Ce intelegeti dumneavoastra prin desfranare?
 

Hristos a inviat!

Sa fie doar adulter? Sau se mai poate intelege orice alta patima? De exemplu cea a betiei sau a fumatului sau a jocurilor de norc etc.

Multumesc pentru raspunsuri,
AGabriela

toate pacatele care implica trupul, fie ca vorbim de curvie, adulter, betie etc.etc. se cheama desfranare.

Desfranare poate exista in afara casatoriei, dar si in interiorul ei.
Astfel, in categoria desfranare intra: relatiile sexuale intre persoane necasatorite, relatiile sexuale intre soti impotriva firii(perversiuni), relatii sexuale in perioade oprite de Biserica: Duminca, sarbatorile, posturile de peste an.
Unii parinti numesc desfranare si relatiile sexuale intre soti in timpul sarcinii, respectiv al alaptarii.
Apoi este preadesfranarea, adica relatia unui sot cu o femeie straina/invers(adulterul).


Asta ca sens de baza.

Sfanta Scriptura numeste desfranare si actul de inchinare la dumnezeu strain, dupa cum vedem in Vechiul Testament.
Prin extensie, privita din acest unghi, putem numi desfranare orice element strain care indeparteaza inima de la Dumnezeu, orientandu-o spre un altul.
In aceasta categorie ar putea intra: iubirea de argint( Mamona), iubirea de avutii s.a Ca sa nu mai vorbim de necredinta, pseudocredinta, credinta alterata in tot soiul de energii: Reiki, yoga s.a

Cred ca subiectul este foarte vast.....

Domnul Iisus Hristos a spus asa: "Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter."
Cum se descrie/numeste fapta sotului care-si bate crunt sotia (sau invers, caci, mai rar, exista si asemena cazuri)? Ce credeti ca ar trebui sa faca cel/cea agresat/a practic/concret. Sigur ca rugaciunea este foarte importanta, dar in momentul in care esti crunt batut/a nu cred ca iti mai arde doar de rugaciune. Nu toti au un nivel duhovnicesc asa de ridicat. Si oricum mantuirea nu se obtine doar prin rugaciune, ci si prin fapte. Poate veti spune de rabdare, dar revin la ideea cu nivelul duhovnicesc.
Multumesc

daca-si bate sotia, e foarte foarte probabil ca o si inseala, prin urmare sotia poate divorta de un asemenea sot !

Un sfat personal, nu si duhovnicesc.
Sa isi faca frumusel bagajele si sa plece. Un tratament atat de agresiv te poate imbolnavi psihic, iar Domnul are nevoie de omeni cu minti sanatoase.
Daca nu are unde sa plece, sa ncerce la centrele ptr femei maltratate, acolo o vor primi ptr o perioada(3 luni, cred). sau pur si simplu sa se refugieze ptr reculegere si intarire la o manastire, pana isi va reveni si va fi in stare sa isi gaseasca un loc de munca si o camaruta unde sa locuiasca.
Asadar sa plece, dar acolo unde este sa nu slabeasca rugaciunea, postul si alte nevointe. Aceste lucruri se pot implini si de oameni care nu au un"nivel duhovnicesc asa de inalt."
Iar daca in familie mai sunt si copii, sa plece mama cu copiii de 2 ori mai repede. Ptr ca traumele care le vor suferi copii, adancile rani duhovnicesti la nivel pshic si emotional se vor vindeca extrem de greu si le vor afecta in sens negativ viata ulterioara, atat a lor cat si a famiililor pe care le vor intemeia.

Sunt de acord ca femeia trebuie sa rabde neputintele barbatului, poate mania lui, uneori mofturile si pretentiile lui, alteori poate o vorba ne potrivita dar, in nici un caz pumnii unui boxer care a gresit sacul de box.

desfrânare
 

Adevărat a înviat!Desfrânare nu se referă exclusiv la adulter(deși s-a generalizat astfel), ci la orice incapacitate de înfrânare, de reținere, de abținere.
De pildă, imposibilitatea de a se abține cineva de a nu bârfi.

Toate păcatele, JoyDivision, (repet) toate păcatele implică trupul, chiar și bârfa, sau minciuna, pentru că pornesc de la un aspect referitor la trup sau de la o experiență trupească.
Bârfa, de pildă, este generată de o invidie(sau frustrare) pe cineva care are un statut social mai deosebit(iar aceasta este o experiență trupească pentru că e dobândită în acest trup, în această viață), sau pur și simplu, sau pe oricine care intră în raza sa ”bârfitoare”(alt topic).

Pentru situaţiile concrete de viaţă există duhovnicul, cel în măsură să ne arate cum aplicăm în viaţa de zi-cu-zi învăţăturile Domnului. Nu e bine să mergem doar la litera Evangheliei. Este nevoie de sfat duhovnicesc.

Ca o părere personală: chiar dacă motivul de divorţ este numai desfrânarea, nicăieri Domnul nu spune că femeia trebuie să rabde bătăile bărbatului. Nu cred că este greşită despărţirea pe motiv de violenţă. Însă ea poate fi temporară, până la eventuala îndreptare a celui în culpă. Totuşi, din cauza firii slabe, dacă nu ne înfrânăm, în urma despărţirii poate surveni şi adulterul (desfrânarea), pentru unul sau pentru ambii soţi.

Adevărat a înviat!

Prin "desfrânare" sau "necurăţie" înţeleg toate păcatele "contra sextum", care rezultă dintr-o folosire ilicită a facultăţii sexuale. De exemplu: adulterul (preacurvia), legătura sexuală premaritală (curvia), autosatisfacerea (masturbarea) şi alte folosiri nefireşti ale acestei facultăţi, chiar şi în cadrul matrimoniului.

Păcatele sunt ca nişte bestii. Există, deci, un bestiar al păcatelor, ele se clasifică în genuri şi specii ca bestiile. Beţia nu este din genul desfrânării, iar fumatul şi jocurile de noroc nu sunt păcate intrinseci, după părerea mea. Beţia este eroare de genul lăcomiei. Cei care au studiat bestiarul păcatelor mai îndeaproape, au ajuns la concluzia că ele pot fi reduse unele la altele până la un punct, dincolo de care nu se mai poate face această regresie. Ajungem, astfel, la nişte "arhetipuri de păcate", numite "Păcatele Capitale", care sunt în număr de şapte. Elementele listei variază după un moralist sau altul, dar întotdeauna lista e deschisă de păcatul mândriei, care e cel mai "diabolic" şi închisă de păcatul lenei, care e cel mai "uman". Cunoaşterea taxonomiei păcatelor este importantă pentru creştini, fiindcă toţi trebuie să ne punem problema: "faţă de care am eu cea mai mare înclinaţie"? Nu este posibil să ajungem în Grădina Fermecată, nu este posibil să gustăm din rodul nemuririi decât după ce omorâm balaurul ce ne stă în cale şi care pe mulţi feţi-frumoşi înaintea noastră i-a dovedit. Ca să omorâm balaurul, trebuie să-i retezăm toate cele 7 capete: unul singur e suficient ca să ne ardă cu limbile lui înflăcărate şi pline de pucioasă. Dar, ca să-i retezăm toate cele 7 capete în mod eficient, este bine să ştim care dintre cele 7 capete este mai aproape de noi: pe acela trebuie să-l retezăm primul.

