Cum pot ajuta într-o astfel de situație?
De curând, am aflat un lucru tare trist: mămica unui coleg al copilului meu a plecat din lumea aceasta. Ce este și mai trist, se pare că a fost decizia ei să plece.
Era o persoană tare plăcută, o simpatizam, ne-am întâlnit la serbările copiilor, zile de naștere, ședințe cu părinții... își iubea copilul, nu-mi pot explica o astfel de decizie, dar nu asta este problema... Am vorbit cu câteva mămici, am dori să ne implicăm cumva, dar în afara faptului că putem strânge niște bani (cu care nici nu știm prea bine ce poate fi făcut, fiindcă partea materială nu pare a fi o problemă...), nu are nimeni deocamdată nici o idee concretă. Cu privire la rugăciunea ce poate fi făcută o să vorbesc cu părintele, dar dacă aveți sugestii, sunt bine-venite. Cum aș putea fi de folos într-o astfel de situație? Cum să-i spun copilului meu să-și ajute colegul? Ce ar putea ajuta? |
Citat:
cam 1300 de EURO. Indifirent de partea materiala, ar fi bine daca ati putea participa in masura in care puteti la aceste cheltuieli. Baiatul proababil in urmatoarele saptamani va face depresie, acum este in stare de soc si nici nu realizeaza cele intamplate.Sa va ganditi la un psiholog pt el sau incerca sa-l prinzi in acelasi activitati cu fiul tau.Ii duci pe amandoi in excursii, la teatru, etc, etc.Foarte important este sa nu creada ca este singur sau se simta singur.Asta dublata de depresia cronica ce va urma, il poate impinge la un gest necugetat, in ideea ca vrea sa se duca dupa mama lui. |
Pai elementul cheie in toata povestea asta ramane tatal.
|
Citat:
|
Citat:
|
Daca n-ai observat, omul e focusat pe sarcina sufleteasca a copilului, nu pe problemele materiale care le implica situatia creata.
Astea intr-un fel sau altul trec, insa trauma pe care a suferit-o copilul are dimensiuni pe care cineva ca tine probabil nici nu si le poate inchipui macar. |
Citat:
De aceea este bine sa se participie la cheltuieli, daca efectiv se doreste o mana de ajutor. |
Vă mulțumesc, o să am în vedere sugestiile!
Băiatul merge la psiholog, știe că mamei i s-a făcut foarte rău și a plecat din lumea asta. |
Citat:
|
Citat:
costa. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:00:49. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.