As dori un sfat
 

Nici nu stiu cu ce sa incep! Am ales sa scriu pe acest forum in speranta ca voi primi un sfat, in legatura cu realizarea in viata. De mica am fost indrumata cu severitate de catre parinti spre invatat si studii. Am reusit sa termin o facultate destul de grea de 6 ani, numai ca mi-am dat seama pe parcurs ca nu am inclinatii spre asa ceva, si e greu daca nu ai cateva cunostinte si relatii in domeniu. Prin anul 4 eram hotarata sa renunt, dar am fost sfatuita de apropiati sa o termin. Atunci am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute, am avut si niste necazuri in perioada aia, pana la urma am absovit. Am lucrat vreo 2-3 ani in domeniu, dar parca nu reusesc sa-mi gasesc locul. Domeniile in care am inclinatii si care imi plac sunt: desenul (pictura), sportul si actoria. Ma gandesc ca e deja tarziu pentru mine, trebuie investitii din nou, iar fara studii de specialitate nu te angajeaza nimeni. Imi plac si copiii foarte mult. Nu stiu incotro sa ma indrept, m-am departat in ultima vreme si de Dumnezeu. De la ultimul loc de munca mi-am dat demisia din cauza unor nereguli de acolo ce nu tineau de mine. Nu reusesc sa gasesc un fagas, am stari de depresie, simt ca nu sunt in stare de nimic. Nu stiu ce sa fac, sa lupt in continuare in domeniul studiat, dar care nu e apropiat sufletului meu, sau sa ma indrept spre altceva? Vreau sa adaug ca mereu am stari de frica, lipsa de incredere, mi-e frica ca o sa-mi dezamagesc parintii, apropiatii. Prefer sa stau inchisa in casa, nu-mi place sa socializez. Orice sfat e binevenit! Sper ca nu v-am plictisit! Doamne ajuta!

O mare parte a depresie tale provine inca din copilarie.Faptul ca nu ai putut sa faci ceea ce ti-ai dorit in viata este un factor important in depresia ta.
Ideea e ca ca te simti asa pt ca probbabil simti ca pana acum nu ai trait viata, ci viata impusa de altii(parinti, etc).Vez tu in momentul cand iti traiesti propria viata ta, dupa cum doresti tu pana si greselile si esecurile le traci mult mai repede, deoarece tu le-ai facut cum te-a dus capul.
Insa esecurile si greselile in viata sunt suportate mult mai greu daca sunt facute din cauza faptului ca ai incercat sa-ti conduci viata datorita altora.

Fa ceea ce iti place.Dumnezeu ti-a dat liberul arbitru.Poti insa din aceasta perioada a vietii tale sa tragi o concluzie importanta: Ai vazut cat de mult
conteaza liberul-arbitru si de ce Dumnezeu l-a lasat omului. De ce Dummnezeu i-a lasat liberul arbitru omului ca sa fie cu adevarat liber.

Acum din cenzura din viata ta cred ca poti un pic sa-ti dai seama ce dar este liberul-arbitru pe care Dumnezeu i-a dat omului.

Ce sfat ti-as putea da: pai eu cred ca oamenii care nu sunt lasati sa-si traiasca viata cum decid ei si dupa judecata lor este ca si cum ar trai intr-o inchisoare cu gratii nevazute.Si atunci singurul mod in care poti evada este rugaciunea catre Dumnezeu.
Apoi dupa ce recapeti increderea in tine, ar fi bine sa faci activitati care iti plac.

Nu ești singura care trece prin așa ceva.Si eu am destule postari despre tema asta,si poate găsești răspunsuri la frământările tale din discuțiile de acolo.Mă bucur ca ai reusit,si ai putut să te deschizi,fiindcă oarecum mă simțeam si eu singur in plânsul meu pe acest forum.:) Prima greșeală a noastră,a celor extrasensibili este tocmai ca nu știm asta,noi ne chinuim in zadar să ne facem loc,să ne găsim o vocație,un loc de munca etc,dar mereu nu facem față salbaticiei din jurul nostru,si renunțăm fiindcă nu mai putem suporta.Iar cei din jurul nostru ,in general familia,care nu poate intelege si tolara mereu stările noastre ,punevmereu presiune când vede ca cedam sau nu facem ceva,iar tu ești lovită din toate părțile si automat caxi in depresie,devi confuz,nu mai știi care e locul tau in lumea asta.Toate fiindcă simțim prea mult,trebuie să învățăm sa luam decizii corecte,să nu fim influențați,sa devenim mai duri ,si sa găsim noi însine capacitatea de a ne înțelege fiindcă alții vor incerca,dar nu e de ajuns să îți împarți neliniștile si depresiile cu altul.Ideea e să îți găsești puterea de a infrunta,nu doar de a fugi si de a te ascunde.Iti spun acestea din propria experienta.Eu am trecut prin chestii mult mai extreme.Dar ușor,incep sa ies la suprafață.

