"Porunca" primilor oameni
 

Citim in Cartea Facerii ca Dumnezeu ii spune lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!

Imi spunea cineva ca aceste cuvinte pe care Dumnezeu i le adreseaza lui Adam reprezinta mai degraba un sfat decat o porunca. El ii vorbeste omului ca unui prieten apropiat, nu ca unui rob, aratandu-i ca neascultarea sfatului sau il va duce la moarte (în ziua în care vei mânca din el, vei muri). Astfel, Dumnezeu ar fi dat porunci oamenilor dupa, nu inaintea caderii in pacat.

Cuvintele nu prea îmi sugerează sfat, adică ceva la urma urmei opţional, ci mai curând arată imperaţie. Se evidenţiază şi rezultatul alegerii celeilalte alternative şi se întăreşte cu "negreşit". Oare hotărârile dogmatice ale Conciliilor Ecumenice care se termină cu "să fie anatema!" ce sunt: sfat sau poruncă ?

Eu nu cred că Dumnezeu S-a schimbat după Cădere. Noi, da.

Mie mi-se pare un avertisment.Sfat ar fi fost: ,,Eu te-as sfatui sa nu..".Porunca ar fi fost: ,,Sa nu maninci"(restrictie precum in cazul celorlalte porunci si atat).Avertismentul este mai mult pentru ca iti arata si urmarea: ,,Nu intrati! Caine rau." La porunca te mai poti intreba: ,,De ce"(daca ai o predispozitie spre insubordonare)dar la acest gen de averisment esti pe regula ,,fara scuze".

Ai fost prevenit(Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci),ti-a fost aratata actiunea(căci, în ziua în care vei mânca din el),ti-a fost spusa urmarea(vei muri negreşit!).Ai avut si optiuni (,,Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,").Esti pe risc propriu.Ai fost avertizat cu privire la toate aspectele si posibilitatile.Se va termina prost in cazul in care te decizi sa ignori avertismentul.

Poate insa avea si valoare de porunca.Exista un argument.In Capitolul 3 din Geneza are loc dialogul dintre sarpe si femeie.Exista cateva particularitati: sarpele o intreba ca fapt divers(nu este exclus sa fi facut asta tocmai pentru a anula caracterul de avertisment/porunca prin aruncarea lui in derizoriu)>,,Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" Ca si cum ar fi spus ,,Mai femeie,ti-a chiar ti-a spus Dumnezeu asa ceva?"

Ce este interesant este ca raspunsul femeii prezinta doua caracteristici:

-in primul rand incepe cu optiunea care i-ar fi salvat(Roade din pomii raiului putem să mâncăm),deci idee fusese inteleasa din moment ce optiunea era prezenta.Prima data a gandit corect dar indoiala urma sa vina,ca doar sarpele nu intrebase degeaba intr-un mod care arunca samburele indoielii;
-femeia adauga ceva la porunca divina(Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!").Undeva in mintea/constiinta ei avertismentul/porunca avusese un ecou atat de puternic incat a mai adaugat de la ea sub imperiul fricii de sanctiune.Se intimpla ca cineva sa-ti spuna ,,Nu ai voie sa intri in camera!".Pe tine te impresioneza asa de tare incat daca te intreaba cineva: ,,Ce a spus?"tu esti tentat sa spui:,,Nu intra ma!Nici sa nu te apropii macar!".La interdictia initiala ai adaugat si temerea ta.Aici se poate argumenta ca a fost o porunca.

Cand femeia aude ca rezultatul poruncii/avertismentului nu este real(Nu, nu veţi muri!)toate slabiciunile umane intra in actiune.Eliberata de factorul prohibitiv(care insa in mod paradoxal avea si rol de protectie),prin inselare,ea isi lasa libere simturile si nu ratiunea(prima data s-a gandit la optiunea salvatoare):,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit"

(Cred ca exista si o morala fara varsta a acestei situatii: omul,daca gandeste rational, va observa mereu acele optiuni care il protejeaza.In momentul in care ratiunea cade in plan secund atunci intra in rol de judecatori simturile si senzatiile,patimile si dorintele.In situatia Evei,ca mesaj adiacent, poate fi vorba si de o confruntare intre ratiune si pasiune cu tentatia in rol de catalizator.Nu absolutizez rolul ratiunii ci doar incerc sa il pozitionez corect pe scara valorilor.)

