HRANESTE SUFLETUL.

Cauta-ti linistea
Doar in tine...
Si pacea sufleteasca
Tu o vei gasi
Si vei simti,
Cum bunatatea creste
Si fericirea
Ti-o vei construi....
Cauta-ti linistea,
Adu-o sufletului
In dar...
Ofera-i dragostea
Caci sufletul,
E viu
Si doar prin bucurie
El renaste....
Ofera-i sufletului
Doar caldura
Pe care inima
In dragoste o gaseste...
Si umple-ti sufletul
Doar de iubire,
Caci doar iubirea
Este hrana lui....

Stefan Sitaru- Din Volumul EFEMERIDE....
.

E PRIMĂVARĂ!

Și primăvara a sosit,
Copacii încep să prindă floare
Senin e cerul
Și-n inimă e desfătare

Si primăvara a sosit
E pace-n suflet și-n privire
Senin mi-e sufletul
Și dornic de iubire.

Răsar lalele în grădină
Natura-și schimbă a ei veșminte
În miile ei de culori
Ce nu pot fi redate în cuvinte

Deci, să ne bucurăm prieteni
De al naturii dulce dar
Se simte-n aer cum adie
A liliacului nectar

Și primăvara a sosit
Spre bucuria tuturor
Avem în suflet bucurie
De primăvară ne-a fost dor

Stefan Sitaru- Din Volumul EFEMERIDE...

nu-ți voi spune niciodată iubi

nu am înțeles aminul tatuat pe buzele tale
nu am reușit să citesc poezia copodoperă
scrisă pe vene tale călugărite
într-o mănăstire pe care doar tu o cunoști...
nu înțeleg nici acum dragostea ta aproape carnală
față de un Yeshua pe care nu L-ai privit niciodată
dar pot să închid ochii și să ascult ruga
care mă răstignește și pe mine
pe brațele tale imaginare.
atât pot lua din tine, femeie a văzduhului
femeie a zeilor
apostol necunoscut
profetă anonimă...
atât pot iubi
atât îmi permiți.
iubesc iubirea ta, deși nu o înțeleg,
iubesc aminul și felul în care sună
ca un clopot
ca o catapeteasmă ruptă în tine
în fiecare vineri
femeie nebună,
a nimănui ești!
a nimănui ṣi a tuturor
care mușcă din tine
cum din sfănta cuminecătură
lupii veniṭi în miez de iarnă
să se împărtășească
din sufletul unei căprioare

n-am să-ți spun niciodată iubi,
femeie a mea,
femeie a văzduhurilor din fundul fiecărei gropi
săpate pentru cuvintele mele
nu-ți voi rosti niciunul din teiubescurile mele
pentru că demult
te-am zidit în ele
doar mă voi preface în limba clopotului
care îmi bate aminul

Gabriel Gherbăluță.

Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întâiaş dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Şi scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii şi flori de mac,
Într-un chenar de muşeţele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin
site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colţul paginii mai poartă
Şi-o urmă de-altă semnătură,
Când mâna lui, de mult
fusese moartă;
Trecut pe buze şi uitat în gură
La fostul hram de
sărbătoare:
Buricul degetului mare.
Tudor Arghezi

Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale
Şi Ţi-aş cerşi iertare, dar nu ştiu cum să cer;
Ci Tu pricepi cuvântul din mute osanale
Şi tâlcul rugăciunii de lacrimi şi tăceri.
Îmi ştiu fărădelegea: greşită sunt, Stăpâne,
Prea mult am stat cu ochii plecaţi, cătând în lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mâne
Şi n-am iertat, când rana în suflet m-a durut.
Ţi-am prea iubit făptura, de Te-am uitat pre Tine,
Şi cântecul ţăranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Şi glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.
Mi-am împletit cântare din grele flori de tină,
Am îndrăgit mirosul de verde şi de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumină
Şi turma de capriţe, cu botul mic şi ud.
Mi-am împletit cântarea din flore de mătasă,
Am îndrăgit mirosul de miere şi de tei,
Am prea iubit podoaba şi haina de mireasă,
În zâmbetul câmpiei, mijind sub paşii mei.
Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Căci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob netrebnic, am irosit în cale
Mulţimea milei Tale şi darul Tău bogat.
Acum, cutremurată de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, înainte-Ţi, în goliciunea mea,
M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toată pofta rea.
Din gând smerit primeşte, Iisuse, rugăciunea,
Hrăneşte-mă pe mine cu har îmbelşugat,
Adapă-mă cu mila, îmbracă-mi goliciunea
Cu raza de sfinţenie din chipul Tău curat.
Să nu ma laşi, Preabune, să plec nemângâiată,
Căci îmi cunosc păcatul şi taina Ta o ştiu
Strig către Tine, Doamne, din inima plecată,
Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.
Sfinţeşte-mă, Iisuse, şi taina mi-o arată,
Pogoară-n minte harul prin ungerea cu mir,
Şi fă să nu mă ardă văpaie-nfricoşată,
Când buza mea de tină sorbi-va din Potir.
Poezii, Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Inima îmi spune crede numai în EL,
Nu am de ce să ascult păreri fel de fel,
Am trăit şi trăiesc într-o credinţă curată,
Si am ascultat o rugăciune adevărată.
Recunosc şi simt când o privire refuză,
Şi are o atitudine indiferentă şi confuză.
Pentru aceste priviri care nu ştiu nimic,
Cuvintele mele par curioase un pic,
De ce sunt eu bucuroasă în tot ce fac,
Credinţa adevărată nu mă lasă să tac.
Am fost lovită de multe săgeţi otrăvite,
De credinţa în Dumnezeu au fost oprite.
Existăm prin credinţa de suflet cântată,
O lumânare care nu se stinge niciodată,
Într-o zi de primăvară caldă şi frumoasă,
Am primit lumina sfântă, atât de preţioasă,
Nu mi-am învăţat copilul să fie bogat,
L-am învăţat să se roage, să fie cumpătat,
Iubirea care este amestecată cu lacrimi,
Ne face mai înţelegători şi mai buni.
În fiecare lacrimă ne priveşte Dumnezeu,
Candela iubirii o aprind în suflet mereu,
El ne arată calea spre iertare şi bucurie,
Dar să nu uităm în bucurie şi de datorie.
Nicoleta Mija

PUTEREA CUVINTELOR
Cuvintele ne pot uni pe viaţă,
Cuvintele ne pot lua la harţă.
Cuvintele ne pot şi vindeca,
Cuvintele ne pot şi ierta.
O inimă deschisă, plină de iubire,
Iţi lasă multe cuvinte în amintire.
O inimă închisă sau chiar rănită,
Vorbeşte printr-o tăcere chinuită.
Un cuvânt lasă în suflet o amprentă,
Trebuie să fii conştient sau conştientă,
Să taci atunci când eşti nervos,
Şi nu poţi să spui un cuvânt frumos.
Când eu am fosta câteodată certată,
Nu am fost pe nimeni supărată.
Poate cuvintele câteodată m-au rănit,
Ştiu să fiu bună cu ele la nesfârşit.
Cuvintele mi-au adus numai iubire,
Cuvintele pline de nectarul fericirii.
Cuvintele dăruite de Dumnezeu,
Cuvintele sfinte din sufletul meu.
NICOLETA MIJA BENOS

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…
Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…
Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…
Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…
Costache Ioanid

Candela credintei
Inima îmi spune crede numai în EL,
Nu am de ce să ascult păreri fel de fel,
Am trăit şi trăiesc într-o credinţă curată,
Si am ascultat o rugăciune adevărată.
Recunosc şi simt când o privire refuză,
Şi are o atitudine indiferentă şi confuză.
Pentru aceste priviri care nu ştiu nimic,
Cuvintele mele par curioase un pic,
De ce sunt eu bucuroasă în tot ce fac,
Credinţa adevărată nu mă lasă să tac.
Am fost lovită de multe săgeţi otrăvite,
De credinţa în Dumnezeu au fost oprite.
Existăm prin credinţa de suflet cântată,
O lumânare care nu se stinge niciodată,
Într-o zi de primăvară caldă şi frumoasă,
Am primit lumina sfântă, atât de preţioasă,
Nu mi-am învăţat copilul să fie bogat,
L-am învăţat să se roage, să fie cumpătat,
Iubirea care este amestecată cu lacrimi,
Ne face mai înţelegători şi mai buni.
În fiecare lacrimă ne priveşte Dumnezeu,
Candela iubirii o aprind în suflet mereu,
El ne arată calea spre iertare şi bucurie,
Dar să nu uităm în bucurie şi de datorie.
Nicoleta Mija