Sunt multe cazuri ca ale tale, in care parintii au influentat alegerile in viata.
In general cred ca sunt putini care fac exact cee ce si-au dorit, ce au visat.
Asta pentru ca realitatea este dura si nu avem toti loc in domeniile dorite.
Parintii tocmai asta incearca sa evite, sa picam in crize existentiale, cu profesii care nu ne ajuta sa traim in conditii demne.
Sport, arta - nu se castiga suficient. Cu actoria nu stiu.

Nu am inteles totusi in ce domeniu lucrezi (ai studiat). Nu poti sa gasesti un subdomeniu in care sa lucrezi ceva care sa-ti placa?
Iar sport, pictura si actorie poti sa faci si in timpul liber, ca hobby.

Pune-ti pe hartie ce poti sa faci in domeniul studiat si unde. Nu te-as sfatui sa schimbi de tot profesia. Poate gasesti alte "sertare", usite.
Daca esti foarte tanara poti sa inveti altceva, dar nu stiu daca merita.

Nu-ti pierde curajul. Lupta mai departe.
Si nu te izola.

Banuiesc ca ai facut medicina? De ce nu-ti place?

Studii de specialitate in pictura sau sport nu prea iti trebuie, doar rezultate si din pacate nu sunt tocmai bine platite.

La actorie da, ai nevoie de studii, dar cu hobby -urile astea pe post de profesie mori de foame, ca sa fim realisti.

Nu lasa atitudinea celor din jur sa te afecteze si nici nu lasa problemele profesionale de moment sa se transforme in tragedii existentiale.

Cu credinta, perseverenta si ceva suport categoric vei gasi ceva mai bun si de ce nu, poate chiar si bucurie in profesia pentru care te-ai pregatit.

Medicina este o "specie" aparte unde trebuie sa tragi mult si de tine si de altii pt tine. Pe langa faptul ca trebuie sa inveti mai toata viata , mai trebuie sa faci si garzi de noapte.Adica se aduna oboseala psihica cu oboseala fizica la care se aduaga si stresul generat de belele de zi cu zi ale vietii la care se adauga
nemultumirile constante probabil in fiecare azi, si toate cumulate sunt prea multe.Cat sa traga bietul creier si psihic ?
Rugaciunea si apropierea de Dumnezeu te scapa de orice stres.Iti dau asa o stare de liniste interioara ca si cum nu ai avea probleme.Este un adevarat "anestezic" al durerii generate de factorii de stres.

Cred ca e nevoie sa te angajezi undeva si sa incerci sa prinzi radacini, de preferat in domeniul in care detii ceva cunostinte si o bruma de experienta. Printre altele, serviciul te-ar forta sa iesi din casa.

Nu poti sa te ridici din starea pe care o ai, daca ramai izolata si inactiva acasa.

Sa fii realizata in cele lumesti nu e totuna cu a fi linistita si impacata sufleteste.
Pana nu-ti pui ordine in suflet, nu ai cum sa stii daca schimbarile pe care ti le doresti iti vor fi de folos. Ca sa nu-ti pierzi timpul in van si sa ai parte de dezamagiri si mai mari, te sfatuiesc sa ai un duhovnic cu care sa te sfatuiesti.

E important ca atunci cand avem stari rele sa nu luam decizii si sa asteptam sa treaca - fara sa cartim, fara sa ne razvratim, fara sa ne facem rau.
Pana cand nu ne vom punea toata nadejdea in Dumnezeu, pana nu-L vom cauta pe El cu toata fiinta noastra, pana nu-L vom iubi din toata inima - sa ne tot asteptam sa avem stari proaste si foarte proaste. Vestea buna este ca aceste stari trec, urmate fiind de stari de normalitate si de stari bune si foarte bune!

Deci, spovedania primeaza! Si gasirea unui loc de munca! :) Doamne ajuta!

Draga mea, problemele tale par sa fie urmatoarele:

- nemultumire cu privire la profesia ta actuala
- debusolare in viata.

O sa primesti enorm de multe sfaturi cu privire la ce directie sa urmezi in continuare.
Medicina daca este facuta corect are mari satisfactii profesionale. Poate iti alegi ceva de aici care sa iti placa mult mai mult.


Eu nu iti dau un sfat cu privire la directia pe care sa o urmezi. Eu iti dau un sfat cu privire la strategia de cautare a directiei :), si pe cine sa intrebi si la cine sa apelezi pentru directie.

Cel mai mare sfat care ar trebui sa-ti fie dat este urmatorul:
Roaga-te sfantului Nicolae si du-te saptamanal la biserica lui si o sa se indrepte lucrurile in viata.

Tu cauti acum o directie pe care Dumnezeu o stie, o vede clar pentru tine, dar care pentru noi este imposibil de gasit.
Incerci sa iesi dintr-o padure de nemultumiri, neimpliniri, suparari si nu stii pe unde.
Cere Sfantului Nicolae sa te ia de mana sa te aseze intr-un loc frumos al vietii acesteia in care sa ai si implinire profesionala, si bucurie persoanala.

