Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 03.10.2011 21:46:34

De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?
 
Intr-o zi, un profesor înțelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce țipă oamenii când sunt supărați?
- Țipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să țipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
- Păi, țipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuși, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe înțelept. Atunci el îi lămuri:
- Știți de ce țipăm unul la altul când suntem supărați? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanțează foarte mult. Pentru a acoperi această distanță, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanței și mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două ființe sunt îndrăgostite? Ele nu țipă deloc. Vorbesc încetișor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanța dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să șoptească, ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg. Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înțeleptul concluzionă, zicând:
- Când discutați, nu lăsați ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

cristiboss56 04.10.2011 20:48:07

. . .
 
Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân înțelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să știu în viață?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip, dar o să-ți dau totuși câteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce încerci să eviți. Nu pot să-ți spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima și cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din fața ta.
Bătrânul înțelept dispăru și tânărul porni pe drumul vieții. Nu după mult timp, se găsi în fața unei porți mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era și intenția mea, gândi prințul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea și vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorința sa. El găsi plăcerea și beția cuceritorului, dar nu și alinarea inimii. Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept care-l întrebă:
- Ce-ai învățat tu pe acest drum?
- Am învățat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scapă printre degete.
Și dispăru.
Puțin după această întâlnire, prințul se găsi în fața celei de-a doua porți pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI.
Asta era și intenția mea, gândi el. Ceilalți sunt sursa de plăcere, bucurii și satisfacții, dar și de durere, necazuri și frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter și să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilității tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce ai învățat tu, deci, pe acest drum?
- Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalți trezesc în tine, ei te descoperă în fața ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria și plăcerea, dar și celor care fac să se nasca în tine suferința sau frustrarea, căci prin ei viața îți arată ce mai ai încă de învățat și calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prințul ajunse în fața unei porți pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, își zise el și începu lupta cu el însuși.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câțiva ani de luptă cu el însuși, după ce cunoscu câteva succese, dar și eșecuri și rezistență, prințul îl întâlni iarăși pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce ai învățat tu pe acest drum?
- Am învățat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar și altele care ne rezistă și pe care nu le putem învinge.
- Așa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți și chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunț, să mă dau bătut și să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te și contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul și apoi dispăru.
Privind înapoi, prințul văzu în departare spatele celei de-a treia porți pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI.
Prințul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, își spuse el. Și mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins și a învins în luptă cu el însuși: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate și învăță să le accepte și să le iubească. Învăță să se iubească pe el însuși, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovățească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învățat în plus pe acest drum?
- Am învățat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învățat să mă accept în totalitate, necondiționat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiți în viață, acum poți merge mai departe.
Prințul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALȚI.
Și în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit și pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat și pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm și impotriva cărora luptase.
Bătrânul înțelept apăru din nou și-l întrebă:
- Ce-ai învățat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învățat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlați și nici nu mă mai tem de ei. Am învățat să-i accept și să-i iubesc așa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ții minte.
Continuă drumul. Prințul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, și văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său și recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina și frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor.
Era totuși aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învățat pe drumul acesta?
- Acum am învățat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le făceam. Am învățat să o accept fără să o judec, fara nici o condiție.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea!
Ești pregătit să pornești spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii, la împlinirea liniștii, spuse el și dispăru pentru totdeauna.


cristiboss56 07.10.2011 21:58:13

O povestioara si un sfat :Sfantul Siluan Athonitul
 
Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi si munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii. Dar cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii în care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace.
Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii“. Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țantos și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui si s-a gândit: „Înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.
Și vulturul a început să-i vorbească cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul l-a ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic. Văzând că nu întelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și-i era greu să-l asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.
Așa se întâmplă atunci când un om învățat vorbește cu unul neînvătat și, încă și mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbește cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoșului.
Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua și noaptea la legea Domnului (Ps 1, 2) și se înalță prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol și împrăștiat.
Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută desfătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se întâlneste cu unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor si anevoios.
Sfântul Siluan Athonitul

