Psihoterapia ortodoxa reprezinta o orientare religios-morala a psihoterapiei – stiinta despre tratarea sufletului ( psyche = suflet si therapeia= tratament) si se intemeiaza pe valorile spirituale crestine.
Psihoterapia ortodoxa este calea spre vindecarea depresiilor, obsesiilor, alcoolismului, narcomaniei, tabacismului, ludomaniei etc..
Detalii pe:
http://www.universqueen.com/psihoterapieortodoxa/

Iubita sora respectivul site omite cateva chestii :
Omite notiunea de persoana chestie foarte caracteristica psihologilor care termina facultatea de psihologie.
Omite sa spuna ca vindecarea este posibila numai prin aducerea la constiinta dependentului ca din dependenta sa (iadul sau) este o persoana foarte apropiata care este gata sa poarte neputinta sa si sa ii dea imediat ajutor pentru a iesi din acel iad.
Acea persoana este Domnul nostru Iisus Hristos.
Concluzia este ca psihoterapia crestin-ortodoxa intr-o tara ortodoxa este o chestie inutila deoarece exista taina duhovniciei.

Un psihoterapeut crestin-ortodox pe langa un duhovnic hirotesie nu este decat un orb care incercand sa conduca pe alt orb il va duce in groapa.
Care groapa?
Groapa necunostiintei personale de Dumnezeu.
Ideea ca poate exista vindecare in afara bisericii ca trup mistic al Domnului nostru Iisus Hristos.

De obicei "vindecarea" oferita este o satanizare a pacientului care devine posedat de duhul mandriei - cel mai despartitor pacat de Dumnezeu si incepe sa se creada mai luminat ca ceilalti crede ca a descoperit el roata etc.

In consecinta in Romania si alte tari ortodoxe psihoterapia crestin-ortodoxa trebuie eliminata din cadrul bisericilor ortodoxe.
Daca dansii vor sa faca misiune sa se duca prin tarile sectare gen Norvegia,Suedia,Danemarca,Germania etc.

Ei te rog sa ma ierti mai soro Emilia...e foarte frumos ce scrie pe siteu acela...
M-am grabit sa judec si am gresit.
Iar am produs sminteala pe forum...

Stai linistit Mihail, ca n-ai facut nicio simteala.
Fara sa fi privit siteul amintit de Emilia, ai punctat firesc, adaugand si niste amanunte intresante de stiut!

Un preot duhovnic ortodox care are si studii/experienta de psiholog/psihoterapeut, poate ajuta mai eficient un suflet aflat in nevoie.

C-tin, sa sti ca sunt multi psihoterapeuti care isi indruma clientii spre biserica. Si poate nu ar fi nimic de pierdut daca te-ai uita un pic pe site. Multumesc.

sunt si preoti care recomanda consult medical daca e cazul, exista o marturie despre asa ceva chiar aici pe forum -- topicul "cum va rugati"/ sect. Pocainta.

Psihoterapia sau pseudo-terapia?
 

Psihoterapia ortodoxa este consolidata pe baza Invataturii Sf.Parinti care reclama detasarea de aceasta teoretizare scolareasca inutila, care este psihoterapia/psihiatria conventionala [care se practica peste tot].
Greseala fatala a psihoterapiei conventionale este privarea omului de responzabilitate Cum? Simplu: prin scormonirea subconstientului, a trecutului persoanei, actiuni care conduc deseori la autojustificare ..omul gaseste argumente care-i justifica suferinta, se simte indreptatit sa reactioneze intr-un anume fel “bolnavicios” si uite asa isi prelungeste starea patologica. End Game!

Eee..de cealalta parte, rolul psihot.ortodoxe [care se mai numeste si <de responsabilizare > ] este de a ajuta omul sa-si descopere sensul..si asta implica tensiune traita de cel ..care oricum sufera. Tensiunea..se stie..creste o data cu sensul, omul imbolnavindu-se, dupa cum spun terapeutii ortodocsi, nu din cauza sensului inalt ci din lipsa de sens!

Cred ca scopul principal al psihoterapiei ortodoxe este sa conduca bolnavul la spovedanie..cam atat..si treptat va dobandi responsabilitatea existentiala, care-l va conduce pe drumul cel bun. Iar daca persoana respectiva nu este de acord cu spovedania, macar sa-i antreneze responsabilitatea..
De aceea Psihoterapia Ortodoxa este considerata ca o provocare adresata psihoterapiilor din afara Bisericii… dupa cum era de asteptat, nu a castigat prea mult teren in fata lor, in pofida faptului ca legile acestor pseudo-terapii sunt confirmate mai deloc in practica.. ba cateodata, chiar in cadrul acestora se nasc bolile ce se presupune ca trebuie vindecate.

Observati “intentia paradoxala” – legata de dezvoltarea in om a unor stari de frica, idei fixe, obsesii – in care medicul ortodox determina pacientul “sa doreasca” starea ce-i provoaca frica] in vreme ce psihoterapia conventionala impune detasare, tratarea cu superficialitate a aspectelor care ne deranjeaza. Vax albina cavaler pasta..


“Meseria” de psihoterapeut implica multa munca, dragoste fata de semeni,empatie, rugaciune,..si, fireste, multa responsabilitate.

