la aceasta, se fac împreună-lucrători cu El, se împărtășesc, adică, de acest Har.
Sfinții sunt numiți împărați și domni nu în calitate de stăpâni ai lumii, ai omenirii, așa cum este Dumnezeu, nici în înțelesul ocârmuirilor lumești, ci ca cei ce au împărățit peste patimi și au păzit ״nefalsificată" asemănarea chipului dumnezeiesc dinlăuntrul lor. Sfântul Ioan scrie: „Nu spun că sunt dumnezei, împărați și domni prin fire, ci sunt numiți așa pentru că au împărățit și au stăpânit peste patimi și au păzit nefalsificată asemănarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit căreia au fost creați - căci se numește și icoana împăratului împărat - și pentru că sunt uniți cu Dumnezeu după voință și L-au primit locuitor înăuntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce El este prin fire"1.
Nu este cu putință să nu arătăm cinstire unor astfel de oameni, care s-au unit cu Dumnezeu și s-au împărtășit de energiile Sale nezidite: „Pentru ce dar nu trebuie cinstiți cei care au ajuns slujitori și prieteni și fii ai lui Dumnezeu? Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de Stăpânul obștesc"2.
2. Sfințirea sufletului și a trupului
Unirea sfinților cu Dumnezeu aduce cu sine schimbări adânci, cutremurătoare, am putea spune. Cu alte cuvinte, unirea aceasta nu este una de natură morală, psihologică sau socială, ci în chip vădit teologică, ceea ce înseamnă că vorbim despre criterii de netăgăduit ale sfințeniei. Dată fiind îndoita alcătuire a omului, ca suflet și trup, Harul lui Dumnezeu se revarsă prin suflet și asupra trupului, de aceea există semne și mărturii lămurite ale sfințeniei.
Amintind diferite locuri din Sfânta Scriptură, precum cuvântul Apostolului: „Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu" (II Corinteni 6:16) sau al lui Solomon: „Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele" (înțelepciunea lui Solomon 3:1), Sfântul Ioan Damaschin spune că sfinții au ajuns „cămări și locașuri curate ale lui Dumnezeu". Ceea ce Dumnezeu este după fire, sunt și sfinții după Har și prin împărtășire cu El. De vreme ce Dumnezeu este viață și lumină, înseamnă că „cei care sunt în mâna Domnului sunt în viață și lumină"3 . Prin „lumină" înțelege Lumina nezidită, de care se împărtășesc sfinții. Este acea lumină pe care o vedem reprezentată și în iconografia ortodoxă. În sfintele icoane, în jurul capetelor sfinților se zugrăvește o aureolă1, mărturie a faptului că sfinții au văzut Lumina nezidită, au trăit și trăiesc necontenit în această Lumină nezidită.
În temeiul celor arătate mai înainte, dată fiind unitatea dintre suflet și trup, Harul lui Dumnezeu se revarsă prin suflet asupra trupului. Făcând referire la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care arată în chip lămurit că trupurile creștinilor sunt temple ale Preasfântului Duh, Sfântul Ioan scrie că ״Dumnezeu a locuit cu ei prin mijlocirea minții și a trupurilor lor ", așa încât sfinții sunt numiți ״ temple și locașuri însuflețite ale lui Dumnezeu". Se pune, firește, întrebarea: ״Cum nu trebuie cinstite templele însuflețite ale lui Dumnezeu, locașurile însuflețite" ale Lui? ״Aceștia pe când trăiau au stat cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu", iar moartea lor ״este mai degrabă somn decât moarte"2.
Întrucât Harul lui Dumnezeu se revarsă prin minte (nous) asupra trupului, moartea ce stăpânește în trupul omului este biruită. Astfel putem înțelege nestricăciunea sfintelor moaște. [...]
6. Harul deosebirii
Este limpede, potrivit celor spuse de Sfântul Ioan Damaschin, că sfințenia nu cunoaște criterii etnice, morale, sociale sau psihologice, ci cu deosebire teologice. Sfinții sunt sfinți și îi numim astfel fiindcă s-au unit cu Dumnezeu și se împărtășesc de Harul Său nezidit. Iar această împărtășire de Harul Dumnezeiesc se vădește prin mulțimea harismelor, precum cea a facerii de minuni sau a izvorârii de mir și, în genere, prin moaștele lor neatinse de stricăciune, mărturie a faptului că sfinții săvârșesc minuni, izvorăsc mir și se fac părtași învierii și slavei lui Hristos. Nu ״oamenii buni" sau ״patrioții devotați-înflăcărați" sunt sfinți, ci cei ce se împărtășesc de Harul lui Dumnezeu. De altfel, tocmai prin această împărtășire, ei se arată a fi deopotrivă oameni buni și patrioți adevărați. Lucrul cel mai de seamă este unirea lor cu Dumnezeu în chip deplin, cu sufletul și cu trupul.
Mai există, desigur, un aspect important. Cum îi putem deosebi pe Apostoli de apostolii mincinoși, pe adevărații Proroci de prorocii mincinoși, pe Mucenici de falșii mucenici, pe Cuvioși de păruții cuvioși, pe Sfinți de sfinții cei mincinoși? Lucrurile stau la fel ca și în privința celor omenești. Pe adevărații savanți îi recunosc cei ce împărtășesc aceeași știință cu ei. Prin urmare, pe sfinți îi pot recunoaște cei ce s-au făcut părtași Harului lui Dumnezeu. Sfinții îi recunosc pe sfinți. Când cineva are Harul deosebirii duhurilor, care este temeiul adevăratei teologii ortodoxe, cunoaște dacă un duh este sau nu de la Dumnezeu, poate deosebi cele zidite de cele nezidite. Prin urmare, această chestiune nu este una instituțională, ci harismatică, ține de lucrarea Harului.
Dacă vorbim în vremurile noastre despre o schimbare ce vădește în chip lămurit înstăpânirea secularismului în lume, atunci aceasta este pierderea criteriilor spiritualității și sfințeniei ortodoxe, așa încât adevărații tămăduitori dumnezeiești ajung să fie socotiți totuna cu acei ״oamenii buni", pe care îi putem afla în spațiul oricărei tradiții religioase. Iar acest lucru duce, desigur, la pervertirea credinței ortodoxe și la trăirea unei spiritualități demonice cu urmări cumplite pentru omul care proslăvește cu sfinții pe cel părut a fi sfânt, ce are el însuși trebuință de mila lui Dumnezeu."

