Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, a sosit joi seară în jurul orei 20:30 în România. Primatul a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe Aeroportul InternaționalHenri Coandă din Otopeni.
Împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Albania au venit IPS Nathanael, Mitropolit de Amantia și Vicar de Tirana, și Diaconul Spiro Topanxha. Vineri, 27 octombrie, PF Anastasie va coliturghisi împreună cu Patriarhii Moscovei și României, cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Preafercirea Sa se află pentru a treia oară la București. PF Anastasie a fost prezent în România în perioada 25-27 octombrie 1995, cu prilejul aniversării a 110 ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 70 ani de la înființarea Patriarhiei Române. Următoarea vizită oficială a sa a avut loc, la invitația Patriarhului Teoctist, în anul 2003, în perioada 8-19 noiembrie. Participarea primaților din foste țări comuniste la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou este prilejuită de Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Pe lângă Primatul Bisericii Albaniei, au răspuns pozitiv la invitația Părintelui Patriarh Daniel: PF Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și PF Rastislav, Mitropolitul Ținuturilor Cehiei și Slovaciei. De asemenea, la sărbătoarea Bucureștilor participă și delegați din Bisericile Ortodoxe: Bulgară, Georgiană și Poloneză. Arhiepiscopul Anastasie (Yannoulatos) s-a născut în 4 noiembrie 1929 în Piraeus, Grecia. Ca Arhiepiscop al Albaniei, din anul 1992, a restaurat și dezvoltat Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, care fusese pe deplin desființată timp de 23 ani. Începutul anilor ’90 a fost o perioadă dramatică pentru credincioșii ortodocși albanezi. În urma prigoanei comuniste începute în 1967, s-a ajuns în situația disperată în care nu mai era niciun candidat potrivit pentru rangul de arhiereu. Singura autoritate care a avut responsabilitatea și capacitatea de a întreprinde inițiative pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe din Albania a fost Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Pentru a lua cunoștință de situația și nevoile Bisericii Albaniei, Patriarhia Ecumenică a trimis în Albania una dintre cele mai pregătite persoane, recunoscută atât în lumea ortodoxă cât și dincolo de granițele acesteia. La sosirea sa în Albania, Arhiepiscopul Anastasie s-a confruntat cu golul spiritual și material lăsat în urmă de ateism. Și-a promis să schimbe situația și a început prin deschiderea unui seminar teologic destinat pregătirii viitorilor slujitori ai Bisericii. A urmat restaurarea și construirea de biserici. După aceste acțiuni ale sale ortodocșii albanezi au fost convinși de puterea sa de sacrificiu și au solicitat în mod oficial Patriarhiei Ecumenice ca Arhiepiscopul să le fie conducător spiritual. Odată cu lucrarea de revitalizare a Bisericii Ortodoxe au fost dezvoltate programe inovative în domeniile sănătății, a bunăstării, educației, dezvoltarea agriculturii, cultură și ecologie. De asemenea, a militat pentru încetarea tensiunilor din Balcani. Este autor a 24 volume (studii asupra religiilor africane, eseuri în teologie și Istoria Misiunilor, predici ș.a.). A publicat peste 200 eseuri și articole pe teme pastorale și teologice. Lucrările sale au fost traduse în peste 17 limbi străine. A fost distins cu 27 medalii și premii din partea mai multor Biserici Ortodoxe din diferite țări. Arhiepiscopul Anastasie a participat împreună cu delegația Bisericii Ortodoxe din Albania în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. |
Patriarhul Kirill al Rusiei a ajuns joi la București și a adus în dar un fragment din moaștele Sfântul Serafim de Sarov (detalii aici). La întâmpinarea delegației Bisericii Rusiei, Preafericitul Părinte Daniel a adresat, în altarul de vară al Catedralei patriarhale, un cuvânt de bun venit Preafericitului Părinte Kirill și a mulțumit Preafericirii Sale pentru participarea la hramul Catedralei Patriarhale.
