Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Povesti adevarate , de prin lume adunate ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16163)

tabitha 16.02.2014 00:20:41

Cu plăcere :) ... mai am o poveste, pe care am citit-o de mult într-o carte, iar acum am regăsit-o..


Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti
copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung p âna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis baietelul.
„Ce desen facem?”.
„Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise baietelul
„Cum îsi place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…


Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume?

Einstein spunea ca " Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. "

Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni, iar atunci cand vom fi inlantuiti in proceduri de lucru... nu ne vom diferentia prea mult de masinile pe care le-am construit.

cristiboss56 05.05.2014 21:34:17

În râul Iordan, unde a fost botezat Domnul Hristos, există o specie de somn care crește foarte mare, răpitor și lacom. Are gura înzestrată cu mulți dinți mărunți dar tăioși, corpul alungit și foarte moale la atingere. Aripioarele lui sunt mici și nu au țepi. Și în lacul Kastoria întâlnim somni care depășesc un metru lungime și ajung până la 40 de kilograme. Sunt pești lacomi. Mănâncă tot ce găsesc, pești, viermi, râme etc. Preferința lor sunt râmele și viermii de apă.
Somnul se mai întâlnește în foarte multe lacuri și râuri din lume, dar specia din Iordan este caracterizată de ceva supranatural. La cap, care este ceva mai mare de-o palmă, dacă dăm la o parte carnea până la os, întâlnim un lucru extraordinar. În mijlocul osului, se poate distinge foarte clar imprimat un desen, ce reprezintă trupul unui om. De-a dreapta și de-a stânga se disting aripi de îngeri, iar deasupra lui, un porumbel zburând cu aripile deschise. Din dreptul porumbelului izvorăsc raze ce coboară asupra omului.
Prin urmare este reprezentată scena botezului Domnului, așa cum ne-o înfățișează și iconografia bisericească. Acest lucru minunat este întâlnit numai la somnul din Iordan și din lacul Ghenizaret (care-și primește apa tot din Iordan). În nici o parte a lumii nu mai trăiește această specie. Pescarii de aici, atunci când prind un astfel de somn, îl eliberează din nou în apă și nu-l mănâncă, deoarece, așa cum spun ei, Îl simbolizează pe Hristos.
(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credințe, Editura Areopag, 2011, pp. 145-146)

cristiboss56 09.05.2014 20:08:23

O întâmplare despre ocrotirea minunată a Sfântului Nicolae
 
Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea un copil. Când părinții lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae și se ruga.
Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.
Într-o zi după serviciu, părinții erau ocupați cu menajul. Geamurile de la balcon erau deshise. Copilul a ieșit pe balcon și privea în jos, la copiii care se jucau și râdeau în curte. A vrut și el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el - copilul avea patru ani - și a sărit de la etajul al patrulea.
S-a adunat multă lume.Toți strigau: "A căzut un copil!" Părinții au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băiețelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în brațe:
- Feciorașule, cum de-ai rămas în viață?
- Bunicuțul m-a prins, a urmat răspunsul.
- Care bunicuț?
- Cel din geamantanul bunicuței.
Au venit acasă.
- Bunicuțo deschide geamantanul!
Ea își păstra în taină credința, însă atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:
- Acest bunic m-a prins.
Arhimandritul Ambrosie (Iurasov)
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, pp.175-176)

cristiboss56 26.05.2014 21:52:04

Minune întâmplată unui om de știință!
 
Povestește domnul doctor Matzuros din orașul Limni (de pe aceeași insulă pe care se află și biserica cu sfintele moaște ale Sfântului Ioan) către I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei: - Prea Sfințite, nu sunt un habotnic, un neștiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinații, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confrații doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte. Mă găseam în clădirea fundației „Pantocrator” din Atena, unde sunt îngrijiți bolnavii de cancer. După înștiințarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine și mi-am întors mintea, sufletul și inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine: „Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul este un basm. Omul și știința îmi spuneam că sunt totul. Primește pocăința mea și, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfântul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi.” Cineva bate la ușă. Îl poftesc să intre. Ușa se deschide și intră un medic tânăr, frumos, binevoitor.
- Ce faci, doctore, m-a întrebat, cum iți merge?
- Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.
- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.
- Cine ești tu tinere? Mie mi-a albit părul în această știință și cunosc ce am.
- Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!
Am ieșit imediat pe hol și am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tânăr. Ceilalți medici mi-au spus: „Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis”. Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul. Văzând că nu glumesc și că insist, mi s-au făcut iarăși analizele și examinări. La urmatoarele analize cancerul dispăruse. Câți și câți n-au văzut apoi cele două plicuri cu analizele: cele cu cancer și, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer!
„Prea Sfințite, nu sunt habotnic…Am văzut pe Sfântul…M-a vindecat…”
10 aprilie 1964