Pe de altă parte, adesea în Biblie desfrânarea este folosită ca "trimitere" la erezie sau idolatrie. Aflat într-o unire nevăzută cu noi, Dumnezeu percepe idolatria ca adulter. "Eu sunt un dumnezeu gelos" ne spune El. E de înţeles de ce nimic nu Îl supără ca idolatria: nouă nu ne-ar plăcea prea mult să avem o soţie leneşă, sau beţivă, sau avară. Totuşi, nu am considera că acestea sunt trădări la fel de mult cum am considera desfrânarea ca trădare.

Cine este agresat, mai întâi ar trebui să se întrebe dacă există o situaţie de pericol pentru el (ea) sau pentru copii. În asemenea caz, are nu numai dreptul, ci, uneori, chiar datoria de a acţiona cu prudenţă, îndepărtându-se de soţul violent şi punând copiii în afara pericolului. Aceasta nu înseamnă divorţ, nu înseamnă ruperea legăturii căsătoriei care este "până ce moartea ne va despărţi", ci înseamnă ca cei doi soţi căsătoriţi să trăiască separat, până ce există semne că situaţia care a dus la asemenea separare, pe care nu încetăm a spera că e temporară, s-a remediat.
Mai apoi, ar trebui să se întrebe dacă nu există o vină reciprocă aici. Niciodată violenţa într-un cuplu nu este licită, dar există, de obicei, motive şi motivaţii. Am să vă spun un lucru pe care mulţi creştini de şcoală nouă îl ascund, ori în care chiar au încetat să mai creadă: Dumnezeu pedepseşte. El nu pedepseşte numai în viaţa de apoi, ci, adesea, chiar în viaţa aceasta. Prin urmare, trebuie să ne cercetăm cugetul şi să vedem care dintre legile lui Dumnezeu sau ale Bisericii le-am încălcat, astfel stârnind pedeapsa Lui ? Oare am cultivat destul virtutea blândeţii ? Virtutea ascultării ? Am dovedit noi iubire, înţelepciune, îndelungă răbdare? Efortul nostru spiritual nu trebuie să fie îndreptat spre cât de mult a greşit soţul nostru, ci spre ce anume am greşit noi. Să cerem ajutorul Celui care cunoaşte inimile şi Căruia nimic nu îi e ascuns. "Doamne, te rog, arată-mi mie unde am greşit. Arată-mi acuma, ca să nu îmi arăţi când nu voi mai putea nimic îndrepta!"

Deacord as putea spune. Insa intrebarea e: acea femeie se va putea recasatori? Ca orice persoana trecuta prin astfel de intamplari va vrea sa-si refaca viata,nu?

Există şi varianta unei separări temporare, pentru ca idiotul să înţeleagă că soţia nu glumeşte. Dacă se îndreaptă, se pot împăca o dată cu trecerea timpului, dar dacă nu, atunci nu prea mai văd alte soluţii practice. Poate duhovnicul femeii le vede, cunoscînd problema ei în detaliu.

da, asa este, de aceea am pus "etc. etc."

Binenteles ca se poate. De aceea exista casatoria a doua, care in Biserica noastra nu se aplica doar vaduvilor, ci si divortatilor.

Inteleg bine ce spui, eu sunt poate chiar mai aspru in parerile personale privind violenta umana.
Mai ales atunci cand cei doi au deja copii; urmarile asupra acestora sunt dramatice, prea rar tamaduindu'se cate unul.
Insa, ca preot, ai putea da un astfel de "sfat personal", intr'o asemenea situatie ?

Dupa cate stiu, atat din Sfanta Scriptura, cat si din scrierile Sfintilor Parinti, nicaieri nu am gasit o solutie practica pentru aceste cazuri. Mai mult chiar, marii duhovnici pe care i'am intalnit se raportau foarte aspru, punand inainte libertatea femeii de a'si fi ales barbatul. Chiar parintele Ciprian, despre care se scrie pe forum, spunea unei femei care patimea din pricina sotului ceva de genul "astea sunt roadele neascultarii" si, intr'adevar, acea femeie nu ascultase de parintii ei si de preot, care ii spusesera de multe ori sa caute un baiat din Biserica, iar nu din alta parte. Desi fiecare poate spune despre sot/sotie urmatorul lucru "nu era asa inainte de casatorie", indraznesc sa spun ca era identic/a inainte de casatorie, numai ca nu s'a facut ascultare de cei prin care vorbea Dumnezeu si s'a inaintat fara suficienta rugaciune si smerenie. Ieri am vorbit cu prieten care imi spunea despre o fata care patimea din pricina sotului, ceva de genul "inca dinainte de casatorie nu s'au inteles, au amanat nunta, s'au certat... dar, daca a tinut cu toata ambitia sa fie el, asta e... sa rabde".

Revin, strang foarte tare din dinti cand intalnesc fete/femei batjocorite trupeste si sufleteste de catre barbatii de langa ele, insa nu am gasit pana acum alt cuvant duhovnicesc decat acela de a rabda lucrul in care fiecare s'a angajat in mod liber. Nadajduiesc sa imi lumineze Domnul mintea, spre a intelege si mai bine aceste lucruri. Daca imi poti spune mai multe, te rog sa o faci.

Frumos cuvant. Numai duhovnic sa nu fii, insa.
Asa este, o despartire temporara nu inseamna divort, la asta ma gandesc si eu, cand ajung in fara unei asemenea situatii.