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:51:30

După Sfinții Părinți: a cinsti un nesfânt ca Sfânt = IDOLATRIE 3
 
" Pentru cei adormiți, păcătoși sau sfinți, aducem la biserică prinoase și colivă. Însă rugăciunea pe care o înălțăm lui Dumnezeu pentru fiecare dintre aceștia este diferită. Sfinților le cerem să mijlocească pentru noi în rugăciunile lor, nu ne rugăm să fie mântuiți, așa cum facem în cazul celor despre care nu știm dacă s-au învrednicit să dobândească sfințenia. Așadar, proslăvind pe cel pe care Dumnezeu nu l-a arătat sfânt, îl lipsim de prinosul rugăciunilor aduse de Biserică pentru mântuirea lui.
Canonizarea anumitor credincioși și trecerea lor oficială în rândul sfinților este o chestiune ce ține de criteriile spiritualității și sfințeniei ortodoxe. Iar de căpetenie între acestea este trăirea învățăturii niptico-isihaste a Bisericii în întregul său înțeles ortodox, ca premisă sigură a unei teologii ortodoxe. "



Citatul din cele trei postări de mai sus este din următoarea carte:
†Ierótheos VLAHOS, mitropolit de Nafpaktos, Isihie și teologie: Calea tămăduirii omului în Biserica Ortodoxă, Ed. Sophia, București, 2016, pp. 12-24.

Va urma, dacă ne ajută Bunul Dumnezeu

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 00:57:27

După Sfinții Părinți: a cinsti un nesfânt ca Sfânt = IDOLATRIE 4
 
Din cele de mai sus se vede că cine nu a trăit și nu a învățat Ortodox nu poate fi Sfânt, indiferent de minunile ce se fac în numele lui. Tot așa, cine nu a trăit și nu învață Ortodox nu poate deosebi cine este Sfânt și cine nu este, luându-se după minuni și după interesul personal. Numim interes personal în acest caz și asemănarea lucrării celui studiat cu propria lucrare lăuntrică, fiindcă dacă nesfântul (cu aceleași patimi ca ale canonizatorului) este canonizat îi confirmă oficial patimile ridicându-i-le la rang de sfințenie. Este posibil ca la această amăgire să contribuie (pe lângă eventualele interese politice, financiare și eretice) și faptul că cel ce se ostenește pentru canonizare l-a cunoscut personal pe nesfânt (astfel că cinstirea lui îi aduce și lui un surplus de cinstire în ochii și urechile oamenilor prin faptul că a fost „ucenic de Sfânt”). De aceea, în general, canonizările se fac la cel puțin două trei generații după adormirea Sfântului ca să nu se favorizeze „nepotismul” în canonizare.