Doamne!
Privesc şi lucrez mereu multe icoane,
Ascult tăcerea din ochii tăi Doamne,
Doar Tu ştii când pe mine mă doare,
Primesc numai de la tine milă mare,
Nimic în viaţa asta nu este la întâmplare.
Au fost zile când am urlat de durere,
Dispare totul sub a ta caldă mângâiere.
Am trăit-o fără să mă revolt pe cineva,
M-am rugat şi am înţeles vrearea Ta.
Din toate am învăţat mereu ceva.
Nu am acuzat, pe alţii nu am învinovăţit,
Cu nimeni nu am avut ceva de împărţit.
Nu am căutat soluţii care sporesc suferinţa
Am ales drumul milei şi al credinţei,
Dar şi calea iubirii creştine şi a umilinţei.
Porunca Ta este puterea pe care o primesc,
Aşa am reuşit în viaţa asta să mai trăiesc.
Din ce primesc dau şi altora care suferă,
Dar şi celor care câteodată rău mă supără,
Sunt mulţi care mai rău ca mine îndură.
Eu vreau să-i arăt cum în mine iubirea creşte
Doamne eu nu judec pe cel care mă răneşte,
De frică, de durere, din ură sau bună ştiinţă,
Poate din cea mai grea şi dureroasă neputinţă
Sau din cea mai gravă lipsă de conştiinţă.
Tu eşti judecătorul, te rog să-l binecuvântezi,
Pe mine şi pe el cu iubire să ne îmbrăţişezi.
Să mergem cu toţii la Biserică ca să ne mângâie,
Păcatele să le cureţe prin sfânta Spovedanie
Să ne întărească în har prin Împărtășanie.
Nicoleta Mija Benos

Imn catre Dumnezeu
O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nici o minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu,
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti nici unul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalţe dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O, Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?
Sfantul Grigorie Teologul

Iisuse preadulce Hristoase
primeste-ma pe mine cel pacatos,
Iisuse preadulce Hristoase
ridica-ma Doamne si astazi
ridica-ma iarasi de jos.
Sunt murdarit de pacate
iar demonii ma urmaresc
Iisuse preadulce Hristoase
spre Tine nadajduiesc.
Nu-s orb dar e bezna in mine
din bezna spre bezna privesc.
Doar Tu esti LUMINA Hristoase.
Cu Tine ma impartasesc.
Dorina Stoica ( din "Izvorul indepartat" Pim 2011)

Mi-e dor de tine, Sihăstrie !

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Ierusalime românesc,
Mi-e dor de apa ta cea vie,
De pragul tău dumnezeiesc!

De aerul ce te-nconjoară,
De clopotele tale sfinte,
De Maica Domnului Fecioară
Proteguindu-te, cuminte!

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Cristelniţă cu duh şi har
Ce-ai botezat în bucurie
Sufletul meu, zidindu-l iar...

Eu am fost oaia rătăcită
Înstrăinată de Păstor,
De patimi multe bântuită,
Am fost… un fiu rătăcitor!

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
Că-n raiul tău cel pământesc
Am auzit cum mă îmbie
Iisus, în suflet Să-L primesc…

Ruşine-mi este şi mi-e jale
C-atât de greu L-am auzit,
Că, rătăcind pe-a vieţii cale,
Ades şi eu L-am răstignit...

Mi-e dor de tine, Sihăstrie,
La sânul tâu am înviat,
Pe pragu-ţi mi-a fost dat şi mie,
Ca să mă lepăd de păcat!

Acolo, într-o zi de vară
Am înţeles că nu-s nimic
De nu voi şti, mereu şi iară
Atunci când cad… să mă ridic!

Mă iscălesc: un fir de praf...

(Mănăstirea Sihăstria. Un pridvor al Raiului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

Altar la Putna
Ceaslovul de la parastas
Îl răsfoiesc întâiaş dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
De patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
Şi scrisă-n alburi cu vopsele,
Garoafe, păpădii şi flori de mac,
Într-un chenar de muşeţele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin
site,
Un nume vechi de cititor,
Semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colţul paginii mai poartă
Şi-o urmă de-altă semnătură,
Când mâna lui, de mult
fusese moartă;
Trecut pe buze şi uitat în gură
La fostul hram de
sărbătoare:
Buricul degetului mare.
Tudor Arghezi

Anul ce vine nu-i decât un număr;
el are timpul tot -sămânţă-n lutul meu.
Priveşte-te-n oglindă peste umăr
şi roagă,-n el, să-ţi intre Dumnezeu.
Dintre pământeni cel mai iubit,
peste pragul inimii să-ţi treacă!
Fii-n mâna Lui toiagul odrăslit
şi timpul care-n Veşnicie pleacă!
pr. Nicuşor Stroe