Două cărţi apărute recent pe tema asta:

Mitul bolii psihice de Filothei Faros

Ataşament 1156 Ataşament 1157

şi Depresia ca patimă şi ca boală de Dr. Dmitri Avdeev

Ataşament 1158 Ataşament 1159

Sunt multi oameni care au avut de suferit de pe urma psihoterapeutilor. Nu putine sunt cazurile in care o persoana care nu gaseste liniste in familie, primeste ca solutie - relatiile extraconjugale. Asa ca nu orice psihoterapeut trebuie imbratisat cu bucurie.

Sunt preoti care nu au timp sa asculte deci rolul unui psiholog ortodox ar fi sa explice omului care e problema lui si sa-l conduca spre Hristos, sa-l convinga daca e ateu ca exista Hristos.
Omului pe care nu l-a invatat nimeni sa mearga la preot ci considera ca psihologul il va ajuta afla calea spre preot.

Nu e tratata cu superficialitate, intentia paradoxala e folosita si de psihoterapiile 'conventionale' (cel putin in cea cognitiv-comportamentala, in care ma formez). Iar in ceea ce priveste frica (poate cea mai nedorita si neplacuta traire), e clar ca nu avem cum sa o depasim sau sa o evitam, putem doar sa o imbratisam, sa trecem efectiv prin ea, doar asa invatam sa o gestionam si sa vedem ce e dincolo de ea.
Si eu ma intreb care va fi (este) rolul meu pana la urma, terapia cognitiv-comportamentala nu se baga in adancimile psihanalizei, e 'curata' si logica si nu vine in conflict (cel putin pana acum) cu convingerile mele religioase. Sa vedem ce va fi.

Cu un an in urma am participat la o cura de reabilitare in pentru durerile provenite de la coloana vertebrala . Intre procedurile oferite de casa de sanatate se afla si psihoterapia. Desigur ca am incercat si asta pe langa alte metode cum ar fi autosugestia si gimnastica medicala. :)

O simpatica psiholoaga a incercat sa-mi deznoade viata particulara si sa recunoasca motivul incordarii muschilor paravertebrali in faptul ca ma sacrific tot timpul pentru familia mea si ca ar trebui sa ma gandesc la mine insami inaintea celorlalti, ca greutatea familiei ma apasa pe umeri prea tare ...

Ca e normal ca fiul meu in varsta de 21 de ani sa se descurce absolut singur daca s-ar putea sa plece de acasa si sotul ar trebui sa-si poarte singur de grija iar eu sa ma trec pe primul plan in viata mea.

Ceea ce nu stia ea era ca fiul meu studiaza, munceste si locuieste singur la 1400km de noi chiar daca in locuinta care ne apartine iar noi il ajutam si-l sustinem pe langa desigur lucru de care orice parinte ar fi multumit.

I-am multumit pentru sfaturi dar mi-am permis sa-i spun ca defapt chiar acestea sunt satisfactiile sufletesti in viata mea de familista convinsa iar a ma dedica celor dragi nu poate constitui cauza durerilor de spate.

Fiecare psiholog iti va spune in concluzie ca problemele tale isi au radacinile in copilarie si in comportamentul tau familial si defapt trebuie sa te ajuti singur iar daca poti da-i pe toti ceilalti deoparte. Deci gandeste-te doar la tine si daca nu merge te indoapa si cu antidepresive daca le dai voie.

Eu am avut o copilarie fericita si inafara de aceasta chiar nu-mi lipseste siguranta de sine cu nimic.

Psihologii te vara doar in sertarele in care au invatat ei la scoala sa sorteze persoane.

In cazul meu s-a dat "cu batul in mijlocul baltii" :) Lucrand in domeniul medical si partial invatamant am avut si eu onoarea sa invat despre sertarele respective. :)

De curand am trecut prin niste necazuri la care nu m-am asteptat si care intre timp s-au rezolvat tot datorita celor dragi din jurul meu care mi-au stat alaturi si mai ales reintoarcerii mele la biserica.

In pragul depresiei am ajuns sa ma intorc la credinta si deja prima discutie avuta cu preotul m-a ajutat in scurt timp , pe mine care la prima spovedanie din viata mea am recunoscut ca am ceva impotriva institutiei numite biserica si a oamenilor numiti preoti, mai ales a dânsului personal.

Da , exista preoti cu harul lui Dumnezeu, a trebuit sa recunosc aceasta si sa-mi cer iertare in fata lui si a lui Dumnezeu pentru ce gandisem cu nu mult timp inainte.

Pentru mine psihoterapia ortodoxa a avut un efect benefic. V-o recomand cu caldura.

la acest aspect m-am referit cand am pomenit de superficialitatea psihoterapiei conventionale [nu este luata in calcul jertfa de sine]. Este ceea ce diferentiaza cele doua tipuri de psihoterapie. Din nefericire psihoterapia ortodoxa nu este recunoscuta in tara noastra. Succes Lareine!

Doamne ajuta!