În cuvântul său, Patriarhul Daniel a vorbit despre Sfântul Serafim de Sarov și Sfântul Dimitrie cel Nou și a evidențiat aspectele comune care îi caracterizează pe cei doi sfinți cuvioși, unul dintre acestea fiind sfințenia ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin credință statornică și viețuire sfântă. Suferițele pe care le-au îndurat cele două Biserici, Română și Rusă, în timpul comunismului a fost un alt subiect abordat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul său. El a explicat că invitația la sărbătoarea hramului a fost adresată Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul regimului comunist,ca să comemorăm, prin rugăciune și recunoștință, suferința și jertfa mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii, dar și pentru a cultiva mai intens cooperarea frățească în promovarea credinței ortodoxe în societatea de azi Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, avem bucuria de a întâmpina pe Colina Patriarhiei, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, aduse prin bunăvoința Preafericitului Părinte Chiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, un mare cinstitor al moaștelor sfinților. Vă mulțumim, Preafericirea Voastră, iubit frate întru Hristos și coslujitor, că ați venit la marea sărbătoare a Catedralei patriarhale și a orașului București, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou! Binecuvântarea și bucuria pe care ni le aduce sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou sporesc și mai mult anul acesta prin prezența la București a moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, care a trecut la Domnul în anul 1833, și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1903, fiind foarte cunoscut și mult prețuit astăzi în toată Ortodoxia. Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care a trăit în veacul 13, în vremea Țaratului româno-bulgar al Asăneștilor (11851396), au fost aduse la această Catedrală în ziua de 13 iulie 1774, în timpul evlaviosului Mitropolit Grigorie al II-lea al Țării Românești, prin bunăvoința generalului rus Petru Saltâcov. Acest general, întorcându-se din războiul ruso-turc (1768-1774), a trecut prin satul Basarabi, sau Basarabov, la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei, ocupată de otomani încă de la sfârșitul veacului al XlV-lea (1396). Aflând moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie în acel loc, pentru a nu fi profanate de otomani, generalul rus Petru Saltâcov le-a luat cu sine, cu intenția de a le trimite în Rusia. Însă, la trecerea prin București, la rugămintea mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești și a unui negustor credincios, Hagi Dimitrie, generalul rus le-a dăruit poporului român, ca o mângâiere pentru multele suferințe îndurate de români în cursul acelui război, și mai ales pentru că Sfântul Cuvios Dimitrie era de origine vlah, adică român. Astfel, moaștele au fost așezate cu cinste, în iulie 1774, în Catedrală mitropolitană din București, devenită Catedrală patriarhală în anul 1925. În anul 1955, constatând că Sfântul Cuvios Dimitrie se bucură de mare cinstire în evlavia românilor din întreaga țară, la propunerea Patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxa Română, stabilindu-i ca zi de prăznuire 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, deși au trăit în epoci și țări diferite, au în comun sfințenia ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin credință statornică și viețuire sfântă. De asemenea, ca o trăsătură comună, moaștele celor doi sfinți cuvioși au traversat perioada grea a dictaturii comuniste, care a persecutat religia în general și Biserica Ortodoxă în special. În Rusia, după revoluția bolșevică din octombrie 1917, a început o campanie de distrugere a sfintelor moaște ca parte a planului de a slăbi și a discredita Biserica Ortodoxă Rusă. Moaștele Sfântului Cuvios Serafim au fost confiscate de regimul comunist în anul 1926 și ascunse prin diferite muzee, până li s-a pierdut urma. Abia în anul 1991 aceste moaște au fost găsite și înapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse. La București, după cum se știe, regimul comunist a încercat în mai multe rânduri mutarea Reședinței patriarhale și a Catedralei patriarhale de pe istoriculDeal al Mitropoliei, deoarece statul comunist era deranjat de evlavia credincioșilor care cinsteau moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie în apropierea clădirii Marii Adunări Naționale, forul legislativ al României socialiste. Astfel, chiar în octombrie 1989, înainte de Revoluția română din decembrie 1989, Ceaușescu a interzis organizarea hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala patriarhală, programând pentru aceeași dată, 27 octombrie, o sesiune de lucru a Marii Adunări Naționale. Deși supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, ci la Biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica“, la poalele dealului, în vecinătatea Catedralei patriarhale. La două luni după această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie, în 22 decembrie 1989, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit, iar românii credincioși strigau pe străzile Bucureștilor: Cu noi este Dumnezeu! Așadar înțelegem că sfinții lui Dumnezeu sunt dascălii cei mai siguri, și prietenii cei mai apropiați ai oamenilor, pentru că ei sunt prietenii cei mai apropiați ai lui Hristos – Dumnezeu. Totodată, sfinții ne învață cel mai bine că unitatea Ortodoxiei este comuniune în rugăciune și cooperare în misiune pentru mântuirea oamenilor. Astăzi, în fața tentației de secularizare, sfinții ne învațăcă dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita repede și scopul sfânt al vieții omului pe pământ, și anume căutarea vieții veșnice din Împărăția cerurilor (cf. Matei 6, 33). Sfinții ne învață să descoperim prin rugăciune iubirea smerită față de Dumnezeu și iubirea milostivă (darnică) față de semeni, dar și bucuria comuniunii fraterne în Biserica lui Hristos ca arvună a bucuriei din Împărăția cerurilor (cf. Romani 14, 17) Anul 2017 a fost proclamat de Biserica Ortodoxă Română drept An comemorativ al Patriarhului Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Din acest motiv, am invitat pe Preafericitul Părinte Chiril al Moscovei și al întregii Rusii, precum și pe ceilalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul regimului comunist, ca să comemorăm, prin rugăciune și recunoștință, suferința și jertfa mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei în timpul persecuției comuniste împotriva Bisericii, dar și pentru a cultiva mai intens cooperarea frățească în promovarea credinței ortodoxe în societatea de azi. Ne rugăm Sfinților Cuvioși Dimitrie cel Nou și Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și mântuirea tuturor celor care iubesc pe Hristos și Biserica Sa în lumea de azi. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române |