Si sa stii ca o sa te ajute repede, pentru ca este usor pentru Dumnezeu sa iti arate o cale in viata.

Multumesc din suflet
 

Multumesc din suflet pentru sfaturi! Medicina veterinara am terminat, sub influenta unei rude, parintii nu au zis nici da nici ba, nu stiau nici ei ce presupune exact meseria asta, iubesc animalele, dar consider ca iti trebuie inclinatie spre asa ceva, mai ales ca nu am sustinere si nici cunoscuti in domeniul asta. M-am descurcat la locurile de munca, din pacate platita foarte prost, nu m-a deranjat asta neaparat, de multe ori nu imi permiteam de nimic, mai faceam si naveta si multe ore suplimentare, uneori si noaptea. De asta spun ca trebuie dedicatie ca sa faci asemenea sacrificii. Umblam si prin frig de dimineata la 5:30 la -17 grade, pe la vaccinari si altele. Nu imi permit sa deschid cabinet sau farmacie. Doar sa fac voluntariat, fiindca e un oras mic, iar cererea pe piata muncii e foarte mica. Sunt dezamagita putin, nu-mi place sa depind de cineva, am incercat si in alt domeniu sa dau examen, dar nu indeplineam cu 3 cm criteriul de inaltime, parca nimic nu-mi merge. Sa ma mut intr-un oras mai mare, printre straini sau peste hotare ar mai fi o varianta, dar nu prea ma incanta. Merg la duhovnic, in postul asta inca nu am ajuns. Mi-e si rusine sa ma plang mereu, parintele imi spune sa lupt pentru ceea ce am studiat. Nu sunt o persoana materialista, ma multumesc cu strictul necesar. In general sunt o fire puternica, dar parca am obosit sa-mi gasesc locul. Ma subestimez de multe ori, consider ca toti sunt mai buni decat mine, sa nu mai zic ca am frica sa vorbesc la telefon. E un chin pentru mine cand trebuie sa vorbesc la telefon. Doamne ajuta! O sa las sa fie voia Lui Dumnezeu, poate nu a uitat de mine pacatoasa! Va doresc sanatate!

Roaga-te la un sfant sa te ajute, sa te mai puna cu sufletul pe picioare :).

Vad atatia oameni care stau si se uita la drobul de sare ani intregi si nu cheama pe un sfant in ajutor.

Prefera lamentatii de ani de zile, dar o rugaciune tot nu sunt lasati de diavol sa o faca.

Părintele Rafail Noica - Când și cum răspunde Dumnezeu cererilor noastre?

https://www.youtube.com/watch?v=hxmlxR4bZsg

Daca realizam ca orice actiune poate fi transformata in rugaciune, indiferent cat de neinsemnata, atunci nu am privi cu regret la ceea ce credem ca am face mai bine - ci am fi ca un plugar harnic care pe oriunde trece lasa o brazda adanca in urma lui. Care la vreme va da rod bogat.

In general, in actiunile zilnice, mintea se afla in cele dinafara pentru ca nu stie cum sa uneasca lucrarea exterioara cu cea interioara. De aceea, instruirea spirituala este absolut necesara. Unirea celor doua nu ne lasa flamanzi, aduce bucuria implinirii in tot ceea ce facem. Ne face sa apreciem ceea ce suntem, ceea ce avem in prezent si sa intrevedem bogatiile care vin.

Nu intotdeauna ceea ce ne-ar place sa facem este si folositor sufletului.

Daca nu unim actiunea cu rugaciunea/contemplatia toate sunt de fapt nelucratoare. Nefolositoare. Pierdere de vreme, desi avem impresia ca ceea ce facem conteaza.

---

Ioana, mai mult curaj, Dumnezeu este cu tine. Nu ai de ce sa te simti singura. Esti un suflet valoros, asa cum este fiecare suflet in parte.

