Amanarea - lupul in piele de oaie!
 

Amanarea este una dintre cele mai perfide arme ale diavolului. "Lasa, nu te ruga acum, ca esti obosit, si oricum nu iti poti aduna mintea. Dar maine te vei odihni dupa masa, iar seara te vei ruga pana tarziu, in noapte. Si vei face cat si pentru azi."

[SIZE=2]Amanarea ne face sa traim in viitor si sa ratam prezentul. Iar mantuirea este ceva ce tine de prezent, de astazi, de aici, de acum. Gandul amanarii e o ispita de a nu face acum efortul ce ti se cere.[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
[SIZE=2]Va simtiti tinuti de aceasta patima? Daca da, cum luptati cu ea?[/SIZE]

Doamne ajuta!

Oho, si-nca cum, frate Windorin!! :(
Ma lupt cu delasarea din mine cum pot - de obicei imi fac un program strict de la care sa nu ma abat. Incerc sa-mi planific celelalte activitati ale zilei astfel incat sa nu fiu nevoita sau tentata sa las deoparte rugaciunea.
Se-ntampla insa sa intervina factori neprevazuti in programul unei zile iar pentru acest fel de situatii am la indemana pravila scurta (un fel de plan B daca-l pot numi asa).
Consider ca un asemenea exercitiu de vointa (directionat impotriva amanarii) te intareste, te disciplineaza si-ti ofera satisfactii nenumarate in plan duhovnicesc.

Timpul diavolului este intotdeauna "maine". Numai ca viata e tare scurta si oricum nimeni nu ne garanteaza ca vom trai 80 de ani... Chiar acum vreo doua luni n-am observat un semn de cedeaza trecerea si aveam si viteza in afara localitatii. Romania noastra draga, deh, ca trebuie sa cunosti dinainte drumul ca sa nu te risti... "Noroc" ca m-a evitat masina cealalta care venea tot in viteza...

Eu stiu de mult ca sufar de asta si cateodata zic lasa ca ma inchin peste doua minute...si asa ma ia somnul de zic ca am tras la plug...cum simt asta...sar imediat si ma pun la rugaciune..sau zic poimaine cred ca am sa merg la slujba stiind ca sigur o sa se intaple ceva atunci..si merg si a doua zi si urmatoarea...ca diavolul tot timpul ne pune piedici dar eu zic ca uneori reusesc sa-l pacalesc...

Bine spus. Acest lucru este vadit si in faptul ca de cele mai multe ori se intampla sa amanam faptele cele bune, cele ziditoare de suflet. Pacatul, insa, niciodata nu cunoaste amanare. Poate numai atunci cand, manuite cu intelepciune, atat amanarea cat si delasarea sunt folosite ca arme tocmai in lupta cu pacatul.

Lipsa unui program ordonat este o pierdere duhovniceasca.

Personal, ma chinui si imi este aproape imposibil sa imi pun o randuiala in orar: plecari, veniri, somn, rugaciune si toate celelalte. Niciodata lucrurile nu se intampla la aceeasi ora. Ma trezesc la aceeasi ora, dar toata ziua difera de cea anterioara.

"Nu intarzia a te intoarce la Dumnezeu si nu amana din zi in zi. Ca fara de veste va izbucni mania Domnului si in vremea razbunarii vei fi dat afara." (Intelepciunea lui Sirah 5,8-9)

am mai auzit de o amanare buna:
Hai la desfranare... Lasa mai incolo
hai sa lenevim... Lasa mai incolo
spuei omului o minciuna... Alta data, ca acum ma tem de Dumnezeu.
iar asta pana o sa putem sa-l respingem desavarsit.
Putem noi sa pradam acest duh si sa-i luam armele?

Bine zis. Multi se plâng ca nu pot lupta cu patimile dar daca ar încerca ar vedea ca merge si ar capata încredere. De fapt patimile târasc pe cei mai multi oameni prin confuzie, fiindca au impresia ca ele îi stapânesc cu o putere pe care nu o pot învinge, dar în clipa când cineva întelege ca nimic nu ne poate forta vointa si cel mult avem de îndurat niste suferinte trecatoare (dezpatimirea întâmpina rezistenta din partea modului de viata degenerat) descoperim ce simplu e sa învingi patimile.

Si mai exista un alt tip de aminare:
"Pai, bine, bine, dar cind se face o petrecere aici?
Lasa ca te-ai rugat destul, hai sa petrecem, ca parca am fii morti!"

``Lasa, ca si maine e o zi``

si tot felul, insa mai sint si unii, putini, dar partea buna e ca exista, care zic: ``Ce poti face azi, nu lasa pe maine!``