Cuvântul Preafericitului Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, rostit joi în altarul de vară al Catedralei Patriarhale:
Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel al Bisericii Ortodoxe Române Înaltpreasfințiile Voastre, Iubiți frați și surori, Mulțumesc cordial Preafericirii Voastre pentru cuvintele călduroase de salut și pentru invitația de a vizita România. Sunt bucuros să am posibilitatea de a ajunge pe binecuvântatul pământ românesc și să văd pe viu evlavia credinciosului popor român. Răspunzând solicitării Preafericirii Voastre am adus în dar Bisericii Ortodoxe Române surori un fragment din moaștele unui mare sfânt, a cuviosului Serafim din Sarov care este iubit mult atât în România cât și în Rusia. Sfântul Cuvios Serafim a rostit un îndemn important oarecând: dobândește duhul păcii și mii în jurul tău se vor mântui. Astăzi , când mulți dintre cei care s-au adunat aici se vor închina cu evlavie moaștelor sfântului cuvios, fie ca fiecare dintre aceștia să ceară de la făcătorul de minuni din Sarov mijlocire pentru sine de la Dumnezeu ca să primească acest duh al păcii și al dragostei. Pacea și dragostea sunt niște valori importante pentru om, indiferent de societatea și vremea în care trăiește, pentru că aceste valori pornesc, nu de la om, ci de la Dumnezeu. Dorind să pună în practică aceste valori oamenii fac eforturi pentru a le implementa în societate. Comunitățile acestea ale societății se construiesc în diferite sfere a vieții umane: în sfera culturii, a economiei, a politicii, dar, deoarece aceste valori izvorăsc din Dumnezeu, într-o singură comunitate acestea pot fi realizate deplin. Această comunitate este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Ce înseamnă aceasta pentru noi care trăim în diferite țări? Ce înseamnă noi care suntem supuși influențelor lumii de astăzi, inclusiv cele politice? Înseamnă că noi suntem parte Bisericii cele Una și suntem parte a comunității care poate dobândi acest duh al păcii, indiferent de granițele care ne înconjoară și de dorințele oamenilor. Această forță pacificatoare a Bisericii trebuie să fie actualizată în fiecare epocă și atunci când condițiile externe sunt prielnice, dar și atunci când nu sunt, pentru ca să realizăm ceea ce ne-am propus. Fie ca duhul iubirii frățești autentice să împărățească totdeauna în inimile noastre. Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română și Rusă, să se întărească continuu. Ofer cu dragoste Preafericiri Voastre aceste sfinte moaște cu dorința ca pentru rugăciunile sfântului cuvios Serafim Domnul să dăruiască țărilor și popoarelor noastre prosperitate întru mulți ani. |
De 243 de ani, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ocrotește de pe Colina Patriarhiei cetatea Bucureștilor. De când sfintele sale moaște se află în actuala Catedrală Patriarhală, milioane de ortodocși români l-au cinstit și i-au cerut ajutorul în necazuri și nevoi. În mod special, creștinii din București l-au chemat în ajutor atunci când capitala țării noastre a trecut prin vremuri de restriște și mari primejdii.
Din anul 1774, când au fost aduse moaștele sale în București, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a răspuns neîncetat rugăciunilor creștinilor aflați în necazuri și nevoi. A pus capăt epidemiei de ciumă în anul 1815, când s-a făcut o procesiune cu moaștele sale la cererea domnitorului Caragea. În anul 1827, sub domnia lui Grigore Ghica, a înlăturat seceta ce se abătuse asupra orașului, după ce moaștele sale au fost scoase iarăși pe străzile din București. Iar în 1831, după o altă procesiune, a oprit în chip minunat holera. De atunci și până astăzi, evlavia credincioșilor față de Sfântul Cuvios Dimitrie a crescut mai ales datorită minunilor pe care le-a făcut și a cererilor împlinite pentru credincioșii care îl cinstesc. Sfântul Cuvios Dimitrie a trăit în urmă cu opt veacuri la sud de Dunăre, în localitatea Basarabov, așezată pe un afluent al marelui fluviu, râul Lom, în apropierea orașului Ruse. În acele timpuri, ținuturile sale natale făceau parte din Imperiul româno-bulgar care avea capitala la Târnovo, unde în secolul XIII, când a trăit sfântul, au fost aduse de la Epivata Traciei moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, moment care a influențat, din punct de vedere spiritual, toți locuitorii Imperiului româno-bulgar. Sfântul s-a născut într-o familie săracă. De mic a fost nevoit să-și câștige singur cele necesare traiului. Ani în șir a păzit vitele și oile locuitorilor din satul său. Atmosfera de viață autentic creștină din familie, ca și învățăturile pe care le auzea la biserică l-au făcut să fie blând și milostiv cu toți semenii săi. Cunoscând pe unii călugări din mănăstirile din apropiere, a aflat de viața îmbunătățită pe care o duceau aceștia și s-a călugărit. S-a așezat într-o peșteră, săpată în stâncă, pe malul râului Lom. Acolo a petrecut în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat cu totul de lume și chiar de ceilalți monahi. Nu se știe câți ani a trăit în această peșteră și nici cum își agonisea cele necesare traiului, după cum nu se știe nici data trecerii sale la cele veșnice. Se spune că, pe când și-a simțit sfârșitul aproape, a venit pe malul Lomului și s-a așezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu. Astfel și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, fiind