Un sfat plin de bun simt. Urmati-l, ca de asta cerem sfat parintilor.
Asta nu inseamna neaparat sa va deschideti cabinet si/sau farmacie, iar cu atat mai putin inseamna sa umblati noaptea pe ger, ori sa faceti voluntariat. Am sa va spun o poveste adevarata, o poveste de succes din Bucurestii anului 2000. Eroul ei nu este Fat-Frumos, ci un pensionar. Unul care nu stiu exact ce lucrase, dar nu cred ca avea, nici pe departe, calificarea dv. Ei bine, prin 2000, omul, vazand ca nu se mai ajunge cu pensia, cade pe ganduri, chibzuind la cum ar mai putea el sa scoata un ban. Avea pasiunea pestilor de acvariu. Era acvarist, exista o adevarata lume a acvaristilor, oameni care au forumuri, schimba pesti, etc. O lume in care era integrat si se simtea ca pestele in apa. Bagase de seama ca aparuse deja moda acvariilor in institutii publice, dar mai ales in locuri care trebuiau sa isi arate opulenta: banci, caznouri, hoteluri, etc. Ei bine, avand ca baza materiala masina personala si un furtun de tip "sufla in butoiul de varza murata", s-a apucat sa distribuie oferte. Oferim instalari de acvarii. Repede s-a prins ca o mina de aur nu e atat sa instalezi acvariul, lucru care cere o osteneala pe care batranul o facea cu placere, cat sa determini partenerul de contract sa se aboneze la servicii de intretinere a acvariului. Fiindca partenerul de contract este directorul de hotel, sau bancherul, sau seful de cazinou, care nu are nici stiinta, nici cheful sa curete acvariul periodic, nici nu-i renteaza sa angajeze pe cineva. Ci, odata acvariul instalat, prefera ceea ce se cheama "serviciu externalizat" pentru intretinerea lui. Ei bine, omul cu asta si-a continuat afacerea. Cat cerea ? Habar nu am, vreo suta sau doua de euro pe luna, sa zicem. Pesemne ca depindea de cate acvarii, de cat de mari sunt, etc. Ajunsese la clienti cu acvarii extrem de sofisticate, dar, oricat de sofisticat e un acvariu, toate au nevoie de schimbat apa, raclaj, izolat pesti bolnavi, determinat pH-ul apei, etc, etc. Intr-un cuvant, intretinere. Cand a depasit 20 de clienti abonati, fiul sau, care avea o meserie banoasa si era in plina cariera, cand a vazut cam cat castiga batranul sau tata si faptul ca incepe sa fie depasit de afacerea despre care crezuse ca e o joaca a senectutii ca sa-si umple vremea, s-a lasat de cariera, a invatat repede cele 20 de chestii pe care trebuie sa le stii despre un acvariu si a devenit asociatul tatalui, caruia pesemne, in ziua de azi, i-o fi preluat afacerea.

Nu inseamna sa faceti acelasi lucru. Acuma, in 2016, poate ca e deja un segment de piata saturat. Dar sunt mereu oprotunitati: usi care se deschid cand sunteti in fata lor, dar care si se inchid repede daca nu intrati. Ceea ce va indemn sa retineti din toata povestea este ca aveti nevoie de o idee si de un pic de entuziasm ca sa o puneti pe roate. Si, inainte de toate, ajutorul lui Dumnezeu, in persoana Spiritului Sfant, care e Domnul si de Viata facatorul, pe toate punandu-le in miscare.

Har de la El si succes!

Dacă ziceţi că nu vă place M. Vet., poate vă plac totuşi iezii, căpriţele, mânjii, iepuraşii, porcuşorii...
Încercaţi, vreau să zic, la o grădiniţă! Eventual creşă. Orice post, pentru început, fie şi îngrijitoare. Apoi fiţi pe fază când se eliberează un post de educatoare! Ştie directoarea...
Acolo e loc şi de sport şi de muzică şi de arte plastice. Oho, cât cuprinde!...
E cerere mare de tinere afectuoase şi harnice prin grădiniţe. E foarte mult de lucru şi sunt mulţime de avantaje. Nu e de la început un salariu uriaş, însă se poate câştiga binişor, cu un efort adecvat naturii feminine. Mai primiţi şi hrană, unele produse gen papetărie, mici comisioane etc. Se adună, pic cu pic, şi astfel veţi ieşi din perioada de criză.

Puteţi găsi un post de suplinitoare (daţi o fugă la inspectorat dar mai bine mergeţi întâi şi întrebaţi la vreo grădiniţă; nu uitaţi să lăsaţi un CV minimal) iar dacă vă place cu adevărat veţi putea face studii ID, 2 sau 3 ani, pentru a deveni educatoare calificată.
Soţia mea a debutat în breasla asta abia după 30 de ani, ca suplinitoare. Acum se simte foarte mulţumită pe plan profesional (deşi ea terminase Psihologia cu rezultate mult peste medie şi ar fi vrut să practice...).

Puteţi încerca şi asta,
Doamne ajută!

Ce ma supara astfel de sfaturi! Sigur ca rugaciunea ajuta, dar nu stiu cum. In unele lucruri da, te ajuta concret.
Eu m-am rugat ani de zile, fac multe lucruri in credinta, despre care nu vreau sa scriu aici, dar nu am primit nici copil (nu al meu), nici o rezolvare a problemelor cu care ma confrunt.
Nu stiu, ma tot intreb ce se intampla si ce plan exista acolo sus pentru mine.
Vreau sa spun ca nu este ca te rogi azi si maine si poimaine pam-pam s-a rezolvat problema.
Sunt mai multi factori.
Dar credinta te ajuta in sensul ca-ti ofera un sprijin si macar nu pici de tot.

Na, adineauri am citita, acum nu mai pot.

