ADEVARATELE MIRACOLE :
Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
– Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
– Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand?
– Nu! – a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea – minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
„Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti.”

Furnicuţa productivă
 

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuţa productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa: muncea, muncea cu spor şi cânta veselă. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţă.
Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizeze munca Furnicuţei şi a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei secretare pentru a-l ajuta pe Scarabeu la citirea şi înregistrarea rapoartelor Furnicuţei. Aşa că au angajat o PĂIENJENIŢĂ care organiza actele şi răspundea la telefon. Între timp, Furnicuţa productivă şi fericită muncea, muncea, muncea…
BONDARUL, directorul general, era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentru supraveghetor… şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimanta color. Curând, Furnicuţa productivă şi fericită a început să se plângă de toată hârţogâraia şi de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca înainte.
BONDARUL, directorul general, văzând aceasta a considerat că trebuie să ia măsuri. Aşa că a creat postul de şef de departament acolo unde lucra Furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul şef de departament avea nevoie de un asistent care să îl ajute în pregătirea planului strategic şi al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuţa productivă şi fericită.
Furnicuţa nu mai cânta ca înainte şi era din ce în ce mai stresată. Într-o zi directorul general, uitându-se peste cifre, şi-a dat seama că departamentul unde lucra Furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ consultant de specialitate pentru un diagnostic.
Bufniţa a stat 3 luni la firmă şi în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”. Aşa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUŢA a fost prima pe listă, deoarece era nemulţumită mereu…
Morala: Nici să nu-ţi treacă prin cap să fii o Furnicuţă productivă şi fericită. E de preferat să fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetor… – toata lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale eşti productiv, să nu arăţi – pentru nimic în lume – că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta!
Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te încăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, păianjeni, gândaci, greieri şi bufniţe în felul acesta!:9:

Mai, ispititorule...:)
Chiar crezi tu ca o furnicuta adevarata se sparie de bondari si lacuste?
S-o speria, nu zic ba. Da ii trece!

Ii trece , da , da . . . :)

Adevaratele minuni
 

Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
– Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
– Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand?
– Nu! – a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea – minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
„Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti.”

Licuriciul și libelula
Se spune că licuriciul s-a îndrăgostit de libelulă. Au hotărât că vor să petreacă restul vieții împreună. Doreau să înfrunte toate primejdiile unul lângă altul... și erau atât de multe obstacole în calea lor: ploi torențiale care le udau aripioarele, crenguțe ale copacilor care le puneau piedică, pânze de păianjen care le puteau curma zborul...
De aceea, au hotărât să se țină de mână pentru a rezista! Zburau mereu unul lângă altul...
Cu toate acestea, la un moment dat, licuriciul nu mai găsi libelula... Nici măcar nu știa cum o pierduse: i-a dat el drumul pentru o clipă... sau și-a tras ea mâna din mâna lui... Disperat, nici nu mai vedea pe unde zboară, căutând-o...
- Strălucește! i-a spus albina. Dacă vei străluci, ea te va găsi!
Licuriciul și-a dat seama că albina avea dreptate: era atât de îngrijorat încât uitase să strălucească...
Morala: Iubirea înseamnă speranță! Speranța ne face să strălucim: să fim buni, să avem credință în Dumnezeu, să iertăm! Disperarea ne ia această strălucire.
Deci, nu uita să strălucești!

Ne învaţă copiii ...

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe libertine, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer. Dar iată şi o excepţie. O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime, şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.
– Pentru că nu sunt atee.

Profesoara o întrebă din nou:

– Dar tu ce esti?

– Sunt creştin-ortodoxă.
Puţin deranjată profesoara se înroşi. O întrebă, totuşi, de ce este creştină.

– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.

Profesoara s-a infuriat:

– Asta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi la fel şi taică-tău? Ce ai fi tu atunci ? Fetiţa tăcu puţin şi zâmbind finuţ îi zise:

– Atunci … aş fi atee!

O căruţă goală.

"Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu când, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după câteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruţe...
- Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai:
- Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte uşor să ştii când o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, când văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupînd conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudându-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernic şi dispreţuindu-i pe cei din jurul lui, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunând:

"Cu cît este mai goală căruţa, cu atât mai mult zgomot face".

De ce binele este răsplătit cu rău?

