În prealabil postat de PocsanCatalin (Post 662970)

M-am decis sa scriu mai mult poezii catre Dumnezeu, si voi incepe astazi cu prima poezie ( rugaciune ), Plansuri de caine.

Plansuri de caine

Doamne, de ce e viata atat de grea si suferinta atat de rea?
De ce raul infloreste, iar cel bun simte ca paleste?
Doamne, de ce-i atat de greu s-ajung la Tine, avand adevarul Tau in mine?
Cel ce minte, nici nu simte, dar eu daca gresesc, sufar si patimesc,
Sufletul-mi trepideaza, inima-mi sangereaza, si durerea… nu ma lasa,
Doamne, zi si noapte strig la Tine, luptandu-ma cu ganduri haine,
Care-mi zic, sa nu mai cred in Tine, caci ai plecat de la mine,
Doamne, dar eu nu pot uita, jertfa si salvarea Ta,
Din intuneric Tu m-ai ridicat, zicandu-mi: “Sunt Dumnezeul tau adevarat”,
Dar cum sa mai crezi Tu in mine, am gresit atat de mult, fugind de Tine,
Doamne, Doamne, intoarece-ti sfanta privire catre mine,
Spune-mi, Doamne, inca te mai gandesti la mine?
Caci eu, mereu ma intorc catre Tine, cu lacrimi fierbinti si plansuri de caine

Aceasta rugaciune descrie starea omului, care, fiind ajutat si binecuvantat de Dumnezeu prin intelegerea adevarului, se intoarce impotriva Lui Dumnezeu, prin greselile sale, intorcandu-i spatele si fugind.Acum acest om, fiind lovit de suferinta si durere, isi intoarce privirea catre Dumnezeu, si striga, plangand ca un caine: "Doamne iti mai amintesti de mine?" Nu-i mai ramane decat credinta ca Dumnezeu nu l-a uitat.Evident, aceasta rugaciune are la baza, propria-mi viata.