(Sfântul Ioan Rusul: mărturii contemporane ale iubirii lui Dumnezeu, trad. Teofan Munteanu, Cristina Băcanu, Editura Sinaxa, București, 2010, pp. 20-22)

cristiboss56 26.05.2014 21:56:38

„Casa e a ta”
 
Doamna Areti K., văduva, împreună cu singura ei fetiță Hrisa, nu au apucat să-și revină după moartea prematură a soțului și tatălui, că s-au aflat în fața unei nedreptăți cu adevărat neomenești. Cei trei frați ai soțului defunct, după ce și-au luat partea lor de moștenire, au depus reclamație la Tribunal, vrând să ia și casa doamnei Areti, situate într-una din zonele centrale ale Atenei. Folosindu-se de moartea fratelui lor, cunoscând că unele legi nu sunt foarte clare, au intentat proces, s-au judecat și au câștigat clădirea. Mama și fata se găseau într-o adevărata junglă în care fiara cea mai puternică o mănâncă; pe cea slabă. Altă moștenire nu au. Cu cei câțiva bani aflați la banca hotărăsc să se lupte din răsputeri pentru a-și recăpăta casa. Este casa lor, rodul ostenelii, al sudorii, al sângelui soțului ei, este singura lor avere. Ajung până la curtea de apel, dar pierd iarăși. Se îndreaptă atunci către Areopag, la Curtea de Casație, la cea mai înaltă judecată a Greciei. Mama și fata privesc înapoi la toată lupta pe care au dus-o, la toate ostenelile făcute, la viitorul nesigur. Cu trei hotărâri judecătorești negative, cum să aibă nădejde că se va lumina de ziuă în viața lor, că va mai răsări lumina dreptății? Ce anume va putea înmuia inima împietrită de răutate a rudelor?
Este ora două și jumătate în noaptea dinainte de proces, când, într-o așa stare de deznădejde sufletească, mama și fata încearcă să adoarmă. În vis, văduva vede cum se ceartă cu cumnații ei. Apoi vede cum se apropie de ea un tânăr cu fața senină, liniștită și îi spune: „Casa e a ta. De proces o să am eu grijă. La orice necaz și primejdie, cereți ajutorul lui Dumnezeu și nouă, celor ce-I slujim lui. Eu sunt Ioan din Rusia. Mergeți mâine la judecătorie liniștite.”
Mama se trezește, o trezește și pe fată. Cele două femei singure, nedreptățite, se roagă până în zori cu zbucium și nerăbdare. Dimineața, înainte de a intra în sala de judecată, avocatul, întors urgent din străinătate pentru procesul lor, le dă ultimele sfaturi. Le îndeamnă să aibă curaj și sânge rece. De unde să știe ce nădejde aveau ascunsă în inimile lor?
Curtea de Casație a hotărât: casa aparține văduvei răposatului și fiicei acestuia, având proprietatea deplină asupra ei.
(Povestește preotul bisericii): „Părinte, mi-au spus când au venit la biserica Sfantului Ioan, nu-l cunoșteam pe Sfântul. Ne rugam lui Dumnezeu, aveam duhovnicul nostru, ne împărtășeam cu Sfintele Taine, însă aici nu veniserăm niciodată, nici nu ne rugaserăm vreodată Sfâtului Ioan. Părinte, cum ne cunosc, cum se mișcă sfinții printre noi, cum știu toate necazurile noastre?
28 martie 1985


(Sfântul Ioan Rusul: mărturii contemporane ale iubirii lui Dumnezeu, trad. Teofan Munteanu, Cristina Băcanu, Editura Sinaxa, București, 2010, pp. 48 -50)