înconjurat în chip nevăzut doar de sfinții îngeri. Sfintele lui moaște au fost descoperite în chip minunat și așezate în biserica din satul Basarabov, de unde în anul 1774 au fost aduse la București de generalul rus Petru Saltîcov. De atunci, Sfântul Cuvios Dimitrie ocrotește cu rugăciunile sale neîncetate neamul românesc. În vremurile noastre, oameni de toate condițiile sociale urcă zi de zi Colina Patriarhiei pentru a-i cere ajutorul. Mai ales astăzi, la sărbătoarea lui, mii de credincioși vin să-i mulțumească și să-l roage să mijlocească la Dumnezeu pentru împlinirea cererilor de folos, pentru sănătate, pace, liniște și mântuire. Toți cei care vin să se închine la sfintele sale moaște iau asupra lor povara dulce a răbdării și așteptării întâlnirii cu un pururea rugător. Astfel, ei se înstrăinează de cursul vieții cotidiene și intră într-o altă ordine, lăuntrică, una duhovnicească, care îi aduce prin intermediul sfântului la izvorul sfințeniei care este Însuși Dumnezeu. Acești oameni, în căutarea întâlnirii cu sacrul pe drumul spre cintirea sfintelor sale moaște, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie, devin pelerini pe calea bucuriei întâlnirii cu prieteni și casnici ai lui Dumnezeu, care sunt sfinții. Pelerinii care se așază la rândul ce duce la sfintele moaște se înfățișează duhovnicește chiar înaintea Sfântului Dimitrie. La trecerea pe dinaintea raclei au o scurtă „întrevedere” cu sfântul, ca o încununare a dorinței de a fi alături de un prieten drag. Sfântul Cuvios Dimitrie, cel care în chip tainic se află în mijlocul pelerinilor, cunoaște grijile, problemele și frământările tuturor. Și nu numai că ne cunoaște adâncul inimilor, ci întru Duhul Sfânt ne vede așa cum ne privește și Dumnezeu, cu nețărmurită și veșnică dragoste. Mulți dintre cei care așteaptă răbdători în rândul de pelerini mărturisesc despre ajutorul pe care l-au primit de la Cuvios: unii au fost scăpați de sărăcie sau din temnițele comuniste, alții au fost izbăviți dintr-o boală cumplită, altora le-au fost ascultate rugăciunile pentru familie ori pentru a dobândi un copil, nici unul dintre cei care i s-au rugat n-a rămas fără răspuns. Să ne rugăm astăzi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să ne fie ocrotitor în necazuri, izbăvitor de suferințe, mângâietor în întristare și mijlocitor al nostru către Hristos Domnul. |
Etapa finală a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ediția a X-a, se desfășoară acum la Palatul Patriarhiei din București. Evenimentul are loc în prezența Patriarhul Daniel și a conducătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale care au liturghisit vineri la București.
În cadrul Secțiunii A. Interpretare muzică psaltică, corurile finaliste sunt: Grupul Bizantin „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, din Arhiepiscopia Tomisului;Corul „Vlaho-Bizantin”, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;Corul „Byzantion”, din Arhiepiscopia Iașilor. În cadrul Secțiunii B. Interpretare muzică corală, corurile finaliste sunt: Corul „Cvartson”, din Arhiepiscopia Iașilor; Corul de Cameră „Excelsior”, din Arhiepiscopia Timișoarei;Corala „Sfinții Arhangheli” – Paris, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. Corurile participante la Secțiunea A (muzică psaltică) interpretează câte două piese muzicale, la alegere: o piesă din slujba Vecerniei/a Utreniei și o piesă din slujba Sfintei Liturghii. Ulterior, corurile participante la Secțiunea B (muzică corală) interpretează câte trei piese muzicale, la alegere: o piesă religioasă ortodoxă din repertoriul românesc, o piesă religioasă sau laică din repertoriul internațional, o piesă românească de inspirație folclorică/o piesă românească patriotică. Invitat special al evenimentului de la Palatul Patriarhiei este maestrul Tudor Gheorghe care va susține un recital de muzică și poezie, dedicat mărturisirii credinței ortodoxe în temnițele comuniste. Evenimentul este transmis LIVE de televiziunea și pagina de facebook a TrinitasTv. |
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, își aniversează în 28 octombrie 2017 ziua de naștere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
Ierarhul s-a născut în 28 octombrie 1960, în localitatea Știubieni, jud. Botoșani, din părinți evlavioși, la botez primind numele Vasile. După cursurile școlii generale, a urmat treapta de liceu la Liceul de cultură generală din Săveni (1975-1977), Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1977-1982), Institutul Teologic de Grad Universitar din București (1983-1987), cu licență în Teologie; cursuri de doctorat la același Institut (1987- 1990); cursuri de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (lângă Geneva), octombrie 1991-mai 1992; mai târziu, stagiu de specializare la St. Stephen’s College Oxford, Anglia (aprilie-iunie 2004). A intrat în monahism la Mănăstirea Neamț în anul 1998; în cursul anului 2001 a fost hirotesit arhimandrit; în anul 2003 a obținut titlul de doctor în Teologie, cu teza: Spiritualitate și istorie pe teritoriul României în epoca bizantină și postbizantină, sub îndrumarea Prof. dr. Emilian Popescu, la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din cadrul Universității Alexan*dru loan Cuza din lași. Activitate pe linie didactică: asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae, Universitatea Alexandru loan Cuza din lași (1990-1996); lector universitar la aceeași Facultate (1996-2009). Activitate pe plan administrativ: vicar administrativ și președinte al Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (1998-2009); în 28 octombrie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop-vicar patriarhal, cu titulatura Ploieșteanul, fiind hirotonit arhiereu în Catedrala patriarhală din București, pe 20 decembrie 2009 (în Duminica dinaintea Nașterii Domnului), de către Preafe*ricitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi. Din anul 2009 îndeplinește și funcția de lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian, Universitatea București. În calitate de cadru didactic, a beneficiat de bursa de mobilități Erasmus la Universitatea Cato*lică din Louvain, în