Purtam poveri ce nu-si au rostul
Purtam poveri ce nu-si au rostul
In viata asta mult prea scurta,
Si ne miram ca uneori,
Clacam la singura reduta.
Ne incovoaie ne ranesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Si, ca si cand n-ar fi destul
Le mostenesc ai nostri copii.
Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fara oprire,
A luxului nemarginit
Si a nevoii de marire.
Poveri ce nu-si au locul lor
N-au nici valoare, trebuinta,
Ci doar ocupa locul gol
Lasat de lipsa de credinta.
Sunt Doamne suflete pustii
Si-s zbuciumate, chinuite,
De truda fara de sfarsit
Si-a lor poveri nemarginite.
Opreste Doamne suferinta,
Si fa-i Tu Doamne sa te vada,
Sa te iubeasca si sa creada,
Si ...vor scapa de impovarare.
Angelina N.

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând
Se înalţă... Îngeri, pace şi iubire pe pământ.
E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând şi alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăşi se trezesc la viaţă din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieşit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei şi mărţişoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard...
Dor de flori şi dor de stele izvorăşte din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Şi ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Şi în suflet, ca o torţă, sângeriu a prins să ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt şi val de ceară, prins în ramuri de cercei.

Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalţă... îngeri, pace şi iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi şi prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viaţă nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers şi clopot am să fiu.
Bate iarăşi în fereastră primăvara minunată,
Însă prinşi de ale vieţii, prea puţini o mai aşteaptă.

E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câţi le mai aud?!
Ochiu-i trist şi-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri şi buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipeşte, viaţa-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd şi plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopţi şi zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbeşte tandru,
Trece iar un vânt năstruşnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-şi scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt,
E renaşterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalţă îngeri - pace şi iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn şi deodată cald

Rodica Nicoleta Ion

Traian Dorz:
Cireșul înflorit

A înflorit odata, demult, si pentru mine
ciresul din gradina Parintelui meu bun
si-a asteptat în floare cu crengile lui pline,
sa ma întorc cu lacrimi din drumul meu nebun.

Câti ani a plâns întruna ciresul drag în floare
tot mai cu întristare, dar tot mai încarcat!
Câti ani a plâns si Tatal, privind departe-n zare,
mereu dorind sa-ntoarca pierdutul fiu plecat!

Dar a venit o clipa… am auzit o soapta
adusa cu iubire de-un sol din cer venit:
– Întoarce-te acasa, ca Tatal tau te-asteapta,
priveste-n zare semnul: ciresul înflorit.

Cu teama si rusine mi-am hotarât plecarea,
dar tremuram la gândul când am sa-l întâlnesc;
era o primavara cu flori pe toata zarea
când a lucit în mine tot soarele ceresc.

…N-am mai vazut pe nimeni decât o Mâna dulce,
strângându-ma fierbinte la sânul cel mai drag
si-o Fata stralucita si-un sfânt sarut în cruce
si Casa mea de Aur cu îngerii pe prag.

Slavita fii tu vesnic, Iubire iertatoare
si Mila nesfârsita ce-ai asteptat mereu,
si tu, chemare sfânta, si tu, cires în floare,
si tu, eterna clipa când am venit si eu!

Tatal nostru :

de Nicole Valery-Grossu

De cate ori ma plec la rugaciune
Ma simt atat de mic si de stingher
Si-ngenunchez cu-atata sfiiciune,
Oh, Tatal nostru Care este in cer.

Nevrednic sunt si port intrega vina
A tot ce simt si savarsesc in rau;
Sunt om, iat Tu: izvorul de lumnina -
Sfinteasca-se, in veci, Numele Tau.

Pacatul, ce pe toti ne stapaneste,
Il vei zdrobi, Tu il vei sfarama,
De-aceea-astept, precum se prooroceste,
Curand sa vina’mparatia Ta.

Iar pana-atunci, traiesc c-un singur gand:
Ca-n cerul meu sa pot mereu vedea
Precum in cer, asa si pe pamant,
Ca se’mplineste Sfanta voia Ta.

In nesfarsita-ti dragoste, oh, Tata
De-ntreaga noastra fiinta vei griji,
Ca ea sa fie, tot mai mult, curata.
Iar painea cea de fiecare zi,

Precum cu ploaie Tu hranesti pamantul
Si frunza o improspatezi cu roua,
Precum si panzelor, pe mare, le dai vantul,
Rugamu-Te si astazi, da-ne-o noua.