"Medicii trateaza insa doar Dumnezeu vindeca" - o vorba frumoasa pe care am auzit-o. Un domn vorbea pe Trinitas despre medicina si crestinism si tot el spunea ca in momentul in care omul ajunge sa creada cu adevarat, nu mai exista nici un razboi sau problema pe care trebuie sa le rezolve el singur (omul). Toate ii sunt incredintate lui Dumnezeu. Cred ca multi dintre noi am auzit de vindecari miraculoase, de oameni care au trait desi medicii nu le mai acordau nici o sansa... ba chiar de invieri sau amanari ale mortii de catre unii duhovnici. Minunile sunt intotdeauna sub ochii nostri. Singurele lucruri la care trebuie sa lucram sunt nadejdea si credinta.
Sa nu gresesc... si in indreptarul de spovedanie este trecut faptul ca este un pacat sa fii bolnav si sa nu mergi la medic bravand sau cerand semne si minuni. Insa, finalmente, cu toate eforturile omenesti, vindecarea tot de la Dumnezeu vine.
Doamne ajuta!

Despre psihoterapia ortodoxă în scrierile lui Dimitri Avdeev , Mitropolitul Hieroteos Vlachos , Vasile Thermos şi alţii :http://www.librarie.net/categorie/45...rapie-ortotoxa

Este nevoie de conlucrare terapeut-preot. Asa este ideal. Fiecare are rolul sau si nu poti sa renunti la unul.
Este ca si la cancer cu medicina alopata si cea naturista sau alte terapii ne-alopate. Nu poti renunta la medicul normal, dar si celelalte te ajuta.
Terapeutul are mare dreptate: multe lucruri/traume isi au originea in coplarie, sau in evenimente de care nici nu stim, sau nu le-am bagat de seama.
Iar preotul nu stie, nu este pregatit in acest domeniu, sau nu in ortodoxie, dar te ajuta cu credinta, rugaciune si suport moral.

Eu cred ca trebuie sa distingem, fara a separa, intre bolile psihice si cele sufletesti. Un bolnav psihic nu poate fi imediat catalogat ca fiind demonizat.

Se tot vobeste de aceasta stransa legatura intre psihoterapeut si duhovnic. Ca e bine sa mergi la amandoi. Asta ar insemna ca psihoterapeutul iti daruieste ceva ce nu-ti poate darui duhovnicul. Dar se pierde din vedere ca adevaratul duhovnic nu da nimic de la Sine. El se roaga pentru ucenicii sai, ca Dumnezeu sa-i dea cuvintele cele mai potrivite pentru insanatosirea si cresterea lor duhovniceasca. Asa ca nu cred sa existe un terapeup care sa aibe cuvinte mai potrivite decat cele date de Dumnezeu prin duhovnic.

Este adevarat ca se intampla sa avem si cateva persoane care rostesc sec niste cuvinte, ca nu simti viata in ele. Dar asta nu inseamna ca nu avem si duhovnici adevarati. Eu sunt de parere ca poti gasi tot ce iti este necesar pentru sanatate la un duhovnic. Nu ne ramane decat sa mergem mai des la ei si vom avea parte de mai multa sanatate.

Asa este. Si interesant este faptul ca unii medici (aia care cred si aia care macar accepta existenta duhovnicescului pe langa materie) constientizeaza cumva, recunosc situatiile care nu tin de competenta lor (recunosc cazuri in care nu e vorba de o boala psihica) si trimit omul si la preot sau il indeamna sa se roage si sa mearga la biserica. Din pacate, de cele mai multe ori (si cu atat mai mult cu cat omul bolnav n-a dat de prea multe ori in viata lui pe la biserica), oamenii se uita foarte urat sau reactioneaza urat daca medicul ii da ca sfat sa mearga si pe la biserica sau sa se roage la Dumnezeu, pentru ca in mintea lor a merge la biserica sau la preot se intampla numai cand nu mai ai mult de trait, fara sa inteleaga ca rugaciunea ajuta la orice varsta si situatie si chiar si pe cei sanatosi fizic.

Eu chiar ieri am fost la un preot care inainte fusese un medic foarte bun...La sfarsitul slujbei sta de vorba cu oamenii care ii spun ce ii supara, iar el le da atat tratament medicamentos (produse naturiste), cat si tratament canonic...Am urmat si eu un astfel de tratament si m-am simtit si m-am simtit foarte bine...Marea greseala e ca majoritatea il considera clarvazator (sau poate chiar o fi)...

Bolile psihice constau într-o insuficienta cunoastere de sine însusi si a lumii.
Sunt boli sufletesti, nu fizice. Ideea ca medicul poate trata medicamentos astfel de boli e gresita. Cel bolnav trebuie adus la constientizarea ideilor sale aberante despre sine si despre lume.

Încrederea absoluta pe care oamenii o au în medicina e o superstitie. În mod natural avem convingerea ca institutiile din lume si tezaurul civilizatiei umane au baze solide când de fapt ele sunt creatii omenesti si pot fi eronate.

Si de fapt în cazul stiintelor chiar sunt eronate iar eroarea consta în conceptia materialista despre lume, în pornirea în cunoasterea lumii de la analizarea fenomenelor din natura (când de fapt ar trebui pornit de la felul cum a creat Dumnezeu lumea) si convingerea ca legile naturii sunt manifestari autonome si intrinseci materiei. În cazul celor care combina credinta cu stiinta, eroarea consa în ideea ca Dumnezeu ar fi creat lumea dintr-un material, adica din materie. În realitate Dumnezeu a crea lumea din nimic, sau mai exact o creaza permanent. Creatia nu are existenta de sine statatoare.