cadrul Programului LLP-ERASMUS, în anul universitar 2008/2009, unde a susținut câteva conferințe, precum: Le christianisme sur le territoire de la Roumanie jusqu’au V-e siècle, Saint Jean Cassien, fils de l’Elise Orthodoxe Roumaine et Père de l’Elise Universelle și Écrivains théologiens dans la Scythie Mineure (toate în perioada 26 aprilie- 8 mai 2009). În același timp, a susținut cursuri în străinătate, și anume: Byzantine Spirituality in Asia Minor and the Balkans, organizate de Bakke Graduate University (BGU), Seattle, USA, în Turcia, Bulgaria și România, în perioada 21-30 octombrie 2008; a participat cu comunicări pe diferite teme de spiritualitate răsăriteană la simpozioane naționale și internaționale; de asemenea, a publicat studii, articole și recenzii în volume colective, ori în reviste de specialitate; a coordonat volume apărute în Editurile Patriarhiei Române ș.a. Este hirotonit arhiereu în 20 decembrie 2009 ca Episcop-vicar patriarhal. Din 11 martie 2013 este secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și secretar al Sinodului Permanent. |
La început Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi: Petru, Iacob și Ioan, tatăl și mama copilei. De ce? Pentru ca martori ai săvârșirii minunii să fie numai oamenii credincioși și îndurerați, nu cei curioși și gălăgioși, a spus Părintele Patriarh în predica rostită duminică.
Preafericirea Sa a explicat că prin această atitudine Iisus nu face din minune un spectacol demonstrativ, deoarece orice minune săvârșită de El este semn smerit al iubirii Sale dumnezeiești milostive și compătimitoare față de oameni. În acest sens, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, poruncește părinților copilei înviate din moarte „să nu spună nimănui ce s-a întâmplat” (cf. Luca 8:56). În 29 octombrie 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința patriarhală. Reflectând asupra Evangheliei Duminicii a douăzeci și patra după Rusalii, Patriarhul a vorbit despre suferință și deznădejde, care se vindecă prin smerenie și credință puternică: Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinței și a întristării. Dar în mijlocul suferinței și întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i,a precizat Părintele Patriarh conform Radio Trinitas. Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus Patriarhul Daniel a spus că deși făcea parte dintr-o categorie care îl contesta pe Iisus, mai-marele sinagogii a venit cu smerenie la Mântuitorul, rugându-se pentru fiica lui: Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă, a spus Preafericirea Sa. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învățătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învățături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea, Îl priveau cu suspiciune, rezervă și îndoială. Deși făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie, cade în genunchi în fața Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credință tare că în Iisus sunt prezente și lucrătoare puterea, înțelepciunea și iubirea milostivă ale lui Dumnezeu pentru oameni. Prin suferința sa pentru copil, mai-marele sinagogii devine model pentru părinți: Acest Iair, părinte copleșit de durere, devine, ca și femeia vindecată de hemoragie, mare învățător pentru toți oamenii, dar mai ales pentru părinți, întrucât are smerenie adâncă, credință puternică și dragoste milostivă de părinte, care se identifică deplin cu suferința fiicei sale bolnave, a subliniat Părintele Patriarh. Iisus răsplătește credința puternică a unei femei suferinde și îi oferă trei daruri Înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în fața Lui a apărut o altă persoană suferindă și întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care a cheltuit toată averea sa cu medicii, dar niciunul nu a vindecat-o. Această persoană era o femeie care se deosebea de toți ceilalți prin multa ei credință și prin adânca ei smerenie, a adăugat Patriarhul Daniel. Întrucât era foarte credincioasă si smerită, Hristos a voit să o vindece si să o arate tuturor. Din smerenie si sfială ea se ascundea si nu îndrăznea să vină în fata lui Iisus, să-I ceară vindecare. Femeia bolnavă, simțind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială și de emoție. Dar Mântuitorul a încurajat-o și i-a zis:„îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!”(Luca 8:48). Nu i-a spus:„îndrăznește, femeie”, cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu o femeie, ci i-a zis fiică. Trei daruri i-a oferit Domnul Iisus Hristos acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, și anume: darul sănătății, onoarea de fiică duhovnicească și binecuvântarea unei vieți pașnice. Învățăm de la această femeie smerită și suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătății pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar și căutat atunci când l-am pierdut, a mai spus Părintele Patriarh Daniel. Evanghelia speranței și a vindecării oamenilor smeriți și credincioși În continuare, Părintele Patriarh a spus că în acest text evanghelic vedem legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie și smerenia lui Iisus. Din această Evanghelie învățăm că un creștin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-și redobândească sănătatea ca fiind dar al lui Dumnezeu. El știe că și atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuși, Dumnezeu dorește mântuirea sufletului său și dobândirea vieții veșnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranței, a vindecării și a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu. La final, Patriarhul a încheiat omilia cu o rugăciune: Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm și noi smerenia, credința, nădejdea și iubirea milostivă care ne ajută să ne vindecăm de boli și de păcate, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin! |
Generația martirilor și mărturisitorilor din timpurile ateismului luptător, neîncetat, zi și noapte strigau lui Dumnezeu, rugându-L cu credință, nădejde și dragoste în ale lor rugăciuni pentru aducerea la viață a Bisericii lui Hristos, Biserică care părea moartă, a spus PF Rastislav în predica rostită duminică.