cristiboss56 26.05.2014 21:58:59

Cum am mai cunoscut un sfânt
 
Cum am mai cunoscut un sfânt? Cum l-am cunoscut pe Sfântul Ioan Rusul? La nevoie... bineînțeles... Alăptam de aproape cinci luni și n-am avut niciodată probleme. La început, unele femei se cam chinuie. Li se întăresc sânii și dor, se fac răni, bebe nu știe să-și ia lăpticul… eh, probleme de mamică. Probleme de care eu am fost ferită. Până într-o marți seara. După atâta timp, nu am crezut că era cazul să-mi mai fac griji. Totuși, pe mine abia atunci a început să mă chinuie ceva. Mă durea sânul drept și se întărise, dar am zis că se rezolvă totul la urmatoarea masă. N-a fost așa. Miercuri mi-a fost cam rău toată ziua și am avut febră mare. Puneam batiste înghețate, din congelator, și în două minute erau calde… Să mă așez pe partea dreaptă… mai bine nu!
Seara, i-am povestit necazul prietenei mele, Andreea. Atunci ea mi-a amintit de cutiuța pe care mi-o adusese, mai demult, cu ulei de la candela care veghează la moaștele Sfântului Ioan Rusul din Grecia.
„Unge-te cu puțin ulei”, mi-a sugerat ea. Andreea îmi povestea despre sfânt cu mult înainte, că i se roagă lui pentru finuțul ei, care are niște probleme de sănătate. Cu multă credință și cu stăruință, de la zi la zi, la acel băiețel se văd rezultate îmbucurătoare. Dar, ce îmi spunea ea atunci… îmi intra pe o ureche și îmi ieșea pe alta…
N-am fost curioasă, nici în stare să-l cunosc pe sfânt. Însă, de nevoie… m-am uns. Era miercuri seara de acum, cam pe la 23.00. M-am suit în pat, m-am așezat pe partea stângă și m-am culcat. La mai puțin de jumătate de oră, copila mea, care ar fi trebuit sa doarmă dusă la ea în pătuț, s-a trezit. Mă simțeam prea obosită ca să mă ridic, s-o legăn acolo, s-o conving să doarmă, așa că am luat-o în patul cel mare. Numai că, pentru ca ea să stea la perete și eu s-o pot veghea, trebuia să ma întorc pe dreapta, pe partea cea dureroasă. Na, o fac și pe asta, am gândit eu. Când m-am așezat, nu am simțit nicio durere. Când am pus mâna, m-am speriat. De bine! Totul era mai mult decât normal! Nu-mi venea să cred că, după 24 de ore de chin, în 30 de minute de la tratament nu mai aveam sânul întărit, că nu mă mai durea.
Sfântul Ioan Rusul a răspuns unei rugaciuni fugare… M-a ascultat, chiar și când eu refuzasem, până atunci, să-l cunosc. Îți dai seama ce se întâmplă când îți pui toată credința în el și în ceilalți sfinți – prieteni și mijlocitori în fața lui Dumnezeu?
Anda Elena


(Sursa: http://saptepietre.ro/2010/11/cum-am...-un-sfant.html)

cristiboss56 26.05.2014 22:01:14

Vindecarea unei mame bolnave de cancer
 
La marele spital „Sfantul Sava” din Atena, o mamă se lupta cu marele dușman al omenirii - cancerul. Boala însă invingea. Doctorii îi înștințează pe copiii dumneaei să vină s-o ia. Nu vă mai chinuiți, mama voastră nu mai are speranțe de viață. Luați-o și duceți-o acasă. Dacă moare aici, o să vă chinuiți, pentru că trebuie făcute multe acte și sunt proceduri de întocmit.
Copiii, cinci frați din orașul Kavalei, s-au adunat la aflarea veștii în jurul mamei și plângeau. Pentru mama lor, batalia pentru viața era pierdută. Cea care le dăduse viață urma sa moară.
În acele momente, prin fața salonului lor, trece o doamna necunoscută. A văzut scena și a îmțeles.
- Copii, ascultați-mă și nu mai plângeți. Deasupra doctorilor și a științei este Dumnezeu cu Sfinții Săi. Omenește, ați făcut tot ce se putea. Am fost să mă închin la Biserica Sfântului Ioan Rusu din Evia, unde se păstrează Sfintele Moaște întregi. Am luat puțin mir din candela Sfântului să ung cu el pe o rudă de-a mea care este internată aici, în spital. O să ung cu el și pe mama voastră și... cum vrea Dumnezeu.
Cât de mult valorează, într-adevăr, pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să-i spui câteva cuvinte, să-i arăți compătimire. Chiar și numai să stai alături de el, în durerea lui, fără să spui nimic, si aceasta îi dă curaj și nădejde celui ce suferă.
Cu puțină vată înmuiată în mir, doamna necunoscută a făcut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei și a plecat (învățătura Bisericii aceasta este: puterea tămăduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase și obiecte de cult, prin sfintele moaște, prin apa sfințită etc.). Chiar dacă acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu în trupurile și în sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie să fim ferm convinși că nu suntem nici vrednici si nici în stare a cere să vină să ne vindece însuși Hristos sau vreunul din Sfinții Lui, ci îi cerem să ne trimită puterea Lui de vindecare în cel mai simplu mod. Și mai ales să credem că acolo, Sfântul Potir, sub chipul simplu al pâinii și al vinului, avem însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Dar să ne întoarcem la întâmplarea noastră.
După puțin timp, bolnava a deschis ochii, și-a văzut copiii plângând și a făcut semn cu mâna să se apropie careva dintre ei. Vine lânga ea și îi șoptește:
- De ce, copiii mei, plângeți așa?
- Mămico, de atâtea zile nu ne-ai văzut și ne intrebi de ce plângem?
- Ei, copilul meu, acum puțin timp a venit aici un militar și mi-a spus că-l cheamă Ioan Rusul. A făcut semnul sfintei cruci pe fruntea mea și mi-a spus că „o să mă întorc la viață”.
În ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a făcut bine. Acum trăiește împreună cu copiii și nepoții ei, așa precum a vrut Dumnezeu cu Sfântul Său.