........

Referitor la psihoterapia ortodoxa, ea e corecta numai daca se înscrie pe linia practicii aratate de Sfintii Parinti. Ideea ca societatea actuala are cunostinte mai temeinice asupra sufletului decât aveau ei cu veacuri în urma e falsa fiindca ei nu se bazau doar pe cercetarea empirica a fenomenelor psihologice ci si pe inspiratia divina. Iar în domeniul cunoasterii fenomenelor psihologice erau mai autorizati decât e stiinta psihologica actuala fiindca duceau viata de trezvie, de rugaciune permanenta si atentie asupra gândurilor, nefiind niste teoreticieni în acest domeniu ci niste cunoscatori din experienta proprie.

Doar ca, incercand sa cunosc mai multe despre acest gen de psihoterapie nu am reusit decat sa aflu ca ea se tinea la facultatea de teologie din Alba Iulia,iar acolo cand am sunat mi s-a spus ca s-a desfiintat pentru ca fusesera prea putini inscrisi.
Cautand pe site-ul facultatii,in randul profesorilor care figurau pe lista celor care predau la sectia de psihoterapie ortodoxa, am gasit prea putine persoane care aveau o pregatire concreta in domeniul psihologiei,deci nici pana in ziua de astazi nu imi este prea clar in ce anume consta exact aceasta psihoterapie.

Psihoterapia ortodoxa nu exista ca specializare inca (eu sper sa se faca demersuri in acest sens). Ideea e ca:
-noi toti suntem prea atacati, si e nevoie sa ne protejam pe mai multe cai
-intr-adevar, in anumite cazuri, se pleaca de la experiente din copilarie, care sa explice unele lucruri, dar se ajunge la concluzia "bine, bine, dar tu acum esti un om cu ratiune, si chiar daca ai anumite vulnerabilitati, ai ratiune si esti responsabil de faptele tale". Biserica nu recunoaste asta? Nu spune ca pentru greselile parintilor, sunt pedepsiti copii?
-nu se incearca blamarea nimanui, ci se incearca o explicare si o intelegere complexa a lucrurilor. Numai dupa ce s-au inteles acestea se poate trece la schimbare
-in terapie clientul e invatat sa nu isi judece parintii, si pe ceilalti din jur pentru greselile lor, sa nu arunce cu pietre ci sa ii inteleaga, si sa incerce sa ii sprijine pentru a se indrepta
-si in general se ajunge la faza de iertare: a propriei persoane, a celorlalti. Dar daca nu primesti iertare, tu nu iti poti oferi. Daca primesti iertare de la Dumnezeu, poti si tu sa te ierti
-terapia face omul mai responsabil (mai ales in orientarile de natura umanist-experientiala), pune accentul pe om, pe experientele umane, pe sentimentele umane (care nu sunt intotdeauna confortabile de acceptat), se pune accentul pe valorile umane (cele adevarate)
-terapia pretuieste familia, fidelitatea, daruirea de sine in cadrul familiei
-intr-adevar, depinde mult de credinta psihoterapeutului. Un terapeut de profesie, care are frica de Dumnezeu, nu va ramane indiferent la infidelitatile dintr-un cuplu, sau la faptul ca adultii au uitat ca mai au parinti care acum sunt batrani si au nevoie de ajutor. Un medic care se considera credincios nu va face avorturi, si un psihoterapeut care se considera credincios nu va incuraja lucruri care sa fie in contradictie cu invataturile ortodoxiei.

Nu sustin ca psihoterapia rezolva dificultatile duhovnicesti, dar poate sa dea o mana de ajutor. Daca lumea era ca acum 100 de ani, nu ar fi fost nevoie de psihoterapeuti. Dar fiind asa de zdruncinati, si tulburati, si bombardati si atacati pe toate caile, o unealta ca asta, folosita de o mana potrivita, poate sa fie de un real ajutor.

Disperare...
 

Buna,

Ma aflu aici in speranta ca voi gasi niste solutii sau raspunsuri la o problema de minte si suflet.
Tatal meu, in varsta de 65 de ani sufera de depresie bipolara, cel putin asa a fost diagnosticat la psihoterapeut. Boala a inceput sa devina evidenta inca de acum 20 de ani, deci in jurul varstei de 40 si. Tratamentul...sincer, nu mai stiu cu ce pastile, nu a fost unul de succes deoarece in tranzitia de la faza de melancolie catre cea de psihoza, medicamentele din faza de melancolie aveau un efect pe termen lung care ii accentuau starea de nervozitate din faza de psihoza fiind in stare de acte de violenta, fara a le constientiza si atunci mama mea a incetat aceasta medicatie, temandu-se pe buna dreptate pentru viata ei, mizand mai mult pe suplimentele naturale, si vitamine ceea ce l-au tinut intr-o stare undeva intre, chiar buna, o perioada. Din pacate, orice decizie sociala de mare anvergura care necesita cheltuire de bani in special si care nu se finalizeaza intr-un fel satisfacator are menirea de a-l demola complet, in prezent aflandu-se intr-o stare in care nu s-a mai aflat pana acum. Refuza tratament, mersul la medic, nu mai iese afara din casa, nu are incredere in nimeni, nici in sine, nici in biserica, refuza chiar alimentatia, a slabit extraordianar de mult, el fiind de fel constitutie nu prea robusta si cel mai grav, are diferite obsesii, cum ar fi nerecunoasterea unor lucruri din casa si inventia unora care nu exista, frici inexplicabile, aparent pare ok, insa nu e asa. S-a mai confruntat cineva cu vreo situatie asemanatoare? Ce e de facut? De mentionat ca mama mea este o femeie credincioasa si are multa credinta de vindecare prin aceasta cale, prin biserica. Totusi, se pare ca in ultima vreme e si ea depasita de situatie si nu stim ce metoda sa mai folosim pentru a-l tine totusi pe linia de plutire. Ne rugam pentru el, insa nu pare suficient, suntem disperate. :((