Pun manual:

"Dacă ziceţi că nu vă place M. Vet., poate vă plac totuşi iezii, căpriţele, mânjii, iepuraşii, porcuşorii...
Încercaţi, vreau să zic, la o grădiniţă! Eventual creşă. Orice post, pentru început, fie şi îngrijitoare. Apoi fiţi pe fază când se eliberează un post de educatoare! Ştie directoarea...
Acolo e loc şi de sport şi de muzică şi de arte plastice. Oho, cât cuprinde!...
E cerere mare de tinere afectuoase şi harnice prin grădiniţe. E foarte mult de lucru şi sunt mulţime de avantaje. Nu e de la început un salariu uriaş, însă se poate câştiga binişor, cu un efort adecvat naturii feminine. Mai primiţi şi hrană, unele produse gen papetărie, mici comisioane etc. Se adună, pic cu pic, şi astfel veţi ieşi din perioada de criză.

Puteţi găsi un post de suplinitoare (daţi o fugă la inspectorat dar mai bine mergeţi întâi şi întrebaţi la vreo grădiniţă; nu uitaţi să lăsaţi un CV minimal) iar dacă vă place cu adevărat veţi putea face studii ID, 2 sau 3 ani, pentru a deveni educatoare calificată.
Soţia mea a debutat în breasla asta abia după 30 de ani, ca suplinitoare. Acum se simte foarte mulţumită pe plan profesional (deşi ea terminase Psihologia cu rezultate mult peste medie şi ar fi vrut să practice...).

Puteţi încerca şi asta,
Doamne ajută!"

Mai intai observ ca este o problema cu medicina veterinara in tara. Mai era o fata pe forum cu aceeasi pregatire si care nu reusea cu serviciul.
Ce se intampla? Nu mai sunt animale?
Cand stiu cate animale de companie sunt in orase, ma mir totusi.
Nu mai exista gradini zoologice?

Eu caut un loc unde se pot cumpara catei si nu gasesc. Nu mai exista o piata directa, iar anunturile nu-mi prezinta incredere.

Tie iti plac totusi animalele? Ma gandesc, dar nu stiu cum fac cei care au asociatii din astea si adaposturi pentru animale. Cum sunt platiti?

Nu stiu ce se poate face in aceasta profesie, nu ma pricep.
Incearca sa discuti cu medici veterinari de la cabinete sa te sfatuiasca. Ei stiu mai bine.
Cu privatizarea e mai greu, ce-i drept. Dar ca sa lucrezi intr-un cabinet cu altcineva, sau intr-o farmacie existenta?

Nu stiu, vad ca in tara inca este posibil sa lucrezi in alte profesii unde nu ai pregatire sau hartie. Asa ca sfaturile lui Ioan ar fi bune.

Mi se pare ciudat insa ce spune el ca poti sa te duci asa usor la o gradinita sau scoala. Nu-ti cere pregatire pedagogica? Nu-ti cere nici o hartie? Se poate duce oricine?

Dar tu incearca orice, lupta. Esti tanara si ai sanse. Du-te la facultate si intreaba, poate apare vreo bursa in alta parte, vreun post la facultate.

Mai sunt veterinarii care fac controale. Nu stiu de ce institutie apartin.

Da este o profesie grea pentru o fata. Trebuie multa alergatura pe la clienti (daca nu ai sansa sa-ti faci cabinet), pe la tara. Naveta.

Acum off-topic - Ioane, sunt socata de ceea ce spui de sotia ta. Atat de rau este cu psihologii in tara ca nu-si gasesc de lucru?
Si aici se cauta in disperare.

La grădiniţă e enorm de lucru pentru o educatoare care cunoaşte niţică psihologie. Lucrul cu preşcolarii e una din aplicaţiile cele mai bune şi mai folositoare pentru un psiholog. Cu atât mai mult dacă este femeie.

