De ce sa fie asa?
 

Hristos a înviat!
Aşa cum ştim, joia aceasta (adică peste două zile), confraţii noştri creştini romano-catolici vor sărbători Înălţarea Domnului Iisus Hristos, în timp ce noi suntem încă în perioada pascală, urmând să ne bucurăm de acest praznic împărătesc săptămâna viitoare, pe data de 24 mai.
Acest fapt mi-a readus în minte următoarea întrebare (evident, retorică): de ce trebuie să ne bucurăm în zile diferite de prăznuirea principalelor evenimente ale istoriei mântuirii (mă refer în special la Învierea Domnului...)? Chiar nu s-ar putea găsi o soluţie pentru ca toţi creştinii să prăznuiască măcar Sfintele Paşti (cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii) la aceeaşi dată, să-şi poată spune "Hristos a înviat" începând din aceeaşi zi? Ce mărturie dăm noi în faţa necredincioşilor, păstrând această atitudine în relaţiile dintre noi?
Ştiu, mi se vor oferi explicaţii legate de diferenţele calendaristice... dar aceste detalii le ştiu şi eu de la cursurile de Liturgică. Totuşi... dacă diferenţele dogmatice sunt mult mai dificil de depăşit (pentru că fiecare creştin păstrează în suflet convingerea că aparţine adevăratei Biserici a lui Hristos, iar relativizarea învăţăturii de credinţă ar fi inacceptabilă), fixarea unei sărbători la aceeaşi dată ar fi, în opinia mea, un demers destul de simplu, având în vedere faptul că, din fericire, conţinutul teologic al acesteia este comun pentru ambele confesiuni.
Ce credeţi? V-aţi bucura ca toţi creştinii să stabilească toate sărbătorile (în special Sfintele Paşti) la date comune? Eu cred că aceasta ar fi o realizare istorică!

Doamne ajută!

Da, eu unul m-as bucura. Nu sunt catolic nici ortodox dar m-a bucura sa ii vad pe toti una in Hristos.

"Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis." (Ioan.17:21)

Adevarat a inviat!

Nu!

Eu cred ca ar fi un prim pas spre ecumenism! Si ce este acesta? Este uraciunea pustiirii,dupa talcuirile sfintilor parinti.

Doamne ajuta, si multa pace sufleteasca Laura.

Dv vă referiţi la catolicii aparţinând unei Biserici Particulare: Biserica Romano-Catolică. În ceea ce-i priveşte pe catolicii care aparţin altor Biserici Particulare, spre exemplu greco-catolicii, ei sărbătoresc Înălţarea după o săptămână, conform propriei tradiţii. Desigur, fiind vorba de o tradiţie cu "t" mic şi nu de Sf Tradiţie, care este aceeaşi pentru toţi catolicii din lume, lucrurile s-ar putea reglementa, iar reglementarea lor ţine de Sf Sinod al Bisericii Române Unite, care are competenţă în materie. Personal, m-ar bucura mult să sărbătoresc Înălţarea la aceeaşi dată cu toţi catolicii din lume. Altfel, apar probleme: când merg la biserica parohiei mele este Duminica X după Paşti, iar când merg la Catedrală este Duminica X-1 după Paşti. Nu sunt mari problemele astea, dar parcă sună ciudat când spun "Cristos a înviat" să mi se răspundă "Adevărat s-a înălţat". Să sperăm că cel care va succede PF card Lucian, care trebuie să iasă la pensie anul acesta, se va ocupa de această veche problemă cu o energie mai tinerească.