(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, București, 2011, pp. 36-38)

tabitha 04.07.2014 07:15:31

Zeița frumuseții și zeița urâțeniei...s-au întâlnit într-o zi pe malul mării, spunând una celeilalte: "-Hai să ne scăldăm în mare", și-au dat jos mantalele și-au înotat în mare... După un timp urâțenia a ieșit prima din mare, s-a acoperit cu mantaua ce aparținea zeiței frumuseții și și-a văzut de drum. Ieșind din apă zeița frumuseții nu și-a mai găsit mantaua ei...fiind rușinoasă nu a putut pleca în pielea goală...așa că s-a acoperit cu mantaua urâțeniei. De atunci și până azi, mulți dintre bărbați și femei le confundă... Însă sunt și cunoscători care știu să descopere frumusețea de dincolo de vreo manta... precum și știu să recunoască urâțenia chiar și învăluită de cea mai distinsă și frumoasă manta...
Adevărata frumusețe se află în interiorul inimilor noastre și nu în vreun alt loc.

Marius Ionuț Asofiei

https://scontent-b-ord.xx.fbcdn.net/...19102881_n.jpg

cristiboss56 23.10.2014 21:59:58

O minune contemporană a Sfântului Mucenic Dimitrie
 
Acum câteva luni au venit la biserica sfântului o mamă îndurerată cu fiica ei dragă de aproximativ opt anișori. Copilul se confrunta cu o problemă serioasă, de vreme ce nu vedea cu ochiul stâng. Cele două s-au rugat mult Sfântului Dumitru pentru vindecarea copilașului. De asemea s-a cântat canonul-paraclis al sfântului și s-a citit o rugăciune specială pentru vindecarea elevei. Cele două au plecat împăcate de la biserică spre casa lor, luând totodată și un pliculeț cu vată îmbibată cu mirul sfântului. După trei zile micuța se pregătea pentru școală, precum făcea zilnic, iar mama ei a însoțit-o către locul de unde trebuia să o preia autobuzul școlar. Mașina a sosit, iar școlărița a urcat. A lăsat ghiozdanul jos și, precum obișnuia, și-a testat ochiul suferind, adică a închis ochiul drept și a vrut să constate dacă vede cu stângul. - Văd! a strigat și a sărit în sus. Minunea Sfântului Dumitru! Șoferul a oprit autobuzul. Cu nespusă bucurie a strigat-o pe mama ei, care încă nu se îndepărtase de stație, pentru a se face și ea părtașă la această mare binecuvântare și minune săvârșită de Sfântul Dumitru.
În după-amiaza aceleiași zile a venit familia respectivă, plină de emoție, la biserică pentru a-și exprima recunoștința și evlavia față de Sfântul Dumitru, făcătorul de minuni și dătătorul de sănătate.


(Sfinții noștri, Sfânta Mitropolie a Tesalonicului. Biserica Sfântul Dumitru – Ocrotitorul, Ediție îngrijită de Pr. Asterios Karabatakis, Tesalonic)

cristiboss56 15.11.2014 22:47:33

O arătare recentă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Vatopedu
 
Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos și a fost primit cu ospitalitate de către părinții de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinților, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinții i-au spus că în dimineața următoare, luni, el ar putea merge. La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică și, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau și alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus și a luat loc într-o strană, și era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.
A așteptat cu răbdare, dar timpul a trecut și călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors și a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el și i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.
A trecut ceva timp și omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas și a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins ușor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ți-am spus să ai răbdare și să aștepți. Acum cei șase Psalmi se termină, și un călugăr va veni și te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.
Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit și l-a însoțit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoțea, pentru că nu a vrut să pară suspect.
A ajuns la duhovnic și, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:
- Din fericire, aveți aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, așa că am așteptat.
- Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!
- Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?
- Ai vorbit cu Preasfânta noastră și nu ai înțeles asta, fiul meu.
Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:
- Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, și foarte frumoasă.
Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către Ioan Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secțiunea de comentarii de către un om care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugărița, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo și a fost mișcat de ea.


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:23:16.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2019, Jelsoft Enterprises Ltd.