Parerea asta mi-am facut-o in timp.
Iti voi da doua exemple:
1.o familie cu patru copii. Sotul nu bea, dar a avut o copilarie traumatizanta; ramas fara mama, in grija unui monstru era batut cu bestialitate cu coada de lemn de la matura, sculat la 6 anisori al ora 6 dimineata si trimis in piata sa vanda flori, batut daca nu le vindea, batut daca facea o greseala cat de mica. batut cu bestialitate din orice. Se casatoreste cu o femeie rabdatoare, fac 4 copii. bate sotia cu cureau ca pe un copil. O trage de par, matura cu ea prin casa. Bate copii din orice motiv: ca vorbesc prea tare, ca nu au facut temele la o anumita ora, ca ...asa are el chef. Copiii cresc terorizati, cu spaime, cu traume. Cel mare, devine extrem de agresiv, batand toti copii la scoala, transformandu-s eintr-o oaie neagra, de care fug colegii. Un inadaptat. Ceilalti mai mici, tremurand cand usa se deschide si tata apare. O alta copilarie de cosmar. In cele din urma intervine divortul(tot la cererea domnului). Copiii raman singuri in grija mamei, refuzand gateroic sa mearga la tata, atunci cand au fost intrebati de judecator. acum ii vad zambind,. traind fara teama. O liniste incepe sa se aseze pe chipul lor.
Cazul doi:
O familie cu 6 copii. Tatal betivan. Mereu beat, toti banii castigati ii strica pe bautura. Vine acsa, vorbeste urat, se poarta urat, bate, injura, face pe el. Ani de zile la fel. copii cresc terorizati. Extrem de agitati, de nervosi, incep sa injure Ajunge vremea cand copii cresc si intr-o zi ii zic mamei Ori divortezi, ori noi toti plecam de acasa. Noi nu mai suportam sa il vedem. Ne-a distrus viata, ne-a facut de rusine. Alege:el sau noi.

Asadar, doua femei care au rabdat chiar cu pretul distrugerii copilariei micutilor lor. 10 copii care au crescut traumatizati, in batai, scandaluri, certuri. si dupa cum spuneam, se vad in ei aceleasi"deprinderi" vazute in familie.

Asta e experienta dramatica cu care am intrat in contact in ultimele luni. De aceea am zic ca e un sfat personal. Acum, stai sa alegi raul mai putin rau: faci tu rabdare, distrugand vietile copiilor sau divortezi, crescandu-ti singura copii dar in liniste.

parerea mea e ca in ambele cazuri femeia e mucenica. Doar ca in una din situatii , mucenicia e se cladeste pe trauma copiilor ei.

Iertare, asta e concluzia pe care am tras-o, ascultand si vazand povestile celor doua familii.

Am citi threadul si am observat citeva aspecte particulare pe care le voi ,,povesti" pe aici .
Multi frati (si cind spun aceasta ma refer si la surori) cunoasc multe lucruri despre stiinta lui Dumnezeu, multe lucruri bune, multe lucruri corecte , adevarate si necesare vietuirii in duh si adevar. Si astfel le impartaseste si altora .
Dar aceasta se intimpla pina la un punct , deoarece la un moment dat observi ca acestia o zbircesc in cunostinte si sfaturi bune . Aproape ca este firesc acest comportament si pina la un punct este chiar de inteles , deoarece nimeni nu poate cunoaste viata in duh si adevar corect de la un capat la altul .
Dar in realitate nu este chiar asa, deoarece zbirca lor nu este in cine stie ce lucruri subtile, fine, de dogmatica sau de istorie bisericeasca (care sunt domenii atit riguroase cit si vaste de cunostiinte ) ci o zbircesc cu si in lucruri simple , neasteptat de simple .
Aproape in totalitatea cazurilor se produc aceste greseli din necunoasterea si ignorarea normelor de viata crestina , adica a canoanelor dar si a necredintei temeinice in Dumnezeu .
Si vorba Mintuitorului : ,,... nici scripturile nu le cunoasteti si nici in Dumnezeu nu credeti cu tarie "!

Vorbind de desfrinare si ajungind la divort, biserica (canoanele de vietuire dreapta, ortodoxa) spune ca o casatorie se desface numai in 3 cazuri :
- decesul unuia dintre soti , dar acest pogoramint este pt. a se preveni desfrinarea , si spune Pavel apostolul ca ,,... bine le este acestora sa fie ca si mine , dar pt. a nu cadea in desfriu , atunci mai bine sa se casatoreasca..." si nu regula de baza a trairii de dupa divort .
- apoi , se desface o casatorie in situatia caderii de la dreapta credinta a unuia dintre soti , lucru care face imposibila vietuirea impreuna a celor 2;
- in al treilea rind , se desface o casatorie in caz de adulter, dar biserica este f. riguroasa la acest aspect, deoarece avind la baza Sf. Evanghelie si invatatura lui Hristos care ne spune clar ca ,,ochii inseala, caci vezi si nu deslusesti , iar auzul asemenea , caci auzi si nu pricepi" , astfel incit adulterul este considerat astfel doar in situatia in care l-ai prins pe celalalt , cu martori , direct in fapt . Orice alte ,,dovezi" despre desfrinarea partenerului nu sunt luate in calcul .

In rest nici o alta situatie nu duce la divort autentic . Ca unul il bate pe celalalt , sau ca bea , sau ca fumeaza , sau ca este puturos, nu !
In clipa in care Dumnezeu a poruncit sa se scrie cartile sfinte (Evanghelia si epistolele) sa nu credeti ca El nu s-a gindit la toate, dar toate situatiile pe care le poate initmpina o famile in viata ei . Ba s-a gindit dar nu a incuviintat decit 3 situatii clare si inca o a patra derivata (marturisirea la spovedania dinaintea cununiei ca nu voiesti copii in casnicie , dar aceasta nu este cauza de divort , ci temeinicie pt. oprirea de la cununie )
Asa ca orice alte pacate, cit de grele ar fi ele, nu dau dreptul desfacerii unei cununii . Evolutia si pacea dintr-o casatorie nu insemneaza sa te rasvratesti la atitudinea celuilalt , ci sa te smeresti tu atit de mult incit sa ajungi la cuvintele lui Pavel iarasi : ,,... caci, barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa , iar femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios"
Daca nici nu stim poruncile lui Dumnezeu, nici nu le credem si ca atare nici nu le implinim ci ne apucam sa ne plingem peste tot ca nu mai stim ce sa facem, atunci cadem desigur in pacate grele (calcam, voia lui Dumnezeu) impreuna cu duhovnicul care invata si incuviinteaza sa ne divortam .
Duhovnicul nu este sursa de umanism , de umanitarism , de sfatuitor psihologic ci este tocmai cel mai fervent implinitor al poruncilor lui Dumnezeu intocmai cum sunt ele, si pastorul ales de El . Umanismul si umanitarismul daca erau necesare in forma in care exista in zilele noastre , ne invatau cu siguramta sfintii si mai ales Hristos insusi , dar iata ca aceasta nu exista in cultul Ortodox, exista in ,,cultul renascentist, egalitarist si revolutionar al Occidentului", care de mult este rupt de biserica .
Ortodoxul are de acceptat si implinit nu acestea, ci poruncile Lui , exact asa cum sunt ele.
Chiar frumos arata aceasta gheronul Paisie Aghioritul , in lucrarea ,,Cu durere si ... pt. omul contemporan" spunind textual : traiti fiecare cum puteti, care mai bine , care mai putin bine , dar feriti-va de pacate si impliniti poruncile lui Dumnezeu si veti vedea cu ochii vostri minuni dumnezeiesti .

