[SIZE=3][COLOR=green]Vinovatul dovedit :29:[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green] Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:

- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

- Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.

- Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

- Aşa este, omule? spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?

- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care, zice el, are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?

Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]http://www.popasduhovnicesc.ro/[/COLOR]

[COLOR=green]Anthony de Mello - Editura Mix [/COLOR]
[SIZE=3]
[COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green][SIZE=3]"O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.[/SIZE] [/COLOR]
[SIZE=3][COLOR=green]- Cine esti? a intrebat-o o Voce.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt mama a patru copii.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt invatatoare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?"[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt crestina.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti." [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#336666][COLOR=green]Am citit de mai multe ori aceasta poveste-metafora, dar nu o inteleg. Datoria mea este sa fiu. Dar si statuia este, si copacul este, si tigrul este... Sa fiu asa, ca o momâie?... Ciudat mod de a fi...[/COLOR] :43:[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Multumesc mult pentru raspuns. Frumos şi inedit. Citind povestea scrisa de tine, de fapt tot o parabola, a fost ca o iluminare. Se pare ca da! Asa este... Si asta-mi amiteste de intrebarea auzita adesea: "Chiar n-ai un pic de/din Dumnezeu în tine?" dar, si mai mult, de poezia lui Radu Gyr, "Cantec deplin..." [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]

[COLOR=green]Cântec deplin[/COLOR]

[COLOR=green]N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.[/COLOR]

[COLOR=green]Odată, demult, pe când zânele colindau pădurile şi piticii răscoleau măruntaiele pământului în căutarea pietrelor preţioase, pe când animalele vorbeau şi puii de lup se jucau cu mieii, trăia într-o căsuţă dărăpănată la marginea unui cătun, un olar împreună cu nevasta şi cei doi copii ai lui. [/COLOR]

[COLOR=green]Erau destul de săraci şi îşi duceau traiul doar de pe urma vaselor de lut pe care olarul le vindea la târgul din apropiere. [/COLOR]

[COLOR=green]Într-una din zile, pe când se întorcea de la târg, numai ce zăreşte olarul într-un tufiş de la marginea pădurii, un iepure ce se ascundea tremurând tot de frică.
[/COLOR]
[COLOR=green]Nu i-a fost prea greu să-l prindă şi să-l vâre în traistă, gândindu-se numai la friptura pe care avea să o facă din bietul iepuraş.
[/COLOR]
[COLOR=green]Ajuns acasă, îi dădu traista nevestei, poruncindu-i să gătească iepurele, iar el, ostenit de atâta drum, se trânti în pat şi adormi pe dată. [/COLOR]

[COLOR=green]Cei doi copilaşi, auzind porunca tatălui, se strecurară binişor şi priviră în traistă, de unde le străluciră doi ochişori speriaţi şi înlăcrimaţi. Din întuneric, iepuraşul îşi aştepta sfârşitul plângând, pentru că auzise şi el planul îngrozitor al olarului şi înţelesese despre ce era vorba. Doar v-am spus că pe atunci animalele înţelegeau limba oamenilor.
[/COLOR]
[COLOR=green]Copiilor li s-a făcut aşa o milă de bietul iepuraş, că abia au aşteptat ca mama lor să plece o clipă din bucătărie şi au înşfăcat iepurele, punând în locul lui un ştergar.
[/COLOR]
[COLOR=green]Au alergat cât au putut până la marginea pădurii, iar acolo au dat drumul micului urecheat, care a fugit mâncând pământul. Bineînţeles ca olarul a certat-o pe nevastă pentru că n-a avut grijă de iepure, iar în acea seară n-au mâncat friptură, ci urzici. [/COLOR]

[COLOR=green]Dar s-a-ntâmplat un lucru mult mai frumos. Mama iepuroaică a zvonit prin toată pădurea fapta cea bună a copiilor. Despre ispravă a aflat şi Zâna Eastres, slujitoarea Primăverii.
[/COLOR]
[COLOR=green]Şi, cum se apropia Sărbătoarea Primăverii, Zâna s-a gândit să-i răsplătească pe cei doi copii pentru salvarea iepuraşului şi a poruncit iepurilor să le ducă daruri. [/COLOR]

[COLOR=green]Astfel, copiii olarului au găsit într-o dimineaţă, frumos înşirate pe pervaz, alune, fructe uscate, ciuperci şi faguri de miere.
[/COLOR]
[COLOR=green]De atunci, în fiecare an, tot mai mulţi iepuraşi aduc daruri copiilor cuminţi, harnici si buni.
[/COLOR]
[COLOR=green]Cu timpul, sărbătoarea Primăverii s-a contopit cu cea a Învierii Domnului Iisus Hristos. [/COLOR]

[COLOR=green]Despre olar şi copiii lui abia dacă-şi mai aminteşte cineva, zânele s-au pierdut în negura vremii, dar iepuraşii n-au uitat niciodată de îndatorirea lor de a aduce, de Paşte, tot felul de daruri copiilor.[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=green]Cu mult timp în urmă, pe vremea când lumea credea în puterea magică a spiriduşilor şi a zânelor, era o pasăre splendidă, ce îşi făcuse cuib într-un arbore bătrân, dintr-o poieniţă de vis. Viersul îi era atât de cristalin, încât până si vântul se oprea să-l asculte, iar penele îi scânteiau în culorile curcubeului. Nimeni nu ştia de unde se ivise această pasăre fermecată, dar toate vieţuitoarele o iubeau, pentru că le încălzea sufletul cu cântul ei măiastru.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Dar într-o zi de iarna geroasă trilurile au amuţit: pasărea zăcea rănită lângă trunchiul copacului, fără a şti nimeni cum a ajuns aşa. Pădurea a cerut atunci ajutorul zeiţei Ostara, mama fertilităţii, reînvierii şi a zorilor. Pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat micuţa pasăre într-un iepuraş, dar i-a lăsat puterea de a face ouă.[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green]Vremea a trecut şi a venit primăvara, când toate animalele pădurii sărbătoreau şi ziua Ostarei. Unele i-au adus drept ofrandă flori parfumate, altele, cununi de frunze verzi. Darul cel mai frumos a fost însă adus de iepuraş: un coş plin cu ouă, vopsite în culorile curcubeului.[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]Şi-n fiecare an, iepuraşul a dăruit zeiţei salvatoare câte un coş de ouă frumos colorate, în semn de recunoştinţă pentru că îi slavase viaţa. Şi astăzi, iepuraşul cel fermecat vopseşte ouă în culorile curcubeului, pe care le oferă copiilor cuminţi cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.[/COLOR]

[SIZE=1][COLOR=green]Sursă: Taifasuri, nr. 165 din 24 apr. 2008, p.[/COLOR] [COLOR=green]2[/COLOR][/SIZE]