Reţin că m-a impresionat profund un episod din istoria Bisericii primare, mai precis din vremea Sfinţilor Părinţi apostolici. În sec. al II-lea, între creştini începuse o polemică în privinţa stabilirii datei Sfintelor Paşti (nu mai intru în detalii... Foarte pe scurt, fiecare dintre cele două părţi îşi revendica practica de la Sfinţii Apostoli). Atunci, Sfântul Martir Policarp, episcopul Smirnei, a călătorit până la Roma (în vremea aceea, cu mijloacele de transport de atunci...), cu scopul de a discuta cu Papa Anicet despre această problemă ivită în cadrul Bisericii.
Nereuşind să ajungă la un acord, cei doi ierarhi (Sf. Policarp şi episcopul Anicet al Romei) au decis să-şi păstreze fiecare tradiţia proprie, rămânând în comuniune euharistică între ei. Mai mult decât atât, înainte ca Sfântul Policarp să se întoarcă în cetatea sa, la ultima Liturghie oficiată împreună cu Anicet, episcopul Romei, Papa, i-a dat lui întâietatea în slujire, în semn de respect şi dragoste creştină.
În această atitudine a celor doi ierarhi ai Bisericii primare, nu se poate identifica nici măcar o urmă de mândrie, dorinţă de autoritate sau autosuficienţă! Nefiind în discuţie adevărul revelat, ci doar o practică liturgică, cei doi episcopi au păstrat comuniunea şi buna înţelegere între comunităţile pentru a căror călăuzire spirituală erau responsabili! Nu s-au excomunicat reciproc, nu s-au acuzat unul pe celălalt, ci au împlinit, prin atitudinea lor înţeleaptă şi profund creştină, cuvintele Mântuitorului Hristos: "Întru aceasta vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii".Oare noi, creştinii de astăzi, putem urma aceeastă pildă reală din istoria creştinismului? Cu siguranţă, da! Tocmai de aceea Hristos ne-a cerut desăvârşirea (Matei5, 48), fiindcă ştie că, ajutaţi fiind de harul Său, putem aspira şi tinde către ea!

Doamne ajută-ne şi fii cu noi!

Nu sunteţi catolic sau ortodox, dar vă număraţi printre credincioşii lui Hristos, sunteţi creştin! :)

P. S. Nu-mi mai dau seama... Dvs când sărbătoriţi Sf. Paşti? Parcă împreună cu ortodocşii şi greco-catolicii? Am reţinut corect?

Episodul acesta ne mai arata si inca doua lucruri:
1. O eventuala schimbare a datelor trebuie sa vina de sus, de la cel mai inalt nivel al ierarhilor.

2. Nu e cazul sa fim mai catolici decat papa Anicet sau mai ortodocsi decat Sf. Policarp. Daca nici ei nu s-au putut intelege asupra datelor, cum se vor intelege cei de acum?...

Nu stiam ca aceasta diferenta de date exista chiar din secolul II...
Si de s-ar hotari sa se sarbatoreasca Pastile in aceeasi zi, fiecare ar sarbatori in biserica lui, nu ne-am amesteca, nu ne-am ruga impreuna. Anul acesta nu m-a deranjat sa spun "Hristos a inviat" unui catolic, chiar daca eu ma aflam in Saptamana Patimilor, nu am simtit nicio contradictie. E o greseala daca asociem Invierea numai unei anumite zile din an sau unei anumite perioade.

Dar ma rog, asta e perspectiva cuiva care nu are rude catolice...

Da, insa mult m-as bucura ca sa fim cu totii una, macar in sarbatoare.

Stiti cand au fost cu totii una? Catolici, ortodocsi, evanghelici? In inchisoare. Am citit marturiile lui Richard Wurmbrand din perioada vietii lui petrecuta in inchisorile comuniste. Acolo, alaturi de ceilalti frati crestini se bucurau nespus ca pot lua Sf.Impartasanie (sau Cina Domnului) cu totii impreuna.

Cat de indaratnici putem fi noi daca numai necazul, razboiul sau carcera ne uneste?

Cat de bine ne cunoaste Domnul Iisus daca se roaga Tatalui pentru noi ca sa fim una in El...
"Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis." (Ioan.17:21)

Raoul: "Adevarat a inviat!


Nu!


Eu cred ca ar fi un prim pas spre ecumenism! Si ce este acesta? Este uraciunea pustiirii,dupa talcuirile sfintilor parinti."