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehiei și din Slovacia, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 29 octombrie 2017, în Catedrala patriarhală împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte George, Arhiepiscop de Michalovce și Kočice, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În prima parte a cuvântului adresat credincioșilor bucureșteni și pelerinilor, Preafericitul Părinte Rastislav și-a exprimat aprecierea față de evenimentele la care a participat în cele trei zile petrecute în Capitala României. Preafericirea Sa a vorbit despre manifestările prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și despre evenimentele comemorative dedicate Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei care au suferit în perioada comunismului atât în România cât și în alte țări, între care Cehia și Slovacia, ținuturi păstorite de PF Rastislav. Mitropolitul Cehiei și Slovaciei a subliniat legăturile cu Biserica noastră încă de la înființare: Credința creștină s-a răspândit pe teritoriile României de astăzi prin lucrarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi-chemat și a ucenicilor Sfântului Apostol Pavel. Picioarele Sfântului Apostol Andrei au călcat și pământurile noastre. Preafericirea Sa a amintit de un sfânt român care se bucură de mare cinste în ținuturile slave: Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la Neamț. Prin traducerile sale, ale operelor Sfinților Părinți și a Filocaliei, el a exercitat o influență foarte mare asupra vieții monahale, nu numai aici în România, ci și în Rusia, dar și în ținuturile noastre, a adăugat PF Rastislav. În partea a doua a omiliei rostite, Preafericitul Părinte Rastislav a făcut o paralelă între suferința lui Iair pentru moartea fiicei sale și suferința mărturisitorilor din timpul regimului comunist pentru Biserica lor. Iair strigă către Dumnezeu deși fiica lui este moartă. Îndoielile și luarea în derâdere a celor din jur nu reușesc să omoare credința și nădejdea puternică din inima lui, pentru că Iair își iubește foarte mult fiica, nepermițând a fi intimidat de aceia care nu cred în minune și care încearcă să-l aducă la tăcere. Asemenea lui, și generația martirilor și mărturisitorilor din timpurile ateismului luptător, neîncetat, zi și noapte strigau lui Dumnezeu, rugându-L cu credință, nădejde și dragoste în ale lor rugăciuni pentru aducerea la viață a Bisericii lui Hristos, Biserică care părea moartă. În acele timpuri, când ochii celor necredincioși vedeau ca inutilă și lipsită de sens această aducere la viață, Domnul i-a auzit și precum a ridicat cândva pe fiica lui Iair, așa a înviat și a reînnoit Biserica Sa. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru reînnoirea bisericilor și a mănăstirilor părăginite și pentru ridicarea multor noi biserici, dar înainte de toate pentru darul cel fără de preț al libertății și pentru posibilitatea de a renaște în țările noastre autentica viață creștină duhovnicească, , a continuat Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehiei și din Slovacia. La final, Preafericirea Sa a urat credincioșilor prezenți la slujbă, Părintelui Patriarh Daniel și întregii Biserici Ortodoxe Româneneîmpuținat ajutor de la Dumnezeu: Fie ca făclia credinței voastre ortodoxe pusă în sfeșnic să ardă viu, luminând cu lumina adevărului Evangheliei și a evlaviei popoarelor Europei, care viețuiesc sub presiunea secularismului, ștergerii și nivelării valorilor spirituale și ale familiei. Numai unitatea noastră și fidelitatea față de Dumnezeu, viața duhovnicească sinceră și urmarea poruncilor Evangheliei ne pot ajuta în păstrarea demnității umane și în transmiterea cu grijă generațiilor viitoare a tradiției și culturii popoarelor noastre care au rădăcini creștine adânci, a încheiat conducătorul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehiei și din Slovacia. PS Timotei Prahoveanul a mulțumit la finalul Sfintei Liturghii primatului din ținuturile Cehiei și ale Slovaciei, dar și Înaltpreasfințitului Părinte George, Arhiepiscop de Michalovce și Kočice, pentru participarea la evenimentele care au avut loc în București cu prilejul Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou. Preasfinția Sa a transmis mulțumiri din partea Patriarhului Daniel, la a cărui invitație s-au aflat în România, atât la slujbelereligioase prilejuite de hramul Catedralei patriarhale, cât și la ȘedințaSolemnă a Sfântului Sinod dedicată anului omagial și comemorativ 2017. |
Cuvântul Preafericitului Părinte Sava, Mitropolitul Ortodox al Varșoviei și al întregii Polonii, transmis în ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2017 de IPS Iacov, Arhiepiscop de Białystok și Gdansk, delegatul Bisericii Ortodoxe a Poloniei.
