Apărătoare Doamnă
 

Aș vrea să citesc un comentariu la această rugăciune către Maica Domnului. Dacă se poate, să fie din Sfînta Tradiție.

Acest imn a fost cântat Maicii Domnului de creştinii din cetatea Constantinopolului cu ocazia eliberării cetăţii de prigonitori (anul 626, din timpul împăratului Heraclie). De aceea, dacă ar fi să traducem literar imnul, în loc de "robii tăi" am avea "cetatea ta".

Iată imnul cântat în greacă: https://www.youtube.com/watch?v=Zly4AxqW7Zo

Aceasta este traducerea literală a imnului, făcută de diac. Ioan Ică jr.(Triodul Explicat Ed. Deisis, 2000, pg. 369-370):
"Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită de lucruri cumplite, cele de biruinţă îţi aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una cei ai stăpânire nebiruită [invincibilă], din tot felul de promejdii slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucură-te Mireasă nemiresită!"

O traducere mai veche şi bună ar fi:
"Apărătoarei Doamne, mulţumiri de biruinţă, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie , Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca, ceea ce ai stăpânire nebiruită, din tot felul de primejdii slobozeşte-ne, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, nenuntită!"

Aceasta ar fi varianta mai nouă (dar foarte proastă) şi des cântată prin biserici:
"Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem tie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca, ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeste-ne din toate nevoile, ca să-ti cântăm tie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!"

"Apărătoarei Doamne" - cuvântul "Doamne", arată adresantul acestui imn - Maica lui Dumnezeu şi are aici sensul vechi românesc de "Voievod", "Strateg", aşa cum erau numiţii "Domnii" Ţării Moldovei şi ai Ţării Româneşti; deci nu este vorba despre sensul comun de astăzi: "domnul / doamna X"

ps: informaţiile legate de traducerea imnului le-am preluat de pe forumul http://forum.teologie.net/viewtopic.php?t=544

Eu optez pentru o variantă mai veche tradusă, cel mai probabil, din slavonă pe care, de altfel, o aud destul de des cântată:

"Nebiruitei între voievozi, cele de biruinţă, ca izbăvindu-se din pierzanii, mulţămită aduce ţie, turma ta, de Dumnezeu Născătoare. Ci ca ceea ce putere ai nebiruită, din toata primejdia pre noi slobeşte, ca strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!"

Am găsit două articole interesante legate de momentul istoric al apariţiei acestui imn al cetăţii Constantinopol adresat Maicii Domnului: http://ziarullumina.ro/imn-pentru-ap...mna-32099.html, http://www.doxologia.ro/liturgica/ic...tirea-dionisiu

Mulțumesc, Ovidiu. Nelămurirea era vizavi de „robii tăi”.

Am învățat demult acest text și-l spun adeseori. De curînd însă m-am gîndit dacă e corect dpdv teologic ca noi să ne declarăm robi ai Preasfintei.

Citeste textul asta - http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/28cinstireamd.htm si vei intelege ca statutul de robi ai Maicii Domnului ne face mare cinste.

Eu o cinstesc pe Maica Domnului. Știu și folosesc aproape zilnic mai multe imnuri de laudă, mulțumire și cerere. Deci să nu înțelegi greșit, sînt convins că nu există creatură mai slăvită decît Preasfînta Fecioară, indiferent dacă vorbim despre oameni sau îngeri. Dar să afirmăm că sîntem robii ei este exagerat pînă la erezie.

Trebuie să citim cu atenție rugăciunile complexe care se practică în Biserica Ortodoxă, deoarece se strecoară și afirmații forțate care nu sînt corecte dpdv teologic și pentru orice cuvînt vom da răspuns într-o zi în fața Lui Hristos.

Mai mult, sînt eterodocși care ne citesc forumul, în căutarea unor răspunsuri sau din curiozitate, și cînd văd aberații de genul acatistul Sfintei Cruci sau asemenea, păi normal că se smintesc și poate nu mai calcă prin ograda noastră virtuală. Deci mare grijă.

Duh de evlavie sa fie acela care ti-a soptit ca nu este corect, din pct. de vedere teologic, sa ne numim robi ai Maicii Domnului? Ca nu stiu sa te fi intrebat daca este suficient sa ne numim doar robi si nu robi netrebnici sau viermi pacatosi si nevrednici de a-I rosti numele, asa cum s-ar cadea.

Bine ai spus ca vom da socoteala de orice cuvant in fata lui Dumnezeu.
Te preocupa faptul ca unii se smintesc, ca si de tine, de smintiti ce sunteti? N-ar fi mai corect, din punct de vedere moral, sa te preocupe faptul ca smintesti pe un forum ortodox prezentand sub falsa denumire de post niste retete menite, in cel mai bun caz, sa purifice organismul? Cure ce nu pot sa lucreze si asupra sufletului, dar intuneca mintea, dupa cum cu prisosinta dovedesti.

P.S. Cand slujim pacatelor si patimilor din noi, ai cui robi se cheama ca suntem?

Mantuitorul ii numeste pe acestia nu robi ci ingerii diavolului: "Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."

Deci mai bine sa fim robi ai Maicii Domnului decat ingeri ai diavolului!

Ar fi fost frumos să fi găsit un argument scriptural sau din Tradiție care să te ajute. În schimb, ai folosit niște pseudoragumente încurcate pe care probabil numai tu le înțelegi.

Cît despre rețete, nu știu despre ce vorbești. Mai degrabă postează acolo unde am scris, nu amesteca lucrurile. Aici vorbim despre altceva.

Ce te deranjeaza, termenul in sine sau folosirea lui raportata la Maica Domnului?

Formula "robul/robii tău/tăi" este o amprentă culturală semitică în Tradiţia Bisericii şi nu-i cazul să avem greţuri protestante când o întâlnim în cultul liturgic sau în rugăciunile private. Nu lezează cu nimic suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Bizanţul a folosit-o la greu, în compoziţiile imnografice dedicate Născătoarei de Dumnezeu sau altor sfinţi, fără ca nimeni să se alarmeze pentru o presupusă neconformitate dogmatică. Iar bizantinii erau mult mai scupuloşi în aceste detalii decât suntem noi astăzi, cu diferenţa că ei aveau un plus de luciditate şi inteligenţă duhovnicească, şi un minus la fiţe legaliste cu iz de belfereală religioasă.
Pe scurt: vorbim despre expresia verbală a unei adânci reverenţe în faţa unei instanţe de ordin superior, folosită inclusiv în adresările către împărat, împărăteasă şi înalţii demnitari, în unele cazuri chiar şi către părinţii duhovniceşti cu autoritate recunoscută în Biserică.