În cinstea tuturor acestor Sfinți din veac, Leon, preaînțeleptul și vrednicul de laudă împărat, a zidit o biserică măreață și foarte frumoasă înăuntrul cetății Constantinopolului, aproape de biserica Sfinților Apostoli. După cum se spune, el ar fi zidit această biserică pentru Teofana, soția lui cea dintâi, care ar fi bine-plăcut lui Dumnezeu în chip desăvârșit, petrecându-și viața, lucru de mirare, chiar în mijlocul tulburărilor și al palatelor împărătești. Astfel, după ce împăratul a făcut cunoscut Bisericii scopul său, aceasta nu s-a plecat voii lui. Adică, s-a împotrivit îndată părerii împărătești, sub cuvânt că nu este cu cale a număra între Sfinți, și a cinsti numaidecât pe Teofana, în așa fel încât să i se sfințească chiar și o biserică, peste măsură de frumoasă, celei care până ieri, numai cu câteva zile mai înainte, trăise sub ispita înfumurării și a desfătării împărătești și că, deși a bine-plăcut lui Dumnezeu, totuși încă nu a sosit vremea a i se da cinstire și închinare ca unui sfânt. Preaînțeleptul împărat, împărtășind părerea întregii Biserici, a hărăzit Tuturor Sfinților biserica zidită de el, zicând: «Dacă și Teofana este sfântă, să fie și ea socotită cu toți Sfinții».
http://acvila30.ro/duminica-tuturor-...-acestei-zile/

***
De ce oare Părintele Arsenie Boca s-a arătat unui pustnic Athonit zicându-i cu multă durere:
„Roagă-i părinte pe oameni să nu mă mai cinstească ca Sfânt. Nu fac altceva decât să-mi sporească chinurile!

?
https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/ar-vrea-pr-arsenie-boca-sa-fie-canonizat/


Are multă semnificație rugămintea lui dureroasă. Printre multele ei sensuri tainice să încercăm să desprindem câteva.
Chinurile îi sunt sporite de cinstitorii lui fiindcă slăvindu-l pe el în deșert (ca om pentru faptele sale) este în realitate batjocorit și păgubit de slava cea adevărată:
Mat 6:1 ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
Mat 6:2 Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.

În cazul cinstirii Sfinților (ale căror fapte sunt împreună-lucrări cu Dumnezeu, deci sunt faptele lui Dumnezeu) prin omul de fapt slăvește pe Dumnezeu, pe Dumnezeu în Sfinți și pe Sfinții în Dumnezeu și, prin aceasta, Sfinții și cinstitorii lor primesc spor din slava cea adevărată sau energiile necreate, care vine din belșug (atât în cer, cât și pe pământ) pentru dragostea dintre oameni în Hristos.
Cei ce slăvesc omenește, prin aceasta iubesc slava de la oameni, se pătrund de ea, se îmbolnăvesc de ea și, astfel, devin neputincioși în a mărturisi pe Hristos, pierzând efectul vindecător (netrecător) de la slava lui Dumnezeu:
Ioan 12:42 Totuși și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; 12:43 Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.
Slăvirea omenească se face după criterii omenești, pentru faptele văzute din afară, făcute după părerea și (ne)credința omenească, pentru ochii omenești. Aceasta încarcă pe slăvitor slăbănogindu-l cu un surplus din duhul lumii și întunericul nerațional al patimilor lucrate de demoni în nesfânt. I se vatămă astfel ireversibil mintea care va spori mai departe în neștiință și cunoștință mincinoasă devenind astfel ca o marionetă (manipulată prin sforile falsei smerenii) de către puterile diavolești.
Slăvirea dumnezeiască se face prin și pentru lucrarea credinței adevărate care mută mintea la cele nevăzute, deci neslăvite de om, dar văzute de Hristos care privește în ascuns și în adânc, fiindcă făcute chiar de El în om. Astfel că adevărata slăvire aduce în chip puternic rațiunile vindecătoare dumnezeiești care au lucrat în Sfânt și iradiază din el, vindecând prin dorință și înțelegerea celui ce slăvește. Prin aceasta mintea slăvitorului duhovnicesc (care îi conduce firea) va ști ce să facă ca să-și mântuiască sufletul și harul Sfântului Duh va lucra prin libertate cu putere în cinstitorul adevărat al adevăraților Sfinți.
Slăvirea omenească are un efect și după moarte asupra sufletului care nu a fost întărit în slava lui Hristos din timpul vieții, ci slăbit prin criterii și mentalități lumești. Omul este astfel chinuit fiindcă lipindu-se mai mult de lume, lucrarea și slava ei văzută, este mai tare despărțit de adevăratul Dumnezeu și slava Lui cea negrăită.
Mat 6:24 Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.