In al doilea rind , de ce credeti musai ca o femeie sau un barbat divortat ar dori sa-si refaca viata tot printr-un mariaj ? Exista cuvintul lui Pavel apostolul ca un indemn clar : ,,...bine le este lor sa fie ca mine ..." in primul rind si abia apoi ,,...iar daca nu, mai este lor sa se casatoreasca decit sa arda in foc "
Nu giinditi ca refacerea vietii , indiferent de citi copii sunt la mijloc, insemneaza recasatoria neaparata, ca de, viata este grea, ca este nevoie de un tata pt. copii si ca vezi doamne ,, daca nu fac toate acestea, copii mei vor creste cu stigmate psihice pe ei" . Orice femeie care doreste sa se recasatoreasca in primul rind este stapinita de dorinta patului . Nici un barbat nou nu ia o asemenea femeie ca sa ii creasca copii si sa o ridice pe ea pe un pedestal de clestar . Recasatoria nu exclude nevinovatia patimei trupului ci o atesta categoric . Vorba batrinilor de demult : o femeie singura poate creste cu cele 2 miini ale ei 10 copii , evident fara a voi sa ii creasca in puf, dar un barbat de rind (putin credincios) nu poate creste nici unul . Mamele credincioase, eroice, devotate, au fost iubite si mult ajutate intotdeauna , mai ales de Preacurata Fecioara. Aceea este nadejdea si scaparea lor !Si au fost multe situatii in tara asta care atesta acest lucru in mod rapid : razboaie, , cataclisme naturale, intimplari familiale tragice,etc
Pt. cei ce au credinta bine cultivata , stiu ca de ceea ce le pune Dumnezeu inainte nu ai cum sa te eschivezi si ca tatal adevarat este Hristos insusi.
Deci nu este cazul de dat ochii pe spate , a sugui, si a-ti cere dreptul la ,,nevoia patimasa" bagind la inaintare copii sau neputinta sau depresia sau cine stie cite ,,binecuvintari" gaseste o femeie sau un barbat ..
Eu am vecina , infirma de antebratul drept (a fost atacata de un urs la gradina zoologica cind ea avea 10 ani) si a crescut 3 baieti singura (dupa divort). Si exemple sunt multe , nu satu acum sa le enumer.

Asadar , in clipa in care noi mai intii , incepem sa judecam viata noastra dupa alte rigori , dupa alte invataturi (lumeasca, sociala, emotional-psihologizanta, etc) decit cele ale sfintilor adunati in sinoade sau ale lui Hristos insusi, in clipa in care incepem sa ne plingem de mila singuri si sa ne credem ca totusi suntem cineva , in clipa in care nu mai voim sa umblam pt. sfat pe la mai multi duhovnici imbunatatiti ci ne multumim cu sfaturile unuia care ne mingiie orgoliul si ,,suferinta", in clipa in care nu mai voim poruncile Lui pt. ca sunt prea aspre , ci pe ale noastre ca doar suntem umanisti (adica Dumnezeu ne vrea numai binele !... dar atunci la mucenici , ce le-a voit Domul ?) in clipa in care ne incolteste in minte ca Dumnezeu iubeste atit de mult omul incit nu voieste sa sufere si sa faca depresii si copii cu stigmate , ci voieste sa traim si sa fim vii (uitind ca Acesta nu se refera numai la viata aceasta , ci mai ales la cea viitoare , care se cistiga cu mare greutate), in clipa in care ne-am rupt de exemplul inaintasilor si mai marii nostrii inrtu credinta (incepind cu mucenicii si sfirsind cu dreptul Iov, cu Maria egipteanca si cu toti cuviosii si sfintii din Proloagele ... pe care nu le mai citim de mult pt. intarirea in dreapta credinta) ... deci in aceste momente fiind , deja suntem rupti de mult de Dumnezeu si nu facem decit sa ne indreptatim pe noi si sa ne laudam cu poftele pintecului nostru , binecuvintindu-ne , ca nu degeaba spune asta in Psaltire proorocul lui Dumnezeu, David.

Si ca intodeauna : credinta este una , dar fiecare o traieste ... dupa cum crede el !

Ce nu este de deslegat , nu se desleaga nici cu pretul depresiei si al stigmatelor ... caci de toate acestea stie mai intii insusi Dumnezeu si se intimpla din buna rinduiala a Lui si nu din ,,ghinionul" nostru.

Multumesc. Stiu, lucruri asemanatoare am intalnit si eu, aceleasi fiind si concluziile mele.
Nu as judeca vreodata o femeie care ar pleca de langa un asemenea om, poate chiar m'as bucura pentru ea.

Raman insa cam blocat in cuvantul Mantuitorului, care zice "afara de pricina de desfranare..."
Pana acum, pot indruma spre varianta "iau copiii si plec, fara sa divortez, pentru binele lor... gandeste'te ce vrei sa faci".
Acest lucru nu inseamna divort, cat timp femeia nu se recasatoreste, ci se ocupa de copii, asteptand venirea in fire a sotului.

Acest lucru inseamna sa-l vezi pe sot ca facand parte din tine. Il vrei vindecat pentru ca te vrei vindecata. Nu-i usoara aceasta lucrare. Ma gandesc de exemplu la persoanele batute - sa iti doresti ca cel ce te bate sa se vindece, e mare lucru. E un fel de frica de a nu-l pierde ca sa nu te pierzi.

De multe ori uitam sau nici macar nu suntem atenti la slujba cununiei (care aproape ca este de ajuns pt. a sti cum si cu ce se maninca casatoria) zburind totul pe linga noi in mare viteza si uitind cel mai frumos si elementar lucru al sotilor : prin unirea lor, ajung un singur trup in care sunt 2 suflete.
Si de aici in colo este f. frumos ce a spus Costel.

Numai ca pe noi nu ne intereseaza asta , ca de altfel nici viata in duh si adevar, ci ne intereseaza umanismul nostru ... Si de aici ce iese ?... numai Dumnezeu mai poate indrepta deoarece sotii cad din pacat in pacat pinaaa hat , in fundul gropii .
Si apoi se intreaba , exact ca in threadul despre cum se ia aghiasma, de ce se imbolnaveste si nu are imediat vindecare ? ca de, el nu afacut cine stie ce pacate , nu a omorit pe nimeni !