Opinia mea este aceasta:
1. Luati urgent legatura, ca apartinatori, cu un medic psihiatru. Veti stabili impreuna cu medicul ce este de facut in acest moment al evolutiei bolii. Daca va fi vorba despre tratament ambulatoriu, veti primi indrumarile necesare. Probabil, asa cum prezentati situatia, se impune tratamentul in clinica. Medicul va preciza daca si in ce moment este cazul sa incepeti si o consiliere/psihoterapie de familie, de cuplu ori individuala.
2. Cu umilinta va indemn sa reimprospatati relatia dumneavoastra personala cu Bunul Dumnezeu. In Sfanta Biserica, asa cum ne invata Traditia noastra.

P.S. Daca sunteti din zona Iasiului, aveti medici buni si servicii competente la Iasi. Daca sunteti mai aproape de Bucuresti, fara nici un dubiu spitalul cel mai bun este Bagdasar-Arseni (Spitalul 9).

Fara tratament, starea bolnavului va evolua, cel mai probabil, spre un deznodamant tragic.

Dumnezeu sa va ocroteasca!

@Ella_M Grea situatia. Am o situtie similara, desi nu m-am confruntat direct prea mult cu ea. E vb.de bunica mea care are dementa. Vede lumini, are impresia ca o tot fura ba unul ba altul cand defapt, a uitat ea unde a pus lucrurile etc. Nu cred ca e exact aceiasi situatie, insa sunt unele chestiuni comune.

Acum, rugaciunea este f.importanta si sa nu va lasati de ea. Asta este crucea pe care trebuie sa o duceti. Aveti duhovnic? Mergeti si va spovediti toti, chiar daca el nu doreste sa mearga, macar dvs. si mama dvs. Megeti la Sf.Liturghie, apropriati-va de Dumnezeu, incercati sa convietuiti cat mai crestineste. Ati incercat ca sa chemati acasa preoti ca sa i se faca Sf.Maslu-asta in cazul in care nu reusiti sa il duceti la Biserica? Sf.Maslu ajuta f.mult. Macar voi sa fiti prezente la Sf.Maslu si sa va rugati ptr. tatal dvs. Nu uitati ca la Dumnezeu e posibil orice. Daca poate sa vindece boli grave gen cancer,sida,paralizie etc. poate sa vindece sau sa amelioreze si bolile mentale. Mergeti la Sf.Maslu si rugati-va ptr. el. Faceti Acatistul Sf.Nectarie si Acatistul Maicii Domnului "Vindecatoarea". Puteti sa dati acatiste si la manastiri, sa rugati calugarii si maicile sa se roage ptr. tatal dvs.

Nu va dati batuti. Aveti incredere in Dumnezeu si nu deznadajduiti. Maica Domnului sa va ocroteasca!

Sunt foarte bucuros ca tocmai am citit aceste randuri!... Va multumesc, Domnul fie laudat!

Să nu uităm un lucru foarte important: spovedania...mărturisirea tuturor păcatelor începând cu cele mai grave și până la cele mai mărunte săvârșite din copilărie și până în prezent. Un îndreptar de spovedanie ar fi recomandat - te poate ajuta să identifici și să nu uiți unele păcate. Iarăși pomenirea morților din arborele genealogic al familie ar putea face parte din soluție. Există posibilitatea, ca unele bolile psihice, să fie urmare a unor suflete ale celor răposați care nu își găsesc liniștea, dar a căror neliniște se poate răsfrânge pe sufletul unui urmaș.

Un lucru nu inteleg: de ce psihologii/psihoterapeutii romani (pentru ca strainii recurg frecvent) nu recomanda NICIODATA o vacanta activa la tara. In zonele rurale nu prea am vazut depresie (boala nobila, pentru oraseni). Dimpotriva, doream de multa vreme sa va relatez un caz al unei intelectuale care, in mediul urban, ajunsese intr-un punct critic, insa, de cand s-a pensionat si presteaza regulat o activitate in aer liber nu mai are nici o problema. Este echilibrata, vesela (munca fizica ii asigura gratuit "hormonul fericirii"), capacitatile sale intelectuale imbunatatindu-se considerabil.