Cu medicina veterinara e rau daca nu ai o determinare uriasa si o inclinatie de mic spre asa ceva, as putea spune. Asta in cazul in care nu ai parinti medici veterinari si alte rude in domeniul asta, eventual prietenii apropiate din studentie. Iar ca sa prinzi un post la stat (DSVSA se cheama institutia de stat si CMV- colegiul medicilor veterinari ) trebuie sa fii geniu sau eventual sa inveti cu 2 ani inainte, iar departajarea se face la interviu, concluziile le puteti trage singuri. Cainii si pisicile mor de foame si de frig pe strazi, iar medicii veterinari se bat pe functii, iar in cabinete costurile sunt destul de mari pentru campanii de sterilizari si castrari. Adaposturile lucreaza mai mult cu voluntari si fonduri din afara, au si contracte cu unele cabinete, costuri suportate de strainii care vor sa adopte.
Eu ma gandesc ca in meseria asta, pe langa ca trebuie sa fii bun in ceea ce faci, trebuie sa fii si sufletist, sa-ti pese de animale, nu numai sa incasezi. Se spune ca in meseria asta rata somajului e foarte mica, dar tocmai pe motivul ca viitorii medici au deja serviciul asigurat din parinti, bunici etc. Sunt si colegi care au plecat inafara pe la ferme, dar nu ca medici, sa castige si ei un ban sa-si deschida un cabinet , o farmacie, unii au ramas acolo. Pe la tara oamenii isi vand animalele, pretul laptelui e foarte mic, nu mai zic cat se importa. Oamenii nu isi iau subventiile pe animale, unii numai din crescut animale traiesc. Multi prefera sa cumpere din supermarket lapte.
Nu stiu daca se va schimba ceva in viitorul apropiat.
E destul de greu sa dai din coate si sa te mentii pe linia de plutire. Devii dezamagit de cei 6 ani din viata pierduti prin amfiteatre, nopti nedormite, stres, energizante, nedreptati.
Noua ni s-a zis de pe bancile facultatii despre astea, dar am zis ca e o gluma, doar nu o sa ma las din anul 5 de facultate, ma hotarasem in anul 4 sa continui.
Am sa incerc sa pun si in practica cate ceva din fiecare sfat. Sper sa nu va fi plictisit, ar fi multe de zis! Multumesc pentru incurajari, poate de asa ceva aveam nevoie! Sanatate

https://www.bestjobs.ro/locuri-de-mu...inar&location=
http://www.hipo.ro/locuri-de-munca/c...edic-veterinar
http://www.myjob.ro/locuri-munca-medic+veterinar/

Lista de portaturi pt recrutare:
http://www.trafic.ro/vizitatori/top-...unca/saptamana

Cu certitudine exista un loc si pentru tine in domeniul care l-ai studiat.
Doar sa-ti doresti cu adevarat sa faci asta, sa te rogi pentru o sansa si fara doar si poate ai sa o primesti.

Soră, veţi râde sau nu, când eram copil aveam pe mână o fermă întreagă...:))
De la 5 la 14 ani am fost Vet-ul ogradei părinteşti şi al altora...
Mergeam la gârlă însoţit de gâşte...:) Puneam bobocii, puişorii, biile, mâţişorii, purceluşii... Toate erau sub grija mea, sub marea mea ştiinţă a ocrotirii necuvântătoarelor...:)
Dar nimeni nu ştia cum cunoşteam eu obştea mea de "necuvântătoare"!
Maica mea, poate, intuia cumva dragostea mea pentru animale. Că maica mea era pentru mine ce eram eu pentru puii golaşi...
Legea aceleiaşi Iubiri străbătea lutul nostru. Eu iubeam puişorii, maica mă iubea pe mine!
Aşa că într-o bună zi mama spuse: de nu vei fi Preot, vei fi, sărmane, măcar Veterinar...:)
A fost să fiu psiholog. ratat.
Drămuiţi-vă dragostea, soră!
Vorba unui răposat prieten, Mihail, ori vorba unui proaspăt defunct al inimii mele, Cristian.........
Drămuiţi-vă dragostea, vă rog.

Vor exista întotdeauna trăiri pe care nu le poţi exprima prin cuvinte. Sentimente care rămân nerostite, neştiute, nebănuite, himere de neatins ori goluri pe care nimeni nu le va putea umple niciodată cu nimic... :)

Să ne drămuim dragostea,
cu minimă cuviinţă,
AMIN!

.............................

treci printr-o depresie. trebuie sa faci exact invers, ce e aia sa-ti fie frica ca-ti dezamagesti parintii si apropiatii?!?
esti la o varsta foarte periculoasa pentru o femeie si trebuie sa ai mare grija, sfatul meu e sa eviti o perioada mersul la biserica, ai nevoie de un pic de larma in viata ta. sigur, cu grija si printre prieteni, dar un pic de zguduire a simturilor iti este necesar.

edit.nu citisem mesajul in intregime, vad ca ai descoperit depresia de una singura, inseamna ca pericolul insingurarii nu este atat de mare, ca si alte pericole posibile. e ok, o sa-ti revii. dar asculta totusi si sfatul meu....

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

boala romaneasca, totdeauna cautam interese ascunse, rea intentie, scenarii care mai de care mai hidoase, ne vedem pe noi insine cei mai breji din cartier...

la varsta mea nu mai e cazul, asta cred si am fost sincer, problemele de genul asta nu tin de biserica si sunt prea multe tinerele care au ajuns la tratament psihiatric. daca tot am ales sa raspund unui astfel de mesaj scriu exact ce cred.

Sinceritatea nu tine loc de intelepciunea si daca varsta nu aduce macar atata compensatie..

Da' ia spune-ne tu, tinerele are au ajuns la tratament psihiatric, esti convins ca au ajuns pentru ca n-au apelat la "zguduirea simturilor" in loc sa mearga la biserica?