Într-o zi, la uşa unui bătrân înţelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
Nu ştiu cum să trăiesc mai departe...”- a spus ea cu glas tremurând. ” Toată viaţa m-am comportat cu oamenii aşa cum aş fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră şi cu sufletul deschis... Încercăm să-i ajut după puterile mele, fără să aştept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevar, făceam totul necondiţionat, iar, în schimb, primeam doar răutate şi ironie. Mă doare enorm şi pur şi simplu am obosit... Va implor, spuneţi-mi ce să fac?”
Înţeleptul a ascultat-o răbdător şi apoi i-a dat un sfat:
Dezbracă-te şi plimba-te goală pe străzile oraşului”- a spus el liniştit.
Mă iertaţi dar eu încă n-am decăzut într-atât... Probabil aţi înnebunit sau glumiţi.”
Dacă voi face aşa ceva, nu ştiu ce pot aştepta de la trecători... Te pomeneşti că cineva mă va dezonora sau îşi va bate joc de mine…
Înţeleptul s-a ridicat brusc, a deschis uşa si-a pus pe masă o oglindă.
Îţi este ruşine să ieşi dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfieşti să umbli prin lume cu sufletul dezgolit deschis larg că această uşa. Le permiţi tuturor să-ţi pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă şi din această cauză ne putem observa pe noi înşine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate şi patimi - anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici şi nu au suficient curaj pentru a recunoaşte că eşti mai bună ca ei şi pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, această este soarta celor cu adevărat
curajoşi…
„Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situaţie dacă nimic nu depinde de mine?”- a întrebat ea.
„Vino cu mine. Vreau să-ţi arăt ceva… Priveşte, această este grădina mea. De mulţi ani ud aceste flori de o frumuseţe nemaivăzută şi am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumuseţea lor atrăgătoare şi mireasma îmbătătoare. Copile, învaţă de la natură.
Priveşte aceste flori minunate şi fă precum ele - deschide-ţi atent sufletul în faţa oamenilor, în aşa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ţi sufletul doar oamenilor buni Fugi de cei care îţi rup petalele şi le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învăţat ca să ajungă la acelaşi nivel cu tine şi de aceea tu nu ai cum să-i ajuţi. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie şi răutate. Dar cel ce doreşte, poate rămâne curat...
Fii sincer şi cinstit înaintea ta şi înaintea celorlalţi. Totuşi reţine: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ţie...

FIECARE DINTRE NOI ISI POARTA LUMEA INIMA SA

La intrarea unei cetati, intr-o oaza din inima desertului, statea odata un batran intelept. Trecu pe acolo un tanar ce tocmai voia sa se instaleze in acea cetate si incerca sa afle de la batran ce fel de oameni traiesc acolo :

- Am decis sa ma mut in aceasta cetate, dar inca nu stiu cum sunt oamenii ce traiesc aici.
Batranul se uita la el iscoditor si îl intreba:
- Locuitorii cetatii de unde vii tu cum erau?
- Erau rai si neprimitori. De aceea am plecat de acolo.
- Da? Pei tot asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Tanarul isi schimba cursul drumului, mergand sa caute o cetate cu oameni buni si primitori, asa cum isi dorea.
Nu trecu mult si un alt tanar se apropie de cetatea unde statea batranul intelept si îl intreba la randul sau:
- Cum sunt locuitorii acestei cetati? Intentionez sa traiesc aici pentru mai multi ani.
Batranul intelept l-a intrebat atunci si pe el:
- Locuitorii cetatii de unde vii cum erau?
- Erau primitori, cinstiti, generosi si plini de viata. Aveam acolo o multime de prieteni care au regretat plecarea mea, iar eu am trecut greu peste aceasta despartire.
- Tot asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

In tot acest timp un calator ce-si adusese camilele la adapat in apropiere, a asistat la discutiile pe care batranul le-a avut cu cei doi tineri. Cand cel de-al doilea tanar se îndeparta, calatorul se apropie de batrân si îi apostrofa:

- Cei doi tineri ti-au pus aceeasi întrebare si nu a a fost cinstit din partea unui om de varsta ta sa le dai raspunsuri atat de diferite.
- Fiule, ambele raspunsuri au fost corecte, caci fiecare om isi poarta lumea în inima sa. Acela ce nu a gasit nimic bun în vechea lui cetate nu va gasi nimic bun nici in cea noua. Iar acela care si-a facut în alt oras multi prieteni, isi va gasi si aici tovarasi de viata de nadejde. Aceasta deoarece toti oamenii pe care-i intalnim nu sunt nici mai mult nici mai putin decât ceea ce noi stim si putem sa gasim în ei...

Sursa: Vitamine ptr suflet