Am auzit pe multi spunând:
„ Iisus nu sfarama zavorul.
El bate însa-ncet si blând,
dar tu deschizi, nu Salvatorul !”
Odata însa-n viata mea,
Iisus vârând prin usa mâna,
mi-a zis: „Eu, totusi, pot intra,
caci Eu sunt Domnul tu tarâna !”
Dar n-a intrat. Si-am plâns cu-amar,
ne-ntelegând: de ce nu vine ?
Dar El n-avrut ca un tâlhar
sa traga fierul pus de mine...
Când I-am deschis, era târziu.
El disparuse-n umbra serii.
Orasu-ntreg parea pustiu.
Si m-au lovit pe drum strajerii.
Abia în zori ne-am întâlnit
în Ghetsimani, pe o carare ...
El, dorul cel nemarginit,
iar eu... tarâna cu zavoare ...
O, frate drag, Iisus e blând,
El sta la usa ta si bate.
El poate s-o sfarâme-oricând.
Dar dragostea din El ... nu poate...

Costache Ioanid

Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra
Pentru limba, pentru limba noastra.

Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!

Pentru ea ninsori se cern din spatii,
Pentru ea puternici sunt Carpatii,
Pentru ea e calda vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei.

Pentru ea noi varuim peretii,
Pentru ea mai sunt raniti poetii,
Pentru ea cresc florile visarii
Pentru limba, pentru limba Tarii.

Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!

Grigore Vieru.

Nu va uscati curate lacrimi
a-alipirii de Hristos
oricat v-ar fi de aspru vantul
si gerul cat de nemilos.

Nu va uscati curate lacrimi
a rugaciunilor fierbinti
oricat v-ar fi de greu urcusul
de parasiri si suferinti.

Nu va uscati curate lacrimi
a milei pentru cel lipsit
oricat v-ar fi de cu durere
si cu raceala rasplatit.

Nu va uscati curate lacrimi
a mijlocirii pentru toti
oricat v-ar fi de-adanc abisul
de ura dintre frati si soti.

Nu va uscati curate lacrimi
a asteptarii Celui Drag
oricat v-ar fi de-adanca noaptea
si neintors cel dus pribeag.

Nu va uscati curate lacrimi
a dragostei din ochii mei,
ci-mi curgeti pana va va sterge
Hristos, cu Mana Lui, din ei.

Traian Dorz

Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!

Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!

Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.

Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preţ mai scump pentru-o mireasă.

Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veşnicie.

Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipeşte-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.

Costache Ioanid

Luminătorul -

de VasileVoiculescu


Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi,fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.

Ieşeam cu ciubărele minţii,goale,afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram,răsturnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
Atunci ai trimis Îngerul Tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi-a izbit naprasnic,fără milă,pereţii.

Au curs cărămizi şi moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit în lăuntrul meu.
Şi cu el odată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare,de slavă şi de lumină.

Cantecul potirului

de Nichifor Crainic
- scrisa în închisoarea Aiudului

Când holda de seceri tăiată fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice ‘n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele’n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu’ Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnu’ Cristos.

Şi iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Hrăneşte-mă carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.
Din curpenul viţei ce-nconjură crama,
Bunica şi mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate,
Ce varsă ca rana şuvoaie’nspumate,
- Copile, grăiră, ăst must sângeros
E-al Domnului nostru Cristos.

Si iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Adapă-mă, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te’n vie şi vezi-Te’n grâne
Şi sângeră’n struguri şi frânge-Te’n pâne,
Tu, viaţa de-apururi a neamului meu .

Frumuseţea MARIEI în Cuvinte prea alese.



* " Bucură-Te, leagăn alb de iasomie,

Către care-n roiuri fluturii coboară,

Bucură-Te, raza stelei din vecie,

Şipot care curge lin cu apă vie,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea, Marie.



Bucură-Te, floare fără de prihană,

Albă ca argintul nopţilor de vară,

Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,

Mirul care vindeci orice fel de rană,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea, Icoană.



Bucură-Te, brazdă plină de rodire,

Munte sfânt în care s-a-ngropat comoară,

Bucură-Te, cântec tainic de iubire,

Clopot de chemare, cântec de mărire,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Blândă fericire.



Bucură-Te, mărul vieţii care-nvie,

Pomul greu de roadă-n plină primăvară,

Bucură-Te, iarăşi, ţărm de bucurie,

Dintru care curge miere aurie,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Sfînta mea Marie.

Bucură-Te, Maică… - Zorica Lascu –Maica Teodosia

DOINA
M. Eminescu
De la Nistru pân� la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân� la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna �n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se �ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu �n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s�aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul � frate cu Românul �
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca �
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las� Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua �ntreaga, noaptea �ntreaga,
Doar s�a �ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te �nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s�aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri �n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

De câte ori încep să cred că pot fi cineva,
Că lumea e făcută pentru mine , clipa să-mi trăiesc,
De-atâtea ori Tu mă atingi şi-n cercetarea Ta,
Îmi dai putere să-mi revin şi să mă umilesc.

De câte ori simt că nu pot înainta,
Şi-mi pare că nici paşi nu mai pot face , că-s olog,
De-atâtea ori Tu mă cuprinzi în mare mila Ta
Şi-mi dai putere să îngenunchez şi să mă rog.

De câte ori mă simt uitat şi viaţa-mi pare tristă,
Şi-un dor de cerul Tău albastru inima îmi frânge,
De-atâtea ori Tu îmi araţi că dragostea există
Şi îmi dai lacrimi şi putere să pot plânge.

De câte ori , nebun , eu Te trădez Isuse,
Păcătuiesc, şi-apoi îmi pare rău,
De-atâtea ori repari simţirile-mi distruse
Şi plin de dragoste , mă-mbraci în Harul Tău.

De câte ori simt că mă-ndepărtez de Tine
Şi că duşmanul mă atrage în capcana sa,
De-atâtea ori Tu cauţi şi găseşti în mine,
Credinţa şi puterea să te pot urma.

De câte ori aş vrea să Te privesc în faţă,
Să-mi pun capul pe pieptul Tău,să-Ţi mulţumesc,
De-atâtea ori, Cuvântul Tău îmi dă viaţă
Şi-mi dă putere-n aşteptare...să nădăjduiesc.


Stelian David

Esti bun, Doamne!
 

Esti bun Doamne

Esti Doamne bun, eu pamantean si rau
Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila.
Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer nu din argila.

Nu ti-am ravnit nici razele subtiri,
Nici talpile strapunse de piroane.
Dar Tu ma faci partas in rastigniri
si-ti tot ingan osanda din icoane.

Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere?

Cu necersita slava ma incarci
si-n cuie, cand sfintenia ma frange,
oftand ma uit la ranile-mi prea largi
si-ti cresc alaturi, sange langa sange.

Radu Gyr