Energiile acumulate în suflet din pricini diverse (uneori fiziologice) nu trebuie înăbușite, este adevărat; dar nici eliberate întâmplător, pentru că prin intermediul lor sufletul nostru călătorește în sus ori în jos, către sens ori către fărâmițare.

Poți da curs unui sfat de genul „urmează-ți pofta (sau nevoia) că altfel te îmbolnăvești psihic”, ori poți ajunge la un duhovnic priceput care să-ți orienteze energia către ceva rodnic, către un alt nivel al vieții. Ori măcar să te înveţe cum să o domoleşti.

În primul caz vom cunoaște păcatul, care sub o aparență de liniștire a simțurilor îmbolnăvește spiritual (când dai frâu liber cailor căruţa se răstoarnă sau ajungi în şanţ), iar în al doilea caz împlinirea va fi atât spirituală (omul e ajutat să se orienteze către un sens al vieții sale), cât și sufletească și trupească.

Biserica are drumuri bătătorite de mii de ani, pe care dacă mergi nu vei da greş. E vorba de intrarea în ceea ce se cheamă rânduială, şi care înseamnă fie să apuci pe calea unei relaţii în care partener direct îţi este însuşi Dumnezeu (monahismul), fie pe calea împlinirii în căsnicie.

Problemele tânărului din timpurile noastre vin nu din pricină că ar căuta la Biserică rezolvarea problemelor sale, ci din cauză că nu se mai simte pregătit să apuce pe niciuna dintre cele două căi, şi atunci trăieşte suspendat, într-o incertitudine periculoasă. Iar îndemnurile de genul ''descătuşează-te'', care abundă, nu fac decât să-l zăpăcească şi mai tare, distrugându-i în cele din urmă busola.

Sigur, pericole şi ispite sunt şi în călugărie, şi în căsătorie, dar acolo ai nişte repere mai clare între care te mişti.

Revin ca să mai adaug:
Sensul pe care ni-l oferă Biserica nu e ceva suprapus peste personalitatea noastră, nu are nimic artificial; nu e o direcţie care se opune naturii noastre, firescului. Din contră, ne ajută să ne redescoperim adevăratul sens, ne ajută să fim în conformitate cu proiectul nostru, să redescoperim care e menirea energiilor pe care le-a sădit Dumnezeu în noi. În felul ăsta ne vindecă, pentru că ne face să fim conformi cu noi înşine.

Energiile pe care le purtăm în sufletele şi în trupurile noastre nu sunt degeaba acolo, nu sunt întâmplătoare. Dar dacă nu ne lăsăm ajutaţi, îndrumaţi, crescuţi, noi doar luăm cunoştinţă de ele, fără să ştim ce avem de făcut.

Multumesc din nou de raspunsuri! Am ales calea mantuirii in doi, dupa o indelunga perioada a tineretii mai tumultoasa, care consider ca putea fi evitata cu ajutorul Lui Dumnezeu. Merg si la un duhovnic, dar parca nu ma simt demna nici la duhovnic sa merg, ma gandesc ce sa caute o pacatoasa ca mine la el, vreau sa mentionez ca nu m-am mai impartasit de foarte mult timp, de multi ani, si cand merg incep sa plang. Apoi inainte sa intru la el, vad multi oameni, ma gandesc ca eu am cele mai mari pacate dintre toti, aproape ca as prefera sa plec. Mie imi place cand merg la duhovnic sau parinti, sa le dau vesti bune, sa fie multumiti de mine. In ceea ce priveste mersul la psiholog sau psihiatru, nu am incercat niciodata, nici alte tratamente pentru psihic nu am incercat , desi am avut necazuri care m-au schimbat mult, dar mereu am crezut in Dumnezeu chiar si in momentele grele. Nu spun ca psihologii nu sunt specialisti in ceea ce fac, dar eu cred ca nimeni nu iti cunoaste gandurile si trairile mai bine decat le cunosti tu insuti si Dumnezeu. Iar ca sa ajunga sa te cunoasca psihologul, trebuie sa faci mai multe sedinte, consider ca nu iti spune doar niste fraze invatate, trebuie sa te cunoasca putin ma gandesc. Poate gresesc nu stiu, am sa incerc si experienta cu psihologul, sunt constienta ca ceva nu e in regula cu mine, dar simt ca o sa depasesc perioada, greu, dar o sa incerc. Nu pot decat sa va multumesc mult pentru incurajari, conteaza foarte mult pentru mine! Imi doresc ca Nasterea Mantuitorului sa va aduca in case si in suflete caldura, sanatate si bucurii. Sarbatori fericite!

Pai este normal.Este starea de pocainta. I-auzi ce spune Dumnezeu-SfantulDuh
in psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.