cristiboss56 10.10.2011 00:27:27

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniștit. Înainte de a se muta mama, tataăl și fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie și a pregăti cât mai bine locuința.
În prima dimineață când au ajuns în casă fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care își întindea hainele abia spălate în balcon.
- Mama, privește ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până și eu știu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească…
Mama a privit la doamna în vârstă care își întindea rufele, a privit apoi la fiica ei și n-a spus niciun cuvânt.
Și așa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observațiile, în timp ce vecina își întindea rufele la soare.
Dupa vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, așa că i-a spus mamei sale:
- Privește, a învățat să spele rufele, cu toate că n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zâmbind la ea și i-a răspuns:
- Nu, astăzi am reușit să vin ceva mai devreme decât tine și am spălat geamurile casei noastre!
Și în viață se întâmplă de multe ori la fel… Totul depinde de cât de curată este fereastra sufletului nostru, cea prin care observăm faptele celorlalți.
Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne uităm la noi înșine și să ne curățăm sufletul pentru a putea vedea clar ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Atunci am reuși în sfârșit să vedem și curățenia sufletească a celorlalți, chiar dacă ei nu sunt niciodată perfecți…
Fie că “afară” este ploaie, vânt sau soare… eu mă străduiesc în fiecare zi, atât cât îmi stă în puteri, să-mi păstrez curată fereastra sufletului. Și fără îndoială… azi te văd mult mai bine decât ieri!
O zi fericită, în care să intre cât mai multă lumină prin fereastra ta!

cristiboss56 10.10.2011 23:27:09

" Cine da , lui isi da ! " - DORINA STOICA
 
Nicodor traia sarmanul undeva intr-o padure.
Se hranea cu ce-i da Domnul; cu ciuperci, cu fragi, cu mure.
Uneori mergea in sat pentru-a cere cate-o paine
Din care gusta putin. Asa traia de azi pe maine.
Pe la porti umbla sarmanul, la toti oamenii spunea:
- De vei da cu bucurie, bucurie vei avea.

O femeie pacatoasa tot vazandu-l la cerut
Si-a spus ticaloasa-n barba: - La-s ca stiu ce-am de facut!
A luat faina alba, a facut o paine mare
Si i-o dete de pomana cand trecu el pe carare.
Bucuroasa intra-n casa. Painea era otravita
Iar de datul de pomana de acum va fi scutita.
Indreptandu-se spre casa cu pomenile sub brat
Se gandi sa guste painea si sa faca un popas.
Nu statu mai mult de-o clipa cand apare un fecior
Care ratacise drumul: - Da-mi sa gust, de foame mor!
Luand painea din desaga i-a spus bunul cersetor
- Ia copile de mananca, painea-i de la mama ta
E intreaga, rumenita , n-apucai nici a gusta..
Cand s-ajung-acasa fiul a simtit un rau cumplit
Iar in poarta casei sale a cazut si a murit.
Era singur la parinti si a fost o mare jale.
Mama sa din rautate cand a pus otrava tare
N-a stiut ca milostenia dintre fapte-i cea mai mare.
Plange lacrimi multe-amare la portita ei cand sta
- "Cine da lui isi da " murmura de-atunci intr-una
Da paine la toata lumea si le spune cu oftat
- Sunt pentru baiatul mamei. Dumnezeu mi l-a luat.
Dorina Stoica
(dupa o povestire cu talc)

cristiboss56 14.10.2011 21:31:27

Un simplu gest poate schimba o viata . . . !
 
