cum va simtiti cei care cunoasteti, chiar putin, din tainele ortodoxiei, traind/o, cel putin in fiecare duminica, fata de ceilalti, amici, colegi de serviciu, vecini, rude, care nu prea au "treaba" cu Biserica? nu vi se pare uneori ca traiti intr-o alta lume si ca vedeti lucrurile destul de diferit fata de cei de mai sus? nu va vine uneori sa le strigati celor din jur: "treziti-va!" nu vi se pare ca de o buna bucata de vreme anormalul devine normal si invers? ce putem face sa nu ne smintim nici noi si nici pe cei din jur care, poate au "material" bun, dar inca n-au avut sansa sa fie luminati din interior?

iertati-mi iesirea dar sunt curios daca-mi impartaseste cineva problema.
Doamne ajuta!

Si eu simt uneori acelasi lucru. Dar acum mai nou am inteles ca trebuie sa ma uit la mine si nu la ceilalti. Cu cat vei trai credinta mai adanc si sincer in inima ta, cu atat se va rasfrange mai bine si in afara si cine stie, poate si ceilalti vor simti. Pentru ca daca Dumnezeu afla loc in inima ta, nu se poate sa nu Se arate si celorlalti. Tare greu ma exprim, desi ar trebui sa-mi fie usor:( Sper sa se inteleaga cat de cat ce vreau sa zic. Eu vad ca nu-L iubesc pe Dumnezeu asa cum ne-a poruncit Iisus, deci cum sa am pretentia de la altii sa fie asa? Mai intai trebuie sa am grija sa fac eu ceea ce e placut Lui.
Doamne ajuta!

mi-e teama sa intru mai adanc in tema si sa incep sa vorbesc despre experientele mele pentru ca am dinti de lapte. si duhovnicul meu m-a sfatuit sa am grija sa nu ma inec... :)
imi este greu pentru ca toata viata mi-am petrecut-o alaturi de cei de care-ti spuneam. si acum trebuie sa imi reanalizez totul: pozitia, trairile, afinitatile, lucrurile in comun... culmea e ca am "luat" cu mine parte din ei. si chiar daca nu simt la fel ca mine ma bucur ca sunt cu mine duminica la manastire si nu in alta parte. ma bucura cand simt nevoia sa se intoarca acolo si vad materialul bun din ei.
vorba ta, ar trebui sa ma preocupe persoana mea. insa ma mananca... ce sa fac? sunt pacatos. insa sper sa simt asta din toate simtirile si nu doar sa o afirm.

multumesc pentru raspuns ana.
Doamne ajuta!

Cat ma doare pe mine lucru asta care se intampla in proprea-mi familie.De multe ori m-am maniat pe ai mei si de atatea ori am si gresit(enorm).E extrem de greu dar intotdeauna exista o speranta la Dumnezeu.Am invatat doar ca nu am dreptu sa ma manii de ceea ce fac ei caci eu le am si eu pe ale mele.Daca as avea atata dragoste sa ma rog pentru ei....:(

Uneori, si eu m-am saturat si de cuvinte, oricat ar fi ele de marete, m-am saturat de aceasta lume care ne sufoca, de aceasta apa neagra care ne inconjoara si in care par sa se scufunde fara leac chipurile indragite pentru o clipa. M-am saturat de masti si de schinomoseli si de descopunerea care ne brazdeaza fetele lase sau agitate. Astept chipuri adevarate care sa straluceasca, tacute, de o lumina care nu este din aceasta lume. Atunci voi sti ca ni se deschid bratele parintesti si ca moartea nu are ultimul cuvant.

Astept chipuri adevarate care sa straluceasca, tacute, de o lumina care nu este din aceasta lume. Atunci voi sti ca ni se deschid bratele parintesti si ca moartea nu are ultimul cuvant.


Dan, multumesc pentru aceste cuvinte din inima. Daca ar trebui sa definesc intr-un cuvant tot ceea ce ai scris tu as spune: Suferinta. Sunt cele mai "adanci" cuvinte pe care le-am citit pe acest forum. MULTUMESC!!!
jenica

Jenica, sa fim cu luare aminte la calea picioarelor noastre si cararile noastre sa fie bine chivernisite si atunci multe se vor preface in lumina.

rebellule,sa stii ca DOMNULse releveaza fiecaruia dupa iconomia LUI,iar noi tre sa ne comportam normal, asa mi+a spus mie la momentul oportun duhovnicul meu, si sa fim mai buni fata de aproapele nostru.sa stii ca de ispite nu vom fi scutiti niciodata ,chiar dc mai avem momente de liniste si ele mai vin de destule ori pe neasteptate,asa ca atentie mare ,chiar dc ni se pare ce plutim spre o alta lume mai buna.

sofia,
daca n-ar mai exista ispitele ar fi ca si cum Dumnezeu a uitat de noi. nu voiam sa pun in evidenta lumea buna pe care cred eu ca ma indrept, mai ales ca fiecare drum se castiga cu sudoare si nu doar pentru ca ti se cuvine. ci doar senzatia pe care o ai atunci cand deschizi ochii pentru prima oara. si realizezi diferenta... dintre tine si cei din jur, dintre lumea noua pe care o descoperi si cea pe care ai trait-o in intuneric... ca si cum de-abia te-ai nascut acum, insa, nu realizezi de ce perceptia ta e diferita de a celorlalti. va gasesc pe voi aici pe forum insa in viata de zi cu zi sunt inconjurat de acel tip de oameni de care vorbeam la inceput. iar viata aceasta noua o descopar doar la manastire printre parinti si pelerini. mi-as dori sa continui experienta si acasa si in oras si la serviciu...

iti multumesc si iarta-ma.
Doamne ajuta !

Da rebelule, ce bine ar fi daca am trai Liturghia si dupa liturghie. Dar din pacate eu una nu prea reusesc..