Acum nu sunt impotriva tratamentelor medicale, insa la noi in tara psihoterapia (s-o spunem fara ocolisuri) nu da rezultatele din America de pilda, sau Rusia (patria psihologiei). Trebuie sa te rogi foarte mult sa nu intri pe mana unui incompatent.

Din cate am inteles, Dimitri Advedev a participat la un ciclu de conferinte in Bucuresti, la libraria Sophia. Va recomand cu caldura sa va interesati cand mai vine in Roamnia.

Nu stiu in baza caror date (ati facut vreun studiu concret? vreo cercetare sistematica?) afirmati astfel de lucruri...
Din cate cunosc eu, dimpotriva: ergoterapia si alte forme de terapie care implica schimbarea de mediu si de activitati, sunt dintotdeauna vizate de terapeutii nostri.
Totusi, nu intotdeauna acest gen de abordare este posibil - unii nu au resurse, altii nu pot renunta la un serviciu sau anumite constrangeri legate de familie etc. Insa, va asigur, toata lumea e constienta de foloasele unei "vacante active la tara".
Cat priveste mitul sanatatii oamenilor de la tara, mit pe care vad ca-l afisati aici, mai sus, iarasi va atrag atentia ca nu facem decat sa ne pierdem vremea afirmind tot felul de fantezii. Nu, oamenii de la tara nu sunt mai sanatosi sau mai nu stiu cum decat noi cei din urbe. Studiile epidemiologice arata cote alarmante ale tulburarilor de tot felul in mediul rural. In plan sufletesc, la tara fac ravagii depresiile asociate cu alcoolismul. Mai sunt si altele...

Poate va abtineti, va rog, de la datul cu parerea in domenii unde nu aveti cunostinte. Ar fi un gest frumos, un mic semn de smerita cugetare si postare.
Ma iertati pentru atentionare si, desigur, apostrofare...

Multumesc mult de sfaturi si de incurajari. Asta facem...rugaciuni, Sf. Maslu, chiar Aghiasma Mare a folosit mama mea, care a facut minuni, apropos, si trebuie sa recunosc, mai mult mama a depus aceste eforturi decat mine, pentru ca pentru mine este un stres in plus, neavand nici eu un drum conturat in viata, din pacate, trebuie sa ma mai gandesc si la mine...iar ei sunt singura mea familie.
Din fericire, a inceput sa mai manance insa refuza tratamentul injectabil cu vitamine, care s-a dovedit binefacator in trecut. Cred insa ca tocmai carenta vitaminelor, subnutritia si lipsa iesitului afara in aer ii provoaca aceasta dementa, aceste obsesii, in fiecare zi mai scoate cate o perla si, apropos, depresia nu are nici o legatura situarea geografica sau poluarea. Parintii mei stau la munte intr-o zona superba si linistita unde chiar e de mers sa-ti incarci bateriile. Are legatura cu stresul extrem si cu neacceptarea esecurilor sau neimplinirea unor scopuri, idealuri de-a lungul vietii, pierderea increderii in sine. A fost un luptator, in ciuda sortii, insa a obosit :( E foarte trist saracul, practic i s-a agravat starea de depresie din faza melancolica Speram sa-l convingem sa accepte ajutorul, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa fie mai bine. Imi da speranta sa stiu ca functioneaza rugaciunea, pentru ca se pare ca disperarea si deznadejdea cuprind, de regula persoanele fara credinta si care se indoiesc de puterea Lui Dumnezeu, si nu pot sa spun ca sunt o persoana patrunsa, n-am avut vreo revelatie divina insa am fost educata in acest sens si cred ca ajuta, insa el nici atat, si nici nu mai avem vreo pretentie, insa ne straduim noi. Mi-e mila de mama, care, dintr-un motiv sau altul, toata viata a avut de dus lupte si nu a fost niciodata chiar linistita. ea este foarte cerebrala insa cardiaca si o afecteaza si pe ea acesta suparare si lupta continua Mi-as dori sa-i pot provoca o bucurie mare pentru ca un soc benefic l-ar scoate din aceasta stare, s-a mai intamplat si in trecut insa in acest sens trebuie sa ma rog si pentru mine...
Multumesc din nou Laura. Doamne ajuta!

Doamne-ajuta! Intr-adevar, in cazul de fata, depresia nu are de-a face cu zona geografica sau poluarea, dar este strans legata - corelativ cu rugaciunea, credinta si nadejdea in Dumnezeu- de miscare si activitate.

Am citit articolul postat de tine, Laura si trebuie sa marturisesc ca sunt foarte surprins si mahnit. Candva am studiat si eu una sau doua carti atribuite lui Avdeev si nu am gasit mai nimic reprosabil autorului si/sau cartii (desi ma temeam de traducere, pe mana cui o fi picat delicatul text, cum sunt mai mereu textele din domeniul psi). Ca psiholog vorbesc.
De data asta, insa, incerc sa imi revin din surpriza foarte neplacuta pe care mi-a procurat-o textul si priul gand care imi vine in minte este ca, probabil, Avdeev nu a scris acel text ci si-a bagat pana altcineva.
Dar indiferent cine a scris asa ceva, consider ca textul e o mare mizerie. Dezinformare si inselaciune.