Raoul, dacă ecumenismul va duce la relativism, atunci, într-adevăr, este "urâciunea pustirii"!
În schimb, dacă mişcarea ecumenică va consolida comuniunea, solidaritatea, iubirea autentică şi necondiţionată dintre creştinii aparţinând diverselor confesiuni, atunci ar putea fi considerată ca autentic creştină, ca o reparaţie istorică, pentru că noi, oamenii, suntem cei care am dezbinat Biserica în 3 confesiuni şi acestea subîmpărţite în... :(
Dacă ecumenismul va conduce la sincretism, la relativizarea dogmelor/adevărurilor de credinţă revelate, atunci ar trebui dezaprobat cu toată convingerea de către orice creştin consecvent confesiunii din care a ales în mod liber să facă parte. Dacă, în schimb, mişcarea ecumenică are drept scop apropierea creştinilor unii faţă de alţii şi crearea unui climat favorabil pentru dezvoltarea unui dialog teologic sincer, atunci înseamnă că această mişcare este profund creştină.
Şi care este realitatea despre ecumenism?
Ştiu că scopul mişcării ecumenice este unirea tuturor confesiunilor creştine - o aspiraţie legitimă a oricărui creştin, care ştie că Dumnezeul său este iubire. Totuşi, pentru că scopul nu scuză mijloacele... se cuvine să ne întrebăm şi să cercetăm cu mare atenţie CUM se urmăreşte, în mişcarea ecumenică, realizarea unităţii atât de mult dorite.
Eu acum nu am răspunsul la această întrebare şi, de aceea, evit să-mi dau cu părerea în necunoştinţă de cauză. Voi putea afirma clar dacă ader sau nu la mişcarea ecumenică, atunci când, după ani întregi de studiu teologic, după diverse experienţe pe care le voi acumula în timp, îmi voi putea forma o imagine clară, complexă asupra acestei realităţi.
Acum pot avea doar aceste certitudini în privinţa mişcării ecumenice:
1. există preoţi duhovnici de o moralitate ireproşabilă, care mărturisesc Ortodoxia în cadrul dialogurilor ecumenice şi chiar reuşesc să-i pună serios pe gânduri pe confraţii de alte confesiuni (cunosc personal un astfel de părinte, nu creez personaje fictive);
2. comuniunea dintre creştini (nu mă refer la comuniunea euharistică) este, cu siguranţă, dorită şi chiar poruncită de către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care toţi Îl mărturisim şi-L iubim;
3. buna înţelegere, solidaritatea dintre creştini rămâne scop în sine, dar este dezirabilă şi pentru că iubirea este, potrivit cuvintelor Mântuitorului, semnul distinctiv alcreştinilor între cei de alte credinţe şi astfel, pentru misiunea noastră de a-L mărturisi pe Hristos între atei şi persoane de alte religii, avem datoria de a fi uniţi, de a da o mărturie comună;
4. relativismul religios, în orice situaţie şi sub orice pretext, este inacceptabil pentru un creştin sincer şi consecvent.

Mai departe, Raoul... cred că viitorul mişcării ecumenice depinde de cei care vor participa la ea, de intenţiile celor care vor purta mai departe misiunea dificilă şi atât de necesară de a menţine vie dragostea dintre creştini, fără a ştirbi în vreun fel adevărul de credinţă.
"Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii" - a afirmat, cu preţul vieţii sale, Sfântul Maxim Mărturisitorul, atunci când, sub pretextul "păcii" dintre creştini, era pus în pericol adevărul şi, în mod foarte camuflat (dar real) era renegat Hristos.

Ucenic, colegul nostru de forum, a fost impresionat în mod pozitiv de o afirmaţie de-a mea de pe un alt topic. Spuneam atunci că nici dragostea nu trebuie sacrificată pentru adevăr şi nici adevărul nu poate fi trădat sub pretextul iubirii. M-am bucurat din tot sufletul că Dumnezeu m-a ajutat să ajung la această concluzie şi reacţia ucenicului (pe care-l consider drept o persoană credincioasă, cu un mod de înţelegere profund al credinţei) m-a încurajat mult.
Dacă noi Îl vom iubi din toată inima pe Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, ferindu-ne în aceeaşi măsură de relativism şi de intoleranţă, cred că vom fi pe drumul dreptei socoteli... Nu spun că vom fi şi dobândit această virtute considerată ca esenţială de către Sfântul Antonie cel Mare, dar nici nu vom fi prea departe de ea. :)

Creştinii de alte confesiuni cred în Hristos ca şi noi şi, cu siguranţă, nu ni se va întâmpla nicio tragedie duhovnicească, dacă vom încerca să ne deschidem faţă de ei, să le acordăm încredere, să-i înţelegem şi, nu în ultimul rând, să le povestim despre frumuseţea Ortodoxiei noastre, despre modul nostru de a trăi comuniunea cu Dumnezeu prin dreapta slăvire a Sa. Este minunată şi unică Ortodoxia! Şi cred că întreaga Ortodoxie, deşi infinit de complexă, poate fi rezumată în două cuvinte: adevăr şi iubire - care nu pot fi separate una de cealaltă, căci Izvorul lor comun este Dumnezeu Cel unic şi întreit în Persoane.




"Doamne ajuta, si multa pace sufleteasca Laura."
Şi ţie la fel, Raoul, Doamne ajută şi multă pace sufletească şi bucurie întru Hristos, Domnul nostru!

Da, aşa este. Am modificat mesajul şi am scris "romano-catolici" în loc de "catolici". :)