Alege doar din noi, ce-i bun, cuminte,
Ia seama la iubirea ce-Ti purtam,
Si iarta-ne, cerescule Parinte,
Cum noi, la fel, gresitilor iertam.

Invata-ne sa-Ti implinim Cuvantul
Sadit adanc in inima smerita,
La rele Tu ne taie tot avantul
Si nu ne duce, Doamne, in ispita.

Iar mintii noastre da-i intelepciune
Si sufletului, straluciri de crin -
Duh si putere pentru rugaciune
Si izbaveste-ne de cel viclean. Amin.

Silvia MOIAN : În zi de Înviere

Florile zâmbesc şi îşi deschid petalele de înviere
Şi soarele străluceşte, în zi de sărbătoare, mai cu putere.
În toată lumea s-a auzit ca într-un glas: ” Hristos a înviat!”
“Adevărat a înviat!” răspund cei ce cred şi au sufletul curat.
La sfântul Mormânt, lumina divină a coborât ca mărturie,
Umplând de veselie pe tot omul ce crezând, cu sufletul învie.
Făclii pline de lumină sfântă se răspândesc în zare cu bucurie,
A înviat cu adevărat, Domnul Hristos, Cel ce este din vecie.
Pace şi iubire peste lumea toată din ceruri se revarsă,
Îngerii cântă în coruri minunate, cântare de înviere, aleasă.
Peste tot e bucurie, e lumină, încredere, dragoste, speranţă
Cu adevărat a înviat Hristos, Împăratul Slavei şi ne-a adus viaţă.
A înviat Hristos, treziţi-vă strămoşilor ce aţi adormit, din vecie,
A înviat Hristos şi ne-a răscumpărat împlinind vechea proorocie,
“Cu adevărat a înviat!” au strigat moşii şi bunicii noştri peste veacuri,
“Cu adevărat a înviat!” strigăm şi noi, cei de azi, cu înălţătoare glasuri.
....................



Silvia MOIAN : A Inviat Hristos !

În mormânt cu trupul Domnul Iisus era
Şi prin iad cu sufletul, ca un Biruitor umbla.
În Rai pe tâlharul de pe cruce cu drag l-a primit
Şi pe Tronul slavei cu Tatăl Ceresc s-a odihnit.
Dar a treia zi din mormântul cel întunecat
Trupul cel atât de chinuit, îndumnezeit a înviat.
Aducând bucuria în iad, în cer şi pe pământ,
Cuprinzând şi în moarte, şi în viaţă toate câte sunt.
A înviat Hristos în noi, în fiecare, morţi în greu păcat,
A adus Lumina în sufletul întunecat şi ne-a salvat.
Bucuria a cuprins orice făptură din cer şi pe pământ.
A înviat Hristos, a biruit iubirea, văzduhul tot sfinţind.
...................


Elena MARIAN: Paştile

Prin pomi e ciripit de păsări
Ce ne desfată cu-a lor cânt.
Şi soarele surâde vesel,
Că-i mulţumire pe pământ.
Copiii saltă pe câmpie
După vreun fluture neastâmpărat.
Tinerii prinşi în horă mare
Joacă cu pasul măsurat.
Bătrânii strânşi mai la o parte
Întrerupându-şi a lor sfat,
Ciocnesc cu toţii ouă roşii
zicând: “Hristos a Înviat!”

Inviere
Tot ce e viu se naște din Cuvânt
Viața de moarte pururi se separă
Că strălucește-n cer și pe pământ
Lumina Lui nicicând crepusculară.
Din rug uscat nu crește lujer viu
Ci-i duh în el ascuns de la început
Din fructul mort închisă c-an sicriu
Sămânța vieții încolțește-n lut.
Și îngropat și răsărind apoi
Din-ntunecimea unui boț de tină
Un nufăr alb cu bulbul în noroi
Și-întoarce fața veșnic spre lumină.
Zadarnic răsturnăm clepsidre de nisip
Să-ntoarcem roata lumii înapoi
Și punem măști de dumnezei pe chip
Tot în țărână vom sfârși și noi.
Doar cel care se naște din Cuvânt
Din Logos sfânt, din sfânta lui Lumină
Găsește Calea Vieții pe pământ
Și-n suflul sfânt originea divină.
Iisus ce pentru noi s-a răstignit
Pe crucea Sa la ceruri sus ne cară
Că să vedem cum urcă spre zenit
Lumina Lui nicicând crepusculară.
Marin Mihalache