Sanctității Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sanctitatea Voastră, Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Din toată inima, vă mulțumesc pentru invitația la festivitățile solemne ale Sfântului Dumitru cel Nou – Ocrotitorul Bucureștilor. Îmi pare rău, fiindcă nu pot să fiu prezent personal cu voi. Sanctității Voastre și Sfântului Sinod vă trimit salutări frățești prin cuvintele Scripturii „Pace Vouă!” (Luca 24,36). Prin voia lui Dumnezeu, Bisericile noastre, în prezent, trăiesc un calm relativ. Prin urmare, putem, dar și avem datoria, să privim trecutul națiunilor noastre și viața ei religioasă. Suntem conștienți de faptul că, de-a lungul istoriei Bisericii lui Hristos, Ortodoxia a cunoscut multe dificultăți și persecuții. Persecutorii au folosit diferite metode, adesea au recurs la exterminarea fizică. Viața fiecărei Biserici Ortodoxe este inspirată de sângele martirilor noștri. Mulți dintre ei au murit pentru Hristos rostind cuvintele: „Trăiască Sfânta Ortodoxie!“. Ortodoxia pe teritoriul Republicii Polone, pe parcursul întregii sale istorii, a trecut prin multe experiențe grele, adesea lichidată în mod deliberat. Situată pe teritoriul granițelor Republicii Polone, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, avea incluse zone ale Ucrainei, Galiției și Moldovei. Acestea au fost vremurile Uniunii de la Brest, din anul 1596, ale Sfântului Petru Movilă, Talerhof. Perioada dintre cele două războaie mondiale a dus la lichidarea fizică a Ortodoxiei. În câteva luni, au fost distruse 170 de lăcașuri sfinte, iar multe au fost transformate în alte sanctuare. Perioada celui de-al doilea război mondial și după încheierea acestuia este perioada martirilor din Helm și Podlasie. Au fost omorâți clerici, laicii, fiii și fiicele Sfintei Biserici Ortodoxe Polone. Odată cu schimbarea sistemului politic, în anii 1940, s-a instalat o stare aparent calmă, în care comunismul ar fi trebuit să aducă egalitate, respect și libertate tuturor. Din păcate, a fost cu totul altfel. Acest sistem și-a propus să lichideze tot ceea ce avea legătură cu noțiunea de Dumnezeu. De la bun început, din 1944 și până în 1947, autoritățile de atunci, în acord cu forțele răului, au decis să deporteze populația ortodoxă din partea sudică și estică a Poloniei către Ucraina și pe terenurile recuperate de la Germania. Campania a atins mai mult de 300 de mii de oameni ortodocși. Această acțiune este cunoscută sub numele de „Acțiunea Wisla”. Anul acesta am comemorat 70 de ani de când a avut loc acțiunea. Scopul acesteia a fost de a asimila populația ortodoxă și de a o determina să-și piardă conștiința ei națională. Această perioadă de început de dominație comunistă în Republica Polonă a fost un timp întunecos și dureros pentru Ortodoxie. Biserica Ortodoxă a fost complet dezorganizată. Mitropolitul Dionisie Waledinski a fost arestat la domiciliu. Doar un singur episcop a rămas în biserică. Biserica ortodoxă în această dificilă perioadă a trebuit să bea paharul de amărăciune și să iasă din această situație cumplită. Nimeni nu-i ca Dumnezeu. El a dat oamenilor puterea de a crede necesară pentru a trece prin această situație și pentru a se organiza din nou. Trebuie subliniat faptul că comuniștii polonezi au fost ceva mai blânzi decât în alte țări, însă au folosit principiile comuniste față de Biserică. În această perioadă, Biserica Ortodoxă din Polonia a fost lipsită de personalitate juridică. Am depins de funcționarii de stat. Am câștigat personalitate juridică numai după prăbușirea sistemului socialist și împreună cu Guvernul am construit o lege care reglează relația dintre Stat și Biserică. În perioada comunistă, Statutul intern al Bisericii a fost aprobat de către autoritățile statului. Acesta a fost un eveniment semnificativ în comparație cu statutul dinaintea celor două războaie mondiale, care a fost impus bisericii, fiind complet discriminator pentru ea. În statut au existat mențiuni din care reieșea obligativitatea consimțământul autorităților în momentul alegerilor episcopilor, a preoților parohi, etc. De exemplu, atunci când episcopul dorea să viziteze parohia trebuia să informeze autoritățile locale. Au fost lichidate editurile, acțiunile caritabile, au fost naționalizate proprietățile bisericești. într-un cuvânt, pentru fiecare activitate a Bisericii Ortodoxe, era necesar consimțământul autorităților comuniste. Cu toate acestea, Dumnezeu este mai puternic decât omul. El conduce biserica în portul său etern. Astăzi, Biserica Ortodoxă din Polonia duce o viață stabilă și se străduiește să fie de ajutor tuturor celor care vin la ea. Pentru totul:„întru bucurie și experiență”să fie slava lui Dumnezeu. Sfintei Biserici Ortodoxe Române, Sanctității Voastre, Sfântului Sinod și pentru tot poporul românesc să vă binecuvânteze Bunul Dumnezeu! † Sava Mitropolitul Ortodox al Varșoviei și al întregii Polonii |
Cuvântul Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, la Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei, sâmbătă, 28 octombrie 2017.