Doamne ajuta ca nu cunosc astfel de cazuri indeaproape, dar stiu de ele de la cunostinte sau de la cele care deja au fost agresate si acum sunt divortate. De exemplu o fata care s-a casatorit la varsta de 18 ani (acum 25) cu omul pe care-l iubea atunci si cu care nu s-ar fi maritat doar pentru ca "lucrurile pareau perfecte" si ea il vedea ca "un inger pe pamant" si se purta exemplar, dupa cununie a inceput sa se poarte ca o bestie (nu cunosc acel om dar nu cred ca avem dreptul sa dam in semenul nostru, de aceea il numesc asa). Femeia este tanara, isi doreste o familie cum se cuvine (cred) si copii. Cu omul care odinioara i-a fost sot nu mai poate fi pentru ca nu odata acela i-a promis ca se schimba, ci de mai multe ori. Ce facem noi femeile in cazuri ca acestea in care si vrem sa ducem o viata duhovnicesc corecta, dar vrem si o familie cu un om care sa ne protejeze si sa ne iubeasca (doua nevoi ale omului absolut normale)? Oare vede Domnul neputinta noastra si ne ingaduie sa ne refacem viata familiala cu altcineva sau trebuie sa ne "ducem la manastire" desi nu suntem facute pentru asta? Pacate au toti oamenii, de la mic la mare, de la copil la batran. Unii sunt mai slabi, altii mai puternici. Cand intr-o astfel de situatie sunt implicati copii, si femeia divorteaza, sunt de acord ca restul vietii sa si-l dedice cresterii copiilor, dar cand nu ai un copil si, ca femeie, iti doresti sa fii mama, ca in cazul prezentat mai sus, ce se poate face? Intreb de asemenea cazuri pentru ca nici eu nu stiu cum voi nimeri si ma preocupa subiectul. Mi se pare cam nedrept sa judecam femeia aceea care are parte de un asemenea "tratament" si totusi, daca divorteaza, sa fie condamnata la singuratate. Si in plus, Hristos cred ca a vorbit de cazurile in care sotii sa se comporte catusi de putini civilizat unii cu altii, nu asa. Sau El s-o fi referit si la astfel de cazuri?
Stiu ca judecata oamenilor nu este ca cea a lui Dumnezeu, dar tot imi doresc sa aflu cat mai multe pareri si la intrebarea: se poate/credeti ca violenta se incadreaza in randul desfranarii?
Multumesc,
AGabriela

ce reprezinta desfranarea?...opusul desfranarii este infranarea....de aici sensul mai larg...cuprinde tot ce e neplacut Domnului....opinia mea...

Eu nu am vb de divort, am spus doar sa plece. A introduce actiunea de divort inseamna a inchis definitiv o usa, pe cand a-l parasi inseamna ca inca mai are o usa care poate fi deschisa.

Si eu sunt de parerea ca ptr unitatea famililei trebuie sa lupti cu orice pret. Si muulte sunt incercarile familiei in ziua de azi. Dar uneori, cand situatia intre soti devine incordanta, o despartire temporara face minuni. ii face sa realizeze pe amandoi cat valoreaza celalalt si ce inseamna viata departe de el/ea.

si chiar in cazul despartirii, militez ptr cresterea de una singura a copiilor. atunci cand femeia se recasatoreste, ea trebuie sa se imparta intre copii si sot, de multe ori ptr a-l multumi pe el, sacrificandu-i pe ei. Ca mama, nu as accepta ca nimeni sa intervina intre mine si copii mei. Cat vreme sunt copii nostri, luptam impreuna ptr ei, in crestem impreuna. In teresul lor primeaza. dar cand copii nu sun decat a unuia dintre soti, atunci celalalt nu mai este motivat sa creasca si sa se sacrifice ptr copii celuilalt.(in general vb, exceptii probabil exista).

Învăţăturile Domnului nu condamnă pe nimeni. Ne lasă toată libertatea să le împlinim, dacă vrem. Noi ne asumăm sau nu unicitatea căsătoriei. Dacă suntem slabi duhovniceşte, căutând o împlinire la nivel sufletesc-trupesc, singurătatea ne va fi, probabil, chinuitoare.
Biserica s-a arătat îngăduitoare cu slăbiciunile noastre şi, prin pogărământ, admite până la a treia căsătorie, numind desfrânare abia ceea ce depăşeşte acest număr.
Totuşi, a doua şi a treia căsătorie nu mai sunt taine decât dacă unul dintre miri n-a mai fost căsătorit.

Dar chiar daca este o despartire temporara, sotul promite ca se schimba; femeia se intoarce rugandu-se la Dumnezeu sa fie bine si... nu este...si asta nu o data ci de mai multe ori. In cazul in care sunt copii am spus foarte clar ca si eu pledez ca mama sa-si dedice viata cresterii copiilor. Dar daca nu exista copii si femeia este totusi tanara? (scuze ca am repetat intrebarea dar vreau sa fie clar ce ma intereseaza)

Mania
 

Draga Gabriela,

Desfranarea se refera la patimi ale trupului. Violenta are de-a face cu mania, o manie care are diferite cauze: fie determinata de slabiciunea mintii provocate de consumul de alcool, fie experiente traumatizante ale copilariei, fie o mandrie exagerata care constata ca poftele nu ii sunt implinite.

Divortul este o solutie, insa este ultima solutie. In primul rand omul e dator sa afle care este voia lui Dumnezeu in acest caz. De aceea se angajeaza intr-un proces de rugaciune si incepe sa se spovedeasca mai des! RELATIA CU DUHOVNICUL ESTE ESENTIALA IN ACEST CAZ, pentru ca Dumnezeu ii poate oferi acest raspuns prin gura duhovnicului, datorita smereniei celui care se spovedeste!!!

Sa nu ignoram aceasta mare taina! Aici multe raspunsuri se primesc...iar apoi depinde de fiecare in parte sa implineasca voia lui Dumnezeu aratata prin duhovnic.

E usor sa judeci de afara....sunt oameni care au fost salvati de rabdarea unui dintre soti. Si le-au multumit o viata intreaga!

Sunt insa si cazuri in care divortul este singura solutie!

Exista duhovnic! Iar cel ce voieste sa rezolve lucrurile dupa Voia lui Dumnezeu sa se incredinteze intr-o DEASA Spovedaniei duhovnicului sau, la care sa mearga dupa ce in prealabil s-a rugat indelung ca Dumnezeu sa-i arate o cale!

Doamne, binecuvinteaza toate casniciile cu pacea Ta!

Pe forum nu cred ca judecam, ci doar discutam anumite situatii care ne intereseaza. Cand am spus o viata duhovniceasca m-am referit si la cele duhovnicesti: rugaciune, spovedanie etc. Dar spovedania inseamna marturisirea pacatelor, nu ca duhovnicul iti spune ce sa faci. Decizia, in orice situatie, cred ca apartine celor ce trec prin astfel de situatii.

Dati un sfat bun , va rog !
 