Un băiețel ce vindea reviste pentru școala sa, a ajuns în fața unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casă veche, la un pas de a se dărâma, iar proprietarul acesteia e un bătrân care cu greu ieșea afară. Iar când ieșea nu își saluta niciodată vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, dușmănoase.
Băiețelul își luă inima în dinți și bătu la ușa bătrânului. În timp ce aștepta a început să transpire și să tremure de frică. A fost avertizat de părinții săi să ocolească acea casă. Dar trebuia să își facă norma la vânzarea revistelor, așa că nu avea încotro.
Pe când era pe punctul să renunțe și să plece mai departe, ușa s-a deschis încet.
“Ce dorești?” l-a întrebat bătrânul.
“Domnule, eu vând aceste reviste și mă întrebam dacă nu cumva doriți și dumneavoastră să cumpărați una.”
Bătrânul se holba la copil fără să scoată un cuvânt pe gură. Băiatul, reușind să arunce o privire în casa bătrânului, observă că acesta are deasupra șemineului o colecție de figurine-căței foarte vechi.
“Colecționați căței?”, întrebă curios băiatul.
“Da, am multe colecții. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.”
Auzind acestea băiatului i se făcu milă de bătrân pentru că părea un suflet atât de singur.
“Știți, domnule, eu am câteva reviste pentru colecționari care ar fi perfecte pentru dumneavoastră. Una dintre ele este chiar despre căței.”
“Nu băiete, nu am nevoie de nicio revistă. La revedere.”, zise bătrânul în timp ce închidea ușa.
Băiatul s-a întristat pentru că nu a reușit să-și vândă revista. Mai trist era însă la gândul că acel bătrân era atât de singur în casa lui mare. Mergând acasă îi venise însă o idee. Avea o mică figurină cu un cățel pe care o primise de mult de la mătușa lui. Cum acea figurină nu însemna foarte mult pentru el de vreme ce avea un câine în carne și oase și o familie numeroasă, s-a decis să i-o ducă bătrânului.
A fugit într-un suflet la casa acestuia și a bătut la ușă. Bătrânul a deschis și i-a spus tăios:
“Băiete, ți-am spus că nu am nevoie de nicio revistă!”
“Domnule, știu asta. Eu doar v-am adus un cadou.” Zicând acestea, copilul i-a înmânat figurina iar fața bătrânului s-a luminat într-o clipită.
“Eu am un câine acasă, așa că acesta e al dumneavoastră”, continuă băiatul.
Bătrânul a încremenit de uimire. Nimeni, niciodată nu i-a dăruit nimic și nici nu i-a arătat atăta bunătate.
“Băiete, tu ai o inimă mare. De ce ai făcut acest gest?”
Copilul îi zâmbi bătrânului și îi răspunse:
“Pentru că îți plac câinii!”
Din acea zi bătrânul a început să iasă mai des din casă și să intre în vorbă cu vecinii săi. El și băiatul au devenit buni prieteni. În fiecare săptămână copilul venea la el în vizită împreună cu cățelul său.
Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a-i face fericiți pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce lumină și speranță! Un simplu gest poate schimba o viață.

cristiboss56 19.10.2011 00:47:06

La o întâlnire cu tinerii din parohia sa, un duhovnic deschise vorba despre ispitele pe care le aduce televizorul. La un moment dat, unul dintre tineri, Toni, făcu referire la o emisiune religioasă pe care o vedea în fiecare săptămână:
- Nu stiu cât o să mai dureze emisiunea asta, pentru că, spre deosebire de alte emisiuni religioase, aici se prezintă fără modificări învătătura ortodoxă. Nu sunt invitati nici sectanti, nici vorbitori de alte religii. Este o emisiune cu adevărat folositoare.
- Da, spuse Bogdan, un alt tânăr, dar ai văzut si tu ce urmează după ea.
- Ce urmează? întrebă părintele.
- Urmează un talk-show moderat de o prezentatoare foarte vulgară, răspunse Bogdan.
- Tie cum ti se pare talk-show-ul?, îl întrebă părintele pe Toni.
- Nu stiu, părinte. Cum se termină emisiunea religioasă, sting televizorul si fac altceva. Sunt foarte presat de timp…
- O, de ar întelege toti crestinii cât de important este timpul. Nu ne mai întâlnim cu clipa care trece.
- Dar de unde stii, Toni, ce merită să vezi si ce nu?
- Îmi iau programul si îmi însemnez toate emisiunile care cred că merită să fie văzute.
- Si ai timp să le vezi pe toate? Nu ziceai că esti presat de timp? întrebă Bogdan.
- Nu sunt prea multe, cam trei-patru pe săptămână. Si uneori mai văd câte un film. În rest, nu mă uit la televizor.
O fată interveni în discutie:
- Asta e cea mai bună solutie. Să îti iei programul si să îti alegi ceea ce vrei să vezi. Nu are rost să stai tot timpul în fata ecranului asteptând ceva interesant.
Părintele spuse:
- Dacă omul ar sti cu adevărat ce să aleagă, ar fi bine. Numai că multi se mint singuri si stau ore întregi în fata televizorului închipuindu-si că se aleg cu vreun oarecare folos. Si de multe ori cunostintele aflate de la televizor nu ajută la nimic altceva decât la risipirea unui timp care ar putea fi folosit mai bine. Oricum, Toni face foarte bine; cum se termină emisiunea care îl interesează, stinge televizorul.
Auzindu-l pe părinte, Bogdan îsi dădu seama cât gresea. Se uita foarte mult timp la televizor si, chiar dacă uneori vedea ceva de folos, rămânea în fata ecranului si după aceea …