"N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esti la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca sa te lauzi tu pe tine. Si pe urma, va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, isi da seama. Credeti ca Dumhezeu a facut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate sa-ti spuna: "De ce ma minti, mai frate?" Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Ii descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi in loc sa te nenorocesti. Pentru ca, fratii mei, ori la spovedit sa spui pacatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el." - Parintele Arsenie Papacioc - Sfanta Taina a Spovedaniei - http://www.crestinortodox.ro/intervi...iei-70494.html

Nasterea Domnului cu liniste si bucurii!! :) Sarbatori fericite!

as zice ca a fost o alarma falsa, mesajul de mai sus este altceva. dar... e ok, mai bine asa...
numai bine!

Hîm...
Vă previn că e şi aici o mică problemă. Se numeşte "alegerea psihologului potrivit".... Nu e nici unul "universal".
Doamne ajută!

Asta e o ispita si nu are nimic de a face cu adevarata pocainta.
Fara indoiala ca vine la pachet cu ispita de a crede ca e un soi de virtute, dar nu este.
Scopul e tocmai opusul - de a te indeparta de spovedanie.

Este sora buna cu ne-rusinarea care insoteste faptuirea pacatului si ambele lucreaza acelasi lucru spre ne-mantuire: ca pacatul sa fie lesne de facut iar pocainta din cale afara de grea.

Ai o problema cu fixatia de a-i multumi pe alti.

Sunt sigur ca in termeni psihologici asta are un nume si e un simptom pentru o problematica mai complexa.

Duhovnicul adevarat e multumit DACA omul se pocaieste sincer.

Un om care vine sa spuna ca nu mai are pacate, sau cel mult pacate marunte pentru care afiseaza o falsa dar grava pocainta, e suspect si fara doar si poate a pierdut masura pocaintei.

Probabil ca o buna parte din stres va dispare o data ce-ti vei gasi un loc de munca adecvat.
Si cealalta parte o data ce vei invata sa nu te mai evaluezi atat de mult din prisma asteptariloe pe care ceilalti le au de la tine.
Sigur, nu trebuie sa cazi la extrema indiferentei si a nesimtirii, ca si asta e o boala pe care probabil ca nu putini o au, dar nu trebuie nici o sensibilitate exagerata care sa-ti strice echilibrul interior.

Si inca ceva: probabil esti victima unui sistem de educatie in care una din trasaturile de baza a fost distrugerea stimei de sine a celui "educat" pentru ca "educatorul" sa fie sigur de obedienta lui totala vizavi de performantele cerute.

Cauta sa-ti refaci stima de sine, n-ar strica ajutor din exterior, dar pana la urma piesa principala tu esti.

Cu ocazia asta cred ca ti-am salvat cateva zeci de ore de psihoterapie care te-ar fi indrumat spre aceleasi concluzii :)

Cum e aia, "calea mantuirii in doi"?

Foarte bine ca plangi.
"Cred, Doamne, si martusisesc ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care-ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu..."

Inainte de a intra la duhovnic toti avem cele mai mari pacate.
Nu e o prostie sa mergem de la el fara sa le fi lepadat?

Este cea mai raspandita maladie: orgoliul.
Nu e vorba de a-i multumi pe altii, ci de a fi recunoscut de altii, de a nu-i lasa indiferenti, dar fara a face nimic deosebit.

Psihoterapia nu are nici o legătură cu afirmaţiile tale sale ale oricărui om despre Ioana.
Psihoterapia nu poate fi înlocuită cu discursul altuia, oricine ar fi acesta şi oricât de impecabil ar fi discursul. Nici Dumnezeu nu înlocuieşte psihoterapia unui om, aceasta fiind lucrarea acelui om, o lucrare personală. Care, da, poate fi asistată şi sprijinită şi de Dumnezeu.

Nimeni nu poate înlocui devenirea unui om, pentru că acest proces face parte din viaţa aceluia. Nu putem trăi viaţa altuia.

Vrei sa spui ca si Dumnezeu se duce la psihoterapeut? Ha,ha, ha!

Măi Demetrius, originalitatea înţelegerii tale e remarcabilă! La o asemenea conexiune cu aer deductiv, cum văd că tocmai ai făcut, chiar nu mă aşteptam...:))

Dar nu mă mai mir de modul cu totul aparte în care îţi lucrează ţie gândirea, că tocmai dădeai nişte explicaţii cum e cu fecioria, cu minunea Dumnezeiască a zămislirii Pruncului etc.

Dacă mi-a stat mintea când am citit ce scriai tu acolo în contextul discuţiei despre Preasfânta Născătoare Pururea Fecioara, acuma îmi e mai uşor: poţi să-ţi imaginezi că şi Dumnezeu merge la psiholog, dacă asta te amuză.

P.S. Dar dacă tot ai adus vorba, ei bine cred că într-adevăr Dumnezeu e mai mereu în cabinetul psihologului. La fel şi dracii, dau buluc acolo, oho...
Aştept să îmi spui tu, într-o zi când ai vreme, unde e locul acela cu oameni unde lipsesc Dumnezeu şi dracii. Să-mi zici şi mie adresa, ca să văz cu ochii mei cum arată, bine?