Parascheva Cuvioasa
Care-ai plans si-ai privegheat,
Si cu inima miloasa,
Pe cei ce goi ai imbracat,
Da-ne mila Ta si noua
Inimile sa ne moi-
Si cu-a lacrimilor roua
Sa ne-mpodobesti pe noi,
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, care-ai fost zmerita,
Mai mult decat sfintii toti,
Iar acuma esti slavita,
De mireni si de preoti,
Da-ne noua umilinta,
Scara catre inaltimi,
Intareste-ne credinta,
Apara-ne-ca pierim !
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Tu, facioara cuvioasa
Care tara ne-ai iubit,
Si ca steaua luminoasa
Peste Iasi ai rasarit,
Apara pamantul tarii,
De lacuste si gandaci
Si cu Domnul indurarii,
Neamul nostru sa-l impaci.
Cadem Cuvioasa,
La mostele Tale,
Tu ne izbaveste
De cumplita jale.
Zorica Lațcu

Te-aștept eu Doamne,ca o arșiță ce-așteaptă vântul
Ca o gură însetată ce nu și-a potolit setea
Lupii nu si-au încetat niciodată urletul si cântul
Puii de cerb n-au înteles durerea mea

Am urlat din adâncul meu ca Tu să m-auzi
Traznetele si văzduhul tunau impreuna
Numai eu singur suspinam ca Tu să mă vezi
Si noaptea dormea ca intuneric s-apuna

Privit-am la cer cand toti ma ocarau
Ridicatu-mi-am privirea spre tine
Iar diavolul imi arunca mere dulci si-otrăvite

Chemat am fost de tine dar nu te-am auzit
Eu m-am urmat pe mine

Nedeslușit erai ca un foc ce-ti mistuie suflarea
Eu Te-asteptam de-o veșnicie insa m-am prăbusit
Cu capul in pământ plângeam si-ti umezeam cărarea

Căci toate cu înțelepciune le-ai facut
Că erau toate bune si frumoase
Din tina si noroi le-ai prefăcut

Tu ai dat cerului podoaba
Si nopții tu i-ai dat contur
La fel si soarele s-ajungă
Cuvânt din zeu lumină din cuvânt

In Tine pot să încapă toate
Dar fără Tine sunt nimic

E intuneric mare peste mine
Sunt parasit de tot de către tine
Căci tu ma pedepsești cu lipsa Ta
Sunt gol sărac pierdut si uite-mă

Pământ murdar ce-așteaptă mila Ta

Ce suntem noi, Doamne?

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
( Traian Dorz )

Bolnavi unanimi

Si ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici, si pacienți,
Si părinți, si copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine sa mai trateze,
Bandaje si paranteze?

Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi,
Că ne-am îmbolnăvit
Si n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?

Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toții
Deodată?

.....un poem de Adrian Păunescu

Ruga de Paula Seling
 

Cerne Doamne linistea uitarii
Peste nesfarsita suferinta
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurarii

Rasadeste Doamne
Dragostea si crinul
In ogorul napadit de ura
Si asterene peste munti de zgura
Linistea iertarea si seninul

Cerne Doamne linistea uitatrii
Peste nesfarsita suferinta
Seamana intinderi de credinta
Si sporeste roua indurariï

"Rugă" de Corneliu Coposu.
Paula Seling doar o cântă.

Inviere
 

Lung e, Doamne, Postul Mare si departe-i Invierea,
Grea e crucea asta-n spate,desi e dulce ca mierea,
Dulce e ca mierea crucea, ca-i purtata cu Hristos,
Insa de sub cruce curge sange rosu de pe os.
Multa e din lume-n mine cea durere de o port,
Care-o port cu Sfantul Pavel, cat oi sta in acest cort.
Si mi-e dor de Inviere, dar mai e pan'la Calvar
Ca mai trebuie sa curga dintru Domnul Dar si Har.
Curge sangele siroaie de la crestet pana jos,
Curge sangele siroaie: Harul Domnului Hristos.
Am mancat din carnea-paine si-am baut din sange-vin:
Hrana zilelor de Cina, si de Paste, si de chin.
A murit pe cruce Domnul... am murit si eu cu El...
Maica Sfanta, unde-i Fiul?-A murit de jertfa, miel!
Nu mai plange, Maica Sfanta, ca a treia zi invie,
Domnul nostru, Domnul Nostru, nu mai moare pe vecie!
A-nviat din groapa-adanca, calcand cu moartea pe moarte
Dandu-ne in veci si noua, o cu totul alta soarte...
Lung afost si Postul Mare, dar acum e Invierea,
Sfanta zi de Inviere: darul Domnului Hristos.
Ce-a-nviat cu carnea-I sfanta, peste sange, peste os
S-a-aratat si Maicii Sfinte si Mariei din Magdala,
S-a-aratat intai in taina, iar apoi, cu toata fala;
Dar nu s-a-aratat la lume, ci doara la ucenici
Sa-I vesteasca invatatura la cei mari si la cei mici;
Sa-I vesteasca-nvatatura, adica a Lui Iubire,
Ce e mostenire-ntreaga, pentru noi, de Fericire,
Caci nu-i alta fericire, ce ni-i data pe pamant
Decat sa-L iubim pe Domnul, Domnul mare, Domnul Sfant.
Octavian Cosma