Preafericirea Voastră, Cu iubire frațească întru Hristos mă adresez cu prilejul amabilei invitații pe care ne-ați adresat-o de a lua parte în împreună slujire la Cinstirea pomenirii mucenicilor și mărturisitorilor lui Hristos în perioada comunistă în ziua pomenirii minunatului Cuvios bineplăcut al lui Dumnezeu Dimitrie cel Nou și de a participa la ședința solemnă a Sfântului Sinod al Patriarhiei Române. Salutăm această inițiativă a Preafericirii Voastre și îngenunchem în împreună rugăciune alături de întreaga Biserică Română pentru reușita eforturilor ei de a proslăvi clericii și mirenii care au pătimit pentru credința în Hristos Iisus în perioada ateismului de stat. Tema asupra căreia Biserica Română își concentrează atenția, și căreia îi dedică toate eforturile în acest an, este una comună bisericilor și popoarelor noastre ortodoxe surori. În istoria lor recentă popoarele român și bulgar împărtășesc o istorie comună de persecuție și represiune împotriva mărturisitorilor credinței mântuitoare în Domnul nostru. În sensul acesta, Biserica Ortodoxă Bulgară manifestă un interes viu și autentic față de inițiativele și evenimentele care au loc în România frățească. Perioada totalitară de aproape o jumătate de secol reprezintă o pagină din istoria noastră care este și continuă să fie citită, analizată și lămurită și de istoricii bulgari și de cercetători ai trecutului nostru. Lucrul acesta este mărturisit și de numeroasele studii istorico-bisericești publicate și în Bulgaria în ultimele decenii, studii închinate situației Bisericii din această perioadă întunecată și de tristă amintire. Desigur, eforturi în această direcție face și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru care memoria mucenicilor din perioada comunistă este o temă importantă și prioritară. În acest sens, încă de la al IV-lea Sobor național-bisericesc al Bisericii Ortodoxe Bulgare, ținut în vara anului 1997, a fost stabilită componența unei „Comisii speciale pentru căutarea clericilor și fețelor bisericești uciși, torturați și dispăruți în perioada regimului totalitar comunist.“ Din păcate, activitatea în această direcție, și viața generală a Bisericii noastre ortodoxe, au fost tulburate de schisma de tristă amintire, care a marcat în mod negativ viața bisericească din Bulgaria, după schimbările democratice de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, din secolul XX. Atunci, sub presiunea politicului tema trecutului comunist a fost folosită cu rea-credință, într-o încercare de a îndepărta conducerea canonică a Bisericii noastre și pentru deprecierea vieții și mărturiei ei pentru Hristos tocmai în perioada controlului represiv totalitar exercitat asupra ei de către regimul comunist de la acea vreme. Un nou impuls eforturilor în această direcție a fost dat de canonizarea mucenicilor din Batak și Novo Selo, care au suferit pentru credința lor în perioada stăpânirii otomane, canonizare săvârșită în anul 2011. Concomitent cu bucuria proslăvirii acestor martiri, acest eveniment a devenit și un prilej firesc pentru a redeschide în mod activ discuția privind necesitatea de a studia viața și destinul miilor de preoți, călugări și mireni care au suferit pentru credința lor în anii stăpânirii ateiste. În prezent, în Biserica Ortodoxă Bulgară este în desfășurare procesul de canonizare a Mitropolitului de Nevrokop, Boris (Razumov) – unul dintre cei mai vrednici și remarcabili ierarhi din istoria Bisericii noastre. Acesta a fost asasinat în 1948, în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, prin mâna unui fost preot din eparhia sa, simpatizant al ideologiei comuniste, ca parte din presiunea crescută exercitată de regimul totalitar asupra Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu scopul de a intimida și alți ierarhi ai Sfântului Sinodul, și, în general, întreaga noastră Biserică. Un eveniment dătător de curaj și plin de bucurie a fost sfințirea recentă a bisericii reconstruite, în Ruse, cu hramul „Tuturor Sfinților”, biserică distrusă de comuniști în anul 1975. Restaurarea a fost primită de Biserica și societatea noastră ca un semn al unei memorii treze a Bisericii privitor la nedreptățile comise în timpul perioadei ateiste asupra Bisericii și ca o etapă firească către proslăvirea bisericească a mucenicilor care au pătimit în această perioadă. Biserica, distrusă în mod barbar la ordinele guvernului comunist de atunci, este acum deschisă, ca mărturie a pocăinței noastre și a unei vieți bisericești reînviate. Cu toate acestea însă, trebuie să spunem că astăzi, spre sfârșitul celui de-al treilea deceniu de la sfârșitul persecuției asupra Bisericii, continuăm să fim datori amintirii luminoase a jertfelor date de Biserică în acea perioadă. Să îngăduie Domnul ca cercetarea și studierea atentă a destinelor acestor următori credincioși ai lui Hristos sa dea rod bun, astfel încât Biserica noastră să poată împlini în scurt timp mult așteptata proslăvire și canonizare a acestora. Cu această nădejde doresc din toată inima succes Preafericirii Voastre în lucrarea proslăvirii mucenicilor lui Hristos din perioada comunistă, spre slava lui Dumnezeu, și restaurarea adevărului și a dreptății pentru acești adevărați ostași ai lui Hristos care, în nevoința credinței lor, s-au asemănat însuși Domnului nostru Iisus Hristos și slăviților și vrednicilor de laudă mucenici ai Lui, din cele mai vechi timpuri ale creștinismului până în ziua de azi. Dumnezeul păcii, al dragostei și al părtășiei în Duhul Sfânt să fie cu noi toți! † NEOFIT Patriarhul Bulgariei |
Ora este GMT +3. Ora este acum 14:35:00. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.