1. O femeie, cu sau fara copii , chinuita si agresata de barbat citiva ani la rind , nemairabdind ,doreste sa ia o hotarire (o alta hotarire decit cea initiala) in privinta casniciei ei .
Pt. aceasta cerceteaza 2 duhovnici , amindoi calugari imbunatatiti si vestiti pt. starea lor .
Unul o sfatuieste sa nu se divorteze in ruptul capului, deoarece violenta domestica nu este motiv de divort canonic si nici scripturistic, ci lumesc !
Celalalt ascultind povestile si marturisirea femeii , incuvinteaza sa divorteze !

Dupa cine sa faca ascultare ?


2. O femeie gravida , aflata in luna a III-a de sarcina, afla in urma unui control medical amanuntit ca este bolnava de inima si ca ducerea sarcinii la termen ii va agrava starea, putind ca f. repede dupa nastere sa moara .
Medicii o sfatuiesc sa avorteze urgent , sarcina ii pune in pericol viata !
Ce trebuie sa faca ? sa nu faca pacatul pruncuciderii indiferent ce se va intimpla cu ea , punindu-si toata nadejdea in Dumnezeu !
Sau sa avorteze degraba socotind ca o femeie vie nu va abandona nuiciodata un sot iubitor prin moarte absurda si ca va putea sa dea apoi nastere la mai multi prunci , ulterior vindecarii, sau daca nu, poate apela linistita la o mama-surogat, adica mama-purtatoare sau chiar sa infieze citi copii vrea ?
Asadar, ce cale apuca !?

Dvs., oricare dintre useri , ce sfaturi le dati ascestora ???

Moral ti-am zis ca sunt deacord,dar cum e cu punctul de vedere al lui Hristos? Ca Biserica nu dezleaga o casatorie decat in anumite conditii,enumerate si aici. Daca ea pleaca de langa sot (desi el fiind o bestie),se considera dezlegata de catre acea casatorie? De exemplu in caz de adulter cum se savarseste dezlegarea? E deajuns o spovedanie si atat? Cine da binecuvantare unei persoane pt. a doua casatorie? Cum stau lucrurile? Chiar m-ar interesa sa stiu aceste aspecte.
Cum a mai zis cineva: numai preot sa nu fi in astfel de situatii.


Depinde de credinta acelei persoane! Dumnezeu a inviat si oameni din morti,oare nu va putea ajuta o femeie sa nasca?

Fiecare isi asuma in final responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia.

Daca cei doi soti sunt buni crestini, nu se ajunge la violenta netolerabila in familie. Dar daca unul dintre ei sau chiar amandoi sunt mai putin credinciosi, atunci necuratul lucreaza din plin. Mai inainte de a lua o decizie, trebuie sa ne asiguram ca i-am cerut si lui Dumnezeu parerea si am facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor noastre si ale celor care ne-au gresit.

Decizia se poate lua acordand prioritate trupului sau sufletului.

1. Un duhovnic vazator cu duhul care vede ca, oricat va suferi sotia, nu-si va mantui sotul prin rugaciunile ei o sfatuieste sa-l lase, in timp ce altul care stie canoanele o sfatuieste sa stea langa el. Evident, sunt de parere sa cerceteze mai multi duhovnici iscusiti pentru a lua o hotarare inteleapta.

Exista multe situatii cand, in urma rugaciunilor, Dumnezeu ii mai intelepteste si-i mai smereste pe soti si-i ajuta sa-l pretuiasca pe partenerul de viata.

2. La fel stau lucrurile si cu nasterea pruncilor si cu bolile. Sfantul Nectarie a facut multe minuni in cazuri din astea. Incercarile de aceste fel ne pot oteli credinta. Dumnezeu nu-i ramane dator unei mame care se jertfeste pentru copilul ei nenascut. O dovedesc mai multe minuni ale sfintilor.

Am uitat un lucru esential sa precizez.
Un lucru pe care ortodocsii pretentiosi obisnuiesc sa il adauge scrupulos , mai mereu cind iau spre elogiu postura si rostul duhovnicului in viata crestinului.

Sa revenim si sa incercati sa raspundeti :

prin gura carui duhovnic credeti ca vorbeste Dumnezeu ? in primul exemplu dat. Ca sa stim pe care il ascultam !
Asta pt. a evita echivocul si a fi mai clari in optiune.

Al doilea exemplu este similar ca importanta si urmari cu primul si de aceea l-am alaturat.

Cred că sfatul trebuie cerut la un singur duhovnic, respectiv la cel la care ne mărturisim. Prin gura lui primim răspuns de la Dumnezeu. Răspunsul pe care ni-l dă el ne depăşeşte (singuri nu ni-l putem da, căci altfel n-am mai apela la duhovnic), prin urmare nu putem să ne instituim pe o poziţie critică faţă de duhovnic.

Da , este adevarat si bine ce spui tu . Si probabil ca asa faci tu sau ca pina acum nu ai fost pus in situatia de a fi neaparata nevoie sa cercetezi mai multi duhovnici . Am aceiasi parere .
Dar, dar, insusi Cleopa a practicat el asa ceva si in plus recomanda altora , in probleme delicate sa ii consulta si pe parintele Paisie Olaru si inca si alti duhovnici ai Sihastriei . Indemna Cleopa : cine vrea sa se mintuiasca , cu intrebarea sa calatoreasca !
De asemenea, in viata parintelui Marcu de la Sihastria este descris episodul in care a inceput sa auda un cor de ingeri slavoslovind neincetat (cei care au citi cartea sau care o vor citi vor intilni pasajul) si care nu s-a oprit deloc. Dupa ce s-a spovedit la toti duhovnicii Sihastriei fara nici un rezultat a primit binecuvintare de la staret sa umble prin toata Moldova pina ce se v-a vindeca . Si spune ca a fost la Putna , la Neamt ... si nu mai stiu pe unde pina in cele din urma corul de ingeri a incetat sa mai cinte .
Stia bine batrinul Marcu ca acesti ingeri nu sunt adevarati , deoarece el nu avea nici o vrednicie pt. asta si de aceea a cutreierat mult pina la isbavire .

Asadar , iacata ca se poate si asa , fie de voie , fie de nevoie ! Si nu este nimic gresit procedind astfel !
Dar iarasi intreb , spuneti voi prin gura carui duhovnic credeti ca a vorbit Dumneze si prin care nu ? Dar nu, de ce ? Pai nu vorbeste prin gura fiecaruia ?
Ba da , numai ca intr-o oarecare mica masura lucrurile mai depind si de credinciosul in sine , de cit de credincios este el si de cit de adevarata este dragostea lui pt. Hristos , de cit de mult se smereste el !