In primul rand, sunt exprimate acolo o serie de aberatii care nu au legatura cu psihoterapia. Nu doar ca se emit judecati universale (generalizari abuzive, fara nici o corespondenta cu realitatea din teren) precum ca psihologii ar zice una sau alta, dar unele afirmatii sunt de-a dreptul scandaloase si fac un mare deserviciu psihoterapiei, in primul rand oamenilor care au nevoie de serviciile de acest gen.
Pomenesc doua afirmatii, suficiente cred pentru a arata ce lucruri scandaloase sunt scrise acolo, ce minciuni abjecte:
a) in psihologie si psihoterapie este evitata abordarea problemei mortii; este evitata (tabu?) tema mortii, chipurile!
b) se recomanda atitudinea "rabda ca trece de la sine", sau cam asa ceva.

Oameni buni, fiti va rog atenti ce texte cititi! Cu mana pe inima recomand sa nu va faceti idei preconcepute despre consiliere si psihoterapie daca nu aveti o minima experienta practica si o serioasa pregatire teoretica in domeniul vast al stiintelor psi.

In realitate, in marea majoritate a cazurilor, mai devreme sau mai tarziu in psihoterapie ne confruntam si cu problema mortii, a disolutiei fiintei, a pierderilor de tot felul duse pana la extrema definitiva. Ce altceva facem cand abordam doliul? Dar instantele suicidului? Dar problema existentiala a sensului vietii? Dar impulsurile criminale? Si asa mai departe...
Insa cel mai frapant exemplu este acela in care avem de intampinat o urgenta terapeutica, anume atacul de panica. Pe fondul unei anxietati generalizate, cel mai adesea, atacul de panica evidentiaza, printre altele, impresia subiectiva coplesitoare a mortii iminente.
Cum poate spune, asadar, cineva ca psihologii o dau cotita in fata problemei mortii? Pai, fratilor, este exact invers! Fix cu asta ne cam ocupam, mai mereu, incercind sa redam clientului nostru priza sanatoasa fata de o astfel de problema fundamentala.

In al doilea rand, are impresia autorul textului (nu pot sa cred ca acesta este psihiatrul Avdeev! Exclus, cu totul exclus, un profesionist nu poate afirma asemenea bazaconie) ca psihoterapeutul te bate pe umar si iti da, contra unei sume frumusele de bani (mizerabilii detractori!), povata de coltul strazii "rabda si spera ca va trece totul de la sine, cu timpul, cu vremea...".
Dimpotriva! Oricine are o legatura cat de mica cu psihoterapia cunoaste ca atitudinea de baza a vindecarii/depasirii dificultatilor este una activa. Interventionala, adica a face lucrul potrivit, a lucra cu sine pentru refacerea stihiilor. Nici un minutel dintr-o sedinta de psihoterapie nu consta intr-o sueta agreabila sau dintr-o neimplicare care ar sugera vreun fel de pasivitate. Este exact pe dos: doi oameni (sau mai multi, in cazul terapiei de grup), aflati in relatie directa, fata catre fata, in relatie interpersonala, isi pun la lucru cat mai mult din capacitatile personale pentru a face sa functioneze, la un nivel macar acceptabil, fiinta umana a celui vatamat. Iar asta inseamna de obicei lupta, confruntare cu partea maladiva din fiinta, cu vulnerabilitatile clientului (dar si ale terapeutului!). O lupta adeseori colosala, epuizanta, pe viata si pe moarte, desi la prima vedere pare ceva agreabil si lejer... (intrucat terapeutul are mare grija la anumite detalii care tin de limitele clientului). Timpul singur, scurgerea vremii in sine, nu poate constitui solutia refacerii fortelor personale sau, ma rog, a sanatatii, integritatii omului. Trebuie facut ceva! Anume, lucruri sanatoase, folositoare.
Inclusiv in sedintele de relaxare, atitudinea si demersul presupun activism, implicare, conducere, reglare-autoreglare in alt mod decat in situatia de efort concentrat pe sarcinile curente. Intrucat a te relaxa nu insemana, cum cred necunoscatorii, a nu face nimic. Relaxarea constituie, asa cum este practicata in consiliere, un demers voluntar. E o treaba a vointei, o activitate cat se poate de complexa care cuprinde intreg psihismul. Consta in a face, a produce, a genera si conduce o alta stare a fiintei, in mod activ: starea de relaxare. Cine crede ca relaxarea e ceva invecinat cu lenea, are de parcurs pagina 001 din orice curs care are legatura cu aceasta chestiune.

Regretabile lucruri se petrec sub soare. Iar cand aceste lucruri sunt puse si in carca Bisericii, adica chipurile asa arata psihoterapia ortodoxa, amaraciunea este inca si mai mare.

Aveti grija, fratilor, ce falsuri vi se dau cu titlul de valori. Sunt, dimpotriva, lovituri ale rautatii care speculeaza lipsa noastra de cunostinte veridice si eterna nevoie infantila si morbida de sezational si miraculos... In fond, o intreaga panoplie de forme ale caderii, tulbure amagire si deformare operata asupra eternului dor de Dumnezeu din sufletul fiecarui om...

buna ziua tuturor! eu sunt florin se de aproape un an ma confrunt cu anxietatea.
vo rog sa ma lamuriti daca aceasta este o boala din fire ..natura'
din cautarile care leam facut am descoperit ca e o boala fireasca ...