Simtul gustativ,vizual precum si dorinta in starea ei de neoprit(vrednic de dorit)au fost prea mult pentru ea.Un iures al senzatiilor a biruit-o si nu numai ca a mancat da i-a mai dat si nefericitului de Adam.In mod paradoxal desi doar Adam asistase la interdictia initiala(Geneza 2:16)raspunsul femeii catre sarpe arata ca Adam o prevenise.Femeia stia de tot avertismentul.Adam insa a cedat la randul lui desi stia si fusese prezent iar Biblia nu ne spune cum de a cedat asa usor. Eternul feminin,superb si misterios,in fata caruia toti cedam atat de vinovati in aparenta dar atat de fericiti in esenta... :)

E un punct de vedere intresant. Am putea lua in calcul si aceasta posibilitate, ca Adam sa fi primit un avertisment de care, din nefericire, n-a mai tinut cont.

[quote=George.m;326957]Citim in Cartea Facerii ca Dumnezeu ii spune lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!

dar ce poate sa insemne moartea adusa de cunostinta binelui si raului?

[quote=Karine;327356]Cand Dumnezeu i-a dat omului acest avertisment, ingerii cazuti intorsesera deja spatele Creatorului. Cu alte cuvinte raul nu mai exista in potenta, ci devenise realitate.

Dumnezeu nu doreste insa ca omul sa cunoasca raul din "experienta", prin partasia la el. Aceasta cunoastere i-a adus omului unirea cu raul, relativizarea binelui si moartea sufleteasca. Moartea cea dupa trup nu este decat urmarea fireasca a celei dintai.

Primii oameni au cunoscut raul ascuns in binele iesirii din comuniunea cu Dumnezeu. Ei si-au dorit autonomia, materializata in refuzul comuniunii cu Dumnezeu. Iar acest refuz a avut urmari dezastruoase asupra propriei lor firi (a fost sparta unitatea firii umane, prin separarea elementelor ce o compun - trup si suflet - prin moarte).

Eu cand aud in biserica cuvinte de genul "pocaiti-va", "faceti bine si celor ce va urasc" ... nu stau sa ma gandesc daca ele sunt o porunca sau un sfat. Ci caut sa le implinesc, pentru ca ele vin de la Cel ce m-a adus la fiinta. Nu fac analiza modului in care mi-au fost adresate, ci caut implinirea lor, caci fara aceasta implinire raman lipsit de unirea cu El.

Asa si cu cerinta lui Dumnezeu de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului. Omul trebuia sa implineasca cuvintele lui Dumnezeu, ca marturie a faptului ca doreste sa se hraneasca cu El, ca nu vrea sa vietuiasca in afara Lui.

Porunca, avertisment, sfat, orice ar fi fost, cert este ca diavolul, prin cuvintele sale mestesugite, a facut ca protoparintii sa o/il dea uitarii. Cuvintele sarpelui au "cantarit" mai mult pe balanta inimii lor decat cuvintele dumnezeiesti.

Si a reusit asta fara a porunci, fara a da avertismente sau sfaturi, ci picurand indoiala in sufletele lor. S-au indoit de cuvintele Domnului.

Numai ca odata cu savarsirea pacatului, cuvintele Domnului s-au plinit, blestemul si moartea au patruns in lume, in timp ce cuvintele diavolului si-au aratat chipul amagitor, omul neajungand nicidecum asemenea lui Dumnezeu.

Ispita diavolului loveste intotdeauna la temelia credintei noastre, deschizand calea pacatului spre a lovi in insasi fiinta noastra.