Dacă a mers la mai mulţi duhovnici, a făcut-o, după cum ai menţionat, cu binecuvântare. Cu alte cuvinte, dacă mă duc la un duhovnic şi se simte depăşit de situaţia mea, neştiind ce sfat să-mi dea, mă trimite la altul. Acesta, poate, la rândul său, să mă trimită şi el mai departe. Însă trebuie să îl ascult pe primul care ştie să-mi dea răspuns.

Dacă mă apuc să merg singur la mai mulţi duhovnici, doar pentru că nu sunt mulţumit cu ce mi-a spus primul, cad în înşelare, din cauza neascultării, poate şi a mândriei.

Totuşi, în cazurile pe care le prezinţi, tind să fiu de acord cu cel de-al doilea duhovnic, chiar dacă primul menţionează canoanele. Cu siguranţă şi cel de-al doilea le cunoaşte, însă ştie că datoria sa este să le aplice nu în literă, ci în duh. El are în mână medicamentul şi ştie ce să prescrie fiecărui suflet, după trebuinţele sale. Nu e treaba noastră, a credincioşilor de rând, să cunoaştem şi să aplicăm canoanele. Noi trebuie doar să facem ascultare.

Nu vreau sa contest importanta ascultarii de duhovnic, dar cred ca este nevoie de discernamant, mai ales in ziua de astazi.
Mie mi s-a intamplat sa primesc sfat despre care constiinta ma avertiza ca este gresit. (si nu e vorba ca aveam dubii, ci stiam ca este gresit). Dar poate ca nu am stiut sa expun problema, sa ma fac inteleasa.

Cred ca este important felul in care credinciosul se raporteaza la problema lui, sinceritatea lui fata de sine (cine este cu adevarat sincer fata de sine? Nu ne cautam scuze si ne invaluim in indreptatiri de sine?), asteptarile lui etc.. Toate acestea intervin in felul in care ii vorbim duhovnicului.
De ex. o femeie se poate plange de barbatul lenes, indiferent etc.. S-ar putea reformula astfel "eu sunt o fiinta pura, curata, buna, harnica si cred ca merit mult mai mult decat sotul acesta plin de pacate". Atunci problema nu ar mai fi sotul, ci chiar femeia. Este doar un exemplu pentru a se intelege cum felul in care prezinti o problema dicteaza solutia.

Exemplele nu sunt deloc asemanatoare. Daca in primul caz, urmarile desfacerii casatoriei nu sunt nicidecum crima, in cel de-al doilea caz nici un duhovnic normal nu ar incuvinta o pruncucidere.

Personal, eu as alege astfel; in primul caz, raspunsul celui de-al doilea duhovnic imbunatatit, care a trecut dincolo de litera si a vazut sufletul chinuit din fata sa.(apropo, o situatie asemantoare cu cea a primului duhovnic. O femeie se duce in pelerinaj in Rusia. Din cauza drumului, apar o serie de probleme cu stomacul, gaze, balonari etc . Intra in Biserica ptr slujba-era Vecernia, dar neplacerile si durerea o determina sa iasa afara, sa se plimbe un pic in ideea ca poate miscarea o va ajuta sa scape de balonare si durere. Si cand sa iasa: surprinza! un calugar statea in prisma si i-a zis ca nu poate iesi pana nu e gata slujba.In zadar incerca femeia sa ii explice ca are dureri si trebuie sa iasa, raspunsul a fost NU! asa e randuiala, nu facem rabat....)

In al doilea caz , nici nu se problema. Indiferent de parerea a cator duhovnici, as alege viata copilului. Cu orice pret...

1. Dumnezeu sa ma ierte dar personal as sfatui acea femeie sa divorteze. de ce as alege asta? Eu insami am fost agresata cand eram doar un copil de cativa anisori, lucru care si-a lasat foarte bine amprenta asupra comportamentului meu de femeie de acum si personal nu as suporta macar o palma sa primesc de la viitorul meu sot (daca binevoieste Domnul sa-l intalnesc).
2. As sfatui-o sa nasca. Femeia prin nastere de prunci se mantuieste. Am auzit de un asemenea caz pe undeva prin America: http://stirileprotv.ro/stiri/interna...i-din-sua.html. Bineinteles ca asta spun in necunostinta de cauza. Sincer nu stiu eu ce as face in asemenea situatie.
Domnul sa ne ajute!

Imi pare bine ca ati adus in discutie o asemenea problematica!

Oare aceste mame care fac decizii in numele lor nu vor da socoteala pt nesabuinta facuta,pt copiii pe care-i lasa nenorociti ori sa se distruga singuri ori sa distruga alti membri ai societatii?!?!?

Agresivitatea apare ca raspuns de autoaparare la cei care sunt supusi violentei;in esenta fiecare criminal si agresor al societatii are o istorie neagra in familie-de aceea banuiesc ca parintii lor nesabuiti vor da socoteala in fata lui Dumnezeu pt tot ce nu au facut bine!

Azi a trebuit sa particip la o reuniune, care s-a terminat cu "o masa festiva", la care au participat mai multi barbati. Multa mancare si bautura pe mese, era o chestiune de protocol. Se putea vedea clar din aceasta imprejurare cine ce si cat consuma si cum se comporta mai apoi. Unii de abia se atinsesera de vin si tuica, altii incepusera sa isi dea jos din haine si sa vorbeasca aiureli. Am mai sustinut pe un alt topic aceasta idee: ca femeie care doresti sa iti verifici daca alesul e bun sau nu, e necesar sa vezi cum reactioneaza si in situatii de acest gen, care implica un grad de socializare, la petreceri, la intalnirile cu prietenii, cum face fata tentatiilor, cat bea, daca se da in spectacol sau nu... Nu asa, gata ca ma iubeste, eu il iubesc, e cel mai bun om din lume si dupa aia realizez ca ma bate si ma injura.

Alegerea sotului
 

Fratilor,

Pentru multe dintre aceste femei agresate, am o intrebare: Cand v-ati ales sotul, l-ati ales dupa multa rugaciune? L-ati intrebat indelung pe Dumnezeu daca acela este omul alaturi de care va este randuit sa traiti?

In aproape toate cazurile raspunsul este negativ. De aceea, ignorarea Voii lui Dumnezeu atunci isi arata roadele mai tarziu. Aceasta este o explicatie de ordin duhovnicesc, nu o justificare a agresivitatii.


Violenta in familie vine din faptul ca familiile nu se intemeiaza pe principii crestine. Patimile si implinirea altor pofte si dorinte nebinecuvantate primeaza in multe casnicii si rodul se arata mai tarziu. Lipsa rugaciunii, lipsa pocaintei aduc cu sine durere. Culegem ceea ce semanam.

Ce este de facut in acest caz?