Din Adevar si din Iubire imi fac si patrie si crez,
In viata mea mai sus ca ele nimic nu vreau sa mai asez.
(?????)

Traian Dorz
 

O Doamne, ai milă

O Doamne, ai milă de cei care-i chemi
să vină pe urmele Tale,
ajută-i în lupta din grelele vremi
nimic să nu-i frîngă pe cale!

- Ajută-l pe-acel care-n urmă-a lăsat
prea mari prietenii sau păcate
să nu-l mai întoarcă din drumul curat
dorința spre cele lăsate.

- Ajută-l pe-acel ce-a lăsat pe pămînt
iubiri prea adînci și prea grele
să nu-Ți lase calea cu sufletul frînt
și inima-ntoarsă spre ele.

- Ajută-l pe-acel ce-a lăsat multe-averi
și scapă-l de orice robie
ca slobod de-a lumii deșarte poveri
să-Ți poată urma numai Ție.

- Ajută-l pe-acela cu suflet legat
ce-ascunse păcate mai ține
căci cel care Tu nu-l desparți de păcat
păcatu-l desparte de Tine.

- Ajută-l pe-acel ce plecînd lasă tot
pe veci să se rupă de toate
să n-ajungă stîlp ca femeia lui Lot
privind blestemata cetate.

- Ajută-l pe-acel ce-a ajuns pe altar
și nu-i pregătit de-njunghiere
să nu-l piardă frica de-al morții hotar
pierind la un pas de-nviere.

Ajută-i pe toți cînd e clipa cea grea
să biruie tot ce-i mai leagă
ca dînd lumea-ntreagă pe dragostea Ta
să afle-a Ta dragoste-ntreagă.

Minunata poezie de LUPTA sfanta, curata, plina de Credinta !
 

Da-da frumoase versuri, face parte din Prima Trambițare Apocaliptica, inceputa de Iosif Trifa si OD.

"Cu ce-ai rămas din flăcări" (Traian Dorz)

Nu am stiut unde sa pun intrebarea. M-am apucat de cartea ,, brazii se frang dar nu se indoiesc " si stau si ma gandesc, ce semnifica titlul? Ce a vrut sa spuna autorul?

Pai românul e inalt ca bradul si prost ca gardul, majoritatea asa suntem dar nu vrem sa recunostem.

Cum ”prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul” se da el painea cea cazuta din cer si caraie ca taciunele nedreptatit ce se socoteste pe sine grau aruncand vina frangerii painii pe Dumnezeu si pe trimisi socotindu-i demoni caci nu mai poate rabda atata umilinta de la hoti si ipocriti, stii tu, dupa formula ”hotul striga hotii” si ipocritul te acuza de ipocrism.

”Dupa roade ii veti cunoste si din aluatul lor sa nu mancati” caci ei zic dar nici cu degetul nu se ating in schimb vor mereu sa fie ascultati si crezuti si sa li se dea intietate si marire in toate ca la stapani de stapani.

Ei ai inteles ce vrea sa zica autorul?

Foaie verde si-o sipica
Iar mi-e dor de ”una mica”,
Foaie verde si un brad,
L-am taiat sa am ce sa ard.
Daca-i pui il bag in casa
Si-l impodobesc ca-mi pasa,
Io-s român si ma inchin
Domnului si codrului divin.
Din lemnul care-l jertfesc
Scot ceva ca sa cioplesc,
Chipuri, masti, linguri si blide
Ca sa rad de prosti in pilde
Dar daca ma uit la mine
Parca-s mai prost decat tine.

Titlul cărții scrisa de Ion Gavrila Ogoranu-simbol al rezistentei anticomuniste-subliniază mentalitatea unor astfel de eroi: e mai bine sa mori demn, credincios unor idealuri curate(brazii se frâng) decât sa trăiești o viata de compromis și trădare (se îndoiesc). Practic prin cele doua imagini-metafora autorul a ținut sa pună în antiteza doua tipuri de caractere ireconciliabile.