Cel ce primește sau dă slavă omenească altui om își pierde astfel adevărata credință, devenind necredincios:
Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi. 44 Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutați?

Prin slăvirea omenească se aduce slavă de fapt lipsei slavei Dumnezeiești (a harului) și se înlocuiește cinstirea firii restaurate prin har cu cinstirea firii stricate. Se slăvește astfel stricăciunea demonic-omenească în locul nestricăciunii Dumnezeiesc-omenească.
Cei care îi vor urma exemplul nesfântului se vor vătăma și din cauza lucrării ce a practicat-o el (care în realitate desparte de Hristos deși mimează sfințenia) asemănându-se cu el în neasemănarea lui cu Hristos.
***
Această boală este pricinuită atât de nesfânt (mai ales dacă și-a dorit și a lucrat în sensul de a fi cinstit de oameni) prin exemplul lui rău (ce mimează sfințenia dar îndepărtează de la adevărata credință), dar este pricinuită și de cei ce îi pun la cale canonizarea. De aceea se sporesc chinurile (unele pe altele în progresie personală) tuturor celor implicați în acest grav păcat (în măsura în care se extinde epidemia slăvirii neslăvite a nesfântului, atingând tot mai multe suflete omenești și amăgindu-le spre această cădere cumplită din har).
Este un cerc vicios înlănțuit nesfânt⟹canonizator necanonic⟹cinstitor amăgit⟹cinstitor amăgitor⟹nesfânt.
Dacă nu se rupe acest cerc prin pocăință, el va deveni o hulă circulară în veșnicie care va amplifica progresiv nălucirea îngrozitoare a slavei întunecate a iadului (care torturează prin însingurarea mândră întreolaltă și față de Dumnezeu). Se înlocuiește comuniunea iubitoare a Sfintei Treimi cu înghesuirea blestematei comunități a celor ce se bizuie pe terenul mlăștinos și îngust al sinelui.
***
În măsura în care îl slăvesc pe nesfânt aici (și își pierd astfel mântuirea), în aceeași măsură, ba chiar mai mult, îl vor blestema adepții lui în veșnicie fiindcă le-a pierdut fericirea. Chinul său (datorat faptului că nu a lucrat adevărul în viața sa) va fi sporit de prezența lângă sine a celor chinuiți datorită amăgirii sale și de blestemele lor la care nu va putea răspunde decât cu alte blesteme învinovățindu-i pe ei că nu au cercetat Sfinții Părinți și s-au lăsat înșelați de propriile lui păreri. Se vor învinovății unii pe alții, însă fără posibilitatea vreunei ușurări ce nu poate veni decât printr-o pocăință reală. Ceea ce ar fi trebuit să facă aici (lucrarea adevărului în viață, apărarea de amăgire prin urmarea Sfinților Părinți și pocăința pentru părăsirea lui Dumnezeu) acolo le va fi un chin nemângâiat deoarece starea lor încrâncenată (în ireversibila alegere de sine și părăsire a lui Dumnezeu) le va vădi vina dar nu spre străpungerea de sine (fiindcă ei nu s-au obișnuit să lucreze așa), ci spre o mai mare ură a celor care s-au făcut părtași odinioară la îndulcirea de sine (și care au contribuit prin aceasta la vicleșugul cercului vicios).
Câtă vreme nu are loc Judecata de Apoi ucenicii care încă nu au murit se mai pot schimba în bine și lepădându-se de amăgire pot ușura astfel chinurile celui vinovat pentru ea. Noi suntem responsabili și pentru suferința celor dinaintea noastră (în măsura în care le urmăm pilda rea sau bună), dar și cercetați pentru consecințele faptelor și învățăturilor noastre în urmași. Cu cât sunt mai mulți afectați de faptele și învățăturile noastre rele, cu atât ne vom chinui mai mult datorită responsabilității noastre în a-i îmbolnăvi (și datorită rănilor care le pricinuim firii noastre comune, ce se răsfrâng și în noi). Cu cât mai puțini sunt loviți de gândirea noastră rea răsuflăm ușurați fiindcă nu îi avem pe conștiință și pe aceia.