Ne pocaim in primul rand ca nu am ascultat de voia lui Dumnezeu, ca nu ne-a pasat de ceea ce a voit Dumnezeu pentru noi, ca nu am avut incredere si rabdare ca sa descoperim voia Sa pentru noi si sa asteptam persoana potrivita.

Sa stim ca in primul rand din pricina noastra suferim, din pricina faptului ca am dus o casnicie fara Dumnezeu. Insusi faptul ca te casatoresti cu un necredincios/o necredincioasa. Criteriul credintei nu este important pentru cele mai multe cupluri....apoi se constata ca fara credinta si ascultare de Dumnezeu lucrurile o iau in directie gresita.

Iata asadar neascultarea. Dar Dumnezeu, in marea Sa milostivire, are o cale pentru fiecare. Dar omul sa vina inaintea Lui cu durere pentru pacatele sale si sa Ii ceara ajutorul si indrumarea.


Duhovnicul nu iti va spune ce sa faci, insa iti va spune CE VOIESTE DUMNEZEU DE LA TINE! Si acest raspuns il vei primi daca te-ai pregatit pentru el, daca te-ai rugat inainte sa iti dea Domnul raspuns prin duhovnic.

Cine a trait Taina aceasta stie ce vorbesc. Cine nu...ramane pe dinafara, pentru ca exprienta aceasta ii este ascunsa din pricina mandriei si a ignorantei sale.

Ori punem sufletul pentru Dumnezeu, ori nu-l punem. La Dumnezeu nu se merge cu jumatati de masura...te lasi in voia Sa, te incredintezi in mana Sa sau vrei ceva de genul: Dumnezeu cu ale Sale si eu cu ale mele si din cand in cand mai facem schimb??

Nesinceritatea si instabilitatea omului care are impresia ca Dumnezeu trebuie sa fie la dispozitia lui!

Femeilor, luati-va in serios chemarea frumoasa pe care o aveti pe acest pamant si daruiti dragostea in adevar! Iar dragostea este Insusi Dumnezeu! Daruiti-L pe Dumnezeu tuturor celor din jur. Si ca sa-L daruiti trbeuie ca voi insiva sa-L aflati mai intai si sa-L iubiti. Nu puneti creatura in locul Creatorului!

Multe femei si-au divinizat sotul....si s-au inselat amarnic, pentru ca idolul a cazut. Si nu mai stii de unde vine suferinta: din pricina dezamagirii? din pricina agresivitatii? din pricina neascultarii de Dumnezeu? din teama de esecul evident? din rusinea ca ce zic ceilalti?

Adevarat este ce spui si aici vorbesti sora despre comportamentul , de regula antitetic, dintre barbati si femei , mai mereu in favoarea femeilor .
Eu am sa spun ca desi adevarat, nu este un criteriu de luat in seama in mod chiar categoric, sau poate din contra.
De ce spun aceasta ? Pt. ca am sa aduc in discutie acum nu aspecte legate de sex sau de diferente senificative in cadrul aceluiasi sex , ci legate de o intreaga categorie sociala , o categorie la care nu te-ai astepta sa vezi asemenea comportament , indiferent ca este vorba de barbati sau femei.

Medicii de familie sunt obligati , pt. a putea practica medicina , sa aibe un numar de participari anuale la manifestari stiintifice precum conferinte nationale pe diverse teme medicale (de pediatrie, de cardiologie, de neurologie, de nutritie si metabolism, de urgente medicale , s.a.m.d.) cursuri pe diverse teme sau cursuri pt. obtinerea de competente, unde se considera ca se desfasoara si se insuseste o activitate de pregatire medicala curenta si in mod continuu.
Fiecare centru universitar de medicina organizeaza asemenea manifestari.
Rareori aceste conferinte nationale dureaza o singura zi , de obicei de la 2 in sus. De asemenea programul zilnic de desfasurare este in orar 09.30- 20.00 cu o pauza pt. masa de prinz de 1,5 ore.
Dar , pe intervalul acesta mare de timp , 09.30-20.00 , se pune la dispozitia participantilor , in mod gratuit sa zicem (desi participarea la aceste conferinte este in 99% din cazuri contracost , iar acest cost este intre 150-300 lei) cafea, apa plata, minerala si gustari reci .
Ei , acesti participanti , care se vor a fi doctori, care in relatia cu pacientul iti impune o anumita distanta de politete si isi arata ostentativ pretentiile, care se cred elevati si manierati de nu se poate , ei, acestia,se bulucesc pt. a prinde aceste gustari, se calca pe picioare, se baga unul in fata celuilalt , parasesc cu 15 minute mai devrareme de ora anuntata in program sala de sedinte pt. a fi sigur ca este primul la coada pt. mincare , vorbesc tare, se striga unul pe altul anuntindu-se ca si-au tinut chipurile loc , scormonesc platourile expuse pt. a-si alege cele mai bune portii sau bucati (exact cum fac crestinii cu prinoasele de la biserica , puse pt. toti crestinii pe mese), folosesc minile proprii pt. a se servii mai repede daca organizatorii nu pun mai multe tacimuri pt. servire, maninca clefaind si purtind discutii in timpul servirii gustarii, beau ultima gura de apa clatindu-si dantura in prezenta tuturor, se ling elegant si tacticos pe virfurile degetelor murdare de mincare motivind ca nu pot introduce mina asa murdara in buzunar pt. a-si scoate o batista de hirtie deoarece servetele nu au mai apuacat, iar apoi arunca la intimplare tacimurile din plastic la cosul de gunoi sau le lasa pe mese in mod indiferent voind sa se inteleaga ca sunt grabiti pt. a reintra in sala.
Este o imagine gretoasa, de pirliti infometati si fara nici un gram de educatie , care atrage in virtejul ei nebunesc atit tineri absolventi cit si medici cu parul alb, o imagine care indispune , care initial te pune pe ginduri dar care cu timpul te face sa intelegi vorbele poetului : Gloria strabuna, pe strabuni slaveste!
Cei care nu participa, caci sunt citiva si dintre acestia, care nu se infrupta, cei care sunt considerati prosti ca nu se pot adapta si nu pot face fata realitatii sunt undeva aproape de 10% dintre participanti , obisnuiti sa consume doar cite o ceasca cu cafea (un pahar de unica folosinta)si sa consulte standurile cu produse ale firmelor sponsore in liniste , pina la venirea celor de la gustare.
Vazind asemenea domni, sora Glykys, dar mai ales doamne si domnite, care put de educatie si care te dau pe spate de sarmante si sarmanti ,juri ca nici o data nu iti vei alege un partener din aceasta casta , a medicilor .
Prima tentatie ar fi sa spui ca eeee, nu exista padure fara uscaturi, este o exagerare, o rautate , numai ca adevarul este mult prea aproape de noi si de multe ori infricosator !