cristiboss56 19.10.2011 00:55:54

A întrebat un bătrân dacă se folosesc cei ce cer rugăciunile părintilor, iar ei se lenevesc. Si i-a răspuns: "Mult poate rugăciunea dreptului, precum este scris; însă care se face, adică aceea care se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se cu toată osârdia si cu durere în inimă de gânduri si fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, de nici un folos nu-i va fi, chiar dacă sfintii se vor ruga pentru el. Că unul zidind si altul surpând, ce au folosit, fără numai osteneli?"
A adaos încă si acest fel de povestire, zicând: "Era un sfânt părinte al unei chinovii împodobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugetare, cu blândetea, cu milostivirea către săraci si cu dragostea. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, mă stii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătătii Tale, Stăpâne, să nu mă desparti de obstea mea, ci împreună cu mine si pe aceia îi învredniceste Împărătiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate"".
Deci, această rugăciune neîncetat făcând-o, l-a încredintat iubitorul de oameni Dumnezeu în acest chip: trebuia să se săvârsească pomenire de sfinti la o altă mănăstire, care nu era departe de dânsii, si îl chemau părintii acelei mănăstiri pe el împreună cu ucenicii lui. Iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i-se să meargă si să trimită întâi pe ucenicii săi, apoi să meargă singur. Deci, ducându-se ucenicii lui, zăcea un înger în chip de sărac bolnav în mijlocul drumului. Venind ucenicii la locul acela si văzându-l văitându-se, l-au întrebat care e pricina. Iar el a zis: "Sunt bolnav si eram călare pe dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit si iată, nu are cine să-mi ajute". Iar ei au zis: "Ce putem să-ti facem, avvo? Noi suntem pe jos". Si lăsându-l, s-au dus. Apoi, după putin timp a venit si părintele lor si l-a aflat zăcând si suspinând, si înstiintându-se de pricină i-a zis: "Nu au venit niste monahi si nu te-au aflat asa?". Iar el a zis: "Ba da, au venit, dar neînstiintându-se de pricină au trecut zicând: "Noi suntem pe jos, ce putem să-ti facem?"". Zis-a lui avva: "Poti să umbli putin si să mergem?". Iar el a zis: "Nu pot!". Atunci avva i-a zis: "Vino să te iau în spate si Dumnezeu ne va ajuta si vom merge". Iar el a zis: "Cum poti atâta depărtare să mă duci în spate? Mergi si te roagă pentru mine!". Iar avva a zis: "Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea, te voi pune pe dânsa si mă voi apleca si te voi lua în spate". Si asa a făcut.
La început îl simtea că este greu, ca un om mare, apoi se făcea mai usor, tot mai usor, încât se minuna cel ce îl purta pe spate. Si deodată s-a făcut nevăzut si a venit glas către el: "Pururea te rugai pentru ucenicii tăi să se învrednicească împreună cu tine de Împărătia cerurilor, si iată că altele sunt măsurile tale si altele ale lor. Deci fă-i pe ei să vină la lucrarea ta si vei dobândi cererea, căci eu sunt Dreptul Judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui". (1-321)

cristiboss56 19.10.2011 00:58:29

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

OmuBun 19.10.2011 01:16:32

Nu stiu de ce n-am trecut pe-aici niciodata... Adica stiu: din mandrie!
Minunat topic, minunate lectii. Pe unele (putine), le stiam; pe altele (cele mai multe) nu. Se pare ca Dumnezeu are infinita rabdare cu noi... "Invatati, copiii Mei! Invatati sa va iertati, invatati sa va iubiti, invatati sa uitati, invatati sa va smeriti, invatati sa muriti!"
Doamne, iarta-ma ca-s tare pacatos!
Multumesc, Cristi pentru acest topic! Dumnezeu sa te binecuvanteze cum stie El mai bine.


Ora este GMT +3. Ora este acum 13:11:28.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.