Cooperarea materiala la pacat
 

Un concept care şi-a făcut loc tot mai mult în reflecţia teologică este cel de "cooperări materiale la păcat". Acestea sunt rele, deoarece, deşi nu sunt păcate ele însele, contribuie la răspândirea răului în lume. Pe de altă parte, se deosebesc de ceea ce numim "păcate străine" (apologia păcatului, a îndemna pe altul la păcat, a obliga un subordonat să păcătuiască etc).
Face bine sau face rău patronul unei şaormării (mă amuză termenul, nu mă pot abţine de a-l folosi) care, să presupunem, ar vinde şaorma în zi de vineri ? Face rău, deşi nu face un păcat. El nu mănâncă nici o şaorma în zi oprită, nici nu îndeamnă pe alţii să o facă, spunând că nu este păcat. La urma urmei, el nu te obligă să-i cumperi bucata de carne mărunţită, pierdută între cartofi şi varză. Şi totuşi, el "pune umărul" la ceva rău. El oferă posibilitatea greşelii şi se face vector al ispitei.

Voi reveni cu alte exemple, mai evidente.

patronul soarmariei este musulman..el nu vinde carne de porc ,bauturi la soarmarie...

Pai nici nu a precizat ce fel de carne...De unde ai scos-o pe asta cu ,,carne de porc, bauturi´´?!

In societatea in care traim suntem nevoiti sa incalcam pe ici pe colo legea lui Dumnezeu( cum ar fi serviciul care ne impiedica sa participam la sf. Liturghie), dar pe cat sta in putinta noastra e bine sa evitam prilejurile de a pacatui. Sa dau un exemplu: un crestin adevarat va face tot posibilul sa isi gaseasca un serviciu care ii va permite sa participe macar de 2 ori pe luna la sf. Liturghie( sa presupunem ca lucreaza 2 duminici pe luna).
Iar unele ,,meserii ´´mi se par incompatibile cu demnitatea de crestin. Nu ai nici o scuza cu: ,,m-a pus patronul sa fac nu stiu ce...´´

Totusi, ma gandesc ca patronul acela nu faceparte dintr-o societate uni-religioasa ca pe vremuri. In zilele noastre sunt multi care nu tin post si nu ar tine nici daca le-ai da toate ocaziile. de ce ar fi pacat sa le oferi acelo oameni mancarea pe care vor sa o manance?
Sigur, daca am trai intr-o societate ca cea din evul mediu occidental sau Bizantul, ar fi altfel...

Daca vrem sa eliminam dintr-o tara preponderent crestin-ortodoxa tot ceea ce Mihnea numeste "cooperare materiala la pacat", solutia este sa adoptam politica statelor musulmane guvernate de instante religioase.
Cu alte cuvinte, daca in Pakistan alcoolul se poate cumpara numai din anumite magazine si cu autorizatie speciala, la noi s-ar putea acorda dispense pentru cei care sunt nevoiti sa lipseasca de la Sfanta Liturghie pe motiv de serviciu. Sau s-ar permite saormariilor sa-si vanda marfa in toate zilele cu exceptia celor de post.
Nu stiu in ce masura aceasta politica restrictiva e eficienta. Cititi pe net ultimele "rabufniri" ale sauditilor impotriva politiei de moravuri - o femeie "surprinsa" impreuna cu un barbat ce nu-i era ruda a deschis focul asupra politistilor printre altele...
Parerea mea este ca nu-i poti obliga pe oameni sa creada. Si daca cred, nu le poti impune gradul credintei.

Doamne ajuta!

Si inca un exemplu. Sa zicem ca am o prietena care nu are nici in clin nici in maneca cu religia (este atee, pentru ca asa au educat-o parintii), care nici nu este botezata. Ea are cu totul alta morala in chestiunile sexuale decat mine. A avut deja mai multi prieteni si nu a fost inca casatorita. Sa zicem ca aceasta prietena este de cativa ani singura si nefericita, si ca brusc isi gaseste un prieten care poate ca este si cel cu care va ramane, acum. Imi povesteste asta si vad din ce scrie ca este fericita si ca incepe sa iasa din criza personala (legata si de altele) in care se gasea de un timp. Eu ce fac? Ii spun: aaa, dar inseamna ca savarsesti un pacat, ca traiesti necasatorita cu acel om? mai bine era inainte cand erai singura.. Iar daca zic altceva inseamna ca o incurajez?
Nu! Refuz sa vad morala crestina in acest fel. Ea are cu totul alte repere si pentru ea, ce i se intampla este un lucru bun. Iar echilibrul care va iesi dintr-o relatie serioasa si poate si dintr-o casatorie (care oricum nu se va face la Biserica, pentru ca nu este botezata si nici nu are de gand) ii poate folosi si duhovniceste. Dumnezeu lucreaza si in ascuns, tainic.
Deci eu personal ii voi arata ca ma bucur si chiar ma voi bucura.
Sigur, asta nu exclude ca voi continua sa ma rog pentru ea, inclusiv pentru ca Dumnezeu sa o calauzeasca sa ajunga candva la credinta.

Fani, si eu am aceeasi atitudine fata de cei care nu prea le au cu credinta. ,,A-i lua tare´´ din prima e ca si cand i-ai da unui bebelus de o luna sa manance carne. Garantat se ineaca, nu poate sa digere. Oricarui om trebuie sa ii spui atat cat poate el sa inteleaga.
Cu: ,,aia e pacat, aia e pacat...in concluzie mergi in iad´´ nu merge pt. toti. Eu personal cunosc pe cineva care pur si simplu nu s-a mai dus la biserica pt. ca a dat peste un duhovnic care a tratat-o cu mare asprime intr-un moment mai greu al vietii ei. Si mai tarziu , a revenit la biserica tot datorita unui preot care a inteles-o. ( precizez: a inteles-o, nu i-a scazut scuze pt. pacatele ei).

Sau Inchizitia...ca tot a afirmat Mihnea ca a fost benefica, pentru ca asa se apara credinta, si a fost ceva pozitiv, inregistrang un progres!

Ba mai mult...si-a exprimat chiar regretul ca nu mai exista Inchizitie in zilele noastre...:4:

Fani, ca sa nu mai incep alt topic: imi recomanzi te rog ceva de citit despre Imperiul Bizantin? [ detalii despre cum era viata, societatea, ce legi aveau etc ]
Multumesc :>