Dr. Victor Ardeleanu 17.07.2016 01:01:12

După Sfinții Părinți: a cinsti un nesfânt ca Sfânt = IDOLATRIE 5
 
Omul păcătuiește prin îndulcirea de sine fie trupească, fie sufletească și prin acestea se desparte de Dumnezeu. Durerea și ocara sunt antidoturile acestei despărțiri. Orice om (cât de rău) a făcut și bine înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ca un mult milostiv nu se lasă dator. Îi răsplătește fie aici, fie dincolo. Dacă omul este slăvit aici pentru el însuși (fiindcă este om și are o slavă trecătoare care este frumoasă – chiar dacă deșartă și nepermanentizată prin asemănare – fiind chip al celei dumnezeiești), își ia toată plata aici printr-o dulceață fără consistență care lasă în urmă tristețea neîmplinirii. Astfel îi sporesc chinurile conștiinței fiindcă slava aceasta mincinoasă îl desparte tot mai mult de slava cea adevărată (fiind cinstit de alții în chip mincinos pentru el însuși privit autonom, adică despărțit de Hristos).
Dimpotrivă, dacă este cinstit un Sfânt adevărat, fiind cinstit pentru slava dumnezeiască ce viază în el, această slavă nu este trecătoare, ci îl unește pe Sfânt cu Dumnezeu în slava Lui, (fiind în realitate o unică slavă deoarece chipul s-a împlinit în asemănare). Astfel că cinstirea de către oameni îi sporește Sfântului bucuria că este slăvit Hristos prin el și este urmat Hristos în el. Toată bucuria Sfinților este Hristos care este DRAGOSTEA, VIAȚA, CENTRUL ȘI TOT ceea ce ei își doresc. Văzând pe oameni umplându-se de Hristos (prin slăvirea Lui în cinstirea lor) se bucură nespus de mult, cu bucuria prietenului Mirelui:

Ioan 3:26 Și au venit la Ioan și i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, și despre Care tu ai mărturisit, iată El botează și toți se duc la El. 27 Ioan a răspuns și a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. 28 Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. 29 Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. 30 Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. 31 Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este și de pe pământ grăiește. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.


Se împlinește prin cinstirea lor țelul creației și întrupării lui Hristos:

Ioan 17:14 Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. 15 Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. 16 Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. 18 Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. 19 Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. 20 Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, 21 Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: 23 Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. 24 Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. 25 Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. 26 Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.


Dimpotrivă, se surpă acest țel în cinstitorii nesfinților fiindcă se unesc cu minciuna, cu stricăciunea firii și cu starea egoistă (părăsită de Dumnezeu) a nesfântului, devenind și ei asemenea cu nesfântul adică: mincinoși, stricăcioși și egoiști (părăsiți datorită neasemănării cu Dumnezeu).
Înțelegem acum de ce canonizarea unui nesfânt (sau fabricarea lui ca „Sfânt”) este echivalentul a ceea ce odinioară era invenția idolilor. Diferența dintre icoane (asemănarea cu Dumnezeu și cinstirea lui Dumnezeu prin ele) și idoli (asemănarea cu patimile și înlocuirea lui Dumnezeu prin ei) este și diferența între Sfânt și nesfânt.
Sfântul este o Icoană.
Nesfântul canonizat este un idol.

Psa 134:15 Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești. 16 Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea. 17 Urechi au și nu vor auzi, că nu este duh în gura lor. 18 Asemenea lor să fie toți cei care îi fac pe ei și toți cei ce se încred în ei. 19 Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul;
Înt 14:8 Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu. 9 Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor. 10 Lucrul și lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiți. 11 Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire, fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte. 12 Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, și născocirea lor a fost pierderea vieții. 13 Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna. 14 Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu. 15 Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit celor din casa sa taine și slujbe. 16 După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor cioplite. 17 Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față. 18 Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului. 19 Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă. 20 Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om. 21 Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei, bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ. 22 Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu, ci, viețuind - din întunericul minții lor - în război necurmat, au numit pace atâtea rele. 23 Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri. 24 Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare. 25 Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb, 26 În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor. 27 Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți, este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul. 28 Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință. 29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea. 30 Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind tot ce este sfânt. 31 Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
Înt 15:13 Dar bine să știe că păcătuiește mai mult decât toți ceilalți acela care, din același lut, scoate vase care se pot ușor sparge și chipuri idolești. 14 Ci toți aceștia sunt mai nebuni și mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toți dușmanii poporului tău și asupritorii lui; 15 Căci pe toți idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă.
Ps 74:3 Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârșit, că rău a făcut vrăjmașul în locul cel sfânt al Tău. 4 Și s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele lor drept semne;

***
Atât de grav este acest păcat, încât însuși Mântuitorul ne-a avertizat de el:

Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:09:58.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.