ANXIETÁTE s. f. Stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirație etc., întâlnită în unele boli de nervi. [Pr.: -xi-e-] – Din fr. anxiété, lat. anxietas, -atis.

Nu sunt specialista, de aceea, am dat cautare sa vad ce spun specialistii despre aceasta problema. Iata ce am gasit:

http://sfatulparintilor.ro/familie-p...a-scapi-de-ea/

http://www.sfatulmedicului.ro/anxietate
http://www.tratamentanxietate.ro/

Citeste si fa-ti si o parere proprie in legatura cu ce ti se potriveste mai bine. Nu cred ca e cazul sa apelezi la medicamente care oricum n-ar putea elimina si cauza starii tale.


Cine stapaneste informatia stapaneste situatia, deci informeaza-te. O lingurita de busuioc alimentar seara, miscare in aer liber, gimnastica dimineata, o dusculita de bitter suedez si gata cu anxietatea!

Sfantul Amfilohie de la Poceaev, fiind arestat de comunisti si internat la psihiatrie, le-a spus medicilor ca, daca il lasa sa slujeasca si-i aduc cele necesare cultului ortodox, ii vindeca prin rugaciuni pe toti bolnavii. Sfantul stia ce spune. Prin rugaciune, prin iertarea celor care ne-au gresit si prin iubirea lor, in suflet apare o stare de liniste, de pace care este benefica si pentru suflet si pentru trup. Asa ca, daca vrei sa ai aceasta pace in suflet, ia legatura cu un duhovnic bun si nu te vei mai plange niciodata de anxietate.

am fost la un preot ..ji am fost si la duhovnicul meuuu .) ma ajutat cu rugaciuni..molifte..sf maslu :) dar tot am starile astea.
si sun un om cu credintaa ...am fost si la sf munte si mam rugat .
pastile iau de prin noiembrie si akum am trecut pe naturalee
pe mine mau ajutat mult sfaturile care leam gasit pe internet despre anxietate ..si am citit si o lucrare al profesorului Dimitri Melehov..si intrun fel mam convins ca e o boala fireasca.sunt multi din familia mea care sufera ..sau au suferitt de anxietate .
sunt multumit cum ma simt akummm ..dar vreau sa fiu normall
am nevoie de cineva care sa ma inteleaga binee

Aici cred ca ai inteles tu gresit.
Ce vrea poate mai degraba sa spuna autorul este ca abordarea mortii difera in psihologie fata de perspectiva crestina.

In crestinism, moartea este chiar un element de reper, o perspectiva din care se poate judeca si chiar valorifica viata.

Nu doar moartea in sine - care singura nu poate fi valorificata cine stie ce ci moartea din perspectiva crestina si ceea ce urmeaza dupa ea.

Intr-adevar, ideea mortii, fara ceea ce ofera crestinismul in aceasta privinta poate fi chiar paguboasa si nu e de mirare ca un psiholog ne-crestin o evita.

Chiar si tu ai afirmat ceva de genul asta mai de mult, intr-un context crestin totusi si ti-am atras atentia asupra elementului "credinta" din ecuatia mortii, fara de care fara doar si poate, ai dreptate - perspectiva mortii este depresiva.

Faptul ca un psiholog vrand nevrand abordeaza problema mortii atunci cand natura problemei clientului o cere - este altceva, dar in rest sunt sigur ca o evita.

In schimb, in majoritatea problemelor, crestinul poate pune in lumina urmatoare dilema: maine mor, cum ma prezint in fata lui Hristos?
Judecand astfel, nu poate gresi sau in orice caz, se poate apropia de o solutie la probleme.

Am inteles protestul tau din perspectiva de psiholog.
Dar daca te plasezi in postura de crestin si te raportezi la antropologia crestina, lucrurile se vad nitel diferit.

Pe scurt, "defectele" din psihicul individului sunt o consecinta a pacatului.
Pentru a se vindeca, omul trebuie sa renunte la pacat si sa se deschida in fata Harului.

Ori, aceste concepte nu exista in psihologie, ci doar eventual niste surogate.
Psihologul lucreaza la un nivel mai superficial al naturii umane, trateaza mai degraba simptomele, defectul din gandul omului, insa profunzimile spirituale ii sunt innacesibile, pentru ca profesia eclude o orientare spirituala si mai mult chiar, ii poate interzice sa induca asa ceva pacientilor sai.

Ex.:
Iertarea - poate fi abordata din doua perspective.
Psihologica - iarta ca sa-ti gasesti pacea, sa nu mai fii macinat de ura, care te distruge pe tine si nu pe obiectul urii tale
Crestina - iarta pentru ca "ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".

Sigur, perspectiva crestina nu o exclude si pe prima, dar prima nu o include pe a doua.
Aparent, pentru omul necredincios si a doua este doar o strategie psihologica, insa implinita faptic se translateaza in Har iar Harul alina, vindeca, la nivelurile profunde ale fiinte, ceea ce e mai profund decat o sedinta de relaxare cu psihologul de unde omul necredincios pleaca la fel de egocentric si fara o perspectiva duhovniceasca asupra vietii si faptelor sale.