Traian Dorz:
Cireșul înflorit

A înflorit odata, demult, si pentru mine
ciresul din gradina Parintelui meu bun
si-a asteptat în floare cu crengile lui pline,
sa ma întorc cu lacrimi din drumul meu nebun.

Câti ani a plâns întruna ciresul drag în floare
tot mai cu întristare, dar tot mai încarcat!
Câti ani a plâns si Tatal, privind departe-n zare,
mereu dorind sa-ntoarca pierdutul fiu plecat!

Dar a venit o clipa… am auzit o soapta
adusa cu iubire de-un sol din cer venit:
– Întoarce-te acasa, ca Tatal tau te-asteapta,
priveste-n zare semnul: ciresul înflorit.

Cu teama si rusine mi-am hotarât plecarea,
dar tremuram la gândul când am sa-l întâlnesc;
era o primavara cu flori pe toata zarea
când a lucit în mine tot soarele ceresc.

…N-am mai vazut pe nimeni decât o Mâna dulce,
strângându-ma fierbinte la sânul cel mai drag
si-o Fata stralucita si-un sfânt sarut în cruce
si Casa mea de Aur cu îngerii pe prag.

Slavita fii tu vesnic, Iubire iertatoare
si Mila nesfârsita ce-ai asteptat mereu,
si tu, chemare sfânta, si tu, cires în floare,
si tu, eterna clipa când am venit si eu!

O,creste-mi ravna Doamne!

O, creşte-mi râvna Doamne şi setea de-a lucra
mai vrednică de Tine să-mi fie slujba mea.

Pe semeni cu blândeţe să-i înţeleg pe toţi
cu milă socotindu-i de-aceeaşi soartă soţi.

Iubirea lor unind-o cu dragostea de fraţi
cu rod mai copt să-mi fie toţi anii încărcaţi.

Nelinguşind pe nimeni, Cuvântul să-l vestesc
învrednicit de cinstea că-l cred şi că-l trăiesc.

Tu care-mi ştii cărarea şi-mi numeri paşii mei
fă-mi şi mai demni de Tine oricare dintre ei.

Tu care-mi dărui pacea şi nimeni n-o mai ia
fă-mi vrednică viaţa să-mi locuieşti în ea.

Traian Dorz

O , Măicuţă Precurată,
Dacă Tu n-ai mijloci
Sus la Fiul Tău cu lacrimi
Oare cîţi s-ar mântui ?

Dacă Tu Măicuţă sfântă
Pentru noi n'ai suspina,
Dacă n'ai cere Tu milă ,
Domnul cât ne-ar mai răbda ?

Dacă glasurile noastre
Tu nu le-ai fi auzit ,
Dacă nu cereai Tu milă ,
Oare câți am fi pierit ?

Că ne-am adâncit în rele
Şi nu ştim să ne rugăm,
Că şi-n sfintele biserici ,
Noi pe Domnul-l supărăm .

Dar când Tu sfântă Fecioară ,
Te rogi grabnic pentru noi,
Fiul Tău cu drag Te-ascultă
Şi ne scoate din nevoi .

Că-n iubirea ce Ţi-o poartă
Nu te poate refuza
Fiul Tău şi Domnul nostru
Şi'mplinește ruga Ta.

Pentru'aceasta noi creştinii
Maică sfântă-Ţi mulţumim
Şi cu inima curată,
Î-Ţi cântăm şi Te slăvim .

Nicolae Mirean

Bucura-te! Esti in viata
 

Te-ai sculat de dimineață,

Dar ești trist și obosit…

Bucură-te! Ești în viață,

Alții nu s-au mai trezit!

Știu, că și eu câteodată,

Mă trezesc tot cam așa,

Însă nu mai vreau vreodată,

Să cârtesc, că viața-i grea.

Primul lucru la trezire,

Mai ‘nainte de orice ,

Vreau să vin cu mulțumire,

Fiindcă pot și am de ce!…

Fă-ți un obicei din asta,

Imediat ce te trezești,

Deschide mai larg fereastra,

Și la ceruri să privești.

Multumește-i că El știe,

Ce se-ntâmplă-n viața ta,

Cei mai bine pentru tine,

Vei vedea, că îți va da.

Să alegem împreună,

Chiar și atunci când ne e greu,

Să ne facem ziua bună,

Lăudând pe Dumnezeu.